Chiar asa scrie acolo! =)) Cate imagini ai suprapus?

mi-a facut placere fragmentul dar in acelasi timp nu am putut scapa de senzatia ca autorul incearca sa supuna cumva subiectul stilului. nu cred ca proza mai poate imbraca astazi aceasta forma, repet mi-a placut, astept sa mai citesc si alte bucati, dar pe undeva am dat de un gol.

Aş da o lege prin care toţi poeţii să înveţe un instrument muzical. Căruia nu va reuşi să i se ia dreptul de a mai scrie.

în ultimele zile nu am mai ieşit din casă
oraşul aglomerînd în mine
toată paloarea perpetuă a străzilor
maidane repetînd la nesfîrşit copacii
oamenii ca nişte fructe ale caselor
coborîndu-şi treptele pînă în cimitire

de ce oare aş mai ieşi să îi descopăr acum
cînd îi pot privi rotindu-se în mine
ca trenuleţul nemţesc
(din ajunul craciunului, din copilarie, orice altceva, dar nu "neobosit"...)

uneori glasul tău nu este decît încercarea
de a amîna inevitabilul
(finalul trebuie rescris)

Dreptul la pudoare, la sensibilitatea călcată, uneori, de alţii în picioare ca un afront? Motivul grădinii Edenului ca regăsire a frunzei, adică a purităţii spirituale ca valoare umană îmi place. Adevărul scriptural (sub aspect hermeneutic şi homiletic) din cartea Geneza a Bibliei arată că în acea grădină cei dintâi oameni stăteau în prezenţa lui Dumnezeu şi erau îmbrăcaţi cu slava (gloria) Lui şi nu aveau nevoie de alte haine, pentru că totul era acoperit în El. Prin căderea în păcat omul a devenit muritor şi gloria divină a încetat să-l mai îmbrace. Sub frunza cunoştinţei binelui şi răului se ascunde mărturia păcatului săvârşit prin neascultare. În poem frunza ruginită semnifică dorinţa de întoarcere la strălucirea dragostei dintâi la fel ca în grădina Edenului. "poate de aceea nu mai purtăm haine/spre a ne auzi atingerile/spre a ne cere/dreptul la frunză". Ce să mai spun. Felicitări. Cu stimă, Ioan.

Da, ai dreptate, e destul de contextualizat. E scris după o călătorie dincolo de Prut. În rest, e realitate virtuală. Confundabilă. Merci de trecere pe aici, Virgil.

"Din trupul eterat al eremitului nu rămîne decât dorul de isihie."

Niște cuvinte tare ermetice care nu ar vrea să iasă afară de sub pat nici dacă ai vrea să le scoți trăgându-le de ureche!

Poate altfel gandit textul... ai incercat tu ceva, dar a iesit un simplu jurnal, intr-adevar. Ai vrut sa te scuturi de tot, sa intorci putin timpul spre nemiscare, prin "de-metaforizare". Din pacate, nu-i suficient. Revezi esentialul, Madim. Gesturile mici, inutilul lor, dar arata-ne de ce tocmai astazi, de ce sunt ele altfel, de ce ar trebui sa citim pana la sfarsit. Titlul, si el ales nefericit. Si, Madim, si jurnal daca ar fi, trebuie sa fie unul literar. Cred ca esti intr-o perioada de cautari.

dragul meu sixtus, ce pot sa iti spun,... de gustibus. am observat ce iti place tie dar ma tem ca nu ne potrivim la gusturi

Pièce touchée- I topesc în paharul cu vin diane 10 pastilele se preling lucide ca o măduvă pierdută la zar într-o efervescență stranie eliberându-mi respirația, zâmbesc absent în ritualul simulat al degustării îmi pari schimbat, tandrețea de ieri e ceruită cu otravă te apropii scuipat în obraz de umbre condamnat la un vitiligo sisific îmi amintesc coroana pe care mi-ai dat-o peste o țară de lacrimi peste o țară amară cu oameni zidiți în sternul păsărilor urmărit pretutindeni de patimi mutilate de ură le simt degetele pipăindu-mi somnul când îți strig numele cernut în sita oglinzii Pièce touchée- II pièce touchée e povestea noastră interzise regrete ale atingerii femeia albastră în turnul de ambră maimuța cu zale de oțel își cere implacabil tributul intrăm desfigurați groapa cu var sfâșiați în salturi de suliță ... ne-au exilat pe o altă tablă de șah într-o cameră-fagure cu iubiri x și o te-au pus să sapi sub zidul unde stau când vei ajunge, vor arunca în aer colivia de aur nici nu vom apuca să semnăm în ultima clipă pașaport spre niciunde Pièce touchée- III femeie, caută-mi altă pereche de mâini mâini curate, albe, pentru duminică îmi simt trupul înodat sub povară nu iubim doar scrijelim sălbatic o boltă în celălalt s - avem unde ascunde prada din noi aurul carnea și timpul suntem degete împletind metamorfozele orei eu bărbat tu femeie sarcofage de lemn ca o cetățuie străini dezbrăcați până la piele în albușul ierburilor să ni se vindece rănile am lăsat la tine o umbră decolorată cu pomeții de smoală va veni o femeie albastră să îi curețe negii scăldându-o în lumină delirezi și trag de tine cu putere peste moarte malaxoarele ei să nu te închidă în zâmbete cuneiforme aștept un miracol din tăblițele sparte ale ochiului se ridică în lună un fum acaju zid al plângerii corsarilor care mor tineri Pièce touchée- IV mergeau încet spre sat, femeile îl sprijineau alungând stafiile ce-i smulgeau bucăți de epidermă fata care nu putea să vorbească văduva nahuatl și soldatul condamnat la resemnare îl trăgeau una de-a dreapta, alta de-a stânga privirea mutei murmura despre o casă curată un petec de pământ copii cu părul roșiatic coborâți din cer cealalată vorbea despre copii de pământ și case tumefiate în fum îl împingea să urce pe masă ca pe un podium înalt până când lemnul uscat ar fi zămislit o fântână

ce înseamnă să fii ernest
era un titlu mare, eu îl parafrazez aici zicând ce înseamnă să fii virgil titarenco!
un om cu adevărat îngăduitor în comentariul său, parcă vrea să își protejeze adversarul mai ales cu acel 'clueless' care m-a lăsat 'fartless'.
eu am citit aici un text foarte slab plin de stângăcii și de greșeli de exprimare.
asta ca să nu mai menționez cele o sută de mii de texte din literatura sud-americană a anilor 80-90 cu care parcă seamănă mai mult sau mai puțin leit.
dar din păcate, cum se zice, seamănă, dar nu răsare.
că nu-i păcat să semeni orice
dar e nashpa să îți putrezească

Domnule Ion, nu mă supăr, e opinia dumneavoastră şi o respect. O să mă mai gândesc la cele spuse de dumneavoastră şi o să mai operez modificări pe parcurs, oricum nu majore, care să schimbe textul la faţă. Vă mulţumesc pentru trecere şi opinie. Cu stimă, Bot Eugen

Cristina, mulţumesc pentru lectură şi aprecieri. O să mai revăd textul încă o dată, să văd ce se mai poate tăia sau modifica. Paranteza de care zici îşi are rolul său acolo. Eu personal nu m-am poticnit de ea. Apoi conjuncţiile şi prepoziţiile îşi au rolul lor în text, acela de a închega mai bine un discurs. Modificări majore, oricum, nu cred că o să se mai întâmple... Dar mă bucur totuşi că anumite imagini şi metafore ţi-au plăcut.

poate e putin bombastic primul cuvant, dar Craciunul nu e un lucru oarecare. pentru el a asteptat istoria patru milenii si catre el se indreapta milioane de inimi. insusi cerul il marturiseste si-l serbeaza. apoteotic e prea putin spus. despre cele rostite mai departe, atata pot, deocamdata.

mulţumesc pentru semnalarea fiorului Virgil...ştiu, inventarea lui Dumnezeu şi somnul în pat străin sunt oarecum clişee, adică au mai fost folosite de multe ori.

imaginile/metaforele exact la locul lor, atmosfera fin construita (ca de obicei) si totusi ceva nu e in regula nu se intelege dinamica discursului- adica de ce instanta discursiva enumera/trece in revista actiunile si starile din jur, daca tot nu are de gand sa treaca la actiune? adica pare prea auto-suficienta. pasivul e bine acoperit ca zona, dar activul nu. daca va ganditi sa contraziceti, cum ca discursul are loc in timpul desfasurarii actiunii, nu mi se pare autentic pt ca ar fi un decalaj de timp si de sedimentare de emotii neacoperite. in afara de mesaj, in poezie trebuie sa existe un rezervor de intentie. daca nu, discursul pare artificial generat.