titlul este remarcabil. textul poate ceva mai putin. am rezerve fata de repetarea cuvintelor "noaptea", "negrul -neagra". oarecum am inteles ce vrea sa faca textul, probabil daca ar fi avut o dimensiune mai mare sau poate o alta "solutie tehnica" ar fi reusit sa evite senzatia de "repetare" si sa genereze efectul urmarit. evident, ar fi interesante si alte pareri. dar eu ma bucur sa te citesc si in romaneste
acest premiu a constituit o mare şi plăcută surpriză, de care poate nu aş fi avut parte dacă nu ar fi existat un site pe nume Hermeneia al cărui membru să fiu şi doi promotori entuziaşti ai culturii precum Virgil Titarenco şi Călin Sămărghiţan.
Mulţumesc domnilor.
Le mulţumesc deasemenea Katyei Kelaro şi lui Matei Hutopilă pentru cuvintele frumoase.
Interesanta imagine dintr-o lume a fascinantului imund, nu pot insa spune ca m-a "prins" 100% ca acea "fata care trece pe strada", pe undeva m-a pierdut. Comparatia dintre cele doua texte ma duce cu gandul la o gluma simpatica, cica erau doi soareci intr-o biblioteca, rodeau o pelicula veche de celuloid si unul il intreaba pe celalalt "ei, cum iti place filmul?" la care astalalt raspunde cu gura plina: "sincer, mi-a placut mai mult cartea" Te mai citesc domnu' Doru, keep on. Cu drag, Andu
Poezia are o muzicalitate aparte, si asta inca in engleza, iar banuiesc ca nu aceasta este limba ta materna. Asadar, cu atat mai mare lauda. Atmosfera este bine sustinuta de fiecare cuvant, iar fotografia este cu adevarat un sine qua non. Poate ca este una dintre cele mai deosebite poezii citite pe pagina ta. Stiam deja ca ai talentul de a te apleca asupra unor imagini deosebite, de a contempla atmosfera si a starni povestea, dar aici, zic eu, chiar te-ai depasit. Felicitari. Am sa imi permit totusi, la cate sfaturi si aluzii ai primit, sa mai dau si eu cu piatra in apa: ai incercat sa atasezi cumva versurile in continuarea (in josul) fotografiei? Atunci probabil ai putea sa renunti la denaturarea contrastului, iar fotografia nu ar parea atat de incarcata (nu se mai distinge mult din ea, decat daca te "uiti printre versuri" oarecum. Iar prima strofa, din cauza norilor, este tot greu de citit. Si uf, inca o data, e pacat de fotografie, de loc, de atmosfera sa.
poemul e bun, însă unghiul din care l-ai abordat e șubred. nu contează ce fel de Hristos au ceilalți, chiar marii preoți ai catedralelor de cristal, eu aș fi propovăduit un Hristos real și un Dumnezeu viu, unul de care apostolul Pavel e îndrăgostit până la insanitate, cum spune el corintenilor: "dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire și pentru Neamuri o nebunie." (1 Cor.1:23) nu mi-o lua în nume de rău, știu unde te afli pe scara raportării la El (aici îți va veni să mă înțepi, întrebându-mă de unde știu eu asta), însă, așa, din datoria uceniciei trebuia să poetizezi despre un Hristos real și adevărat. și de ce nu i-am da respectul cuvenit capitalizându-i Numele? numai din cauza asta nu pot stârni gândul la o peniță.
ai tu un fel de a imbina cuvintele, de a le spune atat de simplu si firesc incat eu, cititor fidel , m-am trezit stand de vorba cu dragonii de un albastru minunat. sper sa nu se supere Alesandros pe mine !
există în acest poem un scenariu care mă face să am o slăbiciune pentru el. dacă ultimele două poeme ale tale ar fi fete, eu aş alege pe asta de aici şi aş fugi cu ea în lume. în loc de peniţă, remarcat dacă îmi dai voie.
Maria(na) mulțumesc pentru aplecarea asupra acestui poem.
Nu înțeleg de ce trecerea bruscă la personal din acel 'simt' deranjează, mai ales pe unele ca noi, femeile, mai mereu depersonalizate.
Iar cei doi de 'înainte' așa-i au sensuri 'un pic diferite' cam ca în celebra parafrază de pe vremea lui ceau-bau 'tot înainte' pentru că 'tot înainte' era mai bine...
Ne mai citim.
domnule jorz daca ati pomenit de clisee, s-ar cuveni sa dati si exemple. eu sunt aici sa invat, sa descopar si sa indrept. textul este desprins dintr-o nuvela. nu inteleg care e treaba cu lungimea?
Aici mi-a placut schisma... bine redata, cateva elemente din cotidian apoi cateva amintiri din epoca de aur si ecce homo... un poem semnat Paul Blaj, alas I was no swimmer. Folosind un lait-motiv transpirat mai degraba decat inspirat "am meditat auriu" (imi aminteste de Dali care spunea intr-una dintre dizertatiile care au adaugat celebritatii sale un inch de nebunie ca el analizeaza starea de sanatate a unui individ dupa culoarea fecalelor sale care, daca sunt sanatoase, trebuie sa fie aurii).si un final ludic intr-o nota nu doar moderna, dar si ecologista poemul este unul cu adevarat exaltat. Munca la Canal apare ca o diversiune, o figura de stil intalnita destul de frecvent la acest autor, un fel de mutare a punctului de asmabare al cititorului. Semnalez aici o lectura cu adevarat pasionala din sfera "gingasiei vide". Andu
Și totuși dacă priviți PoMo așa, sau cel puțin încercați să îl portretizați așa ( ca un fel de para-modernism, ca sa folosesc terminologia sugerată undeva mai sus) de ce trebuie să fie acesta un „defect” sau un fel de „disperată încercare de supraviețuire a modernismului”? La urma urmei nu cred că PoMo s-a opus vreodată empiricismului ci mai degrabă pozitivismului, aroganței omului iluminist care a crezut că totul se poate reduce la o formulă „obiectivă”. Impresia mea a fost întotdeauna că PoMo nu a spus că nu există realitate ci doar că fiecare în ultimă instanță are realitatea lui. Iar aici mi se pare periculos de asemănător cu gnosticismul. În același timp am impresia, și nu vreau să mă lungesc, că există un anumit gen de PoMo „inerent istoric”(sau obiectiv) după cum există și unul „artificial prefabricat”(subiectiv) deși amîndouă își „justifică” existența prin aparenta negare a aceluiaș modernism pozitivist.
multumesc de incurajari si zic incurajari pentru ca n-am nici o pretentie in privinta textelor mele iar daca-mi reuseste pe alocuri cate ceva e cu atat mai bine
Marina, dupa cum probabil se banuieste, Cristian Pal e fratele meu, absolvent de medicina, actualmente emigrat in Anglia. De expus nu a expus niciodata. E prima data cind iese in public cu ele.
alma, am ales "cutia de nisip" dintr-un motiv ....previzibil: prelucrarea lui ulterioara. textul este o resuscitare. cred ca merită a doua sansa. multumesc pentru lectura si comentariu
am recitit poezia ta si regasesc din nou un filon de aur neasteptat intr-o cariera veche, uitata...e delicata aceasta istorie a bobului de griu ce translateaza regnuri spatii, ca un dervis nevazut al timpului.
nu împroașcă nimeni cu noroi. textul este revoltător de slab, iar reacția colegilor e una normală. încercă să primești criticile așa cum trebuie și nu să consideri că ar avea cineva ceva cu tine.
Mai este pînă la Crăciun. Mi se pare oarecum bombastic (spre ideea de reclamă) titlul care spune că poezia trebuie să îşi recîştige prestigiul. De fapt astfel de titluri “close ended” (sau culpabilizatoare, cum le numesc eu) sînt de obicei întîmpinate cu suspiciune. Pentru că ele presupun deja existenţa unui dezastru şi ne cam obligă să subscriem lui. O astfel de manevră mi se pare cel puţin suspectă. Trebuie să cunoşti foarte bine un fenomen (în acest caz poezia), deci trebuie să fii un expert (ceea ce mă îndoiesc cu privire la autorul textului de mai sus) sau trebuie să existe un anumit gen de acceptare (concluzie comună) între autor şi cititori cu privire la fenomen. Ceva ce mă îndoiesc că există. Astfel că un asemenea titlu riscă a fi perceput în registrul teribilist care vrea neaparat să ne atragă atenţia prin şocant. De cînd are nevoie poezia să îşi recîştige prestigiul? Şi de ce? Nu ni se spune. Se presupune că “noi ăştia pricepuţii ştim”. Cam subţire, dacă mă întrebi pe mine.
Evident, nu am să comentez aici tot textul. Poate mai tîrziu. Dar recunosc mă amuză abordarea positivist-modernistă din primul paragraph care desfiinţează existenţa sau manifestările metafizicului împachetîndu-le pe toate în cocoloşul “tot felul de „invenţii secrete” şi „conspiraţii”, despre tot felul de „cercetări” şi „statistici””. Iar lumea noastră e pusă sub eticheta “o societate dominată de ştiinţă şi tehnică, cu o religie aproape apusă.””. Dacă mă întrebi pe mine, sună izbitor de asemănător cu o primă lecţie de materialism dialectic. Şi e ok. Nimeni nu e obligat să nu fie ateu sau pur materialist. Dar a crede că aşa este o societate întreagă, şi a crede că am cam băgat universul în buzunar cu “ştiinţa şi tehnica” mi se pare copleşitor de naiv şi am dubii profunde că cineva care porneşte de la astfel de premize (la modă prin anii 50 – 60 chiar şi în America) poate înţelege sau spune prea multe despre poezie. Deocamdată atît. Mai tîrziu mai mult.
Katya bonomia lui Bobadil e exact genul de răspuns necesar unor astfel de critici negativiste gen Virgil. Sunt convins că dincolo de atitudinea dură ele nu vor decît să echilibreze. Iar Bobadil ți-ar spune că șocul e șoc pentru că nu esti obișnuită la încălzire cu dușuri de apă rece...:) Sunt convins că în timp fiecare va mai lăsa din extremismul actual spre binele poeziei. Adică ne călim ne călim da' pînă cînd? Răspunsul îl dă nea Bobadil în finalul comentariului d-lui. Sper să fie bine înțeles și asimilat de ambii războinici...:) E viva la revolusion! Amical, de sus în jos și invers, George de Asztalos
Adrian, uite, de dragul de a nu te pune pe tine într-o situație neplăcută și pentru a putea continua să ai curajul să trimiți texte în șantier am să modific acolo cuvîntul așează. dar o declar de pe acum că îmi sună oribil și dizgrațios. Bănuiesc că mai am dreptul să îmi exprim părerea despre această meteahnă jenantă a limbii române.
Despre ceea ce tu numești pleonasm, dragul meu, am să îl las acolo. Să rămînă de rîsul curcilor textul ăsta, cum zici tu. Eu zic că există nuanțe și că tu tai cu o bardă mult prea tocită în această situație. Nu cred că aici mai este vorba despre o regulă de dicționar ci despre percepția ta subiectivă. Și a altora, desigur. Dar tot subiectivă. Ai să zici că mă compar cu Eminescu. Deci sînt preemptiv și îți spun că nu o fac. Dar dacă „Cobori în jos luceafăr blînd...” a făcut carieră, și limba și literatura română n-au sucombat, n-o să fie tragedie națională dacă ceaiul meu oolong se prelinge încet.
Despre moldoveni, români și alte cele. Te asigur că și americanii mi-o reproșează. Și nu mă deranjează. Cam ăsta sînt și altul mama nu mai face. Iar cînd m-o făcut m-o făcut jumătate basarabean, un sfert bucovinean și restul ardelean. Bănuiesc că e o combinație destul de toxică ca să își poată permit să se exprime despre moldoveni în cunoștință de cauză. Dacă măcar ar fi fost asta. Dar nu a fost asta. Pentru că tu, în mod (cum să spun...) aproximativ nebinevoitor, muți carul din drum în șanț și de la expresia mea „izolaționism moldovenesc” ajungi la "aşa sunteţi voi, românii/ aşa sunt românii/ tipic românesc". Ceea ce, așa cum făceam grăire, nu e cam tot aceeași mîncare de pește. Deci, first of all, nu amesteca borcanele. Că nu e corect. Continui să cred ceea ce am văzut, experimentat și cunoscut în mod direct: că există un anumit gen de izolaționism moldovenesc, o cantitate distinctă de conservatorism moldovenesc, un gen aparte de mistică moldovenească, uneori chiar și o notă inconfundabilă de fatalism moldovenesc. E ceva rău în a studia și observa aceste fenomene? Nu cred. Sînt toate concluziile mele corecte? Nu cred. Aș putea să am dreptate în aceste observații? Probabil. Am interpretat toate lucrurile corect? Nu știu. Am jignit pe cineva? Mă îndoiesc. Sînt acestea generalizări? Da. Pot deranja unele suflete mai sensibile? Probabil că da. E ăsta sfîrșitul lumii? Stai sa mă uit pe fereastră. ..... Nu, nu cred. Am procedat la un reducționism? Nu, nu cred, de vreme ce mi-am început expresia cu „Mă tem că...”. Continui să fiu un student. Adică să studiez. Ce văd, ce aud și ce citesc.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Scuze pentru "LA LAbis".
pentru textul : domnule Labiș demulţumesc Elena pentru trecere şi părere.
pentru textul : Galben dezgustător detitlul este remarcabil. textul poate ceva mai putin. am rezerve fata de repetarea cuvintelor "noaptea", "negrul -neagra". oarecum am inteles ce vrea sa faca textul, probabil daca ar fi avut o dimensiune mai mare sau poate o alta "solutie tehnica" ar fi reusit sa evite senzatia de "repetare" si sa genereze efectul urmarit. evident, ar fi interesante si alte pareri. dar eu ma bucur sa te citesc si in romaneste
pentru textul : Panica albă a paginii dehave a thousand reasons for the above.
pentru textul : Drapeau blanc deand a thousand more!
http://www.youtube.com/watch?v=rtOvBOTyX00
acest premiu a constituit o mare şi plăcută surpriză, de care poate nu aş fi avut parte dacă nu ar fi existat un site pe nume Hermeneia al cărui membru să fiu şi doi promotori entuziaşti ai culturii precum Virgil Titarenco şi Călin Sămărghiţan.
Mulţumesc domnilor.
Le mulţumesc deasemenea Katyei Kelaro şi lui Matei Hutopilă pentru cuvintele frumoase.
pentru textul : Premiile "RefleXos" deInteresanta imagine dintr-o lume a fascinantului imund, nu pot insa spune ca m-a "prins" 100% ca acea "fata care trece pe strada", pe undeva m-a pierdut. Comparatia dintre cele doua texte ma duce cu gandul la o gluma simpatica, cica erau doi soareci intr-o biblioteca, rodeau o pelicula veche de celuloid si unul il intreaba pe celalalt "ei, cum iti place filmul?" la care astalalt raspunde cu gura plina: "sincer, mi-a placut mai mult cartea" Te mai citesc domnu' Doru, keep on. Cu drag, Andu
pentru textul : astral abuse dePoezia are o muzicalitate aparte, si asta inca in engleza, iar banuiesc ca nu aceasta este limba ta materna. Asadar, cu atat mai mare lauda. Atmosfera este bine sustinuta de fiecare cuvant, iar fotografia este cu adevarat un sine qua non. Poate ca este una dintre cele mai deosebite poezii citite pe pagina ta. Stiam deja ca ai talentul de a te apleca asupra unor imagini deosebite, de a contempla atmosfera si a starni povestea, dar aici, zic eu, chiar te-ai depasit. Felicitari. Am sa imi permit totusi, la cate sfaturi si aluzii ai primit, sa mai dau si eu cu piatra in apa: ai incercat sa atasezi cumva versurile in continuarea (in josul) fotografiei? Atunci probabil ai putea sa renunti la denaturarea contrastului, iar fotografia nu ar parea atat de incarcata (nu se mai distinge mult din ea, decat daca te "uiti printre versuri" oarecum. Iar prima strofa, din cauza norilor, este tot greu de citit. Si uf, inca o data, e pacat de fotografie, de loc, de atmosfera sa.
pentru textul : Jaded depoemul e bun, însă unghiul din care l-ai abordat e șubred. nu contează ce fel de Hristos au ceilalți, chiar marii preoți ai catedralelor de cristal, eu aș fi propovăduit un Hristos real și un Dumnezeu viu, unul de care apostolul Pavel e îndrăgostit până la insanitate, cum spune el corintenilor: "dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire și pentru Neamuri o nebunie." (1 Cor.1:23) nu mi-o lua în nume de rău, știu unde te afli pe scara raportării la El (aici îți va veni să mă înțepi, întrebându-mă de unde știu eu asta), însă, așa, din datoria uceniciei trebuia să poetizezi despre un Hristos real și adevărat. și de ce nu i-am da respectul cuvenit capitalizându-i Numele? numai din cauza asta nu pot stârni gândul la o peniță.
pentru textul : noi propovăduim un hristos nenăscut deai tu un fel de a imbina cuvintele, de a le spune atat de simplu si firesc incat eu, cititor fidel , m-am trezit stand de vorba cu dragonii de un albastru minunat. sper sa nu se supere Alesandros pe mine !
pentru textul : scrisoare de limpezit privirea deexistă în acest poem un scenariu care mă face să am o slăbiciune pentru el. dacă ultimele două poeme ale tale ar fi fete, eu aş alege pe asta de aici şi aş fugi cu ea în lume. în loc de peniţă, remarcat dacă îmi dai voie.
pentru textul : lagăre ale căror nume au fost uitate deMaria(na) mulțumesc pentru aplecarea asupra acestui poem.
pentru textul : nimic despre Nimic deNu înțeleg de ce trecerea bruscă la personal din acel 'simt' deranjează, mai ales pe unele ca noi, femeile, mai mereu depersonalizate.
Iar cei doi de 'înainte' așa-i au sensuri 'un pic diferite' cam ca în celebra parafrază de pe vremea lui ceau-bau 'tot înainte' pentru că 'tot înainte' era mai bine...
Ne mai citim.
impresia mea? e un text oarecum contemplativ, dar nu spune prea mult. sper sa mai incerci
pentru textul : Limită dedomnule jorz daca ati pomenit de clisee, s-ar cuveni sa dati si exemple. eu sunt aici sa invat, sa descopar si sa indrept. textul este desprins dintr-o nuvela. nu inteleg care e treaba cu lungimea?
pentru textul : Duelul 1 (basm crud) deAici mi-a placut schisma... bine redata, cateva elemente din cotidian apoi cateva amintiri din epoca de aur si ecce homo... un poem semnat Paul Blaj, alas I was no swimmer. Folosind un lait-motiv transpirat mai degraba decat inspirat "am meditat auriu" (imi aminteste de Dali care spunea intr-una dintre dizertatiile care au adaugat celebritatii sale un inch de nebunie ca el analizeaza starea de sanatate a unui individ dupa culoarea fecalelor sale care, daca sunt sanatoase, trebuie sa fie aurii).si un final ludic intr-o nota nu doar moderna, dar si ecologista poemul este unul cu adevarat exaltat. Munca la Canal apare ca o diversiune, o figura de stil intalnita destul de frecvent la acest autor, un fel de mutare a punctului de asmabare al cititorului. Semnalez aici o lectura cu adevarat pasionala din sfera "gingasiei vide". Andu
pentru textul : fulger cu aromă de vanilie deȘi totuși dacă priviți PoMo așa, sau cel puțin încercați să îl portretizați așa ( ca un fel de para-modernism, ca sa folosesc terminologia sugerată undeva mai sus) de ce trebuie să fie acesta un „defect” sau un fel de „disperată încercare de supraviețuire a modernismului”? La urma urmei nu cred că PoMo s-a opus vreodată empiricismului ci mai degrabă pozitivismului, aroganței omului iluminist care a crezut că totul se poate reduce la o formulă „obiectivă”. Impresia mea a fost întotdeauna că PoMo nu a spus că nu există realitate ci doar că fiecare în ultimă instanță are realitatea lui. Iar aici mi se pare periculos de asemănător cu gnosticismul. În același timp am impresia, și nu vreau să mă lungesc, că există un anumit gen de PoMo „inerent istoric”(sau obiectiv) după cum există și unul „artificial prefabricat”(subiectiv) deși amîndouă își „justifică” existența prin aparenta negare a aceluiaș modernism pozitivist.
pentru textul : (2) Discuție (virtuală) despre PoMo și empirismul pozitivist cu Fizicianul, Logicianul si Criticul PoMo demultumesc de incurajari si zic incurajari pentru ca n-am nici o pretentie in privinta textelor mele iar daca-mi reuseste pe alocuri cate ceva e cu atat mai bine
pentru textul : Descumpănire deînseamnă că sunt neatentă, nimic altceva... :)) și că văd în colțuri!
pentru textul : rogvaiv demă duc să corectez, merci.
mulțumesc pentru perseverența citirii, Cristina. am trecut prin text și am modificat destul de mult după prima ta intervenție. mulțumesc, din nou
pentru textul : dopamine I deMarina, dupa cum probabil se banuieste, Cristian Pal e fratele meu, absolvent de medicina, actualmente emigrat in Anglia. De expus nu a expus niciodata. E prima data cind iese in public cu ele.
pentru textul : birth dealma, am ales "cutia de nisip" dintr-un motiv ....previzibil: prelucrarea lui ulterioara. textul este o resuscitare. cred ca merită a doua sansa. multumesc pentru lectura si comentariu
pentru textul : Concert de muzică de Paște deam recitit poezia ta si regasesc din nou un filon de aur neasteptat intr-o cariera veche, uitata...e delicata aceasta istorie a bobului de griu ce translateaza regnuri spatii, ca un dervis nevazut al timpului.
pentru textul : Scoarța bobului de grâu denu împroașcă nimeni cu noroi. textul este revoltător de slab, iar reacția colegilor e una normală. încercă să primești criticile așa cum trebuie și nu să consideri că ar avea cineva ceva cu tine.
pentru textul : reborn dea spus e cam aproape de a spune, parca tot mai bine a ales... In rest, imi place poezia ta:) mulțam!
pentru textul : respirația de pe geamuri decalitatea e inacceptabilă? vreau să știu ce este inacceptabil, ca să nu vă mai dau de lucru. Mulțumesc.
pentru textul : umbră deLaura, te rog sa citesti si sa respecti Regulamentul in ceea pe priveste publicarea textelor de catre membrii novice pe Hermeneia.
pentru textul : Relicve de ambrozie deimi place cum ai transformat-o, mai la obiect si mai la subiect si asa devine evident care-i spilu
pentru textul : mărturisirile unui hoț de buzunare deAsa-i, si cred ca aceasta este o adevarata inclinatie poetica... si un har, deopotriva Bobadil
pentru textul : vorbesc o latină ciudată IV deMai este pînă la Crăciun. Mi se pare oarecum bombastic (spre ideea de reclamă) titlul care spune că poezia trebuie să îşi recîştige prestigiul. De fapt astfel de titluri “close ended” (sau culpabilizatoare, cum le numesc eu) sînt de obicei întîmpinate cu suspiciune. Pentru că ele presupun deja existenţa unui dezastru şi ne cam obligă să subscriem lui. O astfel de manevră mi se pare cel puţin suspectă. Trebuie să cunoşti foarte bine un fenomen (în acest caz poezia), deci trebuie să fii un expert (ceea ce mă îndoiesc cu privire la autorul textului de mai sus) sau trebuie să existe un anumit gen de acceptare (concluzie comună) între autor şi cititori cu privire la fenomen. Ceva ce mă îndoiesc că există. Astfel că un asemenea titlu riscă a fi perceput în registrul teribilist care vrea neaparat să ne atragă atenţia prin şocant. De cînd are nevoie poezia să îşi recîştige prestigiul? Şi de ce? Nu ni se spune. Se presupune că “noi ăştia pricepuţii ştim”. Cam subţire, dacă mă întrebi pe mine.
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei deEvident, nu am să comentez aici tot textul. Poate mai tîrziu. Dar recunosc mă amuză abordarea positivist-modernistă din primul paragraph care desfiinţează existenţa sau manifestările metafizicului împachetîndu-le pe toate în cocoloşul “tot felul de „invenţii secrete” şi „conspiraţii”, despre tot felul de „cercetări” şi „statistici””. Iar lumea noastră e pusă sub eticheta “o societate dominată de ştiinţă şi tehnică, cu o religie aproape apusă.””. Dacă mă întrebi pe mine, sună izbitor de asemănător cu o primă lecţie de materialism dialectic. Şi e ok. Nimeni nu e obligat să nu fie ateu sau pur materialist. Dar a crede că aşa este o societate întreagă, şi a crede că am cam băgat universul în buzunar cu “ştiinţa şi tehnica” mi se pare copleşitor de naiv şi am dubii profunde că cineva care porneşte de la astfel de premize (la modă prin anii 50 – 60 chiar şi în America) poate înţelege sau spune prea multe despre poezie. Deocamdată atît. Mai tîrziu mai mult.
Katya bonomia lui Bobadil e exact genul de răspuns necesar unor astfel de critici negativiste gen Virgil. Sunt convins că dincolo de atitudinea dură ele nu vor decît să echilibreze. Iar Bobadil ți-ar spune că șocul e șoc pentru că nu esti obișnuită la încălzire cu dușuri de apă rece...:) Sunt convins că în timp fiecare va mai lăsa din extremismul actual spre binele poeziei. Adică ne călim ne călim da' pînă cînd? Răspunsul îl dă nea Bobadil în finalul comentariului d-lui. Sper să fie bine înțeles și asimilat de ambii războinici...:) E viva la revolusion! Amical, de sus în jos și invers, George de Asztalos
pentru textul : solia unei stele de mare deAdrian, uite, de dragul de a nu te pune pe tine într-o situație neplăcută și pentru a putea continua să ai curajul să trimiți texte în șantier am să modific acolo cuvîntul așează. dar o declar de pe acum că îmi sună oribil și dizgrațios. Bănuiesc că mai am dreptul să îmi exprim părerea despre această meteahnă jenantă a limbii române.
pentru textul : oolong tea deDespre ceea ce tu numești pleonasm, dragul meu, am să îl las acolo. Să rămînă de rîsul curcilor textul ăsta, cum zici tu. Eu zic că există nuanțe și că tu tai cu o bardă mult prea tocită în această situație. Nu cred că aici mai este vorba despre o regulă de dicționar ci despre percepția ta subiectivă. Și a altora, desigur. Dar tot subiectivă. Ai să zici că mă compar cu Eminescu. Deci sînt preemptiv și îți spun că nu o fac. Dar dacă „Cobori în jos luceafăr blînd...” a făcut carieră, și limba și literatura română n-au sucombat, n-o să fie tragedie națională dacă ceaiul meu oolong se prelinge încet.
Despre moldoveni, români și alte cele. Te asigur că și americanii mi-o reproșează. Și nu mă deranjează. Cam ăsta sînt și altul mama nu mai face. Iar cînd m-o făcut m-o făcut jumătate basarabean, un sfert bucovinean și restul ardelean. Bănuiesc că e o combinație destul de toxică ca să își poată permit să se exprime despre moldoveni în cunoștință de cauză. Dacă măcar ar fi fost asta. Dar nu a fost asta. Pentru că tu, în mod (cum să spun...) aproximativ nebinevoitor, muți carul din drum în șanț și de la expresia mea „izolaționism moldovenesc” ajungi la "aşa sunteţi voi, românii/ aşa sunt românii/ tipic românesc". Ceea ce, așa cum făceam grăire, nu e cam tot aceeași mîncare de pește. Deci, first of all, nu amesteca borcanele. Că nu e corect. Continui să cred ceea ce am văzut, experimentat și cunoscut în mod direct: că există un anumit gen de izolaționism moldovenesc, o cantitate distinctă de conservatorism moldovenesc, un gen aparte de mistică moldovenească, uneori chiar și o notă inconfundabilă de fatalism moldovenesc. E ceva rău în a studia și observa aceste fenomene? Nu cred. Sînt toate concluziile mele corecte? Nu cred. Aș putea să am dreptate în aceste observații? Probabil. Am interpretat toate lucrurile corect? Nu știu. Am jignit pe cineva? Mă îndoiesc. Sînt acestea generalizări? Da. Pot deranja unele suflete mai sensibile? Probabil că da. E ăsta sfîrșitul lumii? Stai sa mă uit pe fereastră. ..... Nu, nu cred. Am procedat la un reducționism? Nu, nu cred, de vreme ce mi-am început expresia cu „Mă tem că...”. Continui să fiu un student. Adică să studiez. Ce văd, ce aud și ce citesc.
Pagini