din nou, Maria(na)!

Mulțumesc vouă pentru păreri, am reținut mai ales problema cu partea a doua a poemului, s-a marcat. Și asta e doar pentru că nu am păstrat controlul asupra ideii iar Virgil se vede că e poate singurul care o spune cum trebuie. Dumneavoastră, domnule Dorel vă rog să mă scuzați dar sunteți penibil iar vorbărie nu este ce am scris eu ci ceea ce ați mâzgălit Dvs sub formă de așa-zis comentariu. În rest, mă bucur că există dispute pe aici, asta face parte din farmecul Hermeneiei ca site de literatură on-line.
Margas

Ai trait emotia unui scenarist care vizualizeaza un subiect impus ...inainte de a scrie. Ai talent, nu gluma... zic eu
E randul meu sa te provoc: pentru ca esti medicinista, sa-i spunem "eidetism in 2"

retin: ~curajul să ne aruncăm, altfel simulăm vieți~ ... scrijelit, deja? Join the club!

un text asemanator cantarilor bisericesti, care preamarind faptele sfintilor, ridica si coboara starea credinciosilor, ce participa la slujba, ascultand protopsaltii psalmodiind. un poem liturgic. asemenea Arancai spun: merita citit!

probabil ar fi fost un titlu mai reusit „oraş apocaliptic roz”. Expresia asta mă va urmări multă vreme. Probabil că mă va face să mă aventurez odată să îl văd. Un poem ca o pictură cu paste groase și nepotolite. Privești și nu reușești nicicum să te hotărăști dacă e impresionism sau expresionism.

...îmi cade foarte bine titlul poemului tău, Nuța. e sensibil și se pliază pe structura mea. la fel și ultimul vers are o asociere plăcută și distinsă. îmi face plăcere să te citesc și tu știi că nu îmi place să spun ce nu cred. elimină puțin, când vrei, din tropi, pe următoarele poeme... și pune-ți în valoare sensibilitatea ce se anunță tot mai frumoasă. cel puțin pentru mine. uf, ce titlu fain! cu gânduri bune, paul

Multumesc mult. As putea apela la metoda mea rudimentara dintotdeauna, dar nu am avut timp in ultima vreme si nici putere ca sa zic asa :)

Virgil,
daca voiati sa o incadrez la eseu, puteati sa faceti pur si simplu o afirmatie in acest sens. inovatie trebuie sa insemne mai mult decat lipire de fotografii artistice pe un text (desi poate am exagerat cu aceasta consideratie).
oricum, adineauri am incercat sa reeditez selectand casuta de eseu si nu am reusit.
respect site-ul si imi plac discutiile polemice atata timp cat nu se leaga numai de regulament ci si de acutizarea unor defecte de productie de sens - care ar fi foarte folositoare.

Elia,
am incercat doar sa separ niste fenomene si sa le validez ca atare. demersul intreg ar fi infinit si costisitor. ti-as fi recunoscatoare daca ai problematiza ceva ce consideri nepotrivit sau inconsistent abordat. orice critica este ca o mana in plus pentru un chirurg.

Un text interesant. Imi plac ideile versurilor doi si cinci. Versul trei imi pare ca ramane in aer. Ideea lui e practic taiata. Cred ca ar veni bine un vers dupa care sa spuna ce ascund zambetele. Uite de exemplu eu vreau sa inteleg "zambetele tale ascund... dintii" (glumesc, evident !). Ialin

Gorune, textul asta al tau este execrabil. Daca l-ar fi scris un tanar aspirant (de exemplu nicholas, eternul novice mc chicken) as fi fost desigur mai conciliant. Insa in cazul dumitale onorabile nu pot fi asa, si ma gandesc ca avand la dispozitie un timp destul de limitat pentru a ne exprima ar trebui sa facem altceva decat sa postam asemenea texte. Va trimit cu drag inapoi la biblioteca onorabile, la biblioteca aceea unde se afla carti care au insemnate pe coperta si pe cotor cuvantul poezie. "Iar pulsul MILAUD mai rar inzapezind in zarurile mute" P.S. Agonizand a doua oara-n mine cazut in infinit de blanda transa m-am pomenit fara de voie la andropauza P.P.S. Sterge textul maestre e penibil crede-ma ca ti-o spun din inima

Luciano Pavarotti a fost prezentat pe canalele franceze de multe ori în aceste zile interpretând această piesă. Nu știu de când data înregistrarea, dar interpretarea precum și tristețea lui din final, capitularea în fața inevitabilului, m-a impresionat extrem de mult. Chanson de l'adieu / Edmond d'Haraucourt-F. Paolo Tosti Partir c'est mourir un peu C'est mourir à ce qu'on aime On laisse un peu de soi-même En toute heure et dans tout lieu C'est toujours le deuil d'un voeux Le dernier vers d'un poème Partir c'est mourir un peu C'est mourir à ce qu'on aime Et l'on part, et c'est un jeu Et jusqu'à l'adieu suprême C'est son âme que l'on sème Que l'on sème à chaque adieu Partir, c'est mourir un peu Partir, c'est mourir un peu mulțumesc Nicole, pentru ajutor!

Un text deosebit de frumos, sensibil, curat, coerent şi sincer. Aşa îl receptez eu. Am citit de multe ori această poezie şi am decis să las un comentariu şi o peniţă. Aşadar, pentru toate lucrurile pe care le-am menţionat mai sus (şi care mi se par esenţiale înt-o poezie), pentru faptul că "zicerea" e clară şi asumată, pentru centrul de greutate al poemului, cei 3000 de ani de om singur. Ce nu mi-a plăcut: sunt momente în care punctuaţia aproape că dărâmă discursul (ex: "Vor aşeza degetul pe semn şi vor spune: aici e!/ Semnul plecării ei."). La citirea cu voce tare se simte. Sau cel puţin eu aşa am simţit. Poate că ar fi benefică o altdel de abordare, să lăsaţi mai multă libertate cititorului, până la urmă...
Felicitări pentru un asemenea text!

tu ai facut multe intru "pomenirea" mea, si-ti multumesc mult mult. esti un om deosebit. "pacat" ca esti luat si sunt luata, intr-o alta viata iti voi fi veverita fidela. deocamdata iti fac cadou un sac de pufarine (imaginar)

silvia, otilia, adriana, catalina - debutul e o etapa, dar oamenii care te sustin si cred in tine raman/conteaza

bine ai venit kaspar! sper ca aceasta casa dintre copacii lumii sa lumineze tuturor gindurile, ca toate celelalte case inca nezidite in verdele multasteptat al primaverii..