Doru, textul ăsta nu seamănă cu ce scrii acum. Cred că e unul mai vechi, mult mai vechi. Și nu înțeleg de l-ai publicat, și te mai și mândrești când ești comparat cu Adrian Păunescu. Răspunde-ți!
Este, dar am început să mă plictisesc. Comentariile tale nu au nici o valoare critic-literară, se conduc unilateral după un simț estetic prea personal, care la tine e și slab dezvoltat. A-și da cu părerea, și a sugera variante de text nu înseamnă nici pe departe a face critică pe text; confunzi aici tabla înmulțirii cu tabla zincată. Și dacă alții o înghit, ei bine, eu nu.
Era o posibilă explicaţie, Virgil, nu un argument. Un argument nu începe cu "cred", aşa cum am început eu primul com. Şi, după cum, cred, se poate înţelege din încheierea mea, bineînţeles că nici eu nu agreez asemenea construcţii... dar nu din motivul că limba română s-ar îmbogăţi astfel prea repede, ci din altele pe care, poate, le vom discuta altădată.
Superfluu într-un act cu frustrări hau hau fără ecou Scena căminului cultural Dîlga. Joacă brigada artistică de amatori Umne Umne. Spectatori- fără carte dar cu un pic de minte. Precizări: intrarea în sală fără semințe de floarea soarelui este interzisă. Afinități spirituale: apa e udă, cerul e albastru, pasărea zboară, muntele e înalt, cîmpia e șes. Pe scurt din spectacol: Pe dușumeaua dată cu gaz intră Sofica, fîstîcită; unu doi unu doi hauuuuu, probă de microfon și se aprinde ca mușcata. În rochița de stambă, parcă e o rîndunică speriată de coada ei. Începe pierită toată, copleșită de originalitatea mesajului: “oamenii nu sînt de fapt oameni oamenii nu sînt cîini nu sînt animale oamenii nu sînt porci nu sînt de piatră oamenii nu sînt gîndaci oamenii nu sînt liane nici frunze nici putregai oamenii nu sînt șerpi nici ciuperci sau fiare nu sînt îngeri sau demoni oamenii sînt dumnezei dumeaozeauei douamneazeauai oamenii sînt duuuuuuuuuuuuuu umne umne umne zoaie zemuri” Prin scenă trece tanti Jana. De cînd cu reducerea de personal, ea e bună pentru orice rol; face pe croitoreasa, pe iubita părăsită de Gore, vinde bilete ( unde sînt vremurile cînd un bilet la film costa 1,25 lei, nu 2 lei grei cum zice un contemporan!). Acum desenează cu mopul în aer copaci uscați, aruncă detergent pe ei, apoi suflă cu aspiratorul și pune de un mic viscol. Ah, cum se mai pricepe Jana la recuzită, ce iarnă ca în povești din nimic! Apoteotic: “Gârbovă ca o feștilă/Într-un cap de lumânare;/ Ca o mutră imobilă/De harap cu nasul mare”, Jana se face cioară pe o creangă. Janeto te iubim, tu ești în toate, în cele ce sînt… Din culise se aude lupul, hauuuuu, hauuuuuu! În pantaloni scurți cu bretele, intră Truism a lu’ Mărin Coșcovete. Dă replica Soficăi, plin de emfază: Iarna nu-i ca vara! Spectatorii aplaudă frenetic, pătrunși de așa revelație. Cortina! Vezi bă ăsta a lu’ Anica, ce e omu? Făceai tu pe deșteptu, porc de cîine ce ești! Te-am cîștigat, hai la bufet să dai mastica! zice Costică Marghioală. Doar Sara, o tînără domnișoară nevrotică, bolnavă de prea mult văz, dă din cap nedumerită-mare e grădina ta Doamne! E drept, Sara e o intelectuală subțire, a absolvit școala de menaj de la Găești. Reporter la munca de jos, Poate revenim cu afișul spectacolului.
Prima senzație a fost de text îmbâcsit de prepoziții și conjucții și o ușoară stângăcie la început.
A doua a fost că știi să duci până la capăt ideea textului susținând bine titlul - Există loc de mai bine!
Mulţumesc pentru apreciere şi lectură domnule Tudor. Mă voi gândi la sugestia dvs. Dar eu explic totuşi că în această delcaraţie de Feminitate, cum este întregul poem, am ales acea idee ca să exprim dizidenţa sau neapartenenţa la lumea masculină. Germenele feminin. Este o idee coerentă cu restul versurilor.
a fost un spaţiu social şi politic eterogen, amorf dar plin de entuziasm şi naivitate politică din păcate.
Ironia sorţii face ca ministrul de interne din acea perioadă, generalul Chiţac să fie acum în puşcărie pentru crimele de la Timişoara din dec. 89.
Am fost şi eu în Piaţă câteva zile bune. Era o atmosferă frumoasă, dătătoare de speranţă. Comparaţia lui Bobadil cu Woodstock-ul nu este o exagerare. Era acolo ceva pur dar din păcate lipsă de pragmatism politic.
Intelectualii adevăraţi au făcut din păcate figuraţie în acea perioadă şi nu numai. Grupul de Dialog Social organiza întâlniri romantice filosofând despre comunism şi democraţie, în timp ce şacalii de la Ştefan Gheoghiu începeau să construiască edificiul pe care în fapt îl stăpânesc şi acum, ei sau copiii lor.
Hialin, mulțumesc pentru trecere. Mă bucur că ți-a plăcut totuși ceva. Așa e, punctele de vedere sunt subiective.Cât despre depărtare, depinde cum anume o vezi tu. Ce-i drept, pe mine lucrurile raționale nu m-au pasionat niciodată, deși mi-ar fi fost de un mare folos, recunosc. Despre adverbul "nefiresc", rămân la părerea mea. De ce ar fi nefiresc să pară drepte paralele niște cărări? Și depinde ce înțelegi tu prin cărări.
Privește în jur, ărivește în tine, nu vezi că în toate sunt culori, de la cele mate, la cele trasparente, de la cele vii, la cele terne, prin infinite nuanțe. Nu putem scrie fără culori. Mulțumesc, Alma, pentru că ai văzut frumosul din trist. Virgil, aici sunt doar gânduri. Am încadrat la proză-jurnal. Sunt scrise într-o suflare, nimic elaborat intențuinat. Aș putea să renunț la acea "asurzire", sigur că de-ar fi fost poezie nu aș fi folosit acest cuvânt. Am scris despre un imposibil, o mamă, între ochiul meu și iarba Domnului. Mulțumesc, îmi prinde bine critica ta, e constructivă. E o pagină de jurnal. :)
Poezie! E fain să găsești la capătul zilei un text precum respirația gravă pe două octave a unui lirism de calitate. Un aparent dialog translatând stările, sentimentele ad-hoc. Dualitate sau sensibilitate extremă în definirea grafică a funcției "iubire"? Un pasaj cu o rezonanță specială: "nu știam câtă tristețe poate fi în cuvântul alții... am început să-mi spun, vreau să plec fără a ajunge undeva, îmi place drumul, cred că moștenesc asta de la bunicul(...)" Trapez (isoscel!) doar pentru două locuri...
Mi se pare ca tu ai ceva de spus in registrul liric, insa ai tendinta sa exagerezi.
Emotia este calitate, nu cantitate.
Apoi incearca sa eviti cliseele, dauneaza grav sanatatii poeziei, zambetul palid si alunecos din ultima fotografie de exemplu.
Si sa cauti finaluri mai inspirate decat un buchet de garoafe aruncat sau nu ce mai conteaza plus naiba pe care, daca vrei sa-l folosesti, trebuie sa scrii mult mai bine decat am citit eu aici.
In rest, Succes si Sarbatori Fericite
ok, cristina. mă voi folosi de acest loc (pînă găsim altă formă pe hermeneia) să îți cer să ștergi postarea de aici: http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cu-durere-n-suflet
acolo faci referință la adresa unui text postat pe hermeneia.com, dar chiar dacă nu ai face, de vreme ce atît emilian cît și tu sînteți membri aici, iar gestul tău impietează asupra mai multor drepturi pe care le are emilian ca autor al textului, mă văd nevoit să îți cer să ștergi textul de acolo. dacă o vei face în următoarele 24 de ore vei primi numai avertisment pe hermeneia. dacă nu, voi fi nevoit să îți suspend contul pe hermeneia.com pentru o perioadă asupra lungimii căreia se va pronunța Consiliul. Mulțumesc.
Atenție la diacritice! Vocea lui Dumnezeu și îngerul...nu prea reiese din (con)text. Inserțiile cu elemente din mitologia greacă, forme geometrice, tornade, cubul (Rubik?) m-au dezorientat...
Matei, în primul rînd nu cred că era nevoie să mai încerci să acorzi o peniță acestui text numai de dragul de a-mi atrage atenția. Aceasta este o abatere. Și te avertizez pentru ea. În al doilea rînd nu văd ce legătură are comentariul tău cu textul de mai sus. Aceasta este o altă încălcare a modului cum am convenit să funcționăm pe Hermeneia. În al treilea rînd nu înțeleg de ce dacă ai vreo plîngere specifică nu scrii pe adresa de office a site-ului și menționezi acolo textele concrete unde crezi că ai fost atacat sau ți s-a făcut o nedreptate. De obicei încercăm să abordăm toate aceste plîngeri cu obiectivitate. Apoi nu înțeleg ce rost are această fluturare ridicolă a nu știu căror merite ale tale în afara Hermaneia atîta timp cînd inclusiv în textul de mai sus scriam că nici Hermeneia și nici eu personal nu dau doi bani pe așa ceva în acest context. Cred că am ajus aproape să obosesc de cîte ori am repetat asta. Dar se pare că este o problemă cronică la unii ca tine impresia că acel lucru ar avea valoare pe Hermeneia. Ți-o spun încă o dată, nu știu și nu mă interesează ce politică au alte site-uri sau alte spații literare dar pe Hermeneia așa funcționează lucrurile. Și te asigur că nu se vor schimba. De aceea te rog să încetezi cu menționarea lucrurilor care pentru mine aici nu valorează nici cît o ceapă degerată. Te asigur că această aserțiune este valabilă cu privire la oricine. Iar dacă Regulamentul Hermeneia este cumva ambiguu în legătură cu aceasta voi avea grijă ca să o remediez.
În ce privește alte conflicte sau nemulțumiri te rog să folosești mijloacele rezervate pentru asta și să nu mai abuzezi funcționarea site-ului. Chiar dacă ai avea dreptate sau un motiv justificat să fii nemulțumit, o abatere (sau o nedreptate) nu justifică folosirea alteia ca remediu.
Și mai este ceva. Evident sînt mulți membri pe Hermeneia. Și vor fi și mai mulți. Implicit există posibilitatea sporirii numărului de abateri sau conflicte. Noi nu ne propunem să transformăm Consiliul Editorial Hermeneia într-o stație de poliție. Regula este că încercăm să monitorizăm și sancționam cazurile clare de încălcare flagrantă a Regulamentului și atacurile la persoană. De cîteva ori a trebuit să scriu și să explic unor membri Hermeneia ce este atacul la persoană. Deși părerea mea este că bunul simț intelectual este suficient ca sa faci o distincție. Cît privește celelalte conflicte, noi le considerăm inerente deși de nedorit. Dar nu cred că Hermeneia este o grădiniță unde trebuie să ștergem lacrimile și mucii de fiecare dată cînd i se ia cuiva păpușa sau trenulețul. Dacă există un pattern de abuz oricine ne poate semnala asta cu exemple clare pe adresa de office a site-ului.
'Înodată' e greșit. Se scrie cu dublu 'n' pt că vine de la 'nod' derivat cu prefix. Ce mi-a plăcut la textul ăsta au fost: 'sfîșietor țipătul pescărușului cauterizîndu-și aripile lovite de noapte' o imagine ce tinde spre absolutul macabru. dar și:' finalul. Simplu, dar plăcut. Ce nu mi-a plăcut a fost cam restul poeziei, pe care o găsesc înapoiată ca stil, descrieri ale litoralului puțin cam trunchiate, mărginite să spun așa. În altă ordine de idei...pui virgulițe în anumite locuri, iar în altele nu pui. Pâi ori lași versul liber, cum optează majoritatea postmoderniștilor, ori îi pui frate virgulițe și puncticele cum îi trebuie. De asemenea, ai folosit majusculă la începutul poeziei, iar apoi textul curge fără nici un fel de oprire, astfle că după ce l-am citit am stat să îmi trag sufletul. Deocmadată mă opresc aici. Toate cele bune!
Interesantă nota optimistă din final. Mai ales dacă ne gândim că încălzirea globală care va atrage după sine răcirea planetei, va reduce - se pare că va fi chiar în timpul vieții generației mai tinere - suprafața locuibilă a planetei cu o treime. Dar cultură se poate face și numai pe două treimi din planetă, nu? Dar până la urmă cred că avem cu toții încredere într-un triumf al culturii, iar cei mai optimiști poate chiar într-o "epocă de creativitate absolut unică". Mai ales că acest optimism, Constantin Enianu îl fundamentează pe acea "descoperire" a lui Homo religiosus. Fac, însă, o mică notă, căci, personal, cred că totuși chiar și tehnologia modernă ARE până la urmă și o bază sau justificare religioasă. Chiar dacă distincția dintre cultură și civilizație, ce începe cu Spengler pare-mi-se, exclude aserțiunea mea de mai sus, să ne gândim că această explozie a tehnologiei mai ales in ultimul secol, a avut loc pentru ca omul să-și ofere sieși puteri nebănuite, "neverosimile" - ca să folosesc expresia lui C. Enianu - asupra lumii din jurul său. Putem spune chiar "puteri sacre", de acord, păstrând bineînțeles proporțiile. Ori tocmai această putere asupra lumii, pe care o caută omul tot mai mult în ziua de azi, ea însăși ARE o fundamentare religioasă. Omul este ontologic chemat, din perspectivă creștină desigur, de a fi stăpân al creației, de a și-o supune, de a se face pe sine cununa ei. Deci, iată, și fundamentarea religioasă a ultratehnologizării moderne, chiar dacă ea nu e conștientizată mai ales chiar de cei care o produc. Din nou, demersul lui Constantin Enianu se susține în ceea ce privește încrederea în triumful culturii, căci ea se fundamenteză, într-adevăr, pe simțirea religioasă a omului. Derivarea culturii din cultul religios, care apare ca o posibilitate la Burckhardt, și, mai mult, ca un raport genetic la Berdiaev, nu face decât să arate că, în ultimă instanță, dorința și tendința de frumos a omului pornește tot de la simțirea sa religioasă. Totuși, nu cred că viitoarea epocă de creativitate va fi una "nouă", ori "absolut unică", ci poate doar în alte forme sau expresii "neverosimile" (îmi place expresia, după cum se vede). Și mă bazez, când spun aceasta, pe conceptul lui Crainic despre "nostalgia paradisului" (Eliade cu "întoarcerea la origini" e ceva mai târziu). Adică altceva mai nou sau "mai unic" decât Paradisul, care să-l inspire (mai mult sau mai puțin conștient) pe om, nu poate fi conceput. Una peste alta, articol bine susținut și consecvent sieși. Peniță pentru robustețea articolului și pentru solida fundamentare a "valorii sacramentale" a ființei umane. Și pentru optimism desigur.
universul uman stabilindu-se pe conturul nostru. ne vom intalni cu ei - poetii albi - in astral adunand in noi dorinta de a roti mereu si mereu universul cuvintelor. tacerea sa ne fie regasire dupa zbaterea de aripi a intrebarilor. acolo, in coltul acela de lumina, oamenii toti vor purta pe umeri praful auriu din clepsidra. pentru ca vor ajunge sa priveasca, vor ajunge sa inteleaga. eu voi cere mai departe alte minute. regasire, Ela, si o calatorie spre miraj. multumesc.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Doru, textul ăsta nu seamănă cu ce scrii acum. Cred că e unul mai vechi, mult mai vechi. Și nu înțeleg de l-ai publicat, și te mai și mândrești când ești comparat cu Adrian Păunescu. Răspunde-ți!
pentru textul : Raspunde-ti! decred ca aceasta depinde de fiecare. mulţumesc pentru citire
pentru textul : yin și yang deÎntotdeauna mi-a plăcut aalizei, acum și mai mult când îl simt cum apasă pe pedală.
pentru textul : aici radio Craiova deEste, dar am început să mă plictisesc. Comentariile tale nu au nici o valoare critic-literară, se conduc unilateral după un simț estetic prea personal, care la tine e și slab dezvoltat. A-și da cu părerea, și a sugera variante de text nu înseamnă nici pe departe a face critică pe text; confunzi aici tabla înmulțirii cu tabla zincată. Și dacă alții o înghit, ei bine, eu nu.
pentru textul : Drum interior deNicidecum Virgil pentru mine "de atmosfera" este ceva superior (asa, ca insasi atmosfera :-), ceva in genul muzicii lui Barry White de exemplu. Andu
pentru textul : mate blues deEra o posibilă explicaţie, Virgil, nu un argument. Un argument nu începe cu "cred", aşa cum am început eu primul com. Şi, după cum, cred, se poate înţelege din încheierea mea, bineînţeles că nici eu nu agreez asemenea construcţii... dar nu din motivul că limba română s-ar îmbogăţi astfel prea repede, ci din altele pe care, poate, le vom discuta altădată.
pentru textul : Românul modern s-a născut cu forcepsul deSapphire, mulțumesc, e într-adevăr simplu, pentru că fotografia aceasta cere simplitate. Voi revedea varianta în română.
pentru textul : texture deLa un moment dat, titlul era în finalul primei strofe. Nu ştiu, e interesantă propunerea, mă voi mai gândi. Mulţumesc!
pentru textul : în loc de braţe cresc atunci valuri în care naufragiază trupul cald şi gol al firescului deSuperfluu într-un act cu frustrări hau hau fără ecou Scena căminului cultural Dîlga. Joacă brigada artistică de amatori Umne Umne. Spectatori- fără carte dar cu un pic de minte. Precizări: intrarea în sală fără semințe de floarea soarelui este interzisă. Afinități spirituale: apa e udă, cerul e albastru, pasărea zboară, muntele e înalt, cîmpia e șes. Pe scurt din spectacol: Pe dușumeaua dată cu gaz intră Sofica, fîstîcită; unu doi unu doi hauuuuu, probă de microfon și se aprinde ca mușcata. În rochița de stambă, parcă e o rîndunică speriată de coada ei. Începe pierită toată, copleșită de originalitatea mesajului: “oamenii nu sînt de fapt oameni oamenii nu sînt cîini nu sînt animale oamenii nu sînt porci nu sînt de piatră oamenii nu sînt gîndaci oamenii nu sînt liane nici frunze nici putregai oamenii nu sînt șerpi nici ciuperci sau fiare nu sînt îngeri sau demoni oamenii sînt dumnezei dumeaozeauei douamneazeauai oamenii sînt duuuuuuuuuuuuuu umne umne umne zoaie zemuri” Prin scenă trece tanti Jana. De cînd cu reducerea de personal, ea e bună pentru orice rol; face pe croitoreasa, pe iubita părăsită de Gore, vinde bilete ( unde sînt vremurile cînd un bilet la film costa 1,25 lei, nu 2 lei grei cum zice un contemporan!). Acum desenează cu mopul în aer copaci uscați, aruncă detergent pe ei, apoi suflă cu aspiratorul și pune de un mic viscol. Ah, cum se mai pricepe Jana la recuzită, ce iarnă ca în povești din nimic! Apoteotic: “Gârbovă ca o feștilă/Într-un cap de lumânare;/ Ca o mutră imobilă/De harap cu nasul mare”, Jana se face cioară pe o creangă. Janeto te iubim, tu ești în toate, în cele ce sînt… Din culise se aude lupul, hauuuuu, hauuuuuu! În pantaloni scurți cu bretele, intră Truism a lu’ Mărin Coșcovete. Dă replica Soficăi, plin de emfază: Iarna nu-i ca vara! Spectatorii aplaudă frenetic, pătrunși de așa revelație. Cortina! Vezi bă ăsta a lu’ Anica, ce e omu? Făceai tu pe deșteptu, porc de cîine ce ești! Te-am cîștigat, hai la bufet să dai mastica! zice Costică Marghioală. Doar Sara, o tînără domnișoară nevrotică, bolnavă de prea mult văz, dă din cap nedumerită-mare e grădina ta Doamne! E drept, Sara e o intelectuală subțire, a absolvit școala de menaj de la Găești. Reporter la munca de jos, Poate revenim cu afișul spectacolului.
pentru textul : cînd o fată de douăzeci de ani debobadil, acum văd bine
că whatever (ca si mine)
înţelege la minut
cum pe lume-ai apărut!
PS.
pentru textul : întârzieri de...deşi rabbi-acele...maţe,
mai bine le da la raţe...
Prima senzație a fost de text îmbâcsit de prepoziții și conjucții și o ușoară stângăcie la început.
pentru textul : Există loc de mai bine deA doua a fost că știi să duci până la capăt ideea textului susținând bine titlul - Există loc de mai bine!
A, încă ceva. Titlul și subtitlul sunt excelente și se susțin superb în prima parte.
pentru textul : Apocalypto deMulţumesc pentru apreciere şi lectură domnule Tudor. Mă voi gândi la sugestia dvs. Dar eu explic totuşi că în această delcaraţie de Feminitate, cum este întregul poem, am ales acea idee ca să exprim dizidenţa sau neapartenenţa la lumea masculină. Germenele feminin. Este o idee coerentă cu restul versurilor.
pentru textul : elegie 01 dela ce îți folosesc emoticoanele? la lipsa de inspirație? sau la nevoia de distruge? cuvintele
pentru textul : ars poetica II deȘi totuși... parcă "urechezi" puțin timpul....degradarea... așa a ajuns la mine starea din spatele cuvintelor. Poate mă-nșel!
pentru textul : Scrisoare către un prieten dea fost un spaţiu social şi politic eterogen, amorf dar plin de entuziasm şi naivitate politică din păcate.
Ironia sorţii face ca ministrul de interne din acea perioadă, generalul Chiţac să fie acum în puşcărie pentru crimele de la Timişoara din dec. 89.
Am fost şi eu în Piaţă câteva zile bune. Era o atmosferă frumoasă, dătătoare de speranţă. Comparaţia lui Bobadil cu Woodstock-ul nu este o exagerare. Era acolo ceva pur dar din păcate lipsă de pragmatism politic.
Intelectualii adevăraţi au făcut din păcate figuraţie în acea perioadă şi nu numai. Grupul de Dialog Social organiza întâlniri romantice filosofând despre comunism şi democraţie, în timp ce şacalii de la Ştefan Gheoghiu începeau să construiască edificiul pe care în fapt îl stăpânesc şi acum, ei sau copiii lor.
Ar fi multe de spus. Iar speranţa moare ultima.
pentru textul : 13 – 14 iunie. Piaţa Universităţii. Remember. Pagini de jurnal - Reloaded deHialin, mulțumesc pentru trecere. Mă bucur că ți-a plăcut totuși ceva. Așa e, punctele de vedere sunt subiective.Cât despre depărtare, depinde cum anume o vezi tu. Ce-i drept, pe mine lucrurile raționale nu m-au pasionat niciodată, deși mi-ar fi fost de un mare folos, recunosc. Despre adverbul "nefiresc", rămân la părerea mea. De ce ar fi nefiresc să pară drepte paralele niște cărări? Și depinde ce înțelegi tu prin cărări.
pentru textul : cascade deAm reținut cele semnalate Domnule Cozan. Mulțumesc!
pentru textul : Caii morții dePrivește în jur, ărivește în tine, nu vezi că în toate sunt culori, de la cele mate, la cele trasparente, de la cele vii, la cele terne, prin infinite nuanțe. Nu putem scrie fără culori. Mulțumesc, Alma, pentru că ai văzut frumosul din trist. Virgil, aici sunt doar gânduri. Am încadrat la proză-jurnal. Sunt scrise într-o suflare, nimic elaborat intențuinat. Aș putea să renunț la acea "asurzire", sigur că de-ar fi fost poezie nu aș fi folosit acest cuvânt. Am scris despre un imposibil, o mamă, între ochiul meu și iarba Domnului. Mulțumesc, îmi prinde bine critica ta, e constructivă. E o pagină de jurnal. :)
pentru textul : cai negri, însetați dePoezie! E fain să găsești la capătul zilei un text precum respirația gravă pe două octave a unui lirism de calitate. Un aparent dialog translatând stările, sentimentele ad-hoc. Dualitate sau sensibilitate extremă în definirea grafică a funcției "iubire"? Un pasaj cu o rezonanță specială: "nu știam câtă tristețe poate fi în cuvântul alții... am început să-mi spun, vreau să plec fără a ajunge undeva, îmi place drumul, cred că moștenesc asta de la bunicul(...)" Trapez (isoscel!) doar pentru două locuri...
pentru textul : Singura boală este prezentul dedimineața, aleea înveșmântată (încinsă) cu kimono-ul de frunze, salută din prag, un vis aproape împlinit.
pentru textul : Grădina japoneză deMi se pare ca tu ai ceva de spus in registrul liric, insa ai tendinta sa exagerezi.
pentru textul : fotografie de grup cu pescari deEmotia este calitate, nu cantitate.
Apoi incearca sa eviti cliseele, dauneaza grav sanatatii poeziei, zambetul palid si alunecos din ultima fotografie de exemplu.
Si sa cauti finaluri mai inspirate decat un buchet de garoafe aruncat sau nu ce mai conteaza plus naiba pe care, daca vrei sa-l folosesti, trebuie sa scrii mult mai bine decat am citit eu aici.
In rest, Succes si Sarbatori Fericite
ok, cristina. mă voi folosi de acest loc (pînă găsim altă formă pe hermeneia) să îți cer să ștergi postarea de aici: http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cu-durere-n-suflet
pentru textul : spărgătorul de nuci 2 deacolo faci referință la adresa unui text postat pe hermeneia.com, dar chiar dacă nu ai face, de vreme ce atît emilian cît și tu sînteți membri aici, iar gestul tău impietează asupra mai multor drepturi pe care le are emilian ca autor al textului, mă văd nevoit să îți cer să ștergi textul de acolo. dacă o vei face în următoarele 24 de ore vei primi numai avertisment pe hermeneia. dacă nu, voi fi nevoit să îți suspend contul pe hermeneia.com pentru o perioadă asupra lungimii căreia se va pronunța Consiliul. Mulțumesc.
Atenție la diacritice! Vocea lui Dumnezeu și îngerul...nu prea reiese din (con)text. Inserțiile cu elemente din mitologia greacă, forme geometrice, tornade, cubul (Rubik?) m-au dezorientat...
pentru textul : cubul demarele necaz al lipsei punctuatiei: „...”:) ar fi aratat cam asa:
știi...?
alor mei...
iubești?
iar iubești-ul ala e o replica in constructia dialogului. si cam atat.
pentru textul : neîntâmplarea dein rest multam pentru comentariu, pentru experiment, pentru lacrima!
asta nici mie nu mi-a placut...
pentru textul : envoyee de mon i-phone decred ca e scris intr-un moment in care, de fapt, tacerea face mai bine decat spunerea, e mai rodnica.
Matei, în primul rînd nu cred că era nevoie să mai încerci să acorzi o peniță acestui text numai de dragul de a-mi atrage atenția. Aceasta este o abatere. Și te avertizez pentru ea. În al doilea rînd nu văd ce legătură are comentariul tău cu textul de mai sus. Aceasta este o altă încălcare a modului cum am convenit să funcționăm pe Hermeneia. În al treilea rînd nu înțeleg de ce dacă ai vreo plîngere specifică nu scrii pe adresa de office a site-ului și menționezi acolo textele concrete unde crezi că ai fost atacat sau ți s-a făcut o nedreptate. De obicei încercăm să abordăm toate aceste plîngeri cu obiectivitate. Apoi nu înțeleg ce rost are această fluturare ridicolă a nu știu căror merite ale tale în afara Hermaneia atîta timp cînd inclusiv în textul de mai sus scriam că nici Hermeneia și nici eu personal nu dau doi bani pe așa ceva în acest context. Cred că am ajus aproape să obosesc de cîte ori am repetat asta. Dar se pare că este o problemă cronică la unii ca tine impresia că acel lucru ar avea valoare pe Hermeneia. Ți-o spun încă o dată, nu știu și nu mă interesează ce politică au alte site-uri sau alte spații literare dar pe Hermeneia așa funcționează lucrurile. Și te asigur că nu se vor schimba. De aceea te rog să încetezi cu menționarea lucrurilor care pentru mine aici nu valorează nici cît o ceapă degerată. Te asigur că această aserțiune este valabilă cu privire la oricine. Iar dacă Regulamentul Hermeneia este cumva ambiguu în legătură cu aceasta voi avea grijă ca să o remediez.
pentru textul : starea hermeneia deÎn ce privește alte conflicte sau nemulțumiri te rog să folosești mijloacele rezervate pentru asta și să nu mai abuzezi funcționarea site-ului. Chiar dacă ai avea dreptate sau un motiv justificat să fii nemulțumit, o abatere (sau o nedreptate) nu justifică folosirea alteia ca remediu.
Și mai este ceva. Evident sînt mulți membri pe Hermeneia. Și vor fi și mai mulți. Implicit există posibilitatea sporirii numărului de abateri sau conflicte. Noi nu ne propunem să transformăm Consiliul Editorial Hermeneia într-o stație de poliție. Regula este că încercăm să monitorizăm și sancționam cazurile clare de încălcare flagrantă a Regulamentului și atacurile la persoană. De cîteva ori a trebuit să scriu și să explic unor membri Hermeneia ce este atacul la persoană. Deși părerea mea este că bunul simț intelectual este suficient ca sa faci o distincție. Cît privește celelalte conflicte, noi le considerăm inerente deși de nedorit. Dar nu cred că Hermeneia este o grădiniță unde trebuie să ștergem lacrimile și mucii de fiecare dată cînd i se ia cuiva păpușa sau trenulețul. Dacă există un pattern de abuz oricine ne poate semnala asta cu exemple clare pe adresa de office a site-ului.
'Înodată' e greșit. Se scrie cu dublu 'n' pt că vine de la 'nod' derivat cu prefix. Ce mi-a plăcut la textul ăsta au fost: 'sfîșietor țipătul pescărușului cauterizîndu-și aripile lovite de noapte' o imagine ce tinde spre absolutul macabru. dar și:' finalul. Simplu, dar plăcut. Ce nu mi-a plăcut a fost cam restul poeziei, pe care o găsesc înapoiată ca stil, descrieri ale litoralului puțin cam trunchiate, mărginite să spun așa. În altă ordine de idei...pui virgulițe în anumite locuri, iar în altele nu pui. Pâi ori lași versul liber, cum optează majoritatea postmoderniștilor, ori îi pui frate virgulițe și puncticele cum îi trebuie. De asemenea, ai folosit majusculă la începutul poeziei, iar apoi textul curge fără nici un fel de oprire, astfle că după ce l-am citit am stat să îmi trag sufletul. Deocmadată mă opresc aici. Toate cele bune!
pentru textul : Mirajul deInteresantă nota optimistă din final. Mai ales dacă ne gândim că încălzirea globală care va atrage după sine răcirea planetei, va reduce - se pare că va fi chiar în timpul vieții generației mai tinere - suprafața locuibilă a planetei cu o treime. Dar cultură se poate face și numai pe două treimi din planetă, nu? Dar până la urmă cred că avem cu toții încredere într-un triumf al culturii, iar cei mai optimiști poate chiar într-o "epocă de creativitate absolut unică". Mai ales că acest optimism, Constantin Enianu îl fundamentează pe acea "descoperire" a lui Homo religiosus. Fac, însă, o mică notă, căci, personal, cred că totuși chiar și tehnologia modernă ARE până la urmă și o bază sau justificare religioasă. Chiar dacă distincția dintre cultură și civilizație, ce începe cu Spengler pare-mi-se, exclude aserțiunea mea de mai sus, să ne gândim că această explozie a tehnologiei mai ales in ultimul secol, a avut loc pentru ca omul să-și ofere sieși puteri nebănuite, "neverosimile" - ca să folosesc expresia lui C. Enianu - asupra lumii din jurul său. Putem spune chiar "puteri sacre", de acord, păstrând bineînțeles proporțiile. Ori tocmai această putere asupra lumii, pe care o caută omul tot mai mult în ziua de azi, ea însăși ARE o fundamentare religioasă. Omul este ontologic chemat, din perspectivă creștină desigur, de a fi stăpân al creației, de a și-o supune, de a se face pe sine cununa ei. Deci, iată, și fundamentarea religioasă a ultratehnologizării moderne, chiar dacă ea nu e conștientizată mai ales chiar de cei care o produc. Din nou, demersul lui Constantin Enianu se susține în ceea ce privește încrederea în triumful culturii, căci ea se fundamenteză, într-adevăr, pe simțirea religioasă a omului. Derivarea culturii din cultul religios, care apare ca o posibilitate la Burckhardt, și, mai mult, ca un raport genetic la Berdiaev, nu face decât să arate că, în ultimă instanță, dorința și tendința de frumos a omului pornește tot de la simțirea sa religioasă. Totuși, nu cred că viitoarea epocă de creativitate va fi una "nouă", ori "absolut unică", ci poate doar în alte forme sau expresii "neverosimile" (îmi place expresia, după cum se vede). Și mă bazez, când spun aceasta, pe conceptul lui Crainic despre "nostalgia paradisului" (Eliade cu "întoarcerea la origini" e ceva mai târziu). Adică altceva mai nou sau "mai unic" decât Paradisul, care să-l inspire (mai mult sau mai puțin conștient) pe om, nu poate fi conceput. Una peste alta, articol bine susținut și consecvent sieși. Peniță pentru robustețea articolului și pentru solida fundamentare a "valorii sacramentale" a ființei umane. Și pentru optimism desigur.
pentru textul : Mircea Eliade - dialectica sacrului întru omul total deuniversul uman stabilindu-se pe conturul nostru. ne vom intalni cu ei - poetii albi - in astral adunand in noi dorinta de a roti mereu si mereu universul cuvintelor. tacerea sa ne fie regasire dupa zbaterea de aripi a intrebarilor. acolo, in coltul acela de lumina, oamenii toti vor purta pe umeri praful auriu din clepsidra. pentru ca vor ajunge sa priveasca, vor ajunge sa inteleaga. eu voi cere mai departe alte minute. regasire, Ela, si o calatorie spre miraj. multumesc.
pentru textul : concert fără orchestră și pian dePagini