am ajuns din intamplare la el...poate nu "intamplare" e cel mai bun cuvant, cred ca il cautam e ceva vreme, fara sa stiu exact ce caut!
sa comentez? ce sa comentez?
mai bine il recitesc...
credeam că nu am să mai simt așa o tristețe vreodată. o tristețe clară, fără eforturi, fără drame inutile. cu siguranță textul e foarte scurt. ar merita incorporat într-o nuvelă, ceva...
Eugen, n-am spus că n-ar avea legătură strofa trei cu restul. În fapt, în general vorbind, autorul o să găsească mereu legături - fie ele logice, metafiice, horoscopice ori clovnice. Am spus că-i dulceagă şi romanţioasă (nu-mi cere să-ţi argumentez evidenţa că ajungem pe la romantici!). Şi mai e şi clişeică până la dumnezeu - să mă smult din braţele tale, să-mi nu ştiu ce cu inima şi să te [verb] cu sânge. Fii serios! Clişeic şi, dpdv expresiv, ucide tot ce-i bun în text.
Repet, faptul că ceva are legătură cu textul, nu-i argument că o parte trebuie păstrată cu orice preţ. Şi nici pentru lungire.
Nu era vorba de peniţă, ci de apreciere. Nu te crampona şi tu de forme.
Lucian, să știi că nu începe rău. Numai că pe parcurs, cam de pe la "Părea un fel de sfârșit de lume", poezia se pierde, devine alambicată. Mai mult, nu înțeleg deloc versul acesta: "Erau ;I cei care aruncau vreascuri în focul ce fața lui Iisus lumina"?!! (ca idee, în versul alb se folosește mai puțin inversiunea ca procedeu stilistic, sună cam artificial; prima parte tocmai de aceea e mai reușită). "Patru sau Pavel, sau Paul a fugit" e inutil și greoi spus. "Părea un fel de sfârșit de lume" nu merge. Și părea, și "un fel de" în același vers... Cred că ar merge ceva mai hătărât aici, mai simplu, dar puternic spus. "s-au spart rănile care în dimineață I s-au făcut Lui până la sânge de fiecare soldat pe față" - din nou, exprimare încărcată, inversiune care dă un efect nedorit, de artificial. Aș rescrie poezia aceasta, Lucian. Dă-i o șansă mai bună, are potențial, iar în ultimul timp am observat că ai început să te debarasezi și să ai o altă apropiere de poezie. Iar asta mă bucură, pentru că am urmărit evoluția ta aici de ceva vreme.
Caline, multumesc pentru mereu atenta si rafinata lectura.
Gorune, "imi iese" tot mai rar nu pentru ca "asa e Boba" ci pentru ca imbatranesc si eu... Cand eram mai tanar "imi iesea" si de mai multe ori pe zi :-)
Onorat de trecerea Seniorilor,
Andu
Structură poetică bună, al treilea vers cred că ar merge modificat. La fel, mărimea fontului și a fotografiei (mai mici). Un colaj reușit în mare parte.
Sa ne limitam doar la a discuta despre text si sa lasam barfa pentru cine este dispus sa isi piarda timpul cu asa ceva. Deoarece nu este prima data cand te lasi furata de peisaj si deraiezi de la norma considera-te avertizata.
și eu am crescut printre blocuri. de fapt nici nu văd ce are asta cu ceea ce discutam. Asta doar în cazul în care nu îți dorești neaparat să aberezi pe toate registrele posibile, de la auto-victimizare pînă la răstălmaciri și minciuni sfruntate (de unde și pînă unde ai mai scos-o și pe asta cu Steve Jobs?)
Eu mi-am irosit timpul și am avut răbdare să îți răspund la fiecare problemă ridicată de tine așa cum am crezut că este răspunsul cel mai corect. Tu ai ales să împroști cu noroi și să ataci la persoană, fie fostul pen-name, sau alte lucruri despre mine. Nu pot să spun decît că mă bucur că nu ți-am închis contul pe Hermeneia și ai avut posibilitatea să îți dai arama pe față. Cu toată urîțenia aferentă. Dar se pare că ăsta este un lucru care nu te mai afectează. Închei cum am început, și eu am crescut la bloc și nu mi-e rușine de asta și nu disprețuiesc pe nimeni pentru originea lui. În cazul tău nu cred că originea este problema, ci ce a urmat după aceea.
p.s. - a-ți șterge textele în felul acesta este o vandalizare a contului și o lipsă de respect pentru cititorii tăi în primul rînd, nu pentru Hermeneia.
silvia, cum am mai spus, voi reveni si am sa ma mai slefuiesc .. voi tine cont de observatii. multumesc frumos pentru implicare.
domnule virgil, despre vronsky poate in alt poem. daca nu ma insel, il chema si alexei. poate poemul se va chema alexei :)
exagerat și nepoetic, părerea mea
nimic nu e nou sub lună
Rasputin o ţinea de mână
subiect de parodie
Rasputin și-o ținea în mână
foarte slab poem, mijloacele poetice sunt exxxagerate, Belizan abuzează din ce în ce mai mult de răbdarea cititorului de poezie și tot refuză să accepte că metafora e moartă, o tot folosește ca pe un pește pe care, o dată ce l-ai pescuit, a murit, degeaba îi mai faci respirație gură la gură
...pentru ultima dată Marina Nicolaev, încerc să fiu pe înțelesul tău. când ești creștin, îl reprezinți pe Christos. când ești membru U.S.R., nu îți permiți să faci afirmații gratuite sau orice implică denigrarea acestei instituții. exagerearea este pentru a mă... cum spun negrii...: do you feel me?:)
Shappire, noi ne citim de ceva vreme și te știu bună în imagistică. prezența ta aici nu face decît să mă bucure. Am căutat, într-adevăr, să provoc acolo o cădere, în versul 2. Pînă unde nu știu, rămîne ca fiecare cititor să-și definească alunecările la scenă deschisă și pe cele din suflet. Cît despre prezența absentă din viață, poate că e puțin exagerată exprimarea, dar e reală. Mulțumesc de pas.
într-adevăr, textul a fost scris sub auspiciile unei aniversări. a few years ago... dar mi se pare atât de actual... în cuvinte puține. eu nu scriu decât în puține cuvinte. cât ai face o fotografie...
Marina, vorbești de imagini anacronice... și trebuie să îți dau dreptate. La urma urmei, e rău să îți imaginezi că în România zilelor noastre mai sunt căruțe cu acest tip de roți? Fotografia, expletivă de altfel, surprinde o "acțiune" în cartierul Vitan, prin preajma anului 1946. Am reținut rugămintea ta.
Cred ca dozajul in care ai adaugat piper textului tau a fost unul gresit. Nu e nici condimentat dar nici fara gust. Ambele variante conduc spre o varianta caldicica. Depasirea contrariilor si perceperea realului ca intreg. Poate daca ar fi fost spus altfel. Frumoasa fotografie.
rockam, asa cum iti spuneam, sint un handicapat literar. cu singuranta cumplit de inferior tie. asa ca nu iti mai pierde vremea cu mine. nu se merita. in ce priveste ce faci sau ce nu faci tu pe hermeneia, atita timp cit respecti regulamentul, e treaba ta. e sint la fel de fericit cu zece mii de oameni aici ca si daca sint singur. am trecut dincolo. tu deocamdata inveti...
Domunule Cailean. Cred că vorbim limbi diferite. Ca într-un dialog al surzilor. Fiecare cu părerea lui. Eu propun să ne oprim aici. Pentru că nu vom ajunge la nici o concluzie. Iar cititorii nu au nicio vină. În plus se aproprie Săptămâna Patimilor și e păcat să continuăm o discuție care nu ne face bine nici unuia și nici altuia. Din partea mea recunosc, fără nici un fel de malițiozitate, că ai dreptate. Si ai dreptate atunci când e vorba de credința fiecăruia. Indiferent de ce natură e aceasta. Și care pleacă de la niște axiome. Că de aceea sunt axiome că sunt nedemonstrabile. Iar restul discuțiilor care țin de o argumentare logică, atâta timp cât nu contrazic axiomele diferite ale fiecăruia (bazate pe aserțiunea că „așa cred eu”) nu pot duce decât la ceea ce spuneam: „un dialog al surzilor”. Îmi cer scuze că am inițiat o astfel de polemică.
cu siguranta gena balantei poate doar defini aceasta pendulare intre tinele tau si tine, nevoia echilibrului interior dobandit doar prin raspunsurile potrivite pe care va trebui sa le dai intrebarilor destabilizatoare.. cuvintele-ti sunt pod, cursul fluid le poarta spre casa nenuntita de apa..
e că am scris rândurile de mai sus în câteva minute. mă bucură gândul că ceea ce a ieșit place.
îți mulțumesc pentru remarci. probabil că voi mai face mici modificări.
Exista, in opinia mea mea, citeva lucruri, care mi se pare ca frineaza textul cum ar fi verificarea karmei din ora in ora, privirea prezentului cu incredere si alte citeva lucruri marunte care mi se par putin inutile in economia textului, pentru ca il vad ca pe un text scris cu economie de stari, ca si cum s-ar fi ajuns la fundul sufletului. Pe de alta parte, am gasit si citeva imagini grele, cum e batrina care atirna in spate ca tot pamintul, atacurile de panica si in special prima parte a poemului. Dupa cum am mai spus, cred ca e un poem scris cu minima implicare, nu in sensul negativ, dar cred ca asa i-ar sta bine acestui poem fara patetism excesiv, doar rece, ca un fel de proces verbal pe care vinovatul scrie la dictarea autoritatii superioare, un fel de autopedepsire. Cel putin asa vad eu, o implicare afectiva mai puternica din partea autorului cred ca ar fi imprimat un tragism greu de suportat atit pentru el cit si pentru cititor. Oricum ritmul sacadat, mitraliat, nu-mi lasa timp de compasiune, probabil nici autorul nu vrea compasiune, nu acesta e scopul textului. Finalul mi se pare putin in suspensie, cred ca ar fi meritat mai mult, insa aici cred ca suspensia e intentionata. Textul se termina brusc exact cind cititorul ramine fara aer si fara posibilitatea de anticipare. Per ansamblu un text reusit, in opinia mea. Si tot in opinia mea, cred ca ar fi sunat mai bine "sa vomit".
"O mare durere nu are nevoie de cuvinte.Ea nu trebuie să rişte, ca poezie, vorbirea. Trebuie (ar trebui) să aibă demnitatea muţeniei, a ochiului alb de sare, tăcut ca un deşert. Când poetul vorbeşte despre o mare durere (ca şi despre o mare fericire, de altfel) poate deveni decorativ: «Tu, care eşti pierdută în neagra veşnicie, / Stea dulce şi iubită a sufletului meu» - cunoscutele versuri ale lui Alecsandri - au vrut, poate, să traducă o suferinţă reală şi adâncă. N-au reuşit decât s-o facă poetică. A scrie înseamnă a m odifica de fapt ceea ce scrii, spune pe bună dreptate cineva. A scrie, a vorbi, în sfârşit, a plânge înseamnă a da simţământului forma scrierii, vorbirii, plânsului tău. A risca să faci din durere o floricică de stil. A vorbi înseamnă a fi slab. Dar singura şansă a omului este, totuşi, cuvântul. [...] Poetul vorbeşte, îşi vorbeşte (îşi plânge) durerea. Noi luăm această vorbire drept poem. O facem pe propria noastră răspundere. Poetul deplânge faptul că ne-a prilejuit s-o facem: «Cât mi-e de ruşine că plâng...». Pentru că omul e slab, cel mai slab din natură. «Un abur, o picătură de apă ar fi de ajuns spre a-l ucide», spune Pascal. «Dar e o trestie gânditoare», ne consolează tot el, cunoaşte avantajul pe care universul îl are asupra lui. «Universul nu ştie nimic. [...] Toată demnitatea noastră stă deci în gândire». În vorbire. Astfel, slăbiciunea devine putere. Numai vorbirea ne poate salva. După cum tot ea ne poate ucide, căci vorbirea e, de obicei, trădătoare. Dar poetul nu vorbeşte. El se lasă vorbit. Se lasă vorbit de durere (nu de vorbire). Durerea universală vorbeşte prin el, prin durerea lui adânc individuală, prin cuvintele lui.
Durere nudă, copleşitoare. Luând forma poemului. Forma artei. Vindecătoare? Cathartică". (Tudor Cristea, Eugen Jebeleanu, Poezii, Albatros, Col. Lyceum, 1990 - comentariu la poezia "Sunt cel ce iubeşte pământul", din ciclul "Elegie pentru floarea secerată").
Au legătură toate cele de mai sus cu textul postat aici?
Indiscutabil.
În ce fel au o legătură?
În mai multe feluri.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
am ajuns din intamplare la el...poate nu "intamplare" e cel mai bun cuvant, cred ca il cautam e ceva vreme, fara sa stiu exact ce caut!
sa comentez? ce sa comentez?
mai bine il recitesc...
multumesc, Luminita.
pentru textul : psaltirea după Lilith decredeam că nu am să mai simt așa o tristețe vreodată. o tristețe clară, fără eforturi, fără drame inutile. cu siguranță textul e foarte scurt. ar merita incorporat într-o nuvelă, ceva...
pentru textul : Obiecte fragile deandu, acum am vazut comentariul. multumesc din suflet. ma bucur ca ai venit aici. bine ai venit!
pentru textul : f e s t i n deEugen, n-am spus că n-ar avea legătură strofa trei cu restul. În fapt, în general vorbind, autorul o să găsească mereu legături - fie ele logice, metafiice, horoscopice ori clovnice. Am spus că-i dulceagă şi romanţioasă (nu-mi cere să-ţi argumentez evidenţa că ajungem pe la romantici!). Şi mai e şi clişeică până la dumnezeu - să mă smult din braţele tale, să-mi nu ştiu ce cu inima şi să te [verb] cu sânge. Fii serios! Clişeic şi, dpdv expresiv, ucide tot ce-i bun în text.
Repet, faptul că ceva are legătură cu textul, nu-i argument că o parte trebuie păstrată cu orice preţ. Şi nici pentru lungire.
Nu era vorba de peniţă, ci de apreciere. Nu te crampona şi tu de forme.
pentru textul : Simbioză deLucian, să știi că nu începe rău. Numai că pe parcurs, cam de pe la "Părea un fel de sfârșit de lume", poezia se pierde, devine alambicată. Mai mult, nu înțeleg deloc versul acesta: "Erau ;I cei care aruncau vreascuri în focul ce fața lui Iisus lumina"?!! (ca idee, în versul alb se folosește mai puțin inversiunea ca procedeu stilistic, sună cam artificial; prima parte tocmai de aceea e mai reușită). "Patru sau Pavel, sau Paul a fugit" e inutil și greoi spus. "Părea un fel de sfârșit de lume" nu merge. Și părea, și "un fel de" în același vers... Cred că ar merge ceva mai hătărât aici, mai simplu, dar puternic spus. "s-au spart rănile care în dimineață I s-au făcut Lui până la sânge de fiecare soldat pe față" - din nou, exprimare încărcată, inversiune care dă un efect nedorit, de artificial. Aș rescrie poezia aceasta, Lucian. Dă-i o șansă mai bună, are potențial, iar în ultimul timp am observat că ai început să te debarasezi și să ai o altă apropiere de poezie. Iar asta mă bucură, pentru că am urmărit evoluția ta aici de ceva vreme.
pentru textul : Cafea divină deCaline, multumesc pentru mereu atenta si rafinata lectura.
pentru textul : absalor deGorune, "imi iese" tot mai rar nu pentru ca "asa e Boba" ci pentru ca imbatranesc si eu... Cand eram mai tanar "imi iesea" si de mai multe ori pe zi :-)
Onorat de trecerea Seniorilor,
Andu
Luminta, iti multumesc de trecere si pentru sugestii. cu multa stima
pentru textul : Ceruri depai, n-am zis
pentru textul : cină festivă den-am zis asta
Mă bucur că ţi-a plăcut şi se mai găseşte câte ceva interesant prin textele mele.
pentru textul : coagularea unei clipe deStructură poetică bună, al treilea vers cred că ar merge modificat. La fel, mărimea fontului și a fotografiei (mai mici). Un colaj reușit în mare parte.
pentru textul : Ploaie pe sticlă desper ca acum ti s-au limpezit nelamuririle, nicodem
pentru textul : Starea Hermeneia - 2013 deSa ne limitam doar la a discuta despre text si sa lasam barfa pentru cine este dispus sa isi piarda timpul cu asa ceva. Deoarece nu este prima data cand te lasi furata de peisaj si deraiezi de la norma considera-te avertizata.
pentru textul : far deun text care place fără să fii sigur că te-ai apropiat suficient de el.
pentru textul : aria unui îndrăgostit deși eu am crescut printre blocuri. de fapt nici nu văd ce are asta cu ceea ce discutam. Asta doar în cazul în care nu îți dorești neaparat să aberezi pe toate registrele posibile, de la auto-victimizare pînă la răstălmaciri și minciuni sfruntate (de unde și pînă unde ai mai scos-o și pe asta cu Steve Jobs?)
pentru textul : Virtualia XIII - mulţumiri, mirări şi poezie la Iaşi deEu mi-am irosit timpul și am avut răbdare să îți răspund la fiecare problemă ridicată de tine așa cum am crezut că este răspunsul cel mai corect. Tu ai ales să împroști cu noroi și să ataci la persoană, fie fostul pen-name, sau alte lucruri despre mine. Nu pot să spun decît că mă bucur că nu ți-am închis contul pe Hermeneia și ai avut posibilitatea să îți dai arama pe față. Cu toată urîțenia aferentă. Dar se pare că ăsta este un lucru care nu te mai afectează. Închei cum am început, și eu am crescut la bloc și nu mi-e rușine de asta și nu disprețuiesc pe nimeni pentru originea lui. În cazul tău nu cred că originea este problema, ci ce a urmat după aceea.
p.s. - a-ți șterge textele în felul acesta este o vandalizare a contului și o lipsă de respect pentru cititorii tăi în primul rînd, nu pentru Hermeneia.
silvia, cum am mai spus, voi reveni si am sa ma mai slefuiesc .. voi tine cont de observatii. multumesc frumos pentru implicare.
pentru textul : anna dedomnule virgil, despre vronsky poate in alt poem. daca nu ma insel, il chema si alexei. poate poemul se va chema alexei :)
exagerat și nepoetic, părerea mea
pentru textul : cu tălpile goale denimic nu e nou sub lună
Rasputin o ţinea de mână
subiect de parodie
Rasputin și-o ținea în mână
foarte slab poem, mijloacele poetice sunt exxxagerate, Belizan abuzează din ce în ce mai mult de răbdarea cititorului de poezie și tot refuză să accepte că metafora e moartă, o tot folosește ca pe un pește pe care, o dată ce l-ai pescuit, a murit, degeaba îi mai faci respirație gură la gură
...pentru ultima dată Marina Nicolaev, încerc să fiu pe înțelesul tău. când ești creștin, îl reprezinți pe Christos. când ești membru U.S.R., nu îți permiți să faci afirmații gratuite sau orice implică denigrarea acestei instituții. exagerearea este pentru a mă... cum spun negrii...: do you feel me?:)
pentru textul : Boierismul - necenzurat ludic deShappire, noi ne citim de ceva vreme și te știu bună în imagistică. prezența ta aici nu face decît să mă bucure. Am căutat, într-adevăr, să provoc acolo o cădere, în versul 2. Pînă unde nu știu, rămîne ca fiecare cititor să-și definească alunecările la scenă deschisă și pe cele din suflet. Cît despre prezența absentă din viață, poate că e puțin exagerată exprimarea, dar e reală. Mulțumesc de pas.
pentru textul : Copilul din cîrpe de in de"A scrie e ca și cum ai ridica o biserică pentru un dumnezeu pe care nu-l găsești." iata o fraza pe care o voi tine minte, cu siguranta.
pentru textul : viața ca un cerc deîntr-adevăr, textul a fost scris sub auspiciile unei aniversări. a few years ago... dar mi se pare atât de actual... în cuvinte puține. eu nu scriu decât în puține cuvinte. cât ai face o fotografie...
pentru textul : aniversarea evei deMarina, vorbești de imagini anacronice... și trebuie să îți dau dreptate. La urma urmei, e rău să îți imaginezi că în România zilelor noastre mai sunt căruțe cu acest tip de roți? Fotografia, expletivă de altfel, surprinde o "acțiune" în cartierul Vitan, prin preajma anului 1946. Am reținut rugămintea ta.
pentru textul : ...romantic, dom'le! deCred ca dozajul in care ai adaugat piper textului tau a fost unul gresit. Nu e nici condimentat dar nici fara gust. Ambele variante conduc spre o varianta caldicica. Depasirea contrariilor si perceperea realului ca intreg. Poate daca ar fi fost spus altfel. Frumoasa fotografie.
pentru textul : Sinonimul pozitivului deRemarc în mod deosebit,
pentru textul : lucruri care-mi sunt o povară de"în călătoria mea...
am întâlnit numai nopţile,
zilele stăteau ascunse în peşteri..."
În rest, citit cu plăcere. Stimă
rockam, asa cum iti spuneam, sint un handicapat literar. cu singuranta cumplit de inferior tie. asa ca nu iti mai pierde vremea cu mine. nu se merita. in ce priveste ce faci sau ce nu faci tu pe hermeneia, atita timp cit respecti regulamentul, e treaba ta. e sint la fel de fericit cu zece mii de oameni aici ca si daca sint singur. am trecut dincolo. tu deocamdata inveti...
pentru textul : apryl deDomunule Cailean. Cred că vorbim limbi diferite. Ca într-un dialog al surzilor. Fiecare cu părerea lui. Eu propun să ne oprim aici. Pentru că nu vom ajunge la nici o concluzie. Iar cititorii nu au nicio vină. În plus se aproprie Săptămâna Patimilor și e păcat să continuăm o discuție care nu ne face bine nici unuia și nici altuia. Din partea mea recunosc, fără nici un fel de malițiozitate, că ai dreptate. Si ai dreptate atunci când e vorba de credința fiecăruia. Indiferent de ce natură e aceasta. Și care pleacă de la niște axiome. Că de aceea sunt axiome că sunt nedemonstrabile. Iar restul discuțiilor care țin de o argumentare logică, atâta timp cât nu contrazic axiomele diferite ale fiecăruia (bazate pe aserțiunea că „așa cred eu”) nu pot duce decât la ceea ce spuneam: „un dialog al surzilor”. Îmi cer scuze că am inițiat o astfel de polemică.
pentru textul : Replică la un com. al lui Călin Sămărghițean (Cailean) la un eseu al subsemnatului ”(1) Discuție (virtuală) cu Richard Rorty despre declinul adevărului redemptiv” postat pe Hermeneia. decu siguranta gena balantei poate doar defini aceasta pendulare intre tinele tau si tine, nevoia echilibrului interior dobandit doar prin raspunsurile potrivite pe care va trebui sa le dai intrebarilor destabilizatoare.. cuvintele-ti sunt pod, cursul fluid le poarta spre casa nenuntita de apa..
pentru textul : Gena balanței dee că am scris rândurile de mai sus în câteva minute. mă bucură gândul că ceea ce a ieșit place.
pentru textul : dezmierdare deîți mulțumesc pentru remarci. probabil că voi mai face mici modificări.
ceva de genul dar...e doar un alt mod de a vedea:)
pentru textul : întoarcerea la praga deExista, in opinia mea mea, citeva lucruri, care mi se pare ca frineaza textul cum ar fi verificarea karmei din ora in ora, privirea prezentului cu incredere si alte citeva lucruri marunte care mi se par putin inutile in economia textului, pentru ca il vad ca pe un text scris cu economie de stari, ca si cum s-ar fi ajuns la fundul sufletului. Pe de alta parte, am gasit si citeva imagini grele, cum e batrina care atirna in spate ca tot pamintul, atacurile de panica si in special prima parte a poemului. Dupa cum am mai spus, cred ca e un poem scris cu minima implicare, nu in sensul negativ, dar cred ca asa i-ar sta bine acestui poem fara patetism excesiv, doar rece, ca un fel de proces verbal pe care vinovatul scrie la dictarea autoritatii superioare, un fel de autopedepsire. Cel putin asa vad eu, o implicare afectiva mai puternica din partea autorului cred ca ar fi imprimat un tragism greu de suportat atit pentru el cit si pentru cititor. Oricum ritmul sacadat, mitraliat, nu-mi lasa timp de compasiune, probabil nici autorul nu vrea compasiune, nu acesta e scopul textului. Finalul mi se pare putin in suspensie, cred ca ar fi meritat mai mult, insa aici cred ca suspensia e intentionata. Textul se termina brusc exact cind cititorul ramine fara aer si fara posibilitatea de anticipare. Per ansamblu un text reusit, in opinia mea. Si tot in opinia mea, cred ca ar fi sunat mai bine "sa vomit".
pentru textul : repetentă de"O mare durere nu are nevoie de cuvinte.Ea nu trebuie să rişte, ca poezie, vorbirea. Trebuie (ar trebui) să aibă demnitatea muţeniei, a ochiului alb de sare, tăcut ca un deşert. Când poetul vorbeşte despre o mare durere (ca şi despre o mare fericire, de altfel) poate deveni decorativ: «Tu, care eşti pierdută în neagra veşnicie, / Stea dulce şi iubită a sufletului meu» - cunoscutele versuri ale lui Alecsandri - au vrut, poate, să traducă o suferinţă reală şi adâncă. N-au reuşit decât s-o facă poetică. A scrie înseamnă a m odifica de fapt ceea ce scrii, spune pe bună dreptate cineva. A scrie, a vorbi, în sfârşit, a plânge înseamnă a da simţământului forma scrierii, vorbirii, plânsului tău. A risca să faci din durere o floricică de stil. A vorbi înseamnă a fi slab. Dar singura şansă a omului este, totuşi, cuvântul. [...] Poetul vorbeşte, îşi vorbeşte (îşi plânge) durerea. Noi luăm această vorbire drept poem. O facem pe propria noastră răspundere. Poetul deplânge faptul că ne-a prilejuit s-o facem: «Cât mi-e de ruşine că plâng...». Pentru că omul e slab, cel mai slab din natură. «Un abur, o picătură de apă ar fi de ajuns spre a-l ucide», spune Pascal. «Dar e o trestie gânditoare», ne consolează tot el, cunoaşte avantajul pe care universul îl are asupra lui. «Universul nu ştie nimic. [...] Toată demnitatea noastră stă deci în gândire». În vorbire. Astfel, slăbiciunea devine putere. Numai vorbirea ne poate salva. După cum tot ea ne poate ucide, căci vorbirea e, de obicei, trădătoare. Dar poetul nu vorbeşte. El se lasă vorbit. Se lasă vorbit de durere (nu de vorbire). Durerea universală vorbeşte prin el, prin durerea lui adânc individuală, prin cuvintele lui.
pentru textul : Dorul neîmpăcat cu umbra lui deDurere nudă, copleşitoare. Luând forma poemului. Forma artei. Vindecătoare? Cathartică". (Tudor Cristea, Eugen Jebeleanu, Poezii, Albatros, Col. Lyceum, 1990 - comentariu la poezia "Sunt cel ce iubeşte pământul", din ciclul "Elegie pentru floarea secerată").
Au legătură toate cele de mai sus cu textul postat aici?
Indiscutabil.
În ce fel au o legătură?
În mai multe feluri.
Pagini