Scuze, am mai spus asta, dar consider absolut necesar ca autorul să conserve cumva varianta sa inițial postată indiferent dacă este (ca în cazul de față) de acord complet cu textul modificat de un comentator. Eu una (sosită mai târziu pe aici) aș fi preferat să citesc ambele variante. Așa, eu pe cine să comentez acum, pe autor sau pe comentator?
Margas.
Sonetul tău mi-a amintit de o lucrare a lui Escher: http://www.math.technion.ac.il/~rl/M.C.Escher/1/relativity.gif Ca și cum ai căuta drumul spre în afară, dar ferestrele sunt relative, ușile sunt relative, scările urcă și coboară mereu spre același loc, respirația e și ea relativă. Reușit poem.
Astăzi am văzut un bărbat alergând desculţ cu pantofii în mâini.
În semn de mulţumire, a ridicat un pantof, când am oprit să treacă strada -
călcâiele lui aşezau blând maci pe asfalt...
L-am urmărit o vreme, maşinile din spate claxonau şi mă depăşeau nervos.
Iată, mă bucuram eu, în sfârşit văd un bărbat ce nu se teme de ridicol;
poezia se întâmplă în preajma lui, iată un bărbat căruia nu i se poate refuza nimic.
I-aş bandaja cu un sărut fiecare rană din talpă,
i-aş naşte un copil pentru fiecare strop de sânge.
Nu voi uita bărbatul acela alergând desculţ pe stradă,
prin mareea de frunze uscate - poate îl strânseseră pantofii
încrâncenaţi cum frunzele disperate să-şi găsească locul înainte de prima ninsoare...
Poate-l strânseseră degetele femeii nerăbdătoare să ungă,
şi steargă, cu părul ei, macii din talpă;
poate trebuia să-i îndure mai întâi risipa de flăcări roşii şi galbene,
ca să nu-l doară prea tare scânteierile albe.
Da, văd copaci sângerând maci,
acolo unde el vede frunze cangrenate căzute în războiul frigului.
Îi acopăr flăcările cu muguri de mac, să le sting -
răsuflarea zăpezii sfârâie între dinţi mustangul de care m-am ciocnit pe şosea
(muşcă impetuos verdele din ochii mei, şi roşul din ai lui).
Fiecare răbufnire de vânt aruncă la pământ alte frunze,
straturi peste straturi cresc treptat de jur împrejur,
urcă deasupra gleznelor - curând vor trece peste umeri,
până la gânduri...
Mi-e atât de caldă şi bună, toamna în coconul acesta de frunze!
Încremenirea vindecă tot ce atinge - cineva scormoneşte undeva deasupra,
i se aude scrâşnetul unghiilor, uscăciunile foşnesc şi se destramă...
nisipul lor umple goluri adânci...
Mă strâng din ce în mai mult în jurul macilor intacţi.
Invazie de maci. Oriunde privesc, un embrion verde se deschide în fiecare secundă.
Pe câmpuri, în jardiniere, toamna îşi taie venele peste parbrize -
am roşu sub unghii, hemoragie latentă -
creşte în gură, inima mă strânge, explodează...
Mi-au făcut încă un test de sarcină, a ieşit pozitiv;
nu ştiu de ce nu vor să creadă când le spun că voi avea acest copil,
indiferent ce gândesc ei, şi în ciuda chiuretelor zăngănind în trusa pusă la sterilizat.
Nu. Nu voi ţipa, chiar dacă-mi vor răzui toţi macii din uter, pe viu -
poemul acesta se va naşte, oricum, chiar şi orfan de iubire...
Noiembrie îşi expune primele trofee, corpul ploii atârnă de poduri metalice,
inert cum o femeie mândră ce-a înfruntat explozia frigului.
Nu mai curge nimic din tăieturile deschise -
macii s-au coagulat în vene, fosile ale focului;
nu o mişcă nici tusea umedă a primei ninsori -
neclintirea este o formă de vindecare...
Stefan Ciobanu, ce decizi dumneata cu privire la participarea ta te privește. Ceea ce însă nu este corect este să faci acuzații neadevărate. Absolut nimeni nu a retras sau șters penițe acordate niciunui text. Mi se pare obraznică o astfel de acuzație. Au rămas penițe chiar acordate de membri care și-au șters contul pe hermeneia. E aberant să faci o astfel de acuzație și te provoc să aduci dovezi. Dar mi se pare absolut ridicol modul în care reacționezi aruncînd această perdea de fum în loc să argumentezi de ce ai acordat aceasta peniță, evident aiurea.
titlu... plăcut??? „Intrat în cîntec”...? hai să fim serioși... mai ai și alte motive?
îmi face o deosebită plăcere să te recitesc şi aici. Se vede o mână sigură pe condei, o experienţă în scrisul de lungă întindere, o cursivitate fără cusur, subiecte demne de luat în seamă, un exemplu printre prozatori, etc. Felicitări şi bine ai venit!
dorin, hai sa fim seriosi. imi ofensezi inteligenta daca tu chiar crezi ce scrii acolo in "cheile" tale. Era o vreme cind judecai corect, inteligent, exigent. Acum ne aburesti cu o adeziune (sau riposta) ieftina. Vrei sa iti dau eu o "cheie" de lectura? Iata... "prin faptul ca nici alma nu mai este editor aici nu cred ca site-ul obtine vreun castig. la fel si in cazul lui vladimir, dimpotriva." De ce nu ne spui ca exista o amicitie intre tine si Vladimir si Alina care trece dincolo de obiectivitate si ca acum le tinguiesti demiterea? Si ca deodata hermeneia a devenit "the bad guy" pentru ca trupa voastra nu mai are influenta pe care si-a dorit-o... Am spus, si am sa o repet, Hermeneia nu va fi captura, trofelul sau remorca nimanui. Butonul de unde se porneste si unde se opreste e la mine. Eu ii platesc taxele si chiria. Daca invit si primesc oameni ca sa faca parte din consiliul editorial o fac ca sa colaborez cu ei si sa isi poata promova viziuni literare dar sub nici o forma nu va deveni Hermeneia marioneta nimanui. Am facut toate astea pentru ca stiu ca sint oameni ca si mine care au vrut sa scrie liber si ca poate, traind in Romania, nu isi pot permite luxul de a incepe o comunitate. Am vrut si vreau sa colaborez cu oamenii, cred in munca in echipa si cred in succesul muncii in echipa. Dar sa nu isi imagineze nimeni ca hermeneia sau eu putem fi luati intr-o sacosa sau in vreun buzunaras de dantela.
Interesant margot. Nu te contrazic. Eu am auzit de cuvîntul mînăstire dar cînd am citit undeva prima dată cuvîntul „lavră” scria că erau niște grote săpate în stîncă de unii pustnici (mai fanatici) și în care abia încapeau să stea culcați și își lăsau doar o mică gaură la intrare în care putea să intre aer și să li se dea o coajă de pîine. Era vorba de un fel de autoizolare și auto-mortificare bazată pe o anumită interpretare a unor texte biblice, evident dusă într-o zonă ceva mai asiatic-fanatică a concepției de creștinism. De fapt Rusia a fost plină de tot felul de astfel de fenomene bizare de monasticism și misticism. La urma urmei și Rasputin a fost călugăr ortodox, și încă mulți alții care reprezentau o faună de multe ori eretic-exotică a satului rus.
Antal, nu știu dacă te-ai prins sau nu, aici nu ești la 6 din 49. nu e vorba de noroc, de cum cade bila. dacă aia era poezie de prima pagină pe Hermeneia, mă duceam mâine în fața Prefecturii și cântam cucurigu.
nu are nicio treabă cu sufletul, cu prețiozități din astea. iar când aud texte cu „prin perseverență să ating absolutul”, îmi vine brusc să caut ceva lămâie prin frigider. sufletul e una, poezia e altceva. mai lipsește să spui: așa am simțit, replica ”geniilor” neînțelese.
mi-aș dori să ai nu unul ci douăzeci de texte pe prima pagină, dar îți voi spune clar de fiecare dată că genul ăsta de texte sunt definiția antipoeziei.
mult succes !
mulțumesc pentru opinii, unele sunt chiar pertinente,probabil. într-adevăr acest text mai trebuie lucrat,pe undeva. promit să revin asupra lui... în realitate.:) o voi face și acilea când va fi o formă mai aranjată. respect site-ul, observați!:) cu sympatheia, yester
paradoxal dar poezia ta îmi amintește de poetul din orașul copilăriei mele, spunea el:"oamenii de aici nu sunt fericiți pentru că nu știu ce înseamnă cuvântul acesta" subtitlul echilibrează titlul poezia are zvâc, adică, în traducere liberă:), nerv poetic, dintr-un anume punct de vedere acesta este îndeajuns pentru a face valabil un text
adevărul este că aproape uitasem cîtă similaritate există între bobadil și nicodem. cît de identici sînt în incapacitatea lor de a comunica civilizat, în atracția puternică pe care o manifestă față de comportamentul mojic. comportament despre care cred că în adîncul lor îl simt ca pe un fel de retrăire a întregii lor copilării și adolescențe. cît de identici sînt în izbucnirile extremiste, în violența limbajului, în incapacitatea de a accepta măcar și posibilitatea ca altcineva (decît ei) să aibă o opinie corectă. similari și în mereu prezenta „mînie sfîntă” care „știe și vrea binele celorlalți, al literaturii, hermeneii, blah, blah, blah...” domnilor, voi v-ați născut într-un secol greșit. trebuia să fiți inchizitori, conchistadori sau cruciați. aveți stofă eroică. păcat că nu sînteți decît niște epigoni jalnici cu săbii de lemn și capot de baie în loc de platoșă de teuton.
nicodem, nu am să mă demit să răspund aberațiilor tale cu rezonanță de canalizare. cînd vei învăța să vorbești civilizat și fără mojicii (dacă asta se va putea întîmpla vreodată), și cînd vei renunța să te mai pui pe tine în centrul discuției, poate mă voi gîndi să îți răspund. pînă atunci însă nu. nu voi alege să fac decît un singur comentariu la ce ai spus tu: „apoi "dumnezeu" amestecat cu mizeriile noastre cele mai puturoase”. sînt convins că dumnezeu este amestecat în orice vrea el. și că sub nicio formă nu are nevoie de permisiunea sau protecția ta. nu vreau să încep o dezbatere teologică pentru că, iartă-mă, dar nu cred că ai organul necesar, și probabil nici școala, dar așa, pentru culturica ta tiolojică, de cînd a fost pus pe cruce și apoi pus în mormînt, dumnezeu s-a „amestecat cu mizeriile noastre cele mai puturoase”. dar mă tem că tu nu poți pricepe asta. așa că nu te strădui.
Cred că ar trebui să votăm pentru ultimul vers :) Glumesc. Mie reluarea lui mi-a plăcut şi închidea frumos ideea de singurătate potenţând şi sensul titlului. E doar o părere :)
Când voi mai prinde un pic de timp, cred că voi răsfoi paginile tale :)
... Ana Blandiana și Ion Cristofor când afirmau că nu există lirică feminină sau masculină. Ion Cristofor mai adăuga că există doar o oarecare lene intelectuală a celor ce pun eticheta aceasta și că, aici voiam să ajung, se pot da "numeroase exemple de [...] poezii delicate, sentimentale şi pure scrise de reprezentanţi ai sexului opus"... Iată, se pot cita numele și poezia ta, în acest sens. Surpriză plăcută pentru mine lecturarea poeziei tale.
da, la poezie face bine cam tot dacă știi cum să faci să fie poezie. Este foarte românește cum am scris "eu ce voi scrie (oare) mâine?", "eu ce voi înțelege (oare)?" - este o formulare a interogației care în retorică se folosește. Am eliminat oare. Și are ceva "vechi" în expersie, de aceea am și dorit să folosesc așa. Mă gândesc dacă e diluat acel "miez" sau e o intrare pe alt registru care ar fi meritat scris mai în forță. reflectez și de consider just, voi modifica; de nu, așa va rămâne o vreme. știu că atunci când voi lua suficientă distanță, voi vedea mai bine. mulțumesc pentru remarci.
Cristina, e ca şi cum aş privi cinci mirese deodată :) ( ştii de ,,regula” că miresele nu trebuie să se întâlnească...) De asta sunt de părere că trebuie postat câte un haiku. Nu ştiu la care să mă opresc. Toate au ceva de continuat. Eu aşa cred despre haiku – este un poem neterminat pe care îl continuă cititorul. E o complicitate între cei doi.
Mi-au atras atenţia mai mult ultimele două:
copilul pe scări
în papuci de catifea -
prima ninsoare
*
vară-n cimitir -
călugăriţa verde
neclintită pe zid
Primul aduce în prim plan două tipuri de catifelări: una caldă, a catifelei, şi una rece, a fulgilor de nea. Se vede aici şi nerăbdarea copilului de a vedea zăpada, uitând să îşi ia ghetele de iarnă. Sau poate nu le avea. Explorarea poate continua.
Al doilea din cele două selectate are farmecul denumirii insectei ,,călugăriţa verde”. Verdele e în contrast cu moartea, cu putrezirea. Neclintirea din cimitir se resimte şi în insectă. Şi se mai pot spune multe...
Te felicit!
nu cred ca mi-a placut cum adoarme umbra, plus ca un barbat, pe deasupra si poet, trebuie sa aiba pasul sigur, de sisif. ma mai gandesc. poate-ti arat cum si de ce :)
va multumesc frumos pt. comentarii. doamna Anna, ma bucura mult cum ati simtit acest poem si as vrea sa va trimit si restul poemelor din ciclul oona, daca imi lasati adresa de e-mail (a mea e [email protected], va astept)
textul are o putere a lui.chiar un fel de stângăcie care îmi place. observațiile de mai sus sunt și ele destul de pertinente. ( ...ca un stilou...la capătul ultimei foi, poate).
în rest, ca idei filozofice (după moarte și nimicul lipsește), nu vreau să comentez. mă interesează doar realizarea artistică. mi-ar fi plăcut mai mult ”nimicul se încordează gata să mă cuprindă”, sugerând acțiune, dar și ezitare, pregătire.
un text în care remarcabil cum nu devin plictisitoare, redudante, repetițiile.
mi-a placut cam tot, mai putin ultima strofa care din punctul meu de vedere spulbera vraja cladita pina acolo. pare destul de multa revolta in text, ceva ce n-am mai intilnit in textele tale
generozitatea gestului tau nu poate decat sa ma bucure, constituind pentru noi toti un model atat in relationarea cu textul cat si in privinta relatiei cu celalalt, fratele nostru, omul... in ceea ce priveste textele noastre as dori sa stam, cand se va putea, la un pahar de vorba, spalat de ingeri... multumesc tie celor care ma citesc si, nu in ultimul rand, fulgerului divin acelasi,al dvs francisc, paratrasnetul
Ps. A nu se intelege gresit. Cind m-am referit la comentatori ma refeream la altii, nu la cei de aici. Sint comentatori care, in loc sa aduca un plus textului, comenteaza autorul si atit. Cit despre pirati yo ho ho & a buttle of rum :)))
Lucian, in primul rand, am niste observatii ce tin de gramatica. "În care constrânge-am veșnicia să-ncapă."...o cratima in plus. apoi: "Se inundau orele, clipele se descreierau în cuvinte./ Înțelesul lor nu se rostea, ci deveneau puternice,". In versul al doilea, subiectul este "intelesul", deci acordul este gresit. Am inteles cum ai gandit tu, dar ar trebui sa renunti l punctul dintre versuri. "Cicatrizam veșniciei în piele"...vesnicie sai vesniciei? as prefera prima varianta... trecand peste aceste amanunte, primele doua strofe mi se par prea incorsetate in imagini. parca s-ar izbi unele de altele. strofa a treia mi-a parut salvata de versul: "Se inundau orele, clipele se descreierau în cuvinte."...desi adjectivul "masive" il umbreste putin. si inca ceva, aici mi se pare ca exista o inadvertenta: "Palmele ridicau bucăți de humă./ Le așezau În centuri de beton sub formă inversă de trepte." huma sau beton?! cam asta ar fi. :) la buna citire.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Scuze, am mai spus asta, dar consider absolut necesar ca autorul să conserve cumva varianta sa inițial postată indiferent dacă este (ca în cazul de față) de acord complet cu textul modificat de un comentator. Eu una (sosită mai târziu pe aici) aș fi preferat să citesc ambele variante. Așa, eu pe cine să comentez acum, pe autor sau pe comentator?
pentru textul : felie crocantă deMargas.
http://www.youtube.com/watch?v=OdsSfsu9D6E
(pentru zilele de marti, pentru dezamagire de oameni, pentru despărţirea de sine). Enjoy!
pentru textul : laparovision deSonetul tău mi-a amintit de o lucrare a lui Escher: http://www.math.technion.ac.il/~rl/M.C.Escher/1/relativity.gif Ca și cum ai căuta drumul spre în afară, dar ferestrele sunt relative, ușile sunt relative, scările urcă și coboară mereu spre același loc, respirația e și ea relativă. Reușit poem.
pentru textul : În casa mea nu-s singur niciodată deda dom'le, ai dreptate. nu stiu cum mi-a scapat gafa aia de la inceput. nu imi vine sa cred.
pentru textul : studiu în alb și negru deAstăzi am văzut un bărbat alergând desculţ cu pantofii în mâini.
În semn de mulţumire, a ridicat un pantof, când am oprit să treacă strada -
călcâiele lui aşezau blând maci pe asfalt...
L-am urmărit o vreme, maşinile din spate claxonau şi mă depăşeau nervos.
Iată, mă bucuram eu, în sfârşit văd un bărbat ce nu se teme de ridicol;
poezia se întâmplă în preajma lui, iată un bărbat căruia nu i se poate refuza nimic.
I-aş bandaja cu un sărut fiecare rană din talpă,
i-aş naşte un copil pentru fiecare strop de sânge.
Nu voi uita bărbatul acela alergând desculţ pe stradă,
prin mareea de frunze uscate - poate îl strânseseră pantofii
încrâncenaţi cum frunzele disperate să-şi găsească locul înainte de prima ninsoare...
Poate-l strânseseră degetele femeii nerăbdătoare să ungă,
şi steargă, cu părul ei, macii din talpă;
poate trebuia să-i îndure mai întâi risipa de flăcări roşii şi galbene,
ca să nu-l doară prea tare scânteierile albe.
Da, văd copaci sângerând maci,
acolo unde el vede frunze cangrenate căzute în războiul frigului.
Îi acopăr flăcările cu muguri de mac, să le sting -
răsuflarea zăpezii sfârâie între dinţi mustangul de care m-am ciocnit pe şosea
(muşcă impetuos verdele din ochii mei, şi roşul din ai lui).
Fiecare răbufnire de vânt aruncă la pământ alte frunze,
straturi peste straturi cresc treptat de jur împrejur,
urcă deasupra gleznelor - curând vor trece peste umeri,
până la gânduri...
Mi-e atât de caldă şi bună, toamna în coconul acesta de frunze!
Încremenirea vindecă tot ce atinge - cineva scormoneşte undeva deasupra,
i se aude scrâşnetul unghiilor, uscăciunile foşnesc şi se destramă...
nisipul lor umple goluri adânci...
Mă strâng din ce în mai mult în jurul macilor intacţi.
Invazie de maci. Oriunde privesc, un embrion verde se deschide în fiecare secundă.
Pe câmpuri, în jardiniere, toamna îşi taie venele peste parbrize -
am roşu sub unghii, hemoragie latentă -
creşte în gură, inima mă strânge, explodează...
Mi-au făcut încă un test de sarcină, a ieşit pozitiv;
nu ştiu de ce nu vor să creadă când le spun că voi avea acest copil,
indiferent ce gândesc ei, şi în ciuda chiuretelor zăngănind în trusa pusă la sterilizat.
Nu. Nu voi ţipa, chiar dacă-mi vor răzui toţi macii din uter, pe viu -
poemul acesta se va naşte, oricum, chiar şi orfan de iubire...
Noiembrie îşi expune primele trofee, corpul ploii atârnă de poduri metalice,
pentru textul : Maci de octombrie deinert cum o femeie mândră ce-a înfruntat explozia frigului.
Nu mai curge nimic din tăieturile deschise -
macii s-au coagulat în vene, fosile ale focului;
nu o mişcă nici tusea umedă a primei ninsori -
neclintirea este o formă de vindecare...
Stefan Ciobanu, ce decizi dumneata cu privire la participarea ta te privește. Ceea ce însă nu este corect este să faci acuzații neadevărate. Absolut nimeni nu a retras sau șters penițe acordate niciunui text. Mi se pare obraznică o astfel de acuzație. Au rămas penițe chiar acordate de membri care și-au șters contul pe hermeneia. E aberant să faci o astfel de acuzație și te provoc să aduci dovezi. Dar mi se pare absolut ridicol modul în care reacționezi aruncînd această perdea de fum în loc să argumentezi de ce ai acordat aceasta peniță, evident aiurea.
pentru textul : Intrat în cântec detitlu... plăcut??? „Intrat în cîntec”...? hai să fim serioși... mai ai și alte motive?
îmi face o deosebită plăcere să te recitesc şi aici. Se vede o mână sigură pe condei, o experienţă în scrisul de lungă întindere, o cursivitate fără cusur, subiecte demne de luat în seamă, un exemplu printre prozatori, etc. Felicitări şi bine ai venit!
Silvia
pentru textul : Floare de lotus dedorin, hai sa fim seriosi. imi ofensezi inteligenta daca tu chiar crezi ce scrii acolo in "cheile" tale. Era o vreme cind judecai corect, inteligent, exigent. Acum ne aburesti cu o adeziune (sau riposta) ieftina. Vrei sa iti dau eu o "cheie" de lectura? Iata... "prin faptul ca nici alma nu mai este editor aici nu cred ca site-ul obtine vreun castig. la fel si in cazul lui vladimir, dimpotriva." De ce nu ne spui ca exista o amicitie intre tine si Vladimir si Alina care trece dincolo de obiectivitate si ca acum le tinguiesti demiterea? Si ca deodata hermeneia a devenit "the bad guy" pentru ca trupa voastra nu mai are influenta pe care si-a dorit-o... Am spus, si am sa o repet, Hermeneia nu va fi captura, trofelul sau remorca nimanui. Butonul de unde se porneste si unde se opreste e la mine. Eu ii platesc taxele si chiria. Daca invit si primesc oameni ca sa faca parte din consiliul editorial o fac ca sa colaborez cu ei si sa isi poata promova viziuni literare dar sub nici o forma nu va deveni Hermeneia marioneta nimanui. Am facut toate astea pentru ca stiu ca sint oameni ca si mine care au vrut sa scrie liber si ca poate, traind in Romania, nu isi pot permite luxul de a incepe o comunitate. Am vrut si vreau sa colaborez cu oamenii, cred in munca in echipa si cred in succesul muncii in echipa. Dar sa nu isi imagineze nimeni ca hermeneia sau eu putem fi luati intr-o sacosa sau in vreun buzunaras de dantela.
pentru textul : analiza manifestului boierismului deevident alaturarea nu poate decit sa imi faca cinste mie unuia care nici macar poet nu sint
pentru textul : toamnă de mai deInteresant margot. Nu te contrazic. Eu am auzit de cuvîntul mînăstire dar cînd am citit undeva prima dată cuvîntul „lavră” scria că erau niște grote săpate în stîncă de unii pustnici (mai fanatici) și în care abia încapeau să stea culcați și își lăsau doar o mică gaură la intrare în care putea să intre aer și să li se dea o coajă de pîine. Era vorba de un fel de autoizolare și auto-mortificare bazată pe o anumită interpretare a unor texte biblice, evident dusă într-o zonă ceva mai asiatic-fanatică a concepției de creștinism. De fapt Rusia a fost plină de tot felul de astfel de fenomene bizare de monasticism și misticism. La urma urmei și Rasputin a fost călugăr ortodox, și încă mulți alții care reprezentau o faună de multe ori eretic-exotică a satului rus.
pentru textul : merg cu picioarele goale prin bucătărie I demulțumesc pentru trecere și opinii
pentru textul : nu am niciodată suficient de mulți blugi deAntal, nu știu dacă te-ai prins sau nu, aici nu ești la 6 din 49. nu e vorba de noroc, de cum cade bila. dacă aia era poezie de prima pagină pe Hermeneia, mă duceam mâine în fața Prefecturii și cântam cucurigu.
nu are nicio treabă cu sufletul, cu prețiozități din astea. iar când aud texte cu „prin perseverență să ating absolutul”, îmi vine brusc să caut ceva lămâie prin frigider. sufletul e una, poezia e altceva. mai lipsește să spui: așa am simțit, replica ”geniilor” neînțelese.
pentru textul : Nu văd ce auzi tu demi-aș dori să ai nu unul ci douăzeci de texte pe prima pagină, dar îți voi spune clar de fiecare dată că genul ăsta de texte sunt definiția antipoeziei.
mult succes !
mulțumesc pentru opinii, unele sunt chiar pertinente,probabil. într-adevăr acest text mai trebuie lucrat,pe undeva. promit să revin asupra lui... în realitate.:) o voi face și acilea când va fi o formă mai aranjată. respect site-ul, observați!:) cu sympatheia, yester
pentru textul : primăvara contemplând un bărbat! demulte cuvinte constranse intr/un poem ce voieste a se exprima.
pentru textul : Peste tot atingerea ta deparadoxal dar poezia ta îmi amintește de poetul din orașul copilăriei mele, spunea el:"oamenii de aici nu sunt fericiți pentru că nu știu ce înseamnă cuvântul acesta" subtitlul echilibrează titlul poezia are zvâc, adică, în traducere liberă:), nerv poetic, dintr-un anume punct de vedere acesta este îndeajuns pentru a face valabil un text
pentru textul : fericirea I deadevărul este că aproape uitasem cîtă similaritate există între bobadil și nicodem. cît de identici sînt în incapacitatea lor de a comunica civilizat, în atracția puternică pe care o manifestă față de comportamentul mojic. comportament despre care cred că în adîncul lor îl simt ca pe un fel de retrăire a întregii lor copilării și adolescențe. cît de identici sînt în izbucnirile extremiste, în violența limbajului, în incapacitatea de a accepta măcar și posibilitatea ca altcineva (decît ei) să aibă o opinie corectă. similari și în mereu prezenta „mînie sfîntă” care „știe și vrea binele celorlalți, al literaturii, hermeneii, blah, blah, blah...” domnilor, voi v-ați născut într-un secol greșit. trebuia să fiți inchizitori, conchistadori sau cruciați. aveți stofă eroică. păcat că nu sînteți decît niște epigoni jalnici cu săbii de lemn și capot de baie în loc de platoșă de teuton.
pentru textul : Despre textul „viaţa de dincolo de fortral” de Emilian Pal denicodem, nu am să mă demit să răspund aberațiilor tale cu rezonanță de canalizare. cînd vei învăța să vorbești civilizat și fără mojicii (dacă asta se va putea întîmpla vreodată), și cînd vei renunța să te mai pui pe tine în centrul discuției, poate mă voi gîndi să îți răspund. pînă atunci însă nu. nu voi alege să fac decît un singur comentariu la ce ai spus tu: „apoi "dumnezeu" amestecat cu mizeriile noastre cele mai puturoase”. sînt convins că dumnezeu este amestecat în orice vrea el. și că sub nicio formă nu are nevoie de permisiunea sau protecția ta. nu vreau să încep o dezbatere teologică pentru că, iartă-mă, dar nu cred că ai organul necesar, și probabil nici școala, dar așa, pentru culturica ta tiolojică, de cînd a fost pus pe cruce și apoi pus în mormînt, dumnezeu s-a „amestecat cu mizeriile noastre cele mai puturoase”. dar mă tem că tu nu poți pricepe asta. așa că nu te strădui.
Cred că ar trebui să votăm pentru ultimul vers :) Glumesc. Mie reluarea lui mi-a plăcut şi închidea frumos ideea de singurătate potenţând şi sensul titlului. E doar o părere :)
Când voi mai prinde un pic de timp, cred că voi răsfoi paginile tale :)
pentru textul : De-a singurul de... Ana Blandiana și Ion Cristofor când afirmau că nu există lirică feminină sau masculină. Ion Cristofor mai adăuga că există doar o oarecare lene intelectuală a celor ce pun eticheta aceasta și că, aici voiam să ajung, se pot da "numeroase exemple de [...] poezii delicate, sentimentale şi pure scrise de reprezentanţi ai sexului opus"... Iată, se pot cita numele și poezia ta, în acest sens. Surpriză plăcută pentru mine lecturarea poeziei tale.
pentru textul : imaginar de...mulțumesc Ramona, Călin și Andule, nu mă uita în "Istoria literaturii":) cu gânduri bune, paul
pentru textul : ...istoria scrumului deda, la poezie face bine cam tot dacă știi cum să faci să fie poezie. Este foarte românește cum am scris "eu ce voi scrie (oare) mâine?", "eu ce voi înțelege (oare)?" - este o formulare a interogației care în retorică se folosește. Am eliminat oare. Și are ceva "vechi" în expersie, de aceea am și dorit să folosesc așa. Mă gândesc dacă e diluat acel "miez" sau e o intrare pe alt registru care ar fi meritat scris mai în forță. reflectez și de consider just, voi modifica; de nu, așa va rămâne o vreme. știu că atunci când voi lua suficientă distanță, voi vedea mai bine. mulțumesc pentru remarci.
pentru textul : recviem pentru niciodată deCristina, e ca şi cum aş privi cinci mirese deodată :) ( ştii de ,,regula” că miresele nu trebuie să se întâlnească...) De asta sunt de părere că trebuie postat câte un haiku. Nu ştiu la care să mă opresc. Toate au ceva de continuat. Eu aşa cred despre haiku – este un poem neterminat pe care îl continuă cititorul. E o complicitate între cei doi.
Mi-au atras atenţia mai mult ultimele două:
copilul pe scări
în papuci de catifea -
prima ninsoare
*
vară-n cimitir -
călugăriţa verde
neclintită pe zid
Primul aduce în prim plan două tipuri de catifelări: una caldă, a catifelei, şi una rece, a fulgilor de nea. Se vede aici şi nerăbdarea copilului de a vedea zăpada, uitând să îşi ia ghetele de iarnă. Sau poate nu le avea. Explorarea poate continua.
pentru textul : Haiku deAl doilea din cele două selectate are farmecul denumirii insectei ,,călugăriţa verde”. Verdele e în contrast cu moartea, cu putrezirea. Neclintirea din cimitir se resimte şi în insectă. Şi se mai pot spune multe...
Te felicit!
nu cred ca mi-a placut cum adoarme umbra, plus ca un barbat, pe deasupra si poet, trebuie sa aiba pasul sigur, de sisif. ma mai gandesc. poate-ti arat cum si de ce :)
pentru textul : Culori deva multumesc frumos pt. comentarii. doamna Anna, ma bucura mult cum ati simtit acest poem si as vrea sa va trimit si restul poemelor din ciclul oona, daca imi lasati adresa de e-mail (a mea e [email protected], va astept)
pentru textul : Scrâșnitorul deiniţial am zis că e un experiment, dar m-am răzgândit. nu e un experiment, e o poezie în sine.
mulţumesc pentru oprire :)
pentru textul : atât de absurd deam băgat textul meu prostesc înainte de a-l citi pe al tău cu.... Lasă! Altădată
pentru textul : nerușinare detextul are o putere a lui.chiar un fel de stângăcie care îmi place. observațiile de mai sus sunt și ele destul de pertinente. ( ...ca un stilou...la capătul ultimei foi, poate).
pentru textul : p.s deîn rest, ca idei filozofice (după moarte și nimicul lipsește), nu vreau să comentez. mă interesează doar realizarea artistică. mi-ar fi plăcut mai mult ”nimicul se încordează gata să mă cuprindă”, sugerând acțiune, dar și ezitare, pregătire.
un text în care remarcabil cum nu devin plictisitoare, redudante, repetițiile.
mi-a placut cam tot, mai putin ultima strofa care din punctul meu de vedere spulbera vraja cladita pina acolo. pare destul de multa revolta in text, ceva ce n-am mai intilnit in textele tale
pentru textul : stâlpnica degenerozitatea gestului tau nu poate decat sa ma bucure, constituind pentru noi toti un model atat in relationarea cu textul cat si in privinta relatiei cu celalalt, fratele nostru, omul... in ceea ce priveste textele noastre as dori sa stam, cand se va putea, la un pahar de vorba, spalat de ingeri... multumesc tie celor care ma citesc si, nu in ultimul rand, fulgerului divin acelasi,al dvs francisc, paratrasnetul
pentru textul : dospirea dePs. A nu se intelege gresit. Cind m-am referit la comentatori ma refeream la altii, nu la cei de aici. Sint comentatori care, in loc sa aduca un plus textului, comenteaza autorul si atit. Cit despre pirati yo ho ho & a buttle of rum :)))
pentru textul : mereu Jack deLucian, in primul rand, am niste observatii ce tin de gramatica. "În care constrânge-am veșnicia să-ncapă."...o cratima in plus. apoi: "Se inundau orele, clipele se descreierau în cuvinte./ Înțelesul lor nu se rostea, ci deveneau puternice,". In versul al doilea, subiectul este "intelesul", deci acordul este gresit. Am inteles cum ai gandit tu, dar ar trebui sa renunti l punctul dintre versuri. "Cicatrizam veșniciei în piele"...vesnicie sai vesniciei? as prefera prima varianta... trecand peste aceste amanunte, primele doua strofe mi se par prea incorsetate in imagini. parca s-ar izbi unele de altele. strofa a treia mi-a parut salvata de versul: "Se inundau orele, clipele se descreierau în cuvinte."...desi adjectivul "masive" il umbreste putin. si inca ceva, aici mi se pare ca exista o inadvertenta: "Palmele ridicau bucăți de humă./ Le așezau În centuri de beton sub formă inversă de trepte." huma sau beton?! cam asta ar fi. :) la buna citire.
pentru textul : Despre mine altădată dePagini