Rezolvarea misterelor din primele părţi are un uşor iz americănesc, iar personalităţile multiple ale Luizei, îmi amintesc de "Psycho". În schimb, finalul a fost mai uşor de înţeles şi apreciat. Experienţa ta de medicinistă imprimă textului tuşe autentice. Altcineva nu poate decât să şi le imagineze/deformeze prin utilizarea unor clişee din filme sau cu celebrul tablou al lui Rembrandt- "Lecţia de anatomie a doctorului Tulp".
eu consider ca niciun concurs care impune limite cum ar fi cel de varsta, nu isi propune destul de serios sa promoveze valorea... ce sa insemne "40 de ani"?.
ce descriere stranie a desertului! nicaieri nu am vazut aceasta comparatie intre dune si sunete, ca si cum ar putea fi materializata, palpabila, frecventa undelor.
Danutza, surpriza placuta sa te intalnesc aici. Nu am uitat gustul amar al busuiocului... Textul acesta al tau are mult potential. Ceea ce cred ca taie elanul la prima citire este exprimarea scolareasca "Crepusculul x mele se intemeiaza pe faptul ca". Adica suna ca dintr-un manual scolar. Versurile care mi-au placut sunt: "Crepusculul ochilor există în tot ceea ce sunt eu când mă iau în brațe." Cu drag, O
Victimizarea nu tine deloc la mine. Am facut un comentariu, ai raspuns, din punctul meu de vedere arogant, eu ti-am raspuns inapoi. Din nefericire pentru tine, faci o mare confuzie. Nimeni nu te-a atacat. Critica mea a fost exclusiv pe text. Tu ai adus totul in plan pesonal. Stiu foarte bine tactica asta pe care o aplicam si eu cindva, cind nu voiam sa recunosc faptul ca am si texte proaste. E mai simplu sa spun ca sunt atacat decit sa constientizez ca unele texte sunt slabe pur si simplu si nimeni n-are ceva personal cu mine. Iar ca sa arunci apoi totul in circa editorilor, mi se pare penibil. Reactia ta la comentariul tau a fost nejustificata. Trimite pe fiecare cititor care are ceva de zis la plimbare, daca asta consideri tu necesar. In momentul in care afirmi ca duc lipsa de imaginatie, astept sa si probezi ceea ce afirmi si nu prin prisma imaginatiei tale. Repet, faci o confuzie extraordinara intre un comentariu critic negativ si atac. daca e cineva care a atacat atunci se numeste katia kelaro in moemntul in care a afirmat ca autorul emil pal duce lipsa de imaginatie. Restul discutiilor despre editori si scandaluri inventate nu-si au locul. Victimizarea e cea mai putin impresionanta strategie.
Intreaga scriere se vrea o pictura sau mai precis o suma de fotografii (in prima parte a unor poeme scrise, in a doua a unor secvente traite/ simtite/ vazute). Multumesc pentru cuvinte si penita.
si sa nu uit, consider ca cel putin pentru trei imagini foarte frumoase, cea cu tacerile, cea cu sarpele care isi inchide coada in somn si cea cu cuvintele despletite, textul merita evidentiat. succes.
deocamdată, finalul acesta se pliază pe starea care m-a determinat să scriu. probabil că ar fi putut avea un altfel de finiş.
îţi mulţumesc pentru lectură şi bunăvoinţă.
Bianca, este foarte reusit colajul tau. Prima data am citit si am zis doar: imi place, am inchis pagina dupa care am revenit. interesant cum ai facut trecerea de la versuri la proza, legandu-le prin ultima strofa. chiar daca de obicei descrierile ma deranjeaza, de data asta ele m-au marcat si au ramas imprimate in imaginatia mea. totusi, nu prea am inteles, am sa mai revin cu o lectura. sunt ei, el si ea si alaturi umbrele sau umbrele respective sunt acel cuplu si ei se privesc prin ele ca in oglinda, asa cum si textul in sine este realizat pe doua planuri. am ajuns la aceasta idee tocmai fiindca la inceput scriai:"umbrele lor schimonosite..." si m-a dat un pic peste cap cand ai afirmat:"îndreptând aparatul spre ele, umbrele încep să pălească." astfel incat, atunci cand am ajuns la strofa a treia, gandeam: ea si el sunt ei cei adevarati sau umbrele lor? dar tot tu vii si ma luminezi iar, scriind:"el/ indepartand lumina/ la granita dintre lumi" ceea ce m-a convins ca descrii doua planuri diferite, doua lumi, iar el este cel care "indeparteaza lumini" cu ajutorul aparatului de fotografiat. dar umbrele apar doar in prezenta luminii...disparand lumina si umbrele cei doi reusesc sa se priveasca ochi in ochi, dar sa si dispara, asfel incat ma duce cu gandul la unele legende sau povestiri in care privirea ucide. citeam undeva ca privirea reflecta adancimile submarine si cele ale cerului, ceea ce ma determina sa fac o legatura intre faptul ca insisti asupra motivului apei si cel al privirii, strans legate intre ele. mi-a dat bataie de cap si faptul ca personajul este in prima strofa "barca aceasta intoarsa", dupa care cei doi stau cu "barca intoarsa" intre ei. un raspuns la intrebarea mea ar fi ca ea incearca sa-si depaseasca conditia sa existentiala, sa navigheze spre altceva:"pe o insula/fara amprente".cand reuseste sa realizeze acest lucru, nu face decat sa priveasca la ceea ce a fost. fiindca barca este intoarsa,ceea ce inseamna ca a luat sfarsit calatoria, are loc si disparitia finala prin ochi, prin apa. Bianca, scuze ca m-am jucat cu textul tau, dar am incercat sa-mi pun intrebari si sa gasesc raspunsuri, ori din punctul meu de vedere un text bun exact asta inseamna.
În primul rând, nu tu eşti trimisă la şantier, ci textele tale. Apoi, explicaţii se oferă, dacă se oferă, atunci când există ceva de explicat. În cazul acesta, nu.
Și mă jigniți și pe mine așa cum obișnuiți și cu alții. Cum vă stă de altfel în fire. Rolul de ingenuă care se autovictimizează nu mă mai impresionează.
Textul acesta demonstreaza ca nu este oricand indicat a se omite diacriticile total. Cel putin partea cu "oare ati incercat" nici nu mi-am dat seama ca e acolo, a trebuit sa reiau fraza pentru a o citi cum era firesc. La "rotulele genunchilor" din moment ce nu a existat nicio asociere metaforica ce poate implica "rotulele" cred ca existenta "genunchilor" este superflua. Descrierea mortilor ciopartiti imi aduce aminte de Remarque ("Pe frontul de vest nimic nou"). Fraza "războiul era pe sfîrșite morții erau mulți umflați pe cîmpii" suna fals si ambiguu. Mortii erau multi si umflati pe campii sau multi dintre morti erau umflati pe campii ? Imagini macabre, o constructie in jurul unei idei a razboiului, dar care pica. Razboiul se opreste pentru ca... "ne-a invatat iubirea". Ideea lipsei iubirii in contextul anterior nu este sustinuta in niciun fel, iar faptul ca un razboi este dus din lipsa de iubire devine o speculatie. La nivelul textului am remnarcat constructiile cu tenta negativa unele destul de bine conturate prin aliteratiile in "ne" si am remarcat o tendinta si la alti autori de utilizare a epizeuxisurilor negative. Aici "nici dupa". - "filele galbene ale hrisoavelor" stereotip. Mi-a placut ideea "calai bolnavi de tanjet". Cred ca ati putea concentra ideile mai mult... Ialin
nu înţeleg de ce te deranjează aşa de tare afişarea datei şi orei de postare sub textul meu? Chiar nu poţi să faci abstarcţie de ea, de afişare adică?
Pe de altă parte, sincer, ultimul tău com. nu-ţi face ţie faţă nici ca şi editor, nici ca şi user. Pe bune acum, ce te-a apucat? Doar afişarea asta nu este de ieri, de azi...
Aștept cu interes continuarea acestei serii. Pentru că mi se pare? că Virgil a început să-și pună unele întrebări. Textul nu e valoros în sine, ci prin ecourile pe care, la o adică, le poate trezi în cititorii site-ului. Mie îmi place să văd poeții din diasporă cum scriu despre pământul din care s-au născut și asta mai ales nowadays, în contextul globalizării :-) Bobadil.
Multumesc de primire... Stiu ca mai toate regulile mele la capitolul poezie cu rima sunt inca in stadiul de "raw"... Tin sa precizez ca mai toate scrierile mele apar in momente...mai putin agreabile si nu vreau a intra in detalii...de aici si "schiopatarile mele metrice"... Cat despre diacritice...nu stiu sa-mi setez functiile de la tastatura pt ele...daca aceasta este o problema de obligativitate in politica site-ului atunci imi cer scuze...si pe viitor voi cauta a-mi seta tastatura corespunzator...
...Deşi nu este cazul textului de mai sus (nu este sonet), da, sunt un sonetist împătimit. Dar odată cu finalul unui proiect pe care-l am în derulare, această împătimire va fi dispărut.
...De ce nu vers alb? Nu ştiu cine spunea, ori daca aparţine cuiva anume parafraza "un poet bun trebuie să treacă prin toate etapele până să-şi definitiveze stilul şi să devină unul desăvârşit", dar, personal, tind să-i dau dreptate. În speţă, fără să-mi însuşesc aprioric esenţa de poet bun, am fost, pe rând, epigon romantic, trecând prin toate formele de poezie fixă; apoi, eliminând unele ecouri, am flirtat cu unele forme de exprimare specifice secolului 20, anii '50; versul alexandrin a fost şi el o obsesie în care mi-am însuşit cel mai bine, spun eu, propriile instrumente şi valenţe lirice; de curând, am schimbat iarăşi macazul, năzuind la titulatura de "neoromantic" cu inclinaţii neosimbolice. Deocamdată, păstrez forma clasică, dar schimb registrul stilsitic (sintaxă/semantică/lexic/...)
...Nu ştiu dacă mi-am pierdut de pomană timpul, înclin să cred că nu. Cândva, "juram credinţă pe toţi vecii" clasicului. Acum, văd versul alb ca ceva aproape iminent, dar relativ îndepărtat. Încă mai am de explorat în mine, folosindu-mă, pe alocuri, de "tipare formale prăfuite, iar atunci când voi scutura tot praful, poate voi urca prima treaptă spre marea poezie :).
Emilian, discuţia despre vulgaritate, în genereal şi-n literatură, e lungă, anevoioasă şi destul de sensibilă. Aceasta este politica Hermeneia - nu acceptă vulgaritatea explicită, dacă pot să mă exprim aşa. Cu alte vorbe, cuvântul, şi buretele :).
La mine e cu televizor Venus, Pinochio şi Nils Holgersson. Mă va urmări toată viaţa melodia din Nils. La fel momentul când deşteapta de soră-mea a pus o vază cu flori pe Tv, aceasta s-a vărsat şi au bubuit lămpile. Am pierdut episodul din Nils şi am fost la un pas de crimă :). Am rămas pentru o vreme în radio, în "Noapte bună, copii". Eh, amintiri. Sau mai mult decât amintiri.
Apoi ce să zic și eu, Profetule? E drept că oricȃnd o poezie bună o poți „demonta” demonstrȃnd că e o aiureală. Și invers cu o poezie proastă, simulȃnd că ai intrat într-un extaz frenetic. M-am distrat și eu de cȃteva ori cu astfel de exerciții. Iar, mai zilele trecute, recitind „Nu” al lui Eugen Ionescu am văzut, pe „viu” cum îl termină pe Arghezi contrapunȃndu-l lui Ion Barbu; ca apoi, la interval de cȃteva zeci de pagini, să-l termine și pe Ion Barbu. Treaba aia cu critica „obiectivă” opusă uneia „impresioniste” este o adevărată tȃmpenie. Intotdeauna sub o critică „obiectivă” se ascunde una „impresionistă”. Cel puțin ultima, cȃnd nu este și ea simulată tinzȃnd spre culmile extazului („pozitiv” – dacă pot spune așa), cred că e de preferat, fiind sinceră. Ȋn concluzie. Să dea Dumnezeu ca „profețiile” tale poetice să fie, într-adevăr profeto-poetice (în mod „obiectiv”). Toate cele bune.
Ești o bună prozatoare, abia aștept să văd ce alte texte aduci cu tine. Cel de față deși cu o tematică amoroasă ușor copilărească, undeva între adolescentină și matură, aduce cu el însă jocul, chiar ghidușia caracteristică tinereții. E un text viu prin suflul stundețesc tipic Copoului (bine evocat, parcă vedeam scările de la Universitate și Fundație), prin confuzie, prin adaptare și umor.
O scriere bună, atentă, care construiește un discurs narativ rapid și închegat.
Mai sunt și greșeli, de ex:
unul în brațe la celălalt - în brațele celuilalt.
care mi-aș putea trece orele - petrece
un copil păşeşete
Nu sunt de acord cu folosirea unor „cârje” (imagini, filme, explicații, evidențierea unor cuvinte prin ghilimele, scriere cu majuscule, italic sau boldat) pentru a susține un text. Chiar ieri vorbeam în cancelarie cu o colegă că asemenea practici îngrădesc libertatea de receptare a lectorului, ba chiar îl manipulează sau, mai rău, îl subestimează. Poezia și proza ar trebui să fie susținute doar de cuvântul din care sunt alcătuite.
Însă, în ce privește arta japoneză, lucrurile stau un pic altfel. De ceva vreme mă preocupă să știu mai multe despre haiga și fotohaiku. Îmbinarea dintre text și imagine nu trebuie să reprezinte un fel de reciprocitate în acordarea „cârjei”, ci mai degrabă ceva care să sporească mai mult spațiul tăcerii, al gândului neexprimat, golul acela în care și imaginea și haiku-ul se completează în mintea receptorului. Un poem nu trebuie să descrie imaginea. Nici imaginea nu trebuie să reflecte poemul ca într-o oglindă. E o tehnică extrem de grea. Eu am pornit de la imagine, am studiat-o, am încercat să îi deslușesc tăcerile din spatele culorilor, formelor, liniilor, contrastelor. Am vrut să îi sporesc misterul. E drept că mie nu prea mi-a ieșit cum aș fi vrut, mai ales la primul vers (e descriptiv, repetă ceva ce arată imaginea), ceea ce îndreptățește în mare proporție comentul tău. Îl apreciez și îți mulțumesc.
Referitor la primul vers, vers care nu mi-a dat pace multă vreme, mă tot gândesc la variante cum ar fi: ard în privire/ se-aprind în priviri/ ard în tăcere/... Mai caut :)
E cu totul altceva faţă de textele cu care ne-aţi obişnuit. Nu c-ar fi genial, dar e altceva. Aş tăia în două secunde "cu aripile întinse" - redundant/ explicativ/ clişeic.
În rest, poezia e mult mai apropiată de vremurile noastre, are atmosferă, are ceva de spus, o spune destul de bine. Nu mai e o poetizare de aia dulceagă, de te ia brusc cu fior şi dor de romane/ jurnale juvenile.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Марга, не трать на меня время, не стоит.
pentru textul : Ești cea mai aproape eliberare deRezolvarea misterelor din primele părţi are un uşor iz americănesc, iar personalităţile multiple ale Luizei, îmi amintesc de "Psycho". În schimb, finalul a fost mai uşor de înţeles şi apreciat. Experienţa ta de medicinistă imprimă textului tuşe autentice. Altcineva nu poate decât să şi le imagineze/deformeze prin utilizarea unor clişee din filme sau cu celebrul tablou al lui Rembrandt- "Lecţia de anatomie a doctorului Tulp".
pentru textul : in the pursuit of happiness (V, final) deeu consider ca niciun concurs care impune limite cum ar fi cel de varsta, nu isi propune destul de serios sa promoveze valorea... ce sa insemne "40 de ani"?.
pentru textul : Festivalul-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” Ediţia a XLVI-a, Târgovişte, 7 - 8 noiembrie 2014 dece descriere stranie a desertului! nicaieri nu am vazut aceasta comparatie intre dune si sunete, ca si cum ar putea fi materializata, palpabila, frecventa undelor.
pentru textul : Trupul gol al deșertului deVă mulţumesc pentru vizită şi apreciere, Cezar
pentru textul : Incoerenta existenţă deDanutza, surpriza placuta sa te intalnesc aici. Nu am uitat gustul amar al busuiocului... Textul acesta al tau are mult potential. Ceea ce cred ca taie elanul la prima citire este exprimarea scolareasca "Crepusculul x mele se intemeiaza pe faptul ca". Adica suna ca dintr-un manual scolar. Versurile care mi-au placut sunt: "Crepusculul ochilor există în tot ceea ce sunt eu când mă iau în brațe." Cu drag, O
pentru textul : Crepuscul de... poate am fost prea subtil, Marina. am afirmat: 1.mă confunzi cu Iisus Christos (care a ținut să-l convingă pe Toma.) deci nu aștepta. mulțumesc!
pentru textul : Boierismul - necenzurat ludic deVictimizarea nu tine deloc la mine. Am facut un comentariu, ai raspuns, din punctul meu de vedere arogant, eu ti-am raspuns inapoi. Din nefericire pentru tine, faci o mare confuzie. Nimeni nu te-a atacat. Critica mea a fost exclusiv pe text. Tu ai adus totul in plan pesonal. Stiu foarte bine tactica asta pe care o aplicam si eu cindva, cind nu voiam sa recunosc faptul ca am si texte proaste. E mai simplu sa spun ca sunt atacat decit sa constientizez ca unele texte sunt slabe pur si simplu si nimeni n-are ceva personal cu mine. Iar ca sa arunci apoi totul in circa editorilor, mi se pare penibil. Reactia ta la comentariul tau a fost nejustificata. Trimite pe fiecare cititor care are ceva de zis la plimbare, daca asta consideri tu necesar. In momentul in care afirmi ca duc lipsa de imaginatie, astept sa si probezi ceea ce afirmi si nu prin prisma imaginatiei tale. Repet, faci o confuzie extraordinara intre un comentariu critic negativ si atac. daca e cineva care a atacat atunci se numeste katia kelaro in moemntul in care a afirmat ca autorul emil pal duce lipsa de imaginatie. Restul discutiilor despre editori si scandaluri inventate nu-si au locul. Victimizarea e cea mai putin impresionanta strategie.
pentru textul : hurricane plane deCred c-ar fi mai puternic finalul la imperfect, decât la prezent.
Mă strigă - mă striga
pentru textul : Pomul deIntreaga scriere se vrea o pictura sau mai precis o suma de fotografii (in prima parte a unor poeme scrise, in a doua a unor secvente traite/ simtite/ vazute). Multumesc pentru cuvinte si penita.
pentru textul : cutia cu nade desi sa nu uit, consider ca cel putin pentru trei imagini foarte frumoase, cea cu tacerile, cea cu sarpele care isi inchide coada in somn si cea cu cuvintele despletite, textul merita evidentiat. succes.
pentru textul : dispersie depoemul acesta are o muzicalitate ascunsa. Aproape ca as putea compune o melodie folk pe versurile de fata. Dancus
pentru textul : amalia dedeocamdată, finalul acesta se pliază pe starea care m-a determinat să scriu. probabil că ar fi putut avea un altfel de finiş.
pentru textul : cale de ieşire deîţi mulţumesc pentru lectură şi bunăvoinţă.
Bianca, este foarte reusit colajul tau. Prima data am citit si am zis doar: imi place, am inchis pagina dupa care am revenit. interesant cum ai facut trecerea de la versuri la proza, legandu-le prin ultima strofa. chiar daca de obicei descrierile ma deranjeaza, de data asta ele m-au marcat si au ramas imprimate in imaginatia mea. totusi, nu prea am inteles, am sa mai revin cu o lectura. sunt ei, el si ea si alaturi umbrele sau umbrele respective sunt acel cuplu si ei se privesc prin ele ca in oglinda, asa cum si textul in sine este realizat pe doua planuri. am ajuns la aceasta idee tocmai fiindca la inceput scriai:"umbrele lor schimonosite..." si m-a dat un pic peste cap cand ai afirmat:"îndreptând aparatul spre ele, umbrele încep să pălească." astfel incat, atunci cand am ajuns la strofa a treia, gandeam: ea si el sunt ei cei adevarati sau umbrele lor? dar tot tu vii si ma luminezi iar, scriind:"el/ indepartand lumina/ la granita dintre lumi" ceea ce m-a convins ca descrii doua planuri diferite, doua lumi, iar el este cel care "indeparteaza lumini" cu ajutorul aparatului de fotografiat. dar umbrele apar doar in prezenta luminii...disparand lumina si umbrele cei doi reusesc sa se priveasca ochi in ochi, dar sa si dispara, asfel incat ma duce cu gandul la unele legende sau povestiri in care privirea ucide. citeam undeva ca privirea reflecta adancimile submarine si cele ale cerului, ceea ce ma determina sa fac o legatura intre faptul ca insisti asupra motivului apei si cel al privirii, strans legate intre ele. mi-a dat bataie de cap si faptul ca personajul este in prima strofa "barca aceasta intoarsa", dupa care cei doi stau cu "barca intoarsa" intre ei. un raspuns la intrebarea mea ar fi ca ea incearca sa-si depaseasca conditia sa existentiala, sa navigheze spre altceva:"pe o insula/fara amprente".cand reuseste sa realizeze acest lucru, nu face decat sa priveasca la ceea ce a fost. fiindca barca este intoarsa,ceea ce inseamna ca a luat sfarsit calatoria, are loc si disparitia finala prin ochi, prin apa. Bianca, scuze ca m-am jucat cu textul tau, dar am incercat sa-mi pun intrebari si sa gasesc raspunsuri, ori din punctul meu de vedere un text bun exact asta inseamna.
pentru textul : Fotografiind umbre deÎn primul rând, nu tu eşti trimisă la şantier, ci textele tale. Apoi, explicaţii se oferă, dacă se oferă, atunci când există ceva de explicat. În cazul acesta, nu.
pentru textul : Gând lucid deȘi mă jigniți și pe mine așa cum obișnuiți și cu alții. Cum vă stă de altfel în fire. Rolul de ingenuă care se autovictimizează nu mă mai impresionează.
pentru textul : silent night deTextul acesta demonstreaza ca nu este oricand indicat a se omite diacriticile total. Cel putin partea cu "oare ati incercat" nici nu mi-am dat seama ca e acolo, a trebuit sa reiau fraza pentru a o citi cum era firesc. La "rotulele genunchilor" din moment ce nu a existat nicio asociere metaforica ce poate implica "rotulele" cred ca existenta "genunchilor" este superflua. Descrierea mortilor ciopartiti imi aduce aminte de Remarque ("Pe frontul de vest nimic nou"). Fraza "războiul era pe sfîrșite morții erau mulți umflați pe cîmpii" suna fals si ambiguu. Mortii erau multi si umflati pe campii sau multi dintre morti erau umflati pe campii ? Imagini macabre, o constructie in jurul unei idei a razboiului, dar care pica. Razboiul se opreste pentru ca... "ne-a invatat iubirea". Ideea lipsei iubirii in contextul anterior nu este sustinuta in niciun fel, iar faptul ca un razboi este dus din lipsa de iubire devine o speculatie. La nivelul textului am remnarcat constructiile cu tenta negativa unele destul de bine conturate prin aliteratiile in "ne" si am remarcat o tendinta si la alti autori de utilizare a epizeuxisurilor negative. Aici "nici dupa". - "filele galbene ale hrisoavelor" stereotip. Mi-a placut ideea "calai bolnavi de tanjet". Cred ca ati putea concentra ideile mai mult... Ialin
pentru textul : povestea uitată a regilor stepei deDoamne, cate vorbe!...
pentru textul : Devorah denu înţeleg de ce te deranjează aşa de tare afişarea datei şi orei de postare sub textul meu? Chiar nu poţi să faci abstarcţie de ea, de afişare adică?
Pe de altă parte, sincer, ultimul tău com. nu-ţi face ţie faţă nici ca şi editor, nici ca şi user. Pe bune acum, ce te-a apucat? Doar afişarea asta nu este de ieri, de azi...
Eugen
03.06.2012;
pentru textul : Conul de umbră de21:01
Aștept cu interes continuarea acestei serii. Pentru că mi se pare? că Virgil a început să-și pună unele întrebări. Textul nu e valoros în sine, ci prin ecourile pe care, la o adică, le poate trezi în cititorii site-ului. Mie îmi place să văd poeții din diasporă cum scriu despre pământul din care s-au născut și asta mai ales nowadays, în contextul globalizării :-) Bobadil.
pentru textul : românia perfect I deMultumesc de primire... Stiu ca mai toate regulile mele la capitolul poezie cu rima sunt inca in stadiul de "raw"... Tin sa precizez ca mai toate scrierile mele apar in momente...mai putin agreabile si nu vreau a intra in detalii...de aici si "schiopatarile mele metrice"... Cat despre diacritice...nu stiu sa-mi setez functiile de la tastatura pt ele...daca aceasta este o problema de obligativitate in politica site-ului atunci imi cer scuze...si pe viitor voi cauta a-mi seta tastatura corespunzator...
pentru textul : Simțire de...Deşi nu este cazul textului de mai sus (nu este sonet), da, sunt un sonetist împătimit. Dar odată cu finalul unui proiect pe care-l am în derulare, această împătimire va fi dispărut.
...De ce nu vers alb? Nu ştiu cine spunea, ori daca aparţine cuiva anume parafraza "un poet bun trebuie să treacă prin toate etapele până să-şi definitiveze stilul şi să devină unul desăvârşit", dar, personal, tind să-i dau dreptate. În speţă, fără să-mi însuşesc aprioric esenţa de poet bun, am fost, pe rând, epigon romantic, trecând prin toate formele de poezie fixă; apoi, eliminând unele ecouri, am flirtat cu unele forme de exprimare specifice secolului 20, anii '50; versul alexandrin a fost şi el o obsesie în care mi-am însuşit cel mai bine, spun eu, propriile instrumente şi valenţe lirice; de curând, am schimbat iarăşi macazul, năzuind la titulatura de "neoromantic" cu inclinaţii neosimbolice. Deocamdată, păstrez forma clasică, dar schimb registrul stilsitic (sintaxă/semantică/lexic/...)
...Nu ştiu dacă mi-am pierdut de pomană timpul, înclin să cred că nu. Cândva, "juram credinţă pe toţi vecii" clasicului. Acum, văd versul alb ca ceva aproape iminent, dar relativ îndepărtat. Încă mai am de explorat în mine, folosindu-mă, pe alocuri, de "tipare formale prăfuite, iar atunci când voi scutura tot praful, poate voi urca prima treaptă spre marea poezie :).
...Mulţumesc de popas :)
pentru textul : Popas deîn limba română nu există cuvintele „recolecție” și „tepid”. chiar și existența substantivului „psihograf” e discutabilă.
pentru textul : polemică deEmilian, discuţia despre vulgaritate, în genereal şi-n literatură, e lungă, anevoioasă şi destul de sensibilă. Aceasta este politica Hermeneia - nu acceptă vulgaritatea explicită, dacă pot să mă exprim aşa. Cu alte vorbe, cuvântul, şi buretele :).
La mine e cu televizor Venus, Pinochio şi Nils Holgersson. Mă va urmări toată viaţa melodia din Nils. La fel momentul când deşteapta de soră-mea a pus o vază cu flori pe Tv, aceasta s-a vărsat şi au bubuit lămpile. Am pierdut episodul din Nils şi am fost la un pas de crimă :). Am rămas pentru o vreme în radio, în "Noapte bună, copii". Eh, amintiri. Sau mai mult decât amintiri.
pentru textul : Noapte bună, copii deApoi ce să zic și eu, Profetule? E drept că oricȃnd o poezie bună o poți „demonta” demonstrȃnd că e o aiureală. Și invers cu o poezie proastă, simulȃnd că ai intrat într-un extaz frenetic. M-am distrat și eu de cȃteva ori cu astfel de exerciții. Iar, mai zilele trecute, recitind „Nu” al lui Eugen Ionescu am văzut, pe „viu” cum îl termină pe Arghezi contrapunȃndu-l lui Ion Barbu; ca apoi, la interval de cȃteva zeci de pagini, să-l termine și pe Ion Barbu. Treaba aia cu critica „obiectivă” opusă uneia „impresioniste” este o adevărată tȃmpenie. Intotdeauna sub o critică „obiectivă” se ascunde una „impresionistă”. Cel puțin ultima, cȃnd nu este și ea simulată tinzȃnd spre culmile extazului („pozitiv” – dacă pot spune așa), cred că e de preferat, fiind sinceră. Ȋn concluzie. Să dea Dumnezeu ca „profețiile” tale poetice să fie, într-adevăr profeto-poetice (în mod „obiectiv”). Toate cele bune.
pentru textul : defectul simplu V dePoate era mai bine un titlu: Auto Moto Velo!
pentru textul : sacrilegiu deBine ai venit pe Hermeneia!
Ești o bună prozatoare, abia aștept să văd ce alte texte aduci cu tine. Cel de față deși cu o tematică amoroasă ușor copilărească, undeva între adolescentină și matură, aduce cu el însă jocul, chiar ghidușia caracteristică tinereții. E un text viu prin suflul stundețesc tipic Copoului (bine evocat, parcă vedeam scările de la Universitate și Fundație), prin confuzie, prin adaptare și umor.
O scriere bună, atentă, care construiește un discurs narativ rapid și închegat.
Mai sunt și greșeli, de ex:
unul în brațe la celălalt - în brațele celuilalt.
care mi-aș putea trece orele - petrece
un copil păşeşete
Te-aș ruga să le corectezi, și
pentru textul : Ordinea întâlnirilor deSucces!
Ioana, am corectat. cami, eu iti multumesc. comentariile tale sunt intotdeauna incurajatoare.
pentru textul : Madlenă 2 deNu sunt de acord cu folosirea unor „cârje” (imagini, filme, explicații, evidențierea unor cuvinte prin ghilimele, scriere cu majuscule, italic sau boldat) pentru a susține un text. Chiar ieri vorbeam în cancelarie cu o colegă că asemenea practici îngrădesc libertatea de receptare a lectorului, ba chiar îl manipulează sau, mai rău, îl subestimează. Poezia și proza ar trebui să fie susținute doar de cuvântul din care sunt alcătuite.
Însă, în ce privește arta japoneză, lucrurile stau un pic altfel. De ceva vreme mă preocupă să știu mai multe despre haiga și fotohaiku. Îmbinarea dintre text și imagine nu trebuie să reprezinte un fel de reciprocitate în acordarea „cârjei”, ci mai degrabă ceva care să sporească mai mult spațiul tăcerii, al gândului neexprimat, golul acela în care și imaginea și haiku-ul se completează în mintea receptorului. Un poem nu trebuie să descrie imaginea. Nici imaginea nu trebuie să reflecte poemul ca într-o oglindă. E o tehnică extrem de grea. Eu am pornit de la imagine, am studiat-o, am încercat să îi deslușesc tăcerile din spatele culorilor, formelor, liniilor, contrastelor. Am vrut să îi sporesc misterul. E drept că mie nu prea mi-a ieșit cum aș fi vrut, mai ales la primul vers (e descriptiv, repetă ceva ce arată imaginea), ceea ce îndreptățește în mare proporție comentul tău. Îl apreciez și îți mulțumesc.
Referitor la primul vers, vers care nu mi-a dat pace multă vreme, mă tot gândesc la variante cum ar fi:
pentru textul : Haiku - „Okinawa dragostea mea” deard în privire/ se-aprind în priviri/ ard în tăcere/... Mai caut :)
E cu totul altceva faţă de textele cu care ne-aţi obişnuit. Nu c-ar fi genial, dar e altceva. Aş tăia în două secunde "cu aripile întinse" - redundant/ explicativ/ clişeic.
În rest, poezia e mult mai apropiată de vremurile noastre, are atmosferă, are ceva de spus, o spune destul de bine. Nu mai e o poetizare de aia dulceagă, de te ia brusc cu fior şi dor de romane/ jurnale juvenile.
Tot aşa n-ar strica.
pentru textul : dacă aş construi un oraş dePagini