Virgile, interesant acest poem, o ars poetica bine construita, o marturisire a credintelor tale artistice. Felicitari mai ales pentru final, care aduce o imagine noua, care mie mi-a placut. petre
Revin și eu pentru a spune că mi-a plăcut foarte mult întoarcerea aceasta spre copilărie, și impresia de carusel de imagini, vârste și persoane, pe care am avut-o citind textul. E bine că pot spune asta din nou. Desigur, cu toate ramificările de drumuri cu care ne-am obișnuit în textele tale. Cea cu termenele.
nu imi aduc aminte sa fi emis o parere generala despre tine ca autor. in ce priveste parerile mele te asigur ca sint pertinente, adica la obiect, daca este cazul pot sa iti ofer exemple. nu sint de acord cu afirmatia ca "numai daca dispui de lecturi consistente si bine structurate iti poti permite sa critici aspru un text". Daca ar fi asa eu cred ca nimeni nu ar mai avea atunci dreptul sa isi exprime o opinie critica aici si ar cam trebui sa inchidem pravalia. dar, aici principiul este altul. si el este dat de ceea ce spune regulamentul: "22. Membrii comunității literare Hermeneia au posibilitatea să își exprime liber opiniile despre textele publicate pe site. Comentarea textelor nu este și nu va putea fi îngrădită. Totuși aceste comentarii trebuie să se încadreze și ele în prevederile punctelor 16.1, 16.2, 16.3 și 16.4 . 23. De asemenea comentariile trebuie: 23.1. să se refere în primul rînd la textul publicat, 23.2. să conțină observații pertinente, 23.3. să evite pe cît posibil formularea de aprecieri la adresa persoanei autorului textului sau la adresa persoanei altui comentator al textului 23.4. să se abțină cît mai mult posibil de la alunecarea în comunicări personale. Aceasta nu înseamnă că opiniile cititorilor trebuie să fie reacții artificiale și reci. Scopul lor însă este folosirea subsolului textelor pentru critica literară sau discuții legate de conținutul textului și nu pentru schimbul de amabilități." deci, asa cum scrie mai sus, nici tu si nici altcineva nu aveti dreptul sa ingraditi dreptul la comentariu pe Hermeneia pe principiul "tu nu ai scoala de literatura, deci sa taci". asupra acestui lucru s-a discutat suficient in anii trecuti pe hermeneia. noi credem ca daca un membru hermeneia este fie indompetent fie pur malevolent in comentariile sale, cu timpul va fi marginalizat. am avut cazuri si s-a pierdut in decor. in cazul in care apar atacuri la persoana, exista moderator si editori pe hermeneia care pot interveni si vor interveni, asa ca we are pretty much covered.
Adriana, multumesc frumos, mi-a placut finalul comentariului tau. Ionut Caragea, textele sint deja grupate si ele inca se scriu. Mi-ar fi placut, intr-adevar, un volum pe care sa-l intitulez Story of a city, un volum de proza scurta, pentru ca eu cred ca ma prinde mai bine proza. Uneori poezia imi iese sau nu, dar cel mai bine ma scriu fara semne de punctuatie si dintr-o respiratie.
zidul a fost spart de către oamenii cu mîini şi picioare. Experimentele acelea nu anu participat atunci. Nu de alte, dar infirmitatea putea fi şi mentală. Vă mulţumesc de trecere şi interpretare.
nu stiu daca se poate spune corect ca nanovers vine de la "noua versuri" dar stiu ca se poate presupune ca inseamna "vers mic" sau, de ce nu, un fel de "realitate mica" de vreme ce versum (din universum) vine de la ideea de realitate sau entitate care se roteste (asemenea universului)
Dorel, ai făcut o observație corectă (cel puțin într-un anumit context - sau cum s-ar spune în matematică, date fiind anumite condiții, deci nu întotdeauna) dar ai produs o interpretare greșită. Și este greștită pentru că bănuiesc că nu știi exact despre ce vorbești (în general) și cu certitudine nu știi cum funcționează algoritmul din spatele contorului (în special). Te pot însă asigura că scenariul pe care îl întrevezi tu este nerealizabil. Iar temerea nefondată. Iar dacă îți imaginezi o soluție ideală, în care accesarea de către persoana care a postat textul (nu care este logată la un moment dat, pentru că cele două lucruri nu sînt întotdeauna identice) să nu se înregistreze în contorul vizitării paginii, sînt nevoit să îți aduc vestea proastă că acea soluție nu s-a inventat încă și probabil că nici nu se va putea inventa, date fiind detaliile tehnice ale modului cum funcționează diferitele pagini de web. Iar dacă cineva îți va spune că așa ceva este posibil în mod absolut îți garantez eu că se laudă. Există mai multe sisteme și mai multe soluții dar absolut nici una nu este perfectă. Cea implementată aici de mine este, cel puțin în opinia mea, cea care reduce la maximum posibilitatea de abuz.
Vlad, poemul tau este inutil prolix, poate ca asa scrii tu, cum spui si in biografie, "o mixtura" care insa pica greu unui cititor de poezie. Abuzezi de luxul unei imagini pe care insa nu o redai potrivit prin cuvinte. Cred ca solutia ar fi simplificarea impinsa la extrem... poeme scurte, orientarea stricta pe cuvant. Sa inveti ca si cuvantul poate fi culoare fara sa o denumeasca neaparat, altfel devii pictisitor si previzibil, ca in cazul de fata. Inca ceva: nicidecum nu trebuie sa folosesti o interjectie ("uite") daca nu stii sa uimesti cititorul cu ceeace ai sa-i spui in continuare. In plus, comparatia nu este procedeul tau favorit, pana nu inveti sa-l stapanesti, ar trebui evitat, deocamdata ea (comparatia) in mana ta suna dizmorfic, doar un exemplu "un ciorap care roade din carne ca omida din frunză" - o metafora irosita pur si simplu. Ar mai fi multe de spus, dar poate ca ne mai intalnim pe aici, cine stie? Andu
doamna Ştefan, Cristina, ( că nu mai ştiu cum să mă adresez pentru că aestecaţi pluralul persoanelor), care-i acel criticism mârlănesc ? din câte am citit pe aici văd că ai şi foloseşti din abundenţă expresii care nu prea te fac să roşeşti.
încă ceva, chiar crezi că mă interesează sfaturile tale ? ( "lasati-l macar pe Bacovia deoparte cand scrieti"...etc, etc...). parcă vă plăcea ceea ce am scris despre Bacovia la un moment dat. şi apropos,
credeam că am lămurit episodul cu "eu nu vă cunosc" în altă parte, ca să nu prelungim aici o polemică inutilă. am observat că ai talentul de a intra în genul acesta de dispute. te enervezi prea uşor ca orice persoană care e convinsă că ştie mai mult decât celălalt şi e uimită să vadă că, argumentat, s-ar putea să mai dea şi cu băţul în baltă.
eu am sa ma leg de alte defecte ale acestui text: "fetele cochete" in "padurile adinci de fagi"? ... hai sa fim seriosi. "in morminte" "sa curga in viitor mereu (sic!) destine"... cam macabra idee despre procreare sau producere de urmasi... undeva intre gothic si caraghios. "învățătorii mei transpuși în cimitire"... hai dom'le sa fim seriosi... textul devine macabru de-a binelea. cuiva ii plac cimitirele. ati lasat "pasari cintatoare" acolo. aici unde sinteti acum pasarile nu cinta? ce are "raiul" impotriva "teoremelor" sau "gindirii abstracte"? sint cumva matematica, logica sau gindirea abstracta... pacatoase? apartin iadului... si nu stiam noi? hai sa fim seriosi. nici nu stiu daca textul asta nu cumva e o parodie si nu ni s-a spus.
scrie şi descrie toamna asta! mi se pare că i-ai făcut un portret destul de vivid. eu am citit cu ochi limpede, fără să caut beţe de pus în roată. şi mi-a plăcut. pe vremuri, demult (cred că sînt ani) am scris şi eu ceva în genul:
"Bine-ai venit frumoasă, suplă doamnă!
S-au strâns poeţi culoarea ta s-o scrie
Şi lăutari roiesc sub nuci, şi-n vie
Pe struna lor să te aşeze, toamnă.
Eşti dichisită foc şi parfumată!
Cercei de struguri copţi şi de gutui,
Un colier de mov şi ochi căprui
Şi-un zâmbet şic, pe gura ta, mă-mbată.
Cu funii de bordeaux sau odobeşti
Băieţi, fetiţe, ciute, cerbi, lăstuni
Sub coviltirul tău regal ne-aduni
Să depănăm, la foc bengal, poveşti.
Când din şareta ta cobori alene,
Îmi vine să te pun portret în ramă
Cum pusă e de pictor Sfânta Mamă
Voi, două dulci crăiţe pământene.
De tine sunt îndrăgostit! Nu pot
Să nu te-ascund în arca mea, în piept!
Frumoasă doamnă, e aşa de drept
Iubita mea, o zi să te socot."
un vers la care am ezitat îndelung să îl păstrez sau nu, iată că îl reții tu, Gabi. mulțam.
Alina, elegantă ca întotdeauna. voi medita sigur la propunerea ta, pentru una din formele definitive.
Luand in consideratie faptul ca am probleme cu deontologia, MA JUR ca niciodata nu voi mai participa la vreun concurs pe acest site si niciodata nu voi mai fi editor sau in consiliul acestui site. Si o sa mai gandesc daca voi mai publica aici.
la fel, am cateva retineri privind nevoia de explicitare prezenta pe alocuri. insa, aici, ca in majoritatea textelor dvs, exista o logica clara a discursului, in limbaj specific, o atitudine proprie personajelor, care, fireste, sunt creionate dupa viziunea si trairea creatorului. mi a placut tema actuala, am zambit pe alocuri ( si eu zambesc), modul pisicher in care personajul principal pune o pb considerata de multi, cel putin la nivelul constiintei colective romanesti, si anume ca romanii sunt buni la iubit. am intalnit chiar ac idee sub forma unei teze mai mult sau mai putin poetice, cum ca am putea pune pb identitatii nationale in ac termeni. da, fireste ca divaghez in scopul unei cunoasteri autentice, practice. ca sugestie, as renunta la subtitlu. continuu sa va urmanesc, desigur, fie si peste granita. cea dintre haz si necaz, logic
Ignorand tonul berbecesc al Cristinei si referirile cu pensionul si alte chestii un pic spumoase, ea are partial dreptate cu acele expresii vetuste. Mai mult in cazul lui Eminescu, pentru ca rozele in cazul de fata ar putea sa insemne si puncte cardinale, cu derivat de la roza vanturilor, si nu rozele din rondelurile lui Macedonski. Ceea ce nu stie Cristina, dar mai poate studia si isi mai poate imbunatati bagajul critic, este ca autorul practica transmodernismul, utilizand pe alocuri intertextualitatea cu inserari clasice. Nu stiu daca acest proces este intentionat sau nu (s-ar parea ca autorul sa ma contrazica in comentarii), dar cred ca elementele clasice au o sustinere, cu toate ca introducerea lor in context este extrem de dificila, nearmonioasa, tocmai pentru ca la distanta scurta sunt si pretiozitati de care pana si avangardistii s-ar teme: dragonii uraganelor.
Deci, problema acestui text este inegalitatea, se vede ca este facut si nu simtit, tocmai prin lipsa de omogenitate si armonie intre cuvinte si procedeele stilistice.
1. Mulţumesc pentru corectură. Evident, „Maiakovski”. De când mă ştiu pocesc numele şi chiar cuvintele, le ţin greu minte, fac greşeli (unele impardonabile) de exprimare. Prof. meu de mate din facultate (rimă involuntară), când se încurca la vreo demonstraţie, zicea dezinvolt „Şi Poincare greşea la calcule elementare” şi trecea mai departe. Dar cum nu sunt Poincare şi nici măcar Anton Holban sau Breban (care scriu uneori, de regulă) cum scriu, nu prea am scuze. Dar, asta e!.
2. N-am publicat tot Manifestul Partidului Comunist deoarece, dacă am trezit oarece interes în legătură cu el în fragmentul postat, oricine se poate duce la adresa indicată şi să-l „guste” în întregime.
3. Maiakovski, zic gurile rele, chiar a fost sinucis. Dar mai sunt cazuri (de nuanţe diferite). De exemplu, Labiş care s-a „auto-accidentat”, dar, se pare, a fost „auto-accidentat”. Labiş pe care l-am cunoscut – pentru puţin timp - că venea pe la cenaclul UTM împreună cu Florin Mugur, Grigore Hagiu, Ilie Constantin, Nicolaie Breban şi alţii când eu aveam vreo 16 ani. Şi care, într-adevăr, mai bea (ca noi toţi) dar nici aşa încât să fie „aruncat” în virtutea inerţiei atunci când a cotit brusc tramvaiul ăla cu platformă deschisă pe vremea aceea – ce timpuri, dom’le! - din care se intra într-un compartiment închis.
Textul acesta a dispărut de pe pagina mea, dar a apărut altul, considerat inacceptabil pe Hermeneia, din nou şi pe pagina mea, deşi eu nu m-am atins de postările Helenei. Repet, cred că e o amalgamare de conturi, sper ca problema să se rezolve. După ce am lăsat comentariu la acel text (nu îi mai in minte numele, eu nu citesc proză) din nou textul intrus a dispărut de pe pagina mea, la fel cum s-a întâmplat cu textul Bătrâna clovn. Îmi cer scuze că scriu aceste lucruri drept comentariu, cum am spus voi contacta administraţia. Nu mi se pare ciudat, aşa cum zice Helena, dar e neplăcut.
Am vrut să las un comentariu, aici, încă de la postarea lui pe H. Nu ştiu din ce motive nu am reuşit să încheg, două rânduri, măcar, aşa de bună ziua unei doamne distinse, precum Ana Bladiana. Dincolo de toate, o mare poetă a zilelor noastre cum nu ştiu dacă aş mai putea numi, la ora actuală, în poezia de azi şi de mâine. Poate, cu egală consideraţie mi-aş îndrepta serios atenţia către Constanţa Buzea, poate doar acolo să mai fi întâlnit linia melodică a poeziei feminine, fără vulgaritate sau act de bravură forţată. Personal, am fost încântată, să o redefinesc pe Ana Blandiana prin "Sertarul cu aplauze", scriere ce mi-a căzut sub citire absolut întâmplător, scriere care denotă o forţă feminină de mare clasă şi evident talent, aşa cum bine reiese şi din critica maestrului Tudor Cristea. Ana Blandiana nu este doar o poetă ci şi o doamnă frumoasă, expresivă la orice vârstă, îi poţi sorbi candoarea din privire şi graţia poeziei sale o face veşnică în frumuseţe atât sufletească cât şi fizică, prin dăruire de lumesc şi de adevăr căutătoare, ea, ca poet şi ca om va rămâne în timp SCRISĂ.
Îl felicit pe domnul Tudor Cristea pentru aceste eseuri care vin în sprijinul nostru ca noi să mai auzim, să mai ştim despre...
domnule sau doamna kiki, in primul rind va rog sa va inscrieti numele si prenumele asa cum sint ele. asta e o prima necesitate intr-o comunicare civilizata si semnificativa. in al doilea rind va rog frumos sa spuneti ce nu v-a placut sau placut in acest text si sa lasati la o parte formularile enigmatice si bizare care, pe bune, ca nu folosesc la nimic. si inca ceva, oricit de subiectivi sau preferentiali am fi, in mod normal o fiinta inteligenta sesizeaza adevarul si daca ajunge la concluzia ca aici este o cloaca a contrafacutului pleaca. simple like this.
M-am gîndit mult ce înseamnă "atunci" pentru mine și mi-am dat seama că "atunci" a fost o zi ploiasă în care nici eu nu prea înțelegeam ce se întîmplă, aveam doar șase ani. Era o aniversare și cineva lipsea de la masă. Atunci am comis această primă infracțiune, arăta un pic diferită atunci, dar în esența ei este aceeași. Viața mea a luat un cu totul alt curs și mult timp nu am mai comis fapte de acest gen. A rămas într-un cotlon ghemuită doar foamea pentru povești, deși... am crezut că m-am cumințit dar aniversarea aceea... Locul de la masă Aniversarea A rămas un loc liber la masă, un loc gol; de-acolo pleacă tăcerea întrebîndu-l pe fiecare din casă nu ești tu? În odaia plină de oaspeți un copil tot caută ceva, ceva ce-a pierdut; un gînd zace-n flori dar ele nu vor sau nu pot să-i vorbească și el plînge neștiind ce-a pierdut A mai crescut între timp a învățat că lumea caută de multe ori să îți ia acel ceva la care ții tu cel mai mult, a reușit s-o înfrunte și luptînd s-o oblige să-i dea înapoi tot ce i-a luat dar nu poate nicicum să găsească tăcerea celui plecat de la masă și eu, nu pot să-l fac să vorbească pe-acest copil sălbatic și mut. (publicată pe acest site la 12.05.2006, 23.08.06). Îmi pare rău că acest text nu este reprezentativ, dar nu pot minți postînd altul. Mulțumesc, Solomon.
Alma, mulţumesc pentru popas.
Paul, ai ales un pasaj la care ţin, alături de un altul, în mod deosebit.
Adriana, nu, nu te înşeli. Antenele tale fine au receptat corect ceea ce am vrut să sugerez, printr-o şfichiuire ironică, aşa cum ai spus.
Am revenit. Am așteptat să se dospească impresiile legate de acest text și iată-mă. Știi ce reproșez acestei poezii? Nu reușesc cu nici un chip să mă las "furată" de el. Sigur, poate să fie vina mea exclusivă, îmi asum și această posibilitate. Pot să fie de vină incantațiile pe care m-am străduit să le încadrez dincolo de aparențe, dar tot mi se par artificiale. Știu, ele își au locul în universul tău poetic, de aceea spun că poate o fi vreo neputință a mea de percepție. Mi-au plăcut în mod deosebit: "ce îngăduință mai mare decît răbdarea avută de ceară față de flacăra ei" - m-a urmărit imaginea aceasta astăzi; "sînt așa îndrăgostită de tine încît te iau de soț cu moarte cu tot", "nu am știut niciodată cum să te numesc puteam să te strig în o mie de feluri într-o zi însă am găsit un îndreptar cu numele tău – femeie" - periculos tărâm atingi tu aici. Zâmbesc, și-ți spun că versurile care urmează sunt prea slabe pentru frumusețea și jocul celor citate de mine. Aaa... lumânările aprinse pe la colțuri de alei m-au dus cu gândul la un loc în București de care mi-e tare, tare dor. Ce să-i faci, suntem sclavii gândirii asociative.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Virgile, interesant acest poem, o ars poetica bine construita, o marturisire a credintelor tale artistice. Felicitari mai ales pentru final, care aduce o imagine noua, care mie mi-a placut. petre
pentru textul : eu nu sînt poet dede la oltean la oltean/să trăiți bine domnule Lucian
pentru textul : clasică deRevin și eu pentru a spune că mi-a plăcut foarte mult întoarcerea aceasta spre copilărie, și impresia de carusel de imagini, vârste și persoane, pe care am avut-o citind textul. E bine că pot spune asta din nou. Desigur, cu toate ramificările de drumuri cu care ne-am obișnuit în textele tale. Cea cu termenele.
pentru textul : de regăsire denu imi aduc aminte sa fi emis o parere generala despre tine ca autor. in ce priveste parerile mele te asigur ca sint pertinente, adica la obiect, daca este cazul pot sa iti ofer exemple. nu sint de acord cu afirmatia ca "numai daca dispui de lecturi consistente si bine structurate iti poti permite sa critici aspru un text". Daca ar fi asa eu cred ca nimeni nu ar mai avea atunci dreptul sa isi exprime o opinie critica aici si ar cam trebui sa inchidem pravalia. dar, aici principiul este altul. si el este dat de ceea ce spune regulamentul: "22. Membrii comunității literare Hermeneia au posibilitatea să își exprime liber opiniile despre textele publicate pe site. Comentarea textelor nu este și nu va putea fi îngrădită. Totuși aceste comentarii trebuie să se încadreze și ele în prevederile punctelor 16.1, 16.2, 16.3 și 16.4 . 23. De asemenea comentariile trebuie: 23.1. să se refere în primul rînd la textul publicat, 23.2. să conțină observații pertinente, 23.3. să evite pe cît posibil formularea de aprecieri la adresa persoanei autorului textului sau la adresa persoanei altui comentator al textului 23.4. să se abțină cît mai mult posibil de la alunecarea în comunicări personale. Aceasta nu înseamnă că opiniile cititorilor trebuie să fie reacții artificiale și reci. Scopul lor însă este folosirea subsolului textelor pentru critica literară sau discuții legate de conținutul textului și nu pentru schimbul de amabilități." deci, asa cum scrie mai sus, nici tu si nici altcineva nu aveti dreptul sa ingraditi dreptul la comentariu pe Hermeneia pe principiul "tu nu ai scoala de literatura, deci sa taci". asupra acestui lucru s-a discutat suficient in anii trecuti pe hermeneia. noi credem ca daca un membru hermeneia este fie indompetent fie pur malevolent in comentariile sale, cu timpul va fi marginalizat. am avut cazuri si s-a pierdut in decor. in cazul in care apar atacuri la persoana, exista moderator si editori pe hermeneia care pot interveni si vor interveni, asa ca we are pretty much covered.
pentru textul : Șoapte deAdriana, multumesc frumos, mi-a placut finalul comentariului tau. Ionut Caragea, textele sint deja grupate si ele inca se scriu. Mi-ar fi placut, intr-adevar, un volum pe care sa-l intitulez Story of a city, un volum de proza scurta, pentru ca eu cred ca ma prinde mai bine proza. Uneori poezia imi iese sau nu, dar cel mai bine ma scriu fara semne de punctuatie si dintr-o respiratie.
pentru textul : story of a city deEste mult mai bine acum. Mult mai aerisit. Felicitari.
pentru textul : învăţ să-mi număr (ne)primăverile dezidul a fost spart de către oamenii cu mîini şi picioare. Experimentele acelea nu anu participat atunci. Nu de alte, dar infirmitatea putea fi şi mentală. Vă mulţumesc de trecere şi interpretare.
pentru textul : Epoca aceea se putea salva cu răbdare denu stiu daca se poate spune corect ca nanovers vine de la "noua versuri" dar stiu ca se poate presupune ca inseamna "vers mic" sau, de ce nu, un fel de "realitate mica" de vreme ce versum (din universum) vine de la ideea de realitate sau entitate care se roteste (asemenea universului)
pentru textul : nanovers deDorel, ai făcut o observație corectă (cel puțin într-un anumit context - sau cum s-ar spune în matematică, date fiind anumite condiții, deci nu întotdeauna) dar ai produs o interpretare greșită. Și este greștită pentru că bănuiesc că nu știi exact despre ce vorbești (în general) și cu certitudine nu știi cum funcționează algoritmul din spatele contorului (în special). Te pot însă asigura că scenariul pe care îl întrevezi tu este nerealizabil. Iar temerea nefondată. Iar dacă îți imaginezi o soluție ideală, în care accesarea de către persoana care a postat textul (nu care este logată la un moment dat, pentru că cele două lucruri nu sînt întotdeauna identice) să nu se înregistreze în contorul vizitării paginii, sînt nevoit să îți aduc vestea proastă că acea soluție nu s-a inventat încă și probabil că nici nu se va putea inventa, date fiind detaliile tehnice ale modului cum funcționează diferitele pagini de web. Iar dacă cineva îți va spune că așa ceva este posibil în mod absolut îți garantez eu că se laudă. Există mai multe sisteme și mai multe soluții dar absolut nici una nu este perfectă. Cea implementată aici de mine este, cel puțin în opinia mea, cea care reduce la maximum posibilitatea de abuz.
pentru textul : despre noi I I ▒ deVlad, poemul tau este inutil prolix, poate ca asa scrii tu, cum spui si in biografie, "o mixtura" care insa pica greu unui cititor de poezie. Abuzezi de luxul unei imagini pe care insa nu o redai potrivit prin cuvinte. Cred ca solutia ar fi simplificarea impinsa la extrem... poeme scurte, orientarea stricta pe cuvant. Sa inveti ca si cuvantul poate fi culoare fara sa o denumeasca neaparat, altfel devii pictisitor si previzibil, ca in cazul de fata. Inca ceva: nicidecum nu trebuie sa folosesti o interjectie ("uite") daca nu stii sa uimesti cititorul cu ceeace ai sa-i spui in continuare. In plus, comparatia nu este procedeul tau favorit, pana nu inveti sa-l stapanesti, ar trebui evitat, deocamdata ea (comparatia) in mana ta suna dizmorfic, doar un exemplu "un ciorap care roade din carne ca omida din frunză" - o metafora irosita pur si simplu. Ar mai fi multe de spus, dar poate ca ne mai intalnim pe aici, cine stie? Andu
pentru textul : tablou din cartierul de nord dedoamna Ştefan, Cristina, ( că nu mai ştiu cum să mă adresez pentru că aestecaţi pluralul persoanelor), care-i acel criticism mârlănesc ? din câte am citit pe aici văd că ai şi foloseşti din abundenţă expresii care nu prea te fac să roşeşti.
încă ceva, chiar crezi că mă interesează sfaturile tale ? ( "lasati-l macar pe Bacovia deoparte cand scrieti"...etc, etc...). parcă vă plăcea ceea ce am scris despre Bacovia la un moment dat. şi apropos,
pentru textul : de când m-am lăsat de visat decredeam că am lămurit episodul cu "eu nu vă cunosc" în altă parte, ca să nu prelungim aici o polemică inutilă. am observat că ai talentul de a intra în genul acesta de dispute. te enervezi prea uşor ca orice persoană care e convinsă că ştie mai mult decât celălalt şi e uimită să vadă că, argumentat, s-ar putea să mai dea şi cu băţul în baltă.
eu am sa ma leg de alte defecte ale acestui text: "fetele cochete" in "padurile adinci de fagi"? ... hai sa fim seriosi. "in morminte" "sa curga in viitor mereu (sic!) destine"... cam macabra idee despre procreare sau producere de urmasi... undeva intre gothic si caraghios. "învățătorii mei transpuși în cimitire"... hai dom'le sa fim seriosi... textul devine macabru de-a binelea. cuiva ii plac cimitirele. ati lasat "pasari cintatoare" acolo. aici unde sinteti acum pasarile nu cinta? ce are "raiul" impotriva "teoremelor" sau "gindirii abstracte"? sint cumva matematica, logica sau gindirea abstracta... pacatoase? apartin iadului... si nu stiam noi? hai sa fim seriosi. nici nu stiu daca textul asta nu cumva e o parodie si nu ni s-a spus.
pentru textul : Eu am lăsat acolo casa mea străbună descrie şi descrie toamna asta! mi se pare că i-ai făcut un portret destul de vivid. eu am citit cu ochi limpede, fără să caut beţe de pus în roată. şi mi-a plăcut. pe vremuri, demult (cred că sînt ani) am scris şi eu ceva în genul:
"Bine-ai venit frumoasă, suplă doamnă!
S-au strâns poeţi culoarea ta s-o scrie
Şi lăutari roiesc sub nuci, şi-n vie
Pe struna lor să te aşeze, toamnă.
Eşti dichisită foc şi parfumată!
Cercei de struguri copţi şi de gutui,
Un colier de mov şi ochi căprui
Şi-un zâmbet şic, pe gura ta, mă-mbată.
Cu funii de bordeaux sau odobeşti
Băieţi, fetiţe, ciute, cerbi, lăstuni
Sub coviltirul tău regal ne-aduni
Să depănăm, la foc bengal, poveşti.
Când din şareta ta cobori alene,
Îmi vine să te pun portret în ramă
Cum pusă e de pictor Sfânta Mamă
Voi, două dulci crăiţe pământene.
De tine sunt îndrăgostit! Nu pot
pentru textul : Vremuieşte deSă nu te-ascund în arca mea, în piept!
Frumoasă doamnă, e aşa de drept
Iubita mea, o zi să te socot."
un final mai altfel.
pentru textul : locul în care m-am întâmplat dela mine, finalul ăsta este. ce-aş mai fi putut hotărî?! mă bucur că eşti aici şi mulţumesc.
ps. detest bigudiurile de orice fel!
un vers la care am ezitat îndelung să îl păstrez sau nu, iată că îl reții tu, Gabi. mulțam.
pentru textul : văd cireși de smoală deAlina, elegantă ca întotdeauna. voi medita sigur la propunerea ta, pentru una din formele definitive.
Luand in consideratie faptul ca am probleme cu deontologia, MA JUR ca niciodata nu voi mai participa la vreun concurs pe acest site si niciodata nu voi mai fi editor sau in consiliul acestui site. Si o sa mai gandesc daca voi mai publica aici.
pentru textul : Rezultatele Concursului de Poezie „Astenie de primăvară – Hermeneia 2010” dealma, daca te-a suparat comentariul meu te rog sa-mi spui. nu se va repeta. serios.
pentru textul : lumen slide 1 dela fel, am cateva retineri privind nevoia de explicitare prezenta pe alocuri. insa, aici, ca in majoritatea textelor dvs, exista o logica clara a discursului, in limbaj specific, o atitudine proprie personajelor, care, fireste, sunt creionate dupa viziunea si trairea creatorului. mi a placut tema actuala, am zambit pe alocuri ( si eu zambesc), modul pisicher in care personajul principal pune o pb considerata de multi, cel putin la nivelul constiintei colective romanesti, si anume ca romanii sunt buni la iubit. am intalnit chiar ac idee sub forma unei teze mai mult sau mai putin poetice, cum ca am putea pune pb identitatii nationale in ac termeni. da, fireste ca divaghez in scopul unei cunoasteri autentice, practice. ca sugestie, as renunta la subtitlu. continuu sa va urmanesc, desigur, fie si peste granita. cea dintre haz si necaz, logic
pentru textul : Neveste la export deIgnorand tonul berbecesc al Cristinei si referirile cu pensionul si alte chestii un pic spumoase, ea are partial dreptate cu acele expresii vetuste. Mai mult in cazul lui Eminescu, pentru ca rozele in cazul de fata ar putea sa insemne si puncte cardinale, cu derivat de la roza vanturilor, si nu rozele din rondelurile lui Macedonski. Ceea ce nu stie Cristina, dar mai poate studia si isi mai poate imbunatati bagajul critic, este ca autorul practica transmodernismul, utilizand pe alocuri intertextualitatea cu inserari clasice. Nu stiu daca acest proces este intentionat sau nu (s-ar parea ca autorul sa ma contrazica in comentarii), dar cred ca elementele clasice au o sustinere, cu toate ca introducerea lor in context este extrem de dificila, nearmonioasa, tocmai pentru ca la distanta scurta sunt si pretiozitati de care pana si avangardistii s-ar teme: dragonii uraganelor.
pentru textul : Solilocvii aride deDeci, problema acestui text este inegalitatea, se vede ca este facut si nu simtit, tocmai prin lipsa de omogenitate si armonie intre cuvinte si procedeele stilistice.
1. Mulţumesc pentru corectură. Evident, „Maiakovski”. De când mă ştiu pocesc numele şi chiar cuvintele, le ţin greu minte, fac greşeli (unele impardonabile) de exprimare. Prof. meu de mate din facultate (rimă involuntară), când se încurca la vreo demonstraţie, zicea dezinvolt „Şi Poincare greşea la calcule elementare” şi trecea mai departe. Dar cum nu sunt Poincare şi nici măcar Anton Holban sau Breban (care scriu uneori, de regulă) cum scriu, nu prea am scuze. Dar, asta e!.
pentru textul : Manifeste (2) - Manifesto of Futurism (Marinetti) de2. N-am publicat tot Manifestul Partidului Comunist deoarece, dacă am trezit oarece interes în legătură cu el în fragmentul postat, oricine se poate duce la adresa indicată şi să-l „guste” în întregime.
3. Maiakovski, zic gurile rele, chiar a fost sinucis. Dar mai sunt cazuri (de nuanţe diferite). De exemplu, Labiş care s-a „auto-accidentat”, dar, se pare, a fost „auto-accidentat”. Labiş pe care l-am cunoscut – pentru puţin timp - că venea pe la cenaclul UTM împreună cu Florin Mugur, Grigore Hagiu, Ilie Constantin, Nicolaie Breban şi alţii când eu aveam vreo 16 ani. Şi care, într-adevăr, mai bea (ca noi toţi) dar nici aşa încât să fie „aruncat” în virtutea inerţiei atunci când a cotit brusc tramvaiul ăla cu platformă deschisă pe vremea aceea – ce timpuri, dom’le! - din care se intra într-un compartiment închis.
Nu am înţeles ce aţi vrut să spuneţi cu acel pretenţe.
pentru textul : vânătoare deOgarul amuşină.
Nu cred că este un verb mai potrivit pentru acest fapt.
Textul acesta a dispărut de pe pagina mea, dar a apărut altul, considerat inacceptabil pe Hermeneia, din nou şi pe pagina mea, deşi eu nu m-am atins de postările Helenei. Repet, cred că e o amalgamare de conturi, sper ca problema să se rezolve. După ce am lăsat comentariu la acel text (nu îi mai in minte numele, eu nu citesc proză) din nou textul intrus a dispărut de pe pagina mea, la fel cum s-a întâmplat cu textul Bătrâna clovn. Îmi cer scuze că scriu aceste lucruri drept comentariu, cum am spus voi contacta administraţia. Nu mi se pare ciudat, aşa cum zice Helena, dar e neplăcut.
pentru textul : Bătrâna clovn deAm vrut să las un comentariu, aici, încă de la postarea lui pe H. Nu ştiu din ce motive nu am reuşit să încheg, două rânduri, măcar, aşa de bună ziua unei doamne distinse, precum Ana Bladiana. Dincolo de toate, o mare poetă a zilelor noastre cum nu ştiu dacă aş mai putea numi, la ora actuală, în poezia de azi şi de mâine. Poate, cu egală consideraţie mi-aş îndrepta serios atenţia către Constanţa Buzea, poate doar acolo să mai fi întâlnit linia melodică a poeziei feminine, fără vulgaritate sau act de bravură forţată. Personal, am fost încântată, să o redefinesc pe Ana Blandiana prin "Sertarul cu aplauze", scriere ce mi-a căzut sub citire absolut întâmplător, scriere care denotă o forţă feminină de mare clasă şi evident talent, aşa cum bine reiese şi din critica maestrului Tudor Cristea. Ana Blandiana nu este doar o poetă ci şi o doamnă frumoasă, expresivă la orice vârstă, îi poţi sorbi candoarea din privire şi graţia poeziei sale o face veşnică în frumuseţe atât sufletească cât şi fizică, prin dăruire de lumesc şi de adevăr căutătoare, ea, ca poet şi ca om va rămâne în timp SCRISĂ.
Îl felicit pe domnul Tudor Cristea pentru aceste eseuri care vin în sprijinul nostru ca noi să mai auzim, să mai ştim despre...
cu drag,
pentru textul : Între Orfeu şi Euridice des.b
titlul*.
pentru textul : autoportret pe o roșcovă deobserv ca am comis o gafa...sper sa nu te fi suparat prea mult. :) in privinta spusului...
pentru textul : Secvență dedomnule sau doamna kiki, in primul rind va rog sa va inscrieti numele si prenumele asa cum sint ele. asta e o prima necesitate intr-o comunicare civilizata si semnificativa. in al doilea rind va rog frumos sa spuneti ce nu v-a placut sau placut in acest text si sa lasati la o parte formularile enigmatice si bizare care, pe bune, ca nu folosesc la nimic. si inca ceva, oricit de subiectivi sau preferentiali am fi, in mod normal o fiinta inteligenta sesizeaza adevarul si daca ajunge la concluzia ca aici este o cloaca a contrafacutului pleaca. simple like this.
pentru textul : despre falsele principii ale mecanismelor iubirii III deM-am gîndit mult ce înseamnă "atunci" pentru mine și mi-am dat seama că "atunci" a fost o zi ploiasă în care nici eu nu prea înțelegeam ce se întîmplă, aveam doar șase ani. Era o aniversare și cineva lipsea de la masă. Atunci am comis această primă infracțiune, arăta un pic diferită atunci, dar în esența ei este aceeași. Viața mea a luat un cu totul alt curs și mult timp nu am mai comis fapte de acest gen. A rămas într-un cotlon ghemuită doar foamea pentru povești, deși... am crezut că m-am cumințit dar aniversarea aceea... Locul de la masă Aniversarea A rămas un loc liber la masă, un loc gol; de-acolo pleacă tăcerea întrebîndu-l pe fiecare din casă nu ești tu? În odaia plină de oaspeți un copil tot caută ceva, ceva ce-a pierdut; un gînd zace-n flori dar ele nu vor sau nu pot să-i vorbească și el plînge neștiind ce-a pierdut A mai crescut între timp a învățat că lumea caută de multe ori să îți ia acel ceva la care ții tu cel mai mult, a reușit s-o înfrunte și luptînd s-o oblige să-i dea înapoi tot ce i-a luat dar nu poate nicicum să găsească tăcerea celui plecat de la masă și eu, nu pot să-l fac să vorbească pe-acest copil sălbatic și mut. (publicată pe acest site la 12.05.2006, 23.08.06). Îmi pare rău că acest text nu este reprezentativ, dar nu pot minți postînd altul. Mulțumesc, Solomon.
pentru textul : ce am scris "atunci" deAlma, mulţumesc pentru popas.
pentru textul : nu exist dar mă tratez dePaul, ai ales un pasaj la care ţin, alături de un altul, în mod deosebit.
Adriana, nu, nu te înşeli. Antenele tale fine au receptat corect ceea ce am vrut să sugerez, printr-o şfichiuire ironică, aşa cum ai spus.
nici nu pot sa spun clar ce mi-a placut cel mai mult. starea pe care o transmite poezia ta - ca o renuntare inpacata, dureroasa totusi.
sau strofa asta cu totul:
"mi-e dor să uit. învaţă-mă să fiu…
un plâns căprui se clatină a soapte,
ridică-mi, Doamne, stânca de târziu,
întoarce-mă din teamă şi din noapte"
sau sensibilitatea si fragilitatea, ta, a poeziei, nu stiu bine.
pentru textul : tăria să apun deAm revenit. Am așteptat să se dospească impresiile legate de acest text și iată-mă. Știi ce reproșez acestei poezii? Nu reușesc cu nici un chip să mă las "furată" de el. Sigur, poate să fie vina mea exclusivă, îmi asum și această posibilitate. Pot să fie de vină incantațiile pe care m-am străduit să le încadrez dincolo de aparențe, dar tot mi se par artificiale. Știu, ele își au locul în universul tău poetic, de aceea spun că poate o fi vreo neputință a mea de percepție. Mi-au plăcut în mod deosebit: "ce îngăduință mai mare decît răbdarea avută de ceară față de flacăra ei" - m-a urmărit imaginea aceasta astăzi; "sînt așa îndrăgostită de tine încît te iau de soț cu moarte cu tot", "nu am știut niciodată cum să te numesc puteam să te strig în o mie de feluri într-o zi însă am găsit un îndreptar cu numele tău – femeie" - periculos tărâm atingi tu aici. Zâmbesc, și-ți spun că versurile care urmează sunt prea slabe pentru frumusețea și jocul celor citate de mine. Aaa... lumânările aprinse pe la colțuri de alei m-au dus cu gândul la un loc în București de care mi-e tare, tare dor. Ce să-i faci, suntem sclavii gândirii asociative.
pentru textul : epifania de primăvară dePagini