expresia prin cuvant nu inseamna neaparat poetizare, zambesc cand citesc un astfel de comentariu. despre scrierea lui virgil nici nu am ce spune, nu e nimic de spus, modul in care dom' director hermeneia analizeaza textele este ingineresc, uneori zambesc gandindu-ma ca acest om talentat face si lucruri pur si simplu din obligatie, fara sa simta nicio chemare, poemul asta m-a prins intr-o miscare de du-te vino si da, mi-a amintit de fado. ati ascultat fado-ul? ati inteles acel sentiment fantastic al uitarii, al abandonului? al inexistentei zilei de maine? ce mi se pare din ce in ce mai interesant insa este ca pe aici pe hermeneia nu mai avem comentatori, iar eu (nu ca as fi mare motz :-) mai ca ma las de meseria asta in secunda doi daca lucrurile o tin tot asa. hermeneia a ajuns mai rau ca agonia la acest capitol, ceea ce zic eu e grav, pentru ca mai rau decat agonia inseamna damnarea literara si chiar nu vreau sa cobesc, Bobadil.
Gorune, mie-mi plac pseudohaiku-urile tale. Iar dacă abandonezi atît de ușor, doar fiindcă Andu e atît de... bobadilicos și Luminița vine să dea lecții despre adevărata artă haiku (nu contest calitatea celor scrise de dînsa, dar m-a dezamăgit specificarea acelui "ad-hoc" datorită unei miresme neplăcute de aer superior), mă declar tristă.
Fotografia este o artă. Pentru a deveni o operă de artă ea trebuie caprurată de un ochi talentat, tehnic chiar. Odată cu apariţia fotografiei digitale, oricine poate fi fotograf, toată lumea iubeşte fotografia şi îşi consideră pozele "bune", sau "frumoase". O poză clară, nu înseamnă o poză bună din punct de vedere artistic, contează lumina, umbrele, unghiul, culorile, expresia feţei... pentru a înţelege mai bine fotografia, ar trebui să ai aşa umpic habar despre pictură, despre vizual, despre artă...
Nu consider deci fotografia aceasta un "un kitsch desavirsit" ci o neînţelegere a arte fotografice, căci asta e o poză personală, ce pentru Queen Margot înseamnă foarte mult, însă această fotografie nu îşi are locul aici, ci în albumul de familie.
Sincer să fiu e mai bine să lăsăm poza asta în sertaru cu albumu de familie, că variantele propuse de D-nul Virgil nu ajută la creearea unei bucăţi de artă fotografică, sunt deja mult prea lucrate, culorile şi-au pierdut substanţialitatea şi mai tot.
Pentru a aduce o notă de profesionalism propun domnului Virgil, să "angajeze" şi editori specializaţi în vizual, care să aibe un ochi critic, şi pentru audio vizual, ci nu numai pentru scrieri. Un editor ar trebui să are rolu de a educa, sau cel puţin aşa consider, aşa s+ar forma o comunitate de invidiat.
Remarc acest text care se pare a trecut neobservat de unii. Cred că ar fi fost benefică și o introducere de fotografii sau, de ce nu, chiar ceva video. Altfel rămînem doar cu un efort de imaginație. Și unde sînt cele „12 poeme”? Că pe Hermeneia nu le-am văzut.
Mi-a placut dozajul acelor timpi ce preced anuntata moarte... verbele la viitor au un aer tragic in aceste circumstante... se intampla o rocada interesanta intre ceea ce era semnificativ in viata noastra si ceea ce pretuim in momente ca cele pe care vrei sa le sugerezi... daca ar mai conta probabil am fi in stare sa creionam o teorie a timpului de la dimensiunea sa de "numaratoare finala" pana la linistea mintii si eludarea categoriei in cauza. Sper sa nu te supere dar as fi spus in loc de "femeie nesemnificativă" - "femeie oarecare"... nesemnificativ mi se pare un termen sofisticat ce implica exact opusul a ceea ce vrei sa transmiti. As scrie... voi liniști tremurul mîinilor o dimineață nelegitimă cu gust metalic mirosul ierbii de fum discret ca un parfum de femeie nesemnificativă Parerea mea ca finalul pierde din acel tempo interior... cel putin partea cu "poate ropotul stropilor coboară în cel mai mare adînc din mine" cred ca merita reformulata sau retrasa.
cuceritor, sincer si la obiect. un final de zile mari "pe strada doar timpul mai vorbeste cu tine de una de alta in rest nimeni nu te mai tine minte" as elimina la strofa a doua ultimul vers, e prea explicativ iar precedentul "ca sa existe unele lucruri nu trebuie sa vorbeasca" este atat de mult... este ceea ce poezia face atunci cand e poezie, neaga. neaga evidentul, si la o adica, neaga si scripturile... poetic. multumesc pentru lectura emi si o penita de apreciere de la mine. P.S. am citit seria cu kenny dar vezi asta e dezavantajul publicarii pe net only... un cititor nu stie niciodata daca nu cumva i-a scapat ceva...
AAA - inca nu am gasit un alt final decit poate: ~
de basm în care
și el și ea
se-ntrebau din cînd în cînd, nedumiriți
la ce oră le va decola de sub picioare
pămîntul
(ceea ce este si probabil si posibil)
ce zici? imi zici?
Virgil: :))(vai, rid pt ca tocmai iti tiparisem numele gresit si scrisesem Virgin!) ai scris aproape frumos mai sus despre mine si mirabile visu. ok+ is a pass deci?:P
dihăniile de gânduri nu miros a flori veștede... miros a foc, focul a ce miroase?a viata. deci, e molcuță strofa a doua, a treia e doar rima insa titlul parerea mea e ca merita un text mai bun. revina asupra ideii si nu tine gandul in locul stramt al versificatiei rimate ci lasa dihania sa alerge nestingherita pana gadele o ajunge gafaind si-i spune...bine, shehereyadă, azi ti-ai spus povestea..te mai las până maine... in concluzie, prelucrează-l
Aoleu, Bobadil, urât mai vorbești. Nu știu, oare te poți abține? Că na, ai și tu o vârstă, o familie, un job, ești om, nu altceva, right? Mi s-a făcut mie rușine, sincer.
Un text remarcabil. Mai întâi prin "subiect", prin "poveste". Apoi prin sentiment, prin durerea reţinută, prin sugestia reverberării în timp a unei trăiri. Şi în al treilea rand, prin "stil", prin ingeniozitatea (ascunsă) a selectării unor imagini secventiale ce par aleatorii, dar comunică la nivelul întregului: zăpada pe frunzele palmierilor, mirosul de leoaică, frunza de arţar...Poate cu o singură disonanţă, epitetul "straniu"..."un miros straniu de leoaică în părul tău"...E nevoie acolo de un epitet, dar parcă nu ăsta...Mi-a venit chiar acum în gând unul, dar nu-mi place să propun, mă limitez la a face câte-o observatie.
Nu uita de promisiune, Virgil!
corect, ce frumuseti ascund pustiurile africane!.. insa ac idee ar fi fost bine de dezvoltat intr un poem. poate deveni un crez poetic. insa, acum suna a jurnal si tradare
andrei, e mijlocul lui septembrie..e normal sa te apuce tremuriciul in alta ordine de idei, o femeie alungata de acasa, noaptea, undeva intr/un parc fara nume are o viyiune sfasietoare asupra dramei pe care o traieste... e o rupere de real, vede corabia cu soldatii aia stranii care isi plang infrangerea, isi simte copilul disparand din brate, e angoasa noptii insa in tot delirul vecin cu nebunia sanii ei plini cu lapte sunt un semn de real, de speranta, de triumf, pur si simplu simte cum din ei tasnesc franghii care ridica din nou corabia, ii schimba culoarea, ca intr/un videoclip trecerea de la alb negru la color, ...esecul unui cuplu poate fi asociat unui naufragiu?da... in final, se reintoarce acasa, isi gaseste barbatul dormind si privindu/l mediteaza...inca te iubesc, dar pt suferinta indurata..am inceput sa te urasc putin. eu asa il vad si nu il schimb deloc, nu ma intereseaza ca sunt cuvintele prea multe si nu se termina asa cum vrea cititorul... daca ramane cu un gol in stomac si un gust salciu e perfect... a fost un stop cadru reusit. multumesc de trecere... si semn...
andu, o sa raman prin zona un timp nedefinit, acum ca ti-am pipait manseta scrobita plina de solicitudine. sa fie primit, mmoncher. fireste ca suntem geniali toti 3. btw, am ramas la cacharel. acopera mirosul de transpiratie. :)
Elia, pentru a ocoli puțin primejdia unui început care să nu spună mare lucru, aș sugera modificarea doar puțin, ceva de genul "nu pot să (mă) adun // împrăștiate/ legate de drumuri / inimi / tac precum ceasuri stătute ș.a.m.d." Sau poți tu să găsești altceva, ideea era că îmi pare un început prea slab pentru imaginile care urmează. Bine ai revenit.
"asa se intimpla si cu dragostea", trecind prin poezia ta, spre ora resemnata a amiezii, toate gesturile noastre definitive dincolo de trenuri inevitabile si iata cum "te inventez în această clipă sărutându-mi fruntea până devine de sticlă și se face lumină în cotlonul din gamba mea dreaptă ca într-un opaiț al bunicilor" as mai slefui putin strofa a doua, daca imi permiti sa iti spun, dar te las pe tine sa gasesti acelasi praf de stele ascuns in ora celorlalte zile... pentru ca asa cum spui si tu, trecem mai departe inventind ceea ce nu avem, ceea ce dorim negasindu-i inca numele, pastrind ireversibila trecere a culorilor inchistate intre prejudecatile altora: "și totuși cât de puțin mai e și se face departe"
mai există aprozare în România? ehe, dacă ar fi așa de simplu... eu zic să încerci să scrii despre lucrurile care chiar au importanță pentru tine, nu despre cele care nu au. că se vede.
anna, întotdeauna părerea ultimă aș zice eu că trebuie să fie a autorului. cine altcineva ar putea ști mai bine ca el ce anume a ascuns acolo? :) și, în fond, totul este interpretabil, nu?
Virgil, îți mulțumesc pentru intervenție. Varianta ta este mult mai poetică, mai dramatică prin felul în care ai așezat versurile... Ceea ce observ este că nu mai "sună" a "tănăsescu" ci a Titarenco. Eu tind să merg pe banal, pe povestea care ascunde ceva. Deja face parte din volumul "Romanul în care mor", un volum ce cu voia Domnului va apărea în această iarnă.
Nu sunt de acord cu "ascunsa in suflet" deoarece duce ideea in alta directie de la orbirea propriuzisa la orbirea interioara. Iar "bezna" e legata de orbire, dar nu de manechini ceea ce face ca analogia sa pice in final. Ideea de baza mi se pare buna.
Apreciez simplitatea textului si felul cum curge. Totusi unele pasaje se lovesc de o banalitate pe care nu o gasesc pozitiva, iar existenta unor stereotipii care nu sunt bine imbracate da senzatia acuta de un deja vu perpetuu. Pierzi firul logic... autostrada, apoi bodegi de ulite, mare... trecere foarte rapida. Remarc utilizarea detaliilor "bere la sticla", "sucul la jumatate " impreuna cu cele spatiale (amintite initial) numai ca mi se pare ca te pierzi in ele, ca nu mai stiu exact ce faci, unde esti... Esti pe autostrada cu berea, ba nu, pe ulite langa bodegi cu sucul, ba la mare, ba in piata mare. Intelegi ce vreau sa zic ? Apoi... pielea de sarpe (aztec) reprezinta un stereotip destul de mare. Oricum, in context acele trei versuri mi se par in plus. Se poate mai bine ! Ialin
Iată o justă reflecţie, dar în comentariu, şi anume dacă n-ar "trebui să avem curajul să ne aruncăm, altfel simulăm vieți". E un răspuns şi pentru tipul de proză pe care-l scrii, Crin. Chiar dacă îi dai forma jurnalului (dar un jurnal cu difuzare largă, prin postare, iar nu unul strict privat). E necesar ca ea "sa se arunce" mai curajos în realitate, în epică. Altminteri, o sută sau două sute de pagini în stilul celor de mai sus ar putea fi cu greu suportate de către cititor. E o proză inteligentă, dar exsanguă şi chiar un pic sofisticată.
Un poem vişniecian ce explică o stare de fapt. Viaţa cotidiană, relaţia cu soţia şi aşa mai departe. Nu este rău dar nici nu iese în evidenţă prin mesajul său, este mai mult o privire în oglinda propriului proces liric. Repetiţia poemele mele poate avea un efect uşor deranjant, dar asta depinde de gustul fiecăruia. Finalul cu râgâitul la lună este unul ratat.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
dragul meu A, vin cu vinul si tu vino cu apa. pe unde-oi fi, te-oi urmari...
pentru textul : Baletistul 2.0 demultumesc pentru ca ai raspuns prompt la santaj, ca un poet autentic :P
expresia prin cuvant nu inseamna neaparat poetizare, zambesc cand citesc un astfel de comentariu. despre scrierea lui virgil nici nu am ce spune, nu e nimic de spus, modul in care dom' director hermeneia analizeaza textele este ingineresc, uneori zambesc gandindu-ma ca acest om talentat face si lucruri pur si simplu din obligatie, fara sa simta nicio chemare, poemul asta m-a prins intr-o miscare de du-te vino si da, mi-a amintit de fado. ati ascultat fado-ul? ati inteles acel sentiment fantastic al uitarii, al abandonului? al inexistentei zilei de maine? ce mi se pare din ce in ce mai interesant insa este ca pe aici pe hermeneia nu mai avem comentatori, iar eu (nu ca as fi mare motz :-) mai ca ma las de meseria asta in secunda doi daca lucrurile o tin tot asa. hermeneia a ajuns mai rau ca agonia la acest capitol, ceea ce zic eu e grav, pentru ca mai rau decat agonia inseamna damnarea literara si chiar nu vreau sa cobesc, Bobadil.
pentru textul : fado curvo deGorune, mie-mi plac pseudohaiku-urile tale. Iar dacă abandonezi atît de ușor, doar fiindcă Andu e atît de... bobadilicos și Luminița vine să dea lecții despre adevărata artă haiku (nu contest calitatea celor scrise de dînsa, dar m-a dezamăgit specificarea acelui "ad-hoc" datorită unei miresme neplăcute de aer superior), mă declar tristă.
pentru textul : Lunatice deFotografia este o artă. Pentru a deveni o operă de artă ea trebuie caprurată de un ochi talentat, tehnic chiar. Odată cu apariţia fotografiei digitale, oricine poate fi fotograf, toată lumea iubeşte fotografia şi îşi consideră pozele "bune", sau "frumoase". O poză clară, nu înseamnă o poză bună din punct de vedere artistic, contează lumina, umbrele, unghiul, culorile, expresia feţei... pentru a înţelege mai bine fotografia, ar trebui să ai aşa umpic habar despre pictură, despre vizual, despre artă...
Nu consider deci fotografia aceasta un "un kitsch desavirsit" ci o neînţelegere a arte fotografice, căci asta e o poză personală, ce pentru Queen Margot înseamnă foarte mult, însă această fotografie nu îşi are locul aici, ci în albumul de familie.
Sincer să fiu e mai bine să lăsăm poza asta în sertaru cu albumu de familie, că variantele propuse de D-nul Virgil nu ajută la creearea unei bucăţi de artă fotografică, sunt deja mult prea lucrate, culorile şi-au pierdut substanţialitatea şi mai tot.
Pentru a aduce o notă de profesionalism propun domnului Virgil, să "angajeze" şi editori specializaţi în vizual, care să aibe un ochi critic, şi pentru audio vizual, ci nu numai pentru scrieri. Un editor ar trebui să are rolu de a educa, sau cel puţin aşa consider, aşa s+ar forma o comunitate de invidiat.
pentru textul : my Mary deRemarc acest text care se pare a trecut neobservat de unii. Cred că ar fi fost benefică și o introducere de fotografii sau, de ce nu, chiar ceva video. Altfel rămînem doar cu un efort de imaginație. Și unde sînt cele „12 poeme”? Că pe Hermeneia nu le-am văzut.
pentru textul : Între meşteşug, artă şi filozofie deCineva, de aici m-a avertizat ca pe site-ul acesta exista o haita, eu unul nu am crezut. Dar vad acum ca s-a adeverit acest lucru..din pacate!
pentru textul : Mânca-ţi-aş deMi-a placut dozajul acelor timpi ce preced anuntata moarte... verbele la viitor au un aer tragic in aceste circumstante... se intampla o rocada interesanta intre ceea ce era semnificativ in viata noastra si ceea ce pretuim in momente ca cele pe care vrei sa le sugerezi... daca ar mai conta probabil am fi in stare sa creionam o teorie a timpului de la dimensiunea sa de "numaratoare finala" pana la linistea mintii si eludarea categoriei in cauza. Sper sa nu te supere dar as fi spus in loc de "femeie nesemnificativă" - "femeie oarecare"... nesemnificativ mi se pare un termen sofisticat ce implica exact opusul a ceea ce vrei sa transmiti. As scrie... voi liniști tremurul mîinilor o dimineață nelegitimă cu gust metalic mirosul ierbii de fum discret ca un parfum de femeie nesemnificativă Parerea mea ca finalul pierde din acel tempo interior... cel putin partea cu "poate ropotul stropilor coboară în cel mai mare adînc din mine" cred ca merita reformulata sau retrasa.
pentru textul : fără un motiv anume decuceritor, sincer si la obiect. un final de zile mari "pe strada doar timpul mai vorbeste cu tine de una de alta in rest nimeni nu te mai tine minte" as elimina la strofa a doua ultimul vers, e prea explicativ iar precedentul "ca sa existe unele lucruri nu trebuie sa vorbeasca" este atat de mult... este ceea ce poezia face atunci cand e poezie, neaga. neaga evidentul, si la o adica, neaga si scripturile... poetic. multumesc pentru lectura emi si o penita de apreciere de la mine. P.S. am citit seria cu kenny dar vezi asta e dezavantajul publicarii pe net only... un cititor nu stie niciodata daca nu cumva i-a scapat ceva...
pentru textul : lonesome deAAA - inca nu am gasit un alt final decit poate: ~
de basm în care
și el și ea
se-ntrebau din cînd în cînd, nedumiriți
la ce oră le va decola de sub picioare
pămîntul
(ceea ce este si probabil si posibil)
ce zici? imi zici?
Virgil: :))(vai, rid pt ca tocmai iti tiparisem numele gresit si scrisesem Virgin!) ai scris aproape frumos mai sus despre mine si mirabile visu. ok+ is a pass deci?:P
pentru textul : Poem cu capul în nori dedihăniile de gânduri nu miros a flori veștede... miros a foc, focul a ce miroase?a viata. deci, e molcuță strofa a doua, a treia e doar rima insa titlul parerea mea e ca merita un text mai bun. revina asupra ideii si nu tine gandul in locul stramt al versificatiei rimate ci lasa dihania sa alerge nestingherita pana gadele o ajunge gafaind si-i spune...bine, shehereyadă, azi ti-ai spus povestea..te mai las până maine... in concluzie, prelucrează-l
pentru textul : Gâdilat de gâde deAoleu, Bobadil, urât mai vorbești. Nu știu, oare te poți abține? Că na, ai și tu o vârstă, o familie, un job, ești om, nu altceva, right? Mi s-a făcut mie rușine, sincer.
pentru textul : viața mea deUn text remarcabil. Mai întâi prin "subiect", prin "poveste". Apoi prin sentiment, prin durerea reţinută, prin sugestia reverberării în timp a unei trăiri. Şi în al treilea rand, prin "stil", prin ingeniozitatea (ascunsă) a selectării unor imagini secventiale ce par aleatorii, dar comunică la nivelul întregului: zăpada pe frunzele palmierilor, mirosul de leoaică, frunza de arţar...Poate cu o singură disonanţă, epitetul "straniu"..."un miros straniu de leoaică în părul tău"...E nevoie acolo de un epitet, dar parcă nu ăsta...Mi-a venit chiar acum în gând unul, dar nu-mi place să propun, mă limitez la a face câte-o observatie.
pentru textul : french kiss vegetal deNu uita de promisiune, Virgil!
corect, ce frumuseti ascund pustiurile africane!.. insa ac idee ar fi fost bine de dezvoltat intr un poem. poate deveni un crez poetic. insa, acum suna a jurnal si tradare
pentru textul : despre dimineți ce sunt deandrei, e mijlocul lui septembrie..e normal sa te apuce tremuriciul in alta ordine de idei, o femeie alungata de acasa, noaptea, undeva intr/un parc fara nume are o viyiune sfasietoare asupra dramei pe care o traieste... e o rupere de real, vede corabia cu soldatii aia stranii care isi plang infrangerea, isi simte copilul disparand din brate, e angoasa noptii insa in tot delirul vecin cu nebunia sanii ei plini cu lapte sunt un semn de real, de speranta, de triumf, pur si simplu simte cum din ei tasnesc franghii care ridica din nou corabia, ii schimba culoarea, ca intr/un videoclip trecerea de la alb negru la color, ...esecul unui cuplu poate fi asociat unui naufragiu?da... in final, se reintoarce acasa, isi gaseste barbatul dormind si privindu/l mediteaza...inca te iubesc, dar pt suferinta indurata..am inceput sa te urasc putin. eu asa il vad si nu il schimb deloc, nu ma intereseaza ca sunt cuvintele prea multe si nu se termina asa cum vrea cititorul... daca ramane cu un gol in stomac si un gust salciu e perfect... a fost un stop cadru reusit. multumesc de trecere... si semn...
pentru textul : naufragiul deandu, o sa raman prin zona un timp nedefinit, acum ca ti-am pipait manseta scrobita plina de solicitudine. sa fie primit, mmoncher. fireste ca suntem geniali toti 3. btw, am ramas la cacharel. acopera mirosul de transpiratie. :)
pentru textul : orizont de aşteptare 0 deElia, pentru a ocoli puțin primejdia unui început care să nu spună mare lucru, aș sugera modificarea doar puțin, ceva de genul "nu pot să (mă) adun // împrăștiate/ legate de drumuri / inimi / tac precum ceasuri stătute ș.a.m.d." Sau poți tu să găsești altceva, ideea era că îmi pare un început prea slab pentru imaginile care urmează. Bine ai revenit.
pentru textul : Tahicardie deSalut Virtualia! Câte texte să fie, ce cartere folosim? Oricum, eu vin, cu al meu, prost sau bun. "Râs e vers" de la tine. Am zis!
pentru textul : Se anunţă Virtualia XIV deFelicitări!!!
Mai adaug pentru cei care nu au avut cartea in mana: este o adevarata placere estetica; atat design-ul, cat si realizarea tipariturii
pentru textul : Inseparabila dezordine depoate sunt si temele bune pentru ca scot la iveala imagini frumoase,neasteptate.:) "Mancam aceleasi rosii respiram acelasi aer". da.
pentru textul : și cuvintele se rostogoleau ca perlele pe covorul moale de"asa se intimpla si cu dragostea", trecind prin poezia ta, spre ora resemnata a amiezii, toate gesturile noastre definitive dincolo de trenuri inevitabile si iata cum "te inventez în această clipă sărutându-mi fruntea până devine de sticlă și se face lumină în cotlonul din gamba mea dreaptă ca într-un opaiț al bunicilor" as mai slefui putin strofa a doua, daca imi permiti sa iti spun, dar te las pe tine sa gasesti acelasi praf de stele ascuns in ora celorlalte zile... pentru ca asa cum spui si tu, trecem mai departe inventind ceea ce nu avem, ceea ce dorim negasindu-i inca numele, pastrind ireversibila trecere a culorilor inchistate intre prejudecatile altora: "și totuși cât de puțin mai e și se face departe"
pentru textul : ora amiezii dedin ce trece timpul, dragă bobadil, constat câtă dreptate ai.
pentru textul : amalia demai există aprozare în România? ehe, dacă ar fi așa de simplu... eu zic să încerci să scrii despre lucrurile care chiar au importanță pentru tine, nu despre cele care nu au. că se vede.
pentru textul : Poem cu cinci ascunzători şi câteva culori deanna, întotdeauna părerea ultimă aș zice eu că trebuie să fie a autorului. cine altcineva ar putea ști mai bine ca el ce anume a ascuns acolo? :) și, în fond, totul este interpretabil, nu?
pentru textul : uitare deVirgil, îți mulțumesc pentru intervenție. Varianta ta este mult mai poetică, mai dramatică prin felul în care ai așezat versurile... Ceea ce observ este că nu mai "sună" a "tănăsescu" ci a Titarenco. Eu tind să merg pe banal, pe povestea care ascunde ceva. Deja face parte din volumul "Romanul în care mor", un volum ce cu voia Domnului va apărea în această iarnă.
pentru textul : Ardo A 400 deSi mie. Asa ca ce n-a reusit Boba, reusesre ea: sa ma las de haiku ca nu e de nasul meu.
pentru textul : Lunatice detraiasca Hermeneia! :p
o membra de patru ani si o luna
pentru textul : Șapte ani deNu sunt de acord cu "ascunsa in suflet" deoarece duce ideea in alta directie de la orbirea propriuzisa la orbirea interioara. Iar "bezna" e legata de orbire, dar nu de manechini ceea ce face ca analogia sa pice in final. Ideea de baza mi se pare buna.
emil
pentru textul : Atingere deApreciez simplitatea textului si felul cum curge. Totusi unele pasaje se lovesc de o banalitate pe care nu o gasesc pozitiva, iar existenta unor stereotipii care nu sunt bine imbracate da senzatia acuta de un deja vu perpetuu. Pierzi firul logic... autostrada, apoi bodegi de ulite, mare... trecere foarte rapida. Remarc utilizarea detaliilor "bere la sticla", "sucul la jumatate " impreuna cu cele spatiale (amintite initial) numai ca mi se pare ca te pierzi in ele, ca nu mai stiu exact ce faci, unde esti... Esti pe autostrada cu berea, ba nu, pe ulite langa bodegi cu sucul, ba la mare, ba in piata mare. Intelegi ce vreau sa zic ? Apoi... pielea de sarpe (aztec) reprezinta un stereotip destul de mare. Oricum, in context acele trei versuri mi se par in plus. Se poate mai bine ! Ialin
pentru textul : In văzul lumii deIată o justă reflecţie, dar în comentariu, şi anume dacă n-ar "trebui să avem curajul să ne aruncăm, altfel simulăm vieți". E un răspuns şi pentru tipul de proză pe care-l scrii, Crin. Chiar dacă îi dai forma jurnalului (dar un jurnal cu difuzare largă, prin postare, iar nu unul strict privat). E necesar ca ea "sa se arunce" mai curajos în realitate, în epică. Altminteri, o sută sau două sute de pagini în stilul celor de mai sus ar putea fi cu greu suportate de către cititor. E o proză inteligentă, dar exsanguă şi chiar un pic sofisticată.
pentru textul : dream maker deUn poem vişniecian ce explică o stare de fapt. Viaţa cotidiană, relaţia cu soţia şi aşa mai departe. Nu este rău dar nici nu iese în evidenţă prin mesajul său, este mai mult o privire în oglinda propriului proces liric. Repetiţia poemele mele poate avea un efect uşor deranjant, dar asta depinde de gustul fiecăruia. Finalul cu râgâitul la lună este unul ratat.
pentru textul : poemele mele dePagini