Alexander, cred ca vei obține același rezultat semantic dacă renunți la cîteva cuvinte inutile. De exemplu: "noi" și "pe care" în versul "pe care o botezam noi în timp ce". Sună infantil "ne dădeam" din primul vers. Sigur, îmi vei replica că asta ai și intenționat. Ai avea dreptate. De ce "pe umerii mei" și nu mai generic "pe umeri"? Inutil "voi" în "o să ajungeți voi ca noi". Încearcă să reduci ocurențele exprimărilor de tip "pe care", "după care". Se poate. Garantat. Și fii atent și consistent cu timpul verbelor. Uite cum îmi imaginez eu textul tău: iubito aseară am visat că lunecam prin toboganul de sticlă al venelor știi lumea asta seamănă cu umbra din sufragerie o botezam în timp ce împingeam pereții camerei păsările făceau parte din tencuială de asta îmi aduc bine aminte erau calde aripile lor lăsau urme de sânge pe umeri la televizor se ținea un minut de reculegere pentru eternitate afară copiii cu soarele între dinți apăreau brusc unul ne striga /o să ajungeți ca noi/ apoi își înfigea iar picioarele în pământ până pe partea cealaltă cineva specializat ne șoptea ce să gândim adormeam mângâiați pe frunte ușor ușor vom uita și amintirea asta Cu drag, /O\

multumesc. parerile tale ma stimuleaza.

please do, Andule. Asa sint eu mai, probabil ceva mai ciudat. Cam totdeauna am cautat ceva ce pentru mine suna autentic. Am o indiferenta aproape perfecta fata de parerile celorlalti cind imi aleg eu lucrurile.

eu nu port ranchiuna. au fost acceptate

Imi cer scuze, dar nu pot sa ma abtin sa nu sesizez aceasta situatie rizibila de a citi comentarii amestecate in limbile romana si franceza sub un text scris in limba franceza. Poate ca eu nu sunt capabil sa inteleg spiritul bilingv al emigrantilor... poate, dar tot hilar mi se pare, inca o data imi cer iertare. Ca sa nu mai zic ca imi cer iertare ca nu am scris aici nimic despre text, pentru ca eu cunosc limba franceza prea putin pentru a-mi da cu parerea aici. O parere pe romaneste, desigur. Andu

facere din prefacere cirpe strabatute de lumina lucrurilor pe care le invelesc, balansul simteriilor cu punctul (sa mai si spun, TU-stabil?) dedinsprepunct spre dimineațașilunafãrãcontur..

Un poem ca o secvenţă dintr-un film de dragoste rusesc, mi-a plăcut de la primul vers şi nu am găsit niciun cuvânt care să nu fie la locul lui, în afară de pisicile pe care trebuia să le pui în acelaşi vers cu câinii, pentru a păstra ritmul interior. Remarc şi ultimele două versuri:

"ceea ce noi numim iubire este mai degrabă
o deznădjduită imuabilă mirare"

cu o inedită definiţie a iubirii.

Poemul mi-a amintit de vremurile şi stilul de poezie din anii trecuţi. Panta rhei. Dar mereu vremurile trecute sunt mai bune decât prezentul.

voi aduga subcategoria "alte limbi", cu posibilitatea de a preciza limba in subtitlu. Si veti putea reincadra textul

habar nu am de ce cred unii ca ar trebui sa intelegem moartea. moartea e intr-un anume fel ca si dragostea: se traieste cu emotie, fara a se intelege...

Virgil, pentru a lamuri lucrurile, nu cred ca m-am comportat necivilizat. Poate am exagerat de doua ori, odata cind am scris acel text si acum cind am spus un adevar surprinsa si eu de cum pot fi altii. Nu ti-am scris niciodata pe ym si sper sa n-o fi facut cineva in locul meu si n-am discutat cu nimeni pe ym despre acest scandal-circ, cum vrei sa-i zici. In general am fost destul de echilibrata in comentarii sper si cred, doar ca uneori mi-am permis a vorbi de la egal la egal cum am fost obisnuita si cred ca in asta consta lipsa mea de buna crestere. S-ar putea sa am si o lipsa de crestere, cine stie... Am dorit tot timpul sa fiu cat se poate de echilibrata, dar poate ca intr-adevar sunt eu inconstienta. Nici "acolo" (cum ii zici tu) nu am fost implicata in scandaluri, poate doar de doua ori, nu de aceeasi amploare cu acesta de aici si in unul dintre ele a fost implicata tot Marina. Si atunci am incercat sa aplanez conflictul, dar a improscat cu gunoi pina la final, fara macar sa-i fi adresat un singur cuvint urat. de atunci m-a dezgustat asa cum esti tu dezgustat acum de noi. Am fost si eu impresionata de proiectul tau si de felul cum l-ai gandit, de asta ma si implicasem serios si cu mult avant in activitatea pe acest site, intre timp m-a dezamagit, de asta si vorbeam de aparente. Apreciez foarte mult comentariul Biancai, a demonstrat ca este altfel decat ceilalti. Daca il judeci pe unul care injura, injurandu-l la randul tau, nu esti cu nimic mai bun decat acesta.

e bine cand in Romania "se da" si arta gratis, nu numai pomeni electorale. sper sa fie vreme buna, de data asta. evenimentul a mai fost amanat o data din cauza furtunilor.

Chiar aveam de gând să închei.
Dar m-ai făcut să râd. Tu, cal? Eu zic că eşti un catâr bătrân şi pribeag care visează cai verzi pe pereţi.

PUNCT

Prea multă retorică. Prea multă sofisticare. Am sa repet pana am sa obosesc: poezia nu se face nici din idei si nici din cuvinte, ci din sentimente (N. Stanescu). Lucru pe care, la inceput, nici chiar Nichita nu-l făcea. Dar apoi „trăia” într-o stare „poetică” continuă. Și nu numai cȃnd scria. La el tehnica, excepțională (ca și la alți poeti mari) era, automat, subsumată, în mod fericit și aproape de potența maximă, „panoramei sentimentelor”. Textele pe care le citesc în ultimul timp – cu pretenții de a fi „poezii” (nu numai pe internet) – (cu foarte rare excepții) nu sunt decȃt, pur și simplu, căutări obsedante de ceva „nou” care să șocheze – ca formă sau/și fond (vorbesc aici și de cele scrise de mine și în același sens; dar cel putin, sunt suficient de lucid sa nu cred că produc „poezii”). Din „receptor” de „poezie” cred că, în curȃnd voi deveni „misogin” în raport cu dȃnsa; și nu din cauza ei, celei adevărate; ci pentru fardurile și zorzoanele care o mȃnjesc din toate părțile. Mai degrabă prefer textele lui Baudrillard. Care „trăiesc”, pȃnă la exasperare, „Condiția postmodernistă”. Care îmi repugnă dar nu pot să nu o „percep” cum „tȃșnește” tragic din umbra acelor texte. Așa cum o făcea, pe timpuri, un Poe sau Rimbaud dar, atunci, împotriva „conditiei moderniste”; în ciuda unui Mallarme sau Varlaine care, și ei, umblau la tot soiul de «subtilități» tehnice, inovatoare, mai puțin Baudelaire. Bat, probabil, prea mult cȃmpii. Dar și textul de față, care a provocat atȃtea discuții, mi-a prilejuit cele scrise mai sus. Nu se scrie nici aici „poezie”; se vorbește numai „despre” ea. Si discuțiile, în situația asta, pot continua la nesfȃrșit. Poeții – iar cu rare excepții – devenind „critici literari” (cand incearca sa scrie „poezie”), adică poeți ratați; și, cu atȃt mai mult, cȃnd o comentează (in fel si chip).

multe cuvinte constranse intr/un poem ce voieste a se exprima.