da, cu siguranţă ai dreptate. se mai poate lucra încă pe text. însă nu ştiu de ce îmi este drag, deocamdată, aşa. :)
mulţumesc pentru lectură şi aprecieri.

Ca să răspund eu deși știu că nu se cade (dar nici el nu a răspuns și nici asta nu se cade iar el e bărbat iar eu femeie) Cristinei, zic... Virgil lipsește de pe site pentru că scrie! Uraaa, ce altceva pot să zic citind acest poem. Dacă ar fi după mine și dacă ar fi să citesc doar asemenea texte sub semnătura lui, Virgil Titarenco ar putea să lipsească de pe site definitiv și irevocabil.
Doar când și când, mai ceva decât unu'... Carlos Castaneda, nu știu dacă l-ați cunoscut personal, eu am dat mâna cu el în față la un supermarket în L.A., să ne trimită câte un text ca acesta să-l citim. O adevărată delectare.
Marga

Biancă de safir, eu zic totuși că ideea prieteni/parteneri e clară acolo, chiar asta vrea să spună, sunt prieteni dar nu amanți. Apoi, vorbești de exces de explicații. Eu nu le văd ca explicații, ci ca un tumult și torent și înghesuială de gânduri ce năpădesc plaja asta întinsă și colțuroasă dintre cei doi. Impresia de aglomerare ajută la efectul de redare a unei izbiri sentimentale în marginea unei iubiri interzise (imposibile?), ale cărei hotare cresc chiar din ei înșiși, chiar ei le zidesc, o iubire care se-mbracă cu cămașa strâmtă a prieteniei - și asta voit - o iubire care nu se conturează decât spiritual, cum spune titlul, iar prin asta sufletele lor cresc uriașe, iubindu-se printre amănunte grandioase ("n-ar trebui să vrea să simtă" - na! cum ieși de aici?, "o înghite destinația fără loc pe hartă", "caută resurse să mai reziste câteva minute", "i se lipesc ireversibil de artere", "cu cina, dar fără cuțite pe masă" ș.a.) Propoziția - sentință - finală e majestuoasă, dar poate conduce spre interpretări contrare. Mie nu-mi place "goliciunea stă pe marginea drumului...". E interesant spus, dar mi se pare ambiguă. În rest totul e clar, atât de clar că cei doi sunt zdrobiți sub povara prieteniei lor de graniță ...și nu rezistă decât cincisprezece minute.

imi vine in minte o intrebare copilaroasa: creierele astea or cunoaste in aceeasi masura toate programele partii stangi si partii drepte? or fi unele care nu stiu sa se autofolseasca?
inca una: dar programele astea au aceeasi complexitate?

Felicitari pentru volum! Ma bucura nespus sa aflu aceasta veste! As dori sa il am in colectia de carti bune din biblioteca, cu autograf, as fi onorata! Marina, cu multumiri pentru semnalare si critica.

Alina, multumesc de trecere, semn, propunere.... Nu stiu ce e la 'urmatorul nivel' dar si de la freasatra asta se vede destul de frumos:) finalul avea tivul prea lung asa ca l-am taiat deasupra genunchiului... pe curind, Corina

Nu mai este loc de interpretarea mea pentru ca o sa aiba si ea comentarii...nu are rost. Oricum, eu l-am vazut altfel. Am remarcat: " am văzut cum se strîng nebunii/ ca norii destrămați/", " degeaba/ să îți cînte", "în această secetă lentă/ departe/ au rămas o mulțime de jumătăți de măsură/ nefolosite/ dar tu nu ai spus nimic", "m-am atîrnat de cer/ ca de un fel de cuier/ pentru mai apoi". Adica... aproape tot textul. Dau o penita, o parere modesta pentru un text a carei idee mi-a placut extrem de mult si nici nu are "cu care" ala care pentru mine este "o obsesie". Dar m-a pus pe ganduri comentariul tau!

Ba da, Virgil, o anuleaza :). Oricum, mai cauta. Astfel, Laurentiu se va alege cu inca un cititor fidel :).

P.S. Am totusi indoieli in privinta pozei (poate ca ar trebui scoasa?! desi ca "poza" in sine este frumoasa, dar pare - nu chiar a deturna ci a limita multimea de sensuri pe care le sugereaza textul.

interesant. nu știam că se mai scrie despre mitul iubirii. și chiar bine. cînd am citit textul acesta, ca de altfel și alte texte ale lui adrian, îmi reține atenția modul acesta oarecum brusc și totuși neostentativ de a rupe ritmul. chiar dacă puțin desuet, mi-a plăcut și începutul „Demult, demult,// când în piept mi-alergau herghelii, arbori, colibri şi tămâie,”. remarc „Când lumea s-a stricat ca un ceas uitat într-un taxi,// un icnet am mai scos, doar atât,”. ar fi interesant de ascultat recitată.

Oana, prefer si incurajez texte de tipul "in vazul lumii", cred ca poti si merita sa faci eforturi in directia asta. Textul de fata e slab, Bianca a incercat sa fie cuminte, te rog sa nu ma injuri :-) textul e common stuff. Dar te astept cu alte texte, simt ca poti, acolo de unde ne vine acea inegalabila placere a lecturii. Drag, Andu

Doamna Cristina Ștefan, mulțumesc pentru vizită și aprecieri. E vorba de un text mai vechi(conceput cu 4 ani în urmă) pe care l-am revizuit de curând. Nu țin neapărat la „spiritul clasic”, însă aici am simțit nevoia să apelez la „nouri” și nu la „nori”. Ați intuit bine rolul laitmotiviului din tex.

Și totuși, sunt doar parțial de acord cu dvs. atunci când vă referiți la expresiile fumate gen: „singurătatea pe o strâmtă cărare”; ori „tine-n cuget rozele speranței”. De ce numai parțial? Pentru că contextul din care ați extras sintagmele este unul mult mai vast. Spre exemplu, în cazul primei expresii, cadrul complet este următorul:

„convoiul anilor tău cununat
cu singurătatea pe o strâmtă cărare” - sunt versurile pe care nu le-aș mai modifica pentru nimic în lume -
și dacă spuneți că acestea sunt deja „fumate”, chiar am să vă rog să reveniți cu exemple concrete, pentru că eu nu vă cred.

A doua expresie pe care ați catalogat-o fumată, din nou, este ruptă din context
Cadrul complet este iarăși, unul ceva mai complex:

„Decapitând la tine-n cuget rozele speranței” - și asta e doar jumătate din cadru, cealaltă jumătate urmează să se desfășoare până la „faraonii balcanici”.

Pe de altă parte, am sesizat și alte discuții, în subsolul altor texte, despre anumite cuvinte care, după părerea unora, se depreciază dpdv literar, tocmai pentru că se folosesc în exces; eu sunt de altă părere: nu fiecare cuvânt luat și anallizat separat de context, alcătuiesc imaginea originală, ci un cumul de cuvinte ... De asta consider, că argumentele de care vă folosiți atunci când spuneți că acele imagini sunt fumate, sunt numai pe jumătate adevărate. Pentru că dintr-un cadru mai vast, ați extras doar o părticică de imagine și ați interpretat-o la modul ușor eronat, ca pe o imagine/expresie lirică de sine stătătoare.

În legătură cu „e primul text care îmi place la dvs”, ce pot să zic? eu tot consider că am texte mai bune decât acesta. Dar, vorba aceea: nu poți să fii chiar pe placul tuturor. Oricum, mă bucur, totuși, că ați găsit ceva care să-ți placă.

O seară bună,
Bot Eugen.

te rog să editezi corect toate diacriticele

Da, Călin, m-au învățat și pe mine poeți, literați, profesori, critici. În timp. Și încă le mai bâlbâi și eu. Ne șlefuim cu timpul. :) La bună citire.