Întâi şi-ntâi, mi se pare un poem foarte bun. Observ că Virgil a fost sensibil la unele observaţii, cum ar fi cele privitoare la verbul "a merita" (la noi, în limbajul ceva mai lejer, cum ar fi al "regelui" Hagi, de pildă, se spune, totuşi, "se merită" - nu se merită, Nea Gigi! - sau "se riscă" - nu mă risc, nea Cutare!), dar nici în franceză, de unde le-am luat, aceste verbe nu sunt reflexive. Foarte bine a făcut , însă, Virgil că n-a ascultat-o pa Masha! Versul al doilea este, poate, cel mai relevant al textului, iar asta nu atât prin ce spune (amănunţind în chip necesar), ci şi în virtutea unui efect retoric. Poemul are o ritmica - exterioară, a silabelor şi accentelor, şi interioară, a gândirii - , iar versul al doilea este chiar cel care imprimă această ritmică. Tocmai de aceea ultimul vers parcă n-ar conţine soluţia cea mai potrivită, nici ca ritm, nici ca idee...Aş simţi nevoia unei deschideri spre altceva, nu ştiu spre ce. Asta a simţit şi Raluca, rescriind textul, dar nu cred ca a găsit soluţia fericită!
Plutesti Virgile si nu lasi sa se intrevada nimic din ceea ce urmeaza... o cascada sau poate un lac linistit... ai scris o poezie tare stranie... de parca n-ar fi a ta. Sau, atfel spus, pe mine m-ai inchis :)
cu siguranta, mai mult de un cititor. las semn destul de rar sub textele care poarta semnatura daniel bratu, insa, aproape de fiecare data, sunt placut surprins de calitatea acestora pam-pam deci
Ela, mie nu că "mi se pare" greu lizibilă, chiar este. Mai precis, sunt cuvinte pe care, oricât m-aș chinui, nu le deslușesc. Acum, dacă ai reuși să faci în așa fel încât să pară șterse anumite cuvinte, să creezi, cu alte cuvinte, ilizibilul în așa fel încât să pară timpul, anotimpurile cele care le-au șters... ar fi altceva. Voi reveni, dacă gaăsești o soluție, pentru că întrevăd ceva ce mi-a plăcut (la propriu "întrevăd" :-)) Călin, mă gândeam că numai citind-o pe Linea, și ai înțeles că nu este genul care să aibă nevoie de așa ceva. Să îi respectăm decizia. Aș dori să nu aglomerăm subsolul textului Elei cu comentarii care nu au legătură cu ceea ce a scris ea.
Multe poezii frumoase ai scris in ultima vreme. Pe langa sinceritatea si forta pe care le degaja poemul acesta, mi-a placut in mod deosebit faptul ca nu se stie cine sau ce este Ea. Ar putea fi o femeie, sau doar inchipuirea ei, ar putea fi o iluzie de alta natura sau doar o cruda obsesie. Ar putea fi dragostea (care nu stie sa se supuna regulilor si nici nu se lasa invatata) sau moartea (careia putin ii pasa de ele). Ar putea fi altceva, ce numai tu stii. Asta mi-a placut mie aici, ca vorbesti despre ceea ce cunosti. Cheia poemului, sa inteleg, este in subtitlu? :)
Gorune, daca nu te incuraja tocmai Dorin taceam din gura dar asa uite, ma bag si eu ca sa-ti zic nu cumva sa-ti treaca prin cap sa progresezi in directia asta pe care ai apucat-o cu aceste pseudo-haiku-uri.... Gorune, suntem noi asiatici? Facem noi bonsaiuri? Facem noi ikebane? Facem noi sushi din ala cu peste otravit? NU Deci... hai sa nu facem nici haiku-uri, ca nu ne pricepem, de fapt, putem sa facem din astea de mai sus pe banda rulanta, cate cinci la fiecare sticla de vin pana cadem sub masa. Cand te gandesti la japonezul ala... pai ala priveste natura pana moare din cauze naturale si chiar inainte sa dea ortul popii (sau cum fac ei acolo) scrie o chestie d-aia care se cheama haiku. Dup-aia vin cei din urma lui si se inchina la ea si apoi care se simte nevrednic de scrierea marelui maestru isi deschide burta cu cutitul isi varsa matele pe jos si toti se apleaca si ii iarta pacatul neintelegerii (asta la ei se cheama hara-kiri). Noi ne facem hara-kiri cand nu intelegem un text? Pai nu ne facem Gorune, nici sa nu ne facem ca ar fi jale !! Noi ne facem cartea-de-credit kiri Gorune asta ne facem sigur ! Parerea mea, lasa-l pe Djamal sa scrie haiku, el scrie, noi il citim, cascam gura mare cam asa: "haaa, maaamaaa" eventual ii scriem ceva la comm iar el ne raspunde mereu "multumesc" in cele mai felurite doua-trei variante. Asta nu poate fi atins de noi, nici in our dreams! Djamal rocks! Noi, hai sa ramanem ceea ce suntem. Ok, episoade de ratacire asiatica sau thailandeza (I miss you, I love you I vrea tu :-) pot exista, dar trebuie sa ne intoarcem la chestiune. Astept de la tine adevarate subiecte de gandire poetica ok, asta e, occidentala. Ce, l-ai aruncat asa pe Cantor la inaintare si acum vii la mine cu luna japoneza pe ciclu? Zau, Andu
La apa ființei șezut-am și plâns-am. Apocalipsa după Dăncuș vorbește pe înțelesul prietenilor săi, dar și pe înțelesul îngerului. Când prietenii dispar, rămân firele albe, verzi! ca iarba care crește. Când îngerul dispare ("din perimetrul ființei") rămân lacrimile obosite de pe trepte. Prietenii fiind "mereu alții" nu te văd îmbătrânind; îngerul da, îngerul da. Așa cum crește iarba, îmbătrânești, zice Ecclesiastul; prietenii nu, prietenii nu. Ei cred că numai "dispari" așa deodată pentru a apărea în altă parte (până la urmă așa și este, dar îmi place aici simplitatea exprimării unei psihologii umane complicate în ultimă instanță, căci greu ne vine să credem că vom muri vr'odată). Acestea sunt semnele "Apocalipsei după Dăncuș", semnele înverzirii și ale lacrimilor, ale nepăsării pe de o parte și ale obosirii ființei pe de alta. Câteva formule pline de expresivitate în a doua parte, cea gravă, a întâlnirii (iacobiene?) cu îngerul: "porțile negre din ochi", "cearcăne - morminte în care îmi îngrop diminețile", "perimetrul ființei". Pentru toate acestea, peniță.
zapata,
nu am inteles prima parte a comentariului tau. iar daca te referi cumva la ce a comentat adriana te asigur ca o cunosc foarte bine si nu are nici cea mai mica problema sa se exprime si in cazurile cind nu ii place un text pe care il scriu eu.
evident te-as putea avertiza asupra faptului ca a comenta asa „oblic”, adica la adresa unui alt comentator sau comentariu, nu prea este permis pe hermeneia mai ales cind se transforma in atac. motivul este ca noi aici incercam sa vorbim despre texte si nu despre oameni. dar nu am sa o fac, adica nu am sa te avertizez tocmai pentru a nu incuraja la tine argumentul ca de fapt ceea ce ai afirmat ar fi adevarat. in general nu imi plac, si nu mi se par cinstite, gesturile oamenilor care manipuleaza in felul acesta lucrurile incit culpabilizeaza pe cineva care nu are cum sa se apere. daca ai o dovada certa a afirmatiei tale te invit sa o aduci. daca nu atunci nu cred ca e neaparat un gest onorabil sa arunci cu petarde fumigene. parerea mea.
dovada o face si faptul ca in partea a doua a comentariului tau nu cred ca ai spus nimic care sa o contrazica pe adriana. cred ca daca aveai argumente o puteai face acolo.
in final, nu stiu de unde si pina unde ai tu groaza asta ca ai sa fii „concediat”. daca prin „concediere” te referi la a fi exclus de pe Hermeneia, te asigur ca in Hermeneia exista un consiliu de conducere unde desi eu am drept de veto, majoritatea hotaririlor legate de membri se iau de catre consiliu. au fost astfel multe ocazii cind consiliul a votat altfel decit mine. au fost destule ocazii cind au suspendat conturi chiar daca eu am incercat sa amin aceasta. in orice caz, ca sa nu mai lungesc vorba, mi se pare si nedreapta si de prost gust afirmatia ta. recunosc exista unii care vintura aceasta fantosa a „tiraniei” mele dar ma tem ca o fac doar pentru ca nu isi pot manifesta de fapt tirania lor. atita timp cit hermeneia imi apartine si sint directorul ei te asigur ca textele pe care le scriu vor putea fi atit apreciate cit si blamate fara nici un fel de teama pentru repercursiuni sau sperante pentru beneficii. si majoritatea oamenilor maturi de aici stiu aceasta.
frica este sentimentul oamenilor mici.
Acest portret suprarealist stă într-o lumină palidă, străpunsă de proiecțiile conștiente ale subiectului, "ca un fel de călătorie în jurul vieții mele", cu o aureolă spartă de imageria visului sonor" ma târăsc prin coridoare mozaicate cu tâmplării bizantino-bizare" Îmi par puțin prea forțate versurile:"am semnat condica unei terfeliri", "ca un bărbat falnic, matur cum sunt uitat beat dupa lada ta de zestre" , pentru un alt registru, pentru un alt context. Ultimul vers descendent imprimă o tristețe desăvârșită.
Găsesc vă s- a schimbat ceva și în felul tău de a scrie, aș spune că e spre mai bine, dar e doar părerea unei novice... Oricum, mi-a plăcut. Cred că ar mai fi de lucru pe la strofa a doua, despre motivul lumii ca teatru s- a mai scris. Sper că ceea ce spun acum va fi luat în sens constructiv, nu ca o critică în sens negativ. Cami.
e ok textul, desi oarecum putin prea multe referinte...geografice. nu stiu daca e un alt fel de dragoste. poate mai mult o cautare continua a dragostei. dar apreciez (ca si in dragoste) inceputul si sfarsitul.
Marina, randurile adaugate de tine sunt foarte bine-venite. Iti multumesc frumos. Cat despre reproducerea copertei sa-mi fie iertata ignoranta, m-am tot uitat pe pagina dar nu mi-am dat seama cum pot atasa o fotografie. Daca te rog frumos poate imi spui tu cum sa procedez. Recomand iubitorilor de poezie si "Scrisori din Arcadia" - e o carte traumatizanta dar f buna. "Scrisori din Arcadia" si "Dilecta" difera f mult intre ele dar sunt convinsa ca vor fi apreciate de adevaratii degustatori de poezie. Si din celelalte volume ale lui Soviany am citit dar acestea doua m-au impresionat cel mai mult. Marina, iti multumesc pentru comentariu. Te mai astept. Violeta
Luminita, ecranul meu a rezistat. :)) Am mai spus-o, probabil, sferele noastre lirice (scuze pentru relativa emfaza a exprimarii, dar la ora asta nu gasesc una mai modesta) se intrepatrund. Ma bucur sa vad ca asta nu s-a schimbat.
Da. Cât trăim pentru noi şi cât pentru alţii? Încercăm cumva să înapoiem ce am primit spre o mai bună administrare? Poate.
Remarc versurile pentru idee şi pentru imagini:
,,miezul pufos
îl face mană furnicilor cerului
coaja corabie după care se ţin pescăruşii
iar cu firimiturile satură pe cei care plănuiesc
să moară de foame"
Emil,îmi place condiționalul optativ al tău. Știi că uneori prozaicul evidențiază antitetic. Consider că aici titlul se încadrează în cele afirmate anterior. Mulțam de lectură. Andule, dacă după on & on vine și acest off, made in Romania, înseamnă doar că am fost eu destul de arguțios. Mulțam de apreciere și lectură. cu gânduri bune paul
nu am nici o îndoială că unor doamne sau domnișoare le va place textul. dar el ar putea să treacă de bariera „încercării în poezie” dacă s-ar renunța la „flendurit”, „te dai” precum și la soluțiile facile (zic eu) de genul „mă trăiești în paralel” sau, și mai banal, „în fiecare nud.. o flacără..”
Uneori mai bine, alteori mai puțin bine, cam asta este legea universală a firii noastre.
Aste e referitor la text.
În rest, regret că Emilian nu mai zice nimic prin niciun subsol și mă feresc să cred că asta se datorește faptului că nu consideră demn de el acest efort.
Însă eu sunt dezamăgită că acest atât de talentat autor a renunțat la a îndruma pe oricine. Dacă nu merităm comentariile Dvs stimate domn Emil Pal, de ce totuși publicați aici? Doar așa, ca să ne luminați din când în când cu grația Dvs? Mai ales că nici grația Dvs nu e mereu la fel de grațioasă, dacă îmi permiteți să mă exprim astfel...
Margas
...Şi eu cred că aici este o mâna de prozator veritabil. Atmosfera, meditaţia, introspecţia, verdictele - bine redate. Subiectul este unul care prinde. Mi-aş dori să urmeze o continuare; doar aşa aş putea "ierta" ratarea finalului.
...O umbră a descrierilor: aproape fiecare frază începe cu subiectul gramatical. Ceea ce e monoton. (Dar poate chiar acest lucru oferă textului doza de "întunecime")
Aida, tu spui că "mottul imi apartine.Ideea e ca dupa ultimile reguli cuvantul a fost adaptat limbii romane si se scrie moto." Eu totuși nu cred că s-a adaptat ca "moto" cu forma aceasta masculină "mottul" folosită de tine. Și m-am dus la DEX. Ce am aflat? Ei bine, se folosesc ambele variante respectiv: "mótto s. n., art. móttoul; pl. móttouri" sau "MÓTO2, motouri, s.n. Citat luat, de obicei, dintr-o operă consacrată sau semnată de un autor celebru, pus la începutul unei lucrări, al unui capitol etc. cu scopul de a releva ideea fundamentală a scrierii respective. – Din it. motto, germ. Motto." De asemenea, nu se foloseste "ultimile reguli" ci "ultimele reguli". Îți atrag atenția amical și în contextul folosirii corecte a limbii române. Chiar dacă aceste observații par dure, directe și fără menajamente, trebuie să reții următorul lucru: oricât de genial/original ar putea fi un text, dacă el conține greșeli gramaticale devine zero, nu numai în mediul literar românesc cât și prin alte locuri. Îți pot confirma și alții.
„punctul” nașterii dilatat până aproape de explozia unei revolte, redevenit cuminte în brațele bunicii, cea care știe bine cât de iarnă I-a fost cândva lui Dumnezeu... Fain de tot! numa' de bine!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
ai dreptate, virgil. pe siteul asta mi se pare ca ai promis si tu ceva in regulament, dar nu ai aplicat. de asta imi permit si eu sa fiu ridicola.
pentru textul : poetul I demultumesc pentru comentariu
pentru textul : Rectiliniu deÎntâi şi-ntâi, mi se pare un poem foarte bun. Observ că Virgil a fost sensibil la unele observaţii, cum ar fi cele privitoare la verbul "a merita" (la noi, în limbajul ceva mai lejer, cum ar fi al "regelui" Hagi, de pildă, se spune, totuşi, "se merită" - nu se merită, Nea Gigi! - sau "se riscă" - nu mă risc, nea Cutare!), dar nici în franceză, de unde le-am luat, aceste verbe nu sunt reflexive. Foarte bine a făcut , însă, Virgil că n-a ascultat-o pa Masha! Versul al doilea este, poate, cel mai relevant al textului, iar asta nu atât prin ce spune (amănunţind în chip necesar), ci şi în virtutea unui efect retoric. Poemul are o ritmica - exterioară, a silabelor şi accentelor, şi interioară, a gândirii - , iar versul al doilea este chiar cel care imprimă această ritmică. Tocmai de aceea ultimul vers parcă n-ar conţine soluţia cea mai potrivită, nici ca ritm, nici ca idee...Aş simţi nevoia unei deschideri spre altceva, nu ştiu spre ce. Asta a simţit şi Raluca, rescriind textul, dar nu cred ca a găsit soluţia fericită!
pentru textul : metalmorphosis dePlutesti Virgile si nu lasi sa se intrevada nimic din ceea ce urmeaza... o cascada sau poate un lac linistit... ai scris o poezie tare stranie... de parca n-ar fi a ta. Sau, atfel spus, pe mine m-ai inchis :)
pentru textul : cu titlu provizoriu decu siguranta, mai mult de un cititor. las semn destul de rar sub textele care poarta semnatura daniel bratu, insa, aproape de fiecare data, sunt placut surprins de calitatea acestora pam-pam deci
pentru textul : poveste cu zâne deEla, mie nu că "mi se pare" greu lizibilă, chiar este. Mai precis, sunt cuvinte pe care, oricât m-aș chinui, nu le deslușesc. Acum, dacă ai reuși să faci în așa fel încât să pară șterse anumite cuvinte, să creezi, cu alte cuvinte, ilizibilul în așa fel încât să pară timpul, anotimpurile cele care le-au șters... ar fi altceva. Voi reveni, dacă gaăsești o soluție, pentru că întrevăd ceva ce mi-a plăcut (la propriu "întrevăd" :-)) Călin, mă gândeam că numai citind-o pe Linea, și ai înțeles că nu este genul care să aibă nevoie de așa ceva. Să îi respectăm decizia. Aș dori să nu aglomerăm subsolul textului Elei cu comentarii care nu au legătură cu ceea ce a scris ea.
pentru textul : roca din care mă nasc deMulte poezii frumoase ai scris in ultima vreme. Pe langa sinceritatea si forta pe care le degaja poemul acesta, mi-a placut in mod deosebit faptul ca nu se stie cine sau ce este Ea. Ar putea fi o femeie, sau doar inchipuirea ei, ar putea fi o iluzie de alta natura sau doar o cruda obsesie. Ar putea fi dragostea (care nu stie sa se supuna regulilor si nici nu se lasa invatata) sau moartea (careia putin ii pasa de ele). Ar putea fi altceva, ce numai tu stii. Asta mi-a placut mie aici, ca vorbesti despre ceea ce cunosti. Cheia poemului, sa inteleg, este in subtitlu? :)
pentru textul : despre ea deGorune, daca nu te incuraja tocmai Dorin taceam din gura dar asa uite, ma bag si eu ca sa-ti zic nu cumva sa-ti treaca prin cap sa progresezi in directia asta pe care ai apucat-o cu aceste pseudo-haiku-uri.... Gorune, suntem noi asiatici? Facem noi bonsaiuri? Facem noi ikebane? Facem noi sushi din ala cu peste otravit? NU Deci... hai sa nu facem nici haiku-uri, ca nu ne pricepem, de fapt, putem sa facem din astea de mai sus pe banda rulanta, cate cinci la fiecare sticla de vin pana cadem sub masa. Cand te gandesti la japonezul ala... pai ala priveste natura pana moare din cauze naturale si chiar inainte sa dea ortul popii (sau cum fac ei acolo) scrie o chestie d-aia care se cheama haiku. Dup-aia vin cei din urma lui si se inchina la ea si apoi care se simte nevrednic de scrierea marelui maestru isi deschide burta cu cutitul isi varsa matele pe jos si toti se apleaca si ii iarta pacatul neintelegerii (asta la ei se cheama hara-kiri). Noi ne facem hara-kiri cand nu intelegem un text? Pai nu ne facem Gorune, nici sa nu ne facem ca ar fi jale !! Noi ne facem cartea-de-credit kiri Gorune asta ne facem sigur ! Parerea mea, lasa-l pe Djamal sa scrie haiku, el scrie, noi il citim, cascam gura mare cam asa: "haaa, maaamaaa" eventual ii scriem ceva la comm iar el ne raspunde mereu "multumesc" in cele mai felurite doua-trei variante. Asta nu poate fi atins de noi, nici in our dreams! Djamal rocks! Noi, hai sa ramanem ceea ce suntem. Ok, episoade de ratacire asiatica sau thailandeza (I miss you, I love you I vrea tu :-) pot exista, dar trebuie sa ne intoarcem la chestiune. Astept de la tine adevarate subiecte de gandire poetica ok, asta e, occidentala. Ce, l-ai aruncat asa pe Cantor la inaintare si acum vii la mine cu luna japoneza pe ciclu? Zau, Andu
pentru textul : Lunatice deLa apa ființei șezut-am și plâns-am. Apocalipsa după Dăncuș vorbește pe înțelesul prietenilor săi, dar și pe înțelesul îngerului. Când prietenii dispar, rămân firele albe, verzi! ca iarba care crește. Când îngerul dispare ("din perimetrul ființei") rămân lacrimile obosite de pe trepte. Prietenii fiind "mereu alții" nu te văd îmbătrânind; îngerul da, îngerul da. Așa cum crește iarba, îmbătrânești, zice Ecclesiastul; prietenii nu, prietenii nu. Ei cred că numai "dispari" așa deodată pentru a apărea în altă parte (până la urmă așa și este, dar îmi place aici simplitatea exprimării unei psihologii umane complicate în ultimă instanță, căci greu ne vine să credem că vom muri vr'odată). Acestea sunt semnele "Apocalipsei după Dăncuș", semnele înverzirii și ale lacrimilor, ale nepăsării pe de o parte și ale obosirii ființei pe de alta. Câteva formule pline de expresivitate în a doua parte, cea gravă, a întâlnirii (iacobiene?) cu îngerul: "porțile negre din ochi", "cearcăne - morminte în care îmi îngrop diminețile", "perimetrul ființei". Pentru toate acestea, peniță.
pentru textul : Apocalipsa dupa Dancus dezapata,
pentru textul : despre dragoste numai de bine denu am inteles prima parte a comentariului tau. iar daca te referi cumva la ce a comentat adriana te asigur ca o cunosc foarte bine si nu are nici cea mai mica problema sa se exprime si in cazurile cind nu ii place un text pe care il scriu eu.
evident te-as putea avertiza asupra faptului ca a comenta asa „oblic”, adica la adresa unui alt comentator sau comentariu, nu prea este permis pe hermeneia mai ales cind se transforma in atac. motivul este ca noi aici incercam sa vorbim despre texte si nu despre oameni. dar nu am sa o fac, adica nu am sa te avertizez tocmai pentru a nu incuraja la tine argumentul ca de fapt ceea ce ai afirmat ar fi adevarat. in general nu imi plac, si nu mi se par cinstite, gesturile oamenilor care manipuleaza in felul acesta lucrurile incit culpabilizeaza pe cineva care nu are cum sa se apere. daca ai o dovada certa a afirmatiei tale te invit sa o aduci. daca nu atunci nu cred ca e neaparat un gest onorabil sa arunci cu petarde fumigene. parerea mea.
dovada o face si faptul ca in partea a doua a comentariului tau nu cred ca ai spus nimic care sa o contrazica pe adriana. cred ca daca aveai argumente o puteai face acolo.
in final, nu stiu de unde si pina unde ai tu groaza asta ca ai sa fii „concediat”. daca prin „concediere” te referi la a fi exclus de pe Hermeneia, te asigur ca in Hermeneia exista un consiliu de conducere unde desi eu am drept de veto, majoritatea hotaririlor legate de membri se iau de catre consiliu. au fost astfel multe ocazii cind consiliul a votat altfel decit mine. au fost destule ocazii cind au suspendat conturi chiar daca eu am incercat sa amin aceasta. in orice caz, ca sa nu mai lungesc vorba, mi se pare si nedreapta si de prost gust afirmatia ta. recunosc exista unii care vintura aceasta fantosa a „tiraniei” mele dar ma tem ca o fac doar pentru ca nu isi pot manifesta de fapt tirania lor. atita timp cit hermeneia imi apartine si sint directorul ei te asigur ca textele pe care le scriu vor putea fi atit apreciate cit si blamate fara nici un fel de teama pentru repercursiuni sau sperante pentru beneficii. si majoritatea oamenilor maturi de aici stiu aceasta.
frica este sentimentul oamenilor mici.
Acest portret suprarealist stă într-o lumină palidă, străpunsă de proiecțiile conștiente ale subiectului, "ca un fel de călătorie în jurul vieții mele", cu o aureolă spartă de imageria visului sonor" ma târăsc prin coridoare mozaicate cu tâmplării bizantino-bizare" Îmi par puțin prea forțate versurile:"am semnat condica unei terfeliri", "ca un bărbat falnic, matur cum sunt uitat beat dupa lada ta de zestre" , pentru un alt registru, pentru un alt context. Ultimul vers descendent imprimă o tristețe desăvârșită.
pentru textul : Nul Tangent deGăsesc vă s- a schimbat ceva și în felul tău de a scrie, aș spune că e spre mai bine, dar e doar părerea unei novice... Oricum, mi-a plăcut. Cred că ar mai fi de lucru pe la strofa a doua, despre motivul lumii ca teatru s- a mai scris. Sper că ceea ce spun acum va fi luat în sens constructiv, nu ca o critică în sens negativ. Cami.
pentru textul : Balada ochilor tăi dee ok textul, desi oarecum putin prea multe referinte...geografice. nu stiu daca e un alt fel de dragoste. poate mai mult o cautare continua a dragostei. dar apreciez (ca si in dragoste) inceputul si sfarsitul.
pentru textul : despre un alt fel de dragoste deMarina, randurile adaugate de tine sunt foarte bine-venite. Iti multumesc frumos. Cat despre reproducerea copertei sa-mi fie iertata ignoranta, m-am tot uitat pe pagina dar nu mi-am dat seama cum pot atasa o fotografie. Daca te rog frumos poate imi spui tu cum sa procedez. Recomand iubitorilor de poezie si "Scrisori din Arcadia" - e o carte traumatizanta dar f buna. "Scrisori din Arcadia" si "Dilecta" difera f mult intre ele dar sunt convinsa ca vor fi apreciate de adevaratii degustatori de poezie. Si din celelalte volume ale lui Soviany am citit dar acestea doua m-au impresionat cel mai mult. Marina, iti multumesc pentru comentariu. Te mai astept. Violeta
pentru textul : Erosul Dilectei deLuminita, ecranul meu a rezistat. :)) Am mai spus-o, probabil, sferele noastre lirice (scuze pentru relativa emfaza a exprimarii, dar la ora asta nu gasesc una mai modesta) se intrepatrund. Ma bucur sa vad ca asta nu s-a schimbat.
pentru textul : dispersie dem-ai cucerit cu mainile ei care pansau armate. apoi, buzele ei, lovitura de gratie.
avand in vedere faptul ca poezia asta creeaza o stare pe care aproape c-am atins-o, penita de la mine :)
pentru textul : Cântecul ei trist deMie personal mi-ar fi sunat mai bine ”foșnetul mătăsos...”. Iar fotografiile pentru a avea efect vizual deplin, ar trebui ceva mai mari, nu?
pentru textul : (4) Aforeme decă ai umor e bine, Silviu. cu toții trebuie să avem ceva. însă cred că ai greșit momentul!
pentru textul : april soundtrack denumai bine!
marele necaz al lipsei punctuatiei: „...”:) ar fi aratat cam asa:
știi...?
alor mei...
iubești?
iar iubești-ul ala e o replica in constructia dialogului. si cam atat.
pentru textul : neîntâmplarea dein rest multam pentru comentariu, pentru experiment, pentru lacrima!
Da. Cât trăim pentru noi şi cât pentru alţii? Încercăm cumva să înapoiem ce am primit spre o mai bună administrare? Poate.
pentru textul : zile anotimpuri şi vieţi deRemarc versurile pentru idee şi pentru imagini:
,,miezul pufos
îl face mană furnicilor cerului
coaja corabie după care se ţin pescăruşii
iar cu firimiturile satură pe cei care plănuiesc
să moară de foame"
Emil,îmi place condiționalul optativ al tău. Știi că uneori prozaicul evidențiază antitetic. Consider că aici titlul se încadrează în cele afirmate anterior. Mulțam de lectură. Andule, dacă după on & on vine și acest off, made in Romania, înseamnă doar că am fost eu destul de arguțios. Mulțam de apreciere și lectură. cu gânduri bune paul
pentru textul : absențele sunt o tristețe denu am nici o îndoială că unor doamne sau domnișoare le va place textul. dar el ar putea să treacă de bariera „încercării în poezie” dacă s-ar renunța la „flendurit”, „te dai” precum și la soluțiile facile (zic eu) de genul „mă trăiești în paralel” sau, și mai banal, „în fiecare nud.. o flacără..”
pentru textul : Nudul deVirgil, mulţumim! Unde sunt vremurile Colajului Poetic?...
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur deMai rar asemenea platitudini cu pretentie literara, ba mai mult, cu pretentii filosofice.
pentru textul : Doar câteva vorbe deUneori mai bine, alteori mai puțin bine, cam asta este legea universală a firii noastre.
pentru textul : ceva strălucitor deAste e referitor la text.
În rest, regret că Emilian nu mai zice nimic prin niciun subsol și mă feresc să cred că asta se datorește faptului că nu consideră demn de el acest efort.
Însă eu sunt dezamăgită că acest atât de talentat autor a renunțat la a îndruma pe oricine. Dacă nu merităm comentariile Dvs stimate domn Emil Pal, de ce totuși publicați aici? Doar așa, ca să ne luminați din când în când cu grația Dvs? Mai ales că nici grația Dvs nu e mereu la fel de grațioasă, dacă îmi permiteți să mă exprim astfel...
Margas
...Şi eu cred că aici este o mâna de prozator veritabil. Atmosfera, meditaţia, introspecţia, verdictele - bine redate. Subiectul este unul care prinde. Mi-aş dori să urmeze o continuare; doar aşa aş putea "ierta" ratarea finalului.
...O umbră a descrierilor: aproape fiecare frază începe cu subiectul gramatical. Ceea ce e monoton. (Dar poate chiar acest lucru oferă textului doza de "întunecime")
...Personal, aştept o continuare. Felicitări!
pentru textul : Mers de rac spre Dumnezeu dee mai bine.
pentru textul : dispersie dehialin, francisc, bobadil va multumesc pentru pareri mai treceti cu respect Ion Nimerencu
pentru textul : în memoria lui ion nimerencu deAida, tu spui că "mottul imi apartine.Ideea e ca dupa ultimile reguli cuvantul a fost adaptat limbii romane si se scrie moto." Eu totuși nu cred că s-a adaptat ca "moto" cu forma aceasta masculină "mottul" folosită de tine. Și m-am dus la DEX. Ce am aflat? Ei bine, se folosesc ambele variante respectiv: "mótto s. n., art. móttoul; pl. móttouri" sau "MÓTO2, motouri, s.n. Citat luat, de obicei, dintr-o operă consacrată sau semnată de un autor celebru, pus la începutul unei lucrări, al unui capitol etc. cu scopul de a releva ideea fundamentală a scrierii respective. – Din it. motto, germ. Motto." De asemenea, nu se foloseste "ultimile reguli" ci "ultimele reguli". Îți atrag atenția amical și în contextul folosirii corecte a limbii române. Chiar dacă aceste observații par dure, directe și fără menajamente, trebuie să reții următorul lucru: oricât de genial/original ar putea fi un text, dacă el conține greșeli gramaticale devine zero, nu numai în mediul literar românesc cât și prin alte locuri. Îți pot confirma și alții.
pentru textul : a opta zi din minune de„punctul” nașterii dilatat până aproape de explozia unei revolte, redevenit cuminte în brațele bunicii, cea care știe bine cât de iarnă I-a fost cândva lui Dumnezeu... Fain de tot! numa' de bine!
pentru textul : de unde curg întrebările dePagini