Intr-un fel cred ca pe final ai pierdut ceva din forta textului. Insa pot spune cu mana pe inima ca este un text poetic absolut ok. Mizand mult pe anatomie (poate asta vine de o Ioana sau o Iona) Emil ne infatiseaza aici o disectie pe viu care imi aminteste de tablourile "Renasterii suprarealiste". Sigur, este greu si lung drumul suprarealismului, mai lung si mai greu decat calea ferata de la Vascauti la Barlad vorba unui prieten comun, dar fara nicio indoiala este un drum plin de viata adevarata, adica dureroasa. Andu

Revin cu o intrebare catre autorul cărții: - Pe când o formă PDF a cărții pentru a o putea lectura și cei care nu avem posibilitatea de a veni la lansarea cărții? PS Chiar mă interesează foarte mult poezia lui Virgil Titarenco, mă interesa de înainte de a deveni cel mai puternic din acest sait." Dă Cezarului ce este al Cezarului! " așa este cel mai benefic pentru toată lumea! ( Tare aș dori să fim cu toții obiectivi,... ) Scrie bine și o spun cu obiectivitate totală.

"scrisoarea despre mâine" o citesc astăzi, 6 febr.; îmi pare rău, comentariul meu poate ajunge prea târziu. poezie- scrisoare cu țintă precisă: celei pentru care scrie poeta Adriana Lisandru și care nu-i citește niciodată poeziile. incredibil, dar poate exista o asemenea femeie. pierde mult. mesajul e simplu, durerea, agitația în căutarea unui răspuns are dezlegarea prin titlurile de carte alese "Iarna vrajbei noastre" și "Fructele mâniei"; se aprind toate luminile, problema pare rezolvată. femeia e probabil mai în vârstă. o trădează ridurile... "ridul de pe frunte s-a adâncit în formă/ unui semn inutil de întrebare. / mai are câteva. / unul ca un fruct pârguit/ altul seamănă cu o floare de gheață".apariție uluitoare, mai mult sau mai puțin imaginară, pentru ea curg râuri de cerneală. interesant. inspirație divină în continuare!

domnule Manolescu, o nimerii de data asta, asa-i ;). multumesc pentru semn.

Adela, antiteza este interesanta, insa, dupa opinia mea, ai multe cuvinte pe care le-ai putea "scutura" din text. si, tot dupa opinia mea, ai putea reformula in anumite locuri. Sper sa-mi ierti indrazneala, dar mi-am permis sa-l recladesc incercand sa nu schimb nimic din arhitectura lui initiala...iata ce-a iesit: Ce aproape de cer, dar totuși departe Bei ceaiul la revărsarea zorilor, Când îngerii își schimbă tura. Porți în portofel o iconiță de aur, Deguști croissantul, uitând de cerșetorul din colț și de iconița lui murdară, Îngerul lui e prea obosit să lupte zilnic cu deșeurile pe care tu le arunci, Spui raspicat Doamne ajută, cerșetorul are îngerul mut, Il duce mândru pe umar până la mănăstirile periferiei Pe tine te doare benzina, te oboseste lumea ce ti se intinde la picioare Mătănile tale sunt hârtii fosnitoare sfințite de popi ale lui sunt ranile prin care simte acut frigul bisericii din cand in cnd sunteti foarte aproape - el iti spala parbrizul tot sperand ca i se va reflecta Dumnezeu în oglinda retrovizoare. Sa nu uit: bine-ai venit pe Hermeneia si mult succes.

DOAMNA ŞTEFAN !!!
Nu mai încercaţi să insinuaţi chestiuni care probabil se petrec în imaginaţia dv.
Acel „eu nu vă ştiu”, mi-a atras atenţia, de la bun început, pentru că „eu nu vă ştiu”, presupune limpede că eu ar trebui să vă ştiu. Adică „eu nu te ştiu pe tine, dar tu cum să nu mă ştii, deci, contactează-mă !
Asta pe formă.

Pe fond, poezia de mai sus, fără a fi o capodoperă, cred că e una care trsmite ceva. Cel puţin dacă e să mă ghidez după alţi autori de pe Hermeneia. Că dv.nu vă place...Asta e! O să mă împac cu ideea 

Au fost aici sugestii constructive pe care, sigur le voi valorifica.

M-aţi numit, în ultimul comentariu, măgar. Aş putea să ştiu de ce continuaţi să mă jigniţi ?
„poate nu va par o lady, e ok, dar eu va vad limpede magar!”

P.S. şi eu vă văd din ce în ce mai limpede.

emil, înțeleg despre ce vorbiti insa nu fiți așa categoric în aprecieri. mulțumesc de părere.

pentru mine orice părere contează şi în special a prietenilor vechi, pentru că ştiu că m-au citit mereu şi atunci ei nu pot vorbi doar ca să vorbească pe textele mele, pentru că aceştia (sunt sigură că) mă cunosc bine. s-ar putea să ai dreptate, fiindcă întotdeauana din exterior lucrurile se observă altfel. în momentul acesta cel puţin, consider că elementele mele matematice formează o idee măcar, dacă nu un tot unitar.
desigur, voi analiza cele spuse de tine, peste o vreme. voi lua distanţă şi probabil voi vedea sub un alt unghi totul. mulţumesc pentru că te-ai exprimat. mă bucur mult şi pentru lucrurile care ţi-au plăcut. eterna feminitate :)!

La mulţi ani şi ţie, cu bucurii şi inspiraţie fără margini!

... să îi lăsăm pe ei cu limba lor:) mulțam de opinie, Vlad! cu gânduri bune, paul

Îmi place mult schimbul de idei și aici chiar a fost super. Mă rog, mai puțin partea în care Paul mă acuză de fustiță fără să bage mâna să verifice dacă n-oi avea și eu pe undeva, bine ascunsă, o anagramă ca a lui.
Însă răspunsul meu cred că se găsește destul de clar exprimat în comm-urile anterioare și, dacă îmi este îngăduit, Virgil, o să sintetizez aici încă o dată. Eu cred că nu poezia ar putea fi pe moarte (și nu doar poezia, putem extinde la muzica clasică, la pictură, you name it...) ci forma (formele) ei de manifestare, iar aici tehnologia are un cuvânt greu de spus. Poate ăsta ar fi un subiect mai 'la obiect' ca să zic așa, de dezbătut, și nu o întrebare cvasi-retorică de felul celei din titlul acestei mese rotunde dar care, după cum se dovedește, atunci când la ea apar niște personaje cu o părere mult prea bună despre propria mult prea inflamată persoană, devine colțuroasă.
Margas

binecuvântat să fie aerul care îţi umflă nările, dar luminează şi pe robul tău, care dintre voi e şeherezada? cea care dictează?

Mulţumesc Marius. "Cocoşnic" desemnează o podoabă tradiţională rusească şi e un cuvânt neologism mai rar, dar am riscat să îl folosesc, se subînţelege sensul din context. Este într-adevăr un text nostalgic, o naraţiune împestriţată, cu mai multe amintiri.

ai putea sa imi explici de ce acest text apare postat pe un alt site sub un alt titlu la o distanta de citeva zile? gest reprobabil...

Laurentiu, imi dai voie sa scutur putin inceputul? imi dai, nu-mi dai...eu tot scutur: "în tavanul copilăriei sunt zgrunțuri pe care în după-amiezile de vară mi-i închipuiam în fel și chip din unii coborau fluturi cu aripi smulse îmi meșterisem un fel de clepsidră din frunze somnul lin se cățăra prin gâtul ei de lebădă adulmecând cerul " continuarea ei mi-a placut - mai ales scara si "copacirea". da, si trimiterea catre rascumpararea in aur. urmatoarei strofe i-as reprosa desnitatea...sau am devenit eu un cititor lenes? :) oricum, e cam amplu saltul de la incasi la Aladin, iar versul cu "început șăgalnic de acrobat" m-a debusolt de-a binelea... cealalta jumatate( de la "apoi degetele lor se atinseră") m-a facut sa ma gandesc la un mozaic arab.:)