As fi spus in loc de "de la chei trag linii până la mine" de la chei pana la mine linii... astfel as fi lasat o pauza de respiratie dar in acelasi timp as fi facut legatura cu urmatoarea strofa... acuma depinde pe ce anume ai vrut sa pui accentul. Ultimul vers devine concluziv si nu cred ca asta ai vrut... poate ca poezia se termina "în picioare" :) Un text bun.
eu aș renunța și la titlu... mai ales la semnul de exclamație...
și o spun fără malițiozitate... uite cum vad eu textul, am scos evidențele & cuv. inutile care încarcă, se modifică sensul ideii, dar poemul merită:
sunt surprinsă
de venirea
celui mai flămând anotimp
dorinţa
lasă mirosul de tămâie să suie
nu mai simt greutatea amurgului
mă voi prelungi
peste strigătul fluturilor
într-o strălucire
Virgil, este exact un citat dintr-un comentariu anterior al tău, la acest text. E între ghilimele. Deci nu e răstălmăcire și nici generalizare. Am înțeles ce era de înțeles din răspunsul tău.
daca as spune ca am simtit fizic aceasta poezie nu ai sa ma crezi dar e reprezentarea unei senzatii pe care o simti in mod real in unele din acele momente ale "retragerii" in desert. esti talentata Marlena si ai un acut simt al observatiei.
Paul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
În al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!
"Paix sur la terre aux hommes de bonne volonté"... Cred că nimeni nu și-a făcut timpul de a face lucrurile cum trebuie, iar aceasta este chiar una din problemele "fantasticii noastre lumi moderne" :) Iața traducerea la franceza : Au bout de mon sang noir qui coule se trouve ma peau je n’entends plus que les oiseaux dans la ferme ma guerre s’est tue… Nous nous replions dans la tristesse, seul l’éclat du corbeau trouble un horizon et derrière tes nuits emplies de jouets tout comme une épingle qui aiguise tes rêves personne ne peut sentir toutes ces coutures innommées de peur, j’ai porté le deuil, humble en moi-même, et dans vos bras de papier je grandis comme les enchantements.
Snowdon King, imi sunt f clare avantajele si dezavantajele mediului literar web si cred ca si tie. dar in afara de "novici" si cei care "le faciliteaza munca de atelier" nu stiu cu ce fel de useri ai mai avut tangente. iar daca n-ai avut nu inseamna ca n-ai fi putut avea.
Încă un amănunt: văd că mi-aţi dat şi definiţia poeziei, d-nă Ştefan, aşa, şcolăreşte, tovărăşeşte... Ce să zic, sunteţi mai subtilă ca bulodozeru':). Dar nu asta voiam să punctez, ci faptul că, dacă d-voastră consideraţi că există o definiţie a poeziei, este de ajuns să-mi dau seama că, în timpul ăsta, mai bine croşetam nişte goblenuri :)
Mai întâi, exceptând primele două versuri şi (poate) finalul + părţi din unitatea 3, textul este proză fragmentată, dar asta e altă discuţie, discuţie care ţine de direcţia poetică pe care o trăim de pe la anii nouăzeci, dacă nu chiar mai devreme. Totuşi, în treacăt spus, am auzit o chestie: "românul s-a născut poet, dar devine prozator"...
Fără să pun la îndoială veridicitatea trăirii, scrierea e plină de stângăcii şi exprimări aproximativ puerile, discursul e liniar şi cu aer (voit?) vetust, cu tuşe patetice şi iz bucolic.
"ceainicul de odinioară/ Născut şi crescut/ am trecut proba focului/ bătrâna sobă (inversiune care nu încarcă versul decât cu petetism)/ îmi ghida primii paşi/ Încetul cu încetul m-am obişnuit/ spunând că am un caracter instabil/ Câte puţin, am învăţat să am încredere în mine însumi/ - expresiile-şablon cu valenţe psihologice combinate cu acelea cu caracter de poveste rustică oferă un efect de, sa-i spunem, semidocţie lirică. Acuma, spune şi tu cum cum sună "Era iarnă. Mama mea, bătrâna sobă..." vs "spunând că am un caracter instabil şi o minte necontrolată"... Sau "Născut şi crescut în fontă dură" vs "îmi plăcea să fluier şi să şuier un cântec trist".
Concluziv, este un text cu discurs liniar, fără stil, cu exprimări nefericite, fără tehnică. Cel puţin asta e părerea mea pe care o susţin şi o semnez benevol şi de bună voie nesilit fiind de nimeni, acum şi-n vecii vecilor, aşa să ne ajute cine ne-o ajuta!
O oază de liniște, sau o liniște cu zimți:"Țurțuri pe streșini-", care este însoțită de plasa păianjenului, de o absență.Însă cuvântul "obscur" nu este bun, orice colț e obscur, deci nu spune nimic, ai putea înlocui.
zapata,
nu am inteles prima parte a comentariului tau. iar daca te referi cumva la ce a comentat adriana te asigur ca o cunosc foarte bine si nu are nici cea mai mica problema sa se exprime si in cazurile cind nu ii place un text pe care il scriu eu.
evident te-as putea avertiza asupra faptului ca a comenta asa „oblic”, adica la adresa unui alt comentator sau comentariu, nu prea este permis pe hermeneia mai ales cind se transforma in atac. motivul este ca noi aici incercam sa vorbim despre texte si nu despre oameni. dar nu am sa o fac, adica nu am sa te avertizez tocmai pentru a nu incuraja la tine argumentul ca de fapt ceea ce ai afirmat ar fi adevarat. in general nu imi plac, si nu mi se par cinstite, gesturile oamenilor care manipuleaza in felul acesta lucrurile incit culpabilizeaza pe cineva care nu are cum sa se apere. daca ai o dovada certa a afirmatiei tale te invit sa o aduci. daca nu atunci nu cred ca e neaparat un gest onorabil sa arunci cu petarde fumigene. parerea mea.
dovada o face si faptul ca in partea a doua a comentariului tau nu cred ca ai spus nimic care sa o contrazica pe adriana. cred ca daca aveai argumente o puteai face acolo.
in final, nu stiu de unde si pina unde ai tu groaza asta ca ai sa fii „concediat”. daca prin „concediere” te referi la a fi exclus de pe Hermeneia, te asigur ca in Hermeneia exista un consiliu de conducere unde desi eu am drept de veto, majoritatea hotaririlor legate de membri se iau de catre consiliu. au fost astfel multe ocazii cind consiliul a votat altfel decit mine. au fost destule ocazii cind au suspendat conturi chiar daca eu am incercat sa amin aceasta. in orice caz, ca sa nu mai lungesc vorba, mi se pare si nedreapta si de prost gust afirmatia ta. recunosc exista unii care vintura aceasta fantosa a „tiraniei” mele dar ma tem ca o fac doar pentru ca nu isi pot manifesta de fapt tirania lor. atita timp cit hermeneia imi apartine si sint directorul ei te asigur ca textele pe care le scriu vor putea fi atit apreciate cit si blamate fara nici un fel de teama pentru repercursiuni sau sperante pentru beneficii. si majoritatea oamenilor maturi de aici stiu aceasta.
frica este sentimentul oamenilor mici.
Un poem care te reține prin muzicalitatea intrinsecă, curățat de balastul unor procedee stilistice prea încărcate, o metaforă în sine. Apreciez harul și migala finisajului.
...Aritmii sunt mai multe, dar vreau să mă refer aici la sintagma "rimă banală". În două cuvinte: o rimă banală este aceea care pe lângă faptul că se formează din aceeași parte de vorbire, are și temrinații multiple. Concret: rimă banală -frumoasă/duioasă. (oa - să) Vedeți câte temrinații există. Rimă rară, extrem de rară, deci ne-banală: ochii - rochii.(o - chii - căte temrinații?) Atenție! Într-adevăr, această rimă este eprimată, dar nu banală. Toate bune! A.A.A
e o poezie care nu mai intră în stilul adinei batîr decât print trecerea bruscă dintr-un registru în altul, din concret în fantastic, așa cum ne-a obișnuit în ultimele luni. dar, aici concretul este totuși prea narat, cumva relatat prozaic, ies câteva versuri din poetic, iar unele chiar surprind: "stau toată ziua în curte și număr găini", "și lea supt oasele"... nu știu, aici se rupe ceva în poezie. redai bine scena, e chiar ca-ntr-un teatru grotesc, dar nu are vibrația poesisului. niic măcar al celui postmodernist sau douămiizecist. se pierde mult din forța spirituală prin care îți construiai poezia, mesajul, imaginea, starea. cred că descriptivismul nu te prinde. da, "senzația că a rămas ceva neterminat", cam așa simt și eu aici. e ca și cum ar fi încă de sculptat, de finisat, de continuat. voi vedea mai departe.
Ioana, cunosc foarte bine simpatiile domnului Cristea. Nu a precupetit nici un moment ca sa le faca de cunoscut. Deci nu cred ca am inteles gresit. Si nu cred ca deshumarea are prea mult de a face cu asta. Si de fapt nici nu cred ca are de a face cu nimic. E o chestiune care am impresia ca se rezuma la familie, ceva legalitate si o anumita clarificare istorica. Dar nu cred ca are o importanta care sa apuce iarna. Domnul Cristea continua sa sustina ca comunismul a fost oricum mai bun si mai vrednic decit ce s-a intimplat Romaniei in ultimii 20 de ani la fel cum ar spune ca o gazela este mai nenorocita in libertate decit in cusca gradinii zoologice. Pentru ca in cusca avea zilnic gramada de fin iar acum are zilnic pericolul de a fi devorata de un tigru. Well, daca pornesti de la sistemul de referinta al unui om care nu a vazut lumina zilei probabil ca soarele este o nenorocire si un risc. Dar un risc este si sa te nasti.
In ce priveste glumitele astea cu noul partid comunist, blah, blah, blah, ma faci sa zimbesc. Asta nu are nici o legatura cu ce spuneam eu. Comunismul ca ideologie (sau ca idee) este mort. Pentru ca, guess what? Si ideologiile pot muri. Dar ar trebui prea mult spatiu ca sa iti demonstrez sau exemplific asta. In orice caz, te rog nu confunda comunismul cu gindirea de stinga sau cu socialismul. Dupa cum nu poti sa o confunzi nici cu anarhismul sau montanismul sau iacobinismul. Comunismul e ceva clar definit. Si a murit. Cam la fel cum moare un sobolan pe care ai facut un experiment in laborator.
Adevărul Elena despre mine ca poetă este că nu mă consider o persoană cu opinie avizată, la fel cum ai spus şi tu despre tine, nu cred că are legătură cu autostima. Mulţumesc că ai revenit, nu era nevoie să îţi ceri scuze, poate că toţi ar trebui să citim şi să comentăm mai mult poeziile altora, în limita posibilităţilor.
Nu stiam regula cu gerunziul, ma voi documenta si voi face modificarile necesare. Textul acesta este foarte slab, il voi reface, dar cele doua stadii prin care a a trecut de la postare... sunt penibile. Voi reveni ! Multumesc de trecere si comentariu ! Seara buna ! Ialin
Are şi părţi bune. Acolo unde rostirea se universalizează. Unde devine dulceagă (versul 4 şi ultimele două din strofa a doua, de pildă) acolo mesajul se estompează în artificii sub valoarea ideii de la care se pleacă.
imi pare rau sa constat ca dupa ce ati trecut pe aici va ganditi numai la necesitatile fiziologice ale pisicii si ma gandesc..... poate, nu cumva asa ceva va obsedeaza? sau sunteti, pur si simplu, bucurosi in a va manifesta malitiozitatea pe sema mea? n/am constat nimic constructiv si conform regulilor acestui site in comentariile voastre. pentru yester: as vrea sa stii ca am doi copii, iar comentariul tau este o totala nesimtire.
Poate ca intrebarea fundamentala este alta: filosofarea este o nevoie ori un moft? Despre intelegerea actului filosofarii, tributar, asa cum il stim noi, culturii grecesti si influentelor ulterioare de origine araba, s-au scris o gramada de studii, in special cu referire la conditionarea culturala a acesteia in comparatie cu orientul indepartat. Are Tagore o carte, Sadhana, in care pune punctul pe i. Filosofia, asa cum o stim, este tributara cetatii si parte din universul omului care alege sa se separe de natura fie si delimitand un perimetru de autosiguranta prin garduri, ziduri etc. Filosofia este actul de bravura al europeanului care neintelegand natura, incearca, in special deductiv, sa si-o inchipuie intr-un mod pozitiv. Apreciez dialogul insa cred ca asertiunea din prima parte a articolului, cu privire la filosofia inteleasa ca sistem este reductionista. Nu exista doar Kant, Hegel etc ci si Nietzsche, Kierkegaard s.a. Parerea mea este ca orice act de factura filosofica are la baza individul si nemultumirea sa fata de o anumita stare de lucruri. Lumea din jurul sau nu-l conditioneaza. Orice alt demers in care individul creeaza sisteme de acest fel dar nu isi modeleaza viata in spiritul acestora este doar un act gratuit de virtuozitate rationala.
Ţin să se consemneze că nu am o problemă cu parodierea în sine, ci cu modul în care se face. Textul este nu rău, ci jalnic, si o pot demonstra, făcând apel la argumente literare care vizează genul, fireşte. Chiar dacă, de cele mai multe ori, este extrem de dificil de explicat de ce stâlpul de pe trotuar este un... stâlp. Whatever, nu văd de ce aceia care ne sunt potrivnici în opinie ar fi ipocriţi...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
As fi spus in loc de "de la chei trag linii până la mine" de la chei pana la mine linii... astfel as fi lasat o pauza de respiratie dar in acelasi timp as fi facut legatura cu urmatoarea strofa... acuma depinde pe ce anume ai vrut sa pui accentul. Ultimul vers devine concluziv si nu cred ca asta ai vrut... poate ca poezia se termina "în picioare" :) Un text bun.
pentru textul : fixație deAproape excelent! Dacă nu ar fi ultimul vers...Ceea ce nu înseamnă că el trebuie doar suprimat.
pentru textul : prezentul simplu deeu aș renunța și la titlu... mai ales la semnul de exclamație...
și o spun fără malițiozitate... uite cum vad eu textul, am scos evidențele & cuv. inutile care încarcă, se modifică sensul ideii, dar poemul merită:
sunt surprinsă
de venirea
celui mai flămând anotimp
dorinţa
lasă mirosul de tămâie să suie
nu mai simt greutatea amurgului
mă voi prelungi
peste strigătul fluturilor
într-o strălucire
recunosc
pentru textul : Te recunosc! deo recapitulare a istoriei iubirii intr-o suprapunere a dimensiunilor temporale. foarte frumos!
pentru textul : antikythera deVirgil, este exact un citat dintr-un comentariu anterior al tău, la acest text. E între ghilimele. Deci nu e răstălmăcire și nici generalizare. Am înțeles ce era de înțeles din răspunsul tău.
pentru textul : dana point I dedaca as spune ca am simtit fizic aceasta poezie nu ai sa ma crezi dar e reprezentarea unei senzatii pe care o simti in mod real in unele din acele momente ale "retragerii" in desert. esti talentata Marlena si ai un acut simt al observatiei.
pentru textul : Vocea ne devansează ,הקול הולך לפנינו dePaul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
pentru textul : domnule Labiș deÎn al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!
"Paix sur la terre aux hommes de bonne volonté"... Cred că nimeni nu și-a făcut timpul de a face lucrurile cum trebuie, iar aceasta este chiar una din problemele "fantasticii noastre lumi moderne" :) Iața traducerea la franceza : Au bout de mon sang noir qui coule se trouve ma peau je n’entends plus que les oiseaux dans la ferme ma guerre s’est tue… Nous nous replions dans la tristesse, seul l’éclat du corbeau trouble un horizon et derrière tes nuits emplies de jouets tout comme une épingle qui aiguise tes rêves personne ne peut sentir toutes ces coutures innommées de peur, j’ai porté le deuil, humble en moi-même, et dans vos bras de papier je grandis comme les enchantements.
pentru textul : ...I'm growing like spells... deSnowdon King, imi sunt f clare avantajele si dezavantajele mediului literar web si cred ca si tie. dar in afara de "novici" si cei care "le faciliteaza munca de atelier" nu stiu cu ce fel de useri ai mai avut tangente. iar daca n-ai avut nu inseamna ca n-ai fi putut avea.
pentru textul : analiza manifestului boierismului deerata: textul a aparut la categoria proza...desi am avut impresia ca selectasem "poezie". scuze.
pentru textul : Neînsemnat jurnal feroviar deÎncă un amănunt: văd că mi-aţi dat şi definiţia poeziei, d-nă Ştefan, aşa, şcolăreşte, tovărăşeşte... Ce să zic, sunteţi mai subtilă ca bulodozeru':). Dar nu asta voiam să punctez, ci faptul că, dacă d-voastră consideraţi că există o definiţie a poeziei, este de ajuns să-mi dau seama că, în timpul ăsta, mai bine croşetam nişte goblenuri :)
pentru textul : animalul de pradă al resemnării deVersurile 11/ 14 sunt mai scurte. Ultimul vers e şi total aritmic. Artificiul pentru rimă e aşa şi aşa...
pentru textul : Iulie deSunt impresionat de intervențiile dumneavoastră. Dovedesc oameni pasionați și cu ochi format pentru film. Mulțumesc. Mă bucur că a trezit interes.
pentru textul : ”Ostrov” (Insula) sau taina căutării lui Dumnezeu, de mână cu El deMai întâi, exceptând primele două versuri şi (poate) finalul + părţi din unitatea 3, textul este proză fragmentată, dar asta e altă discuţie, discuţie care ţine de direcţia poetică pe care o trăim de pe la anii nouăzeci, dacă nu chiar mai devreme. Totuşi, în treacăt spus, am auzit o chestie: "românul s-a născut poet, dar devine prozator"...
Fără să pun la îndoială veridicitatea trăirii, scrierea e plină de stângăcii şi exprimări aproximativ puerile, discursul e liniar şi cu aer (voit?) vetust, cu tuşe patetice şi iz bucolic.
"ceainicul de odinioară/ Născut şi crescut/ am trecut proba focului/ bătrâna sobă (inversiune care nu încarcă versul decât cu petetism)/ îmi ghida primii paşi/ Încetul cu încetul m-am obişnuit/ spunând că am un caracter instabil/ Câte puţin, am învăţat să am încredere în mine însumi/ - expresiile-şablon cu valenţe psihologice combinate cu acelea cu caracter de poveste rustică oferă un efect de, sa-i spunem, semidocţie lirică. Acuma, spune şi tu cum cum sună "Era iarnă. Mama mea, bătrâna sobă..." vs "spunând că am un caracter instabil şi o minte necontrolată"... Sau "Născut şi crescut în fontă dură" vs "îmi plăcea să fluier şi să şuier un cântec trist".
Concluziv, este un text cu discurs liniar, fără stil, cu exprimări nefericite, fără tehnică. Cel puţin asta e părerea mea pe care o susţin şi o semnez benevol şi de bună voie nesilit fiind de nimeni, acum şi-n vecii vecilor, aşa să ne ajute cine ne-o ajuta!
Sper să nu fi deranjat prea tare.
pentru textul : ceainicul deO oază de liniște, sau o liniște cu zimți:"Țurțuri pe streșini-", care este însoțită de plasa păianjenului, de o absență.Însă cuvântul "obscur" nu este bun, orice colț e obscur, deci nu spune nimic, ai putea înlocui.
pentru textul : Colțul obscur deMi-a plăcut îmbinarea dintre unele cuvinte cu valențe arhaice cu neologismele.
pentru textul : (meta)morfoze del-am visat şi eu pe dracu
pentru textul : am avut un vis deşi l-am întrebat meschin
dintre paul şi ionuţ
drace care-i mai blaj-in?
zapata,
pentru textul : despre dragoste numai de bine denu am inteles prima parte a comentariului tau. iar daca te referi cumva la ce a comentat adriana te asigur ca o cunosc foarte bine si nu are nici cea mai mica problema sa se exprime si in cazurile cind nu ii place un text pe care il scriu eu.
evident te-as putea avertiza asupra faptului ca a comenta asa „oblic”, adica la adresa unui alt comentator sau comentariu, nu prea este permis pe hermeneia mai ales cind se transforma in atac. motivul este ca noi aici incercam sa vorbim despre texte si nu despre oameni. dar nu am sa o fac, adica nu am sa te avertizez tocmai pentru a nu incuraja la tine argumentul ca de fapt ceea ce ai afirmat ar fi adevarat. in general nu imi plac, si nu mi se par cinstite, gesturile oamenilor care manipuleaza in felul acesta lucrurile incit culpabilizeaza pe cineva care nu are cum sa se apere. daca ai o dovada certa a afirmatiei tale te invit sa o aduci. daca nu atunci nu cred ca e neaparat un gest onorabil sa arunci cu petarde fumigene. parerea mea.
dovada o face si faptul ca in partea a doua a comentariului tau nu cred ca ai spus nimic care sa o contrazica pe adriana. cred ca daca aveai argumente o puteai face acolo.
in final, nu stiu de unde si pina unde ai tu groaza asta ca ai sa fii „concediat”. daca prin „concediere” te referi la a fi exclus de pe Hermeneia, te asigur ca in Hermeneia exista un consiliu de conducere unde desi eu am drept de veto, majoritatea hotaririlor legate de membri se iau de catre consiliu. au fost astfel multe ocazii cind consiliul a votat altfel decit mine. au fost destule ocazii cind au suspendat conturi chiar daca eu am incercat sa amin aceasta. in orice caz, ca sa nu mai lungesc vorba, mi se pare si nedreapta si de prost gust afirmatia ta. recunosc exista unii care vintura aceasta fantosa a „tiraniei” mele dar ma tem ca o fac doar pentru ca nu isi pot manifesta de fapt tirania lor. atita timp cit hermeneia imi apartine si sint directorul ei te asigur ca textele pe care le scriu vor putea fi atit apreciate cit si blamate fara nici un fel de teama pentru repercursiuni sau sperante pentru beneficii. si majoritatea oamenilor maturi de aici stiu aceasta.
frica este sentimentul oamenilor mici.
E vorba de logica:
pentru textul : poate.. deDaca am fi inteles ce este minciuna am fi devenit lumina, nu?
Un poem care te reține prin muzicalitatea intrinsecă, curățat de balastul unor procedee stilistice prea încărcate, o metaforă în sine. Apreciez harul și migala finisajului.
pentru textul : nu lăsa depărtarea deschisă de...Aritmii sunt mai multe, dar vreau să mă refer aici la sintagma "rimă banală". În două cuvinte: o rimă banală este aceea care pe lângă faptul că se formează din aceeași parte de vorbire, are și temrinații multiple. Concret: rimă banală -frumoasă/duioasă. (oa - să) Vedeți câte temrinații există. Rimă rară, extrem de rară, deci ne-banală: ochii - rochii.(o - chii - căte temrinații?) Atenție! Într-adevăr, această rimă este eprimată, dar nu banală. Toate bune! A.A.A
pentru textul : Fi-va mie dee o poezie care nu mai intră în stilul adinei batîr decât print trecerea bruscă dintr-un registru în altul, din concret în fantastic, așa cum ne-a obișnuit în ultimele luni. dar, aici concretul este totuși prea narat, cumva relatat prozaic, ies câteva versuri din poetic, iar unele chiar surprind: "stau toată ziua în curte și număr găini", "și lea supt oasele"... nu știu, aici se rupe ceva în poezie. redai bine scena, e chiar ca-ntr-un teatru grotesc, dar nu are vibrația poesisului. niic măcar al celui postmodernist sau douămiizecist. se pierde mult din forța spirituală prin care îți construiai poezia, mesajul, imaginea, starea. cred că descriptivismul nu te prinde. da, "senzația că a rămas ceva neterminat", cam așa simt și eu aici. e ca și cum ar fi încă de sculptat, de finisat, de continuat. voi vedea mai departe.
pentru textul : dar nu vine niciodată deIoana, cunosc foarte bine simpatiile domnului Cristea. Nu a precupetit nici un moment ca sa le faca de cunoscut. Deci nu cred ca am inteles gresit. Si nu cred ca deshumarea are prea mult de a face cu asta. Si de fapt nici nu cred ca are de a face cu nimic. E o chestiune care am impresia ca se rezuma la familie, ceva legalitate si o anumita clarificare istorica. Dar nu cred ca are o importanta care sa apuce iarna. Domnul Cristea continua sa sustina ca comunismul a fost oricum mai bun si mai vrednic decit ce s-a intimplat Romaniei in ultimii 20 de ani la fel cum ar spune ca o gazela este mai nenorocita in libertate decit in cusca gradinii zoologice. Pentru ca in cusca avea zilnic gramada de fin iar acum are zilnic pericolul de a fi devorata de un tigru. Well, daca pornesti de la sistemul de referinta al unui om care nu a vazut lumina zilei probabil ca soarele este o nenorocire si un risc. Dar un risc este si sa te nasti.
pentru textul : Manifeste (1) - Manifestul Partidului Comunist deIn ce priveste glumitele astea cu noul partid comunist, blah, blah, blah, ma faci sa zimbesc. Asta nu are nici o legatura cu ce spuneam eu. Comunismul ca ideologie (sau ca idee) este mort. Pentru ca, guess what? Si ideologiile pot muri. Dar ar trebui prea mult spatiu ca sa iti demonstrez sau exemplific asta. In orice caz, te rog nu confunda comunismul cu gindirea de stinga sau cu socialismul. Dupa cum nu poti sa o confunzi nici cu anarhismul sau montanismul sau iacobinismul. Comunismul e ceva clar definit. Si a murit. Cam la fel cum moare un sobolan pe care ai facut un experiment in laborator.
Frumos si emotionant. Limbajul tau simplu ajunge la inima...
pentru textul : guiness deAdevărul Elena despre mine ca poetă este că nu mă consider o persoană cu opinie avizată, la fel cum ai spus şi tu despre tine, nu cred că are legătură cu autostima. Mulţumesc că ai revenit, nu era nevoie să îţi ceri scuze, poate că toţi ar trebui să citim şi să comentăm mai mult poeziile altora, în limita posibilităţilor.
pentru textul : strada mântuleasa deNu stiam regula cu gerunziul, ma voi documenta si voi face modificarile necesare. Textul acesta este foarte slab, il voi reface, dar cele doua stadii prin care a a trecut de la postare... sunt penibile. Voi reveni ! Multumesc de trecere si comentariu ! Seara buna ! Ialin
pentru textul : Contuzii deAre şi părţi bune. Acolo unde rostirea se universalizează. Unde devine dulceagă (versul 4 şi ultimele două din strofa a doua, de pildă) acolo mesajul se estompează în artificii sub valoarea ideii de la care se pleacă.
pentru textul : ca o tihnă cusută cu rugi deimi pare rau sa constat ca dupa ce ati trecut pe aici va ganditi numai la necesitatile fiziologice ale pisicii si ma gandesc..... poate, nu cumva asa ceva va obsedeaza? sau sunteti, pur si simplu, bucurosi in a va manifesta malitiozitatea pe sema mea? n/am constat nimic constructiv si conform regulilor acestui site in comentariile voastre. pentru yester: as vrea sa stii ca am doi copii, iar comentariul tau este o totala nesimtire.
pentru textul : Pisica neagră dePoate ca intrebarea fundamentala este alta: filosofarea este o nevoie ori un moft? Despre intelegerea actului filosofarii, tributar, asa cum il stim noi, culturii grecesti si influentelor ulterioare de origine araba, s-au scris o gramada de studii, in special cu referire la conditionarea culturala a acesteia in comparatie cu orientul indepartat. Are Tagore o carte, Sadhana, in care pune punctul pe i. Filosofia, asa cum o stim, este tributara cetatii si parte din universul omului care alege sa se separe de natura fie si delimitand un perimetru de autosiguranta prin garduri, ziduri etc. Filosofia este actul de bravura al europeanului care neintelegand natura, incearca, in special deductiv, sa si-o inchipuie intr-un mod pozitiv. Apreciez dialogul insa cred ca asertiunea din prima parte a articolului, cu privire la filosofia inteleasa ca sistem este reductionista. Nu exista doar Kant, Hegel etc ci si Nietzsche, Kierkegaard s.a. Parerea mea este ca orice act de factura filosofica are la baza individul si nemultumirea sa fata de o anumita stare de lucruri. Lumea din jurul sau nu-l conditioneaza. Orice alt demers in care individul creeaza sisteme de acest fel dar nu isi modeleaza viata in spiritul acestora este doar un act gratuit de virtuozitate rationala.
pentru textul : Despre căile filosofării deŢin să se consemneze că nu am o problemă cu parodierea în sine, ci cu modul în care se face. Textul este nu rău, ci jalnic, si o pot demonstra, făcând apel la argumente literare care vizează genul, fireşte. Chiar dacă, de cele mai multe ori, este extrem de dificil de explicat de ce stâlpul de pe trotuar este un... stâlp. Whatever, nu văd de ce aceia care ne sunt potrivnici în opinie ar fi ipocriţi...
pentru textul : sunt trei crime într-un cocalar dePagini