Ai si tu putintica rabdare. Lucrez acum la un text. Care, sper, sa te satisfaca. Dar trebuie sa-l fac cat mai clar posibil. Pentru a pitea fi parcurs de cat mai multi. Si din care zorzoanele o sa cam lipseasca. In avantajul, cred, al claritatii. Nu le poti obtine pe toate simultan. Asta e.
multumesc, doamna Geacar, nu stiu la ce m-am gandit, mai bine spus nu m-am gandit la nimic, asa am simtit. o sa trec prin parc in curand si , cand o sa simt, o sa schimb poezia :)
sa-mi fie iertat ca nu pot avea o imagine holistica asupra textului de mai sus (nu pot si gata! ansamblul imi aluneca printre cele doua sinapse ce mi-au mai ramas functionale in miez de noapte...) insa mi-a ramas agatata de butonii terminali strofa: "noi doi cât am încercat n-am reușit să scoatem din frică altceva decât frică și nici din uitare altceva decât uitare" si "forma pura de dictare alba" tot e ceva, imi zic...
Ai bagat pH-ul in poezie! E ceva fain aici, ceva inedit, titlul e interesant, insa e si ceva balast, prea mult, mai renunta, la luna, la urletul salbatic, la ultimul vers, la soc, la balconul florentin, fa-o sa fie poezie.
Un text care se citește dintr-o suflare. Și care pare scris dintr-o suflare tăiată. Cu aparente stȃngăcii pe care numai clipa de inspirație le așează la locul lor pentru a rotunji întregul; căci: „ of doamne zice george iartă-ne bată-ne vina și e o liniște ca înainte de Hiroshima”
sincer, nu pricep ce vrei. nu-ti place. e ok. nu trebuie sa placa tuturor. dar ce relevanta are faptul ca in alta parte textul a adunat trei stele? din cate stiu, ai cont si la vecini, puteai lasa acolo contestatiile.
desi repetitia cu "acestea aceasta acesta" deranjeaza oarecum, (si care s-ar putea prelucra de altfel), admit forma de carusel dintr-o iedera poem/trup/oras si pot spune ca atmosfera creata e aparte...cred ca lirismul e impregnat inca in acest punct salbatic al dorintei... pentru atmosfera speciala à la Madalina, o penita.
Marga, ca să fiu ironic pot să spun că am o legătură cu Arghezi. Amîndoi sîntem români. Dar nu asta este problema. Problema este că nu este corect să mă acuzi că m-aș compara cu Arghezi, pentru că nu văd unde aș fi făcut-o. Am senzația că citești fie în grabă, fie incorect ceea ce am scris. Eu făceam vorbire despre alegerea unor cuvinte urîte sau vulgare. Pe care întîmplarea face să le fi folosit și Argezi și eu. Și probabil încă multe alte sute de oameni care au scris sau scriu poezie mult mai bine ca mine. Înseamnă asta că am „o legătură” cu ei? Înseamnă că m-aș compara cu ei? Chiar nu îți dai seama că este aiurea să reproșezi așa ceva?! Și la urma urmei cred că este cît se poate de normal ca atunci cînd scrii ceva să îți aperi ceea ce ai scris cu argumentul că și altcineva mult mai talentat ca tine a facut-o. Pur și simplu nu văd unde este eroarea sau aberația aici.
În ce privește adresarea directă, cred că am obosit tot spunînd că nu mă deranjează cu nimic. Dimpotrivă.
este foarte interesant cum cineva face pe polițaiul pe două site-uri. mai interesant însă găsesc faptul că, se dau și exemple cât și informații greșite. despre exemplul dat în comentariul anterior este vorba cu siguranță despre un poem al meu la care am dat explicația la momentul respectiv. repet și aici, nu a fost ceva intenționat cum se continuă să se înțeleagă, a fost o alegere a mea și o înțelegere greșită a condițiilor de postare. revin la problema informațiilor greșite. Ioana, are doar trei texte postate pe acest site. nu o cunosc personal dar sunt convinsă că dacă ar fi știut că există o regulă nu și-ar fi permis să o încalce. de altfel, nu este tocmai o regulă, este de fapt, o rugăminte al lui Virgil Titarenco, propietarul acestui site. probabil că această rugăminte va fi inclusă cât de curând și în regulamentul site-lui și, numai atunci vom avea dreptul să afirmăm că cineva a încălcat regulamentul site-lui, până atunci însă, eu zic să ne ferim să arătăm cu degetul, atunci când nu e cazul. cred că este mai înțelept să aflăm cauza, apoi să înțelegem. cam atât! consider că suntem persoane mature și avem cu toții capacitatea de a înțelege și nu doar pe aceea de a condamna. p.s. - Ioana, ca să înțelegi despe ce este vorba, caută în pagina lui Virgil textul - "Jurnal de nesomn III". Madim
Stefan, in opinia mea textul e putin ambiguu. Inca de la inceput, mi s-a indus o stare de confuzie, pentru ca nu am stiut daca e vorba despre o definitie ori daca te adresezi direct Alionei. Urmeaza un moment de claritate " aș vrea să fiu din sticlă știu că alionei îi e teamă așa că vreau să nu vadă nimic privindu-mă deci să mă iubească fie și târziu" dupa care se strica tot echilibrul cu furculitele ascunse in cariile dulci. Finalul e foarte bun, insa cred ca multe din poemele tale, ca si acesta, sunt metaforizate excesiv, mult ermetizate intr-un stil minimalist care lasa cititorul fara posiiblitate de interpretare. Pe de alta parte, eu-ca cititor, sunt adeptul sinceritatii, prefer sa se spuna lucrurilor pe nume, de ce nu, sa mi se dea mura-n gura, pentru ca mi se ofera prea putin ca sa pot trage o concluzie cu privire la ce-a vrut sa zica autorul. Oricum, punctul tau forte e atmosfera pe care reusesti s-o creezi in texte, o dezinvoltura calda, urmata de o retragere brusca, un joc al apropierii si departarii care te prinde bine.
În primul rînd cred că "alegeri electorale" este un pleonasm. Apoi, textul acesta îmi aminteşte de un text de-al lui Ion Cristoiu (parcă) în care vorbea despre cozile de le Caritas şi de la moaştele sfintei Paraschiva. Şi trăgea aceeaşi concluzie cum că românii ar avea o înclinaţie bizară spre a crede în "minuni" absurde. Pentru a aluneca ulterior în acel tipic postludiu mioritic al dezamăgirii fataliste al lui "aşa mi-e(ne e) scris". Asta nu este speranţă. Ăsta e escapism. Iar drogul este o iluzie. Vorbitorii de limbă engleză numesc asta wishful thinking. Şi tot ei spun (mai ales cînd vorbesc despre alegeri), "If you fooled me once, you are smart. If you fooled me twice, I'm stupid."
mulțumesc pentru comentariu și observații, silviu. oare nu ar fi scris și pavel un psalm dacă ar fi fost contemporan cu david? sau ce ar fi scris david dacă ar fi fost contemporan cu isus?
mulțumesc mihaela pentru perseverența cu care citești ce scriu și îți exprimi opinia.
multumesc, paul.
singura problema pe care o am cu condensarea e ca de obicei duce la incriptare excesiva. sunt total de acord, cu cat mai putin balast cu atat mai bine. promit c-am sa ma gandesc ce-ar putea lipsi. stiu sigur ca sunt cateva repetitii de cuvinte, dar mi s-a parut ca dau poeziei mai mult sens. sau nu, nu stiu. sa-mi mai spui, ok?
Comentariul tău, de această dată, Andu, se referă la unul dintre ceilalți comentatori. Cred că nu mai este cazul să mă întreb de ce faci asta, sau de ce trebuie să comentezi maimuțărind pe alții. Sinceră să fiu, nu cred că este de datoria mea sau a altuia să tot intervenim pentru a reda spațiului acestuia destinația pe care ne-o dorim; ești și tu dator, ca toți ceilalți membri ai site-ului, să respecți regulamentul și în esență pe noi toți.
nu pricep de ce nisipul e inchipuit si cuminte si asezat in pustiu (aici m-am prins) cum arata trupul tapilor de ce e impietrit obrazul cand ploua cu lacrimi de ce, mai ales de ce lacrima e intortocheata si ratacita si incolacita in spirale (cand putea fi o lacrima foarte amara de inger!) si daca si cum ies petele de vin de pe haina de borangic a cuvintelor
Mulțumesc mult pentru comentariu, dragă Matei. M-am gândit la alt alfabet pentru o clipă, dar după aceea cititorul chiar n-ar mai avea nici o idee despre cum se pronunță cuvintele, iar transliterarea și apoi traducerea lor în text ar complica lucrurile... Așa că am preferat compromisul. Am și alte idei de povestiri cu și despre huțuli la care lucrez, când vor fi gata le voi afișa aici.
Linea, multumesc pentru cuvintele tale sunt ca niste flash-uri, flash-uri care imi ridica unele semne pentru a lasa deoparte pe celelalte.... in lumea din care vin eu licuricii sunt azvarliti (in sus) cu varful coasei, pana in luna; nu stiu daca extazul le mai priește, sper, totusi, macar rotirea sa le faca bine....cat despre divinitate...sa-i fie, la fel, de bine..... francisc
Ai dreptate Sancho "Textul e suferind" asemeni peniței ce zgârie hârtia și cârpeala nu face decât să lărgească rana. Se pare că am greșit poteca dar mă bucur că nu e totul pierdut, mă bucur să pot găsi un umăr, un punt de sprijin.
Mi-a plăcut în mod deosebit poemul dumneavoastră, pe care l-am receptat folosind două chei: arta și totodată salvarea sufletului. Acestea se întrepătrund aici într-un îndemn metaforic reușit căruia nu îi pot decât acorda ceea ce merită. Deasemenea și în strofa întâi am găsit, fericită expresia: vopsește coaja lor invizibilă (în contextul versurilor); fină observația : jumătățile de adevăr abia sugerate nu se văd se adaugă-n cap (în legătură cu Umezește-mi așteptări pe buzele tale ) și încheierea biruitoare: totu-i ca o împotrivire la sărutul iubitei de ceară. Felicitări, mi-aș fi dorit să scriu acest poem.
cami, textul tau mi a amintit de un banc cu "țonțeria", celebru cand eram mic si frumos. acum, aici, interesanta mi s a parut ideea din finalul textului.
mie mi-a picat bine, asa cum e. probabil ce am citit azi sa fie o varianta revizuita. Dincolo de toate, gasesc "strigatul" celui care desi are resurse parca nu mai stie sa le foloseasca inspre binele spre care i-au fost daruite. Ma regasesc aici, intr-un fel de reprezentare a crizei religiosului, a partii inca trainde ale acestui religios, in care Dumnezeu isi mai poate purta durerea. Un protest in acelasi timp impotriva artificialului si neintelegerii ("simt" protestul in ritmul crescand la un moment dat) a ceea ce este semnificativ in religie, si anume Hristosul si El rastignit, care nu poate lovi in numele dragostei, si nu poate uri in numele dreptatii... Si mai ales care s-a saturat sa fie "bibelou" si care in curand se va arata la fel de viu cum a fost intotdeauna dincolo de perceptiile sau dorintele noastre.
m-am încruntat la începutul care îmi sugera un text "moralizator". apoi m-a impresionat forța expresiei. subiectiv fiind, e poemul care îmi place cel mai mult din ce ai scris aici în ultima vreme. câteva imagini foarte bine construite. cea care m-a impresionat - "cu deschiderea aceea a pieptului pe care o întîlnești la copiii lup după secetă". "rădăcinile ploii" sună un pic fals. final inspirat.
observ că mergi pe structura la musique avant toute chose în poezia ta, și jocul tău de aici exemplifică aceasta, ceea ce nu înseamnă un tribut adus posterității ci o înclinație opțională. eu prefer să amestec uneori ingambamentul cu insolitul solipsism la nivel de idee, aici, cel puțin. însă nu este un poem așezat în tiparele uzuale ale modului meu de a scrie, ceea ce nu mă împiedică să las cititorul să se oprească în vers unde crede el și să nu îl oblig fracturând versul la maxim. bref: îmi place. cel mai mult înlăturarea din final a adj. "inutilă" dar nu din rațiuni estetice. și poate că arhetipul miezului din noi va deveni, după cum merge triada hegeliană, ființă, neființă, devenire:). merci, cris!
Îmi place foarte mult cum îmbini poemul cu proza, cum aduci personaje din poemele tale, cum ar fi “ksatriya” - din minunatele poezii dedicate acesteia, felul în care porneşti la drum în proză, legându-te de personaje dragi ţie, cum totul se petrece într-un mod rafinat, melanjul fin între nostalgie şi stare ajutând cititorul să trăiască imaginar realul sau chiar imaginarul autorului însuşi. Suntem puşi faţă în faţă cu „oamenii lui’, „oamenii scriitorului”. Cred că este sublima vină a scriitorului de a fi descoperit ”în fapt” de către cititor şi totodată un prilej de imensă satisfacţie că a reuşit să transmită din timpul său altuia decât sieşi. Un scriitor bun, un poet, un artist trebuie să aibă o doză de egoism asupra sa, un aer uşor sfidător trebuie să-i învăluie, cumva, creaţia. Hai, să-l numi, popular, aerul acela de „a te da mare că ai cu ce”. Pe Vlad Turburea, de când îl citesc, şi cred că sunt mai bine de cinci ani, ar face bine să publice într-un volum toată munca asta a lui, „treaba asta seriosă” , mai cu seamă că, având în vedere şi realizările sale grafice, coperta şi eventualele ilustraţii ataşate poemelor sale, ar putea fi făcute chiar de autor pentru că „are cu ce”.
Despre ciclul “La colonelul, aş putea “să-l duc”, puţin, pe linia modelului „Cârciumei lui Bicuţă” de L. Nanu dar, din fericire şi pentru unul şi pentru celălalt, proza fiecăruia dintre ei se opreşte la nivel stilistic. Evident, întâmplările sunt altele şi femeile-personaj din proza lui Turburea sunt altele. Aş zice alte timpuri, alte obiceiuri sau “câte bordeie atâtea obiceie”.
Îmi pare bine că Marcel, pentru care am o deosebită stimă, stimă pentru acest personaj, bineînţeles, rămâne fidel localului. Este bine că întâlnim şi un personaj feminin „la un martini” şi cu puţin noroc, dacă îmi permiţi gluma, poate dau şi de “Simion”, pentru că, după „Ksatriya” a fost Simion cu tăcerile şi durerile lui, de te lua cu junghi în partea inimii şi nu numai.
Ca să nu mai bat câmpii am să citez ce mi-a plăcut mie foarte mult din această proză:
“ultima oară am văzut-o pe Ksatriya pe treptele judecătoriei sectorului şase. dragul meu ochelarii tăi sînt atît de murdari atît de murdari şi mi-a întins roba ei de avocat. mirosea aşa de frumos- Ksatriya vreau să spun, roba doar a articole din codul civil - nu ştiu nu mă pricep la parfumuri, poate e o prostie, ca un cozonac frămîntat de mama în vinerea mare. şi genele îi erau mai lungi ca niciodată plecau de pe treptele judecătoriei se întindeau ca un covor auriu pe Ştirbei Vodă treceau Dîmboviţa şi se pierdeau dincolo de Spitalul Universitar.” O mare de sensibilitate, o exprimare mai mult decât poetică. Cred că orice femeie cu scaun la cap ar invidia această comparaţie.
Şi încă:
“Marcel e deştept dar cred că asta nu e de la el.” Nu o fi dar vezi cât de ciudos poţi să fii pe el? Şi dacă nu e de la el şi e de la prea multă carte sau votcă, ce? Sau de la Dumnzeu? Domnule scriitor, de ce eşti, domnule, aşa de invidios pe aceste personaje ale domniei voastre? Aştept răspuns negreşit şi să nu mă lăsaţi cu onoarea nereperată.
Altfel zis, cine se ia de Marcel, se ia de mine: “Marcel spune altfel, că destinul nostru de intelectuali nu rezultă din disocierea omului de opera sa ci tocmai din confluenţa celor două.”
Am cam râs, că ai tu darul ăsta de a face omul să râdă şi din bune şi din rele şi din tragic şi din comic face Vlad Turburea bici, nu? Foarte frumos, uite aşa, se mai unge şi scriitorul nostru de toate zilele cu ceva pe la suflet ca să nu ruginească, domnule!
Aşa că zic atât: „de ce nu mă iubeşti tu Vlad? tu poţi să iubeşti Vlad?
îmi amintesc că în fiecare an înainte de Paşte mama scotea florile din casă. şi de fiecare dată era prea frig şi florile se ofileau. aşa mă simt eu acum, ca o muşcată scoasă prea devreme din fereastră.”
Dacă fiecare femeie ar simţi asta pentru bărbatul ei, ar dispărea muşcatele din glastră şi atunci nu s-ar mai scrie despre dragoste, despre ferestre, despre ziduri, despre muşcate, despre o Lena. Când şi-ar mai scrie un scriitor propria-i viaţă? Sau când vor intra sub reflectoarele literaturii contemporane aşa comentatori slabi de talia Silviei Bitere? Nu ştim. Rămâne un mister.
Şi finalul care se termină într-o notă cu totul şi cu totul deosebită: "doar dinspre Podul Grant se aude un foşnet. e primăvara care trece pe lîngă noi tîrîndu-se pe asfalt ca un ziar mototolit dus de vînt."
P.S. Acest comentariu este căptuşit cu imagini destul de haotice dar care, la rândul lor, formează de bine, de rău un tot.
Aşteptăm şi alte povestiri atât de la Şipot cât şi de La colonelul!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ai si tu putintica rabdare. Lucrez acum la un text. Care, sper, sa te satisfaca. Dar trebuie sa-l fac cat mai clar posibil. Pentru a pitea fi parcurs de cat mai multi. Si din care zorzoanele o sa cam lipseasca. In avantajul, cred, al claritatii. Nu le poti obtine pe toate simultan. Asta e.
pentru textul : * demultumesc, doamna Geacar, nu stiu la ce m-am gandit, mai bine spus nu m-am gandit la nimic, asa am simtit. o sa trec prin parc in curand si , cand o sa simt, o sa schimb poezia :)
pentru textul : running.yellow desa-mi fie iertat ca nu pot avea o imagine holistica asupra textului de mai sus (nu pot si gata! ansamblul imi aluneca printre cele doua sinapse ce mi-au mai ramas functionale in miez de noapte...) insa mi-a ramas agatata de butonii terminali strofa: "noi doi cât am încercat n-am reușit să scoatem din frică altceva decât frică și nici din uitare altceva decât uitare" si "forma pura de dictare alba" tot e ceva, imi zic...
pentru textul : la nave del olvido deAi bagat pH-ul in poezie! E ceva fain aici, ceva inedit, titlul e interesant, insa e si ceva balast, prea mult, mai renunta, la luna, la urletul salbatic, la ultimul vers, la soc, la balconul florentin, fa-o sa fie poezie.
pentru textul : cum să prinzi luna în zona 51 deAalizeul induce lumea virtuală în eroare, nici măcar așa :* nu îmi amintesc să îl fi pupat vreodată! E o figură! :))
pentru textul : aici în românia e deja 12 deUn text care se citește dintr-o suflare. Și care pare scris dintr-o suflare tăiată. Cu aparente stȃngăcii pe care numai clipa de inspirație le așează la locul lor pentru a rotunji întregul; căci: „ of doamne zice george iartă-ne bată-ne vina și e o liniște ca înainte de Hiroshima”
pentru textul : Silent white deRog editorul care a mutat acest text în șantier să îmi explice gestul său. Eugen.
pentru textul : Penumbra pumnului binevoitor(II) desincer, nu pricep ce vrei. nu-ti place. e ok. nu trebuie sa placa tuturor. dar ce relevanta are faptul ca in alta parte textul a adunat trei stele? din cate stiu, ai cont si la vecini, puteai lasa acolo contestatiile.
pentru textul : prea cruzi pentru rouă deva trebui să editezi titlul.
pentru textul : Şah anatomic dedesi repetitia cu "acestea aceasta acesta" deranjeaza oarecum, (si care s-ar putea prelucra de altfel), admit forma de carusel dintr-o iedera poem/trup/oras si pot spune ca atmosfera creata e aparte...cred ca lirismul e impregnat inca in acest punct salbatic al dorintei... pentru atmosfera speciala à la Madalina, o penita.
pentru textul : Punctul sălbatic deMarga, ca să fiu ironic pot să spun că am o legătură cu Arghezi. Amîndoi sîntem români. Dar nu asta este problema. Problema este că nu este corect să mă acuzi că m-aș compara cu Arghezi, pentru că nu văd unde aș fi făcut-o. Am senzația că citești fie în grabă, fie incorect ceea ce am scris. Eu făceam vorbire despre alegerea unor cuvinte urîte sau vulgare. Pe care întîmplarea face să le fi folosit și Argezi și eu. Și probabil încă multe alte sute de oameni care au scris sau scriu poezie mult mai bine ca mine. Înseamnă asta că am „o legătură” cu ei? Înseamnă că m-aș compara cu ei? Chiar nu îți dai seama că este aiurea să reproșezi așa ceva?! Și la urma urmei cred că este cît se poate de normal ca atunci cînd scrii ceva să îți aperi ceea ce ai scris cu argumentul că și altcineva mult mai talentat ca tine a facut-o. Pur și simplu nu văd unde este eroarea sau aberația aici.
pentru textul : dade I - varianta 2 deÎn ce privește adresarea directă, cred că am obosit tot spunînd că nu mă deranjează cu nimic. Dimpotrivă.
este foarte interesant cum cineva face pe polițaiul pe două site-uri. mai interesant însă găsesc faptul că, se dau și exemple cât și informații greșite. despre exemplul dat în comentariul anterior este vorba cu siguranță despre un poem al meu la care am dat explicația la momentul respectiv. repet și aici, nu a fost ceva intenționat cum se continuă să se înțeleagă, a fost o alegere a mea și o înțelegere greșită a condițiilor de postare. revin la problema informațiilor greșite. Ioana, are doar trei texte postate pe acest site. nu o cunosc personal dar sunt convinsă că dacă ar fi știut că există o regulă nu și-ar fi permis să o încalce. de altfel, nu este tocmai o regulă, este de fapt, o rugăminte al lui Virgil Titarenco, propietarul acestui site. probabil că această rugăminte va fi inclusă cât de curând și în regulamentul site-lui și, numai atunci vom avea dreptul să afirmăm că cineva a încălcat regulamentul site-lui, până atunci însă, eu zic să ne ferim să arătăm cu degetul, atunci când nu e cazul. cred că este mai înțelept să aflăm cauza, apoi să înțelegem. cam atât! consider că suntem persoane mature și avem cu toții capacitatea de a înțelege și nu doar pe aceea de a condamna. p.s. - Ioana, ca să înțelegi despe ce este vorba, caută în pagina lui Virgil textul - "Jurnal de nesomn III". Madim
pentru textul : portarul de la spital deStefan, in opinia mea textul e putin ambiguu. Inca de la inceput, mi s-a indus o stare de confuzie, pentru ca nu am stiut daca e vorba despre o definitie ori daca te adresezi direct Alionei. Urmeaza un moment de claritate " aș vrea să fiu din sticlă știu că alionei îi e teamă așa că vreau să nu vadă nimic privindu-mă deci să mă iubească fie și târziu" dupa care se strica tot echilibrul cu furculitele ascunse in cariile dulci. Finalul e foarte bun, insa cred ca multe din poemele tale, ca si acesta, sunt metaforizate excesiv, mult ermetizate intr-un stil minimalist care lasa cititorul fara posiiblitate de interpretare. Pe de alta parte, eu-ca cititor, sunt adeptul sinceritatii, prefer sa se spuna lucrurilor pe nume, de ce nu, sa mi se dea mura-n gura, pentru ca mi se ofera prea putin ca sa pot trage o concluzie cu privire la ce-a vrut sa zica autorul. Oricum, punctul tau forte e atmosfera pe care reusesti s-o creezi in texte, o dezinvoltura calda, urmata de o retragere brusca, un joc al apropierii si departarii care te prinde bine.
pentru textul : culoarea numărului unu din viață deÎn primul rînd cred că "alegeri electorale" este un pleonasm. Apoi, textul acesta îmi aminteşte de un text de-al lui Ion Cristoiu (parcă) în care vorbea despre cozile de le Caritas şi de la moaştele sfintei Paraschiva. Şi trăgea aceeaşi concluzie cum că românii ar avea o înclinaţie bizară spre a crede în "minuni" absurde. Pentru a aluneca ulterior în acel tipic postludiu mioritic al dezamăgirii fataliste al lui "aşa mi-e(ne e) scris". Asta nu este speranţă. Ăsta e escapism. Iar drogul este o iluzie. Vorbitorii de limbă engleză numesc asta wishful thinking. Şi tot ei spun (mai ales cînd vorbesc despre alegeri), "If you fooled me once, you are smart. If you fooled me twice, I'm stupid."
pentru textul : pentru că uiţi ce ai mâncat aseară demulțumesc pentru comentariu și observații, silviu. oare nu ar fi scris și pavel un psalm dacă ar fi fost contemporan cu david? sau ce ar fi scris david dacă ar fi fost contemporan cu isus?
mulțumesc mihaela pentru perseverența cu care citești ce scriu și îți exprimi opinia.
pentru textul : psalm demultumesc, paul.
pentru textul : Formidabilul Domn şi-un canar desingura problema pe care o am cu condensarea e ca de obicei duce la incriptare excesiva. sunt total de acord, cu cat mai putin balast cu atat mai bine. promit c-am sa ma gandesc ce-ar putea lipsi. stiu sigur ca sunt cateva repetitii de cuvinte, dar mi s-a parut ca dau poeziei mai mult sens. sau nu, nu stiu. sa-mi mai spui, ok?
Comentariul tău, de această dată, Andu, se referă la unul dintre ceilalți comentatori. Cred că nu mai este cazul să mă întreb de ce faci asta, sau de ce trebuie să comentezi maimuțărind pe alții. Sinceră să fiu, nu cred că este de datoria mea sau a altuia să tot intervenim pentru a reda spațiului acestuia destinația pe care ne-o dorim; ești și tu dator, ca toți ceilalți membri ai site-ului, să respecți regulamentul și în esență pe noi toți.
pentru textul : Expoziția surealistă - "Surrealism and Beyond"- Ierusalim 2007 denu pricep de ce nisipul e inchipuit si cuminte si asezat in pustiu (aici m-am prins) cum arata trupul tapilor de ce e impietrit obrazul cand ploua cu lacrimi de ce, mai ales de ce lacrima e intortocheata si ratacita si incolacita in spirale (cand putea fi o lacrima foarte amara de inger!) si daca si cum ies petele de vin de pe haina de borangic a cuvintelor
pentru textul : Răsare deMulțumesc mult pentru comentariu, dragă Matei. M-am gândit la alt alfabet pentru o clipă, dar după aceea cititorul chiar n-ar mai avea nici o idee despre cum se pronunță cuvintele, iar transliterarea și apoi traducerea lor în text ar complica lucrurile... Așa că am preferat compromisul. Am și alte idei de povestiri cu și despre huțuli la care lucrez, când vor fi gata le voi afișa aici.
pentru textul : Cojocul (Cujuh) deCristina, mă bucur că ai trecut pe aici și examenul despre care scriai. :) Mulțumesc pentru aprecieri.
pentru textul : kansas in june deLinea, multumesc pentru cuvintele tale sunt ca niste flash-uri, flash-uri care imi ridica unele semne pentru a lasa deoparte pe celelalte.... in lumea din care vin eu licuricii sunt azvarliti (in sus) cu varful coasei, pana in luna; nu stiu daca extazul le mai priește, sper, totusi, macar rotirea sa le faca bine....cat despre divinitate...sa-i fie, la fel, de bine..... francisc
pentru textul : act cu antet și sigiliu deAi dreptate Sancho "Textul e suferind" asemeni peniței ce zgârie hârtia și cârpeala nu face decât să lărgească rana. Se pare că am greșit poteca dar mă bucur că nu e totul pierdut, mă bucur să pot găsi un umăr, un punt de sprijin.
pentru textul : Urmă pe nisip deMi-a plăcut în mod deosebit poemul dumneavoastră, pe care l-am receptat folosind două chei: arta și totodată salvarea sufletului. Acestea se întrepătrund aici într-un îndemn metaforic reușit căruia nu îi pot decât acorda ceea ce merită. Deasemenea și în strofa întâi am găsit, fericită expresia: vopsește coaja lor invizibilă (în contextul versurilor); fină observația : jumătățile de adevăr abia sugerate nu se văd se adaugă-n cap (în legătură cu Umezește-mi așteptări pe buzele tale ) și încheierea biruitoare: totu-i ca o împotrivire la sărutul iubitei de ceară. Felicitări, mi-aș fi dorit să scriu acest poem.
pentru textul : Ca sub un stejar decami, textul tau mi a amintit de un banc cu "țonțeria", celebru cand eram mic si frumos. acum, aici, interesanta mi s a parut ideea din finalul textului.
pentru textul : imperfect undeva lângă mine demie mi-a picat bine, asa cum e. probabil ce am citit azi sa fie o varianta revizuita. Dincolo de toate, gasesc "strigatul" celui care desi are resurse parca nu mai stie sa le foloseasca inspre binele spre care i-au fost daruite. Ma regasesc aici, intr-un fel de reprezentare a crizei religiosului, a partii inca trainde ale acestui religios, in care Dumnezeu isi mai poate purta durerea. Un protest in acelasi timp impotriva artificialului si neintelegerii ("simt" protestul in ritmul crescand la un moment dat) a ceea ce este semnificativ in religie, si anume Hristosul si El rastignit, care nu poate lovi in numele dragostei, si nu poate uri in numele dreptatii... Si mai ales care s-a saturat sa fie "bibelou" si care in curand se va arata la fel de viu cum a fost intotdeauna dincolo de perceptiile sau dorintele noastre.
pentru textul : noi propovăduim un hristos nenăscut deer: imagine
pentru textul : Nelinişte demerci lucian si aranca pentru trecere aritmosa unde este textul la care te referi?
pentru textul : aritmie dem-am încruntat la începutul care îmi sugera un text "moralizator". apoi m-a impresionat forța expresiei. subiectiv fiind, e poemul care îmi place cel mai mult din ce ai scris aici în ultima vreme. câteva imagini foarte bine construite. cea care m-a impresionat - "cu deschiderea aceea a pieptului pe care o întîlnești la copiii lup după secetă". "rădăcinile ploii" sună un pic fals. final inspirat.
pentru textul : dușmanii deobserv că mergi pe structura la musique avant toute chose în poezia ta, și jocul tău de aici exemplifică aceasta, ceea ce nu înseamnă un tribut adus posterității ci o înclinație opțională. eu prefer să amestec uneori ingambamentul cu insolitul solipsism la nivel de idee, aici, cel puțin. însă nu este un poem așezat în tiparele uzuale ale modului meu de a scrie, ceea ce nu mă împiedică să las cititorul să se oprească în vers unde crede el și să nu îl oblig fracturând versul la maxim. bref: îmi place. cel mai mult înlăturarea din final a adj. "inutilă" dar nu din rațiuni estetice. și poate că arhetipul miezului din noi va deveni, după cum merge triada hegeliană, ființă, neființă, devenire:). merci, cris!
pentru textul : lemnia deÎmi place foarte mult cum îmbini poemul cu proza, cum aduci personaje din poemele tale, cum ar fi “ksatriya” - din minunatele poezii dedicate acesteia, felul în care porneşti la drum în proză, legându-te de personaje dragi ţie, cum totul se petrece într-un mod rafinat, melanjul fin între nostalgie şi stare ajutând cititorul să trăiască imaginar realul sau chiar imaginarul autorului însuşi. Suntem puşi faţă în faţă cu „oamenii lui’, „oamenii scriitorului”. Cred că este sublima vină a scriitorului de a fi descoperit ”în fapt” de către cititor şi totodată un prilej de imensă satisfacţie că a reuşit să transmită din timpul său altuia decât sieşi. Un scriitor bun, un poet, un artist trebuie să aibă o doză de egoism asupra sa, un aer uşor sfidător trebuie să-i învăluie, cumva, creaţia. Hai, să-l numi, popular, aerul acela de „a te da mare că ai cu ce”. Pe Vlad Turburea, de când îl citesc, şi cred că sunt mai bine de cinci ani, ar face bine să publice într-un volum toată munca asta a lui, „treaba asta seriosă” , mai cu seamă că, având în vedere şi realizările sale grafice, coperta şi eventualele ilustraţii ataşate poemelor sale, ar putea fi făcute chiar de autor pentru că „are cu ce”.
Despre ciclul “La colonelul, aş putea “să-l duc”, puţin, pe linia modelului „Cârciumei lui Bicuţă” de L. Nanu dar, din fericire şi pentru unul şi pentru celălalt, proza fiecăruia dintre ei se opreşte la nivel stilistic. Evident, întâmplările sunt altele şi femeile-personaj din proza lui Turburea sunt altele. Aş zice alte timpuri, alte obiceiuri sau “câte bordeie atâtea obiceie”.
Îmi pare bine că Marcel, pentru care am o deosebită stimă, stimă pentru acest personaj, bineînţeles, rămâne fidel localului. Este bine că întâlnim şi un personaj feminin „la un martini” şi cu puţin noroc, dacă îmi permiţi gluma, poate dau şi de “Simion”, pentru că, după „Ksatriya” a fost Simion cu tăcerile şi durerile lui, de te lua cu junghi în partea inimii şi nu numai.
Ca să nu mai bat câmpii am să citez ce mi-a plăcut mie foarte mult din această proză:
“ultima oară am văzut-o pe Ksatriya pe treptele judecătoriei sectorului şase. dragul meu ochelarii tăi sînt atît de murdari atît de murdari şi mi-a întins roba ei de avocat. mirosea aşa de frumos- Ksatriya vreau să spun, roba doar a articole din codul civil - nu ştiu nu mă pricep la parfumuri, poate e o prostie, ca un cozonac frămîntat de mama în vinerea mare. şi genele îi erau mai lungi ca niciodată plecau de pe treptele judecătoriei se întindeau ca un covor auriu pe Ştirbei Vodă treceau Dîmboviţa şi se pierdeau dincolo de Spitalul Universitar.” O mare de sensibilitate, o exprimare mai mult decât poetică. Cred că orice femeie cu scaun la cap ar invidia această comparaţie.
Şi încă:
“Marcel e deştept dar cred că asta nu e de la el.” Nu o fi dar vezi cât de ciudos poţi să fii pe el? Şi dacă nu e de la el şi e de la prea multă carte sau votcă, ce? Sau de la Dumnzeu? Domnule scriitor, de ce eşti, domnule, aşa de invidios pe aceste personaje ale domniei voastre? Aştept răspuns negreşit şi să nu mă lăsaţi cu onoarea nereperată.
Altfel zis, cine se ia de Marcel, se ia de mine: “Marcel spune altfel, că destinul nostru de intelectuali nu rezultă din disocierea omului de opera sa ci tocmai din confluenţa celor două.”
Am cam râs, că ai tu darul ăsta de a face omul să râdă şi din bune şi din rele şi din tragic şi din comic face Vlad Turburea bici, nu? Foarte frumos, uite aşa, se mai unge şi scriitorul nostru de toate zilele cu ceva pe la suflet ca să nu ruginească, domnule!
Aşa că zic atât: „de ce nu mă iubeşti tu Vlad? tu poţi să iubeşti Vlad?
îmi amintesc că în fiecare an înainte de Paşte mama scotea florile din casă. şi de fiecare dată era prea frig şi florile se ofileau. aşa mă simt eu acum, ca o muşcată scoasă prea devreme din fereastră.”
Dacă fiecare femeie ar simţi asta pentru bărbatul ei, ar dispărea muşcatele din glastră şi atunci nu s-ar mai scrie despre dragoste, despre ferestre, despre ziduri, despre muşcate, despre o Lena. Când şi-ar mai scrie un scriitor propria-i viaţă? Sau când vor intra sub reflectoarele literaturii contemporane aşa comentatori slabi de talia Silviei Bitere? Nu ştim. Rămâne un mister.
Şi finalul care se termină într-o notă cu totul şi cu totul deosebită: "doar dinspre Podul Grant se aude un foşnet. e primăvara care trece pe lîngă noi tîrîndu-se pe asfalt ca un ziar mototolit dus de vînt."
P.S. Acest comentariu este căptuşit cu imagini destul de haotice dar care, la rândul lor, formează de bine, de rău un tot.
Aşteptăm şi alte povestiri atât de la Şipot cât şi de La colonelul!
pentru textul : Lena dePagini