Într-adevăr Mariana, mă bucură comentariul tău, scris cu un ochi de fin critic, dar şi cu empatie.
Consider că ai dreptate aproape în totalitate. Masca scafandrului se referea atât la înotul aproape de suprafaţă, nevoia de a ţâşni în libertate afară, cât şi la expresiile faciale ale emoţiilor menţionate în ultimele versuri. Dar este totuşi un clişeu în sine, cum au observat corect cei dinaintea ta şi am promis că îl voi schimba, acum mă ţin de cuvânt! Sugestiile tale sunt corecte şi mă voi gândi la ele, dar sincer nu pot renunţa la "sfântul" din soare. Nu m-am gândit la "Hora Unirii" :) Este vorba de sensul popular al cuvântului. Este totodată legat de asfinţit (la bunicii mei în sat se spune "asfinte soarele") şi de suferinţa persoanei din scaunul cu rotile.
Mă bucură mult faptul că am reuşit să las o impresie plăcută cu acest poem şi îţi mulţumesc mult pentru citatele din finalul comentariului tău, le păstrez lângă inimă.

am incadrat-o unde trebuie

Atentie la versul "Rugăciuni în furouri, promisiuni sub rimel."

Cristi

Foarte interesanta poezia ta bilingva> Admir oamenii care stiu sa traduca, cu toate nuantele expresiei, poeme. Cel mai mult mi-au placut versurile: " tata scrie ceva din fluierul piciorului" care ma duce cu gandul la omul copac, in care piciorul nu e decat o prelungire a trunchiului, care canta in anumite momente a zilei cand vantul trece prin el. Apoi: " astăzi păsările nu au umbră" fiinte insesibabile, un fel de ingeri, pasarile reprezentand starile angelice a firii Ultima strofa imi palce cel mai mult : " "vara eu stau în fața timpului" adica esti atemporal, intampinand tu timpul, ca timpul sa se ia dupa tine si nu invers. Inversezi astfel simbolurile incat te plasezi mereu la est, spre lumina, psre acea lumina care incremeneste undeva intre primii zori si aurora.

Simona, fiind nou-venită pe site, îți spunem bun venit și te îndemn să citești Regulamentul Hermeneia pentru a te familiariza cu toate prevederile acestuia.
http://hermeneia.com/content/regulament_hermeneiacom
De asemenea, pentru eventuale întrebări, sunt aici niște răspunsuri:
http://hermeneia.com/faq-page

In aceeasi ordine de idei, m-am gandit ca v-ar bucura daca ati vedea si o parte mai consistenta a textului, asa ca o aveti la indemana odata cu toata consideratia mea. Stefan Doru Dancus

Povestirea are un traseu lin, cu scriitura bine dozată pentru acest gen. Surpriza cea mare e terminarea textului, parcă mai mult decât întorsătura situaţiei. Felicitări!

dap, asa mi se pare mult mai ok: ideea e coerenta, analogia buna.

Ultimile două versuri din prima strofă mi se par un pic cam în plus, dar în rest mi-a plăcut. Ai menţinut bine ritmul poeziei eminesciene.
Cezar

Părerea mea despre cacofonii am spus-o. N-o mai repet. În mare, nu le dau atenţie/nu le observ.
Voi modifica.

În primul rând vă doresc bine aţi venit pe pagina mea.

Trec rapid la răspuns. “Text discursiv”? Clar, explicit, bazat pe raţionament aşadar. Când să mă bucur, mă uit la la strofa a şasea care face referire la oarece revelaţii.

„Prea sentimental”. Prea sentimental în raport cu ce standard? . Există un dozaj pe care criticul îl ţine secret şi nu vrea să ni-l împărtăşească? Apoi iarăşi o aserţiune fără acoperire în legătură cu presupusul alegorism. Unde este acea aglomerare de alegorii? Alegorismul era apreciat odată iar acum nu este bun…Cu poetizarea aţi atins climaxul ilariant al criticii.

Stimate domn, eu nu poetizez nimic, poezia este o STARE care te traversează sau nu. Aţi vrut să faceţi o sinteză la nivel tehnic presărată cu multă emfază. A ieşit o tocăniţă.

Dar despre ce a vrut totuşi să spună autorul în acest poem, chiar nimic, nimic… ?

Cu stimă

Ce este nostalgia? Linda Hurcheon, spune, citându-l, printer alţii, pe B.Rumel ("Theory of Nostalgic and Egoic Sentiments," Psychological Bulletin 30 (1933): 656-7).

“What exactly is "nostalgia," though? Or perhaps the first question really should be: what WAS nostalgia? With its Greek roots--nostos, meaning "to return home" and algos, meaning "pain"--this word sounds so familiar to us that we may forget that it is a relatively new word, as words go. It was coined in 1688 by a 19-year old Swiss student in his medical dissertation as a sophisticated (or perhaps pedantic) way to talk about a literally lethal kind of severe homesickness (of Swiss mercenaries far from their mountainous home). This medical-pathological definition of nostalgia allowed for a remedy: the return home, or sometimes merely the promise of it. The experiencing and the attributing of a nostalgic response appeared well before this, of course. Think of the psalmist's remembering of Zion while weeping by the waters of Babylon. But the term itself seems to be culturally and historically specific.”

“Între nostalgie şi ironie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune um înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte de un trecut idealizat de pe poziţiile unui present mizer” spune Geo Săvulescu, menţionând că preia un gând al subsemnatului din cadrul unor întâlniri particulare.

Aceasta duplicitate se strecoară din ce în ce mai insistent în unele texte postmoderniste (sau postmoderne care vizează, de această dată, reîntoarcerea la Sacralitate în locul unei învînrtiri în jurul Nimicului. Este ceea ce se întâmpla şi pe la noi, mai ales în producţii ale unor autori, originari din Republica Moldova, cum este şi Eugen Bot (dar ea este la ea acasă, din ce în ce mai frecvent şi la autori autohtoni sau la cei din diasporă, mai ales ceea occidental, mergând din Europa, e. g. Anni- Lorei Mainka până în USA şi Canada, e.g. Luminiţa Suse). O dată şi odată sper să reuşesc o analiză în acest sens.
Poate că nu este cazul cu textul de faţă unde faţeta ironică este estompată până la a nu mai putea fi sesizată. În schimb parte «nostalgic» este «la ea acasă».
„Vântul ne suflă orbește din față,
până ajungem să nu mai vedem
drumul de întoarcere către casă”
Şi citatele pot continua.
Revenind la textul prezent şi urmărind evoluţia în timp a autorului, observ o schimbare în bine a prozodiei care tinde, acum, să evite prozaismul, diluare prin explicaţii discursive care „taie” sugestibilitatea poetică. Rămâne, pe mai departe, să se concentreze pe „concentrarea” exprimării (cu atât mai mult cu cât posibilităţi are) lungirea excesivă a textelor fiindu-i potrivnică (ducând la redundanţe).
Pentru că a venit vorba despre „lungimea” textelor poetice. Este cu totul altul cazul cu scrierile lui Leonard Ancuţa în cadrul cărora delirul psihedelic produce, de multe ori, indisght-uri neaşteptate; dar numai atunci când metaforizarea dusă la extrem, nu devine prohibitivă printr-o aglomerare care oboseşte. Cred că scrierile (atât poetice cât şi cele în proză) ale acestui autor se înscriu în ceea ce s-ar pute numi „creative writting” (a se vedea Huruki Murakami). Dar despre asta cu ală ocazie.

o bunica spunea in limbajul ei, ca la oglinda "te uiti" sau, zic eu, te uiti. despre ea imi aminteste poemul tau. desi nu intuiesc mesajul poemului tau - mai ales titlul ma incurca -, citirea lui m-a pus pe ganduri si asta mi se pare extraordinar. cred ca asta este rostul poeziei si nu polologhia searbada si dezlanata alcatuita din contradictorii imagini ilogice.

doamna Ştefan, Cristina, ( că nu mai ştiu cum să mă adresez pentru că aestecaţi pluralul persoanelor), care-i acel criticism mârlănesc ? din câte am citit pe aici văd că ai şi foloseşti din abundenţă expresii care nu prea te fac să roşeşti.

încă ceva, chiar crezi că mă interesează sfaturile tale ? ( "lasati-l macar pe Bacovia deoparte cand scrieti"...etc, etc...). parcă vă plăcea ceea ce am scris despre Bacovia la un moment dat. şi apropos,
credeam că am lămurit episodul cu "eu nu vă cunosc" în altă parte, ca să nu prelungim aici o polemică inutilă. am observat că ai talentul de a intra în genul acesta de dispute. te enervezi prea uşor ca orice persoană care e convinsă că ştie mai mult decât celălalt şi e uimită să vadă că, argumentat, s-ar putea să mai dea şi cu băţul în baltă.