am promis și mă voi ține de cuvînt. un text care demonstrează pentru mine încă o dată (dacă mai era nevoie) talentul Corinei Papouis. Împletit cu nu mai puțin umor and self-deprecation.
Citesc şi tac...
Remarc versurile:
,,mi-e dor de copacii din mamre după cum mi-e dor să Îți spăl
cana în care a mai rămas puțin must cald spune-mi de ce nu pot
avea un copil să îl văd mândru de Tine și de poporul Tău"
şi
,,trebuie să ridic fruntea către reclama la cer care îmi cântă în
fiecare dimineață de la ea până la moarte am să mă retrag într-o
carte și îi voi cuceri dragostea entru că nimeni nu iubește
cum iubesc cărțile iar din ele se nasc prunci cu buze aurii"
Când cineva se roagă aşa, îngenunchez şi eu şi murmur rugăminţi spre Cer până mi se auresc buzele şi sufletul...
Paul, fie ca Rugăciune(2) să fie una de mulţumire la răspunsul primit...
Cred ca n-am vrut sa-mi placa de la inceput poezia asta - poate pentru ca imi aduce aminte de iluzia din care musca inima...si brusc devine atotnestiutoare in ale dragostei. Mie imi apare ca un text legat si transparent, o imbratisare a acelorasi cuvinte care, acum te mangaie, acum te decapiteaza. Si nu intotdeauna, si nu oricui, ii mai creste o inima in loc.
nu prea vad ce legatura are cu tecstul incriminat felul in care scriu eu. ca n-am vorbit nici despre mine si nici despre tecstele mele, deci mi se pare deloc onest, ba chiar rautacios comentariul tau, plus ca e oleaca offtopic, plus ca valoarea mea literara nu se discuta in materie de termenii pe care ii folosesc in scrieri si nici nu se discuta aici. asa ca nu te mai alinta singur si accepta barbateste o parere. nu sunt eu cea mai justa parere, dar cred ca am libertatea sa mi-o spun. si stii bine, cand am avut de apreciat am facut-o fara tagada.
comentariul tau deschide porti de sens, desface filtre, Ela, "demona" se strange in acei ochi portocalii, oarecum fotografic, in final, scuza intarzierea
Aş fi vrut să spun o glumă, însă nu e cazul, deoarece dumneavoastră sunteţi gălăţean ca origine! E o covenţie, uneori plictisitoare, sterilă, alteori frumoasă. Mai mult nu ştiu! :)) Un fel de noroc-ghinion (sau invers!) :))
da, cred (observînd mai multe texte și mai ales anumite tendințe în ultima vreme) că poate nu ar fi rău să introduc o subsecțiune de poem în proză, oricît de ambiguă ar fi o astfel de soluție. despre text, ca să revin din nou, se vede că există o plăcere a scrisului dar încă mai există formulări (pe care eu le numesc „liceene”) și încă pari a-ți căuta un stil. părerea mea. în plus chiar cantitativ vorbind se pare că există mai multe cuvinte în text decît este nevoie.
era sa trec pe linga poezia ta si imi parea chiar rau. imi place aceasta frontiera invizibila redefinita de tine, al saselea simt ce iti spune altceva, dincolo de conventii, prejudecati...un gest simplu, un arabesc al zimbetelor, privirilor, usoare ca funigeii necuvintelor...
Da, nu este o simplă descriere. E o filozofie de viaţă...sau de moarte. E multă introspecţie. O poveste din tată în fiu în care tenebrele morţii sunt ţintuite de ,,lumini verticale". Remarc o tehnică impecabilă, un text îngrijit. Alternanţa gândurilor, a personajelor şi a timpurilor solicită atenţia sporită a lectorului. Emoţia e sugerată şi e cu atât mai puternică. Imaginile plastice foarte bine alese (de ex: ,,broboanele de sudoare de pe frunţile încruntate de efort", ,,Întunericul îl strângea cu cercuri de fier", ,, un cadavru străin urcă la cer", ,,Hainele îi musteau şi slobozeau în adânc stropi de viaţă" etc). Revenirea în cerc , sau mai bine spus în spirală, a unor idei accentuează şi mai bine ,,coborârea" şi ,,urcarea" în timpul săpării unei fântâni. Perspectiva asupra lumii, asupra vieţii, e atent costruită. E interesant cum se evită claustrofobia.
Recitind textul, am înţeles mult mai bine enunţul ,,Aburul domol ieşea prin costumele vechi, altădată purtate la nunţi". De asemenea, undeva la mijlocul textului este o frază care face un fel de traziţie între viaţă şi moarte sugerând coexistenţa acestora: ,,La pogorârea în mormântul mai adânc decât fântânile, plângând fără reţinere, avea senzaţia că groapa este circulară."
Mi-a plăcut.
Am nişte dubii aici:
,,pentru a fura nepreţuitele de la suprafaţă"
,,meneau sufletului său"
Atenţie la ,, a urca sus" şi ,,Stătătu".
frumos. nu credeam ca voi acorda inca o penita in seara asta insa textul tau merita. daca prima strofa pune in paranteze cliseele, restul poemului construieste o dialectica in interiorul careia celalalt ca nebun sau si ca cersetor cauta si poarta totodata o taina. pe parcurs, ma intrebam cum vei solutiona tensiunea respectiva. ai facut o bine.
emil, nu înțeleg de ce tu le numești „mici detalii” deoarece în economia site-ului fiecare detaliu este la fel de mare sau la fel mic. de vreme ce am decis ca la postare clasificarea textelor pe categorii să fie făcută riguros de dragul corectitudinii încadrării și din respect pentru cititor, atunci și în momentul ștergerii sistemul trebuie să știe din ce categorie/subcaterorie să șteargă un text. asta pentru că nu poți șterge decît un text care a fost deja încadrat și salvat într-o anumită categorie/subcategorie. problema este că probabil în acest caz tu i-ai schimbat categoria dar nu și subcategoria și între timp te-ai deci să îl ștergi. te asigur că site-ul funcționează, din acest punct de vedere cît se poate de corect și logic.
"pocnetul tocurilor îmi va aminti cum priveam primul televizor color
sunt plin de ezitări fără sens într-o lume mare"
o poezie "simtita", cum spui tu adesea, care are mult suflet în ea. fragmentul citat ma duce cu gândul la ceea ce simt eu când "aud" tocuri pe asfalt : picioare fine de femeie frumoasa (o femeie cu tocuri înalte nu poate fi altfel decât frumoasa). o atmosfera de singuratate în doi. frumos.
cred că versul "se citea pe chipul meu emoția" banalizează. emoția emană oricum din poezie. apoi, e mult două săptămâni pt câinele mort. știu că nu e realitate aici. însă când imaginăm, vizualizarea unui câine mort - desigur că asta poate însemna și suflet mort - este grotescă. îmbianrea de emoție erotică și imagine grotescă este cumva izbitoare. mai ales că în final te întorci la sărut. care, în această poezie, devine mortifer. și primele 2 versuri, mesajul lui erhan, nu transmit tensiunea. ceva nu se leagă în această poezie. sau poate asta ai și urmărit dez-legările, ruperea de legături între planuri, iamgini, mesaje, realități, momente temorale. dacă asta a fost intenția e ok. fiindcă și acest timp spart - 10 min, 2 săpt, "încă o vreme" induce aceeași fragmentare. cel mai bun pasaj este: "mă gândeam la iarba roasă de sub el locul acela cu memorie încă o vreme apoi va fi acoperit cu un fel de zăpadă și o să mă cheme erhan să mâncăm zăpadă"
sunteti omenosi si simpatici ca mi-ati dat juma de luna in loc de o unitate. abia astept sa treaca sentinta ca sa o luam de la capat cu pace si voie bune. multa inspiratie in absenta mea va urez!
Nuța, cu toate bunele tale intenții, ești depășită de problemă. Eu îi dau dreptate lui Adrian. Și nu mă simt obligat să explic pe larg de ce. Voi spune doar că un om nu trebuie să se lase călcat în picioare de nulități! De nimeni de fapt. Atât am spus! Restul e mai sus:)
foarte frumos! am descoperit în jam atitudini pe care azi le iau ca trăsături de caracter ale autoarelor (pe Claudiu nu îl știu). dar și un inedit fermecător în nuanțe. da, este un text care a rezistat timpului și asta m-a impresionat.
primele patru versuri desi introduc in atmosfera sunt banale si, dupa parerea mea in plus. desi controversat ca viziune, poemul are forta, culoare si mesaj. un tablou titarenco 2007 perfect valabil in sec XVIII ca si in secolul XXVIII .so? penita, intrucat din poeyiile scrise in ultima vreme e cea mai buna (tot dupa parerea mea).am vrut sa astept urmatorul poem sa dau penita insa textul de fata are una drept in frunte... remarc ,, tragedia seducției fine tragedia amintirii defecte a punctului mort tragedia amară tragedia palpabilă pur și simplu există oameni cărora le place tragedia tragedia în puseuri tragedia angoasă tragedia masochismului elevat tragedia de cartier tragedia de clan tragedia eboșă tragedia ubicuă ar trebui inventată secta tragediștilor a celor care se înfășoară în tragedia lor ca și cu o togă pe treptele unui capitoliu care cred că poartă pe chip semnul decepției unice că sînt doar ei singurii trădați în iubirea lor dintîi perfectă irepetabilă există oameni care se urcă pe o cruce și răsuflă ușurați crezîndu-se dumnezei sau dumnezee după cum le e dat să se nască și să moară în rest este doar o săptămînă anostă marota bufonului nici măcar nu s-a clintit''
Excelentă ideea ruperii 'cu tot dinadinsul' a continuității în 'românismul' post-decembrist... dacă vă aparține în totalitate ideea Domnule Gorun, cel puțin din partea mea puteți să puneți copyright pe ea.
Ca întotdeauna, eseurile Dvs. sunt un pas (e drept mic, dar) mereu înainte în această fascinantă lume a dezbaterii ideii... o provocare inepuizabilă a spiritului. Și mai mult, îmi place modul hai să-l numesc 'îndrăzneț' chiar 'tineresc' și 'spumos' în care abordați subiecte ca acesta, îndeobște cam terne.
O lectură pe care aș recomanda-o și altora, fără ezitare.
În rest, ce aș mai putea zice?
Să spun că de aici, de unde îmi petrec o viață în care femeie tânără fiind mă simt mai degrabă obosită și lipsită de speranță, fug mereu? Că nu reușesc să înțeleg de ce lucrurile nu merg măcar un pic mai bine și pe la noi?
Întrebări fără răspuns, așa-i Domnule Gorun? Plătim, asta știm... plătim cu vieți.
Mulțumesc pentru o lectură substanțială
Margas
Profetul, Sunteti, ca întotdeauna, prompt în comentarii. Dar cum, uneori, suntem tentați să căutăm nod în papură, spuneți că finalul poemului e previzibil. Firește că e previzibil, așa cum nimic nu e mai previzibil decât moartea fiecăruia dintre noi. Importantă este soluția expresivă pe care am găsit-o, pentru a evita banalitatea: "Fustele marii-mume se ridică în timp ce ea stă pe capacul de aeraj / Desface picioarele și ne primește; vom intra cu toții în grota ei uriașă"
nu mai Bobadile, cred ca o sa te lasam sa ai ultimul cuvint pe care ti-l doresti asa de mult desi acum vei face parada ca de fapt m-ai acuzat pe mine ca l-as rivni. Te vom lasa sa il ai Bobadile. Ca oricum altfel nu ajungem la capat cu tine iar de jignit ai jignit deja destul pe aici.
un text ce are șanse semnificative să devine un „clasic”. întoarcerea la modul tradițional de a scrie este de data aceasta excelentă. alegerea bucății muzicale, la fel. un text care pentru mine este fără cusur. și nu mă entuziasmez prea ușor de obicei.
mulțumesc și pentru că m-ai introdus în lucrările lui Abel Korzeniowski. necunoscut mie pînă acum.
Poezioara Otiliei Cazimir se intitulează, de fapt, "Gospodina", dar mai toate educatoarele care-i învaţă pe copii acest text îl intitulează "O furnică" sau "Furnica". Ea a intrat, de altfel, aproape în folclor, are şi variante pentru ultima strofă, iar multă lume nu-i cunoaşte autoarea...Tot aşa cum următorul cîntecel: "Înfloresc grădinile/ Ceru-i ca oglinda/ Prin livezi albinele/ Şi-au pornit colinda// Joacă fete şi băieţi/ Hora-n bătătură.../Ah! de ce n-am zece vieţi/ Să te cânt natură!" este este interpretat, cu veselie, în clasele primare, de elevi cu glasuri cristaline şi de învăţătorii lor, fără ca ei să mai ştie că autorul textului e St. O. Iosif!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
am promis și mă voi ține de cuvînt. un text care demonstrează pentru mine încă o dată (dacă mai era nevoie) talentul Corinei Papouis. Împletit cu nu mai puțin umor and self-deprecation.
pentru textul : The 102nd humorous poem deCitesc şi tac...
Remarc versurile:
,,mi-e dor de copacii din mamre după cum mi-e dor să Îți spăl
cana în care a mai rămas puțin must cald spune-mi de ce nu pot
avea un copil să îl văd mândru de Tine și de poporul Tău"
şi
,,trebuie să ridic fruntea către reclama la cer care îmi cântă în
fiecare dimineață de la ea până la moarte am să mă retrag într-o
carte și îi voi cuceri dragostea entru că nimeni nu iubește
cum iubesc cărțile iar din ele se nasc prunci cu buze aurii"
Când cineva se roagă aşa, îngenunchez şi eu şi murmur rugăminţi spre Cer până mi se auresc buzele şi sufletul...
pentru textul : rugăciune (1) dePaul, fie ca Rugăciune(2) să fie una de mulţumire la răspunsul primit...
Cred ca n-am vrut sa-mi placa de la inceput poezia asta - poate pentru ca imi aduce aminte de iluzia din care musca inima...si brusc devine atotnestiutoare in ale dragostei. Mie imi apare ca un text legat si transparent, o imbratisare a acelorasi cuvinte care, acum te mangaie, acum te decapiteaza. Si nu intotdeauna, si nu oricui, ii mai creste o inima in loc.
pentru textul : sephirot III denu prea vad ce legatura are cu tecstul incriminat felul in care scriu eu. ca n-am vorbit nici despre mine si nici despre tecstele mele, deci mi se pare deloc onest, ba chiar rautacios comentariul tau, plus ca e oleaca offtopic, plus ca valoarea mea literara nu se discuta in materie de termenii pe care ii folosesc in scrieri si nici nu se discuta aici. asa ca nu te mai alinta singur si accepta barbateste o parere. nu sunt eu cea mai justa parere, dar cred ca am libertatea sa mi-o spun. si stii bine, cand am avut de apreciat am facut-o fara tagada.
pentru textul : domnule Labiș decomentariul tau deschide porti de sens, desface filtre, Ela, "demona" se strange in acei ochi portocalii, oarecum fotografic, in final, scuza intarzierea
pentru textul : demona (Lisa) deAş fi vrut să spun o glumă, însă nu e cazul, deoarece dumneavoastră sunteţi gălăţean ca origine! E o covenţie, uneori plictisitoare, sterilă, alteori frumoasă. Mai mult nu ştiu! :)) Un fel de noroc-ghinion (sau invers!) :))
pentru textul : Repere pe drumul devenirii unei generaţii delasă, știu că zîmbești mulțumit, ai și de ce. scrii mult și ok în ultima vreme
pentru textul : how sweet the sound deda, cred (observînd mai multe texte și mai ales anumite tendințe în ultima vreme) că poate nu ar fi rău să introduc o subsecțiune de poem în proză, oricît de ambiguă ar fi o astfel de soluție. despre text, ca să revin din nou, se vede că există o plăcere a scrisului dar încă mai există formulări (pe care eu le numesc „liceene”) și încă pari a-ți căuta un stil. părerea mea. în plus chiar cantitativ vorbind se pare că există mai multe cuvinte în text decît este nevoie.
pentru textul : Mic tratat despre descompunere deAsistăm la un scandal gen Virgil-Andu varianta feminină între profetul Iona și Boba Del Alma?
pentru textul : Felix catus deera sa trec pe linga poezia ta si imi parea chiar rau. imi place aceasta frontiera invizibila redefinita de tine, al saselea simt ce iti spune altceva, dincolo de conventii, prejudecati...un gest simplu, un arabesc al zimbetelor, privirilor, usoare ca funigeii necuvintelor...
pentru textul : Fugară deDa, nu este o simplă descriere. E o filozofie de viaţă...sau de moarte. E multă introspecţie. O poveste din tată în fiu în care tenebrele morţii sunt ţintuite de ,,lumini verticale". Remarc o tehnică impecabilă, un text îngrijit. Alternanţa gândurilor, a personajelor şi a timpurilor solicită atenţia sporită a lectorului. Emoţia e sugerată şi e cu atât mai puternică. Imaginile plastice foarte bine alese (de ex: ,,broboanele de sudoare de pe frunţile încruntate de efort", ,,Întunericul îl strângea cu cercuri de fier", ,, un cadavru străin urcă la cer", ,,Hainele îi musteau şi slobozeau în adânc stropi de viaţă" etc). Revenirea în cerc , sau mai bine spus în spirală, a unor idei accentuează şi mai bine ,,coborârea" şi ,,urcarea" în timpul săpării unei fântâni. Perspectiva asupra lumii, asupra vieţii, e atent costruită. E interesant cum se evită claustrofobia.
pentru textul : O coborâre deRecitind textul, am înţeles mult mai bine enunţul ,,Aburul domol ieşea prin costumele vechi, altădată purtate la nunţi". De asemenea, undeva la mijlocul textului este o frază care face un fel de traziţie între viaţă şi moarte sugerând coexistenţa acestora: ,,La pogorârea în mormântul mai adânc decât fântânile, plângând fără reţinere, avea senzaţia că groapa este circulară."
Mi-a plăcut.
Am nişte dubii aici:
,,pentru a fura nepreţuitele de la suprafaţă"
,,meneau sufletului său"
Atenţie la ,, a urca sus" şi ,,Stătătu".
cum știi tu să amintești omului cele sfinte cîte uită... nu ți-e jale, omule? jele mi-i că vai de curtea în care iarba uită coasa
pentru textul : pridvorbe dete rog sa recitești și să editezi textul. am găsit cel puțin două greșeli de tipărire
pentru textul : story of a city defrumos. nu credeam ca voi acorda inca o penita in seara asta insa textul tau merita. daca prima strofa pune in paranteze cliseele, restul poemului construieste o dialectica in interiorul careia celalalt ca nebun sau si ca cersetor cauta si poarta totodata o taina. pe parcurs, ma intrebam cum vei solutiona tensiunea respectiva. ai facut o bine.
pentru textul : morile de vânt nu au ecou deemil, nu înțeleg de ce tu le numești „mici detalii” deoarece în economia site-ului fiecare detaliu este la fel de mare sau la fel mic. de vreme ce am decis ca la postare clasificarea textelor pe categorii să fie făcută riguros de dragul corectitudinii încadrării și din respect pentru cititor, atunci și în momentul ștergerii sistemul trebuie să știe din ce categorie/subcaterorie să șteargă un text. asta pentru că nu poți șterge decît un text care a fost deja încadrat și salvat într-o anumită categorie/subcategorie. problema este că probabil în acest caz tu i-ai schimbat categoria dar nu și subcategoria și între timp te-ai deci să îl ștergi. te asigur că site-ul funcționează, din acest punct de vedere cît se poate de corect și logic.
pentru textul : hermeneia 3.0-c dem-a amuzat textul, deci e de bine. aș fi apreciat mai mult daca era lucrare de autor, ca rimele-s asezate bine. oricum, apreciez și felicit.
pentru textul : Sunt cult(urist), "micuțo" de"pocnetul tocurilor îmi va aminti cum priveam primul televizor color
pentru textul : memory house desunt plin de ezitări fără sens într-o lume mare"
o poezie "simtita", cum spui tu adesea, care are mult suflet în ea. fragmentul citat ma duce cu gândul la ceea ce simt eu când "aud" tocuri pe asfalt : picioare fine de femeie frumoasa (o femeie cu tocuri înalte nu poate fi altfel decât frumoasa). o atmosfera de singuratate în doi. frumos.
cred că versul "se citea pe chipul meu emoția" banalizează. emoția emană oricum din poezie. apoi, e mult două săptămâni pt câinele mort. știu că nu e realitate aici. însă când imaginăm, vizualizarea unui câine mort - desigur că asta poate însemna și suflet mort - este grotescă. îmbianrea de emoție erotică și imagine grotescă este cumva izbitoare. mai ales că în final te întorci la sărut. care, în această poezie, devine mortifer. și primele 2 versuri, mesajul lui erhan, nu transmit tensiunea. ceva nu se leagă în această poezie. sau poate asta ai și urmărit dez-legările, ruperea de legături între planuri, iamgini, mesaje, realități, momente temorale. dacă asta a fost intenția e ok. fiindcă și acest timp spart - 10 min, 2 săpt, "încă o vreme" induce aceeași fragmentare. cel mai bun pasaj este: "mă gândeam la iarba roasă de sub el locul acela cu memorie încă o vreme apoi va fi acoperit cu un fel de zăpadă și o să mă cheme erhan să mâncăm zăpadă"
pentru textul : erhan înainte de iarnă desunteti omenosi si simpatici ca mi-ati dat juma de luna in loc de o unitate. abia astept sa treaca sentinta ca sa o luam de la capat cu pace si voie bune. multa inspiratie in absenta mea va urez!
pentru textul : opi deNuța, cu toate bunele tale intenții, ești depășită de problemă. Eu îi dau dreptate lui Adrian. Și nu mă simt obligat să explic pe larg de ce. Voi spune doar că un om nu trebuie să se lase călcat în picioare de nulități! De nimeni de fapt. Atât am spus! Restul e mai sus:)
pentru textul : Viraj mult prea strâns defoarte frumos! am descoperit în jam atitudini pe care azi le iau ca trăsături de caracter ale autoarelor (pe Claudiu nu îl știu). dar și un inedit fermecător în nuanțe. da, este un text care a rezistat timpului și asta m-a impresionat.
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur deprimele patru versuri desi introduc in atmosfera sunt banale si, dupa parerea mea in plus. desi controversat ca viziune, poemul are forta, culoare si mesaj. un tablou titarenco 2007 perfect valabil in sec XVIII ca si in secolul XXVIII .so? penita, intrucat din poeyiile scrise in ultima vreme e cea mai buna (tot dupa parerea mea).am vrut sa astept urmatorul poem sa dau penita insa textul de fata are una drept in frunte... remarc ,, tragedia seducției fine tragedia amintirii defecte a punctului mort tragedia amară tragedia palpabilă pur și simplu există oameni cărora le place tragedia tragedia în puseuri tragedia angoasă tragedia masochismului elevat tragedia de cartier tragedia de clan tragedia eboșă tragedia ubicuă ar trebui inventată secta tragediștilor a celor care se înfășoară în tragedia lor ca și cu o togă pe treptele unui capitoliu care cred că poartă pe chip semnul decepției unice că sînt doar ei singurii trădați în iubirea lor dintîi perfectă irepetabilă există oameni care se urcă pe o cruce și răsuflă ușurați crezîndu-se dumnezei sau dumnezee după cum le e dat să se nască și să moară în rest este doar o săptămînă anostă marota bufonului nici măcar nu s-a clintit''
pentru textul : tragedia săptămînilor anoste I deSebi ca sa nu-ți fac pe plac n-am să renunt la scris.
pentru textul : Trăiește capra vecinului deExcelentă ideea ruperii 'cu tot dinadinsul' a continuității în 'românismul' post-decembrist... dacă vă aparține în totalitate ideea Domnule Gorun, cel puțin din partea mea puteți să puneți copyright pe ea.
pentru textul : A treia cale: Răspuns pentru Marga Stoicovici, dar nu numai deCa întotdeauna, eseurile Dvs. sunt un pas (e drept mic, dar) mereu înainte în această fascinantă lume a dezbaterii ideii... o provocare inepuizabilă a spiritului. Și mai mult, îmi place modul hai să-l numesc 'îndrăzneț' chiar 'tineresc' și 'spumos' în care abordați subiecte ca acesta, îndeobște cam terne.
O lectură pe care aș recomanda-o și altora, fără ezitare.
În rest, ce aș mai putea zice?
Să spun că de aici, de unde îmi petrec o viață în care femeie tânără fiind mă simt mai degrabă obosită și lipsită de speranță, fug mereu? Că nu reușesc să înțeleg de ce lucrurile nu merg măcar un pic mai bine și pe la noi?
Întrebări fără răspuns, așa-i Domnule Gorun? Plătim, asta știm... plătim cu vieți.
Mulțumesc pentru o lectură substanțială
Margas
Marina, n-o să pot scrie în ritmul și la înălțimea receptării tale. Mulțumesc.
pentru textul : Străină deProfetul, Sunteti, ca întotdeauna, prompt în comentarii. Dar cum, uneori, suntem tentați să căutăm nod în papură, spuneți că finalul poemului e previzibil. Firește că e previzibil, așa cum nimic nu e mai previzibil decât moartea fiecăruia dintre noi. Importantă este soluția expresivă pe care am găsit-o, pentru a evita banalitatea: "Fustele marii-mume se ridică în timp ce ea stă pe capacul de aeraj / Desface picioarele și ne primește; vom intra cu toții în grota ei uriașă"
pentru textul : Cadavrul martorului va fi aruncat în beton denu mai Bobadile, cred ca o sa te lasam sa ai ultimul cuvint pe care ti-l doresti asa de mult desi acum vei face parada ca de fapt m-ai acuzat pe mine ca l-as rivni. Te vom lasa sa il ai Bobadile. Ca oricum altfel nu ajungem la capat cu tine iar de jignit ai jignit deja destul pe aici.
pentru textul : login detextul e bun, chiar foarte bun dar am rezerve fata de final care mi se pare oarecum prea existentialist-predictibil.
pentru textul : Cadavrul martorului va fi aruncat în beton deun text ce are șanse semnificative să devine un „clasic”. întoarcerea la modul tradițional de a scrie este de data aceasta excelentă. alegerea bucății muzicale, la fel. un text care pentru mine este fără cusur. și nu mă entuziasmez prea ușor de obicei.
pentru textul : Din urmă demulțumesc și pentru că m-ai introdus în lucrările lui Abel Korzeniowski. necunoscut mie pînă acum.
Poezioara Otiliei Cazimir se intitulează, de fapt, "Gospodina", dar mai toate educatoarele care-i învaţă pe copii acest text îl intitulează "O furnică" sau "Furnica". Ea a intrat, de altfel, aproape în folclor, are şi variante pentru ultima strofă, iar multă lume nu-i cunoaşte autoarea...Tot aşa cum următorul cîntecel: "Înfloresc grădinile/ Ceru-i ca oglinda/ Prin livezi albinele/ Şi-au pornit colinda// Joacă fete şi băieţi/ Hora-n bătătură.../Ah! de ce n-am zece vieţi/ Să te cânt natură!" este este interpretat, cu veselie, în clasele primare, de elevi cu glasuri cristaline şi de învăţătorii lor, fără ca ei să mai ştie că autorul textului e St. O. Iosif!
pentru textul : ceainicul dePagini