adica, daca imi retrag textele sunt sanctionat? nu-mi apartin? nu pot sa fac ce vreau cu ele? ceea ce am spus in com prim, era o rugaminte si nimic mai mult. regulile le face dumnezeu

toate textele mele sînt geniale Alma. Acum, revenind la ceva mai serios, faptul că nu comunici, că nu spui toate astea mai des, că nu te implici, este numai vina ta Alina. Nu ne-o reproșa nouă. Despre top, aștept propuneri, idei, cum să fie făcut, la ce fel de top sau topuri te referi, etc? Am așa o indispoziție cînd aud oameni aruncînd vorbe și idei dar fără latură concretă. E ușor să visezi, e mai greu să vizualizezi și e și mai important să concretizezi. Deci aștept.

"freacă coadă"... asta nu-mi place. aș fi ales alt verb.

e un text fain, inchegat si care vorbeste despre un singur lucru. si asta e bine. stii ce spui, ce vrei.
initial nu mi'a placut finalul, insa daca ma gandesc ca filmul e o modalitate de a'ti satisface nevoia de fictiune, atunci e ok.
bravo

nu știu tu, dar eu uneori mă plictisesc de teoretizări mambo jambo ori de revelații gratitudinale. prefer să fiu simplu pentru un text care mă atrage să îl citesc. de unde să știu eu cât onirism sau ars poetism a inclus autorul acelor mâzgăleli de moment? dacă acestea nu sunt decât o stare informală, un remember pentru sfârșitul unei zile obositoare? poate tocmai de aceea încerc să nu trec la idee și mă rezum la formă în analiză, respectând discreția din spatele cuvintelor. e drept, uneori mesajul este evident, iar atunci lectorul se poate hazarda în a emite chestii de genul celor de mai sus. și pentru că o face, se expune. admir acest curaj ce deopotrivă mă amuză. pentru că se schimbă rolurile. înțelegi cris? de exemplu: eu, oricât de mult m-aș chinui, nu aș reuși să văd o artă poetică în textul meu. dar tu, desprinsă de realitatea textuală poți. e funny! tre să mai încercăm! apoi, uite ce pățești când ești formală, ai patru rânduri cu patru "liric" în ele... acum finalul: este atât de... atât, că mă rușinez și nu mai zic nimic.

Cred că fiecare este îndrituit să comenteze cum are chef pe hermeneia.com atîta timp cît respectă Regulamentul. Alte supra-restricţii moralizatoare sau de altă natură, mi se par mie neproductive pentru literatură. Dacă cineva nu este în stare să îşi apere textul sau nu este în stare să lupte într-o polemică de idei mă îndoiesc că are prea mult ce să facă în literatură. Şi dacă mi-aş permite să mă uit la tot soborul de poeţi sau scriitori care au trăit vreodată mă tem că grupul celor de valoare a fost de cele mai multe ori grupul celor cu personalitaţi puternice, belicoşi, pasionali, duri, luptători, ireconciliabili. Ştiu că pentru unii poate suna puţin nashpa dar literatura nu e pentru suflete slabe. Există budoare şi cercuri de poezie cu fundiţe, fluturaşi şi îngeraşi pentru chestia asta.
Anyway, eu mi-aş dori chiar mai multe comentarii şi conflicte, lupte pe teme şi texte. Efectul va fi stimularea, încrîncenarea, autocenzura, elitismul, calitatea. Ce e rău cu asta?

Anna, Ioana va multumesc.

stii, eu as renunta la "stii". in rest, "du-ma fericire-n sus" ...

mulțumesc pentru observații. am făcut ceva modificări. e mai bine acum?

Tu traiesti singura? N-as fi crezut într-un veac! :))
Cât priveste Dan Stanca, sau oricare alt autor român, este pentru mine mai greu de procurat "printre straini".

nu cred că e în șantier pt. că nu e modernă ci pt. restul motivelor expuse.

din pacate, nu e o scapare, pur si simplu nu am pe laptop diacritice. o sa incerc sa reglementez. am avut cindva o rochie de catifea albastra preferata: fotografia m-a dus o clipa cu gindul la ea. lumea mea e legata de imaginea de altadata a acelei rochii.

Silvia, ai punctat bine cu "trăiri absolut unice,proprii individului", pentru că, în concepţia mea, cam despre asta este vorba în poezie: un poet, în măsura în care este unul veritabil, are teribilă nevoie de autocenzură, dar nu una înţeleasă ca simpla cenzurare a fragmentelor/textelor pe bază estetică, ci una cu sensul de selecţie a stărilor/emoţiilor care îi sunt mai mult decât specifice lui, şi numai lui, şi numai lui. :). El trebuie să culeagă, sa adune vibraţiile irepetabile, nu unice; el trebuie să inmagazineze undeva în suflet starea irepetabilă si specifica numai lui, starea irepetabilă dintr-un fenomen. Apoi, să-i traducă inefabilul prin instrumentele sale lirice. Când (rar, foarte rar!) aceste acţiuni se suprapun în timp, avem de-a face cu poezia inspirată ori chiar revelată. Deplasându-mă scurt - această este eroarea pe care o facem mulţi (destul de des şi eu) - considerăm că orice stare, orice emoţie este demnă de-a fi scrisă. Dar nu e aşa. Mulţi consideră că poezia e mişcare, eu aş spune că e mai degrabă neclintire... dar mai vorbim pe această temă. Mulţumesc pentru citire şi comentariu.

În final, las pentru toţi cei care au trei minute la dispoziţie un link cu piesa pe care eu o consider ca fiind cea mai... din câte am ascultat. De fiecare dată, se asculta altfel. Pe melodia asta am scris destule texte, inclusiv cel de faţă. Enjoy! :)

http://www.youtube.com/watch?v=KfKRSVQf-nM

Costa, sa nu te superi pe mine...dar nu cred ca acesta este un eseu. E o alegorie destul de frumoasa - desi, spre final, ma dusese cu gandul la caracterizarea nativului dintr-o zodie inchipuita, transmisa duminica la TV de astrologul maselor largi; ia uite: "Dacă din orice motiv ea le scapă, vîntul îi va purta prin văzduh într-un loc îndepărtat unde, ei se vor așeza, își vor găsi altă ancoră și se vor înălța din nou. Sunt determinați în orice și-ar dori să facă, iar eșecurile nu fac decît să-i încetinească. Ei vor totul și nimic. Au ceea ce au descoperit doar ei și dacă vei înțelege secretul lor, poți deveni și tu unul." Insa de la alegorie la eseu de e cale luuunga si intzelenita - ca sa nu mai vorbim de directie. fii bun si schimba incadrarea textului.