Altă idee în afară de convertirea lui Levi mai este aici?
”Levi este o Biblie de Oxford” e o comparație cel puțin nefericită. Accentul e pus pe hârtia aia, păi hârtia contează? Mi se pare că autorul vrea să spună cu totul altceva aici. Dacă ați fi zis o ”King James Bible”, poate mai stăteam să mă gândesc.
Oricum, cu tot respectul, nu agreez astfel de texte ”religioase” fade și fără substanță. Nu cred că poate fi asimilat categoriei ”spiritualitate”.
yester si laurtibby, Multumesc frumos pentru aprecieri si observatii. nu este un "text" nou dar din cind in cind mai postez si texte din acestea pe care le-am scris sau alcatuit mai demult. In general nu imi auto-apreciez textele dar acesta este unul despre care si eu am o parere buna. Are, nu stiu de ce, ceva ametitor (sau hipnotic) in intregul sau. Si asta nu pot uita.
Cezar, din câte ştiu eu, poezia lui Eminescu are o anumită structură prozodică: ritm, metru, rimă... Apoi, tu ai mari probleme cu limba română, aşa că nu înţelg ambiţia traducerilor...
magnific text! surprinzator, poate fi considerat un poem. e pacat ca nu toti scriu asa, da. cel mai mult imi place cand se vorbeste de Germania. Ma intreb unde am fi ajuns daca ar fi castigat tripla antanta. tocmai de aceea, ca cititor, imi place sa fiu un dublu spion. Asist la der undertangul poeziei traditionale. Semnez, mine fuhrer.
O poezie foarte buna mizand pe coagularea in spatiul universului destinat privirii a unei atmosfere crepusculare... intr-un anume fel tu vorbesti aici despre sufletul omului dar nu-l privesti direct ci te folosesti de noapte pentru a proiecta fantasme/dorinte/temeri. Fragmentul "liniștea a țipat mov ca o femeie în durerile nașterii m-a împroșcat cu umbre și somn" l-as fi scris astfel: liniștea a țipat mov femeie în durerile nașterii împroșcandu-ma cu umbre și somn
Mulțumesc mult pentru lămurire. Nefiind francez și având foarte rar ocazia să vorbesc în franceză, pierd noțiunile mai subtile... Sunt 100% de acord cu citatul. Oricum, poezia sună foarte frumos, dar mai mult mi-a plăcut "La bastide des vague".
este să avem consideraţie reciprocă, fiincă fiecare vieţuitoare tot din "pana" Creatorului iese!
mi-au plăcut aceste comparaţii în context:
"noi sîntem ceva ca o ploaie măruntă de toamnă
o fântână în care vocile melcilor nu se sparg niciodată" - îmi duc gândul la perenitate, unicitate...
Anna, nu e vorba de cliseul propriu-zis "inger alb", ci, mai degraba, de de-cliseizare: e vorba de asistenta mea, care purta halat alb (nu verde, albastru etc asa cum se mai poarta). Si mai avea unghiile vopsite in negru. Mi-ar fi placut sa descifrezi acest fapt destul de banal inainte sa banuiesti tautologii :).
Alma, acum acum nu citesc poeți americani, dar de cinci ani înot în literatura americană. Sandburg zici? Voi reflecta la asta. Sapphiro, recitind înțeleg ce vrei să spui. Apropierea formalistă față de text uneori prinde bine. de acord. Părerile tale contează pentru mine așa cum sunt, mai laconice sau mai nu știu cum. Eu privesc ironia ca pe un atu, ca pe o figură de stil valoroasă. La origine înseamnă „falsă ignoranță”, dar mai sunt și alte sensuri. Subtitlul este și el parțial ironic pentru că, deși sunt influențată de cultura americană, îmi caut propriile căi. Sister, dacă îți spun că eu n-am citit Cohelio, mă crezi? Vezi pe ce buton apeși să nu se întâmple ceva grav. Azi dimineață am aflat de la radio că la Hollywood se va produce un film despre Iraq. Se vrea expunerea unei noi viziuni a ceea ce se petrece acolo. Franco, îmi place comentariul tău, dar nu-l încurajez. Mai pe text, mai pe text... Am încredere în cititorii mei că nu se vor simți precum spui. Aveai your tongue in your cheek when you wrote that? :-)
Virgil, într-adevăr, ideea este de moment, dar nu e nouă, textul însă e lucrat câteva zile (nu postez niciodată fără să lucrez textele), dar probabil că mai mult nu s-a putut scoate din conținut sau nu am reușit eu. Vulnerabilitatea poate fi uneori o calitate. ;) Vă invit la o "completare" proprie sau o antiteză, așa cum a scris Ela. :)
Adriana, lui dvs. ăsta nu-i place sinteticul, la mine naturalul este în vogă.
versurile care le-ai dat la o parte nu se supără, strofa a doua se supără că n-ai scuturat-o şi pe ea un pic, să vadă din curiozitate ce-ar fi ieşit!
Da, redă o stare de „dulce” agonie...
Vezi „crâșmei” (i e în plus).
Aș fi pus alt titlu sau aș fi scris la primul vers din ultima strofă doar „aceste cuvinte”.
Adrian, sint placut uimit inca o data de modul cum participi pe Hermeneia. Ce ai publicat acum aici ne face o deosebita onoare. Cu regret remarc ca asa putina lume a comentat acest text. Am senzatia (vaga) ca unii au impresia ca poezia, mai ales cea moderna a aparut in 1963. Sa ma mai mir ca se scrie asa de prost astazi cind atit de putini citesc sau comenteaza pe cei care au fost avangardisti pe vremea cind avangardismul era o impietate?! Cred ca nu poti scrie poezie moderna fara sa ajungi sa simti spiritul acela.
Ați surprins exact "ștersăturile" din text, la "cancere" nu am știut ce "formă" să aleg (inițial era altfel scris), iar finalul încearcă să sugereze ideea de demult (optzecistă, cum a spus Virgil), când scriam eu însămi scrisori în plicuri timbrate (păstrez într-o ladă corespondența cu o prietenă de departe, o scrisoare pe săptămână, mai bine de 15 ani...). Textul nu e decât un flash al unei stări(nu am publicat decât rar astfel de texte, nu pentru că le consider slăbuțe - deși acesta e adevărul! :) - ci pentru că îmi par dezvelitoare de suflet) - și încerc să nu fie prea mult spam :)). Vă mulțumesc pentru păreri.
a fost o perioada cand citeam multa proza si credeam ca pot sa scriu. acum nu mai am timp nici de citit nici de exersat o eventuala proza, dar, apreciez cand mi se ofera ocazia sa mai citesc ceva de genul. recunosc, cand am ajuns la partea in care el intra in oniric a trebuit sa clipesc de doua ori si apoi sa continui, insa nu pentru ca am fost nedumerita ci pentru ca a trebuit sa tin pasul, ceea ce a fost bine. Vlad are dreptate ca se accentueaza prea tare partea in care el este inconstient, insa mie partea aceea mi-a placut cel mai mult. O fi si din cauza ca eu sunt mai haotica de fel si viata mea seamana cu o chestie greu de definit in continua schimbare si dezvoltare:))
apropo de Edmond, seamana putin cu filmul; ideea e aproape aceeasi, ce sa mai spun de finaluri- nepredictibile in ambele cazuri. Da, a fi artist nu inseamna sa scrii cand mai ai o drama si trebuie sa mai plangi pe "umarul" unei poezii ci sa armonizezi cu realitatea toate sentimentele astea, iar in cazul tau, finalul e... cum sa spun, ca atunci cand stii ca nu mai ai niciun ban de paine, dar totusi iti mai permiti o ultima iesire la cafea cu cel mai bun prieten.:)
nu stiu cat de argumentat este comentariul meu, dar eu dau penita. mereu mi s-a parut stupid sa ridici in slavi fara recomensa, mai ales cand textul se sustine singur.:)
Dincolo de alte aspecte, ridici o problemă care mi se pare crucială. Cea a „moralei”. Voi răspunde, în continuare, vorbind despre modul în care o înțeleg eu practic. Evitȃnd tot soiul de discuții filosofice sau de altă natură care s-au purtat de-a lungul timpului, se poartă și se vor mai purta mult și bine în Occident. Ȋn momentul în care intru (rar și numai cȃnd simt nevoia și singur) într-un locaș de cult (de obicei într-o biserică ortodoxă pentru că asta este religia în care m-am născut, dar și în altele – am avut ocazia asta) sau mă aflu pe un vȃrf de munte sau la malul mării (și în aceste situații, tot singur) mă rog Divinității (oricare o fi Ea) doar atȃt: să-mi dea puterea nu să nu fac rău cuiva și, mai ales, să nu gȃndesc rău despre cineva, oricine ar fi acest „cineva”, ființă sau lucru neînsuflețit. Asta nu înseamnă că atunci cȃnd cineva încearcă să-mi facă rău, nu trebuie să îl împiedic. Și asta împotriva modului absolut vulgarizat cum se înțeleg lucrurile în creștinism, adică „să-i întorc și obrazul celălalt”. Ci să-l împiedic să-mi facă rău, adică fără pornire și încrȃncenare sau furie. Dimpotrivă, cu compasiune (adevăratul înțeles al milei creștine așa cum o pricep eu). Adică, dacă mă pot exprima așa, „iubindu-l”. Și „iubindu-l” pentru că știu (simt) că astfel răul se va întoarce, bumerang, împotriva lui și îmi pare rău că se va întȃmpla așa. Este principiul de bază al artelor marțiale. Mai mult, în cadrul acestora se merge atȃt de departe încȃt se spune că atunci cȃnd „ești pe cale”, poți să-ți anihilezi complet adversarul cȃnd acesta devine extrem de „pornit”, pentru că nu îți face rău numai ție, ci „Totalității”. Evident, departe de mine de a considera că sunt, sau voi ajunge vreodată „pe cale”. Așa că o astfel de posibilitate am exclus-o și o exclud. Ȋn schimb, în viață am trecut prin destule. Și am aplicat, la început fără să știu, apoi conștient cele de care ți-am zis. Și am reușit, de cele mai multe ori să scap cu fața curată. Iar atunci cȃnd am „părut” a fi la fel de încrȃncenat ca și adversarul, a fost – mai mult – o mască. Toate cele care le-am spus pȃnă acum sunt rezumate într-un mod excepțional de Sf. Augustin cȃnd zice „Iubește și fă ce vrei”. Și care sintetizează, după umila mea părere, ce am putea înțelege prin „iubire creștină”. Ceea ce pare o erezie, dacă nu chiar o blasfemie, pentru un creștin habotnic (și s-au găsit destui, inclusiv unii dintre așa ziși „teologi”). Și acum să revenim la oile noastre. Ȋn textul meu cȃnd am spus să considerăm „Post-predictibilitatea nu o apocalipsă, ci o nouă provocare. Căreia trebuie să-i facem față adaptȃndu-ne ei. Și exploatȃndu-i potențele imediat ce apar sub formă de evenimente imprevizibile”, am avut în vedere tocmai modul meu de a percepe și gȃndi «morala». Ȋn sensul în care atunci cȃnd în astfel de situații apare firesc „concurența”, „adaptarea” noastră la «impredictibilitate» nu însemnă nimic altceva decȃt a simți și a acționa în sensul „Totalității” care ne servește apariția unui eveniment neașteptat. Adică cu compasiune față de adversar și nu cu încrȃncenare și violență. Evident că toate astea nu rezultă (și nici nu mi-am propus deocamdată să rezulte) din text. Dar dacă m-ai „provocat”, am încercat (poate destul de stȃngaci) să le spun. Mai adaug că un astfel de mod de a proceda este specific și Zen-ului. Și, pentru asta, redau, în continuare, traducerea mea a unui fragment di D.T. Suzuki. “Zen Buddhism – Selected Writings”, Image Books DOUBLEDAY, 1996. „Rațiunea Non-Rațiunii : Exercițiile Koan Koanul este propus discipolilor în primul rând pentru a trezi starea de conștiență. Facultatea de a raționa este suspendată, adică cea mai superficială activitate a minții este oprită astfel încât partea profundă care se găsește adânc îngropată poate fi pusă în funcțiune pentru a-și exercita funcțiunile sale native. Centrii afectivi și cognitivi care constituie trăsătura personală fundamentală sunt activați la maximum pentru a găsi soluția koanu-ului.. Aceasta este ceea ce Maestrul Zen înțelege atunci când se referă la "marea luptă" și la "înaltul spirit de interogare" ca două puteri (trăsături) esențiale necesare calificării cu succes a unui discipol Zen. Când interogația mentală ajunge la intensitatea maximă se obține o stare neutră a conștiinței care în mod eronat este desemnată prin "extaz" de către psihologii care investighează conștiința religioasă. Starea de conștiință Zen diferă esențialmente de extaz deoarece extazul constă în suspendarea puterilor mentale în timp ce mintea este angajată în contemplație; starea Zen a conștiinței, pe de altă parte, este una care presupune punerea în lucru, prin cele mai intensive exerciții a facultăților fundamentale care alcătuiesc personalitatea cuiva. Există, în această stare o concentrare intens-pozitivă asupra unui singur obiect al gândirii care este numită o stare de acuitate (ekagra). Ea este de asemenea cunoscută ca o stare de daigi sau de fixare. Acesta este punctul unde conștiința empirică cu întregul său conținut conștient și inconștient este pur și simplu abolită și se percepe direct Necunoscutul, ce se găsește Dincolo, ceea ce chiar nu se Cunoaște. În extaz nu există o astfel de tranziție deoarece finalitatea statică nu permite o viitoare desfășurare.. Nu există nimic în extaz care să corespundă cu "aruncarea sinelui în prăpastie" sau "pierderea sprijinului". În final ceea ce pare la început a fi o suspendare temporară a facultăților psihice devine o încărcare cu o nouă energie până acum adormită.. ….O iluminare subită se naște din profunzimile interioare ale conștiinței drept o sursă a unei noi vieți ce a fost atinsă (sursa) și din care Koanul smulge secretul.” Ori, în cazul apariției unor evenimente „imprevizibile” o stare „Zen” păstrată tot timpul (și nu numai la rezolvarea unui koan) ar putea fi o soluție. Ȋn această ordine de idei poate că așa numitul management japonez „Kay Zen” care are la bază tocmai Zen-ul și care a făcut Japonia să devină competitivă în raporturile sale cu Occidentul, ar putea fi o soluție. Din nefericire, Occidentul a preluat, în majoritatea cazurilor, complet deformat managementul „Kay Zen”. Singurii care l-au preluat în spiritul său au fost nemții. Probabil datorită faptului că, în al doilea război mondial, au trecut și ei printr-o experiență la fel de tragică ca și japonezii. Și cred că nu este doar o întȃmplare că în Germania a fost deschis, pentru prima oară în Europa, un Institut „Kay Zen” (astăzi astfel de organizații au proliferat în Occident). Discutia asta mi-a provocat o adevarata placere. Si iti multumesc. Toate cele bune, Gorun
obsesie?! chiar nu ştiu la ce anume te referi. tot ce pot spune este că eu nu mă repet în poezii. şi chiar dacă ar fi aşa, ce este rău în asta?!
versul acela nu mi se pare disonant, nu ştiu cum se poate simţi în felul acesta.
Marinela, fiecare are felul său de a citi/vedea un text, unii lectori șterg total stilul autorului și-și imprimă propria viziune, tu nu trebuie să schimbi la fiecare sfat, ci doar atunci când ești pregătită. Textul tău poartă amprenta sensibilității tale, o marcă.
rusine sa-mi fie ca am observat atat de tarziu...:). uluitele mele multumiri! despre eseu sper sa discutam in curand, si mai ales as fi incantata daca as vedea si partea a doua; luna asta am avut ocazia sa citesc una din cartile lui F. Schuon, unde se dezvolta cu predilectie un studiu comparativ al esoterismului diverselor religii, comparatia avand drept stalp de sustinere esoterismul musulman, cu simbolurile si metodele sale de cunoastre si transcendere in planul spiritual. (nimic new-age, fireste). Si acolo este sublinita necesitatea (nu numai importanta) acelui simt aparte de care vorbeati (acel "ochi al inimii", deschis) in urcusul spre cunoasterea pura, ca si necesitatea "lepadarii de eu". In consecinta, ii dau dreptate lui Cusanus, cu a sa celebra religio una in rituum varietate. Pe cand continuarea?
...Ioana, pentru mine ești membră a unei instituții pe care o respect (mă refer la U.S.R.). fiind colegi, mă onorează orice comunicare. iar faptul că îmi place și scrisul tău, e deja o parte subsidiară. încântat că mi-ai lăsat un semn frumos. și nu mai vb. prostii, cum să îți fiu dușman?:) atent, paul
Virgil, mulțumesc frumos, mă bucură reacția ta. Pe Hermeneia mă simt acasă:)!
Viorel, mi-ai demonstrat că ești un om inteligent, iar eu apreciez inteligența. Așa se explică relaționarea noastră din ultima vreme. Faptul că îți iei timp să mă citești nu poate decât să mă bucure. Mulțumesc!
Vlad, deocamdată îmi place așa, păstrează totuși mirosul de ink bine:). Îți mulțumesc mult pentru semn, aprecierea este reciprocă, dar tu știi asta de mult.
Matei, mulțam fain, cât despre Cluj... uite fă o încercare: înjură-l și vezi dacă îți răspunde românește:))
Mulțam fain, Cristina. Este un gest frumos semnul tău.
Și nu în ultimul rând, ci în prima bancă:), Adriana, mulțumesc din suflet.
să fiți iubiți! aici este varianta finală a poemelor.
uite dom'le cum citesc eu comentarii mai vechi si sint nevoit sa recunosc ca opinii din astea sanatoase ma tin in viata. ma refer la viata mea de poet ratat. ca restul e bine merci. ce vremuri...
cred ca un bun subtitlu al acestui text ar putea fi: "voua, un strigat de ura, cu dragoste" aici nu e catusi de putin alcatuire poetica, ci adevar rasturnat pe masa, fara menajamente.si cu mult har. scrum, da, cum bine i-ai zis... "nesfârșiților luptătorilor maniacilor înmărmuriților nu m-ați mai iubit așa că nici inima asta nu mai e de folos cuiva rătăcită în lumea de zdrențe mulțumesc fraierilor răbduriilor divorțaților de pedepse inima mea n-a avut loc de veci în voi nu v-ați cumpărat lopeți și târnăcoape din timp veți umbla cu plasa de prins fluturi cu monede în buzunare pentru toți cerșetorii crezând că-mi veți aduce inima înapoi și-mi veți putea da, ca de obicei, un ban la colț de stradă" felicitari, poet pe care abia acum il descopar! Adriana
Un text realizat cu iscusință în care finalul poartă amprenta unui adevărat cunoscător în ale artei sonetului: "Iar eu mă-ntreb: Pe-aici, de ce anume Am poposit, ca șarpele în Rai?" Reușit.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Altă idee în afară de convertirea lui Levi mai este aici?
”Levi este o Biblie de Oxford” e o comparație cel puțin nefericită. Accentul e pus pe hârtia aia, păi hârtia contează? Mi se pare că autorul vrea să spună cu totul altceva aici. Dacă ați fi zis o ”King James Bible”, poate mai stăteam să mă gândesc.
Oricum, cu tot respectul, nu agreez astfel de texte ”religioase” fade și fără substanță. Nu cred că poate fi asimilat categoriei ”spiritualitate”.
Și sunt blând spunând toate acestea.
pentru textul : Despre evanghelistul Matei deyester si laurtibby, Multumesc frumos pentru aprecieri si observatii. nu este un "text" nou dar din cind in cind mai postez si texte din acestea pe care le-am scris sau alcatuit mai demult. In general nu imi auto-apreciez textele dar acesta este unul despre care si eu am o parere buna. Are, nu stiu de ce, ceva ametitor (sau hipnotic) in intregul sau. Si asta nu pot uita.
pentru textul : amor villero ▒ deCezar, din câte ştiu eu, poezia lui Eminescu are o anumită structură prozodică: ritm, metru, rimă... Apoi, tu ai mari probleme cu limba română, aşa că nu înţelg ambiţia traducerilor...
pentru textul : Traducere din Eminescu în spaniolă demagnific text! surprinzator, poate fi considerat un poem. e pacat ca nu toti scriu asa, da. cel mai mult imi place cand se vorbeste de Germania. Ma intreb unde am fi ajuns daca ar fi castigat tripla antanta. tocmai de aceea, ca cititor, imi place sa fiu un dublu spion. Asist la der undertangul poeziei traditionale. Semnez, mine fuhrer.
pentru textul : măsurarea inteligenţei emoţionale deO poezie foarte buna mizand pe coagularea in spatiul universului destinat privirii a unei atmosfere crepusculare... intr-un anume fel tu vorbesti aici despre sufletul omului dar nu-l privesti direct ci te folosesti de noapte pentru a proiecta fantasme/dorinte/temeri. Fragmentul "liniștea a țipat mov ca o femeie în durerile nașterii m-a împroșcat cu umbre și somn" l-as fi scris astfel: liniștea a țipat mov femeie în durerile nașterii împroșcandu-ma cu umbre și somn
pentru textul : țipăt mov deMulțumesc mult pentru lămurire. Nefiind francez și având foarte rar ocazia să vorbesc în franceză, pierd noțiunile mai subtile... Sunt 100% de acord cu citatul. Oricum, poezia sună foarte frumos, dar mai mult mi-a plăcut "La bastide des vague".
pentru textul : La blanche porte deeste să avem consideraţie reciprocă, fiincă fiecare vieţuitoare tot din "pana" Creatorului iese!
pentru textul : dacă lui Dumnezeu i-ar face plăcere demi-au plăcut aceste comparaţii în context:
"noi sîntem ceva ca o ploaie măruntă de toamnă
o fântână în care vocile melcilor nu se sparg niciodată" - îmi duc gândul la perenitate, unicitate...
Anna, nu e vorba de cliseul propriu-zis "inger alb", ci, mai degraba, de de-cliseizare: e vorba de asistenta mea, care purta halat alb (nu verde, albastru etc asa cum se mai poarta). Si mai avea unghiile vopsite in negru. Mi-ar fi placut sa descifrezi acest fapt destul de banal inainte sa banuiesti tautologii :).
pentru textul : Viraj mult prea strâns deiata un text care ma face sa ma intreb daca nu exista texte menite sa fie citite numai de femei
pentru textul : Și dacă deAlma, acum acum nu citesc poeți americani, dar de cinci ani înot în literatura americană. Sandburg zici? Voi reflecta la asta. Sapphiro, recitind înțeleg ce vrei să spui. Apropierea formalistă față de text uneori prinde bine. de acord. Părerile tale contează pentru mine așa cum sunt, mai laconice sau mai nu știu cum. Eu privesc ironia ca pe un atu, ca pe o figură de stil valoroasă. La origine înseamnă „falsă ignoranță”, dar mai sunt și alte sensuri. Subtitlul este și el parțial ironic pentru că, deși sunt influențată de cultura americană, îmi caut propriile căi. Sister, dacă îți spun că eu n-am citit Cohelio, mă crezi? Vezi pe ce buton apeși să nu se întâmple ceva grav. Azi dimineață am aflat de la radio că la Hollywood se va produce un film despre Iraq. Se vrea expunerea unei noi viziuni a ceea ce se petrece acolo. Franco, îmi place comentariul tău, dar nu-l încurajez. Mai pe text, mai pe text... Am încredere în cititorii mei că nu se vor simți precum spui. Aveai your tongue in your cheek when you wrote that? :-)
pentru textul : poveste de dragoste între fiica văcarului și prințul deșertului deVirgil, într-adevăr, ideea este de moment, dar nu e nouă, textul însă e lucrat câteva zile (nu postez niciodată fără să lucrez textele), dar probabil că mai mult nu s-a putut scoate din conținut sau nu am reușit eu. Vulnerabilitatea poate fi uneori o calitate. ;) Vă invit la o "completare" proprie sau o antiteză, așa cum a scris Ela. :)
pentru textul : lucruri care nu-mi plac deAdriana, lui dvs. ăsta nu-i place sinteticul, la mine naturalul este în vogă.
pentru textul : agnozie deversurile care le-ai dat la o parte nu se supără, strofa a doua se supără că n-ai scuturat-o şi pe ea un pic, să vadă din curiozitate ce-ar fi ieşit!
imi place textul tau, atat prima strofa cat si a doua, iar aici am apreciat ideea. nu as schimba nimic, poate doar titlul. felicitari, vladimir!
pentru textul : imaginar deDa, redă o stare de „dulce” agonie...
pentru textul : cuvinte de jurnal deVezi „crâșmei” (i e în plus).
Aș fi pus alt titlu sau aș fi scris la primul vers din ultima strofă doar „aceste cuvinte”.
Mulțumesc Andu, contează dacă spui asta cu "grija". Cât despre Cioran, nu m-am împăcat niciodată prea bine cu el.
pentru textul : The Great Escape deAdrian, sint placut uimit inca o data de modul cum participi pe Hermeneia. Ce ai publicat acum aici ne face o deosebita onoare. Cu regret remarc ca asa putina lume a comentat acest text. Am senzatia (vaga) ca unii au impresia ca poezia, mai ales cea moderna a aparut in 1963. Sa ma mai mir ca se scrie asa de prost astazi cind atit de putini citesc sau comenteaza pe cei care au fost avangardisti pe vremea cind avangardismul era o impietate?! Cred ca nu poti scrie poezie moderna fara sa ajungi sa simti spiritul acela.
pentru textul : Frenezie Statică deAți surprins exact "ștersăturile" din text, la "cancere" nu am știut ce "formă" să aleg (inițial era altfel scris), iar finalul încearcă să sugereze ideea de demult (optzecistă, cum a spus Virgil), când scriam eu însămi scrisori în plicuri timbrate (păstrez într-o ladă corespondența cu o prietenă de departe, o scrisoare pe săptămână, mai bine de 15 ani...). Textul nu e decât un flash al unei stări(nu am publicat decât rar astfel de texte, nu pentru că le consider slăbuțe - deși acesta e adevărul! :) - ci pentru că îmi par dezvelitoare de suflet) - și încerc să nu fie prea mult spam :)). Vă mulțumesc pentru păreri.
pentru textul : blog de iarnă dea fost o perioada cand citeam multa proza si credeam ca pot sa scriu. acum nu mai am timp nici de citit nici de exersat o eventuala proza, dar, apreciez cand mi se ofera ocazia sa mai citesc ceva de genul. recunosc, cand am ajuns la partea in care el intra in oniric a trebuit sa clipesc de doua ori si apoi sa continui, insa nu pentru ca am fost nedumerita ci pentru ca a trebuit sa tin pasul, ceea ce a fost bine. Vlad are dreptate ca se accentueaza prea tare partea in care el este inconstient, insa mie partea aceea mi-a placut cel mai mult. O fi si din cauza ca eu sunt mai haotica de fel si viata mea seamana cu o chestie greu de definit in continua schimbare si dezvoltare:))
pentru textul : Iulian are ochi de melc deapropo de Edmond, seamana putin cu filmul; ideea e aproape aceeasi, ce sa mai spun de finaluri- nepredictibile in ambele cazuri. Da, a fi artist nu inseamna sa scrii cand mai ai o drama si trebuie sa mai plangi pe "umarul" unei poezii ci sa armonizezi cu realitatea toate sentimentele astea, iar in cazul tau, finalul e... cum sa spun, ca atunci cand stii ca nu mai ai niciun ban de paine, dar totusi iti mai permiti o ultima iesire la cafea cu cel mai bun prieten.:)
nu stiu cat de argumentat este comentariul meu, dar eu dau penita. mereu mi s-a parut stupid sa ridici in slavi fara recomensa, mai ales cand textul se sustine singur.:)
Dincolo de alte aspecte, ridici o problemă care mi se pare crucială. Cea a „moralei”. Voi răspunde, în continuare, vorbind despre modul în care o înțeleg eu practic. Evitȃnd tot soiul de discuții filosofice sau de altă natură care s-au purtat de-a lungul timpului, se poartă și se vor mai purta mult și bine în Occident. Ȋn momentul în care intru (rar și numai cȃnd simt nevoia și singur) într-un locaș de cult (de obicei într-o biserică ortodoxă pentru că asta este religia în care m-am născut, dar și în altele – am avut ocazia asta) sau mă aflu pe un vȃrf de munte sau la malul mării (și în aceste situații, tot singur) mă rog Divinității (oricare o fi Ea) doar atȃt: să-mi dea puterea nu să nu fac rău cuiva și, mai ales, să nu gȃndesc rău despre cineva, oricine ar fi acest „cineva”, ființă sau lucru neînsuflețit. Asta nu înseamnă că atunci cȃnd cineva încearcă să-mi facă rău, nu trebuie să îl împiedic. Și asta împotriva modului absolut vulgarizat cum se înțeleg lucrurile în creștinism, adică „să-i întorc și obrazul celălalt”. Ci să-l împiedic să-mi facă rău, adică fără pornire și încrȃncenare sau furie. Dimpotrivă, cu compasiune (adevăratul înțeles al milei creștine așa cum o pricep eu). Adică, dacă mă pot exprima așa, „iubindu-l”. Și „iubindu-l” pentru că știu (simt) că astfel răul se va întoarce, bumerang, împotriva lui și îmi pare rău că se va întȃmpla așa. Este principiul de bază al artelor marțiale. Mai mult, în cadrul acestora se merge atȃt de departe încȃt se spune că atunci cȃnd „ești pe cale”, poți să-ți anihilezi complet adversarul cȃnd acesta devine extrem de „pornit”, pentru că nu îți face rău numai ție, ci „Totalității”. Evident, departe de mine de a considera că sunt, sau voi ajunge vreodată „pe cale”. Așa că o astfel de posibilitate am exclus-o și o exclud. Ȋn schimb, în viață am trecut prin destule. Și am aplicat, la început fără să știu, apoi conștient cele de care ți-am zis. Și am reușit, de cele mai multe ori să scap cu fața curată. Iar atunci cȃnd am „părut” a fi la fel de încrȃncenat ca și adversarul, a fost – mai mult – o mască. Toate cele care le-am spus pȃnă acum sunt rezumate într-un mod excepțional de Sf. Augustin cȃnd zice „Iubește și fă ce vrei”. Și care sintetizează, după umila mea părere, ce am putea înțelege prin „iubire creștină”. Ceea ce pare o erezie, dacă nu chiar o blasfemie, pentru un creștin habotnic (și s-au găsit destui, inclusiv unii dintre așa ziși „teologi”). Și acum să revenim la oile noastre. Ȋn textul meu cȃnd am spus să considerăm „Post-predictibilitatea nu o apocalipsă, ci o nouă provocare. Căreia trebuie să-i facem față adaptȃndu-ne ei. Și exploatȃndu-i potențele imediat ce apar sub formă de evenimente imprevizibile”, am avut în vedere tocmai modul meu de a percepe și gȃndi «morala». Ȋn sensul în care atunci cȃnd în astfel de situații apare firesc „concurența”, „adaptarea” noastră la «impredictibilitate» nu însemnă nimic altceva decȃt a simți și a acționa în sensul „Totalității” care ne servește apariția unui eveniment neașteptat. Adică cu compasiune față de adversar și nu cu încrȃncenare și violență. Evident că toate astea nu rezultă (și nici nu mi-am propus deocamdată să rezulte) din text. Dar dacă m-ai „provocat”, am încercat (poate destul de stȃngaci) să le spun. Mai adaug că un astfel de mod de a proceda este specific și Zen-ului. Și, pentru asta, redau, în continuare, traducerea mea a unui fragment di D.T. Suzuki. “Zen Buddhism – Selected Writings”, Image Books DOUBLEDAY, 1996. „Rațiunea Non-Rațiunii : Exercițiile Koan Koanul este propus discipolilor în primul rând pentru a trezi starea de conștiență. Facultatea de a raționa este suspendată, adică cea mai superficială activitate a minții este oprită astfel încât partea profundă care se găsește adânc îngropată poate fi pusă în funcțiune pentru a-și exercita funcțiunile sale native. Centrii afectivi și cognitivi care constituie trăsătura personală fundamentală sunt activați la maximum pentru a găsi soluția koanu-ului.. Aceasta este ceea ce Maestrul Zen înțelege atunci când se referă la "marea luptă" și la "înaltul spirit de interogare" ca două puteri (trăsături) esențiale necesare calificării cu succes a unui discipol Zen. Când interogația mentală ajunge la intensitatea maximă se obține o stare neutră a conștiinței care în mod eronat este desemnată prin "extaz" de către psihologii care investighează conștiința religioasă. Starea de conștiință Zen diferă esențialmente de extaz deoarece extazul constă în suspendarea puterilor mentale în timp ce mintea este angajată în contemplație; starea Zen a conștiinței, pe de altă parte, este una care presupune punerea în lucru, prin cele mai intensive exerciții a facultăților fundamentale care alcătuiesc personalitatea cuiva. Există, în această stare o concentrare intens-pozitivă asupra unui singur obiect al gândirii care este numită o stare de acuitate (ekagra). Ea este de asemenea cunoscută ca o stare de daigi sau de fixare. Acesta este punctul unde conștiința empirică cu întregul său conținut conștient și inconștient este pur și simplu abolită și se percepe direct Necunoscutul, ce se găsește Dincolo, ceea ce chiar nu se Cunoaște. În extaz nu există o astfel de tranziție deoarece finalitatea statică nu permite o viitoare desfășurare.. Nu există nimic în extaz care să corespundă cu "aruncarea sinelui în prăpastie" sau "pierderea sprijinului". În final ceea ce pare la început a fi o suspendare temporară a facultăților psihice devine o încărcare cu o nouă energie până acum adormită.. ….O iluminare subită se naște din profunzimile interioare ale conștiinței drept o sursă a unei noi vieți ce a fost atinsă (sursa) și din care Koanul smulge secretul.” Ori, în cazul apariției unor evenimente „imprevizibile” o stare „Zen” păstrată tot timpul (și nu numai la rezolvarea unui koan) ar putea fi o soluție. Ȋn această ordine de idei poate că așa numitul management japonez „Kay Zen” care are la bază tocmai Zen-ul și care a făcut Japonia să devină competitivă în raporturile sale cu Occidentul, ar putea fi o soluție. Din nefericire, Occidentul a preluat, în majoritatea cazurilor, complet deformat managementul „Kay Zen”. Singurii care l-au preluat în spiritul său au fost nemții. Probabil datorită faptului că, în al doilea război mondial, au trecut și ei printr-o experiență la fel de tragică ca și japonezii. Și cred că nu este doar o întȃmplare că în Germania a fost deschis, pentru prima oară în Europa, un Institut „Kay Zen” (astăzi astfel de organizații au proliferat în Occident). Discutia asta mi-a provocat o adevarata placere. Si iti multumesc. Toate cele bune, Gorun
pentru textul : Unde dai și unde crapă. De la matricea S la eveniment impredictibil. deașa suntem în viață, Virgil. exact așa. pentru că mi-aș dori să ne întâlnim și dincolo... acasă. de aia!
pentru textul : stare de emigrant deobsesie?! chiar nu ştiu la ce anume te referi. tot ce pot spune este că eu nu mă repet în poezii. şi chiar dacă ar fi aşa, ce este rău în asta?!
versul acela nu mi se pare disonant, nu ştiu cum se poate simţi în felul acesta.
mulţumesc pentru opinie. aştept şi alte reacţii.
pentru textul : de albastru de adânc de muze deMarinela, fiecare are felul său de a citi/vedea un text, unii lectori șterg total stilul autorului și-și imprimă propria viziune, tu nu trebuie să schimbi la fiecare sfat, ci doar atunci când ești pregătită. Textul tău poartă amprenta sensibilității tale, o marcă.
pentru textul : Trofee rănite derusine sa-mi fie ca am observat atat de tarziu...:). uluitele mele multumiri! despre eseu sper sa discutam in curand, si mai ales as fi incantata daca as vedea si partea a doua; luna asta am avut ocazia sa citesc una din cartile lui F. Schuon, unde se dezvolta cu predilectie un studiu comparativ al esoterismului diverselor religii, comparatia avand drept stalp de sustinere esoterismul musulman, cu simbolurile si metodele sale de cunoastre si transcendere in planul spiritual. (nimic new-age, fireste). Si acolo este sublinita necesitatea (nu numai importanta) acelui simt aparte de care vorbeati (acel "ochi al inimii", deschis) in urcusul spre cunoasterea pura, ca si necesitatea "lepadarii de eu". In consecinta, ii dau dreptate lui Cusanus, cu a sa celebra religio una in rituum varietate. Pe cand continuarea?
pentru textul : (1) Până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții [și îngerii]. Azi, «Vrăjitorii tolteci» de...Ioana, pentru mine ești membră a unei instituții pe care o respect (mă refer la U.S.R.). fiind colegi, mă onorează orice comunicare. iar faptul că îmi place și scrisul tău, e deja o parte subsidiară. încântat că mi-ai lăsat un semn frumos. și nu mai vb. prostii, cum să îți fiu dușman?:) atent, paul
pentru textul : "blue touches blue" deUn subiect fierbinte se pare, oriunde ne-am afla. Generoasă intenția. Cu mîna amputată se rezolvă; Bobadil are două mîini stîngi, poate împrumută una.
pentru textul : uneori mă doare moldova deVirgil, mulțumesc frumos, mă bucură reacția ta. Pe Hermeneia mă simt acasă:)!
pentru textul : paul blaj - poetul miazănoapte - ed. Napoca Star - Cluj - 2010 deViorel, mi-ai demonstrat că ești un om inteligent, iar eu apreciez inteligența. Așa se explică relaționarea noastră din ultima vreme. Faptul că îți iei timp să mă citești nu poate decât să mă bucure. Mulțumesc!
Vlad, deocamdată îmi place așa, păstrează totuși mirosul de ink bine:). Îți mulțumesc mult pentru semn, aprecierea este reciprocă, dar tu știi asta de mult.
Matei, mulțam fain, cât despre Cluj... uite fă o încercare: înjură-l și vezi dacă îți răspunde românește:))
Mulțam fain, Cristina. Este un gest frumos semnul tău.
Și nu în ultimul rând, ci în prima bancă:), Adriana, mulțumesc din suflet.
să fiți iubiți! aici este varianta finală a poemelor.
uite dom'le cum citesc eu comentarii mai vechi si sint nevoit sa recunosc ca opinii din astea sanatoase ma tin in viata. ma refer la viata mea de poet ratat. ca restul e bine merci. ce vremuri...
pentru textul : defectul simplu VII decred ca un bun subtitlu al acestui text ar putea fi: "voua, un strigat de ura, cu dragoste" aici nu e catusi de putin alcatuire poetica, ci adevar rasturnat pe masa, fara menajamente.si cu mult har. scrum, da, cum bine i-ai zis... "nesfârșiților luptătorilor maniacilor înmărmuriților nu m-ați mai iubit așa că nici inima asta nu mai e de folos cuiva rătăcită în lumea de zdrențe mulțumesc fraierilor răbduriilor divorțaților de pedepse inima mea n-a avut loc de veci în voi nu v-ați cumpărat lopeți și târnăcoape din timp veți umbla cu plasa de prins fluturi cu monede în buzunare pentru toți cerșetorii crezând că-mi veți aduce inima înapoi și-mi veți putea da, ca de obicei, un ban la colț de stradă" felicitari, poet pe care abia acum il descopar! Adriana
pentru textul : Scrum XXII deViorel, Mulţumesc.
pentru textul : delirul deUn text realizat cu iscusință în care finalul poartă amprenta unui adevărat cunoscător în ale artei sonetului: "Iar eu mă-ntreb: Pe-aici, de ce anume Am poposit, ca șarpele în Rai?" Reușit.
pentru textul : Sonet 147 dePagini