Nu te supăra, Virgil. Dacă ce-ai scris e "Zen", atunci eu sunt pop la mine în cartier. E doar o părere.
Îmi vin în minte spusele unui japonez (Sakurazawa):
„Dacă unui muncitor incult din Tokyo cineva i-ar spune: ’Eşti muritor pentru că…’, va replica Berabome (Eşti idiot) înainte ca acela să-şi fi putut termina fraza…. Raţionamentul analitic este insuportabil, prea greu pentru orientali, din cauza învăţăturii intuitive tradiţionale…Se cuvine să ne exprimăm sintetic, în cuvinte precise şi cât mai puţine cu putinţă”
În acest sens încerc să reformulez, fără a avea pretenţia că din ce cele ce urmează ar rezulta un „zen hibernal”:
copac desfrunzit
ochi închişi pleoape pensulă
un fir de fum atinge
țesătura cenușie a cerului
În primul rând, vă mulțumesc pentru peniță și pentru aprecierile dumneavoastră, care îmi fac cu atât mai multă plăcere, cu cât ele vin din partea unui om pe care îl stimez foarte mult. Am citit cu multă plăcere mai multe articole critice pe care le semnați și toate mi-au lăsat impresia unei documentări serioase și, mai ales, a unei analize lucide și pertinente. În ceea ce privește traducerea mea, sunt întru totul de acord cu punctele de vedere pe care le exprimați, chiar și cu faptul că m-am abătut uneori de la textul original. Acest lucru s-a întâmplat totuși foarte rar și a fost impus, așa cum bine observați, de necesități prozodice. Eminescu nu este chiar intraductibil, dar se traduce foarte greu, mai greu decât oricare alt poet român. Dar un asemenea poet merită toate eforturile, oricât ar fi de mari. Căci el merită să fie cunoscut și apreciat și de cititorii străini, așa cum și noi apreciem, de exemplu, poezia lui Baudelaire, chiar dacă o citim numai în traducere. Cu deosebită stimă și plăcerea lecturii, Petru Dincă
mi-a placut mult volumul asta de poezii. am citit pana la capat cu mult interes ca sa-mi reimprospatez memoria; in acelas timp parca as fi vrut sa verific daca perceptia mea a fost aceeasi cu a cronicarului. acum doar ma cert ca nu am facut-o eu prima.:)
Da, trebuie să îmi cer scuze pentru întârzierea cu care îți răspund! Îți mulțumesc frumos Mariana! Pentru că te-ai aplecat pe text. Pentru feedback-ul sincer. Pentru... pentru... pentru... o duminică plăcută să ai!
Domnule Profet, Eu consider (poate gresesc) ca un comentariu trebuie sa aiba sens, in primul tand, pentru cel comentat. Daca veti avea bunavointa (si rabdarea) sa urmariti comentariile mele la inca doua texte ale aceleiasi autoare, poate veti iesi din enigma metafizica in care ati intrat singur. Cu totul altfel stau lucrurile cand doresc sa acord o penita. Atunci trebuie (sun obligat cf. Regulamentului) sa-mi justific gestul (atat cat sunt in stare) fata de toti cei ce citesc con-ul. Cu respect, Al Dv. Gorun Manolescu
nu esti de acord cu paranteza care ar trebui taiata sau...? pai aia nu este o repetitie cat este o explicitare a primului vers, iar lirirsmul lipseste cu desavarsire, de fapt primele sapte versri sunt chiar putin adolescentine, asta o spun din perspectiva mea si atat. Despre partea faina a poemului am spus in primul comentariu.
Si se merita nu este corect in niciun context pentru ca a merita nu este verb reflexiv. Asta ca sa completez comentariul Danielei (deci fara nicio acuza sau alte aere)
interesante mi se par str 4, 5, 6. și începutul te prinde din start. a 7-a-i greoaie cu gerunziul plus argintul clocit care sună ca naiba, adică aiurea. de la final se cerea ceva mai mult, e cam ieftin așa. nu te supăra, sunt doar sinceră. am simțit nevoia să o spun. mai trec, poate găsesc ceva mai bun.
Frumos poem, desi mi se pare ca din cand in cand vrea sa dea pe dinafara. De fapt da pe dinafara, nu-i aung marginile: inceputul rotund nu-mi place si la iad parca m-as mai gandi, dar in economia textului, simplitatea si curatenia lui, iadul s-ar mentine. Tocmai de aceasta-mi place, e aproape firesc, e si viu si timid.
Așa cum limpede am scris ieri, fragmentele în engleză sunt ca ozonul. Nu cred că ar fi bine să renunți vreodată. Nu. Ori de câte ori revăd această poezie, mai găsesc un sens, o nuanță, o percepție, un autre-vu-pas-vecu. De aceea, prelucrează numai acolo unde este strict necesar. Atât.
Încerc să fiu scurt, pentru că ești, probabil, ocupat cu problemele legate de schimbarea formulei. Totuși, am să mai explic o dată de ce mi se pare mai potrivit cuvântul STAGIAR (cu toată conotația lui temporală - dar și "novice" o presupune), decât cel de NOVICE (de "începător" sau "ucenic" nici nu poate fi vorba, cel puțin "novice" e neologic). Pe Hermeneia, ca și pe alte site-uri, vin să posteze opameni cu diverse CV-uri. Am analizat lista de autori de pe Hermeneia. Uneori membrii nu-și publică biobibliografia, dar eu știu despre mai mulți dintre ei că sunt autori de mai multe volume de versuri sau de proză, iar tu i-ai încadrat la "novici". Nota bene! Nu spun că n-ai făcut-o cu temei, având în vedere faptul că în România și pretutindeni în lume sunt mii de autori de cărți care au probleme cu gramatica literaturii și chiar cu gramatica limbii în care scriu. Având în vedere, însă, situația aceasta, termenul de "stagiar" în locul celui de "novice" mi se pare mai potrivit, întrucât e mai...benign. Și nu implică o etichetare brutală, care are drept consecință o anume ezitare a unora de a încerca să posteze pe site-ul tău (al nostru). Mai gândește-te. Aici vine a doua problemă, și, ca să fiu mai convingător, am să dau chiar exemplul meu. Ca să postez (motivele pentru care am dorit s-o fac nu e cazul să le discutăm aici) pe Hermeneia, mi s-au cerut, prin regulament, trei texte (iar nu și o biobibliografie care să-mi ateste calitatea de scriitor). Eu am avut, desigur, prudența să aleg cu grijă textele și să strecor unele sugestii privind calitatea autorului acestora. Pe urmă, tu ești (ca și membrii Consiliului) un băiat deștept și cu intuiție, așa că nu-ți puteai permite să evaluezi greșit. Dar să admitem că nu erai suficient de deștept, ci doar (cum spun unii pe site-ul tău!) discreționar. Și că m-aș fi trezit etichetat drept "novice". S-ar fi produs o dublă descalificare: a ta (pentru că ai fi încercat să infirmi opinia unor critici români importanți, care au scris favorabil despre mine, întroducându-mă în dicționare naționale și citându-mă în istoriile literare) și a mea (căci nu mai eram ce am părut a fi). Cu atât mai mult cu cât încadrarea la categoria "novice" nu vizează textele, ci autorul acestora! Situații precum aceasta (pe care am citat-o pur demonstrativ) le creează (la start!) autorilor deja afirmați o rezervă față de acest site. Pentru că, iată, după ce am trimis textele, am primit un e-mail prin care am fost înștiințat că am fost încadrat la categoria "autor". Am intrat pe site și am constatat că eram deja prezent ca atare. Prin urmare, și dacă eram încadrat la "novice" (lucru pe care l-aș fi considerat drept un act de lezare a imaginii mele!), tot aș fi apărut pe site, cu această etichetă. De aceea am propus ca, înainte de a face vizibil, sub o anumită etichetă, un autor pe site, să i se ia acceptul, de pildă, printr-un reply la e-mailul prin care este înștiințat la ce categorie e încadrat. Departe de a împuțina numărul postatorilor, acest procedeu ar aduce (așa cred eu) pe site autori de valoare. Și tot așa în cazul declasificărilor plănuite (și justificate, după cum am încercat s-o și demonstrez într-un comentariu recent pe marginea textului unui autor). Cât privește problema lui "nou-venit", eu n-am încercat să susțin cum ar fi just, ci doar cum e stipulat. Răposatul meu de profesor de la Universitate, Dimitrie Macrea, autor al unui celebru "Dicționar al limbii române moderne", m-a sfătuit, într-o discuție, să nu am inițiative în domeniul ortografic decât dacă scriu un articol pe o temă, astfel încât, chiar în textul în care combat o situație ortografică, dacă ea îmi apare sub condei, eu s-o tratez în spiritul normei "la zi" (iar nu al susținerii mele). De pildă - ca să iau un exemplu absurd - , dacă eu aș scrie un articol în care pledez pentru forma "de asemeni" în locul lui "de asemenea", chiar în articolul respectiv eu să scriu, ori de câte ori termenul îmi vine sub condei, "de asemenea". Și tot așa, în orice text, până când susținerea mea nu este acceptată ca normă! Ca profesor, nu pot să-i învăț pe elevii mei decât cum se cere, pentru că, altminteri (ai dreptate!), ei vor răspunde greșit la examen și vor lua nu 4, ci 1. Și tot așa, în revista "Litere", pe care o conduc de 10 ani, mă văd obligat să impun respectarea normelor ortografice în vigoare. În acest sens, nu știu cum se împacă cu el însuși importantul critic N. Manolescu, care la Facultate ar fi obligat să le ceară studenților să respecte normele ortografice în vigoare (obligatorii și prin programa universitară), iar în "România literară" susține scrierea cu "î" în loc de "â" ("adînc", nu "adânc"), ca și forma "sînt" pentru "sunt". În particular vorbind, eu consider că așa cum se scrie în "România literară" (ca și în jumătate din presa noastră) e mai justificat (nu însă și corect, deoarece corectitudinea e condiționată de respectarea normei!), dar consider că trebuie să respectăm normele, pentru că ele sunt niște legi (exterioare) ale limbii. La noi apare, însă, această problemă: nu respectăm niciun fel de legi. Am promis să fiu scurt și, iată, nu m-am ținut de cuvânt! Promit să nu mai insist, pentru că, în fond, tu ești cel care decide. Dar dialogul dintre noi nu e decât un schimb de idei care, mie unul, îmi face plăcere.
Revin: - repetiția de negru-negri(i) în primele strofe poate fi atenuată, asta am simțit citind, că e un prea mult în doar 2 strofe, poezia având doar 3. - am înțeles de ce ai ales contextual "negrii zori" - vers 1 strofa 1 și "negrii sori" - vers 1 strofa 2, ai ales apoi "negri zori" în strofa 2 vers 4. Cred că dorești nearticularea pentru a diminua intensitatea stării, însă e bine de revăzut regulile și dificultățile lb. române. Dacă dorești să păstrezi așa, ok. - însă revin cu formele gramatical corecte pentru: plânsu-mi-s-a (inversarea lui: mi s-a plâns). Spun dpv al unui redactor și editor. (nu pe site) Le poți corecta folosind "Editează" - opțiunea de sub cadran text, apoi dai "Trimite" de pe pagina de editare. Intervin mai ales pentru că fir liric există aici, simțul ritmului îl ai și e bine să păstrezi și corectitudinea lingvistică.
putin fortata, in opinia mea, strofa aceea cu anaconda.
iar in cea anterioara, nu prea vad de ce ar fi compasul...rece. si-apoi, rima de acolo, "pasul/compasul"...
o reîntoarcere într-un spaţiu, într-un timp care nu pot decât decupa cu lama vocalele...
imagine sugestivă de altfel, simţi nodul din gât al autorului şi durerea cu care îşi croieşte cuvinte.
un text ca un memento crud, fără respir şi cu evitare abilă a pateticului ( rolul comparaţiei cu Venus din Millo, mi s-a părut puţin forţat), finalul bun, se întuneca...iremediabil.
am senzatia ca textul asta e construit din cuvinte sau expresii luate la intimplare si lipite haotic. exemplu: "sunt bestia ce filă cu filă/ mototoleam/ și mușcam/ sunt frumoasa legată/de lacrimi de rouă".
cred că acest roșu "amniotic" e justificat violent. cheia oferită de tine schimbă perspectiva. îmi place poemul tău dincolo de re-facerea perspectivelor la care ar putea îndemna. pune relația dintre tată și fiul nenăscut într-o altă lumină. poate a sângelui spiritului.
Domnule Tiberiu, amestecati savuros filosofia si stiinta…desi cele doua nu au mers intotdeauna pe aceeasi carare. Pana si transdisciplinaritatea actioneaza cu mai multa prudenta, atentionand asupra pericolului unui “concordism” care ar duce la crearea unui “Dumnezeu-dop”. (expresia ii apartine teologului si doctorului in stiinte Thierry Magnin) „Probabil ca peste 99% din patrimoniul total de cunostinte a fost dobandit de umanitate dupa 1900.” oare? as zice ca omul modern si le-a amintit nici astazi o parte din cunostintele fundamentale. asta, daca nu facem o confuzie intre „cunostinte” si rezultatul experimentului stiintific. Si, dupa cum bine stim, (ca tot faceati referire la Gödel,zilele trecute) nicio stiinta nu poate fi „exacta”, nici un experiment , oricat ar fi el de vast, nu poate epuiza toate posibilitatile.; „fundamentul se retrage”, misterul se adanceste progresiv, pe masura ce (virgula) cercetarea face pasi inainte. „Kant fata de Tutea este, din punctul asta de vedere, aproximativ ca si noi acum fata de Kepler pe la 1600.” Mi se pare mie, sau tindeti spre o... cuantificare a gandirii in functie de eficienta experimentalului ? As zice ca e riscant, v-ati rani in propria sabie (cu doua taisuri)...pentru ca ati demola cam tot edificiul stiintelor ce si-au ridicat zidurile pe temeliile lasate de ganditorii antici...nici ei „binecuvantati” (nu-i asa?) cu descoperirirle de dupa 1900.
ei uite ca eu alatur cu cuvintele si nu fac indigestie. si nici nu am nevoie de reverente. ma descurc excelent si fara. nu cred ca sint o autoritate in poezie dar nici nu cred ca terenul e alunecos. insa bunul meu simt estetico-literar (atit cit o fi el) imi spune ca orice "obiect artistic" sau "de arta", si aici includ si poezia, trebuie sa fie in esenta o comunicare reprezentativa (sau o reprezentare prin comunicare/comuniune, sau impartasire). deci, in chestia asta pe care noi o numim arta (fie ea literara, fie de alta stirpe) existam noi doi (sau noi mai multi) dintre care tu esti artistul iar noi publicul. exista tot felul de teorii despre participarea, rolul si/sau implicarea autorului si a publicului (vezi ideile interesante ale lui Marcel Duchamp). dar, in esenta arta (si deci poezia) este o tentativa a artistului de a transmite ceva printr-o forma de reprezentare, in esenta o joaca mai mult sau mai putin vinovata cu senzorii si neuronii nostri ai publicului. ei bine, pentru chestia asta e nevoie de trei lucruri, idee-inspiratie, talent-munca si autoevaluare-critica. adica in primul rind trebuie sa vrei sa spui sau sa comunici ceva (logic-semnificativ) sau o stare (emotional-semnificativ) care sa aiba in general un caracter unitar si coerent (sau cel putin sa aiba un puternic efect care sa ni se para noua, publicului, ca fiind coerent). cu siguranta ca oricit de bune si brave idei ai avea si orict de multa inspiratie ai considera ca ai, daca nu ai talent (chestia aia cu care te nasti si care te face sa te joci cu frumosul sau cu uritul intr-un mod fascinant si diferit de altii) tot degeaba e, fiindca suna a doaga. iar apoi, chiar daca ai idei, si coerenta, si talent si pui osul la munca tot mai trebuie sa citesti si sa recitesti (eventual sa ii citesti si pe altii care au pana mai ascutita) pina iti perfectionezi mestesugul si implicit rezultatul, adica obiectul literar, adica poezia. cam asta e si scuze ca m-am cam lungit
Lunație / lunation / - ultimele două versuri fac toată poezia (și încă vreo câteva semnate Aranca). Aici este o explicație pentru fenomenul de lunație.
Virgil: M-ai lăsat paf și pulbere omule. Chiar nu mă așteptam. Io să dau cu...oh-la-la chetrii și tu să vi cu pîine...Frumos gest pe bune că m-a împrăștiat și-ți mulțumesc de două ori...văd că am ajuns și pe prima pagină cu alt poem al meu, fără penițe de aur...Interesant. În ce privește tușele fine sau finale cum le spui le las pe mai încolo " în lumina tipharului" hîrțogăresc...:) Sunt avizat și e bine să mai fi tras de mînecă, apropo și de Alma... Andu: La categoria "să prozodim de bine" îi las pe alții mai dedați la finețuri stilistice. Io prefer s-o spui pe aia dreaptă nu le dau cotite, fentele sunt de altă natură aici, surpriza nu e prea rafinată, merge direct în moalele fratelui meu hipocrit de lector ca să-l trezească, să vază cu ochii lui ce și cum ș.a.m.d... Plecăciune pentru apreciere și mulțam fain. Sunt on răsfățat de nu-i adevărat...:)
ddm, evident ca nu „te” mai citește nimeni de vreme ce nici tu se pare că nu mai citești pe nimeni. Dar nu cred că a-ți face singur comentarii este metoda de a stimula interesul pentru ceea ce scrii tu. Manifestă-ți interesul și față de ce scriu alții iar ei vor descoperi eventual că și tu scrii ceva. Părerea mea.
Mi-a placut acest text tocmai prin atmosfera pe care o degaja si muzicalitate... tocmai locurile unde autoarea falseaza dau senzatia de autenticitate a trairii. Incearca sa scrii acelasi text fara rima si sa ocultezi astfel ritmul... ascunde cantecul in interior. O sugestie doar, un posibil experiment.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Nu te supăra, Virgil. Dacă ce-ai scris e "Zen", atunci eu sunt pop la mine în cartier. E doar o părere.
Îmi vin în minte spusele unui japonez (Sakurazawa):
„Dacă unui muncitor incult din Tokyo cineva i-ar spune: ’Eşti muritor pentru că…’, va replica Berabome (Eşti idiot) înainte ca acela să-şi fi putut termina fraza…. Raţionamentul analitic este insuportabil, prea greu pentru orientali, din cauza învăţăturii intuitive tradiţionale…Se cuvine să ne exprimăm sintetic, în cuvinte precise şi cât mai puţine cu putinţă”
În acest sens încerc să reformulez, fără a avea pretenţia că din ce cele ce urmează ar rezulta un „zen hibernal”:
copac desfrunzit
pentru textul : zen hibernal deochi închişi pleoape pensulă
un fir de fum atinge
țesătura cenușie a cerului
În primul rând, vă mulțumesc pentru peniță și pentru aprecierile dumneavoastră, care îmi fac cu atât mai multă plăcere, cu cât ele vin din partea unui om pe care îl stimez foarte mult. Am citit cu multă plăcere mai multe articole critice pe care le semnați și toate mi-au lăsat impresia unei documentări serioase și, mai ales, a unei analize lucide și pertinente. În ceea ce privește traducerea mea, sunt întru totul de acord cu punctele de vedere pe care le exprimați, chiar și cu faptul că m-am abătut uneori de la textul original. Acest lucru s-a întâmplat totuși foarte rar și a fost impus, așa cum bine observați, de necesități prozodice. Eminescu nu este chiar intraductibil, dar se traduce foarte greu, mai greu decât oricare alt poet român. Dar un asemenea poet merită toate eforturile, oricât ar fi de mari. Căci el merită să fie cunoscut și apreciat și de cititorii străini, așa cum și noi apreciem, de exemplu, poezia lui Baudelaire, chiar dacă o citim numai în traducere. Cu deosebită stimă și plăcerea lecturii, Petru Dincă
pentru textul : Mélancolie demi-a placut mult volumul asta de poezii. am citit pana la capat cu mult interes ca sa-mi reimprospatez memoria; in acelas timp parca as fi vrut sa verific daca perceptia mea a fost aceeasi cu a cronicarului. acum doar ma cert ca nu am facut-o eu prima.:)
pentru textul : „apasă” – măştile lui sorin despoT deDa, trebuie să îmi cer scuze pentru întârzierea cu care îți răspund! Îți mulțumesc frumos Mariana! Pentru că te-ai aplecat pe text. Pentru feedback-ul sincer. Pentru... pentru... pentru... o duminică plăcută să ai!
pentru textul : Studentul deDomnule Profet, Eu consider (poate gresesc) ca un comentariu trebuie sa aiba sens, in primul tand, pentru cel comentat. Daca veti avea bunavointa (si rabdarea) sa urmariti comentariile mele la inca doua texte ale aceleiasi autoare, poate veti iesi din enigma metafizica in care ati intrat singur. Cu totul altfel stau lucrurile cand doresc sa acord o penita. Atunci trebuie (sun obligat cf. Regulamentului) sa-mi justific gestul (atat cat sunt in stare) fata de toti cei ce citesc con-ul. Cu respect, Al Dv. Gorun Manolescu
pentru textul : întrepătrunderi denu esti de acord cu paranteza care ar trebui taiata sau...? pai aia nu este o repetitie cat este o explicitare a primului vers, iar lirirsmul lipseste cu desavarsire, de fapt primele sapte versri sunt chiar putin adolescentine, asta o spun din perspectiva mea si atat. Despre partea faina a poemului am spus in primul comentariu.
Si se merita nu este corect in niciun context pentru ca a merita nu este verb reflexiv. Asta ca sa completez comentariul Danielei (deci fara nicio acuza sau alte aere)
pentru textul : metalmorphosis deinteresante mi se par str 4, 5, 6. și începutul te prinde din start. a 7-a-i greoaie cu gerunziul plus argintul clocit care sună ca naiba, adică aiurea. de la final se cerea ceva mai mult, e cam ieftin așa. nu te supăra, sunt doar sinceră. am simțit nevoia să o spun. mai trec, poate găsesc ceva mai bun.
pentru textul : bandajul meu alb deSună bine D'Annunzio în traducerea ta și-mi place cum ai găsit acel ”soarele scade” pentru ”il sol declina”. Și că ai zis ”aripei”.
Cred că d'Annunzio e cu doi n.
pentru textul : Il vento scrive (Gabriele D'Annunzio) deFrumos poem, desi mi se pare ca din cand in cand vrea sa dea pe dinafara. De fapt da pe dinafara, nu-i aung marginile: inceputul rotund nu-mi place si la iad parca m-as mai gandi, dar in economia textului, simplitatea si curatenia lui, iadul s-ar mentine. Tocmai de aceasta-mi place, e aproape firesc, e si viu si timid.
pentru textul : in illo tempore deAșa cum limpede am scris ieri, fragmentele în engleză sunt ca ozonul. Nu cred că ar fi bine să renunți vreodată. Nu. Ori de câte ori revăd această poezie, mai găsesc un sens, o nuanță, o percepție, un autre-vu-pas-vecu. De aceea, prelucrează numai acolo unde este strict necesar. Atât.
pentru textul : pseudo-poems of a zen master deÎncerc să fiu scurt, pentru că ești, probabil, ocupat cu problemele legate de schimbarea formulei. Totuși, am să mai explic o dată de ce mi se pare mai potrivit cuvântul STAGIAR (cu toată conotația lui temporală - dar și "novice" o presupune), decât cel de NOVICE (de "începător" sau "ucenic" nici nu poate fi vorba, cel puțin "novice" e neologic). Pe Hermeneia, ca și pe alte site-uri, vin să posteze opameni cu diverse CV-uri. Am analizat lista de autori de pe Hermeneia. Uneori membrii nu-și publică biobibliografia, dar eu știu despre mai mulți dintre ei că sunt autori de mai multe volume de versuri sau de proză, iar tu i-ai încadrat la "novici". Nota bene! Nu spun că n-ai făcut-o cu temei, având în vedere faptul că în România și pretutindeni în lume sunt mii de autori de cărți care au probleme cu gramatica literaturii și chiar cu gramatica limbii în care scriu. Având în vedere, însă, situația aceasta, termenul de "stagiar" în locul celui de "novice" mi se pare mai potrivit, întrucât e mai...benign. Și nu implică o etichetare brutală, care are drept consecință o anume ezitare a unora de a încerca să posteze pe site-ul tău (al nostru). Mai gândește-te. Aici vine a doua problemă, și, ca să fiu mai convingător, am să dau chiar exemplul meu. Ca să postez (motivele pentru care am dorit s-o fac nu e cazul să le discutăm aici) pe Hermeneia, mi s-au cerut, prin regulament, trei texte (iar nu și o biobibliografie care să-mi ateste calitatea de scriitor). Eu am avut, desigur, prudența să aleg cu grijă textele și să strecor unele sugestii privind calitatea autorului acestora. Pe urmă, tu ești (ca și membrii Consiliului) un băiat deștept și cu intuiție, așa că nu-ți puteai permite să evaluezi greșit. Dar să admitem că nu erai suficient de deștept, ci doar (cum spun unii pe site-ul tău!) discreționar. Și că m-aș fi trezit etichetat drept "novice". S-ar fi produs o dublă descalificare: a ta (pentru că ai fi încercat să infirmi opinia unor critici români importanți, care au scris favorabil despre mine, întroducându-mă în dicționare naționale și citându-mă în istoriile literare) și a mea (căci nu mai eram ce am părut a fi). Cu atât mai mult cu cât încadrarea la categoria "novice" nu vizează textele, ci autorul acestora! Situații precum aceasta (pe care am citat-o pur demonstrativ) le creează (la start!) autorilor deja afirmați o rezervă față de acest site. Pentru că, iată, după ce am trimis textele, am primit un e-mail prin care am fost înștiințat că am fost încadrat la categoria "autor". Am intrat pe site și am constatat că eram deja prezent ca atare. Prin urmare, și dacă eram încadrat la "novice" (lucru pe care l-aș fi considerat drept un act de lezare a imaginii mele!), tot aș fi apărut pe site, cu această etichetă. De aceea am propus ca, înainte de a face vizibil, sub o anumită etichetă, un autor pe site, să i se ia acceptul, de pildă, printr-un reply la e-mailul prin care este înștiințat la ce categorie e încadrat. Departe de a împuțina numărul postatorilor, acest procedeu ar aduce (așa cred eu) pe site autori de valoare. Și tot așa în cazul declasificărilor plănuite (și justificate, după cum am încercat s-o și demonstrez într-un comentariu recent pe marginea textului unui autor). Cât privește problema lui "nou-venit", eu n-am încercat să susțin cum ar fi just, ci doar cum e stipulat. Răposatul meu de profesor de la Universitate, Dimitrie Macrea, autor al unui celebru "Dicționar al limbii române moderne", m-a sfătuit, într-o discuție, să nu am inițiative în domeniul ortografic decât dacă scriu un articol pe o temă, astfel încât, chiar în textul în care combat o situație ortografică, dacă ea îmi apare sub condei, eu s-o tratez în spiritul normei "la zi" (iar nu al susținerii mele). De pildă - ca să iau un exemplu absurd - , dacă eu aș scrie un articol în care pledez pentru forma "de asemeni" în locul lui "de asemenea", chiar în articolul respectiv eu să scriu, ori de câte ori termenul îmi vine sub condei, "de asemenea". Și tot așa, în orice text, până când susținerea mea nu este acceptată ca normă! Ca profesor, nu pot să-i învăț pe elevii mei decât cum se cere, pentru că, altminteri (ai dreptate!), ei vor răspunde greșit la examen și vor lua nu 4, ci 1. Și tot așa, în revista "Litere", pe care o conduc de 10 ani, mă văd obligat să impun respectarea normelor ortografice în vigoare. În acest sens, nu știu cum se împacă cu el însuși importantul critic N. Manolescu, care la Facultate ar fi obligat să le ceară studenților să respecte normele ortografice în vigoare (obligatorii și prin programa universitară), iar în "România literară" susține scrierea cu "î" în loc de "â" ("adînc", nu "adânc"), ca și forma "sînt" pentru "sunt". În particular vorbind, eu consider că așa cum se scrie în "România literară" (ca și în jumătate din presa noastră) e mai justificat (nu însă și corect, deoarece corectitudinea e condiționată de respectarea normei!), dar consider că trebuie să respectăm normele, pentru că ele sunt niște legi (exterioare) ale limbii. La noi apare, însă, această problemă: nu respectăm niciun fel de legi. Am promis să fiu scurt și, iată, nu m-am ținut de cuvânt! Promit să nu mai insist, pentru că, în fond, tu ești cel care decide. Dar dialogul dintre noi nu e decât un schimb de idei care, mie unul, îmi face plăcere.
pentru textul : hermeneia 2.0 deFelicitari, Doina, sa ai spor intru contemplare, ma bucur enorm pentru tine!
pentru textul : Karumi deRevin: - repetiția de negru-negri(i) în primele strofe poate fi atenuată, asta am simțit citind, că e un prea mult în doar 2 strofe, poezia având doar 3. - am înțeles de ce ai ales contextual "negrii zori" - vers 1 strofa 1 și "negrii sori" - vers 1 strofa 2, ai ales apoi "negri zori" în strofa 2 vers 4. Cred că dorești nearticularea pentru a diminua intensitatea stării, însă e bine de revăzut regulile și dificultățile lb. române. Dacă dorești să păstrezi așa, ok. - însă revin cu formele gramatical corecte pentru: plânsu-mi-s-a (inversarea lui: mi s-a plâns). Spun dpv al unui redactor și editor. (nu pe site) Le poți corecta folosind "Editează" - opțiunea de sub cadran text, apoi dai "Trimite" de pe pagina de editare. Intervin mai ales pentru că fir liric există aici, simțul ritmului îl ai și e bine să păstrezi și corectitudinea lingvistică.
pentru textul : Plansu-mi-s-a deputin fortata, in opinia mea, strofa aceea cu anaconda.
iar in cea anterioara, nu prea vad de ce ar fi compasul...rece. si-apoi, rima de acolo, "pasul/compasul"...
mi-a placut, in schimb, imaginea de inceput.
pentru textul : temeri grizate dea doua parte mi se pare mai reusita
pentru textul : parodie obligatorie 2, după un trubadur tânăr și tecucean deo reîntoarcere într-un spaţiu, într-un timp care nu pot decât decupa cu lama vocalele...
pentru textul : amăgiri deimagine sugestivă de altfel, simţi nodul din gât al autorului şi durerea cu care îşi croieşte cuvinte.
un text ca un memento crud, fără respir şi cu evitare abilă a pateticului ( rolul comparaţiei cu Venus din Millo, mi s-a părut puţin forţat), finalul bun, se întuneca...iremediabil.
am senzatia ca textul asta e construit din cuvinte sau expresii luate la intimplare si lipite haotic. exemplu: "sunt bestia ce filă cu filă/ mototoleam/ și mușcam/ sunt frumoasa legată/de lacrimi de rouă".
pentru textul : Cu aripi și poveri între coperți deDa, la altă țară. Concretă.
pentru textul : Viscol cu geminide decred că acest roșu "amniotic" e justificat violent. cheia oferită de tine schimbă perspectiva. îmi place poemul tău dincolo de re-facerea perspectivelor la care ar putea îndemna. pune relația dintre tată și fiul nenăscut într-o altă lumină. poate a sângelui spiritului.
pentru textul : crucile deDomnule Tiberiu, amestecati savuros filosofia si stiinta…desi cele doua nu au mers intotdeauna pe aceeasi carare. Pana si transdisciplinaritatea actioneaza cu mai multa prudenta, atentionand asupra pericolului unui “concordism” care ar duce la crearea unui “Dumnezeu-dop”. (expresia ii apartine teologului si doctorului in stiinte Thierry Magnin) „Probabil ca peste 99% din patrimoniul total de cunostinte a fost dobandit de umanitate dupa 1900.” oare? as zice ca omul modern si le-a amintit nici astazi o parte din cunostintele fundamentale. asta, daca nu facem o confuzie intre „cunostinte” si rezultatul experimentului stiintific. Si, dupa cum bine stim, (ca tot faceati referire la Gödel,zilele trecute) nicio stiinta nu poate fi „exacta”, nici un experiment , oricat ar fi el de vast, nu poate epuiza toate posibilitatile.; „fundamentul se retrage”, misterul se adanceste progresiv, pe masura ce (virgula) cercetarea face pasi inainte. „Kant fata de Tutea este, din punctul asta de vedere, aproximativ ca si noi acum fata de Kepler pe la 1600.” Mi se pare mie, sau tindeti spre o... cuantificare a gandirii in functie de eficienta experimentalului ? As zice ca e riscant, v-ati rani in propria sabie (cu doua taisuri)...pentru ca ati demola cam tot edificiul stiintelor ce si-au ridicat zidurile pe temeliile lasate de ganditorii antici...nici ei „binecuvantati” (nu-i asa?) cu descoperirirle de dupa 1900.
pentru textul : Gânduri deDpmdv e foarte ok.
pentru textul : cinema victoria deei uite ca eu alatur cu cuvintele si nu fac indigestie. si nici nu am nevoie de reverente. ma descurc excelent si fara. nu cred ca sint o autoritate in poezie dar nici nu cred ca terenul e alunecos. insa bunul meu simt estetico-literar (atit cit o fi el) imi spune ca orice "obiect artistic" sau "de arta", si aici includ si poezia, trebuie sa fie in esenta o comunicare reprezentativa (sau o reprezentare prin comunicare/comuniune, sau impartasire). deci, in chestia asta pe care noi o numim arta (fie ea literara, fie de alta stirpe) existam noi doi (sau noi mai multi) dintre care tu esti artistul iar noi publicul. exista tot felul de teorii despre participarea, rolul si/sau implicarea autorului si a publicului (vezi ideile interesante ale lui Marcel Duchamp). dar, in esenta arta (si deci poezia) este o tentativa a artistului de a transmite ceva printr-o forma de reprezentare, in esenta o joaca mai mult sau mai putin vinovata cu senzorii si neuronii nostri ai publicului. ei bine, pentru chestia asta e nevoie de trei lucruri, idee-inspiratie, talent-munca si autoevaluare-critica. adica in primul rind trebuie sa vrei sa spui sau sa comunici ceva (logic-semnificativ) sau o stare (emotional-semnificativ) care sa aiba in general un caracter unitar si coerent (sau cel putin sa aiba un puternic efect care sa ni se para noua, publicului, ca fiind coerent). cu siguranta ca oricit de bune si brave idei ai avea si orict de multa inspiratie ai considera ca ai, daca nu ai talent (chestia aia cu care te nasti si care te face sa te joci cu frumosul sau cu uritul intr-un mod fascinant si diferit de altii) tot degeaba e, fiindca suna a doaga. iar apoi, chiar daca ai idei, si coerenta, si talent si pui osul la munca tot mai trebuie sa citesti si sa recitesti (eventual sa ii citesti si pe altii care au pana mai ascutita) pina iti perfectionezi mestesugul si implicit rezultatul, adica obiectul literar, adica poezia. cam asta e si scuze ca m-am cam lungit
pentru textul : invazia deLunație / lunation / - ultimele două versuri fac toată poezia (și încă vreo câteva semnate Aranca). Aici este o explicație pentru fenomenul de lunație.
pentru textul : septicemia memoriei deVirgil: M-ai lăsat paf și pulbere omule. Chiar nu mă așteptam. Io să dau cu...oh-la-la chetrii și tu să vi cu pîine...Frumos gest pe bune că m-a împrăștiat și-ți mulțumesc de două ori...văd că am ajuns și pe prima pagină cu alt poem al meu, fără penițe de aur...Interesant. În ce privește tușele fine sau finale cum le spui le las pe mai încolo " în lumina tipharului" hîrțogăresc...:) Sunt avizat și e bine să mai fi tras de mînecă, apropo și de Alma... Andu: La categoria "să prozodim de bine" îi las pe alții mai dedați la finețuri stilistice. Io prefer s-o spui pe aia dreaptă nu le dau cotite, fentele sunt de altă natură aici, surpriza nu e prea rafinată, merge direct în moalele fratelui meu hipocrit de lector ca să-l trezească, să vază cu ochii lui ce și cum ș.a.m.d... Plecăciune pentru apreciere și mulțam fain. Sunt on răsfățat de nu-i adevărat...:)
pentru textul : Poem intravilan dejugul si sarcina, cam aceeasi poveste. sau nu? in rest, una din delicatele intrebarile care incep cu "de ce?"...
pentru textul : dincolo de iluzie deddm, evident ca nu „te” mai citește nimeni de vreme ce nici tu se pare că nu mai citești pe nimeni. Dar nu cred că a-ți face singur comentarii este metoda de a stimula interesul pentru ceea ce scrii tu. Manifestă-ți interesul și față de ce scriu alții iar ei vor descoperi eventual că și tu scrii ceva. Părerea mea.
pentru textul : pe străzi pe ziduri deCâteodată suntem autorii unei singure capodopere. :)
pentru textul : my Mary dee un text mai vechi în care am mai tăiat de curînd, pentru a scăpa de balast. enjoy! :) sd
pentru textul : arhitectul de eșecuri deMi-a placut acest text tocmai prin atmosfera pe care o degaja si muzicalitate... tocmai locurile unde autoarea falseaza dau senzatia de autenticitate a trairii. Incearca sa scrii acelasi text fara rima si sa ocultezi astfel ritmul... ascunde cantecul in interior. O sugestie doar, un posibil experiment.
pentru textul : Autodafé denu rad, maia. exact cum spui - desprinderile sunt de mai multe feluri. adica mi s ar fi parut inedit sa fi ales un alt reper decat cel crestin
pentru textul : scrisoare despre cum ar fi dePagini