3 ani mai târziu :)
Interesantă construcția, ideea de hexagonal. Ușoare scăpări stereotipice. De exemplu:
„eu semăn cu valurile. Câteodată aud înăuntrul meu marea.
Cum valurile se sparg şi nu mai sunt, tot aşa de îndoielnică
e şi existenţa mea ca un ecou surd şi ca o oarbă iluzie
dar neasemuit de frumoasă”
nicodem & vacarasu, simt eu cumva ca voi faceti echipa buna, si ca impreuna ati avea mai mult spor decat separat -prea-cultul nicodem sa ma ierte totusi ca-l pun laolalta cu indraznetul vacaras - si la postat poeme pe site si la acumulat avertismente profetice. deci, invocand divina pronie a nicodemului dar si cu inima strapunsa a vacarasului, voi incerca sa tratez "la pachet" pseudocommenturile ivite din partea domniilor voastre. 1. d-nul vacaras este rugat sa imi lase cerbii in pace. nu de alta, insa nu-i poate nici stapani, nici intelege. 2.acelasi domn vacaras trebuie confortat in legatura cu aparenta superioritate a mea pe site. de fapt, sa steie linistiti amandoi, nu sunt, nu ma simt si nici nu doresc sa devin "cineva" pe aceste dure (regulamentar vorbind) meleaguri. 3.sincer, in afara de frustrare surda nu pot detecta vreo idee sau punct de vedere argumentat in interventia domniei voastre, stimabile vacaras. "Vă mulțumim pentru oportunitatea pe care ne-o oferiți prin faptul că publicați „producțiuni” aposto pentru a putea fi înțelese de toți..." -Ei uite, asta e... nu chiar de toti! confratele cel cult ce se autentifica pe site drept nicodem nu a inteles. si ca el sunt multii altii. iar in afara de acestia, sunt si mai multi carora nu le pasa ori chiar nu vor sa inteleaga. si poate ca bine fac. vorba Adrianei: mai mult timp liber petrecut pe-acasa. 4. eu cred cu onestitate ca sfatul ei ar trebui ascultat. si nu doar de catre voi (va rog sa nu va simtiti vizati!)...e un adevar universal demn de respectat, dovada si vietile implinite ale celor care nu au apucat vreodata sa publice ceva pe hermeneia. ori a celor care "trag chiulul" pe aici. 5. ca tot veni vorba de hermeneia, eu cred ca profetul a avut o cadere de calciu in momentul cand v-a acceptat ca membri. sau a avut-o dupa, cand a vazut cu s-a ales! nu ma intelegeti gresit: nu va vorbesc de la inaltime. dar pur si simplu, unii se mira ca filozofii ce cautati voi pe aici, apropo de lirica inapoiata cu un secol jumate a vacarasului si de cea militant-atemporală (carele vasazica, atopica iarasi!) a stimabilului nicodem. 6. prin aceasta a nu se intelege ca militez pt "chestiunea" postmoderna, oricum de neinteles romanasilor. de fapt nu militez pt nimic deosebit. probabil fara oameni ca voi, m-as plictisi teribil pe site. simt asadar patetica nevoie sa "va multumesc ca existati", dând slava Dumnezeului inchinat de nicodem si cinstind inima strapunsa a vacarasului. Amin!
Nu ma mira faptul ca Virgil nu a inteles nimic. Ma mira doar perseverenta de care da dovada Cristian Vasiliu in incercarea sa de a muta problemele unui alt spatiu virtual in arhivele Hermeneei. Sa fie nevoie sa-i amintim ca Hermeneia este mai mult decat un spatiu de depozitare al textelor? Cred ca nu. Eu am incredere in maturitatea literara a lui C.V. si astept sa citesc aici niste texte cu adevarat valoroase. Fie ele si parodii, dar parodii dupa autori care sa merite atentia cititorilor. Sper ca nu va trebui sa astept (sa asteptam) prea mult...
Versurile tale deschid noi întrebări: De ce în moarte, este, totuși, atâta frumusețe?
De ce ne place toamna, când, de fapt, nu e decât moarte... Poate pentru că „bobul de grâu trebuie să moară ca să aducă rod” sau poate pentru că boaba de strugure trebuie zdrobită pentru a-și slobozi licoarea. Poate pentru că în moarte e mugurul învierii. Sau poate pentru că știm că nu există moarte, ci doar un fel de amorțire :)
Mi-a plăcut mult: „se-ndurerează aur
în tăcerea poetului.”
Mulțumesc, Marina, pentru comentariu. O să mă gândesc la îmbunătățiri ale textului. Din păcate săptămâna aceasta e destul de plină și nu știu dacă voi avea timp să fac modificări utile.
emi, mulțumesc pentru ocazia oferită de a reveni și a răspunde punctual fiecărui comentator. prin urmare: Silviu, am înțeles că e vorba de alternanța pluralului cu singularul, însă pe mine nu mă deranjează. mulțumesc pentru curajul, iată!, de a lăsa un semn la ceva ce îți place! Mariana, tu întotdeauna ai știut să apeși pe butoanele care mă fac vulnerabil și apreciez mult sublinierile tale precum și semnul luminos. și mai cred că titlul e bun așa, pentru că te-a condus (din sugestia ta deduc) spre ce vrea el să zică. îți mulțumesc cu drag, ca întotdeauna! Corina, textul este construit pe o imagine vie încă în mine a unui verișor de-al tatei înainte de a muri, mai precis când a căzut la pat. Tu ai simțit durerea dintre rânduri, așa stângace redată (cum zic unii) iar pentru aceasta îți mulțumesc din suflet. prinde bine această empatie iar semnul tău de apreciere este primit cu drag și prețuire. Virgil, știu că și tu ești exigent, ca mai toți de altfel, însă mie mi-e bine cu finalul exact așa cum e. Probabil în timp, după decantări, voi reveni cu alți ochi la sugestia ta. Până atunci, mulțumesc de ea! Andu: bună, draga mea!
Și acum emi: apreciez că mergi pe o linie ce pare credibilă și nu e nimic rău în aceasta. Știi la fel de bine ca și mine că orice text, poezie, proză ori ce vrei tu, se poate demola sau nu, după bunul plac și buna voință a celui ce îl citește. Dar noi am trecut de faza aceasta. Așa, la o primă lectură, pare o opinie argumentată, dar este mult prea subiectivă pentru a o lua în considerare, având în vedere contextul actual. Da, am înțeles că este un poem ce nu îți place și îmi spui și ce. Iar prin acest CE permite-mi să nu fiu de acord cu tine. Nu am să reiau exemplele tale pentru simplul fapt că sunt forțate. Și, din câte îmi dau seama, tu nu dorești decât să fii lăsat să aștepți ceva mai mult de la mine. E ok. Și nu te înțeleg greșit. Noi avem paliere diferite de a aborda poezia, textele. Știi că și eu apreciez poemele pe care le consider bune la tine, însă și eu, ca oricine altcineva, pot fi subiectiv. De aceea, înțelegând demersul tău, aleg să nu îl iau în considerare. Și repet și eu, nu vreau să fiu înțeles greșit, este o părere simplă cum spui, dar exprimată din perspectiva unui poet care ar vrea să scriu cu instrumentele lui. Asta înțeleg prin subiectivitatea ei. Mulțumesc pentru ea!
Mi-a plăcut ideea textului și jocul de cuvinte cu fluturele. Titlul, deși sună bine, pare ceva pur și simplu „pompos” ca să dea bine. Sau poate mă înșel și nu văd eu legătura.
Astăzi am văzut un bărbat alergând desculţ cu pantofii în mâini.
În semn de mulţumire, a ridicat un pantof, când am oprit să treacă strada -
călcâiele lui aşezau blând maci pe asfalt...
L-am urmărit o vreme, maşinile din spate claxonau şi mă depăşeau nervos.
Iată, mă bucuram eu, în sfârşit văd un bărbat ce nu se teme de ridicol;
poezia se întâmplă în preajma lui, iată un bărbat căruia nu i se poate refuza nimic.
I-aş bandaja cu un sărut fiecare rană din talpă,
i-aş naşte un copil pentru fiecare strop de sânge.
Nu voi uita bărbatul acela alergând desculţ pe stradă,
prin mareea de frunze uscate - poate îl strânseseră pantofii
încrâncenaţi cum frunzele disperate să-şi găsească locul înainte de prima ninsoare...
Poate-l strânseseră degetele femeii nerăbdătoare să ungă,
şi steargă, cu părul ei, macii din talpă;
poate trebuia să-i îndure mai întâi risipa de flăcări roşii şi galbene,
ca să nu-l doară prea tare scânteierile albe.
Da, văd copaci sângerând maci,
acolo unde el vede frunze cangrenate căzute în războiul frigului.
Îi acopăr flăcările cu muguri de mac, să le sting -
răsuflarea zăpezii sfârâie între dinţi mustangul de care m-am ciocnit pe şosea
(muşcă impetuos verdele din ochii mei, şi roşul din ai lui).
Fiecare răbufnire de vânt aruncă la pământ alte frunze,
straturi peste straturi cresc treptat de jur împrejur,
urcă deasupra gleznelor - curând vor trece peste umeri,
până la gânduri...
Mi-e atât de caldă şi bună, toamna în coconul acesta de frunze!
Încremenirea vindecă tot ce atinge - cineva scormoneşte undeva deasupra,
i se aude scrâşnetul unghiilor, uscăciunile foşnesc şi se destramă...
nisipul lor umple goluri adânci...
Mă strâng din ce în mai mult în jurul macilor intacţi.
Invazie de maci. Oriunde privesc, un embrion verde se deschide în fiecare secundă.
Pe câmpuri, în jardiniere, toamna îşi taie venele peste parbrize -
am roşu sub unghii, hemoragie latentă -
creşte în gură, inima mă strânge, explodează...
Mi-au făcut încă un test de sarcină, a ieşit pozitiv;
nu ştiu de ce nu vor să creadă când le spun că voi avea acest copil,
indiferent ce gândesc ei, şi în ciuda chiuretelor zăngănind în trusa pusă la sterilizat.
Nu. Nu voi ţipa, chiar dacă-mi vor răzui toţi macii din uter, pe viu -
poemul acesta se va naşte, oricum, chiar şi orfan de iubire...
Noiembrie îşi expune primele trofee, corpul ploii atârnă de poduri metalice,
inert cum o femeie mândră ce-a înfruntat explozia frigului.
Nu mai curge nimic din tăieturile deschise -
macii s-au coagulat în vene, fosile ale focului;
nu o mişcă nici tusea umedă a primei ninsori -
neclintirea este o formă de vindecare...
Surpriză plăcută îmi produce cititrea acestei poezii deși nu cunosc personajul a cărui evanghelie e menționată, rămâne cu mine emoția sinceră de a avea multe afinități comune.
si trebuie sa va multumesc pentru observatii!
Faptul ca s-a mai scris in acest mod nu e nimic neobisnuit si anormal (totul s-au mai scris in diverse moduri!), dar trebuie sa spun ca textuletul acesta este scris cu ceva ani in urma pentru o pagina de divertisment a unui hebdomadar ("gazeta de bacau" parca...) condus de Sebi Sufariu.
Nu am subestimat nicio clipa cititorul, ci (prin ghilimelele acelea) am considerat (gresit probabil) ca ofer mici sugestii, fara sa desconspir totusi. De altfel, oricat de previzibil sustineti ca a fost finalul, gandul putea duce, poate, si la alte apropieri in afara celei induse de titlu, subtitlu si folosirea majusculelor (de exemplu, acele file mentionate).
Din primele propozitii textul m-a prins prin candoarea povestii rostite de un copil. Personajul Pierrot din commedia del arte se intalneste cu micutul Pierrot de la portile raiului in candoarea lor nemarginita (repet candoare pentru ca mi se pare ca acest cuvant reprezinta textul) o fiinta pura care atinge experienta a lui "a fi viu" prin culoare, care poarta in sine o teama de necunoscutul vietii dar care-si doreste cu forta sa fie, sa traiasca. Incurabila tristete a personajului e provocata de faptul ca nu reuseste sa se "murdareasca" si e sugerata teatral de fata extrem de alba, gura foarte rosie ( el nu o constientizeaza accentuindu-i astfel tragismul) si o lacrima sau doua, desenate. Mi-a placut mult. Cred ca am sa revin asupra lui. "Eu nu cânt. Oamenii însă mă aud cântând.(...)Eu nu sunt alb, sunt Pierrot, și raiul e-al meu printr-un zâmbet." Candid!
va multumesc. n am chef sa caut acu_cacofoniile, dar va veni timpul si pentru asta. ma bucur ca am revenit in acest spatiu. prefer sa nu mai comentez in veci decit sa mi fie suspendat iar contul. o zi cit mai simpatica va doresc.
Mai întâi, pe direct spus, lasă slash-urile. Astea-s figuri :). Care ar fi rostul lor în afară de-a fragmenta? Pentru asta, există spaţiu. N-ai pixeli destui? :)
Jonglezi cu nişte idei periculoase. Atacabile dpdv logic. În pofida a ceea ce mulţi cred, există până si o logică a iubirii, darămite a poeziei(în genere) şi a figurii de stil (în particular). De aceea, rânduri ca "mă întreb dacă după ce mor/ oamenii se mai simt singuri" pot aduce acuze de retorism ideatic.
Excelent fragmentul: "poate că dacă îmi voi lăsa părul să crească
oamenii nu mă vor mai confunda cu un spartan
și poate dacă îmi cumpăr un rimel
oamenii o să mă privească în ochi
dar nu-mi cumpăr de teamă să nu rămână urme
fața mea e atât de albă încât se vede orice
sub puful de deasupra buzelor
se află particule de praf pe care
mi-am promis că le păstrez în cazul în care trebuie
să-mi cimentez gura" - aproape un text în sine. Ai ceva de spus aici, imaginaţie, mijloace artistice, sensibilitate, nerv, siguranţă stilistică şi, foarte important, îngâmfare lirică. Pentru fragmentul acesta aş fi dat peniţă şi l-a fi furat la preferate. Nu că ar conta prea mult, dar arată că mi-a plăcut.
hmmm ..ma simt ca la scoala cand imi spui Keller, a fost o greseala la inscriere, dublarea prenumelui Erika Erika apoi Keller as dori o modificare, poti sa-mi spui te rog, Dorin, care este adresa de mail a site-ului Hermeneia?
domnule Frosin, este un lucru dificil in a-l traduce pe Marin Sorescu. Dificultatea este valabila si pentru clasicii pe care ii traduceti. E o munca laborioasa ingreunata nu numai de sensul pe care il capata intr-o alta limba dar si un efort stilistic in a exprima astfel spiritul romanesc. In acest context, apreciez foarte mult ceea ce realizati. Doresc, in spiritul unei expuneri reusite a muncii dumneavoastra, sa va spun ca exista un anume risc in prezentarea traducerilor: 1) nu este textul original alaturi si nu se poate compara calitatea si valoarea traducerilor; 2) sint prea multe traduceri deodata postate ceea ce ingreuneaza perceptia multora (aici pe site fiind prezenti persoane de virste diferite, profesii diferite cu un singur numitor comun: literatura), in acest caz numarul de traduceri prezentate deodata, fiind un dezavantaj. Sint convinsa ca veti accepta aceste opinii si veti actiona intr-un sens pozitiv.
Bună parodia! Cred că ai putea să renunţi la "fără pantofi". Mi-a amintit de ceva acest text, de aceea am să caut acea parodie, semnată tot de tine, şi am să las un semn acolo.
parerea mea este ca exista idei geniale in mintea si cuvintele unui copil si chiar in discutia cu un copil. dar a le reda "mot a mot" mi se pare ceva nefericit din perspectiva poetica. adica, dupa parerea mea, nu inteleg de ce autorul continua sa foloseasca apendicele astea total inutile dupa parerea mea precum "Mami", "fetita mea", etc. de asemeni repetarea, si chiar folosirea lui "pe care" e mai mult decit deranjanta. textul de fata este slab si "didactic" dar este si caraghios pe alaturi pentru ca are la un moment dat afabilitatea limbajului de "Mami" si apoi profunzimea filozofica a lui "nici un suflet nu poate sa o stearga" sau "daca inima ta nu are, printre altele, un scop". deci, asa cum am spus si mai sus, discutia cu un copil poate fi o mina de aur pentru un poet (desi nu intotdeauna) dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa prelucrezi... minereul.
ma rog, sa trecem peste felicitari deocamdata fiindca eu din ce ai scris tu aici n-am prea scos mare lucru decit niste generalitati pe care cred ca le stia oricine despre arta din Romania comunista. Mai mult am observat ca ai scris despre autoare niste chestii care pe mine pur si simplu nu ma intereseaza, cite doctorate are madam Cirneci si mai stiu eu ce ”cîmpuri de interes științific”, si altele. Eu zic să o lăsăm baltă cu limbajul ăsta de lemn și cu aduațiile astea de trei lei. Dacă ai ceva interesant de scris scrie, dacă ai o idee creativă prezint-o dar textulețe din astea în care îi zornăim cuiva medaliile de tinichea mie mi se par de un profund prost gust. Poate or fi mai degustate la Paris dar pentru mine nu valoreaza nimic. Hai sa folosim Hermeneia pentru a crea ceva, pentru a promova lucruri interesante, novatoare si nu pentru banalitati zdranganitoare pe care te asigur ca oricine le va uita peste doua zile. E plina lumea de carti pe care nu le citeste nimeni.
după ce am citit poemul, mi-am imaginat o zi de martie, în care florile ghioceilor, albăstrelelor, firave și îndrăznețe, sparg coaja pământului de primăvară. cu ritm interior, poemul pare a fi o incantanție a fertilității.
mie îmi place H așa cum e fără alți editori gen cine își mai amintește de marina nicolaevna hrușciova... un fel de soră mai mare a lui anagramă-blaj-te-duci-la-culcare
pe adriana o regret pentru că ea știa să dea peste bot cu farmec.
as zice ca unele imagini sint putin cam predictibile. vezi "creanga cu flori de cires" (care poate ar fi sunat mai bine daca era "ramura") sau "o sabie de samurai orb", etc. dar ideea e buna. cred ca ar trebui sa asculti mai mult la ce se aude in adincul tau decit in lecturile tale. parerea mea.
mi-a placut strofa 1, dar fara primele trei versuri, Mariana. si restul e scris frumos si credibil, dar cred ca mai trebuie un pic lucrat la final.( ultima strofa, inceputul patetic si acel ajuta-ma, care iarasi duce in patetic, poate ar trebui sustinut mai mult, contracarat).
A.A.A. - citeste regulamentul. IN INTREGIME. - gindeste-te cind citesti - apoi vino si intreaba-ma daca tot n-ai priceput si am sa iti explic. dar atita timp cit nu catadicsesti sa il citesti, si implicit nici sa il respecti banuiesc, faptul ca nu pricepi nu reprezinta vina nimanui decit a celui care te priveste din oglinda
Eugen, protestul tau este justificat, dar nu trebuie sa te manjesti cu aceleasi mizerii pe care le scriu unii pentru a-ti impune punctul de vedere. Tocmai frumusetea si puritatea poeziei tale va face diferenta.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
3 ani mai târziu :)
Interesantă construcția, ideea de hexagonal. Ușoare scăpări stereotipice. De exemplu:
„eu semăn cu valurile. Câteodată aud înăuntrul meu marea.
Cum valurile se sparg şi nu mai sunt, tot aşa de îndoielnică
e şi existenţa mea ca un ecou surd şi ca o oarbă iluzie
dar neasemuit de frumoasă”
Per total un text complex, dar plăcut.
pentru textul : Sorbul mut denicodem & vacarasu, simt eu cumva ca voi faceti echipa buna, si ca impreuna ati avea mai mult spor decat separat -prea-cultul nicodem sa ma ierte totusi ca-l pun laolalta cu indraznetul vacaras - si la postat poeme pe site si la acumulat avertismente profetice. deci, invocand divina pronie a nicodemului dar si cu inima strapunsa a vacarasului, voi incerca sa tratez "la pachet" pseudocommenturile ivite din partea domniilor voastre. 1. d-nul vacaras este rugat sa imi lase cerbii in pace. nu de alta, insa nu-i poate nici stapani, nici intelege. 2.acelasi domn vacaras trebuie confortat in legatura cu aparenta superioritate a mea pe site. de fapt, sa steie linistiti amandoi, nu sunt, nu ma simt si nici nu doresc sa devin "cineva" pe aceste dure (regulamentar vorbind) meleaguri. 3.sincer, in afara de frustrare surda nu pot detecta vreo idee sau punct de vedere argumentat in interventia domniei voastre, stimabile vacaras. "Vă mulțumim pentru oportunitatea pe care ne-o oferiți prin faptul că publicați „producțiuni” aposto pentru a putea fi înțelese de toți..." -Ei uite, asta e... nu chiar de toti! confratele cel cult ce se autentifica pe site drept nicodem nu a inteles. si ca el sunt multii altii. iar in afara de acestia, sunt si mai multi carora nu le pasa ori chiar nu vor sa inteleaga. si poate ca bine fac. vorba Adrianei: mai mult timp liber petrecut pe-acasa. 4. eu cred cu onestitate ca sfatul ei ar trebui ascultat. si nu doar de catre voi (va rog sa nu va simtiti vizati!)...e un adevar universal demn de respectat, dovada si vietile implinite ale celor care nu au apucat vreodata sa publice ceva pe hermeneia. ori a celor care "trag chiulul" pe aici. 5. ca tot veni vorba de hermeneia, eu cred ca profetul a avut o cadere de calciu in momentul cand v-a acceptat ca membri. sau a avut-o dupa, cand a vazut cu s-a ales! nu ma intelegeti gresit: nu va vorbesc de la inaltime. dar pur si simplu, unii se mira ca filozofii ce cautati voi pe aici, apropo de lirica inapoiata cu un secol jumate a vacarasului si de cea militant-atemporală (carele vasazica, atopica iarasi!) a stimabilului nicodem. 6. prin aceasta a nu se intelege ca militez pt "chestiunea" postmoderna, oricum de neinteles romanasilor. de fapt nu militez pt nimic deosebit. probabil fara oameni ca voi, m-as plictisi teribil pe site. simt asadar patetica nevoie sa "va multumesc ca existati", dând slava Dumnezeului inchinat de nicodem si cinstind inima strapunsa a vacarasului. Amin!
pentru textul : candirú deNu ma mira faptul ca Virgil nu a inteles nimic. Ma mira doar perseverenta de care da dovada Cristian Vasiliu in incercarea sa de a muta problemele unui alt spatiu virtual in arhivele Hermeneei. Sa fie nevoie sa-i amintim ca Hermeneia este mai mult decat un spatiu de depozitare al textelor? Cred ca nu. Eu am incredere in maturitatea literara a lui C.V. si astept sa citesc aici niste texte cu adevarat valoroase. Fie ele si parodii, dar parodii dupa autori care sa merite atentia cititorilor. Sper ca nu va trebui sa astept (sa asteptam) prea mult...
pentru textul : Sonet 159 deVersurile tale deschid noi întrebări: De ce în moarte, este, totuși, atâta frumusețe?
pentru textul : dulce de moarte deDe ce ne place toamna, când, de fapt, nu e decât moarte... Poate pentru că „bobul de grâu trebuie să moară ca să aducă rod” sau poate pentru că boaba de strugure trebuie zdrobită pentru a-și slobozi licoarea. Poate pentru că în moarte e mugurul învierii. Sau poate pentru că știm că nu există moarte, ci doar un fel de amorțire :)
Mi-a plăcut mult:
„se-ndurerează aur
în tăcerea poetului.”
Mulțumesc, Marina, pentru comentariu. O să mă gândesc la îmbunătățiri ale textului. Din păcate săptămâna aceasta e destul de plină și nu știu dacă voi avea timp să fac modificări utile.
pentru textul : Întunecare deemi, mulțumesc pentru ocazia oferită de a reveni și a răspunde punctual fiecărui comentator. prin urmare: Silviu, am înțeles că e vorba de alternanța pluralului cu singularul, însă pe mine nu mă deranjează. mulțumesc pentru curajul, iată!, de a lăsa un semn la ceva ce îți place! Mariana, tu întotdeauna ai știut să apeși pe butoanele care mă fac vulnerabil și apreciez mult sublinierile tale precum și semnul luminos. și mai cred că titlul e bun așa, pentru că te-a condus (din sugestia ta deduc) spre ce vrea el să zică. îți mulțumesc cu drag, ca întotdeauna! Corina, textul este construit pe o imagine vie încă în mine a unui verișor de-al tatei înainte de a muri, mai precis când a căzut la pat. Tu ai simțit durerea dintre rânduri, așa stângace redată (cum zic unii) iar pentru aceasta îți mulțumesc din suflet. prinde bine această empatie iar semnul tău de apreciere este primit cu drag și prețuire. Virgil, știu că și tu ești exigent, ca mai toți de altfel, însă mie mi-e bine cu finalul exact așa cum e. Probabil în timp, după decantări, voi reveni cu alți ochi la sugestia ta. Până atunci, mulțumesc de ea! Andu: bună, draga mea!
pentru textul : patul în formă de gondolă deȘi acum emi: apreciez că mergi pe o linie ce pare credibilă și nu e nimic rău în aceasta. Știi la fel de bine ca și mine că orice text, poezie, proză ori ce vrei tu, se poate demola sau nu, după bunul plac și buna voință a celui ce îl citește. Dar noi am trecut de faza aceasta. Așa, la o primă lectură, pare o opinie argumentată, dar este mult prea subiectivă pentru a o lua în considerare, având în vedere contextul actual. Da, am înțeles că este un poem ce nu îți place și îmi spui și ce. Iar prin acest CE permite-mi să nu fiu de acord cu tine. Nu am să reiau exemplele tale pentru simplul fapt că sunt forțate. Și, din câte îmi dau seama, tu nu dorești decât să fii lăsat să aștepți ceva mai mult de la mine. E ok. Și nu te înțeleg greșit. Noi avem paliere diferite de a aborda poezia, textele. Știi că și eu apreciez poemele pe care le consider bune la tine, însă și eu, ca oricine altcineva, pot fi subiectiv. De aceea, înțelegând demersul tău, aleg să nu îl iau în considerare. Și repet și eu, nu vreau să fiu înțeles greșit, este o părere simplă cum spui, dar exprimată din perspectiva unui poet care ar vrea să scriu cu instrumentele lui. Asta înțeleg prin subiectivitatea ei. Mulțumesc pentru ea!
Mi-a plăcut ideea textului și jocul de cuvinte cu fluturele. Titlul, deși sună bine, pare ceva pur și simplu „pompos” ca să dea bine. Sau poate mă înșel și nu văd eu legătura.
pentru textul : aripi în buzunarul de la spate detextul curge intamplator, fara a transmite ceva. ca o umplutura.
pentru textul : poem cu Rh negativ și alti factori de risc deda-ti dai seama ca si sunetul e un..."motiv tocit in poezie", nu-i asa?
pentru textul : de cealaltă parte. chihlimbar deaveti un typo
pentru textul : winter love I deAstăzi am văzut un bărbat alergând desculţ cu pantofii în mâini.
În semn de mulţumire, a ridicat un pantof, când am oprit să treacă strada -
călcâiele lui aşezau blând maci pe asfalt...
L-am urmărit o vreme, maşinile din spate claxonau şi mă depăşeau nervos.
Iată, mă bucuram eu, în sfârşit văd un bărbat ce nu se teme de ridicol;
poezia se întâmplă în preajma lui, iată un bărbat căruia nu i se poate refuza nimic.
I-aş bandaja cu un sărut fiecare rană din talpă,
i-aş naşte un copil pentru fiecare strop de sânge.
Nu voi uita bărbatul acela alergând desculţ pe stradă,
prin mareea de frunze uscate - poate îl strânseseră pantofii
încrâncenaţi cum frunzele disperate să-şi găsească locul înainte de prima ninsoare...
Poate-l strânseseră degetele femeii nerăbdătoare să ungă,
şi steargă, cu părul ei, macii din talpă;
poate trebuia să-i îndure mai întâi risipa de flăcări roşii şi galbene,
ca să nu-l doară prea tare scânteierile albe.
Da, văd copaci sângerând maci,
acolo unde el vede frunze cangrenate căzute în războiul frigului.
Îi acopăr flăcările cu muguri de mac, să le sting -
răsuflarea zăpezii sfârâie între dinţi mustangul de care m-am ciocnit pe şosea
(muşcă impetuos verdele din ochii mei, şi roşul din ai lui).
Fiecare răbufnire de vânt aruncă la pământ alte frunze,
straturi peste straturi cresc treptat de jur împrejur,
urcă deasupra gleznelor - curând vor trece peste umeri,
până la gânduri...
Mi-e atât de caldă şi bună, toamna în coconul acesta de frunze!
Încremenirea vindecă tot ce atinge - cineva scormoneşte undeva deasupra,
i se aude scrâşnetul unghiilor, uscăciunile foşnesc şi se destramă...
nisipul lor umple goluri adânci...
Mă strâng din ce în mai mult în jurul macilor intacţi.
Invazie de maci. Oriunde privesc, un embrion verde se deschide în fiecare secundă.
Pe câmpuri, în jardiniere, toamna îşi taie venele peste parbrize -
am roşu sub unghii, hemoragie latentă -
creşte în gură, inima mă strânge, explodează...
Mi-au făcut încă un test de sarcină, a ieşit pozitiv;
nu ştiu de ce nu vor să creadă când le spun că voi avea acest copil,
indiferent ce gândesc ei, şi în ciuda chiuretelor zăngănind în trusa pusă la sterilizat.
Nu. Nu voi ţipa, chiar dacă-mi vor răzui toţi macii din uter, pe viu -
poemul acesta se va naşte, oricum, chiar şi orfan de iubire...
Noiembrie îşi expune primele trofee, corpul ploii atârnă de poduri metalice,
pentru textul : Maci de octombrie deinert cum o femeie mândră ce-a înfruntat explozia frigului.
Nu mai curge nimic din tăieturile deschise -
macii s-au coagulat în vene, fosile ale focului;
nu o mişcă nici tusea umedă a primei ninsori -
neclintirea este o formă de vindecare...
Surpriză plăcută îmi produce cititrea acestei poezii deși nu cunosc personajul a cărui evanghelie e menționată, rămâne cu mine emoția sinceră de a avea multe afinități comune.
pentru textul : lucruri care nu-mi plac desi trebuie sa va multumesc pentru observatii!
pentru textul : Despre ele... cu mai multă seriozitate deFaptul ca s-a mai scris in acest mod nu e nimic neobisnuit si anormal (totul s-au mai scris in diverse moduri!), dar trebuie sa spun ca textuletul acesta este scris cu ceva ani in urma pentru o pagina de divertisment a unui hebdomadar ("gazeta de bacau" parca...) condus de Sebi Sufariu.
Nu am subestimat nicio clipa cititorul, ci (prin ghilimelele acelea) am considerat (gresit probabil) ca ofer mici sugestii, fara sa desconspir totusi. De altfel, oricat de previzibil sustineti ca a fost finalul, gandul putea duce, poate, si la alte apropieri in afara celei induse de titlu, subtitlu si folosirea majusculelor (de exemplu, acele file mentionate).
Din primele propozitii textul m-a prins prin candoarea povestii rostite de un copil. Personajul Pierrot din commedia del arte se intalneste cu micutul Pierrot de la portile raiului in candoarea lor nemarginita (repet candoare pentru ca mi se pare ca acest cuvant reprezinta textul) o fiinta pura care atinge experienta a lui "a fi viu" prin culoare, care poarta in sine o teama de necunoscutul vietii dar care-si doreste cu forta sa fie, sa traiasca. Incurabila tristete a personajului e provocata de faptul ca nu reuseste sa se "murdareasca" si e sugerata teatral de fata extrem de alba, gura foarte rosie ( el nu o constientizeaza accentuindu-i astfel tragismul) si o lacrima sau doua, desenate. Mi-a placut mult. Cred ca am sa revin asupra lui. "Eu nu cânt. Oamenii însă mă aud cântând.(...)Eu nu sunt alb, sunt Pierrot, și raiul e-al meu printr-un zâmbet." Candid!
pentru textul : Pierrot deva multumesc. n am chef sa caut acu_cacofoniile, dar va veni timpul si pentru asta. ma bucur ca am revenit in acest spatiu. prefer sa nu mai comentez in veci decit sa mi fie suspendat iar contul. o zi cit mai simpatica va doresc.
pentru textul : nu pleca azi deMai întâi, pe direct spus, lasă slash-urile. Astea-s figuri :). Care ar fi rostul lor în afară de-a fragmenta? Pentru asta, există spaţiu. N-ai pixeli destui? :)
Jonglezi cu nişte idei periculoase. Atacabile dpdv logic. În pofida a ceea ce mulţi cred, există până si o logică a iubirii, darămite a poeziei(în genere) şi a figurii de stil (în particular). De aceea, rânduri ca "mă întreb dacă după ce mor/ oamenii se mai simt singuri" pot aduce acuze de retorism ideatic.
Excelent fragmentul: "poate că dacă îmi voi lăsa părul să crească
pentru textul : cinema victoria deoamenii nu mă vor mai confunda cu un spartan
și poate dacă îmi cumpăr un rimel
oamenii o să mă privească în ochi
dar nu-mi cumpăr de teamă să nu rămână urme
fața mea e atât de albă încât se vede orice
sub puful de deasupra buzelor
se află particule de praf pe care
mi-am promis că le păstrez în cazul în care trebuie
să-mi cimentez gura" - aproape un text în sine. Ai ceva de spus aici, imaginaţie, mijloace artistice, sensibilitate, nerv, siguranţă stilistică şi, foarte important, îngâmfare lirică. Pentru fragmentul acesta aş fi dat peniţă şi l-a fi furat la preferate. Nu că ar conta prea mult, dar arată că mi-a plăcut.
E vorba despre cercurile din lanuri?
pentru textul : cercul - episod pilot deUn text clar, cu mesaj.
Remarc:
câteodată somnul devine proeminent
îmi apasă ochii
și sparge cumințenia viselor
Această lectură m-a încântat, mulţumesc.
pentru textul : dintre toate durerile am ales așteptarea dehmmm ..ma simt ca la scoala cand imi spui Keller, a fost o greseala la inscriere, dublarea prenumelui Erika Erika apoi Keller as dori o modificare, poti sa-mi spui te rog, Dorin, care este adresa de mail a site-ului Hermeneia?
pentru textul : candelabrele dedomnule Frosin, este un lucru dificil in a-l traduce pe Marin Sorescu. Dificultatea este valabila si pentru clasicii pe care ii traduceti. E o munca laborioasa ingreunata nu numai de sensul pe care il capata intr-o alta limba dar si un efort stilistic in a exprima astfel spiritul romanesc. In acest context, apreciez foarte mult ceea ce realizati. Doresc, in spiritul unei expuneri reusite a muncii dumneavoastra, sa va spun ca exista un anume risc in prezentarea traducerilor: 1) nu este textul original alaturi si nu se poate compara calitatea si valoarea traducerilor; 2) sint prea multe traduceri deodata postate ceea ce ingreuneaza perceptia multora (aici pe site fiind prezenti persoane de virste diferite, profesii diferite cu un singur numitor comun: literatura), in acest caz numarul de traduceri prezentate deodata, fiind un dezavantaj. Sint convinsa ca veti accepta aceste opinii si veti actiona intr-un sens pozitiv.
pentru textul : MARIN SORESCU, qui n'est plus ce qu'il fut... de...mulțumesc de speranțe, Marina... și mie îmi cade bine acest poem...
pentru textul : deschideri deBună parodia! Cred că ai putea să renunţi la "fără pantofi". Mi-a amintit de ceva acest text, de aceea am să caut acea parodie, semnată tot de tine, şi am să las un semn acolo.
pentru textul : fiecare cu treaba lui deparerea mea este ca exista idei geniale in mintea si cuvintele unui copil si chiar in discutia cu un copil. dar a le reda "mot a mot" mi se pare ceva nefericit din perspectiva poetica. adica, dupa parerea mea, nu inteleg de ce autorul continua sa foloseasca apendicele astea total inutile dupa parerea mea precum "Mami", "fetita mea", etc. de asemeni repetarea, si chiar folosirea lui "pe care" e mai mult decit deranjanta. textul de fata este slab si "didactic" dar este si caraghios pe alaturi pentru ca are la un moment dat afabilitatea limbajului de "Mami" si apoi profunzimea filozofica a lui "nici un suflet nu poate sa o stearga" sau "daca inima ta nu are, printre altele, un scop". deci, asa cum am spus si mai sus, discutia cu un copil poate fi o mina de aur pentru un poet (desi nu intotdeauna) dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa prelucrezi... minereul.
pentru textul : O depărtare dema rog, sa trecem peste felicitari deocamdata fiindca eu din ce ai scris tu aici n-am prea scos mare lucru decit niste generalitati pe care cred ca le stia oricine despre arta din Romania comunista. Mai mult am observat ca ai scris despre autoare niste chestii care pe mine pur si simplu nu ma intereseaza, cite doctorate are madam Cirneci si mai stiu eu ce ”cîmpuri de interes științific”, si altele. Eu zic să o lăsăm baltă cu limbajul ăsta de lemn și cu aduațiile astea de trei lei. Dacă ai ceva interesant de scris scrie, dacă ai o idee creativă prezint-o dar textulețe din astea în care îi zornăim cuiva medaliile de tinichea mie mi se par de un profund prost gust. Poate or fi mai degustate la Paris dar pentru mine nu valoreaza nimic. Hai sa folosim Hermeneia pentru a crea ceva, pentru a promova lucruri interesante, novatoare si nu pentru banalitati zdranganitoare pe care te asigur ca oricine le va uita peste doua zile. E plina lumea de carti pe care nu le citeste nimeni.
pentru textul : Magda Cârneci - Art et pouvoir en Roumanie 1945 – 1989 dedupă ce am citit poemul, mi-am imaginat o zi de martie, în care florile ghioceilor, albăstrelelor, firave și îndrăznețe, sparg coaja pământului de primăvară. cu ritm interior, poemul pare a fi o incantanție a fertilității.
pentru textul : oase de femeie frumoasă demie îmi place H așa cum e fără alți editori gen cine își mai amintește de marina nicolaevna hrușciova... un fel de soră mai mare a lui anagramă-blaj-te-duci-la-culcare
pentru textul : intersection depe adriana o regret pentru că ea știa să dea peste bot cu farmec.
as zice ca unele imagini sint putin cam predictibile. vezi "creanga cu flori de cires" (care poate ar fi sunat mai bine daca era "ramura") sau "o sabie de samurai orb", etc. dar ideea e buna. cred ca ar trebui sa asculti mai mult la ce se aude in adincul tau decit in lecturile tale. parerea mea.
pentru textul : Nippon kouhii demi-a placut strofa 1, dar fara primele trei versuri, Mariana. si restul e scris frumos si credibil, dar cred ca mai trebuie un pic lucrat la final.( ultima strofa, inceputul patetic si acel ajuta-ma, care iarasi duce in patetic, poate ar trebui sustinut mai mult, contracarat).
pentru textul : Septembrie cu noduri deA.A.A. - citeste regulamentul. IN INTREGIME. - gindeste-te cind citesti - apoi vino si intreaba-ma daca tot n-ai priceput si am sa iti explic. dar atita timp cit nu catadicsesti sa il citesti, si implicit nici sa il respecti banuiesc, faptul ca nu pricepi nu reprezinta vina nimanui decit a celui care te priveste din oglinda
pentru textul : Camilafca iubirii deEugen, protestul tau este justificat, dar nu trebuie sa te manjesti cu aceleasi mizerii pe care le scriu unii pentru a-ti impune punctul de vedere. Tocmai frumusetea si puritatea poeziei tale va face diferenta.
pentru textul : Unui mare poetastru dePagini