lucian, ai construit o perspectiva interesanta...imi aminteste de ideea conform careia violenta constituie sau e perceputa ca o forma de tandrete. multumesc andu, repet: ma bucur ca ti a placut textul. insa, daca ai ceva de lamurit, contacteaza-l pe Anghel. de asemenea, email ul meu iti sta la dispozitie.. dar, ptr mine, astfel de preocupari sunt demult apuse.
... ca balada unei metropole, lin deschizând ușa figurilor de stil, un poem aerisit, plăcut și intens, cu expresii necăutate, ca o despărțire pe un peron, ca viața în aspectele ei de trecere în șoaptă. ce e mai simplu și mai frumos... astăzi e ziua ta/ și-aș vrea să rămână a ta. pentru că, nu-i așa, cel drag este un cadou suficient sieși. deosebită scrierea aceasta... astfel, iată și condeiul. n.b. e o dulceață de cireșe amare, când simțim cum lucrurile se întâmplă fără noi, de la sine, doar ne privim viața... gata, că mai revin eu:)!
Mă bucur că a dispărut "în y" - ieri, la citire, era ceva de genul "se desfac drumurile în y" -, ceea ce era redundant cu "ca o limbă de şarpe". Da, "Şi-am murit geamăt/în răstignirea rotundă/Şi-am înviat plâns/în gara fără peron", şi dpmdv, ar trebui să dispară... Dar nu pentru că, vezi doamne, s-au detectat bătăi de inimă, adică, acolo există sentiment, ci din perspectiva exprimării. Iar "din oasele sternului meu", ar fi fost de ajuns "din sternul meu". Si "nou-născuţi". De altfel, la această construcţie, pentru mine textul se sfârşeşte bine.
trebuie să recunosc faptul că textul de față m-a atras de mai multe ori (sunt atașat de oana pellea oarecum, citindu-i jurnalul, cu dodo, tutu, mârțu, dar și pentru noblețea de care dă dovadă implicându-se în acest caz) și am revenit cuminte la el, l-am recitit, mi-a făcut plăcere și durere să descopăr cotloanele voit încifrate, mi-a adus aminte că sunt om, și că "omenia nu ține nici de etnie nici de religie". pe cât de mult m-a fermecat textul chiar de aici:
mâncam cu poftă şi greutate, vorbeam
iar oana şi-a amintit
de la nivelul cuţitului mai sus
mi-a spus domnul ciulei ceva ce nu voi uita niciodată
mi-ar plăcea mai mult călătoriile dacă n-ar trebuie să mă iau cu mine
niciodată nu există şi noi am auzit
altfel, tăcerea decolării uşoare
pe atât de mult m-a întristat, dezgustat, și dezamăgit persoana care are în comentariu "risipă de penițe". este cred cea mai copilăroasă abordare a unui text pe un site literar. un simplu: nu îmi place pentru că... era de ajuns. trist! credeam că mai cunosc oamenii... Virgil e un poet bun, Viorel, la mii de km distanță față de tine! și nu în sens fizic! și nu sunt singurul care gândește așa! pentru acest off-topic îmi asum suspendarea. cel puțin nu voi pleca fiind grosier!
Ioana, nu mă cataloga ca pe un aplaudac, pentru că textul tău nu are nevoie decât de suflet ca să îl apreciezi! Cu riscul de a te necăji, las semnul meu modest pentru un asemenea poem.
Sebi, "nimicul se încordează gata să mă cuprindă" mi se pare puţintel preţios faţă de "nimicul se lărgeşte cât să mă cuprindă", care, cu posibilele sale slăbiciuni, e ceva mai firesc.
D-le Dinu, "ca un stilou de cuvinte" e o sugestie interesantă, chiar dacă, în genere, mă feresc de expresii/ metafore care au ca axă "cuvântul". Totuşi, dacă mergem cu gândul dincolo de cerneală, aflăm cuvintele, nu?
"Şi ea vine,
vine la timp, când şobolanului tocmai i-au dat aripile" - da, iniţial, fix acolo era punctul. Dar, deşi mi se întâmplă foarte rar, am păcătuit prin adaos şi am făcut-o conştient. Dacă m-aş fi oprit acolo, textul ar fi câştigat mult pe toate palierele, în special la capitolul sugestie, dar n-am rezistat finalului actual, el venind torenţial. Dacă voi publica vreodată acest text pe hârtie, cel mai probabil mă voi opri la "aripile şobolanului".
Celebrarea re-nasterii. In acest decembrie mohorat si agitat (pentru toata lumea). In simplitatea lui, fara inflorituri, textul imi pogoara pacea in suflet.
Din perspectiva cititorului, există texte care poartă în ele o înţelegere latentă. Mi-ar fi greu/imposibil să explic durerea pe care am priceput-o.
Foarte elegant textul, elegantă foarte maniera de a trata fapte trecute, dar atât de prezente si sensibile. Tropi echilibraţi, care converg şi, foarte improtant, care nu strivesc/umbresc sensul general. Excelentă screire, excelent final.
wow... nu mi-a venit să cred când am văzut penița de la tine. a trebuit să-mi chem colega de apartament ca să-mi confirme:)). încă sînt în stare de șoc:)
mulțumesc mult, nu mă așteptam!
drept, a fost o căutare lungă, dar tot e bine. măcar acum știu la ce sînt bună:)
Bobadile, Bobadile, iar te împinge necuratu să faci ce nu trebuie și să vorbești despre comentariile și penițele date de alții. Și te mai apuci și la judecăți din astea de le zice religioase. Păi eu zic că mai mare necredincios ca tine nici că se există. Și știi de ce? Pentru că ți-e frică. Ți-e frică să abordezi pe cineva cu chestia asta pe față dar arunci șopîrle pe la spate. Iar frica măi Bobadile e mama necredinței. În ce privește aserțiunea cum că "asemenea subiecte nu se expediaza in acest fel pe un site cat de cat respectabil", venind de la tine, iartă-mă dar mi se pare culmea ipocriziei. Și ți-o spun eu cel care a luat apărarea postării acelui text despre roloverliretatura la polemice. Adică cum măi Bobadile, pentru unu-i mumă și pentru altu-i ciumă? Lasă să o spună alții dacă vor, că e mai kosher, dar nu te arunca tu să o faci pe sfîntu că miroase a pute. Nu mi se pare corect să crezi că tu ai și dreptul și autoritatea să postezi textul acela iar Gorun greșește să posteze asta. Uite cum îți pierzi bruma de credibilitate și pentru mine. Iar despre text tot nu pricep, de ce este prost? Fiindcă critică metehnele preoțești sau ale unei biserici? Păi asta se face în literatura română (cultă sau folclorică) de cînd îi lumea. De fapt e și ceva simptomatic la români și ar trebui să dea de gîndit fețelor bisericești. Dar asta e o altă poveste. Revenind însă la povestea noastră mi se pare ridicol să te văd în postura acelor fanatici islamiști care s-au ofuscat pînă la sharia și-napoi fiindcă un creator de benzi desenate din Danemarca le-a caricaturizat Profetul. Interesantă hupostasys pentru tine. Parol.
Marian Ghilea, fireste, ai facut o comparatie corecta. Dar...citeste "Bocitorii.Asteptatorul" si dupa aceea poate mai vorbim despre tiraje si valori. Adriana
Luminița, mă onorează aprecierile tale.Vreau să știi că sunt un cititor al poemelor tale postate pe hermeneia sau pe alte site-uri de poezie, de când mi-ai dat un semn că trebuie să am încredere în ceea ce scriu. Te asigur că te-ai adresat unui poet care atunci când a scris acest poem, a avut un temporar exces de yang revărsat în versul # 15...
Fie că țipi, fie că taci, oricum pierzi. Mai bine taci, până devii un cais. Atunci poți spune că iubești. Și tot atunci poți rămâne în urmă. Apoi scrii.
ai intuit bine Virgil, este o încurajare. Andreea mă întrebase pe mess ce părere am și i-am spus să-l posteze pentru că văzusem un progres și vroiam o confirmare obiectivă a membrilor Hermeneia, repet: a membrilor nu a unui copil căcăcios care este în trafic, ambuteiaj mental... bobadil, îți refutez delirul. ești ca Bulă care se întreba dacă de la eueu se poate lua sida. scuze Andreea pentru insinuările unui furibund. iartă-l ca să poată intra acolo unde îi e locul... înspre origini, neant, praf, pulbere, lithera, mă rog știe el mai bine ce preferă... că e aceeași chestiune.
...Andule, jos pălăria!:)) textul tău l-am gustat din plin. ești un băiat informat. poate chiar deștept. povestea mai spunea că lui jester îi zâmbea toată fața chiar și așa, rostogolită în țărână și că toți cei de față, până la unul au râs în fine de s-au prăpădit când capul lui jester rânjea așa despărțit de trup partea asta m-a fascinat! ai previziuni nu numai în poezie și mie îmi plac acestea. am mai remarcat: istoria asta de fapt nu cred că a avut vreodată un început clar cu aceleași gânduri bune, paul you're back! tks God! (nu degeaba se spune: I'll be back! prin filmele proaste!)
Bun textul însă adresarea impersonală mi se pare nereușită... no ofense please, așa se scria altădată și din păcate ca mereu când ajungem la acest 'altădată' trebuie să spunem și 'mai bine'. Sugerez o rescriere la persoana întâi, cred că ar suna mai intens și mai credibil. Așa, pe mine cel puțin nu ai reușit să mă așezi în locul acelei 'persoane' și mă abțin să comentez de ce... probabil că știi sau nu, asta e.
Andu
P.S. Mai mult, această scriere este aproape deloc orginală, nu că eu caut originalitatea neapărat (deși îmi place când o întâlnesc și e valoroasă) dar Adriana e o scriitoare care m-a obișnuit cu ceva mai multă personalitate.
Textul ăsta seamănă pur și simplu cu prea multe alte încercări literare de aici sau de aiurea.
e-o poezie care m-a cam chinuit pentru ca o simteam aproape fizic si de cate ori credeam c-am prins-o, imi tot scapa. ma-ntreb uneori daca n-ar fi mai usoara terapia conventionala. :o)
multumesc, apreciez ca ti-ai facut timp si-ai citit.
Vă găsesc mai cuminte ca nicicând în acest, hai să-i spun, pastel. Textul e natural, parcă nici un vers nu e căutat. Remarc "se chircește și naște
o altă noapte la fel de oarbă ca ea
plină de greieri în păr". La observaţii aş trece unele verbe "prea puternice" ( o aud cum strigă din groapă, IMPLORÂNDU-MĂ/ le DĂRUIE cununa).
"Doar vântul mai trece absent pe acolo" - am avut intenţia să spun că adverbul (absent) e unul neinspirat şi contradictoriu verbului, însă, la o a doua citire, îmi pare chiar reuşit.
nu e nevoie să te scuzi, dar tot nu înțeleg de ce nu este voie să ne "macine vînturile" în poezie. Mai ales cînd e "cu dinții lor de nisip". ... Parfumul albastru...? ei.. dacă e nerostit să rămînă nerostit...
Foarte bun articolul, scris cu profesionalism! Ai încercat și o definire a stilului prin comparație, prin încadrare în sistem: "Arhitectura lui Richard Rogers este puternic marcată de Școala engleză de arhitectură a anilor 70 și în aceeași măsură de rădăcinile sale italiene nativ-sensibile la concepția unui oraș în care se definesc relațiile dintre cadrul natural urban și posibilitatea integrării sociale a populației. Este marcat ireversibil de creația americanului Frank Lloyd Wright (1867-1959) de casele sale usoniene sinteză originală între planificarea orașelor și arhitectura organică" Felicitări, Marina! Despre expoziție ce să spun? Aș vrea s-o văd măcar pe internet, e posibil?
Talc este o poezie a raţiunii din punctul meu de vedere. Deşi autorul a scris titlul T.a.l.c., explicându-l încă din subtitlu, pentru mine mai puţin contează de ce l-a gândit aşa. Personal, mă bucură segmentarea lui pentru că dă libertatea cititorului de a-l vedea şi altfel. Ce bine îmi sună mie Talc.
Citez din dex on-line: TALC n. Mineral unsuros și moale, alb-verzui, întrebuințat în medicină, cosmetică și în industrie. /
De ce să nu-l folosesc aici pe textul autorului, cine mă reţine?
Una peste alta, textul mi-a plăcut. Abţibildul are rolul de etichetă pe text alături de peştişorul de aur, a cărui poveste o ştim cu toţii. O industrie a fricii care există în fiecare om, a slăbiciunilor dar şi a raţionalului la acest autor, îmi dă şansa, ca cititor, să meditez asupra întregului.
Un text excelent, cu o primă unitate foarte puternică. Alegoria lapidară a creşterii/dezvoltării morţii (sora moarte doarme liniștită/ în vârful unghiei), începând din materie şi continuând în spirit, văzută dintr-un unghi oniric; inversarea realităţilor ((lipind un dreptunghi negru pe reversul/ fiecărui vis), care mi-aduce aminte de
Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă, Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă... Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric, Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric...; introducerea subtilă a ideilor de destin hazardat (atenție/e scris în grabă) şi risipire existenţială (se ciugulesc sentimente), insignifianţa sau negarea ipostazelor biologice şi spirituale în faţa mortii (eu sunt copilul/omul pot fi/bătrânul/dar nu), fie ele concomitent ori cronologice; revenirea la înaintarea spre moarte şi creşterea acesteia în alt mod (ludic?), altundeva (suflet?) (schimbându-și poziția/sora moarte/zâmbește), fac din această poezie un prilej bun de meditat, de respirat, de trăit.
Mi-a plăcut modul aproape expeditiv al scrierii, detaşarea şi curăţenia. Nimic în plus, nicio forţare, nicio chiftea filosofico-poetizantă, aşa cum putem intâlni în alte texte scrise pe tema aceasta, totul este natural, închegat... E o împletire armonioasă între poezia cerebrală şi cea de stare.
Textul mi se pare destul de slab. Inteleg ca strofa din final, trebuie sustinuta cumva, dar cred ca textul este mult prea diluat, aproape prozaic, iar miza(strofa din final care ar trebui sa fie incarcata de sens si "feeling") este destul de redusa. E un fel de povestioara cu un final trist.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
lucian, ai construit o perspectiva interesanta...imi aminteste de ideea conform careia violenta constituie sau e perceputa ca o forma de tandrete. multumesc andu, repet: ma bucur ca ti a placut textul. insa, daca ai ceva de lamurit, contacteaza-l pe Anghel. de asemenea, email ul meu iti sta la dispozitie.. dar, ptr mine, astfel de preocupari sunt demult apuse.
pentru textul : dimineața, fragii dispăruseră de... ca balada unei metropole, lin deschizând ușa figurilor de stil, un poem aerisit, plăcut și intens, cu expresii necăutate, ca o despărțire pe un peron, ca viața în aspectele ei de trecere în șoaptă. ce e mai simplu și mai frumos... astăzi e ziua ta/ și-aș vrea să rămână a ta. pentru că, nu-i așa, cel drag este un cadou suficient sieși. deosebită scrierea aceasta... astfel, iată și condeiul. n.b. e o dulceață de cireșe amare, când simțim cum lucrurile se întâmplă fără noi, de la sine, doar ne privim viața... gata, că mai revin eu:)!
pentru textul : celui drag deMă bucur că a dispărut "în y" - ieri, la citire, era ceva de genul "se desfac drumurile în y" -, ceea ce era redundant cu "ca o limbă de şarpe". Da, "Şi-am murit geamăt/în răstignirea rotundă/Şi-am înviat plâns/în gara fără peron", şi dpmdv, ar trebui să dispară... Dar nu pentru că, vezi doamne, s-au detectat bătăi de inimă, adică, acolo există sentiment, ci din perspectiva exprimării. Iar "din oasele sternului meu", ar fi fost de ajuns "din sternul meu". Si "nou-născuţi". De altfel, la această construcţie, pentru mine textul se sfârşeşte bine.
pentru textul : Ţin telefonul în palme ca pe o piersică detrebuie să recunosc faptul că textul de față m-a atras de mai multe ori (sunt atașat de oana pellea oarecum, citindu-i jurnalul, cu dodo, tutu, mârțu, dar și pentru noblețea de care dă dovadă implicându-se în acest caz) și am revenit cuminte la el, l-am recitit, mi-a făcut plăcere și durere să descopăr cotloanele voit încifrate, mi-a adus aminte că sunt om, și că "omenia nu ține nici de etnie nici de religie". pe cât de mult m-a fermecat textul chiar de aici:
mâncam cu poftă şi greutate, vorbeam
iar oana şi-a amintit
de la nivelul cuţitului mai sus
mi-a spus domnul ciulei ceva ce nu voi uita niciodată
mi-ar plăcea mai mult călătoriile dacă n-ar trebuie să mă iau cu mine
niciodată nu există şi noi am auzit
altfel, tăcerea decolării uşoare
pe atât de mult m-a întristat, dezgustat, și dezamăgit persoana care are în comentariu "risipă de penițe". este cred cea mai copilăroasă abordare a unui text pe un site literar. un simplu: nu îmi place pentru că... era de ajuns. trist! credeam că mai cunosc oamenii... Virgil e un poet bun, Viorel, la mii de km distanță față de tine! și nu în sens fizic! și nu sunt singurul care gândește așa! pentru acest off-topic îmi asum suspendarea. cel puțin nu voi pleca fiind grosier!
pentru textul : prin absurd, caii oanei pellea deIoana, nu mă cataloga ca pe un aplaudac, pentru că textul tău nu are nevoie decât de suflet ca să îl apreciezi! Cu riscul de a te necăji, las semnul meu modest pentru un asemenea poem.
scuze prelinge
pentru textul : prea scurt jurnal deSebi, "nimicul se încordează gata să mă cuprindă" mi se pare puţintel preţios faţă de "nimicul se lărgeşte cât să mă cuprindă", care, cu posibilele sale slăbiciuni, e ceva mai firesc.
D-le Dinu, "ca un stilou de cuvinte" e o sugestie interesantă, chiar dacă, în genere, mă feresc de expresii/ metafore care au ca axă "cuvântul". Totuşi, dacă mergem cu gândul dincolo de cerneală, aflăm cuvintele, nu?
"Şi ea vine,
pentru textul : p.s devine la timp, când şobolanului tocmai i-au dat aripile" - da, iniţial, fix acolo era punctul. Dar, deşi mi se întâmplă foarte rar, am păcătuit prin adaos şi am făcut-o conştient. Dacă m-aş fi oprit acolo, textul ar fi câştigat mult pe toate palierele, în special la capitolul sugestie, dar n-am rezistat finalului actual, el venind torenţial. Dacă voi publica vreodată acest text pe hârtie, cel mai probabil mă voi opri la "aripile şobolanului".
Celebrarea re-nasterii. In acest decembrie mohorat si agitat (pentru toata lumea). In simplitatea lui, fara inflorituri, textul imi pogoara pacea in suflet.
pentru textul : Pe drum cu Iosif și Maria deDin perspectiva cititorului, există texte care poartă în ele o înţelegere latentă. Mi-ar fi greu/imposibil să explic durerea pe care am priceput-o.
Foarte elegant textul, elegantă foarte maniera de a trata fapte trecute, dar atât de prezente si sensibile. Tropi echilibraţi, care converg şi, foarte improtant, care nu strivesc/umbresc sensul general. Excelentă screire, excelent final.
pentru textul : eu vin din moarte sau neprihănire deo reintoarcere spre frumusetea lucrurilor simple. stii tu, lucrurile alea mici care cladesc viata
pentru textul : Singura boală este prezentul deDa Alma e mai simplu si poate tocmai de aceea mi se pare potrivit poemul acesta... la asta te-ai referit cu ligamentul licentios - "timpul e" ?
pentru textul : Drumul mătăsii dewow... nu mi-a venit să cred când am văzut penița de la tine. a trebuit să-mi chem colega de apartament ca să-mi confirme:)). încă sînt în stare de șoc:)
pentru textul : sînt trei rugăciuni într-un cuibar demulțumesc mult, nu mă așteptam!
drept, a fost o căutare lungă, dar tot e bine. măcar acum știu la ce sînt bună:)
Bobadile, Bobadile, iar te împinge necuratu să faci ce nu trebuie și să vorbești despre comentariile și penițele date de alții. Și te mai apuci și la judecăți din astea de le zice religioase. Păi eu zic că mai mare necredincios ca tine nici că se există. Și știi de ce? Pentru că ți-e frică. Ți-e frică să abordezi pe cineva cu chestia asta pe față dar arunci șopîrle pe la spate. Iar frica măi Bobadile e mama necredinței. În ce privește aserțiunea cum că "asemenea subiecte nu se expediaza in acest fel pe un site cat de cat respectabil", venind de la tine, iartă-mă dar mi se pare culmea ipocriziei. Și ți-o spun eu cel care a luat apărarea postării acelui text despre roloverliretatura la polemice. Adică cum măi Bobadile, pentru unu-i mumă și pentru altu-i ciumă? Lasă să o spună alții dacă vor, că e mai kosher, dar nu te arunca tu să o faci pe sfîntu că miroase a pute. Nu mi se pare corect să crezi că tu ai și dreptul și autoritatea să postezi textul acela iar Gorun greșește să posteze asta. Uite cum îți pierzi bruma de credibilitate și pentru mine. Iar despre text tot nu pricep, de ce este prost? Fiindcă critică metehnele preoțești sau ale unei biserici? Păi asta se face în literatura română (cultă sau folclorică) de cînd îi lumea. De fapt e și ceva simptomatic la români și ar trebui să dea de gîndit fețelor bisericești. Dar asta e o altă poveste. Revenind însă la povestea noastră mi se pare ridicol să te văd în postura acelor fanatici islamiști care s-au ofuscat pînă la sharia și-napoi fiindcă un creator de benzi desenate din Danemarca le-a caricaturizat Profetul. Interesantă hupostasys pentru tine. Parol.
pentru textul : Vin Sărbătorile de Paști. Până la Inchiziție ne mănâncă popii (de cartier). deMarian Ghilea, fireste, ai facut o comparatie corecta. Dar...citeste "Bocitorii.Asteptatorul" si dupa aceea poate mai vorbim despre tiraje si valori. Adriana
pentru textul : Apocalipsa după Dăncuș deLuminița, mă onorează aprecierile tale.Vreau să știi că sunt un cititor al poemelor tale postate pe hermeneia sau pe alte site-uri de poezie, de când mi-ai dat un semn că trebuie să am încredere în ceea ce scriu. Te asigur că te-ai adresat unui poet care atunci când a scris acest poem, a avut un temporar exces de yang revărsat în versul # 15...
pentru textul : arabescurile dorului deFie că țipi, fie că taci, oricum pierzi. Mai bine taci, până devii un cais. Atunci poți spune că iubești. Și tot atunci poți rămâne în urmă. Apoi scrii.
pentru textul : și se scuturau caiși în urma lui deai intuit bine Virgil, este o încurajare. Andreea mă întrebase pe mess ce părere am și i-am spus să-l posteze pentru că văzusem un progres și vroiam o confirmare obiectivă a membrilor Hermeneia, repet: a membrilor nu a unui copil căcăcios care este în trafic, ambuteiaj mental... bobadil, îți refutez delirul. ești ca Bulă care se întreba dacă de la eueu se poate lua sida. scuze Andreea pentru insinuările unui furibund. iartă-l ca să poată intra acolo unde îi e locul... înspre origini, neant, praf, pulbere, lithera, mă rog știe el mai bine ce preferă... că e aceeași chestiune.
pentru textul : Tangent de radical din "ix" de...Andule, jos pălăria!:)) textul tău l-am gustat din plin. ești un băiat informat. poate chiar deștept. povestea mai spunea că lui jester îi zâmbea toată fața chiar și așa, rostogolită în țărână și că toți cei de față, până la unul au râs în fine de s-au prăpădit când capul lui jester rânjea așa despărțit de trup partea asta m-a fascinat! ai previziuni nu numai în poezie și mie îmi plac acestea. am mai remarcat: istoria asta de fapt nu cred că a avut vreodată un început clar cu aceleași gânduri bune, paul you're back! tks God! (nu degeaba se spune: I'll be back! prin filmele proaste!)
pentru textul : jester deBun textul însă adresarea impersonală mi se pare nereușită... no ofense please, așa se scria altădată și din păcate ca mereu când ajungem la acest 'altădată' trebuie să spunem și 'mai bine'. Sugerez o rescriere la persoana întâi, cred că ar suna mai intens și mai credibil. Așa, pe mine cel puțin nu ai reușit să mă așezi în locul acelei 'persoane' și mă abțin să comentez de ce... probabil că știi sau nu, asta e.
pentru textul : duminica nu ploua niciodată deAndu
P.S. Mai mult, această scriere este aproape deloc orginală, nu că eu caut originalitatea neapărat (deși îmi place când o întâlnesc și e valoroasă) dar Adriana e o scriitoare care m-a obișnuit cu ceva mai multă personalitate.
Textul ăsta seamănă pur și simplu cu prea multe alte încercări literare de aici sau de aiurea.
e-o poezie care m-a cam chinuit pentru ca o simteam aproape fizic si de cate ori credeam c-am prins-o, imi tot scapa. ma-ntreb uneori daca n-ar fi mai usoara terapia conventionala. :o)
pentru textul : Păreri de rău din altă lume demultumesc, apreciez ca ti-ai facut timp si-ai citit.
iar pentru următoarele versuri ai aprecierea mea:
zăpezile s-au retras
pentru textul : armistițiu de sfîrșit de februarie deîntr-un tîrziu în ceruri
Vă găsesc mai cuminte ca nicicând în acest, hai să-i spun, pastel. Textul e natural, parcă nici un vers nu e căutat. Remarc "se chircește și naște
o altă noapte la fel de oarbă ca ea
plină de greieri în păr". La observaţii aş trece unele verbe "prea puternice" ( o aud cum strigă din groapă, IMPLORÂNDU-MĂ/ le DĂRUIE cununa).
"Doar vântul mai trece absent pe acolo" - am avut intenţia să spun că adverbul (absent) e unul neinspirat şi contradictoriu verbului, însă, la o a doua citire, îmi pare chiar reuşit.
pentru textul : o poveste cu zile și nopți denu e nevoie să te scuzi, dar tot nu înțeleg de ce nu este voie să ne "macine vînturile" în poezie. Mai ales cînd e "cu dinții lor de nisip". ... Parfumul albastru...? ei.. dacă e nerostit să rămînă nerostit...
pentru textul : parfumul albastru deun poem frumos, cu un final pe masura:
"acolo unde fusesem
mă întorceam rănită
confuză
până când am acceptat puterea iubirii"
desi poate pentru unii ar parea putin banal. interesanta si aluzia usoara la legenda mesterului manole, desigur în alt registru:
"degeaba îi tăiai penele ziua
noaptea creşteau la loc".
o lectura frumoasa, voi îndrazni sa-ti dau penita mai ales pentru ultima strofa. cele bune.
pentru textul : de unde venea oboseala deFoarte bun articolul, scris cu profesionalism! Ai încercat și o definire a stilului prin comparație, prin încadrare în sistem: "Arhitectura lui Richard Rogers este puternic marcată de Școala engleză de arhitectură a anilor 70 și în aceeași măsură de rădăcinile sale italiene nativ-sensibile la concepția unui oraș în care se definesc relațiile dintre cadrul natural urban și posibilitatea integrării sociale a populației. Este marcat ireversibil de creația americanului Frank Lloyd Wright (1867-1959) de casele sale usoniene sinteză originală între planificarea orașelor și arhitectura organică" Felicitări, Marina! Despre expoziție ce să spun? Aș vrea s-o văd măcar pe internet, e posibil?
pentru textul : RICHARD ROGERS + ARCHITECTS deRemarc sarcasmul, de accea, "a buşi" e perfect plasat.
pentru textul : viermii din fructele de aur deTalc este o poezie a raţiunii din punctul meu de vedere. Deşi autorul a scris titlul T.a.l.c., explicându-l încă din subtitlu, pentru mine mai puţin contează de ce l-a gândit aşa. Personal, mă bucură segmentarea lui pentru că dă libertatea cititorului de a-l vedea şi altfel. Ce bine îmi sună mie Talc.
pentru textul : t. a. l. c. deCitez din dex on-line: TALC n. Mineral unsuros și moale, alb-verzui, întrebuințat în medicină, cosmetică și în industrie. /
Una peste alta, textul mi-a plăcut. Abţibildul are rolul de etichetă pe text alături de peştişorul de aur, a cărui poveste o ştim cu toţii. O industrie a fricii care există în fiecare om, a slăbiciunilor dar şi a raţionalului la acest autor, îmi dă şansa, ca cititor, să meditez asupra întregului.
Cred ca, intr-adevar, cel putin partea cu moartea ca poatroana de butic era rupta din contex. Am modificat, multumesc.
pentru textul : blackout deUn text excelent, cu o primă unitate foarte puternică. Alegoria lapidară a creşterii/dezvoltării morţii (sora moarte doarme liniștită/ în vârful unghiei), începând din materie şi continuând în spirit, văzută dintr-un unghi oniric; inversarea realităţilor ((lipind un dreptunghi negru pe reversul/ fiecărui vis), care mi-aduce aminte de
Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,
Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă...
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,
Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric...; introducerea subtilă a ideilor de destin hazardat (atenție/e scris în grabă) şi risipire existenţială (se ciugulesc sentimente), insignifianţa sau negarea ipostazelor biologice şi spirituale în faţa mortii (eu sunt copilul/omul pot fi/bătrânul/dar nu), fie ele concomitent ori cronologice; revenirea la înaintarea spre moarte şi creşterea acesteia în alt mod (ludic?), altundeva (suflet?) (schimbându-și poziția/sora moarte/zâmbește), fac din această poezie un prilej bun de meditat, de respirat, de trăit.
Mi-a plăcut modul aproape expeditiv al scrierii, detaşarea şi curăţenia. Nimic în plus, nicio forţare, nicio chiftea filosofico-poetizantă, aşa cum putem intâlni în alte texte scrise pe tema aceasta, totul este natural, închegat... E o împletire armonioasă între poezia cerebrală şi cea de stare.
Felicitări!
pentru textul : refuz deTextul mi se pare destul de slab. Inteleg ca strofa din final, trebuie sustinuta cumva, dar cred ca textul este mult prea diluat, aproape prozaic, iar miza(strofa din final care ar trebui sa fie incarcata de sens si "feeling") este destul de redusa. E un fel de povestioara cu un final trist.
ialin
pentru textul : cînd calul troian a intrat în cetate deda, Alma. si morile de vant nu s-au lasat prea mult asteptate.
pentru textul : login dePagini