cristina, eu de obicei nu inteleg ce inteleg si ce nu. si de ce trebuie etc. sper ca nu te-am suparat cu nimic. hai sa fim prieteni cu totii in noaptea asta. vorbesc serios

Mă bucur să știu că cineva a înțeles noțiunea gândindu-se la "Peste aspidă si vasilisc vei pasi si vei calca peste leu si peste balaur." ...mările agreste...îmi amintesc că acest minipoem a fost acuzat de plagiat în 2002 prin utilizarea termenului agreste (întâlnit tocmai la Cărtărescu) uitându-se că și Ion Barbu îl are într-un anume context. Dar nu "traduc" mările agreste. Unii dintre noi se întâlnesc/se vor întâlni cu ele tot timpul.

sapphire, nici nu stiu cum sa incep.... filmul nu l am vazut, dar am citit despre el ( si eu tot un fel de basm am vrut, in care sa mi incerc puterile, fara a sti dinainte sortii), dar mi a intrat sub piele fierbinteala Povestașului, plus daimonul jucaus care, ferice de mine, piosul - vorba cuiva -, nu doarme nici cand muza mea recesiva ma lasa nici cand e mai complicata situatiunea. si acu tac, sa nu ma confunzi. da ma gandesc de un timp si la monastire. a argesului, logic vladimir, numa cel care renunta, stie cum e, saracu de moi (sic!). si eu vroiam sa zic vreo ceva de thomas kuhn, ăsta m a dat pe spate de la prima pagina, da, dupa cum ma stii si tu, is modest si timid din fire. o varianta ar fi aceea ca, aici, poate nici nu conteaza rezultatul, cat drumul si incercarile lui. vreau sa cred ( si eu chiar cred), in ac primavara-vara, ca am reusit sa ma joc cum am vrut eu, intr un spatiu si un timp dat, pe carele le stim cu totii. si nici sa zgarii ceva prea tare. ai spus si despre spiritul de colegialitate...e bun de perseverat pe ac drum, poate va ajung. si trag un claxon. promit

sunt patru metafore constitutive, intocmai ca patru puncte cardinale. nu stiu daca le-ai gandit structural sau ai fost doar vrajita de farmecul vorbelor, dar secunda asta de inspiratie a ta mie imi ia o ora de gandire. ai patru etape de autopatrundere, patru elementi telescopici care intra unul in celalalt pentru a crea spatiul de desfasurare al frumosului, al viului, al lucrului care alearga rapid. dimensiunea temporala finala pune poemul tau intr-un cadran in care sistemul de referinta vertical este clipa si orizontal implinirea. frugalitatea fericirii, sentimentul neinplinirii sunt insa oglindiri ale inimii tare tinere. totusi pentru inspiratie remarc efortul tau. e primul meu semn galben aici.

Chiar si cu o rima si un ritm in mai multe picioare, poemul sta bine si nu numai datorita finalului de invidiat, ci si ideii smulse din Capela Sixtina si inchisa in manastirea de Tamaie de la Arges. Iar drumul nu pierde din simbolistica deseori clasica pentru stilul poetului de la Turburea.

Respiră bine, în sensul că lasă loc speculației, are deschidere. Totuși ultimul vers mi se pare prea scorțos.

A trebuit să merg să caut ce înseamnă ”valknut” și semnificațiile. Deci mi-a prins bine. Am înțeles atunci și ce-i cu apariția runelor, chiar de două ori, într-un text dealtfel scurt.

Fain poem. Parcă scoţi dintr-o cutie magică imagini pe care le aranjezi cu măiestrie până ce devin poveşti fermecate pentru oamenii mari. Frumos şi cu... felicitări.

sunt surprinsa. tu rar lauzi! :)
multumesc.
penite inca nu avem. vom avea.
titlul...eu am de cand ma stiu o problema cu titlurile. daca gasesc unul mai inspirat, schimb.

Am remarcat poezia aceasta pe alt site, o recitesc și aici cu aceeași plăcere. Un vers din următoarele poate fi șlefuit:
ghetele de
la caterpillar cu care am urcat munții.
pe talpa lor scrie oil proof
ca într-o reclamă la petrol.

Cristina, nu poate decât să mă bucure trecerea ta. Cred eu că intuim cu toţii destule, mai greu este să le exprimăm; ori să le dăm crezare.

Trebuie să mărturisesc că am citit de două ori comentariul tău şi încă sunt confuz. Am să răspund la unele chestii pe care am pretenţia că le-am pătruns.

"ce de-a personaje real-imaginare" - nu ştiu dacă "personaje". Să spunem, mai degrabă, ipostaze. Nu neapărat ale mele (legat de acest fapt, aş amenda, în genere vorbind, graba de-a confunda eul cu autorul - asta ar insemna că poezia de idei nu mai e posibilă). Si nu sunt multe ipostaze, ci două: a omului prin care se rătăceşte şi a rătăcitorului, deşi pe aceasta din urmă e concentrat textul.

Textul nu este o pleiadă, ci un tot unitar şi stilistic care se derulează logic până si dpdv artistic. Şi nu e vorba de momentul îndrăgostirii - pentru că atunci aş fi scris de rai. :).

Plecând de la prolog - "omul e un loc periculos", totul urmează firesc din perspectiva rătăcitorului prin om: "geneza" (ce se întâmplă când te rătăceşti într-un om - aici e treaba fiecărui cititor de-a dezlega "rătăcirea"), geneză care se lasă cu potop, apoi "frigul", rezultat din umezeală, apoi "îngheţul" şi tot aşa, fiecare fragment fiind susţinut logic, ideatic şi artistic. Partea cu italic aparţine "rătăcitorului" si se vrea un soi de jurnal, iar finalul încheie totul rotund: "omul e un loc periculos (prologul)--> dacă te rătăceşti în el, ajungându-i, târziu, în piept (cuprinsul) --> dacă ai mai urca puţin, ar putea să te scuipe (epilogul).

Concluziv, s-ar putea spune că e o alegoriei a rătăcirii printr-un om, din perspectiva rătăcitorului şi a stărilor acestuia (frigul, canicula, foametea etc).

Vă mulțumesc pentru intervenții. Departe de a-l considera un text foarte reușit, l-am dat cu mari emoții, așteptând reacțiile, în ideea de a-ncerca apoi să-l modific în funcție de sugestii. Nu e "lucrat" aproape deloc, dar mă bucur că a plăcut așa. Linea, Hanny si rim ati vorbit toți de muzicalitate... hm, e foarte ciudat, trebuie să vă spun ceva. Textul este de fapt o relatare pas cu pas a unui vis. În vis auzeam și acele sunete ale vântului în capetele de lut (era punctul culminant al visului), sunet pe care îl mai am în minte, dar nu cred că poate fi reprodus vreodată de nici un instrument sau orchestrație. Scriind textul, simțeam că nu voi putea reda nicicum acele sunete, așa că le-am lăsat pe seama imaginației cititorului. Iar dacă voi ați rezonat văzând muzicalitate în text, asta îmi dă satisfacție, și mă pune și pe gânduri. Da, dialogul final falsează puțin, sunt de acord. În vis am auzit primele linii ale dialogului, dar începând să mă trezesc, voiam totuși să-l duc rațional până la capăt, acolo, în acea stare de la granița dintre vis și real. Se prea poate ca această intervenție conștientă să fie exact nota discordantă. Asta, însă, mă încurajează să vă relatez pe viitor un alt text, tot un vis, însă ceva mai lung, și mult mai straniu.

Margas m-am prins de ironia ta. Am sa te rog, asta numai daca esti in stare, sa te referi la text, nu sa aduci nume in discutie despre care stii ce parere am. In rest conjugam: eu scriu tu scrii ei scriu, Probabil tu conjugi "eu scriu" si incerci sa faci valuri.
Pentru Remus Adrian si Sebi
Textul nu e lucrat nu e sa zic poezie. Cind ma apuca scriu fara nici o pretentie. Va multumesc pentru ca nu am vorbit aiurea.

un typo intenționat.