interpretarea ta se vrea un pay back care nu mă doare şi nici nu mă afectează. e interesantă însă. din ea doar prima parte şi-a lovit ţinta, celelalte sînt departe de la ce m-am gândit eu. dar n-am sa divulg sensurile textului de dragul vindicativităţii.

sînt republican, e adevărat, dar iubesc toţi oamenii, şi-i vreau la dreapta, la dreapta aceea care contează atunci când se va crăpa de ziuă şi oamenii, care vor mai rămânea, vor fi puşi la dreapta sau la stânga.
iubesc Israelul şi văd în el mâna lui Dumnezeu în istorie. plâng şi umplu o potecă de lacrimi personală, când ştiu pe unde va trece el şi vrăjmaşii lui.
o admir pe sarah palin şi atât. nu văd nimic rău în existenţa ei umană, politică, teatrală, etc.
mexicanii sînt faini, n-am nicio obsesie ostilă faţă de ei, sînt şi ei victime ale marelui joc uman şi spiritual.

observ însă că tu eşti simpatetic cu obami(a)nation şi nu spun mai mult.

Ce candoare. Copilăria (ce e aia minciună?) și străzile care leagă case. O nostalgie de Crăciun. Tramvaiul acela m-a dus un moment cu gândul la Eliade și ˝La țigănci˝, are el ceva semnificație temporală dar nu de lume fantastică (deși unii i-ar putea spune copilăriei și așa). Ne mai citim, spor la scris.

Nu mai revin cu argumente, mai ales că Virgil le-a anticipat pe toate.
Ar mai fi unul, de altă natură, legat de ultimul vers sau de ultimele versuri ale unui poem, în general. Părerea mea e că finalului unui poem trebuie să îi acordăm o atenție sporită pentru că acesta trebuie să fie impecabil din toate punctele de vedere. Un singur cuvânt în plus/în minus/nepotrivit poate strica tot. Părerea mea.

Sfatul meu e să colaborezi mai mult cu lectorii, în sensul că, dacă ei vin cu un anumit feedback negativ, să fii mai maleabilă, să accepți că poate au dreptate într-un anumit procent. Până la urmă, scrisul nostru, din momentul expunerii publicului, nu mai e doar al nostru, ci și al lui prin modul cum îl receptează. Se întâmplă adesea ca noi să scriem ceva, să intenționăm a exprima o idee, un sentiment, dar să fie receptat altfel. Desigur, vina poate fi împărțită: ori noi nu ne-am exprimat corect, ori receptorul are dificultăți de receptare, ori au intervenit alți factori perturbatori.
Și mai e ceva: dacă un poem, un vers, o expresie, au nevoie de explicații suplimentare, ceva nu e tocmai în regulă. De va fi să fie publicat în volum, nu va fi publicat cu tot cu explicațiile autorului.
Încearcă să îți recitești poemele detașată de emoția cu care le-ai scris și poate vei reuși să fii mai obiectivă cu propriile creații. Și eu încerc să fac la fel.
Și ca să fiu onestă până la capăt, mai ales că știu că ai nevoie de un feedback pozitiv, ca fiecare dintre noi, de altfel, pot afirma că se observă un progres în poemele tale. Și va mai fi dacă vei fi deschisă sugestiilor și criticilor.

Referitor la însinuări, e bine să fie spus clar, la obiect, atunci când se observă un fapt de „favoritism” și nu când suntem criticați, fiindcă în această situație riscăm să nu dovedim altceva decât frustrare, răzbunare, și nu formularea unei observații pertinente, obiective. Și te asigur că nu există „culise” și nici favoritisme. De data asta trec peste unele afirmații.
În speranța că vei înțelege corect cele scrise, închei aici și voi purcede la a citi cu interes real noul tău poem :)

scuze, am uitat: pune aici ă: "să creada", ultimul vers, strofa 2.

OK. Să punem cititorul la treabă, să lăsăm subînţelesul să lucreze. Am să modific cu sugestia voastră. Mulţam, lume!

excelent aproape ludic. iată un text care m-a făcut să zîmbesc

vlad, sînt convins că există definiții și reguli profesionale care guvernează acești termeni (termeni care evident sînt distincți la urma urmei - mă refer la retuș și la manipulare -; evit să folosesc „photoshopare” pentru că mi se pare un termen kitsch și oarecum limitat). problema este însă că există o diferență între a manipula fotografia și a manipula privitorul. asta ca să răspund întrebării tale din final. iar noi aici făceam vorbire despre prima situație. articolul tău cred că la asta se referea în esență. deci, în contextul (obiectiv) al modificării obiectului privit sînt înclinat să cred că a adăuga un accesoriu (precum o pălărie) este o manipulare. greșesc?

Nu am înțeles de ce a intervenit Aranca aici, iar la textul la care a lăsat link nu are nici o intervenție, și nu am înțeles de ce a intervenit Bianca aici, iar la textul anterior nu are nici o intervenție, deși era moderator și pe atunci. De fapt, lucrurile sunt clare și logice. Așa sunt oamenii; prietenii, însă, sunt altceva, o specie pe cale de dispariție. Fusese doar o mică nelămurire a mea, acum, că tot trebuie să lepădăm umbrele și să pășim în lumină. Ceea ce vă doresc și vouă.

foarte inspirat si placut. un poem scris parca cu pensula unui pictor.

Ultimele doua versuri nu au ce cauta in text. Mai sunt si altele care strica: "ce a dat țiganilor câte zece prăjini de pământ", "mama lui lăcătuș" (din pacate, nu se intelege, pentru un cititor neavizat, de care Lacatus e vorba). Cel mai mult mi-a placut ideea cu mama lui X... Inceputul oarecum facil, insa ideea din final salveaza poemul.

Eu stiam de Lygia, adica asa e scris numele ei in "Calea Searpelui". Intr-adevar am vazut scris numele ei si cu g dublu.. Nu stiu...

Multumesc pentru comentariile inteligente si sfaturile voastre.

la "Hei, Janis" ai dat o explicatie amanuntita contextului. care este talcul apostrofarii batranei care te supara cu "nu ti-s boii acasa"? sunt plecat de 30 de ani din Romania dar nu vreau sa-mi scape nimic! "ne scrantim piciorul drept" nu prea merge. sunteti o intreaga echipa calcand pe un singur picior drept? imi scrantesc piciorul drept, "ne iese sufletul" e OK. apoi as zice spre final: Sergiu Nicolaescu mai scoate un lung-metraj ceva de primă pagină. in rest s-auzim de bine. un an nou cu pace si placute reportaje, iti doresc.

Şi eu am mai spus-o şi cu alte ocazii - nu cred că în poezie este loc pentru filosofie imanentă. Nici pe lângă ea. Lirismul are deja filtrul său criptic, iar caracterul ezoteric al filosofiei, pus peste primul, este dăunător.

Asta nu înseamnă însă că n-am înţeles demersul d-voastră sau nu apreciez timpul şi efortul. Numai că nu cred că un text trebuie analizat/ interpretat sau simtit atât de... intelectual.

"Este „boala” autorului – pe care am semnalat-o şi cu alte ocazii - de a prezenta, la nivel de text ca întreg, o interpretare precisă" - legat de această idee, din nou - am mai spus-o: eu nu mizez pe ambiguitatea excesivă. Ba mai mult, o consider o primă voce a poetizării, un instrument al poeziei supradimensionate. Dacă aş vrea să spun tot şi în acelaşi timp nimic, aş lăsa foaia goală, iar citititorul i-ar umple golurile după chipul şi asemănarea lui. De accea, prefer o ambiguitatea firească, necesară şi suficientă.

În rest, încet, încet, încep să cred că cititorul are întotdeauna dreptate.(în măsură în care este un cititor capabil). Aşadar, de acord, textul e slab. Sau bun de aruncat.

Multumindu-vă pentru atenţie, o seară bună!