ai admirația mea, emiliane!

Multumesc tuturor pentru opinii, aprecieri sau critica.

Mintea lui Boba bubuie de…ecouri. Persoana lui e un dicţionar propriu de ecouri. Ale unor voci de persoane multiple: un man, o woman, un child, little man, o/un strong woman, strong man, old man, whiner, mellow, flay, martian, big robot, little robot…mă opresc că infinit numărabilul nu e…numărabil. Peste care operează limbajul. Şi gata textul. Prin rezonanţă mintea mea începe să bubuie modulat de ecouri piano ca un ecou de ecouri. Şi nu-mi e teamă să devin numărul din gaşca lui boba, cât vreau de mare. Căpăţâna mea - tobă cu rezonanţă închisă. Asta da text de « stare » ! Ea, «starea» - cancerul nu se ia prin contact neprotejat. Se transmite pe furiş, pervers, unduitor, precum în experimentul ERP, instantaneu. SF horror ! Dacă şi asta-i o poezie, m-am hotărât. Îmi fac capul ţăndări că tot bubuie. O chem pe Salomeea şi i-l ofer, ce-a mai rămas, pe tavă în ritm de ceainic ce-ai-nicuşor avea o tobă şi aşa mai departe… Dar, totuşi, unde-ideea? Asta chiar mă bubuie obsedant şi hamletian pe de-asupra. O fi cântăreaţa cheală? Care tot aşa se piaptănă: cu părul într-o parte. Ca un deget în gâtlejul lui salang.

erata: aroma placuta*.

bună dimineaţa!
un poem tonic în care mă regăsesc total.
mă bucur să constat că nu sunt singura care îşi doreşte să "evadeze" pe o insulă.
"nu mai știu să vorbesc
nu mai știu să m-apropii
toți te întreabă de ce plîngi
nimeni de ce rîzi" ...
un semn de apreciere.

chiar dacă merge pe căi bătătorite, textul tău, Virgil, are calitatea că punctează un mare adevăr: lipsa elitelor. ( poate n-ar fi fost rău de menţionat elitele, tot ce s-a putut forma în 20 de ani iterbelici, decimate în puşcăriile comuniste).

trist pt. mine e faptul că generaâţia care în dec. 1989 avea 3-4-5 ani, calcă în politică, vertiginos, pe urmele "seniorilor".
Soluţia ?

Ela, centrul tristeții și-al visului? :-) Noroc, totuși, că s-a trezit și primăvara aceasta din letargie. Mulțumesc, Dalba-Blanche-Bianca și-ar mai fi :-)

excelentă evitarea de a spune şi capacitatea de a transmite. interesantă şi admonestarea din "Uneori rumegăm o idee, o molfăim câţiva ani ca să o abandonăm în favoarea unei doctrine de design mai nou."
"Imi mişc ochelarii de soare, cu gestul unui fermier atacat de capre dispersate, în zare fumegă abatorul tuturor speranţelor." - dom'le mai lasă şi tu pesimismul ăsta.

cailean - ei, da. Mansarda aceea este cel mai bun loc pentru asemenea întâlniri. Patroana librăriei St.O.Iosif, și unul dintre sponsorii mei, chiar s-a supărat că nu fac lansarea ( nici prima și nici a doua) la ea în librărie. Dar e vorba de respectul acordat celor ce te onorează cu prezența și care nu pot fi lăsați să stea în picioare, printre rafturile de cărți și cu lumea care se vântură pe ușă. Lansarea de anul trecut a fost o mare reușită. Imaginează-ți că mansarda a fost plină ochi și a stat lumea și în picioare. Asta nu se întâmplă prea des, cel puțin în Brașov. Și acum am o surpriză pe care ți-o împărtășesc numai ție, pentru că nu vei fi, din păcate, acolo, ca să o divulgi : mă va onora cu prezența actrița bucureșteană Rodica Mandache care va susține un recital din sonetele mele. Asta va ridica mult cota înlnirii, în ansamblul ei. Să ne auzim sănătoși. actaeon - mulțumesc pentru apreciere și pentru bucuria de a știi că mai există un cititor. Nu sunt atât de mulți, înct să uiți pe unul dintre ei. Să dea Dumnezeu să mai avem putere în noi și să nu coborâm ștacheta.

Asa-i Vladimir, dar in schimb deranjeaza "italienismele" Ce-i aia "macchiatto con latte"? Apoi mai deranjeaza semnele de punctuatie, in strofa a doua la sfarsit parca ar fi trebuit un semn de intrebare si nu unul de exclamare (oricum, strofa a doua e mai mare decat intreg poemul. Dar, ma rog, un text asa, numai bun de un "gin tonic with tonic" Bobadil.

de acord atita timp cit "experimentul" acesta respecta nota de copyright a site-ului, ceea ce e valabil pentru orice text de altfel

e doar un experiment.. multumesc pentru opinii, daca sunteti draguta imi spuneti concret ce va deranjeaza la versul patru ,aripile tale ar mai bune ca pelerina, ca sa stiu ce sa corectez.

domnule Frosin, noi, eu, apreciem dorinta dumneavoastra de a posta pe Hermeneia. Dar aici, totusi, lucrurile se fac sau ar trebui sa se faca intr-un anumit fel. Eu va rog frumos (deocamdata) sa identificati cum se posteaza corect texte pe Hermeneia, sa eliminati duplicatele si sa postati numai cite o lucrare odata . nu foloseste nimeni sa aglomerati paginile aici ca pe niste depozite in gara. deci, iata ce veti face: veti lua fiecare text pe rind (ex. P L O M B , L ACUSTRE, LA LEGENDE, etc) si le veti posta ca texte separate. ABSOLUT TOATE. Apoi veti anula aceste monstruoase postari in care textele sint claie peste gramada. Eu nu am sa o fac pentru dumneavoastra. Deocamdata, aceasta este o rugaminte. Nu cred ca e nevoie sa va spun ca dupa ea urmeaza avertismentul. Sint unii care ma acuza ca as promova un spirit de disciplina prea drastic pe Hermeneia. Opinia mea este ca am fost mult prea ingaduitor si sint destui cititori dezamagiti de gradul meu prea mare de toleranta.

Desigur un poem cu o simbolistica destul de complexa, cu cat te apleci mai mult spre abisurile gnostice, cam asa se intampla... Ma feresc sa abordez semnificatii pentru ca pe de o parte ar trebui sa ma lungesc, inevitabil, iar pe de alta nu stiu daca as fi capabil sa acopar asa cum trebuie tot ce ar fi de zis. deci ma voi rezuma la estetica textului din punctul meu de vedere ca si cititor de poezie. Primele versuri sunt fermecatoare pana la acel "code red" de care ma impiedic oricat as incerca sa-i acord alte si alte valente. Urmeaza versurile mele preferate "să se fi strâns dragostea noastră ca o maculat/ură sfântă" pentru a scrie asa ceva iti trebui cu adevarat har iar eu sunt invidios pe aceste versuri. Finalul insa nu ma "estetizeaza" in aceeasi masura. Mi se pare rupt de context, fortat pentru a incheia rapid acest poem pe care eu il simt mai degraba epic... daca autoarea l-ar fi scris astfel. Asa, minimalist si usor optzecist mi se pare ca un tablou de familie atarnat pe un perete alb... drag si desuet mirosind a ultima zugraveala. Cu stima, Andu