pun lectorul să facă un efort deosebit.
spre exemplu, apropo de ceea ce ai semnalat tu:
"fiorul nu mai are preocupări, dintotdeauna/ tocmai pentru că/ mereu/ etc.
ne-am împodobit cu indiferenţă
de trecători".
nu prea agreez lianţii. ei pot fi imaginaţi în lipsă. în fel şi chip. detest vorbăria în poezie. dar asta este ce îmi/nu-mi place mie, nu aş putea impune şi altcuiva acest mod de de a vedea/ percepe/ descrie/ transcrie stările. îmi pare nespus de rău că mesajul nu a ajuns la tine, Daniela, clar nu avem acelaşi mod de exprimare în versuri, însă, nu mă deranjezi deloc să treci să-ţi spui cinstit părerea. Contează, cum să nu, să mă fac înţeleasă de majoritate, neavând pretenţia unui 100%. aş intra în absurd.
Să te plimbi prin prorpia casă memorială, asta da ispită poetică. "Codrul de sticle", "salariul mirării", "celălalt obraz - oglindă retrovizoare" sunt doar câteva din măestriile articulate așa, din încheietură.
Cristi, nimeni, dar absolut nimeni, nu goneste pe nimeni de aici. cel putin atita timp cit ma ocup eu de hermeneia. dar motivul avertizarii este cel pe care l-ai mentionat. si nu functioneaza aici sisteme cu acumulari ca si minutele la celular.
Mari, Parerea mea e ca, intors pe dos sau nu, poemul are idee si o exprimare rafinata. Desi pe alocuri copilareasca, ii sta bine in hainele astea micute de scoala. Ce nu imi place este acest "sa ne imaginam..." nu are forta de a ma mobiliza sa fac lucrul acela, cred ca o exprimare mai personala ar putea avea darul de a transmite mai mult. In poezia moderna acest "pattern" (model) al perceptiei s-a schimbat destul de mult si nu zic ca trebuie sa ascultam tot ce spune curentul "trendul" dar nici sa fim complet pe dinafara lui, daca nu suntem genii :-) In concluzie, e un poem bun, merita pastrat, eventual revenit ulterior asupra lui, dupa ce anii vor face ceea ce ei stiu sa faca cel mai bine, sa aseze lucrurile la locurile lor. Deci inclusiv in mormant, asta e... Andu
privirea ta e ascuţită, Adriane. mă gândeam ce cusur va vedea cititorul în creaţia asta ciudată. observaţiile tale sînt obiective. am luat o mătură mică şi am încercat să scot nişte gongi afară dar n-au ieşit toate. voi mai aştepta un pic, mă voi mai gândi şi după aceea.
mulţumesc de trecere. o alta întrebare care-mi stă pe buze în afară de cea cu îngerii e: cine m-a retrogradat din nou?
* "mi se texturează pielea" - "a textura" e un verb tranzitiv, de aceea sintagma nu e tocmai corectă. E drept, poate trece drept licenţă, dar nu-i văd rostul.
* "lubrificându-mi" - "lubrifiindu-mi" ?
* erori de spaţiere după/ înaintea semnelor de punctuaţie.
De ce "experiment"? Pentru ca aceste construcţii să-şi găsească justificare ("o să supraviețuim vintage/ pe scaunele lor cu un picior învârtitor/ lunecând ethereal/ în albeața gălbuie/ de prin ungherele orașului, clopoțind").
insomniile acestea pline de lirism au culori nebănuite, cu metafore noi, proaspete, precum un buchețel de maci albi: "știu, deseori mă zbat în pereții somnului vostru" "în curând va fi dimineață, domnule, doamnă, și iar lumina ne va decoji, cu degete umede, neîntrebându-ne" te citesc cu plăcere.
Multumesc pentru apreciere, incantata ca ai trecut prin poezia mea. :o)
Din pacate nu m-am inscris la concurs, de fapt nici nu stiam de el si de fapt nici nu cred ca-i "din pacate" - cred ca se pot scrie poezii mult mai bune pentru el.
Raluca, 'm.am' 'm-am', sau mamam? E bine că te-ai uitat la poem. Și el s-a uitat la tine.
Dorin, întrebarea ta e filozofică și nu voi pica în această mică virgulă capcană pe care mi-o întinzi pentru că știu că nu aș putea duce prea departe o asemenea discuție, care ar putea fi, de altfel, foarte interesantă.
Cu alt interlocutor însă, cum ar fi dom' profesor Gorun, de exemplu...
Mulțumesc.
Mult succes Cenaclului Virtualia. Vă voi însoți de departe cu gândul și inima și aștept vești cât mai frumoase pe măsura inițiatorului său. Să auzim numai de bine.
poemul de mai jos se numeste "Cine se ascunde aici" si l-am publicat de curand pe site-ul Hermeneia De când a încurcat sforile păpușilor Sale lacrimile lui Dumnezeu s-au strâns laolaltă în angoasa mărilor lumii Într-o noapte a coborât pe pământ, ascunzându-se ca un copil cu aripile frânte sub un colț al inimii noastre. De fiecare dată când ura îi zgârie pielea și îi străpungem avid în cuie nevinovăția El sădește petale de flori pe care să ne așternem obrazul. Nu ne mai cere nimic. A făcut-o o singură dată. De atunci are răbdare și ne iubește până când inima noastră se satură de viață, apoi, abandonați de noi înșine, ne adoptă.
Eul liric apare aici în dublă ipostază. În primele trei strofe e o păsăre, la început "oarbă" afându-se sub amprenta "umbrelor mute", care reușește apoi să spargă ochiul rece, de sticlă, umplându-se deodată de "ochi", simbol al cunoașterii (de sine). Eu văd ideea unei înălțări, a unei conștientizări a propriei valori sugerate chiar prin "trilul de- cântare". În ultima strofă, cea de-a doua ipostază e cealaltă parte a sinelui căutându-și jumătatea, iubirea pierdută...:)
„Mă bucur că a re-apărut Bobadil. Îi simţeam lipsa…[ Pe bune]”.
Ca pensionar cu acte în regulă mă preumblam, mai zilele trecute, pe „aleea şahiştilor din Cişmigiu pe care nu am uitat s-o frecventez din când în când”. Şi acolo peste ce dau? Păi peste una dintre disputele, relativ frecvente, dintre Magistrul Sixtus şi maistoraşul Bobadil. La care se strânseseră câţiva, nu prea mulţi, căscând de plictiseală. Recunosc că din punctul meu de vedere, nu ştiu de ce, astfel de dispute mă interesau în cel mai mare grad. Păcat că am pierdut începutul şi am intrat doar pe faza în care maistoraşul venise spăşit să dea nu ştiu ce examen scris cu Magistrul, văicărindu-se cum că ar fi imperios necesar să se amâne examenul pentru că, aşa şi pe dincolo, cu o seară înainte fusese prin tot soiul de terase, baruri, cazinouri şi altele asemenea şi, în principal – asta conta îndeosebi – nimerise în final la un salon de masaj erotic unde ajunsese să constate că „Eseul este prima mea iubire dar, ce să-i faci, acum, la bătrânețe, m-am îndrăgostit de o bacantă”. În concluzie, cerea amânarea pe motiv că oboseala (psihică, dar mai ales fizică) îl excedase atât de profund încât nu mai putea face faţă examenului scris (dacă ar fi fost doar oral, mai treacă-meargă). La care, nesimţitul ăla de Sixtus i-a replicat sec: Ştii ce, Bobadilică, eu de examenul scris nu te scutesc. Aşa că nu-ţi mai rămâne nimic altceva de făcut decât să încerci cu mâna ailaltă. Bineînţeles că a urmat, cu gingăşie. un şir de invective dintr-o parte în alta. Care, după ce s-a sfârşit, preopinenţii (cum se întâmplă întotdeauna cu cei doi) s-au împăcat şi au plecat, braţ la braţ, voios („Noi cu muşchii de oţel/ vom culege muşeţel”) unde în alt loc decât pe Hermeneia ca s-o ia de la început cu cearta. Pe Hermeneia pe unde şi eu, din când în când, zapez pe calculator pentru a-mi lua „metrul cub de cultură” cum se zice. Mai ales când încearcă nevastă-mea să mă prindă că vizionez filme pentru adulţi (frecventate mai mult de copii; adolescenţii n-au nevoie) şi nu reuşeşte neam!
Problema e alta… Că ăia de pe H., mai devreme sau mai târziu, o să se cam sature de amândoi şi o să-i trimită la programul ăla de-i zice Rabla. Şi atunci cum o să mai scap de nevastă-mea (că ăsta era singurul divertisment care mă interesa de pe acolo)?
se pare, cel puțin pentru mine, că cele mai «deschise» sunt textele poetice incomplete. Pentru că ele au un anumit soi de imperfecțiune ce mă fascinează tocmai datorită faptului că sunt imperfecte.
Excelent text, savuros, plin de o ironie amară foarte bine dozată. Îl gust, cu atât mai mult cu cât şi pe mine "zeloţii" lui Iliescu, pe vremea când conducea el "destinele tineretului român", m-au determinat să-mi tund admirabila chică de poet. Rememorez, legat de aceasta, două episoade, precizând că faptele se petreceau în 1969, scopul fiind acela de a înăbuşi în faşă influenţa evenimentelor din 68, din Franţa. Pe străzi umblau comandouri alcătuite, chipurile, din muncitori, care acostau tinerii cu plete şi-i duceau în frizerii, unde erau tunşi extrem de sever. Tot aşa, tipii cu barbă erau raşi. Un asemenea grup a intrat în holul Facultăţii de Limba şi Literatura Română şi, la un moment dat, cum pe scări cobora profesorul de lingvistică Emanuel Vasiliu, pe care nu l-am văzut niciodată altfel decât cu o simpatică bărbuţă, cerberii l-au apucat, ca odinioară oamenii lui Brâncoveanu pe cuviosul (dar oarecum culpabilul) Antim, cu scopul de a-l duce să-i taie barba. În zadar protesta omul că are poza în buletin cu barbă. Au sărit câţiva studenţi şi l-au salvat.
Al doile episod e legat de tânărul, pe atunci, poet Adrian Păunescu. La Facultatea de Română funcţiona cenaclul Junimea (condus de George Ivaşcu), în care Păunescu era lider de opinie. Se impunea nu doar prin fermitatea intervenţiilor, dar şi prin vocea tunătoare (utilizată, mai apoi, la Cenaclul Flacăra), ca şi prin chica enormă. Deodată, la şedinţa desfăşurată în luna dedicată de Partid (re)educării tinerilor cu tendinţe suspecte, Păunescu a apărut tuns frumos, stârnind, la intrarea în amfiteatrul Odobescu (şedinţa începuse), râsete semnificative. "Trebuie să ne conformăm...", a zâmbit confuz şi cu jenă autorul "Mieilor primi". Adevărul era că mai bine te duceai singur la frizerie, ca să te tunzi acceptabil (ceea ce am făcut, cu durere, şi eu). Dacă te prindeau ăia, erai tuns aproape zero. Acţiunea punitivă a durat cam vreo lună, apoi s-a renunţat.
Am şi alte amintiri, mai dureroase. Inclusiv trecerea tatălui meu pe la Canal. Dar eu am rămas aici, în România. Fiul meu, însă, nu. Se află în Quebec, unde scoate un mensual pentru imigranţi: "Les imigrants de la Capitale".
Cristi, citindu-te, m-am gandit ca poetii isi deconspira intotdeauna profilul liric...prin proza pe care o scriu! Spun asta pentru ca si eu sunt un alcatuitor de versuri care s-a incapatant, o vreme, sa faca ochi dulci genului epic; in cele in urma, mi-a venit mintea la cap...:) Naratiunea nu e rea, atmosfera si personajele se contureaza, insa as fi preferat un ton mai "macho" al povestitorului, niste fraze mai scurte si ceva mai scuturate de lirism. dar, dincole de mofturile mele, este un text pe care l-am parcurs cu placere si (recunosc!) cu surprindere. are si o continuare?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
pun lectorul să facă un efort deosebit.
spre exemplu, apropo de ceea ce ai semnalat tu:
"fiorul nu mai are preocupări, dintotdeauna/ tocmai pentru că/ mereu/ etc.
ne-am împodobit cu indiferenţă
de trecători".
nu prea agreez lianţii. ei pot fi imaginaţi în lipsă. în fel şi chip. detest vorbăria în poezie. dar asta este ce îmi/nu-mi place mie, nu aş putea impune şi altcuiva acest mod de de a vedea/ percepe/ descrie/ transcrie stările. îmi pare nespus de rău că mesajul nu a ajuns la tine, Daniela, clar nu avem acelaşi mod de exprimare în versuri, însă, nu mă deranjezi deloc să treci să-ţi spui cinstit părerea. Contează, cum să nu, să mă fac înţeleasă de majoritate, neavând pretenţia unui 100%. aş intra în absurd.
te aştept cu plăcere,
Ottilia
pentru textul : one way ticket deLike! Reuşită imaginea stilizată despre " aura" sfinţilor.
pentru textul : Haiku deSă te plimbi prin prorpia casă memorială, asta da ispită poetică. "Codrul de sticle", "salariul mirării", "celălalt obraz - oglindă retrovizoare" sunt doar câteva din măestriile articulate așa, din încheietură.
pentru textul : Casa memoriala Dancus (Fragment) deCristi, nimeni, dar absolut nimeni, nu goneste pe nimeni de aici. cel putin atita timp cit ma ocup eu de hermeneia. dar motivul avertizarii este cel pe care l-ai mentionat. si nu functioneaza aici sisteme cu acumulari ca si minutele la celular.
pentru textul : Camilafca iubirii deMari, Parerea mea e ca, intors pe dos sau nu, poemul are idee si o exprimare rafinata. Desi pe alocuri copilareasca, ii sta bine in hainele astea micute de scoala. Ce nu imi place este acest "sa ne imaginam..." nu are forta de a ma mobiliza sa fac lucrul acela, cred ca o exprimare mai personala ar putea avea darul de a transmite mai mult. In poezia moderna acest "pattern" (model) al perceptiei s-a schimbat destul de mult si nu zic ca trebuie sa ascultam tot ce spune curentul "trendul" dar nici sa fim complet pe dinafara lui, daca nu suntem genii :-) In concluzie, e un poem bun, merita pastrat, eventual revenit ulterior asupra lui, dupa ce anii vor face ceea ce ei stiu sa faca cel mai bine, sa aseze lucrurile la locurile lor. Deci inclusiv in mormant, asta e... Andu
pentru textul : Radical din doi deprivirea ta e ascuţită, Adriane. mă gândeam ce cusur va vedea cititorul în creaţia asta ciudată. observaţiile tale sînt obiective. am luat o mătură mică şi am încercat să scot nişte gongi afară dar n-au ieşit toate. voi mai aştepta un pic, mă voi mai gândi şi după aceea.
mulţumesc de trecere. o alta întrebare care-mi stă pe buze în afară de cea cu îngerii e: cine m-a retrogradat din nou?
pentru textul : de la eva la dama de pică deDe corectat:
* "mi se texturează pielea" - "a textura" e un verb tranzitiv, de aceea sintagma nu e tocmai corectă. E drept, poate trece drept licenţă, dar nu-i văd rostul.
* "lubrificându-mi" - "lubrifiindu-mi" ?
* erori de spaţiere după/ înaintea semnelor de punctuaţie.
De ce "experiment"? Pentru ca aceste construcţii să-şi găsească justificare ("o să supraviețuim vintage/ pe scaunele lor cu un picior învârtitor/ lunecând ethereal/ în albeața gălbuie/ de prin ungherele orașului, clopoțind").
pentru textul : deviațiiart deerată:
pentru textul : epigrama bat-o vina deci pentru
insomniile acestea pline de lirism au culori nebănuite, cu metafore noi, proaspete, precum un buchețel de maci albi: "știu, deseori mă zbat în pereții somnului vostru" "în curând va fi dimineață, domnule, doamnă, și iar lumina ne va decoji, cu degete umede, neîntrebându-ne" te citesc cu plăcere.
pentru textul : Insomnii în blocul D5 deMultumesc pentru apreciere, incantata ca ai trecut prin poezia mea. :o)
pentru textul : Externare de primăvară deDin pacate nu m-am inscris la concurs, de fapt nici nu stiam de el si de fapt nici nu cred ca-i "din pacate" - cred ca se pot scrie poezii mult mai bune pentru el.
Raluca, 'm.am' 'm-am', sau mamam? E bine că te-ai uitat la poem. Și el s-a uitat la tine.
pentru textul : nimic despre Nimic deDorin, întrebarea ta e filozofică și nu voi pica în această mică virgulă capcană pe care mi-o întinzi pentru că știu că nu aș putea duce prea departe o asemenea discuție, care ar putea fi, de altfel, foarte interesantă.
Cu alt interlocutor însă, cum ar fi dom' profesor Gorun, de exemplu...
Mulțumesc.
Mult succes Cenaclului Virtualia. Vă voi însoți de departe cu gândul și inima și aștept vești cât mai frumoase pe măsura inițiatorului său. Să auzim numai de bine.
pentru textul : Cenaclul Virtualia Iași - la ediția a XI-a dee o greșeală typo în titlu?
pentru textul : anotimp interzis derespect memoria acestei tragedii
pentru textul : Holocaust depoemul de mai jos se numeste "Cine se ascunde aici" si l-am publicat de curand pe site-ul Hermeneia De când a încurcat sforile păpușilor Sale lacrimile lui Dumnezeu s-au strâns laolaltă în angoasa mărilor lumii Într-o noapte a coborât pe pământ, ascunzându-se ca un copil cu aripile frânte sub un colț al inimii noastre. De fiecare dată când ura îi zgârie pielea și îi străpungem avid în cuie nevinovăția El sădește petale de flori pe care să ne așternem obrazul. Nu ne mai cere nimic. A făcut-o o singură dată. De atunci are răbdare și ne iubește până când inima noastră se satură de viață, apoi, abandonați de noi înșine, ne adoptă.
pentru textul : Dumnezeu dedjamal, esti tare. parca nu-mi vine sa cred ca romîna nu e limba ta nativa. te exprimi curat si frumos
pentru textul : Strigăt dep.s. --- de cînd are cerneala Virtualia sigla de la „Pelikan”. (Sau de cînd vinde firma „Pelikan” cerneală Virtualia?) just asking....
pentru textul : A zecea antologie de cenaclu - Virtualia decongrats!
am rasfoit cu placere cartea ta virtuala. ideea e buna. daca as avea si un spray cu miros de hartie/ carte noua ar fi super.
dar oricum, aplaud ideea. si ma bucur ca te pot citi.
pentru textul : paul blaj - poetul miazănoapte - ed. Napoca Star - Cluj - 2010 deEul liric apare aici în dublă ipostază. În primele trei strofe e o păsăre, la început "oarbă" afându-se sub amprenta "umbrelor mute", care reușește apoi să spargă ochiul rece, de sticlă, umplându-se deodată de "ochi", simbol al cunoașterii (de sine). Eu văd ideea unei înălțări, a unei conștientizări a propriei valori sugerate chiar prin "trilul de- cântare". În ultima strofă, cea de-a doua ipostază e cealaltă parte a sinelui căutându-și jumătatea, iubirea pierdută...:)
pentru textul : curierul deeu nu ma impac cu acele 'palme subtiate pana la zbor', mult prea plastica expresia, simt eu, dulcica sa spun asa:)
'limbă de carne tăiată de limbă', nici asta nu inteleg desi mi-ar placea sa inteleg.
pentru mine reiese ca un poem de dragoste fain, personalizat cu apelativele 'ametito', 'imprastiato', 'zvapaiato', ca doar Maniri una e!
pentru textul : Număratul pe degete deLa mulți ani Hermeneei!La mulți ani, Virgil și Consiliului de Conducere Hermeneia! Un an binecuvântat, cu drag! paul blaj
pentru textul : Sărbători bune - 2008 deArty, revin. voiam să-fi spun că ai putea schimba asta
„mi-e frică că va ...”
vezi penultima strofă.
pentru textul : poem orb de„Mă bucur că a re-apărut Bobadil. Îi simţeam lipsa…[ Pe bune]”.
Ca pensionar cu acte în regulă mă preumblam, mai zilele trecute, pe „aleea şahiştilor din Cişmigiu pe care nu am uitat s-o frecventez din când în când”. Şi acolo peste ce dau? Păi peste una dintre disputele, relativ frecvente, dintre Magistrul Sixtus şi maistoraşul Bobadil. La care se strânseseră câţiva, nu prea mulţi, căscând de plictiseală. Recunosc că din punctul meu de vedere, nu ştiu de ce, astfel de dispute mă interesau în cel mai mare grad. Păcat că am pierdut începutul şi am intrat doar pe faza în care maistoraşul venise spăşit să dea nu ştiu ce examen scris cu Magistrul, văicărindu-se cum că ar fi imperios necesar să se amâne examenul pentru că, aşa şi pe dincolo, cu o seară înainte fusese prin tot soiul de terase, baruri, cazinouri şi altele asemenea şi, în principal – asta conta îndeosebi – nimerise în final la un salon de masaj erotic unde ajunsese să constate că „Eseul este prima mea iubire dar, ce să-i faci, acum, la bătrânețe, m-am îndrăgostit de o bacantă”. În concluzie, cerea amânarea pe motiv că oboseala (psihică, dar mai ales fizică) îl excedase atât de profund încât nu mai putea face faţă examenului scris (dacă ar fi fost doar oral, mai treacă-meargă). La care, nesimţitul ăla de Sixtus i-a replicat sec: Ştii ce, Bobadilică, eu de examenul scris nu te scutesc. Aşa că nu-ţi mai rămâne nimic altceva de făcut decât să încerci cu mâna ailaltă. Bineînţeles că a urmat, cu gingăşie. un şir de invective dintr-o parte în alta. Care, după ce s-a sfârşit, preopinenţii (cum se întâmplă întotdeauna cu cei doi) s-au împăcat şi au plecat, braţ la braţ, voios („Noi cu muşchii de oţel/ vom culege muşeţel”) unde în alt loc decât pe Hermeneia ca s-o ia de la început cu cearta. Pe Hermeneia pe unde şi eu, din când în când, zapez pe calculator pentru a-mi lua „metrul cub de cultură” cum se zice. Mai ales când încearcă nevastă-mea să mă prindă că vizionez filme pentru adulţi (frecventate mai mult de copii; adolescenţii n-au nevoie) şi nu reuşeşte neam!
Problema e alta… Că ăia de pe H., mai devreme sau mai târziu, o să se cam sature de amândoi şi o să-i trimită la programul ăla de-i zice Rabla. Şi atunci cum o să mai scap de nevastă-mea (că ăsta era singurul divertisment care mă interesa de pe acolo)?
pentru textul : (1.1) Este poeticul o cale de cunoaştere şi acţiune? Azi Heidegger (1): Poeticul locuieşte Omul deMulțumesc, Paul.
pentru textul : Isidore Isou, pour en finir avec la conspiration du silence/Collection François Poyet deexcelent sound!
pentru textul : seis cuerdas deeu zic mulțumesc, Virgil, și-l trec la „favorite”.
*sugestiile
pentru textul : Eterna reîntoarcere dese pare, cel puțin pentru mine, că cele mai «deschise» sunt textele poetice incomplete. Pentru că ele au un anumit soi de imperfecțiune ce mă fascinează tocmai datorită faptului că sunt imperfecte.
pentru textul : dark glaze deExcelent text, savuros, plin de o ironie amară foarte bine dozată. Îl gust, cu atât mai mult cu cât şi pe mine "zeloţii" lui Iliescu, pe vremea când conducea el "destinele tineretului român", m-au determinat să-mi tund admirabila chică de poet. Rememorez, legat de aceasta, două episoade, precizând că faptele se petreceau în 1969, scopul fiind acela de a înăbuşi în faşă influenţa evenimentelor din 68, din Franţa. Pe străzi umblau comandouri alcătuite, chipurile, din muncitori, care acostau tinerii cu plete şi-i duceau în frizerii, unde erau tunşi extrem de sever. Tot aşa, tipii cu barbă erau raşi. Un asemenea grup a intrat în holul Facultăţii de Limba şi Literatura Română şi, la un moment dat, cum pe scări cobora profesorul de lingvistică Emanuel Vasiliu, pe care nu l-am văzut niciodată altfel decât cu o simpatică bărbuţă, cerberii l-au apucat, ca odinioară oamenii lui Brâncoveanu pe cuviosul (dar oarecum culpabilul) Antim, cu scopul de a-l duce să-i taie barba. În zadar protesta omul că are poza în buletin cu barbă. Au sărit câţiva studenţi şi l-au salvat.
pentru textul : mic pamflet de neputinţă. 2. deAl doile episod e legat de tânărul, pe atunci, poet Adrian Păunescu. La Facultatea de Română funcţiona cenaclul Junimea (condus de George Ivaşcu), în care Păunescu era lider de opinie. Se impunea nu doar prin fermitatea intervenţiilor, dar şi prin vocea tunătoare (utilizată, mai apoi, la Cenaclul Flacăra), ca şi prin chica enormă. Deodată, la şedinţa desfăşurată în luna dedicată de Partid (re)educării tinerilor cu tendinţe suspecte, Păunescu a apărut tuns frumos, stârnind, la intrarea în amfiteatrul Odobescu (şedinţa începuse), râsete semnificative. "Trebuie să ne conformăm...", a zâmbit confuz şi cu jenă autorul "Mieilor primi". Adevărul era că mai bine te duceai singur la frizerie, ca să te tunzi acceptabil (ceea ce am făcut, cu durere, şi eu). Dacă te prindeau ăia, erai tuns aproape zero. Acţiunea punitivă a durat cam vreo lună, apoi s-a renunţat.
Am şi alte amintiri, mai dureroase. Inclusiv trecerea tatălui meu pe la Canal. Dar eu am rămas aici, în România. Fiul meu, însă, nu. Se află în Quebec, unde scoate un mensual pentru imigranţi: "Les imigrants de la Capitale".
S-a omis un cuvânt în versul „a plecat fără guste din struguri” - a plecat fără să guste...
pentru textul : rafale 1 deCristi, citindu-te, m-am gandit ca poetii isi deconspira intotdeauna profilul liric...prin proza pe care o scriu! Spun asta pentru ca si eu sunt un alcatuitor de versuri care s-a incapatant, o vreme, sa faca ochi dulci genului epic; in cele in urma, mi-a venit mintea la cap...:) Naratiunea nu e rea, atmosfera si personajele se contureaza, insa as fi preferat un ton mai "macho" al povestitorului, niste fraze mai scurte si ceva mai scuturate de lirism. dar, dincole de mofturile mele, este un text pe care l-am parcurs cu placere si (recunosc!) cu surprindere. are si o continuare?
pentru textul : Calendarul dePagini