exagerat și nepoetic, părerea mea
nimic nu e nou sub lună
Rasputin o ţinea de mână
subiect de parodie
Rasputin și-o ținea în mână
foarte slab poem, mijloacele poetice sunt exxxagerate, Belizan abuzează din ce în ce mai mult de răbdarea cititorului de poezie și tot refuză să accepte că metafora e moartă, o tot folosește ca pe un pește pe care, o dată ce l-ai pescuit, a murit, degeaba îi mai faci respirație gură la gură
Sebi, stii ce nu ti-a iesit in text? nu ai reusit sa creezi niste personaje credibile in situatia data. chiar si la nivel de pamflet, ar fi trebuit sa mai pui ceva carne pe ele, altfel nu raman decat niste doamne caricaturi care in veci nu ar sti sa deschida nici macar computerul, dar sa si scrie vreun rand si care par iesite dintr-o revolta masculina mediocra prost mascata si doar nu e cazul aici, pentru simplul fapt ca manifestarile poetice masculine de calitate se remarca oriunde si oricand fara a fi impiedicate de niste amarate care isi scriu poemele pe net, indiferent cat s-ar crede ele de tari (asta am inteles din commul tau, nu si din text).:)
tema este fumata, maculatura literara feminina online, in schimb subiectul este bun si extrem de realist. ai fi putut scoate mai mult din el. imi pare rau ca politica siteului nu-mi permite sa-ti dau un link f interesant, la tema, dar in oglinda, pentru ca el contine ceva vorbe explicite. daca ma invata cineva cum pot pune un link intr-o ancora aici, la comm, il dau. iti va placea, cu siguranta:)
anyway, mai bine sa existe cat mai multe poete-caricaturi care-si amintesc, totusi, versuri din bacovia decat oteviste!:) si cum pana si subcultura este tot o forma de cultura, sa zicem merci ca natia asta mai are sperante.
un astfel de poem nu prea lasa loc comentariilor. e ca si cum ai incerca sa gasesi capatul cercului. as da o penita, dar, din cauza de inghet al cuvintelor, nu pot. multumesc doar.
pretind unii că tehnologia modernă a permis să se ajungă la capătul său, la locul de unde izvorăște; sincer, eu m-am fost întristat tare mult cînd am aflat aceasta dar m-am consolat cu ideea că posibilitatea sa de a renaște de a se re-în-no-i este infinită doar că, reînnoit, el nu mai este la fel, așa cum clipa de-acum nu este identică celei trecute metafora femeia cameleon mi se pare putin prozaică și insuficientă pentru a cuprinde întreaga diversitate - infinită :)!
Dacă ar fi să rezum tot poemul la un singur cuvânt, cum ar spune elevul meu Iulian, acel cuvânt ar fi ,,efemeritate". Parcă aşa ar vrea să sugereze fiecare vers..Cea care dăinuie e tăcerea...deşi, ,,când intră în ceai ca un cub toată tăcerea", mi-o imaginez dizolvându-se şi îndulcind fluidul cald....Ar fi multe versuri de remarcat. Rămân la primul fiindcă îmi lasă acel nod în gât de prea mult adevăr şi durere: ,,de ce trebuie să mor de fiecare dată pe genunchii tăi" , dar şi o nădejde că ,,drumul până la cer duce printre umerii tăi".
Pot spune din nou că poezia de azi e o poezie a inteligenţei emoţionale şi lingvistice şi mă bucur să o pot citi aici.
...pornesc acest comentariu cu speranţa/dorinţă ca tu să-l receptezi aşa cum trebuie, aşa cum este - un comentariu care nu dă verdicte, ci doar opinii probate/probabile.
...Cred, de fapt, sunt convins că ai talent. Destul. Şi tocmai acest lucru mă face să intervin. Dar talentul tău este greşit exploatat/pus în valoare. Pe scurt spus, trăgând o linie sub toate textele tale pe care le-am citit (şi am lecturat tot ce ai postat), consider că faci unele greşeli pe care mulţi oameni le fac (mai talentaţi ori mai puţini talentaţi), respectiv acelea de a:
...confunda frumuseţea cu înfrumuseţarea, starea de poezie cu starea, estetica limbajului, cu estetica lirică. Mai exact, luând pe rând termenii de mai sus - mulţi presupun că frumuseţea (valoarea) unui poem rezultă din puterea de-a idealiza (formal/stilistic) un oarecare aspect. Nu este aşa! Aici, avem de-a face cu poetizarea. Frumuseţea (valoarea) trebuie să vină din veridicitatea simplificată a faptului respectiv; abia aici figurile de stil pot avea rol. Tot astfel, urmând palierul starea poetică vs stare, mulţi au impresia că a atribui oricărui moment din viaţă importanţă lirică, înseamnă a avea putere creativă; că a simţi este egal cu a avea talent. Nu este aşa! Aici este vorba doar de exacerbare aproape narcisistă. Este evident că nu orice fapt, cum ar fi, servirea cafelei într-o dimineaţă de mai/surprinderea căderii unui măr/statul la coadă, la pâine... nu este demn de-a fi pus pe foaia veşniciei. Fie el presărat cu orice filosofie pretenţioasă ori chimie sentimentală. Starea de poezie înseamnă a lua dintr-un moment doar ceea ce este unic, caracteristic numai şi numai autorului... şi nici asta nu-i de ajuns. Acel ceva trebuie să fie şi irepetabil.. Acel ceva trebuie smuls din banalitate, trăit, înţeles şi tradus celorlalţi prin instrumente lirice cât mai personale. Mai departe, tot mai mulţi cred că estetica limbajului este totuna (şi de ajuns) cu estetica poeziei. De aceea, vei întâlni, poate că ai şi făcut-o de multe ori, texte siropoase, diabetice de-a dreptul (flori, lună, soare, câmpii, inorogi, îndrăgostiţi sub copaci, vis, zei etc etc etc). Sau, dimpotrivă, preţiozităţi lexicale de te iau măselele. Aici e vorba de veleitarism/manierism (infantil)
...Ei, suspeectez că, uneori, ai tendinţa de-a scrie apelând la unele trăsături negativă din cele de mai sus. Nu ştiu din ce motive, nici nu îmi dau cu presupusul. Dar cred că iroseşti talent şi, de ce nu, timp. Repet, tot ce am scris mai sus nu reprezintă verdicte, ci doar concepţiile mele referitoare la universul poetic, în general. Sper să citeşti aşa cum se cuvine acest comentariu.
Vreau sa fiu onest si de aceea zic asa: textul e simpatic, seamana a manifest oarecum, dar disputa din subsol face toate paralele. Asa ceva mai rar, multumesc, Andu
Sa dam Cezarului ce e al Cezarului! nu spun ca in locul dumitale as fi apreciat acest text si as fi urat colegial succes unui artist inaintea unui concert de o mare dificultate cum ar fi muzica lui hindemith, desi mi s-ar fi parut mai aproape de adevar si de umanitate. l-am incadrat cat se poate de corect la sectiunea jurnal, unul special, jurnal de interpret, in care informatia nu este una cu caracter de interes general asa cum s-a grabit ieri un editor sa ma atentioneze, ci face parte din agenda mea de lucru ca artist. daca va legati da faptul ca trebuia sa va cer permisiunea pentru a-l posta, ma dezamagiti pentru ca va legati intotdeauna de lucruri marunte pentru a umili si a indeparta oameni care vin in numele artei sa faca ceva. as vrea sa cred ca sunteti mai intelept decat apareti in aceasta ipostaza de paznic si sa va opriti din luarea unei atitudini pripite. nu v-a interesat nicio clipa continutul ci doar faptul ca a aparut o imagine legata de eveniment, prilej de a va arata puterea de constrangere si chiar rautatea. sunt dezolata de modul in care reactionati. sunt dezolata de modul in care taiati brusc aripile unor oameni care au muncit si care chiar fac arta. trebuia sa va cer voie? o fac acum. cer permisiunea ca acest afis si textul anexat sa ramana exact cum sunt, nu pentru mine ci pentru faptul ca in spatele meu a fost o echipa si oamenii aia merita apreciati, nu eu. afisul dincolo de date, e o opera de arta. sa-l pun la vizuale? nu e al meu. sa-l trec la info? nu am voie,acolo fiind un spatiu destinat aproape exclusiv directorului si editorului-sef. atunci, unde? la gunoi? de ce? pentru ca doar asta va sare in ochi? pentru ca o sa ma suspendati inca o data spre deliciul si satisfactia unor pigmei dar nu a unor oameni de cultura. fiti intelept! daca nu am cerut, cer acum ca acest text sa ramana asa cum este . luati-o ca pe o rugaminte adresata consiliului, departamentului relatii marketing publicitate, domniei voastre si intregii lumi dornice de a citi si altceva decat o invitatie la un concert cu manele!
Am remarcat şi eu acest poem şi mi-a plăcut. Toamna e vremea frunzelor să moară, o moarte unică, irepetabilă, sonoră, precum acel "şi" din poemul tău, care mă duce cu gândul la infinit. Poate exagerez puţin, dar eu simt aici o fiinţare a coloanei infinitului, o cheie ontologică a universului. Dincolo de abstractizări este o poezie care aduce multe laturi ale concretului în prim plan, pentru mine e ca o acuarelă de Kandinski, o combinaţie reuşită.
M-am logat (in timpul petrecerii), să vă spun şi eu câteva gânduri: de ani de zile, funcţionez pe diferite site-uri literare. Hermeneia este (nu mi se pare, şi n-o spun de flori de tei pe după nuc!) site-ul care, aşa cum îmi place mie să spun, se ia cel mai în serios, din toate pedeveurile de vedere. Şi cu asta, fără multă vorbărie dulceagă, filosofică sau ruptă-n petec, am spus tot.
Sunt bucuros că pot oferi cât de puţin din mine acestui site, dar mai ales mulţumesc pentru ce-mi oferă Hermeneia!
La mulţi ani tuturor hermeneuţilot (hermenauţilor), petrecere frumoasă, introspecţii uşoare!
Ne vedem la anul! Over, şi mă întoc la destrăbălare!
este necesar să fim rebeli, să ieşim din turmă, să ne facem ordine în propria viaţă neţinând cont de o ordine universală, să ne punem ideile pe picioare rupând barierele de orice fel, să nu stăm la îndemâna celor care consideră că pot pune stăpânire pe spiritul uman, cel care rămâne tânăr şi nestăvilit.
mi-a făcut plăcere să aflu despre această doamnă pe care şi eu o cunosc un pic din mediul literar online.
şi sunt de acord cu Dalai-Lama!
...pentru ultima dată Marina Nicolaev, încerc să fiu pe înțelesul tău. când ești creștin, îl reprezinți pe Christos. când ești membru U.S.R., nu îți permiți să faci afirmații gratuite sau orice implică denigrarea acestei instituții. exagerearea este pentru a mă... cum spun negrii...: do you feel me?:)
si totusi eu am o nedumerire. inteleg natura, sa zicem, emotionala a mesajului. dar oare nu este exagerata sau doar ingust interpretata? la urma urmei care e tragedia daca un copac, un pom, un bradut este taiat? si ma refer la tragedia din punctul "lui" de vedere. evident vor fi unii care se vor lansa in mai mult sau mai putin controversata idee ca plantele au perceptii emotionale. bineinteles ca de la asta si pina la ideea de suferinta si constiinta e un drum cam lung, chiar daca am face acel enorm leap of faith si am crede ca intr-adevar plantele au senzori... emotionali. dar chiar si asa, la urma urmei oamenii taie lemne de la tata noe incoace. taie lemne pentru foc, pentru case, pentru corabii, pentru mobila, pentru arme, pentru scule, pentru arta, pentru sicrie, pentru avioane, pentru craciun. si apoi planteaza la loc padurile. daca nu le-ar planta ar fi o mare prostie si un pas catre autodistrugere prin seceta, alunecari de teren, foamete, asfixiere, moarte. nu cred ca e nevoie sa recapitulam prima lectie de biologie dintr-a cincea care ne spunea ca fara clorofila nu exista oxigen. dar asta nu inseamna ca arborii nu mor. daca nu ii taiem noi, daca nu defrisam noi in mod rational, stiintific, gospodareste, defriseaza bolile si incendiile. exista un echilibru in natura si de cind e planeta verde reuseste sa se regaseasca. sint convins ca daca distrugerea ar fi ceva catastrofal in ultima instanta s-ar opri. pentru ca nu ar mai fi oameni care sa respire si sa aiba nevoie de pom de craciun. dar romantizarea, melodramatizarea "mortii puiului de brad" mi se pare, dincolo de frumosul povestii, un mesaj fara acoperire logica sau stiintifica. pentru ca asa cum spuneam, omul poate distruge multe specii sau subspecii de animale dar distrugerea suportului clorofilian este sinucidere si ma tem ca (tinind cont de cit de multi sintem si de cite guri de oxigen avem nevoie) murim noi inainte sa moara puiul de brad. mai bine ne-am preocupa de miile de copii ai africii care au murit de foame de cind am inceput eu sa scriu comentariul asta. la urma urmei viata omului (fie ea biologica, fie spirituala) e mai importanta decit tragedia, mai mult sau mai putin reala, a puiului de brad.
Demential comm-ul lui Dorin, insa uite asta se intampla cand cineva (in speta aici autorul acestui text) incearca sa fie altceva decat este. Asta nu ar fi rau pentruca de aceea suntem aici oameni care experimentam, dar chiar asa? sa fii cu totul altceva decat esti? this is sick man... Oricum, daca ar fi sa adaug ceva la suculenta remarca a lui Dorin ar fi asa: pornind o analiza de la ultimul vers "mama creste iubitoare in mine" putem vedea retrospectiv o inversiune procreativa a gestatiei incuibata intr-o anatema. "eu ii spun povesti si adorm" Noapte buna
"decît un clipocit de suflet cărăbănit pe după ziduri de cărți" - Inedită imagine tocmai prin folosirea cuvântului "cărăbănit" (regionalism moldovenesc, reminiscență a copilăriei), felicitări, Virgil, ai găsit un cuvânt mai rar care pune-n valoare contextul! În ultimele patru versuri, însă, ai comis un abuz: doar în patru versuri sunt 5 epitete! ! ! Brrr, prea dulce! "ca într-un batiscaf translucid răsucindu-mă embrionic și plec pentru încă o noapte distrofică spre diminețile cărămizii ale labirinthiei"
dacă unei figuri de stil îi lipseşte, la orice nivel, logica primară (corespondent raţional, susţinere analogică etc) , ea nu poate fi înţeleasă (cel puţin, nu inţeleasă corect/coerent) în sensul ei ascuns.
da Aranca, cred ca ai dreptate... voiam sa reliefez mutenia, nerostirea... dar realizez acum ca imaginea e prea dura. am gasit ceva provizoriu, o sa mai caut oricum, multumesc!
(Raluca, tu erai "subtila", că nu mai ştiu? Ăia mi-au şters două texte -ai mai pomenit aşa ceva?- şi-am plecat.) "Cântec" mi s-a părut prea balonaş de săpun, plus că pronunţia se împleticea puţin, deci din motive sonore. Kalipeto a zis "blue" şi a fost aproape. "Cântec" suna a şlagăr, eu am vrut să spun "blues", dar mă feresc pe cât pot de englezisme. Excelent ai remarcat: nu "stă" în nicio stare, de acord cu asta.
Silviu kalipetissime, aşadar e "blue", cum zici. Nu remarcasem "încărcătura" aceea, dar mă bucur grozav că mi-ai arătat-o. E centrul de greutate al textului.
iată un text pentru care mă abțin să scriu prea mult pentru că risc să devin prea „personal”. așa se scrie poezie ! cine are nevoie de amorul nostru, de dumnezeii noștri de zahăr și mir? cine are nevoie de patria noastră de mucava? alții au una de 5 mii de ani și toți se pișă pe ea. da, îmi vine să mușc. dar mă abțin. ca să nu aibă probleme burghezul din mine. o peniță. care oricît de aur ar fi e tot de tablă. să nu te oprești...
O vad ca pe o poezie de stare. Putin prea descriptiva parca, prea incarcata de imagini.
Subscriu la observatiile Cristinei.
Mi-a atras atentia imaginea cu luna care "scartaie/in scripcile cainilor".
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
exagerat și nepoetic, părerea mea
pentru textul : cu tălpile goale denimic nu e nou sub lună
Rasputin o ţinea de mână
subiect de parodie
Rasputin și-o ținea în mână
foarte slab poem, mijloacele poetice sunt exxxagerate, Belizan abuzează din ce în ce mai mult de răbdarea cititorului de poezie și tot refuză să accepte că metafora e moartă, o tot folosește ca pe un pește pe care, o dată ce l-ai pescuit, a murit, degeaba îi mai faci respirație gură la gură
Adrian, ba eu am înțeles ce vrei să zici. Repet: adu-mi argumente din romantici. Axează-te mai mult pe text.Eugen.
pentru textul : Simbioză deSebi, stii ce nu ti-a iesit in text? nu ai reusit sa creezi niste personaje credibile in situatia data. chiar si la nivel de pamflet, ar fi trebuit sa mai pui ceva carne pe ele, altfel nu raman decat niste doamne caricaturi care in veci nu ar sti sa deschida nici macar computerul, dar sa si scrie vreun rand si care par iesite dintr-o revolta masculina mediocra prost mascata si doar nu e cazul aici, pentru simplul fapt ca manifestarile poetice masculine de calitate se remarca oriunde si oricand fara a fi impiedicate de niste amarate care isi scriu poemele pe net, indiferent cat s-ar crede ele de tari (asta am inteles din commul tau, nu si din text).:)
tema este fumata, maculatura literara feminina online, in schimb subiectul este bun si extrem de realist. ai fi putut scoate mai mult din el. imi pare rau ca politica siteului nu-mi permite sa-ti dau un link f interesant, la tema, dar in oglinda, pentru ca el contine ceva vorbe explicite. daca ma invata cineva cum pot pune un link intr-o ancora aici, la comm, il dau. iti va placea, cu siguranta:)
anyway, mai bine sa existe cat mai multe poete-caricaturi care-si amintesc, totusi, versuri din bacovia decat oteviste!:) si cum pana si subcultura este tot o forma de cultura, sa zicem merci ca natia asta mai are sperante.
parerea mea
pentru textul : Creaţiile astrale ale doamnei Narcisa Horjeta. Plagiatul lui Bacovia. (I) deun astfel de poem nu prea lasa loc comentariilor. e ca si cum ai incerca sa gasesi capatul cercului. as da o penita, dar, din cauza de inghet al cuvintelor, nu pot. multumesc doar.
pentru textul : Cele o mie de lucruri deinfatisarea a fost dar nu te-ai infatisat. dar oare e suficient sa ai doar "mai multa inspiratie"?
pentru textul : trandafirul guarani demultumesc doru! sfatul tau e foarte binevenit.
pentru textul : Poem muzical deinteresant final
pentru textul : mărturisirile unui hoț de buzunare depretind unii că tehnologia modernă a permis să se ajungă la capătul său, la locul de unde izvorăște; sincer, eu m-am fost întristat tare mult cînd am aflat aceasta dar m-am consolat cu ideea că posibilitatea sa de a renaște de a se re-în-no-i este infinită doar că, reînnoit, el nu mai este la fel, așa cum clipa de-acum nu este identică celei trecute metafora femeia cameleon mi se pare putin prozaică și insuficientă pentru a cuprinde întreaga diversitate - infinită :)!
pentru textul : femeia-cameleon deDacă ar fi să rezum tot poemul la un singur cuvânt, cum ar spune elevul meu Iulian, acel cuvânt ar fi ,,efemeritate". Parcă aşa ar vrea să sugereze fiecare vers..Cea care dăinuie e tăcerea...deşi, ,,când intră în ceai ca un cub toată tăcerea", mi-o imaginez dizolvându-se şi îndulcind fluidul cald....Ar fi multe versuri de remarcat. Rămân la primul fiindcă îmi lasă acel nod în gât de prea mult adevăr şi durere: ,,de ce trebuie să mor de fiecare dată pe genunchii tăi" , dar şi o nădejde că ,,drumul până la cer duce printre umerii tăi".
pentru textul : petele de pe lună dePot spune din nou că poezia de azi e o poezie a inteligenţei emoţionale şi lingvistice şi mă bucur să o pot citi aici.
Maria,
...pornesc acest comentariu cu speranţa/dorinţă ca tu să-l receptezi aşa cum trebuie, aşa cum este - un comentariu care nu dă verdicte, ci doar opinii probate/probabile.
...Cred, de fapt, sunt convins că ai talent. Destul. Şi tocmai acest lucru mă face să intervin. Dar talentul tău este greşit exploatat/pus în valoare. Pe scurt spus, trăgând o linie sub toate textele tale pe care le-am citit (şi am lecturat tot ce ai postat), consider că faci unele greşeli pe care mulţi oameni le fac (mai talentaţi ori mai puţini talentaţi), respectiv acelea de a:
...confunda frumuseţea cu înfrumuseţarea, starea de poezie cu starea, estetica limbajului, cu estetica lirică. Mai exact, luând pe rând termenii de mai sus - mulţi presupun că frumuseţea (valoarea) unui poem rezultă din puterea de-a idealiza (formal/stilistic) un oarecare aspect. Nu este aşa! Aici, avem de-a face cu poetizarea. Frumuseţea (valoarea) trebuie să vină din veridicitatea simplificată a faptului respectiv; abia aici figurile de stil pot avea rol. Tot astfel, urmând palierul starea poetică vs stare, mulţi au impresia că a atribui oricărui moment din viaţă importanţă lirică, înseamnă a avea putere creativă; că a simţi este egal cu a avea talent. Nu este aşa! Aici este vorba doar de exacerbare aproape narcisistă. Este evident că nu orice fapt, cum ar fi, servirea cafelei într-o dimineaţă de mai/surprinderea căderii unui măr/statul la coadă, la pâine... nu este demn de-a fi pus pe foaia veşniciei. Fie el presărat cu orice filosofie pretenţioasă ori chimie sentimentală. Starea de poezie înseamnă a lua dintr-un moment doar ceea ce este unic, caracteristic numai şi numai autorului... şi nici asta nu-i de ajuns. Acel ceva trebuie să fie şi irepetabil.. Acel ceva trebuie smuls din banalitate, trăit, înţeles şi tradus celorlalţi prin instrumente lirice cât mai personale. Mai departe, tot mai mulţi cred că estetica limbajului este totuna (şi de ajuns) cu estetica poeziei. De aceea, vei întâlni, poate că ai şi făcut-o de multe ori, texte siropoase, diabetice de-a dreptul (flori, lună, soare, câmpii, inorogi, îndrăgostiţi sub copaci, vis, zei etc etc etc). Sau, dimpotrivă, preţiozităţi lexicale de te iau măselele. Aici e vorba de veleitarism/manierism (infantil)
...Ei, suspeectez că, uneori, ai tendinţa de-a scrie apelând la unele trăsături negativă din cele de mai sus. Nu ştiu din ce motive, nici nu îmi dau cu presupusul. Dar cred că iroseşti talent şi, de ce nu, timp. Repet, tot ce am scris mai sus nu reprezintă verdicte, ci doar concepţiile mele referitoare la universul poetic, în general. Sper să citeşti aşa cum se cuvine acest comentariu.
(voi reveni cu unul aplicat pe text)
pentru textul : Mai singură... deVreau sa fiu onest si de aceea zic asa: textul e simpatic, seamana a manifest oarecum, dar disputa din subsol face toate paralele. Asa ceva mai rar, multumesc, Andu
pentru textul : noi propovăduim un hristos nerăstignit deSa dam Cezarului ce e al Cezarului! nu spun ca in locul dumitale as fi apreciat acest text si as fi urat colegial succes unui artist inaintea unui concert de o mare dificultate cum ar fi muzica lui hindemith, desi mi s-ar fi parut mai aproape de adevar si de umanitate. l-am incadrat cat se poate de corect la sectiunea jurnal, unul special, jurnal de interpret, in care informatia nu este una cu caracter de interes general asa cum s-a grabit ieri un editor sa ma atentioneze, ci face parte din agenda mea de lucru ca artist. daca va legati da faptul ca trebuia sa va cer permisiunea pentru a-l posta, ma dezamagiti pentru ca va legati intotdeauna de lucruri marunte pentru a umili si a indeparta oameni care vin in numele artei sa faca ceva. as vrea sa cred ca sunteti mai intelept decat apareti in aceasta ipostaza de paznic si sa va opriti din luarea unei atitudini pripite. nu v-a interesat nicio clipa continutul ci doar faptul ca a aparut o imagine legata de eveniment, prilej de a va arata puterea de constrangere si chiar rautatea. sunt dezolata de modul in care reactionati. sunt dezolata de modul in care taiati brusc aripile unor oameni care au muncit si care chiar fac arta. trebuia sa va cer voie? o fac acum. cer permisiunea ca acest afis si textul anexat sa ramana exact cum sunt, nu pentru mine ci pentru faptul ca in spatele meu a fost o echipa si oamenii aia merita apreciati, nu eu. afisul dincolo de date, e o opera de arta. sa-l pun la vizuale? nu e al meu. sa-l trec la info? nu am voie,acolo fiind un spatiu destinat aproape exclusiv directorului si editorului-sef. atunci, unde? la gunoi? de ce? pentru ca doar asta va sare in ochi? pentru ca o sa ma suspendati inca o data spre deliciul si satisfactia unor pigmei dar nu a unor oameni de cultura. fiti intelept! daca nu am cerut, cer acum ca acest text sa ramana asa cum este . luati-o ca pe o rugaminte adresata consiliului, departamentului relatii marketing publicitate, domniei voastre si intregii lumi dornice de a citi si altceva decat o invitatie la un concert cu manele!
pentru textul : das Marienleben deAm remarcat şi eu acest poem şi mi-a plăcut. Toamna e vremea frunzelor să moară, o moarte unică, irepetabilă, sonoră, precum acel "şi" din poemul tău, care mă duce cu gândul la infinit. Poate exagerez puţin, dar eu simt aici o fiinţare a coloanei infinitului, o cheie ontologică a universului. Dincolo de abstractizări este o poezie care aduce multe laturi ale concretului în prim plan, pentru mine e ca o acuarelă de Kandinski, o combinaţie reuşită.
pentru textul : Frunze deM-am logat (in timpul petrecerii), să vă spun şi eu câteva gânduri: de ani de zile, funcţionez pe diferite site-uri literare. Hermeneia este (nu mi se pare, şi n-o spun de flori de tei pe după nuc!) site-ul care, aşa cum îmi place mie să spun, se ia cel mai în serios, din toate pedeveurile de vedere. Şi cu asta, fără multă vorbărie dulceagă, filosofică sau ruptă-n petec, am spus tot.
Sunt bucuros că pot oferi cât de puţin din mine acestui site, dar mai ales mulţumesc pentru ce-mi oferă Hermeneia!
La mulţi ani tuturor hermeneuţilot (hermenauţilor), petrecere frumoasă, introspecţii uşoare!
Ne vedem la anul! Over, şi mă întoc la destrăbălare!
A.A.A
pentru textul : starea hermeneia dede neiertat "navalirea" mea cu doi de i, multumesc ochiului tau vigilent ... si incurajarilor tale! :)
pentru textul : reverie fără lăutar deeste necesar să fim rebeli, să ieşim din turmă, să ne facem ordine în propria viaţă neţinând cont de o ordine universală, să ne punem ideile pe picioare rupând barierele de orice fel, să nu stăm la îndemâna celor care consideră că pot pune stăpânire pe spiritul uman, cel care rămâne tânăr şi nestăvilit.
pentru textul : oameni de valoare in umbra modestiei - Angela Nache Mamier demi-a făcut plăcere să aflu despre această doamnă pe care şi eu o cunosc un pic din mediul literar online.
şi sunt de acord cu Dalai-Lama!
...pentru ultima dată Marina Nicolaev, încerc să fiu pe înțelesul tău. când ești creștin, îl reprezinți pe Christos. când ești membru U.S.R., nu îți permiți să faci afirmații gratuite sau orice implică denigrarea acestei instituții. exagerearea este pentru a mă... cum spun negrii...: do you feel me?:)
pentru textul : Boierismul - necenzurat ludic desi totusi eu am o nedumerire. inteleg natura, sa zicem, emotionala a mesajului. dar oare nu este exagerata sau doar ingust interpretata? la urma urmei care e tragedia daca un copac, un pom, un bradut este taiat? si ma refer la tragedia din punctul "lui" de vedere. evident vor fi unii care se vor lansa in mai mult sau mai putin controversata idee ca plantele au perceptii emotionale. bineinteles ca de la asta si pina la ideea de suferinta si constiinta e un drum cam lung, chiar daca am face acel enorm leap of faith si am crede ca intr-adevar plantele au senzori... emotionali. dar chiar si asa, la urma urmei oamenii taie lemne de la tata noe incoace. taie lemne pentru foc, pentru case, pentru corabii, pentru mobila, pentru arme, pentru scule, pentru arta, pentru sicrie, pentru avioane, pentru craciun. si apoi planteaza la loc padurile. daca nu le-ar planta ar fi o mare prostie si un pas catre autodistrugere prin seceta, alunecari de teren, foamete, asfixiere, moarte. nu cred ca e nevoie sa recapitulam prima lectie de biologie dintr-a cincea care ne spunea ca fara clorofila nu exista oxigen. dar asta nu inseamna ca arborii nu mor. daca nu ii taiem noi, daca nu defrisam noi in mod rational, stiintific, gospodareste, defriseaza bolile si incendiile. exista un echilibru in natura si de cind e planeta verde reuseste sa se regaseasca. sint convins ca daca distrugerea ar fi ceva catastrofal in ultima instanta s-ar opri. pentru ca nu ar mai fi oameni care sa respire si sa aiba nevoie de pom de craciun. dar romantizarea, melodramatizarea "mortii puiului de brad" mi se pare, dincolo de frumosul povestii, un mesaj fara acoperire logica sau stiintifica. pentru ca asa cum spuneam, omul poate distruge multe specii sau subspecii de animale dar distrugerea suportului clorofilian este sinucidere si ma tem ca (tinind cont de cit de multi sintem si de cite guri de oxigen avem nevoie) murim noi inainte sa moara puiul de brad. mai bine ne-am preocupa de miile de copii ai africii care au murit de foame de cind am inceput eu sa scriu comentariul asta. la urma urmei viata omului (fie ea biologica, fie spirituala) e mai importanta decit tragedia, mai mult sau mai putin reala, a puiului de brad.
pentru textul : Elegie cu pui de brad deDemential comm-ul lui Dorin, insa uite asta se intampla cand cineva (in speta aici autorul acestui text) incearca sa fie altceva decat este. Asta nu ar fi rau pentruca de aceea suntem aici oameni care experimentam, dar chiar asa? sa fii cu totul altceva decat esti? this is sick man... Oricum, daca ar fi sa adaug ceva la suculenta remarca a lui Dorin ar fi asa: pornind o analiza de la ultimul vers "mama creste iubitoare in mine" putem vedea retrospectiv o inversiune procreativa a gestatiei incuibata intr-o anatema. "eu ii spun povesti si adorm" Noapte buna
pentru textul : o port pe mama în pântec depărerea mea este că textul acesta ar fi putut fi mult mai bun dacă ar fi fost mai concentrat și mai scurt
pentru textul : în cădere liberă de"decît un clipocit de suflet cărăbănit pe după ziduri de cărți" - Inedită imagine tocmai prin folosirea cuvântului "cărăbănit" (regionalism moldovenesc, reminiscență a copilăriei), felicitări, Virgil, ai găsit un cuvânt mai rar care pune-n valoare contextul! În ultimele patru versuri, însă, ai comis un abuz: doar în patru versuri sunt 5 epitete! ! ! Brrr, prea dulce! "ca într-un batiscaf translucid răsucindu-mă embrionic și plec pentru încă o noapte distrofică spre diminețile cărămizii ale labirinthiei"
pentru textul : ghemuire III dede la această afirmație am pornit, Adrian:
dacă unei figuri de stil îi lipseşte, la orice nivel, logica primară (corespondent raţional, susţinere analogică etc) , ea nu poate fi înţeleasă (cel puţin, nu inţeleasă corect/coerent) în sensul ei ascuns.
numai bine!
pentru textul : Mai singură... deda Aranca, cred ca ai dreptate... voiam sa reliefez mutenia, nerostirea... dar realizez acum ca imaginea e prea dura. am gasit ceva provizoriu, o sa mai caut oricum, multumesc!
pentru textul : răsărit de(Raluca, tu erai "subtila", că nu mai ştiu? Ăia mi-au şters două texte -ai mai pomenit aşa ceva?- şi-am plecat.) "Cântec" mi s-a părut prea balonaş de săpun, plus că pronunţia se împleticea puţin, deci din motive sonore. Kalipeto a zis "blue" şi a fost aproape. "Cântec" suna a şlagăr, eu am vrut să spun "blues", dar mă feresc pe cât pot de englezisme. Excelent ai remarcat: nu "stă" în nicio stare, de acord cu asta.
Silviu kalipetissime, aşadar e "blue", cum zici. Nu remarcasem "încărcătura" aceea, dar mă bucur grozav că mi-ai arătat-o. E centrul de greutate al textului.
pentru textul : Cântecul ei trist dei-am dat un titlu. as dori sa va aflu opinia despre text, daca nu e mare deranjul.multumesc
pentru textul : habituel deLIM, Ioan, va multumesc, ma bucur ca v-ai oprit aici.
pentru textul : …ca pe tine însuţi deAndule :))
salutari, domnule.
iată un text pentru care mă abțin să scriu prea mult pentru că risc să devin prea „personal”. așa se scrie poezie ! cine are nevoie de amorul nostru, de dumnezeii noștri de zahăr și mir? cine are nevoie de patria noastră de mucava? alții au una de 5 mii de ani și toți se pișă pe ea. da, îmi vine să mușc. dar mă abțin. ca să nu aibă probleme burghezul din mine. o peniță. care oricît de aur ar fi e tot de tablă. să nu te oprești...
pentru textul : 322 deO vad ca pe o poezie de stare. Putin prea descriptiva parca, prea incarcata de imagini.
pentru textul : Cerneluri deSubscriu la observatiile Cristinei.
Mi-a atras atentia imaginea cu luna care "scartaie/in scripcile cainilor".
E bine? Mi-am permis să-l reîncadrez, dacă nu e bine, la magazie pentru păstrare. Cezar
pentru textul : Judecata de Apoi deîncă ceva... are vreo legătură cu sincronismul lui mîndroiu? sau e doar un accident fericit?... anyway, poem reușit! S.D.
pentru textul : pustiul-memorie dePagini