Mi-a plăcut ideea din prima unitate şi faptul că este susţinută până la final, chiar dacă în a doua strofă, discursul devine niţel cam tehnic, vizavi de subiect, (alge/sânge/hemoglobină/). Oricum, finalul (ultimele 2 versuri) salvează.
Nu-mi place deloc "algele începutului), nu mai repet de ce.
ca aproape toate poemele lui Virgil (pentru Cristina, intru definirea stilului).
altfel, ori schimbi "absconse" ori "ascunsa" din versul 11. de preferat "ascunsa".
fireste ca tertina finala (as considera-o strofa separata) ar putea functiona foarte bine asa:
"iar cuvintele te trag în sus
în permanenta lor iubire
pentru extracorporalitate"
Eh! cum să nu! În momentul imediat următor... chestiei ăleia cu cuțitul prin stomac, un al doilea samurai îi taie capul primului. Eu așa știu, dar se poate să greșesc.
Foarte interesanta imaginea circulara. Pe gustul meu un pic prea incarcat de simboluri pentru un poem scurt: ecou, turn, maslini, cai albi, panza de apa rosie. Insa are o curgere lina circulara si imi place. Finalul nu mi se pare reusit, plus usor incorect "nechez" cred ca e "nechezat", forma "nechez" este persoana intai singular. Eu nechez... Ma rog, Andu
Citind, «cu un ochi critic», textul acesta, încearcă, aşa, să mă ispitească, demonul ironiei. Şi-mi aduc aminte de următoarea anecdotă din «Epoca de Aur». Ci că Tovarăşu’, în vizită de lucru la o fabrică de dulciuri se opreşte lângă o linie de producţie şi întreabă: „Biscuiţi?”; Biscuim, Buscuim…. Cam asta se întâmplă şi cu A.A.A.; inclusiv cu acest text, intitulat (pompos) „fără pretenţii” (orgoliul neputinţei «poietice» al celui ce l-a scris). La care, zisul autor, îmi va propune (tot pompos) următorul citat din Kierkegaard:
„A fi ironic nu înseamnă să nu cunoşti împrospătarea şi întărirea care constau în a te dezbrăca atunci când aerul devine prea apăsător şi a te arunca în marea ironiei, bineînţeles nu pentru a rămâne acolo, ci pentru a reveni mai sănătos, vesel şi uşor în aerul care ţi se părea irespirabil şi care a devenit deodată o adevărată încântare.
Mărturisesc că o săgeată a durerii mi s-a implantat de mic în inimă. Atâta timp cât rămâne acolo am fost şi sunt ironic. Dar, în acelaşi timp, sunt conştient că ironia este o dezvoltare nefirească care, asemenea ficatului anormal al gâştelor de Strasbourg, sfârşeşte prin a-i îmbolnăvi pe cei implicaţi în ea.”
Vorba aia: Kierkegaard a murit; ăilalţi de după (ca şi înaintea lui) care au vorbit despre ironie, au murit şi ei. Şi nici el (autorul textului de faţă) nu se simte prea bine…
Cât priveşte gramatica…Ei, asta este (sau nu) altă problemă. Dacă îl voi vedea, am să i-o comunic. Dar hăbăuc cum îl ştiu o să-mi răspundă că nici împreună cu ea nu se simte prea bine. (O să aibă, probabil, grijă de ea, Posteritatea). Cu ăsta nu se poate discuta!
Din text subliniez o nouă dimensiune a coșmarului sau numai o întrevedere scurtă cu viața-moartea acest tandem indestructibil... Am extras o parte din text, poate cea care mi se pare cea mai valoroasă stilistic: "lângă mine se strâng lucrurile… și ele mă obosesc, mă sufocă, însă lăsați lucrurile să vină la mine, zic… să aud râsul lor de ultimă generație, venise și moartea… și da, mă obosea și ea, tușea discret ca să îmi atragă atenția, nu semăna deloc cu cea din fotografia pe care ne-o făcusem anul trecut, îmbătrânise moartea mea, se mai și îngrășase moartea mea, așa că am băgat-o în seamă: ești veșnică măi moarte? am zis" în rest, există o inconsecvență în compoziție; pare alcătuită din colaje aleatorii...sau e doar un coșmar...însă îmi amintește de o replică din Macbeth unde se spune că somnul și visele sunt "bucătarii-șefi în marele festin al vieții"... In final, totul se dovedește că dezvoltă concepte multidimensionale și reflexele acestora... "și dacă de un minut gândești și dacă de un minut îți spui : alt poem de dragoste, te înșeli, eu descriam nebunul obosit cu o sticlă de Cola, rătăcit la maternitatea dintr-o metropolă"... Dar asta e doar o opinie...
mulţumesc pentru lecturare şi semn.
Între noi fie vorba,nu cred că parlamentarul nostru are chiar atât tupeu să spună în campanie, că nu se mai regăseşte în partidul (tată sau mamă) care l-a născut şi la făcut mare "om"
...mâine, ținând cont și de prognoza meteo (inclusiv a mea, anume că vremea va fi rece) vei posta sub textul ăsta doar o erată și nu o variantă, ar fi păcat
de a mă culca îmi zic nu ca nevasta lui Pristanda "dezbracă-te, Ghiță", ci "citește ceva ,Radule" să-ți fie somnul lin. Ce inspirație, că m-am oprit "la plezneală" aici. O încântare de text:vervă cât încape, scriitură subțire, matură și, mai ales, o ironie , care mă face invidios (la modul pozitiv, firește). Jocul politic de marionete însoțit mereu de coana Moarte, mă duce cu gândul la Bahtin și lucrarea sa despre Rabelais, în care moartea și râsul stau la masă într-o lume pe dos. Mă bucur că te-am citit Roxana și făgăduiesc că voi citi și celelalte texte, dar saptamâinile astea îs groaznic de ocupat. Asta nu mă împiedică să provoc scandaluri pe icișa. Felicitări și mulțumesc.
francisc, am impresia ca esti ignorant in ce priveste Regulamentul Hermeneia. Eu iti reconad sa il citesti si sa te conformezi lui. Observ ca esti cel care ai initiat aceasta sarada. Ai ceva de spus, spune la obiect si nu confunda Hermeneia cu altceva. Si asta indiferent de parerea ta despre calitatea unui text
Adriana, dacă-i musai, o să modific, dar sunt câteva chestii în noul DOOM care pe mine personal mă cam zgârie, şi asta e una dintre ele. Totuşi, recunosc că nu mi-am pus foarte serios problema din punct de vedere pur gramatical.
Cailean, mulţumesc. Francisc, până acum n-am avut onoarea de-al citi pe respectivul, dar dau un search cât de curând. Din păcate momentan n-am acces la literatură română pe hârtie, deci tot netu', săracu'...
Pentru mine titlul este un turn-off pentru că mă duce cu gândul la o anumită realitate menghelist-holocaustică, if you know what I mean, şi deşi înţeleg ce vrei să spui aş fi preferat să fie altfel spus chiar riscând o cucofonie cum "experienţe cu copii" ceea ce ar fi sugerat că părinţii au partea lor în acest experiment, ca subiecţi, şi ar fi justificat folosirea persoanei întâia plural la care, by the way, nu subscriu în totalitate şi acesta este cel de-al doilea turn-off al textului tău din punctul meu de vedere. Şi ca să strâng a treia oară şi definitiv robinetul mai este şi tematica aceasta foarte sensibilă şi riscantă a patriotismului la români, o noţiune injectată zilnic în epoca de lemn mânjit cu aur, şi ca orice medicament abuzat şi fără voie nu îşi mai face [uşor] efectul.
desi sunt de acord cu regulamentul site-ului si, fireste, cu respectul fata de partenerul de dezbatere, nu imbratisez ideea respectarii literei regulamentului, ci a spiritului sau. deoarece, accentuand litera, se pierde din vedere cuvantul si ceea ce spune el. fara o flexibilitate a intelegerii si a acordului din mers, intre parteneri si fata de regulament, se ajunge la opusul a ceea ce se doreste. sper ca tu, vladimir, sa revii asupra deciziei de a renunta la statutul de editor. iar dvs, dle virgil titarenco, indraznesc sa va rog a manifesta o mai mare clementa ( nu stiu daca acesta e cuvantul cel mai potrivit) fata de "copiii" dvs. literari. ptr ca ceea ce ne aduna si ne tine aici, aproape, e nevoia de a scrie si a imparti aceasta. dincolo de regulamente, de suparari si bucurii, conteaza sa scriem poezie sau sa incercam mereu aceasta. daca veti dori sa imi raspundeti sper sa aveti in vedere intentia comentariului meu, nu stangacia cuvintelor mele.
Am tot așteptat să treacă emoțiile acelea de la prima lectură, însă văd că se intensifică...
Aș fi vrut să dețin toate resursele celui mai bun critic literar ca să pot evidenția într-un mod desăvârșit valoarea acestui poem, însă nu am decât tremurul unor cuvinte simple, adevărate și pline de recunoștință pentru acest festin literar.
Așadar, nu-mi rămâne decât să mulțumesc pentru:
„blestemata nevoie ca o cană plină cu sete” - excepțională sugestie a nevoii umane și a sporirii acesteia pe măsură ce este împlinită!
„semnul de întrebare te picură cu smoală şi pietriş” - sugestie reușită a marilor întrebări arzătoare ale vieții;
„ca firul de iarbă prin ciment,/ apare omul” - aici văd omul - Om, cel care răzbate, care e acolo unde nici nu te aștepți, care vine la nevoie, la marea nevoie de a fi cineva lângă noi și-n dureri, și-n fericire;
Strofa a doua vine cu tușe mai accentuate și surprinde dualitatea omului: „se apropie ori se îndepărtează
până îl striveşti în ochi,
până trece prin tine.” - aici am rămas pe gânduri...
Penultima strofă m-a îngenucheat: „Când pierzi oameni,
rătăceşti cheile,
nu uşa;
când te pierd ei pe tine,
rătăcesc uşa,
nu cheile” - fac inventarul cheilor, cu teamă... îmi doresc să nu fi rătăcit niciuna.
În ultima strofă mă resemnez, dar tot mai sper ca prin asumarea durerii, prin curățirea de tot ce e praf, tină, prin proșternerea în apa vindecătoare, să fiu din nou Om.
Iată că fără să îmi dau seama mi-am împropriat acest poem, mesajul lui; asta fiindcă a trecut prin mine ca un vânt de primăvară printr-un cireș înflorit.
Adrian, iartă-mi cuvintele mari, iartă-le și pe cele mici, pline de neputință.
Felicitări! Mulțumiri! Cred în scrisul tău!
Foarte bun textul, cu nişte formulări inedite, ingenioase, care se pliază atât de bine pe totul poeziei; cu detaşare, sictir, şi eleganţă; cu durere, zâmbet şi ironie.
La celălalt pol, complet ratate primele trei versuri + acestea două "nevoile fiziologice înlocuiesc/rugăciunile de dimineaţă" - de altfel, ăsta e şi motivul pentru care nu acord peniţă.
textul mi se pare foarte bun, scrii foarte bine, si imi place tonul si modul in care abordezi lucrurile. nonsalanta ta irita pana la disperare, ceea ce atrage foarte mult. un text in care fiecare cuvant e la locul lui. felicitari!! queen
Emile, sincer te întreb dacă ai pretenția ca o persoană, oricare ar fi aceea, în afara ta, să îți citească acest poem de la început până la sfârșit! Pentru că eu (te cunosc și te respect) l-am început de trei ori dar nu am reușit să-l termin niciodată.
Mai greu de terminat ca Mahabharata este acet poem exagerat cinematografic. Sper că nu e decât un episod trecător în evoluția ta literară. Pentru că niciodată nu înseamnă că dacă scrii mai mult scrii și mai profund.
Dar tu știi asta, însă deocamdată acest poem fluviu care nu curge nicăieri este ce te-ai hotărât să ne oferi, într-un fel anume doar al tău lipsit de milă față de noi, cititorii tăi.
Ce monde: un bébé qui pleurniche pour un rien... Il faut réveiller le dragon qui dort... "I can't get 'em up I can't get 'em up I can't get 'em up this morning..."
daca voi incerca sa modific, voi destrama tot.
textul asta, pe care Andu, generos, l-a numit poem, a venit pur si simplu la mine si-a zis "scrie-ma!". era asa de convingator, incat n-am putut sa ma prefac ca nu-l aud...
va multumesc pentru comentarii. si aveti grija la pacaleli. :)
Sunt onorat şi încântat să răstorn pietrele de aducere aminte care marchează acest poem şi să descopăr că pot visa şi eu cu Iacov sub scara minunată deschisă spre umbra lucrurilor viitoare. Citesc cu bucurie în fiecare vers o naştere din nou după o fugă nebună din faţa Celui de care nu poţi să te ascunzi, dar care îţi numără şi îţi călăuzeşte paşii, citindu-ţi gândurile şi cercetându-ţi fiecare fir de păr, numărat, nu-i aşa, încă înainte de naştere. Citind poemul parcă ajung şi eu la Betel fugind ca un fiu risipitor spre sfârşitul zilelor mele, dar cu toată truda alergării mai ştiu că trecând pe la Betel primesc o pace aleasă, veşnică, şi mai ştiu că ridicând ochii în sus, la capătul scării, prin cerurile deschise nu se văd doar îngeri ci e chiar Domnul Isus care ţine-n mână cununa. Mă bucur de întâlnire, Ioan Barb
am senzatia ca cine raspunde aici, daca tot raspunde vis a vis de comentariul meu nu inteleg de ce nu il citeste in intregime. am spus continui sa consider ca forma e gresita daca s-a intentionat diateza pasiva Cu alte cuvinte autorul trebuie sa ne spuna deschis ce diateza a intentionat si asta va clarifica lucrurile. P.S. si elementele de gramatica fac parte din continut, cel putin intr-un anumit sens
"de parcă ar dormi treji" sună cam disonant si inestetic
finalul te face sa te oprești și să cauți să îl înțelegi. probbail din cauza ambiguității dar mi se pare puțin am simpluț textul
ideea este frumoasa, viata (sau destinul), ca un snur tras printr-un nasture. uitarea de la sfarsit, daca ai uita, ai mai scrie acest poem? raspunsul este evident, imi amintesc, sunt un nasture ciclicitatea, chiar si ca forma unui nasture, e interesanta, un nasture prin care dzeu ne coase si descoase, ne coase si descoase, ne coase si descoase...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Mi-a plăcut ideea din prima unitate şi faptul că este susţinută până la final, chiar dacă în a doua strofă, discursul devine niţel cam tehnic, vizavi de subiect, (alge/sânge/hemoglobină/). Oricum, finalul (ultimele 2 versuri) salvează.
Nu-mi place deloc "algele începutului), nu mai repet de ce.
Bun.
pentru textul : vremea când viaţa mă sărutase prima oară pe gură deca aproape toate poemele lui Virgil (pentru Cristina, intru definirea stilului).
altfel, ori schimbi "absconse" ori "ascunsa" din versul 11. de preferat "ascunsa".
fireste ca tertina finala (as considera-o strofa separata) ar putea functiona foarte bine asa:
"iar cuvintele te trag în sus
în permanenta lor iubire
pentru extracorporalitate"
un poem frumos. congrat
pentru textul : revelație deserios?
pentru textul : Necercul deEh! cum să nu! În momentul imediat următor... chestiei ăleia cu cuțitul prin stomac, un al doilea samurai îi taie capul primului. Eu așa știu, dar se poate să greșesc.
pentru textul : Onoare deFoarte interesanta imaginea circulara. Pe gustul meu un pic prea incarcat de simboluri pentru un poem scurt: ecou, turn, maslini, cai albi, panza de apa rosie. Insa are o curgere lina circulara si imi place. Finalul nu mi se pare reusit, plus usor incorect "nechez" cred ca e "nechezat", forma "nechez" este persoana intai singular. Eu nechez... Ma rog, Andu
pentru textul : pânză de apă deDa.
Citind, «cu un ochi critic», textul acesta, încearcă, aşa, să mă ispitească, demonul ironiei. Şi-mi aduc aminte de următoarea anecdotă din «Epoca de Aur». Ci că Tovarăşu’, în vizită de lucru la o fabrică de dulciuri se opreşte lângă o linie de producţie şi întreabă: „Biscuiţi?”; Biscuim, Buscuim…. Cam asta se întâmplă şi cu A.A.A.; inclusiv cu acest text, intitulat (pompos) „fără pretenţii” (orgoliul neputinţei «poietice» al celui ce l-a scris). La care, zisul autor, îmi va propune (tot pompos) următorul citat din Kierkegaard:
„A fi ironic nu înseamnă să nu cunoşti împrospătarea şi întărirea care constau în a te dezbrăca atunci când aerul devine prea apăsător şi a te arunca în marea ironiei, bineînţeles nu pentru a rămâne acolo, ci pentru a reveni mai sănătos, vesel şi uşor în aerul care ţi se părea irespirabil şi care a devenit deodată o adevărată încântare.
Mărturisesc că o săgeată a durerii mi s-a implantat de mic în inimă. Atâta timp cât rămâne acolo am fost şi sunt ironic. Dar, în acelaşi timp, sunt conştient că ironia este o dezvoltare nefirească care, asemenea ficatului anormal al gâştelor de Strasbourg, sfârşeşte prin a-i îmbolnăvi pe cei implicaţi în ea.”
Vorba aia: Kierkegaard a murit; ăilalţi de după (ca şi înaintea lui) care au vorbit despre ironie, au murit şi ei. Şi nici el (autorul textului de faţă) nu se simte prea bine…
Cât priveşte gramatica…Ei, asta este (sau nu) altă problemă. Dacă îl voi vedea, am să i-o comunic. Dar hăbăuc cum îl ştiu o să-mi răspundă că nici împreună cu ea nu se simte prea bine. (O să aibă, probabil, grijă de ea, Posteritatea). Cu ăsta nu se poate discuta!
pentru textul : Har şi talent dela comul meu? scuze, sorry şi îmi cer iertare. uite că nu ai aşteptat degeaba. şi, cu siguranţă, te citesc.
pentru textul : odios plouă deDin text subliniez o nouă dimensiune a coșmarului sau numai o întrevedere scurtă cu viața-moartea acest tandem indestructibil... Am extras o parte din text, poate cea care mi se pare cea mai valoroasă stilistic: "lângă mine se strâng lucrurile… și ele mă obosesc, mă sufocă, însă lăsați lucrurile să vină la mine, zic… să aud râsul lor de ultimă generație, venise și moartea… și da, mă obosea și ea, tușea discret ca să îmi atragă atenția, nu semăna deloc cu cea din fotografia pe care ne-o făcusem anul trecut, îmbătrânise moartea mea, se mai și îngrășase moartea mea, așa că am băgat-o în seamă: ești veșnică măi moarte? am zis" în rest, există o inconsecvență în compoziție; pare alcătuită din colaje aleatorii...sau e doar un coșmar...însă îmi amintește de o replică din Macbeth unde se spune că somnul și visele sunt "bucătarii-șefi în marele festin al vieții"... In final, totul se dovedește că dezvoltă concepte multidimensionale și reflexele acestora... "și dacă de un minut gândești și dacă de un minut îți spui : alt poem de dragoste, te înșeli, eu descriam nebunul obosit cu o sticlă de Cola, rătăcit la maternitatea dintr-o metropolă"... Dar asta e doar o opinie...
pentru textul : Fabrica de bolduri demulţumesc pentru lecturare şi semn.
pentru textul : Oare cine poartă vina: deÎntre noi fie vorba,nu cred că parlamentarul nostru are chiar atât tupeu să spună în campanie, că nu se mai regăseşte în partidul (tată sau mamă) care l-a născut şi la făcut mare "om"
...mâine, ținând cont și de prognoza meteo (inclusiv a mea, anume că vremea va fi rece) vei posta sub textul ăsta doar o erată și nu o variantă, ar fi păcat
pentru textul : p.s dede a mă culca îmi zic nu ca nevasta lui Pristanda "dezbracă-te, Ghiță", ci "citește ceva ,Radule" să-ți fie somnul lin. Ce inspirație, că m-am oprit "la plezneală" aici. O încântare de text:vervă cât încape, scriitură subțire, matură și, mai ales, o ironie , care mă face invidios (la modul pozitiv, firește). Jocul politic de marionete însoțit mereu de coana Moarte, mă duce cu gândul la Bahtin și lucrarea sa despre Rabelais, în care moartea și râsul stau la masă într-o lume pe dos. Mă bucur că te-am citit Roxana și făgăduiesc că voi citi și celelalte texte, dar saptamâinile astea îs groaznic de ocupat. Asta nu mă împiedică să provoc scandaluri pe icișa. Felicitări și mulțumesc.
pentru textul : Tabu defrancisc, am impresia ca esti ignorant in ce priveste Regulamentul Hermeneia. Eu iti reconad sa il citesti si sa te conformezi lui. Observ ca esti cel care ai initiat aceasta sarada. Ai ceva de spus, spune la obiect si nu confunda Hermeneia cu altceva. Si asta indiferent de parerea ta despre calitatea unui text
pentru textul : omul pe care nu îl așteptam deMultumesc pentru observații și felicitări,am ținut cont de ele de greșelile diacriticelor,incă odata mulțumesc pentru trecere.
pentru textul : Un episod al veteranului deUite un text care mi-a fost amintit de poezia ta: (nu ştiu de ce)
"Cu genunchii la gura, cu pumnii strânsi,
Dorm pruncii în pântecul mumelor,
Gingase semne de intrebare.
Cu trupul drept, cu fata în sus,
Dorm mortii în adâncul pamântului,
Rigide semne de exclamare.
Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt!"
(Semne, de Geo Bogza).
pentru textul : Cantata în mi minor deCâteva răspunsuri pe fugă, pentru moment.
Adriana, dacă-i musai, o să modific, dar sunt câteva chestii în noul DOOM care pe mine personal mă cam zgârie, şi asta e una dintre ele. Totuşi, recunosc că nu mi-am pus foarte serios problema din punct de vedere pur gramatical.
Cailean, mulţumesc. Francisc, până acum n-am avut onoarea de-al citi pe respectivul, dar dau un search cât de curând. Din păcate momentan n-am acces la literatură română pe hârtie, deci tot netu', săracu'...
Numai bine!
pentru textul : This ain't a love song deappassionata
pentru textul : stropi de iubire dePentru mine titlul este un turn-off pentru că mă duce cu gândul la o anumită realitate menghelist-holocaustică, if you know what I mean, şi deşi înţeleg ce vrei să spui aş fi preferat să fie altfel spus chiar riscând o cucofonie cum "experienţe cu copii" ceea ce ar fi sugerat că părinţii au partea lor în acest experiment, ca subiecţi, şi ar fi justificat folosirea persoanei întâia plural la care, by the way, nu subscriu în totalitate şi acesta este cel de-al doilea turn-off al textului tău din punctul meu de vedere. Şi ca să strâng a treia oară şi definitiv robinetul mai este şi tematica aceasta foarte sensibilă şi riscantă a patriotismului la români, o noţiune injectată zilnic în epoca de lemn mânjit cu aur, şi ca orice medicament abuzat şi fără voie nu îşi mai face [uşor] efectul.
pentru textul : experienţe pe copii dedesi sunt de acord cu regulamentul site-ului si, fireste, cu respectul fata de partenerul de dezbatere, nu imbratisez ideea respectarii literei regulamentului, ci a spiritului sau. deoarece, accentuand litera, se pierde din vedere cuvantul si ceea ce spune el. fara o flexibilitate a intelegerii si a acordului din mers, intre parteneri si fata de regulament, se ajunge la opusul a ceea ce se doreste. sper ca tu, vladimir, sa revii asupra deciziei de a renunta la statutul de editor. iar dvs, dle virgil titarenco, indraznesc sa va rog a manifesta o mai mare clementa ( nu stiu daca acesta e cuvantul cel mai potrivit) fata de "copiii" dvs. literari. ptr ca ceea ce ne aduna si ne tine aici, aproape, e nevoia de a scrie si a imparti aceasta. dincolo de regulamente, de suparari si bucurii, conteaza sa scriem poezie sau sa incercam mereu aceasta. daca veti dori sa imi raspundeti sper sa aveti in vedere intentia comentariului meu, nu stangacia cuvintelor mele.
pentru textul : nu suport vara asta verde-gălbui dede ce extaz?
pentru textul : extaz deAm tot așteptat să treacă emoțiile acelea de la prima lectură, însă văd că se intensifică...
Aș fi vrut să dețin toate resursele celui mai bun critic literar ca să pot evidenția într-un mod desăvârșit valoarea acestui poem, însă nu am decât tremurul unor cuvinte simple, adevărate și pline de recunoștință pentru acest festin literar.
Așadar, nu-mi rămâne decât să mulțumesc pentru:
„blestemata nevoie ca o cană plină cu sete” - excepțională sugestie a nevoii umane și a sporirii acesteia pe măsură ce este împlinită!
„semnul de întrebare te picură cu smoală şi pietriş” - sugestie reușită a marilor întrebări arzătoare ale vieții;
„ca firul de iarbă prin ciment,/ apare omul” - aici văd omul - Om, cel care răzbate, care e acolo unde nici nu te aștepți, care vine la nevoie, la marea nevoie de a fi cineva lângă noi și-n dureri, și-n fericire;
Strofa a doua vine cu tușe mai accentuate și surprinde dualitatea omului:
„se apropie ori se îndepărtează
până îl striveşti în ochi,
până trece prin tine.” - aici am rămas pe gânduri...
Penultima strofă m-a îngenucheat:
„Când pierzi oameni,
rătăceşti cheile,
nu uşa;
când te pierd ei pe tine,
rătăcesc uşa,
nu cheile” - fac inventarul cheilor, cu teamă... îmi doresc să nu fi rătăcit niciuna.
În ultima strofă mă resemnez, dar tot mai sper ca prin asumarea durerii, prin curățirea de tot ce e praf, tină, prin proșternerea în apa vindecătoare, să fiu din nou Om.
Iată că fără să îmi dau seama mi-am împropriat acest poem, mesajul lui; asta fiindcă a trecut prin mine ca un vânt de primăvară printr-un cireș înflorit.
Adrian, iartă-mi cuvintele mari, iartă-le și pe cele mici, pline de neputință.
pentru textul : Perpetuum robia deFelicitări! Mulțumiri! Cred în scrisul tău!
Foarte bun textul, cu nişte formulări inedite, ingenioase, care se pliază atât de bine pe totul poeziei; cu detaşare, sictir, şi eleganţă; cu durere, zâmbet şi ironie.
La celălalt pol, complet ratate primele trei versuri + acestea două "nevoile fiziologice înlocuiesc/rugăciunile de dimineaţă" - de altfel, ăsta e şi motivul pentru care nu acord peniţă.
Felicitări!
pentru textul : să-mi sculpteze cineva un glonţ depoezia asta trebuie citită încet, e multă filozofie picurată-n semne. cred că eu aș încheia imediat după pasărea, ascensional, simetric txt bun
pentru textul : dimineți violet detextul mi se pare foarte bun, scrii foarte bine, si imi place tonul si modul in care abordezi lucrurile. nonsalanta ta irita pana la disperare, ceea ce atrage foarte mult. un text in care fiecare cuvant e la locul lui. felicitari!! queen
pentru textul : lazăre, vino afară deEmile, sincer te întreb dacă ai pretenția ca o persoană, oricare ar fi aceea, în afara ta, să îți citească acest poem de la început până la sfârșit! Pentru că eu (te cunosc și te respect) l-am început de trei ori dar nu am reușit să-l termin niciodată.
pentru textul : maestrul și peretele său margareta deMai greu de terminat ca Mahabharata este acet poem exagerat cinematografic. Sper că nu e decât un episod trecător în evoluția ta literară. Pentru că niciodată nu înseamnă că dacă scrii mai mult scrii și mai profund.
Dar tu știi asta, însă deocamdată acest poem fluviu care nu curge nicăieri este ce te-ai hotărât să ne oferi, într-un fel anume doar al tău lipsit de milă față de noi, cititorii tăi.
Ce monde: un bébé qui pleurniche pour un rien... Il faut réveiller le dragon qui dort... "I can't get 'em up I can't get 'em up I can't get 'em up this morning..."
pentru textul : Matinée dedaca voi incerca sa modific, voi destrama tot.
textul asta, pe care Andu, generos, l-a numit poem, a venit pur si simplu la mine si-a zis "scrie-ma!". era asa de convingator, incat n-am putut sa ma prefac ca nu-l aud...
va multumesc pentru comentarii. si aveti grija la pacaleli. :)
pentru textul : înmugureşti deSunt onorat şi încântat să răstorn pietrele de aducere aminte care marchează acest poem şi să descopăr că pot visa şi eu cu Iacov sub scara minunată deschisă spre umbra lucrurilor viitoare. Citesc cu bucurie în fiecare vers o naştere din nou după o fugă nebună din faţa Celui de care nu poţi să te ascunzi, dar care îţi numără şi îţi călăuzeşte paşii, citindu-ţi gândurile şi cercetându-ţi fiecare fir de păr, numărat, nu-i aşa, încă înainte de naştere. Citind poemul parcă ajung şi eu la Betel fugind ca un fiu risipitor spre sfârşitul zilelor mele, dar cu toată truda alergării mai ştiu că trecând pe la Betel primesc o pace aleasă, veşnică, şi mai ştiu că ridicând ochii în sus, la capătul scării, prin cerurile deschise nu se văd doar îngeri ci e chiar Domnul Isus care ţine-n mână cununa. Mă bucur de întâlnire, Ioan Barb
pentru textul : Betel deam senzatia ca cine raspunde aici, daca tot raspunde vis a vis de comentariul meu nu inteleg de ce nu il citeste in intregime. am spus continui sa consider ca forma e gresita daca s-a intentionat diateza pasiva Cu alte cuvinte autorul trebuie sa ne spuna deschis ce diateza a intentionat si asta va clarifica lucrurile. P.S. si elementele de gramatica fac parte din continut, cel putin intr-un anumit sens
pentru textul : în medalionul din piept de"de parcă ar dormi treji" sună cam disonant si inestetic
pentru textul : zbor întârziat definalul te face sa te oprești și să cauți să îl înțelegi. probbail din cauza ambiguității dar mi se pare puțin am simpluț textul
ideea este frumoasa, viata (sau destinul), ca un snur tras printr-un nasture. uitarea de la sfarsit, daca ai uita, ai mai scrie acest poem? raspunsul este evident, imi amintesc, sunt un nasture ciclicitatea, chiar si ca forma unui nasture, e interesanta, un nasture prin care dzeu ne coase si descoase, ne coase si descoase, ne coase si descoase...
pentru textul : sînt un nasture dePagini