Andule, ma amuzi, pe bune. Cui se adreseaza? Dar ce, tu crezi ca eu scriu cu adrisant? Ma confunzi amice. Si apoi am senzatia ca nu mai ai abilitatea de a simti sau vedea metafore, metalimbaj, simboluri, alegorie, impresionism, suprarealism. E trist, Andule. Daca tu vezi in asta un text pescaresc inseamna ca te-am supra-apreciat cu mult. Mi se mai intimpla. Iar nevoia ta excesiv rationala dupa explicatii ma ingrijoreaza. Ti s-au tocit simturile.
Suveica atribuita la 80 sau 90% ocupatiilor care nu au nimic cu pescuitul - nu face decit sa arunce un spot de lumina pe o bucatica de hirtie pe care scrie ignoranta, dragul meu. Nu o mai flutura. Nu toata lumea este ca tine. Iar cu abtibildul eu cred ca tu ai avut o experienta traumatizanta in copilarie. Ceva cu un abuz sau cu o bataie. Nu pot sa imi dau seama. Dar nu inteleg ce te face asa ostil. Sint oameni care scriu despre bumper-stickere si chiar le iese bine. Tu ai o problema cu acceptarea lucrurilor comune.
Talentul meu. Hai sa vorbim despre altceva.
Mulțumesc mult, Alina, pentru vizită și comentariu. Pentru Virgil: așa este, povestea are și elemente tragice. Din fericire, în zona satului meu puricii sunt rari. Iarna e prea frig și nu pot supraviețui. Nici unul din animalele noastre de casă nu a avut vreodată purici. Probabil că am dat zilele acestea destul cu bâta în baltă legat de versuri, când mai găsesc ceva timp voi încerca să mai scriu ceva proză, unde e posibil să am mai multă inspirație.
Deosebita ultima strofa a poemului. "Totul începea acolo unde pământul devenea cenușă Și ciuturile încă mai scoteau apă din durerea Purtată în vocea ta de ambră curată."
Răspunsuri-fulger Alma, ai perceput și tabloul, și starea, drum de viață câtă vreme trăindul conține și pierderile. Mereu avem în cuvinte și dincoace-dincolo de cuvinte rositiri anume. Mulțumesc pt "n". Am pus cruce la hard. Scriu de unde și cum reușesc. Adina, spații de apă, spații de aer, trăind ca și cum delimitările ar fi fluide, sentimentul că albatroșii nu sunt cruci de alabastru, ci doar zbor al vieții spre mai departe, dincolo de orice pierdere.Mulțumesc pentru cum ai simțit inima.
e un vifor cubist cu fiecare iarna traita, unde esenta sufletului unui copil, cel ramas captiv si insingurat in noi, poate fi capturata in/din diverse unghiuri de vedere, alungite, deformate, imblinzite, pina la ultima ninsoare... si daca fulgii de zapada nu sint decit lacrimile inghetate ale unui Copil care se incapatineaza sa il astepte la nesfirsit pe Mos Craciun, singurul ce ii poate aduce parintii inapoi intr-o zi? e o interventie delicata, Anna. ...si cum spunea Cailean: penita!
voi privi deasupra aprind aceasta lumanare in mine copacii toti sunt goi si inalti tacerea n are nevoie de lumini de ceara albul sau e atat de cald in palmele mele intunericul o infinita icoana ps: mi a placut, bravo!
mulțumesc. mă iartă, andule, dar nu, nu schimb! eventual aș putea să tai, o chestie echivalentă cu a veni cu bocancii plini de noroi - de-acolo din comuna izgoniții - și a-i așeza peste ce au văzut antecomentatorii tăi.
aproape fiecare vers luat de unul singur are o semnificatie aparte, dar se leaga destul de greu unul de altul. remarc strofa a doua ("tacerea devine sarut" mununat!) dar mai ales finalul cu trimiterea la un "lapsus memoriae" divin. toate cele bune.
Alma, căutarea este cea care definește altă vârstă. Iar căutarea aceasta întoarce tot timpul, încolăcit cuminte și supus, la picioarele copilăriei. Și uite așa, toate se fac noi. Da, știu că poate ar merge... poate voi reveni asupra lui. Nici eu sunt prea mulțumită. Mă gândeam de fapt la un fel de glob... dar nu detaliez, dacă reușesc să cristalizez imaginea, voi reveni. Vladimir, aici este și poezie, desigur, cred că știi că mi-e greu, foarte greu, să mă desprind și să mă delimitez singură. Uneori însă mă cenzurez... inițial fuseseră mult mai evidente "versurile". Aș mai adăuga ceva la poezia "săpată" de tine... ceva ce nu este cu italice, dar ochiul ascuns al cititorului sper să "ghicească". Linea... cu atât de mult timp în urmă... la începutul unei noi lumi. Ce alt să știm despre noi. Iată oglindirea poveștii în apa limpede a ochiului. Mă bucură.
Cam duce catre Emil Brumaru ca stil, dar in rest mi-a placut. Mi-a trezit niste reflexe uitate, credeam eu: mi-am pus sotia (maramureseanca) sa-mi faca o colesa cu branza. Ma gandesc: oare de ce nu ma infioara orice poem pe care-l citesc? Sa fie blazarea? Atunci de ce m-am simtit mai implinit citind poemul Dvs.? Ei, Sa aveti pace, Stefan Doru Dancus
"vă sulfă în ceafă" Un text destul de "chirurgical". Mi se pare destul de complex si de greu de perceput, altfel spus n-am prea inteles strofa centrala, dar asta vine probabil din starea mea "blonda" in ultimul an. ialin
Vezuviu se scrie corect in limba romana, iar la cele doua bombardamente se putea spune simplu - a primului bombardament atomic. Mai ai cateva elemente de umplutura care pot fi scoase cu eleganta:
(faptul ca) stau asteptandu-te (precum un) sfinx uitat pe o noptiera
(mi se pare o - mai ales ca repeti moartea imi pare) stranie aberație în țesătura lucrurilor
acum nu poți fi decît tu (cu toate că nici pe departe)nu îmi imaginez
este mai bine așa (de vreme ce) alternativa nu ar fi decît o iubire împărtășită...
In concluzie, textul este frumos, iti dau o penita, dar te rog sa renunti la limbazul prozaic, descriptiv, explicativ, si incearca sa fii mai concentrat in exprimare.
1. despre discutiile noastre despre critica mai putin iti pot spune pentru ca aveau si au caracter particular. 2. cel de-al treilea a postat textele uneia dintre noi (in momentul in care acela era in imposibilitatea sa o faca, si atit). nu ne-am comentat propriile creatii nici aici nici altundeva. nu as putea spune ca au fost colaje. ci altceva. "persoanele cu pricina" s-au succedat la postare 3-4. experimentul in fapt ne-a ajutat pe noi in primul rind sa intelegem anumite lucruri, care in baza doar teoretica nu ar fi avut acelasi impact. iar rezultanta obtinuta ne-a ajutat in primul rind pe noi. nu a avut ca scop atragerea de cobai. nici macar cei care se ofereau voluntar. 5. au fost persoane care au stiut cine este Anca F. le multumim pentru discretie. daca altii au intuit, ma bucur. Nu cred ca e nimerit termenul de regasire. Nu m-am "pierdut"; ca sa parafrazez pe cineva drag: eu m-am oprit undeva si v-astept.
Alma - E anume așa scris. E pornit dintr-o uriașă scârbă. Mă bucur că unele versuri îți suna bine. Ela - Nu-mi mulțumi de parcă te-aș fi ajutat cu ceva. Oricum mă bucur că găsiși ceva de comentat. Virgil + Am crezut că trebuie sa fie mai întâi postat pe Hermeneia, apoi putând să-l postez oriunde. Din mailurile pe care le-am schimbat așa am înțeles, că n-ar fi bine să pun poezii vechi, care au fost pe alte situri. Îți dai seama că nu sunt atțt de idiot să le pun acolo unde știu că sunt și membri de aici. Dacă însă există o clauză de exclusivitate, îmi cer scuze pentru greșeală. Cât privește măsurile, nu te deranja. Le iau eu.
Un text concret care merge pe o linie raţională, un adevăr care se petrece şi care se exprimă în acest text prin cuvântul care se naşte dintr-o voinţă evidentă a realităţii imediate.
Mi-a plăcut acest gen de text pentru că nu te scarpini cu mâna dreaptă în locul stâng aşa cum m-am exprimat eu în acest comentariu. Să-mi fie cu iertare căile acestea întortocheate ale femeii ce sunt.:)
pentru tălmăcirea atât de inspirată a cuvintelor mele.
Cinstit fiind, nu aș fi crezut...
Dar omul cât trăiește învațâ iar asta este o vorbă în care cred cu tărie.
O vorbă care este solidă ca o afirmație matematică sau logică, adică și negația ei este la fel de adevărată.
Omul când nu mai învață, nu mai trăiește.
Sărbători Luminate vouă dragilor mei, Hermeneilor.
Andu
Maria-Doina, mulțumesc mult pentru semnul tău de apreciere. Mă bucur că poezia a avut impact asupra ta și că simți astfel. Bucuroasă să te am în subsolul poeziei mele.
Vad eu ce fac cu scrijelitul ala. Da, poate il schimb. Am sa ma gandesc la un echivalent.
...Încep incursiunea aceasta prin a spune că, spre deosebire de ce pot crede alţii, există (până şi) o logică a sentimentelor, darămite a figurii de stil; prima etapă a înţelegerii oricărui text începe cu logica cea de toate zilele; dacă unei figuri de stil îi lipseşte, la orice nivel, logica primară (corespondent raţional, susţinere analogică etc) , ea nu poate fi înţeleasă (cel puţin, nu inţeleasă corect/coerent) în sensul ei ascuns. E şi acesta un aspect pentru care am putea crede de cuviinţă că e ok să scriem orice, oricum, atâta vreme cât e poezie.
Urmează apoi nivelul de ambiguitate, unde autorul este olbigat să-l seteze pe mediu spre mic; citiorul nu are voie să-şi închipuie orice atunci când citeste un text. În prima unitate, ai ambiguitate în materie (subiect - incertitudine) mişcare (verb), esenţă (atribute).
" prima incertitudine
mă deschide repetat
spre partea întunecată a lunii
acolo se mulează
popasul crud
dintre două insomnii" - de aceea, e dificil de interpretat coerent, dar uşor să-mi imaginez, ceea ce nu am voie.
"chem soarele roşind
pe margini de zi
mai aproape
cât să îmi treacă nelumina" - aici ai un discurs neasumat, fără miză şi fără expresivitate. Ce ar putea fi expresiv/inedit/interesant în "la finalul zilei, chem soarele, sa-mi rupă bezna", atât timp cât acest nesaj se construieşte pe un verb opac, sărăcăcios, pe un clişeu destul de mare - margini de zi -, pe un explicativ gratuit (chem - mai aproape) şi pe un concluziv tautologic, evident chiar de la "chem saorele"? Acel gerunziu (roşind) nu face decât să pară un petec de culoare, culoare care nu a putut fi obţinută din idee. Iar "nelumina" e un clişeu stilistic, dacă-l pot numi astfel: construcţii paradoxale/antagonice/oximoronice, în cazul acesta, negarea unui concept; o încercare de captare superficială a sensului (necuvânt/nesuflet/neiubre/nelumină etc) A avut şi acest artificiu vremurile sale...
"închid doar un ochi
acela care te vede
drept şi bun" - aici este o parte bună, spre excelentă. Are idee, are modalitate de transmitere - simplu, curat, onest, fără briz briz-uri şi, poate cel mai important, concentrare sensibilă şi matură.
...ca o vecernie
de vorbe cu duh
pentru omul singur - ultimul vers, scris aşa: (când omul e singur) era o încheiere excelentă a versurilor de mai sus. Prin "ca o vecernie/ de vorbe cu duh" nu faci decât să divaghezi, să diluezi, să pui pete/culori, probabil din teama de-a nu fi prea... nepoetică. (închid doar un ochi\ acela care te vede/ drept şi bun/ când omul e singur) - aşa aş fi văzut acest fragment, pentru că, prin "când omul e singur (lirism obiectiv), ai mai anula din lirismul subiectiv, care poate sufoca.
"pe celălalt îl sfinţesc
în albul psalmilor tăi
şi-l pun strajă" - aici, că de aceea am început comentariul legându-mă de logică, din cazua lipsei oricărui corespondent ideatic (de ce alb, de ce psalmi, de ce strajă, la ce strajă etc) nu prea se pot face interpretări închegate. Ar rămâne de admirat doar nivelul artistic, dar şi acessta lipseşte.
În încheiere, am observat (în haikuri) că atunci când eşti constrânsă de spaţiu, ai forţă; în unele cazuri, forţă mare. În paralele, în textele mai lungi, uneori, deviezi. Iarăsi, nu mai caut motivele. Tu trebuie să o faci. Mai spun doar că sper să nu te fi iritat intervenţia mea şi, de ce nu, să-ţi fie cumva de ajutor.
Mie îmi place poemul care este legat în ansamblul său şi interesant prin ideile pe care le dezvoltă şi prin mesaj. În rest, din farmecul unei poezii face parte şi libertatea poetului de a scrie un text în en variante. În Ardeal circulă o poveste cu un cuptor de pâine despre care cei ce treceau pe uliţă îşi manifestau opiniile şi sugestiile spre întristarea celui ce l-a construit. Până ce proprietarul a hotărât să-i facă mai multe feţe şi le întorcea pe rând, să corespundă ideilor fiecărui trecător. Cam aşa stăm şi cu poezia. Un lucru e cert în poemul tău. E interesant şi place - dovadă mulţimea de cititori. Pentru ei scriem, nu? Dincolo de toate acestea, de multe ori sunt perle, de multe ori doar vorbe. Felicitări pentru poem. Cu simpatie, Ioan.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Andule, ma amuzi, pe bune. Cui se adreseaza? Dar ce, tu crezi ca eu scriu cu adrisant? Ma confunzi amice. Si apoi am senzatia ca nu mai ai abilitatea de a simti sau vedea metafore, metalimbaj, simboluri, alegorie, impresionism, suprarealism. E trist, Andule. Daca tu vezi in asta un text pescaresc inseamna ca te-am supra-apreciat cu mult. Mi se mai intimpla. Iar nevoia ta excesiv rationala dupa explicatii ma ingrijoreaza. Ti s-au tocit simturile.
pentru textul : t. a. l. c. deSuveica atribuita la 80 sau 90% ocupatiilor care nu au nimic cu pescuitul - nu face decit sa arunce un spot de lumina pe o bucatica de hirtie pe care scrie ignoranta, dragul meu. Nu o mai flutura. Nu toata lumea este ca tine. Iar cu abtibildul eu cred ca tu ai avut o experienta traumatizanta in copilarie. Ceva cu un abuz sau cu o bataie. Nu pot sa imi dau seama. Dar nu inteleg ce te face asa ostil. Sint oameni care scriu despre bumper-stickere si chiar le iese bine. Tu ai o problema cu acceptarea lucrurilor comune.
Talentul meu. Hai sa vorbim despre altceva.
Mulțumesc mult, Alina, pentru vizită și comentariu. Pentru Virgil: așa este, povestea are și elemente tragice. Din fericire, în zona satului meu puricii sunt rari. Iarna e prea frig și nu pot supraviețui. Nici unul din animalele noastre de casă nu a avut vreodată purici. Probabil că am dat zilele acestea destul cu bâta în baltă legat de versuri, când mai găsesc ceva timp voi încerca să mai scriu ceva proză, unde e posibil să am mai multă inspirație.
pentru textul : Mâțâli deDeosebita ultima strofa a poemului. "Totul începea acolo unde pământul devenea cenușă Și ciuturile încă mai scoteau apă din durerea Purtată în vocea ta de ambră curată."
pentru textul : Din vocea ta deAndu in ipostaza melancolina. Nu-i asa ca, uneori, lucrurile simple, spuse din suflet, sunt mai aproape de ceea ce intelegem prin poezie?
pentru textul : unele lucruri deRăspunsuri-fulger Alma, ai perceput și tabloul, și starea, drum de viață câtă vreme trăindul conține și pierderile. Mereu avem în cuvinte și dincoace-dincolo de cuvinte rositiri anume. Mulțumesc pt "n". Am pus cruce la hard. Scriu de unde și cum reușesc. Adina, spații de apă, spații de aer, trăind ca și cum delimitările ar fi fluide, sentimentul că albatroșii nu sunt cruci de alabastru, ci doar zbor al vieții spre mai departe, dincolo de orice pierdere.Mulțumesc pentru cum ai simțit inima.
pentru textul : perdera dee un vifor cubist cu fiecare iarna traita, unde esenta sufletului unui copil, cel ramas captiv si insingurat in noi, poate fi capturata in/din diverse unghiuri de vedere, alungite, deformate, imblinzite, pina la ultima ninsoare... si daca fulgii de zapada nu sint decit lacrimile inghetate ale unui Copil care se incapatineaza sa il astepte la nesfirsit pe Mos Craciun, singurul ce ii poate aduce parintii inapoi intr-o zi? e o interventie delicata, Anna. ...si cum spunea Cailean: penita!
pentru textul : Vifor cubist pe notele unui Colind deVa multumesc frumos pentru ganduri si pentru lectura. E prima penita primita pe acest site. La mai multe!!!
pentru textul : Un ‘DA’ pentru mesajul lui Adrian Marino deSi eu iti multumesc. Intr-adevar, strofa 3 e cheia. as fi putut sa scriu textul intr-un stil mai aproape de ce se scrie azi. Poate am sa-l rescriu
pentru textul : Copacul (Psalm) deMulțumesc sebi, oricum mai am se lucrat...
pentru textul : E timpul să trag de fiare devoi privi deasupra aprind aceasta lumanare in mine copacii toti sunt goi si inalti tacerea n are nevoie de lumini de ceara albul sau e atat de cald in palmele mele intunericul o infinita icoana ps: mi a placut, bravo!
pentru textul : Icoana deRevin. N-am spus că nu este corect . Cris
pentru textul : Când pleoapele se zbat... demulțumesc. mă iartă, andule, dar nu, nu schimb! eventual aș putea să tai, o chestie echivalentă cu a veni cu bocancii plini de noroi - de-acolo din comuna izgoniții - și a-i așeza peste ce au văzut antecomentatorii tăi.
pentru textul : omului cu valuri în suflet deaproape fiecare vers luat de unul singur are o semnificatie aparte, dar se leaga destul de greu unul de altul. remarc strofa a doua ("tacerea devine sarut" mununat!) dar mai ales finalul cu trimiterea la un "lapsus memoriae" divin. toate cele bune.
pentru textul : film noir deAlma, căutarea este cea care definește altă vârstă. Iar căutarea aceasta întoarce tot timpul, încolăcit cuminte și supus, la picioarele copilăriei. Și uite așa, toate se fac noi. Da, știu că poate ar merge... poate voi reveni asupra lui. Nici eu sunt prea mulțumită. Mă gândeam de fapt la un fel de glob... dar nu detaliez, dacă reușesc să cristalizez imaginea, voi reveni. Vladimir, aici este și poezie, desigur, cred că știi că mi-e greu, foarte greu, să mă desprind și să mă delimitez singură. Uneori însă mă cenzurez... inițial fuseseră mult mai evidente "versurile". Aș mai adăuga ceva la poezia "săpată" de tine... ceva ce nu este cu italice, dar ochiul ascuns al cititorului sper să "ghicească". Linea... cu atât de mult timp în urmă... la începutul unei noi lumi. Ce alt să știm despre noi. Iată oglindirea poveștii în apa limpede a ochiului. Mă bucură.
pentru textul : Pânză nețesută deAcest text încalcă regulamentul site-ului, punctul 14.5. Te rog să remediezi așa cum consideri, în cel mult 24 de ore. Mulțumesc.
pentru textul : art nouveau deCam duce catre Emil Brumaru ca stil, dar in rest mi-a placut. Mi-a trezit niste reflexe uitate, credeam eu: mi-am pus sotia (maramureseanca) sa-mi faca o colesa cu branza. Ma gandesc: oare de ce nu ma infioara orice poem pe care-l citesc? Sa fie blazarea? Atunci de ce m-am simtit mai implinit citind poemul Dvs.? Ei, Sa aveti pace, Stefan Doru Dancus
pentru textul : Mă voi însura cu o ardeleancă grasă și blândă de"vă sulfă în ceafă" Un text destul de "chirurgical". Mi se pare destul de complex si de greu de perceput, altfel spus n-am prea inteles strofa centrala, dar asta vine probabil din starea mea "blonda" in ultimul an. ialin
pentru textul : Golemi denu mai stiu la ce pagina m-ai trimis, insa, aici, zabava e placuta
pentru textul : în sepia lumii deVezuviu se scrie corect in limba romana, iar la cele doua bombardamente se putea spune simplu - a primului bombardament atomic. Mai ai cateva elemente de umplutura care pot fi scoase cu eleganta:
(faptul ca) stau asteptandu-te (precum un) sfinx uitat pe o noptiera
(mi se pare o - mai ales ca repeti moartea imi pare) stranie aberație în țesătura lucrurilor
acum nu poți fi decît tu (cu toate că nici pe departe)nu îmi imaginez
este mai bine așa (de vreme ce) alternativa nu ar fi decît o iubire împărtășită...
In concluzie, textul este frumos, iti dau o penita, dar te rog sa renunti la limbazul prozaic, descriptiv, explicativ, si incearca sa fii mai concentrat in exprimare.
pentru textul : scrisori imaginare demulțam fain, Iuri! dacă sună cum îți place îi musai să îl facem hit folk:)
pentru textul : fata din spatele ochelarilor de1. despre discutiile noastre despre critica mai putin iti pot spune pentru ca aveau si au caracter particular. 2. cel de-al treilea a postat textele uneia dintre noi (in momentul in care acela era in imposibilitatea sa o faca, si atit). nu ne-am comentat propriile creatii nici aici nici altundeva. nu as putea spune ca au fost colaje. ci altceva. "persoanele cu pricina" s-au succedat la postare 3-4. experimentul in fapt ne-a ajutat pe noi in primul rind sa intelegem anumite lucruri, care in baza doar teoretica nu ar fi avut acelasi impact. iar rezultanta obtinuta ne-a ajutat in primul rind pe noi. nu a avut ca scop atragerea de cobai. nici macar cei care se ofereau voluntar. 5. au fost persoane care au stiut cine este Anca F. le multumim pentru discretie. daca altii au intuit, ma bucur. Nu cred ca e nimerit termenul de regasire. Nu m-am "pierdut"; ca sa parafrazez pe cineva drag: eu m-am oprit undeva si v-astept.
pentru textul : Despre noi și Anca Florian deAlma - E anume așa scris. E pornit dintr-o uriașă scârbă. Mă bucur că unele versuri îți suna bine. Ela - Nu-mi mulțumi de parcă te-aș fi ajutat cu ceva. Oricum mă bucur că găsiși ceva de comentat. Virgil + Am crezut că trebuie sa fie mai întâi postat pe Hermeneia, apoi putând să-l postez oriunde. Din mailurile pe care le-am schimbat așa am înțeles, că n-ar fi bine să pun poezii vechi, care au fost pe alte situri. Îți dai seama că nu sunt atțt de idiot să le pun acolo unde știu că sunt și membri de aici. Dacă însă există o clauză de exclusivitate, îmi cer scuze pentru greșeală. Cât privește măsurile, nu te deranja. Le iau eu.
pentru textul : nu uitați maioneza deMai neagră decît este? Nu. Cu permisiunea dvs. revin asupra scrisului putin mai tirziu.
pentru textul : Jaded deUn text concret care merge pe o linie raţională, un adevăr care se petrece şi care se exprimă în acest text prin cuvântul care se naşte dintr-o voinţă evidentă a realităţii imediate.
pentru textul : Doar ochii privind asta deMi-a plăcut acest gen de text pentru că nu te scarpini cu mâna dreaptă în locul stâng aşa cum m-am exprimat eu în acest comentariu. Să-mi fie cu iertare căile acestea întortocheate ale femeii ce sunt.:)
pentru tălmăcirea atât de inspirată a cuvintelor mele.
pentru textul : șapte cai deCinstit fiind, nu aș fi crezut...
Dar omul cât trăiește învațâ iar asta este o vorbă în care cred cu tărie.
O vorbă care este solidă ca o afirmație matematică sau logică, adică și negația ei este la fel de adevărată.
Omul când nu mai învață, nu mai trăiește.
Sărbători Luminate vouă dragilor mei, Hermeneilor.
Andu
Maria-Doina, mulțumesc mult pentru semnul tău de apreciere. Mă bucur că poezia a avut impact asupra ta și că simți astfel. Bucuroasă să te am în subsolul poeziei mele.
pentru textul : din băscuța roșie am scos iepurașul deVad eu ce fac cu scrijelitul ala. Da, poate il schimb. Am sa ma gandesc la un echivalent.
...Încep incursiunea aceasta prin a spune că, spre deosebire de ce pot crede alţii, există (până şi) o logică a sentimentelor, darămite a figurii de stil; prima etapă a înţelegerii oricărui text începe cu logica cea de toate zilele; dacă unei figuri de stil îi lipseşte, la orice nivel, logica primară (corespondent raţional, susţinere analogică etc) , ea nu poate fi înţeleasă (cel puţin, nu inţeleasă corect/coerent) în sensul ei ascuns. E şi acesta un aspect pentru care am putea crede de cuviinţă că e ok să scriem orice, oricum, atâta vreme cât e poezie.
Urmează apoi nivelul de ambiguitate, unde autorul este olbigat să-l seteze pe mediu spre mic; citiorul nu are voie să-şi închipuie orice atunci când citeste un text. În prima unitate, ai ambiguitate în materie (subiect - incertitudine) mişcare (verb), esenţă (atribute).
" prima incertitudine
mă deschide repetat
spre partea întunecată a lunii
acolo se mulează
popasul crud
dintre două insomnii" - de aceea, e dificil de interpretat coerent, dar uşor să-mi imaginez, ceea ce nu am voie.
"chem soarele roşind
pe margini de zi
mai aproape
cât să îmi treacă nelumina" - aici ai un discurs neasumat, fără miză şi fără expresivitate. Ce ar putea fi expresiv/inedit/interesant în "la finalul zilei, chem soarele, sa-mi rupă bezna", atât timp cât acest nesaj se construieşte pe un verb opac, sărăcăcios, pe un clişeu destul de mare - margini de zi -, pe un explicativ gratuit (chem - mai aproape) şi pe un concluziv tautologic, evident chiar de la "chem saorele"? Acel gerunziu (roşind) nu face decât să pară un petec de culoare, culoare care nu a putut fi obţinută din idee. Iar "nelumina" e un clişeu stilistic, dacă-l pot numi astfel: construcţii paradoxale/antagonice/oximoronice, în cazul acesta, negarea unui concept; o încercare de captare superficială a sensului (necuvânt/nesuflet/neiubre/nelumină etc) A avut şi acest artificiu vremurile sale...
"închid doar un ochi
acela care te vede
drept şi bun" - aici este o parte bună, spre excelentă. Are idee, are modalitate de transmitere - simplu, curat, onest, fără briz briz-uri şi, poate cel mai important, concentrare sensibilă şi matură.
...ca o vecernie
de vorbe cu duh
pentru omul singur - ultimul vers, scris aşa: (când omul e singur) era o încheiere excelentă a versurilor de mai sus. Prin "ca o vecernie/ de vorbe cu duh" nu faci decât să divaghezi, să diluezi, să pui pete/culori, probabil din teama de-a nu fi prea... nepoetică. (închid doar un ochi\ acela care te vede/ drept şi bun/ când omul e singur) - aşa aş fi văzut acest fragment, pentru că, prin "când omul e singur (lirism obiectiv), ai mai anula din lirismul subiectiv, care poate sufoca.
"pe celălalt îl sfinţesc
în albul psalmilor tăi
şi-l pun strajă" - aici, că de aceea am început comentariul legându-mă de logică, din cazua lipsei oricărui corespondent ideatic (de ce alb, de ce psalmi, de ce strajă, la ce strajă etc) nu prea se pot face interpretări închegate. Ar rămâne de admirat doar nivelul artistic, dar şi acessta lipseşte.
În încheiere, am observat (în haikuri) că atunci când eşti constrânsă de spaţiu, ai forţă; în unele cazuri, forţă mare. În paralele, în textele mai lungi, uneori, deviezi. Iarăsi, nu mai caut motivele. Tu trebuie să o faci. Mai spun doar că sper să nu te fi iritat intervenţia mea şi, de ce nu, să-ţi fie cumva de ajutor.
pentru textul : Mai singură... deMulțumesc pentru peniță! Și pentru avalanșa de lumină pe care ai remarcat-o!
pentru textul : Așteptând să-mi crească degetele den-am inteles de unde ai tras concluzia asta ca numai logica nu e. in plus, nu sint specialist in lirica erotica
pentru textul : kimberlit deMie îmi place poemul care este legat în ansamblul său şi interesant prin ideile pe care le dezvoltă şi prin mesaj. În rest, din farmecul unei poezii face parte şi libertatea poetului de a scrie un text în en variante. În Ardeal circulă o poveste cu un cuptor de pâine despre care cei ce treceau pe uliţă îşi manifestau opiniile şi sugestiile spre întristarea celui ce l-a construit. Până ce proprietarul a hotărât să-i facă mai multe feţe şi le întorcea pe rând, să corespundă ideilor fiecărui trecător. Cam aşa stăm şi cu poezia. Un lucru e cert în poemul tău. E interesant şi place - dovadă mulţimea de cititori. Pentru ei scriem, nu? Dincolo de toate acestea, de multe ori sunt perle, de multe ori doar vorbe. Felicitări pentru poem. Cu simpatie, Ioan.
pentru textul : Penumbra pumnului binevoitor dePagini