Sunt două strofe cumva complementare. Și în prima cred că te regăsești mai adânc. E un o trecere spre alt fel de stare hipnoidă. deși nici așa nu aș numi-o. Da, cred că ai dreptate cu ultimul vers. Voi modifica atunci când va fi. Mulțumesc, Dahaar.

Textul pare izvorât dintr-un izbuc de inspiraţie. Mi-a plăcut şi voi citi şi alte texte. Sper să fie un exerciţiu pentru un roman, în care mâna ta de scriitoare să îmbine o astfel de scriitură cu un fir epic bine închegat.

da, și am uitat. aici ți-a scăpat un să după ar trebui: "de ce oare ar trebui bem latte în librării amorfe/ sau să adormim"

Las' ca pana termin eu cu Andu colajul, se usuca si or sa cada singure =)).

întârzii iarna dinadins, ca să fie şi mai frumoasă când o veni. la un moment dat chiar faci cititorul să se oprească şi să ciulească urechile: parcă se aude iarna! goana ta printre trecători, şi acel "câinii diii" - căci de unde reni, ei vin pe iarnă, nu?! - fac în aşa fel ca dorinţa de iarnă să fie precipitată. în fine, mai este şi sentimentul pe care îl laşi acelora cu care te intersectezi...
remarc.

fata de ce am citit candva la tine, textul asta nu ma convinge, nu ma imbie, e ceva gratuit, neasumat aici, ostentativ, ceva care sa fie personal intim care sa ma bucure sau care sa ma faca sa plang.

„tăișul lor înghețat” și „literele din inimă” strică textul. prima expresie e doar nereușită, în vreme ce a doua e și comică

"Jgheabul, curata jgheabul calumea, muiere"-> ca lumea textul merita

În ciuda impedimentelor, Alina Manole, continuă drumul frumos al Virtualiei. Anul trecut, cam pe vremea asta, am avut plăcerea să fiu la cenaclu, un spectacol superb de muzică şi poezie.

Felicitări pentru tenacitate şi succes !

Cu admiraţie

ideea navei esuate sustine imaginea visului... trecerea prin cartier, ca prin univers, plina de grijile marunte ale gleznelor delicate si firave... materia: idee ce prin densitatea sa este apasatoare... restul poemului se petrece intre imagini lipsite de esenta, afara de ultimul vers. cel mai reusit. cel care potenteaza imaginatia cititorului cu tot felul de imagini ale naturi moarte sau imaginare. cu aleasa stima, mircea nincu p.s. mie imi place sa incep poemele cu cel mai inspirat vers.

multumesc

Lea, din pacate nu pot sta toata ziua in faca calculatorului... repet: exepmlifica. eu nu vad nici caracter profanator, nici pornografie. te rugasem sa-ti sprijini afirmatiile cu citate. asa cum o cer regulile oricarui comentariu acuzator cu pretentii de credibilitate, de aici ori de aiurea.

pentru ca intr-adevar e o poza reusita, care imi place cu atat mai mult cu cat o privesc mai des, pentru ca s a vorbit cam pe langa texul-imagine si prea mult despre sub-text, pt offtopic uri si pentru ca sa dovedesc ca si eu am energie nuptiala, afirm:

ce atrage la aceasta poză ( pt ca in perfectiunea ei afisata tocmai asta induce- senzatia de poză, adica de ireal, de joc prefacut) este intraductibilitatea gestuala pe care o arata, ascunzand totodata tocmai ceea ce vrea sa exprime. mai simplu, vad un joc, unde viata se exprima in 3 stadii: maturitatea si intelegerea, o anume intelepciune si suport pe care il ofera, iesind frumos din scena, cu spatele, asa cum se iesea odata din fata regelui, apoi tanara mireasa, tineretea care accepta si asuma starea de a fi in ceea ce are ea frumos si bun, cu tandrete si sfiiciune as indrazni sa spun, apoi tineretea naiva, dar curata si surazanda din cap pana in picioare, care parca abia asteapta confirmarea din partea miresei ca totul e extraordinar si asta o asteapta si pe ea.
este remarcabil aici faptul ca cele 3 personaje se privesc si ne privesc. apoi ca mainile lor impreunate arata ca una fara alta nu se poate; ele se hranesc una din alta, se sustin si se intemeiaza in ceea ce sunt, simt si vor face. daca la rubliov sfanta treime avea acelasi tip de privire, dar cu picioarele incrucisate, aici avem mainile inlantuite...nu stiu pe care din cele 2 variante sa le prefer.
Nu spun ca aceasta poza e mincinoasa. Viata si casatoria in speta nu inseamna doar atat. Dar ceea ce garanteaza si fundamenteaza gestul inefabil exprimat aici, generozitatea si bucuria, viata ca sarbatoare si joc, tocmai ca revolta impotriva raului si uratului care pandesc aproape, justifica acest argument scos in fata, fie ca il pricepem fie ca nu.
Am recitit recent Cantarea Cantarilor. Discursul e acelasi: momentul iubirii si al impartasirii acesteia trebuie...strigat, pt ca, altfel, ca si aici, prin dispute sterile si inutile, pierdem esentialul. Si uitam.
Eu nu vreau sa uit asta. Multumesc..

Adrain, mulţumesc pentru comentariul lipsit de afectare. Totuşi nu înţeleg ce e rău în apa aceea de ploaie torenţială, poate nu îmi dau seama... În general, când scriu o poezie, utilizez multe imagini care mi s-au lipit de retină şi de foiţa intimă a inimii de-a lungul vieţii. Cred, sunt aproape convinsă, că pentru tine ploile nu au fost atât de toride şi torenţiale...eu am fost martora unor intemperii diluviene în ograda bunicilor, de aşa natură încât ploaia în torente este intim legată de constituţia mea sufletească şi are profunde semnificaţii afective. La fel, tot de inspiraţie rustică, este şi expresia legată de greblarea ouălor. Are o valoare aproape tactilă, dacă te gândeşti puţin nu e o găselniţă, este stilul meu de asociere de contrarii sau dimensiuni existenţiale opuse, un salt semantic şi sensibil. Mereu am scris aşa. Ceea ce numeşti tu găselniţe sunt de fapt idiosincrazii, care pot fi poezie în anumite cazuri.
Cu onestitate, mulţumiri pentru aprecierea ultimei strofe.