da, doamnă mare moartea asta. și nu trimite nici telegrame... Tocmai ai redat excelent un moment dintr-ăla de viață despuiată până la os în miezul unei toamne ce stă să înghețe. Mulțam, zile bune îți doresc!

Minunat ce am citit, eu, aci, astăzi. Poate încadrarea este oarecum greşită. Mi se pare mai mult un jurnal existenţial, dar nu asta contează acum.
Fragmentele din "încăpere", felul cum fiecare cuvânt îşi are greutatea sa în propoziţie, repetiţiile voite, care nu fac altceva decât să mărească dorinţa de "a ieşi spre un spaţiu", aduc o notă de "frumos-întreg" scrierii de faţă. Generează o stare în care te surprinzi lângă o veioză, un pat şi o bibliotecă ticsită de cărţi prin care ai trecut cândva precum un păianjen sătul de viaţă. De remarcat fragmentul "bibliotecarului dezordonat" care mi-a amintit de o vorbă cum că fiecare om în dezordinea lui îşi are ordinea aşa cum în anormal îţi poţi găsi normalul faptelor. La noi normalul este anormalul, zicea cândva un analist politic - divagând puţin.
Aceste note îţi induc o stare şi e meritul exclusiv al autorului Gorun Manolescu, că, personal, mi le-a indus involuntar. Este un merit, aşadar.
Felicitări.

mulţumesc Ioana, când citi-i adineauri şi poemul şi commul mă dădu şi pe mine plânsu'. data viitoare o să le spun păpuşilor o poveste despre solomon.

incerc sa explic .. nu e nimic obscen in fotografie .. ea subliniaza ca in noianul de informatie si saturatie recurgem la metode extreme ca sa atragem atentia. Exact ce fac anunturile publicitare care fac uz de sex sau violenta ca sa ajunga la un public blazat sau neatent la mesaj. Daca poza deranjeaza pe cineva o scot ( e experiment, nu?),dar nu ma abtin sa il recomand pe Saudek celor ce iubesc arta fotografica.

Întotdeauna, întotdeauna e vorba de grădini. Ascultați ce spune Rilke: "Dar când totul se-nchide peste el, sunt totuși iarăși grădini și cele șaisprezece săbii îndoite, care s-abat peste el, rază pe rază, sunt o sărbătoare! Un hohot de căderi de apă." Întotdeauna e vorba de grădini. Aici, grădina Annei.

un text modern, intertextual, confesional si in acelasi timp bidirectional interior-exterior, pe de-o parte abisurile din cavitatea toracica, pe de alta decorul anotimpurilor sau obiectele apropiate privirii. putem vorbi de incadrarea autorului in spatiul poetic, el nu face decat sa descrie ceea ce-l afecteaza in aceeasi masura ca si... el mas guapo Imi place cand autorul renunta la pretiozitati si exprima poezia sufleteste, direct din inima: Aștept o secundă anume de octombrie-noiembrie, o aștept cu unghiile vopsite în roșu aprins. Știi, port decolteuri adânci pe sânii contrafăcuți, mi-am luat chiar blugi pană să fiu în tendințe. Zâmbetul din colțul gurii îmi șoptește că n-o să mă recunoști. Foarte buna aceasta strofa. Sa spunem poezie in tendinta post douamiista, moderna si fara derapaje vulgare. Am intalnit pasaje asemanatoare si la Andrei Ruse. Bravo. Evidentiez.

mi se pare din ce in ce mai greu de scris, si ciudat , poezie in rime. Trebuie o doza de curaj si inocenta la potrivit versuri. ceturi nod si cresteri pod ne duc la limita imaginatiei . Succes la stante!

e chiar cu intentie luat de acolo! (e mini-plagiat?:) de fapt, am scris partea nevazuta a poemului lui Radu Gyr, in celululele caruia cred ca locuia Iisus. cel putin asa am inteles eu poezia lui, a celorlalti enumerati de tine mai sus, a altor oameni despre care nu e loc de spus acum si aici. multumiri pentru comentariu!

:)) e chiar reușită parodia asta, Margas.
pot să-ți recomand o excursie la Brașov - pă la noi nu-s băltoace (nu acum) iar maneliștii îngheață în perioada iernii.

E un text bun, care nu incorsetează în versuri-praştie nişte trăiri şi momente. Un text care are curajul să-i spuna tristeţii "tristeţe", nu foarte elaborat, nu plin de şocuri expresive, nu teribil. E o poezie în care cititorul şi autorul se află unul pe celălalt la întâlnirea cu firescul.

eu sînt mai degrabă înclinat să cred că Andu trece printr-o criză. De idei. Sau poate de imaginație. Și în momente din acestea intră în panică și aruncă orice are la îndemînă. Cam ca atunci cînd ești într-un balon și intri în picaj. Probabil că asta ar putea funcționa drept justificare pentru forma pe care o iau eforturile lui. Dar cine mai caută zilele astea să găsească justificări. Survival is everything. I guess...

„iar omul, un convoi de amănunte” - o definiție poetică reușită.
Mi-a plăcut atât simbioza dintre ninsoarea gri, decorul citadin și omul însingurat, cât și influența pe care unele elemente o au asupra altora.
Foarte reușit „profilul psihologic” al unui anumit tip de om care, deși evidențele îl înnegurează, are acel moment de final când aparențele dezvăluie dorințele, nevoile interioare pe care le are:
„În lumea lui de muţi reanimaţi,
tot ninge ca-ntr-o orgă colosală
cu fii, iubite, mame şi cu taţi.”

Felicitări!

Nu va onoreaza sa imi redactati numele gresit (Kelaro si nu kalaro), cum nu va onoreaza nici greseala de ortografie din comentariul pe care mi l-ati adresat. Cu atat mai mult cu cat, in anii mei de formare ca scriitor, ati avut o contributie importanta prin Hermeneia. Daca voi mai posta poeme sau proza pe acest site, ramane la latitudinea mea, a timpului si a inspiratiei precum si a respectului cultivat de comunitatile cu care interactionez. In ceea ce priveste absenta mea de cativa ani de pe siturile de literatura, ea s-a datorat unor cauze extrem de bine motivate si care nu fac obiectul acestei discutii si nici vreunui repros. Multumesc pentru primire...toate bune, intr-o zi dupa ce am primit un verdict de la curtea de apel am simtit nevoia sa redeschid pagini vechi de poezie si am dat de concurs si m-am inscris...in rest, aceeasi maree de furie, frustrare si corali in lupta cu altii si cu sine. Ca noi toti de altfel, cu respect, K

se va zice ca e la schimb, dar nu e. nu stiu de ce ultimele patru cuvinte imi par ca se incurca unul in celalalt