Proza ta îmi amintește de un roman, nu mai știu dacă l-ai citit în cele din urmă, ori dacă ai urmărit filmul, Nontimuovere, Margaret Mazzantini, în ecranizarea lui Sergio Castelito. Redarea deosebit de fină și de subtilă a realităților surprinse la limita între două planuri existențiale, mergând în urma simțurilor, pe vârfurile durerilor neîndurătoare, într-un entre-deux, în care abia mai poți mișca sau respira, fiindcă nu te afli concret în niciun dintre spații. Senzația că orice fir atins poate fi ruptură. E un text lucrat cu deosebită grijă, spre a armoniza ideatica, sensul, imaginea, subînțelesurile, personajele, viața, moartea. Nu pot să nu afiirm că este una din cele mai bune scrieri ale tale. Nu pot spune cea mai, nu pentru că nu ar fi, ci fiindcă aș fi nedreaptă cu altele. Decupez ceva ce încă reverberează cu trăirile mele: "Cineva moare. Cineva iubește. Mâna mea știe să taie, mâna lui caută tumori în trecut. Cândva ne vom odihni iubirea în palme, la o cafea, față în față într-o gardă de noapte, doi chirurgi de urgențe, el iubindu-ne nenăscuți, eu suturându-i amintirile... poate vom face drumul acela, poate unul dintre noi se va opri la mijloc și se va întoarce." Nu mă mișc. Am aritmie. E viață încă.
cand rugaciunea devine obisnuinta, e tot un semn de speranta, caci prin repetarea rugaciunii, speranta vine nechemata si completeaza lucrurile care nu vor sa se implineasca singure...
prin folosirea acelor "daca", "intelegerea" pare un repros adus unui timp cu neputinta de intors.
mi-a placut prin tonul confesiv, folosirea persoanei I da un plus de real, de aceea pare o fila de jurnal care se adauga altora...
Mai știi cum ne ploua acolo, lângă gardul electrificat al Zonei? Ce a fost mai întâi, textul sau fotografia? Se completează atât de bine! El, "hoțul", disperat că lumea nu-și dorește decât putere și faimă. El știe că-i poate face fericiți, dar ei nu știu ce-și doresc. E o poezie despre un mizantrop îndrăgostit de... oameni. De aceea îi îmbrățișează cu umbra. O poezie filosofică, plină de sens, de miez; ai din ce mușca aici. Interesantă această substituire umbră-culoare; surprinde subtil acea "nesiguranță" perpetuă a umbletului-litanie, o pendulare nesfârșită între sensuri, spre aflare. Contrastul iubiri - ocnași, apoi "pereții" și "gratiile" depășite doar de umbră/vis ca "formă a unui bărbat fericit", aduc accente tocmai ale acestei viziuni caleidoscopice, coloristice, asupra unei realități schizoide. Imaginea finală e de o extraordinară forță poetică sugerând un efort dincolo-de-uman de a trece dincolo de toate cicatricile pe care "și le privește". Nimic nu ar fi fost la fel de puternic, nici "până la os", "până la sânge", până la nu știu ce. Acest "până la sare" face saltul de la cuplul om-animal (lingerea animalică a drobului de sare), la cuplul om-supraom (netezirea asperităților muribunde dintre om și umbra sa cea fericită).
Un text care m-a emoționat, a făcut tot ce trebuia să facă un text bun și anume exact atunci când trebuia să o facă... și da, păcat că nu se scrie mai mult așa, evenutal toată lumea să scrie așa, atunci am înțelege poate de ce textualitatea nu poate fi descrisă în cuvinte.
Margas
da, yester, El... inaintea sarbatorilor crestine, care pe mine mai mult ma tulbura decat ma bucura, sufletul simte mai acut strainatatea... poate e doar o intoarcere in lacrima, la o culoare aproape uitata... atunci imi lipesc pe suflet o colinda, muzica aceasta ma imprieteneste iar cu lumea. iti multumesc de cuvinte! Lucian, m-as bucura daca m-ai lamuri putin in legatura cu acel cuvant: „oare?” cu sinceritate marturisesc: pentru mine Dumnezeu este ceea ce simt... nu stiu sustine adevarurile Bibliei.
un motiv de căutare continuă. poate un motiv fără motiv de însingurare. ori, poate, un motiv de însingurare fără motiv!
mi-a plăcut cum ai adus zborul pe hârtie. cum ai luat distanţă de un zbor, distanţă de o pasăre şi cum ai încercat să o descrii , să pui din existenţa ei "nepăsăratecă" - adică tot ceea ce nu poate atinge un ideal din varii raţiuni - câte-o culoare care să nu bată neapărat spre cenuşiu într-o lucrare care are valoarea ei intrinsecă. iată cum acea "nicio șansă" poate fi transpusă aşa încât să doară, să doară până poate deveni o lucrare, o operă, să ajungă "elegant un zece".
eu aşa am văzut, arta se ridică din ceva care apasă greu. şi, de ce nu, din întrebări în atât de aproape.
un poem fortat, constrans de tema uriasului monstru al marii, care inlocuieste infinitul iadului cu monstruozitatea gurii sale, care poate inghiti, digera, consuma orice ii este inferior. o tema biblica marturisita insistent in final prin majuscule.
Ottilia, prea esti buna cu intamplarile! nu pepene, ca e bun:) semninte sa manance, sarate, amare, prajite, sa le doara/piste buzele! sa ramana imaginea ei... si atat!:) multam pentru tot ce ai vazut si scris, spor la viata!
deci, concluzia Consiliului Hermeneia este "thanks, but no thanks". motive?
1. dupa cum a spus si Mariana, nu se procedeaza asa. ne faci mai degraba sa credem ca ai vrut sa obtii raspunsul "nu" de la noi, pentru ca sa mai stiu eu ce sa reprosezi in viitor... de fapt se pare ca ti s-a mai spus ca nu asa se procedeaza
2. este mult prea tirziu, chiar daca s-ar fi initiat o procedura corecta
3. chiar daca totul ar fi ok, nu este ok ptr ca vin sarbatorile si unii sint ceva mai ocupati cu altceva decit sa faca extra munca voluntara pe site
4. subiectul mi se pare mai degraba parodic decit poetic
deci eu zic sa pastrezi banii (daca tot te intereseaza sa participi) pentru ca sa constituim un concurs serios dupa 1 ianuarie. Asta in cazul in care nu vine sfirsitul lumii pina atunci. iar daca vine tot nu mai au importanta banii.
Are dreptate, se zice "dintre" cand e vorba de persoane si "din" cand e vorba de lucruri. Mi-a placut textul, mai putin finalul, ca ma asteptam la ceva maret.
răspunsul fundamental, Virgil – care, sper să mă crezi, este mult mai real decât întrebarea ta absolut retorică, nu fundamentală – ar suna cam așa: ce te faci atunci când “tema” este rezultatul realității, al unui existențialism frust, iar acela descris este o ființă despre care simți și gândești asemeni lui Byron: „aici zace cel mai bun prieten al omului, care a avut toate calitățile lui și nici unul dintre defecte”? poate că a dezvolta “metafizici” pe marginea unor astfel de subiecte ne ajută să gândim mai departe, însă nu sunt sigur că asta ne ajută să devenim cu adevărat oameni; cred că ceea ce ție îți scapă (subliniez, cred, am și eu limitele mele) este că acela din groapă nu este „povestitorul”, ci dublul său, identicul său și că mirosurile acelea nu numai că deja ai sentimentul acut că „nu le-ai simțit de multă vreme”, dar nici nu le vei mai simți niciodată (nu la fel). poate că, privit din afară, textul pare un fel de pură filozofare negativistă; te asigur că este numai o "comemorare"; nu am pretenția că am reușit, am încercat, am exprimat ce am simțit și am gândit, atâta tot. mulțumesc pentru lectură și pentru semn. cu respect, Vasile Munteanu
Eu am urmarit lejer stirile, cu emotia de a mai afla ce se intampla prin acele locuri .
Desi traiesc in Anglia, urmaresc diverse posturi tv din tara, fara a ma plictisi; informatia despre cenaclul Virtualia am reascultat-o si a doua oara am selectat fara probleme direct min 36, prin trasarea cursorului pe segmentul de timp.
Multumiri inca o data, Alina Manole, ganduri de pretuire pentru toti cei implicati, Doamne ajuta!
Sapphire: Textul nu-l uit. Nu trebuie sa ne suparam pentru faptul ca unii il vedem pe Dumnezeu altfel decat altii, doar avem dreptul la libera exprimare, nu? In plus, la o analiza lipsita de afecte personale, acest text e pro-Dumnezeu. Nu contest calitatile tale sau ale altora de perceptie insa nu inteleg de ce va sperie formula asta. Stiti foarte bine din textele mele anterioare cine sunt. Faptul ca am schimbat registrul lingvistic nu presupune in mod automat faptul ca am devenit, Doamne fereste - satanist. Dimpotriva. Ce, tu n-ai injurat niciodata? Ar trebui sa nu ne mai ascundem dupa deget, sa nu mai facem pe calugarii piosi si pe preacuratele mironosite. As putea da, din memorie, o lista de vreo 10 lucrari mentionate ca bibliografie in diverse studii in care aceasta forma de exprimare e acceptata ca standaed al evolutiei omului. Mai mult: ce spui de Pavel din Biblie, acel Saul material, descris si etalat ca etalon a intoarcerii spre Dumnezeu? Nu este cazul meu, desigur. Ce spui de faptul ca in Oas (jud. Satu Mare) unde nu cred ca ai ajuns vreodata, exista peste 4000 de cruci pe care scrie "Nu injura"? Oricat ne-am stradui sa organizam lumea dupa criterii personale- nu vom reusi decat sa ne alimentam individualitatea. Astfel ca forma in care am redactat acest poem poate fi cenzurata de Hermeneia, dar nu poate fi inexistenta, din moment ce am scris-o. Incerc sa te conving ca nu am gresit in rugaciunea asta, chiar daca iti pare diferita de rugaciunile tale. In ceea ce priveste regulamentul Hermeneia, sterge tu acest poem. Eu il las aici asa cum l-am scris. Sa ai pace, Dancus
Multumesc Orania. Eu am mai spus-o și o repet: nu scriu poezie. Ma joc. Este „vina” celor care citesc incercările mele trecute, fals, la rubrica „poezie” luȃndu-le in serios. S-ar putea spune că afirmația mea seamănă a „un orgoliu al umilintei”. Nu e așa. Cred, mai degrabă, că dau dovadă de oarece maturitate recunoscȃndu-mi limitele. Dar ajunge vorbăria despre mine. Ȋn schimb, aștept cu aviditate poezie adevărată de la alții. Printre ei și de la tine. Se poate face poezie și de „stare” cum zici, parcă, in alt loc. Și cum faci, de exemplu – și, cred, cu succes - în „Diminețile unei victime fericite”. „Stările” astea prin care, zic eu, trece acum ca și altă dată, oricine, mi se par, la poeții actuali, că exprimă prea mult revolta unei dezorientări într-o lume din care fac parte și nu o mai înțeleg. Nu-i nimic. E normal să se derefuleze, inclusiv poetic pentru cine e în stare. Poate, mai devreme sau mai tȃrziu, se va ajunge, după atȃta derefulare (cere, uneori, ia și forma unei pornografii – exclus să ma refer la tine – mai mult sau mai puțin „estetice”) la „altceva”. Poate. Totuși nu pot să nu repet că semnele acestui „altceva” cred că le-am observat cel puțin la Dorin Cozan și la Florin Bratu. Mai apăruseră și la Katia Chelaru care, după ce ne-am certat pe acest sit ca la ușa cortului văd că nu ne mai onorează cu prezența. Pentru că n-a observat că eu mă distrez și ea se enervează. Regret că n-a avut simțul umorului și cu speranța că va reveni și că „pauza de imagine” n-o face datorită subsemnatului. A, ar mai fi cineva: Livia Ștefan. Dar și ea a dispărut (deocamdată) ca, de altfel și Florin Bratu. Urez tuturor poeților adevărați (și nu poți fi dacă nu crezi în tine) mult, mult succes. Și sărbători Fericite.
Alma draga, ai inteles gresit. tonul si muzica acelor commuri erau in contextul in care unii se upgradau, se substituiau, altii cautau harti dictionare samd poate ca eu am crezut/mai cred in existenta unui anumit nivel de cultura si educatie. si inca mai cred ca aici e un spatiu cultural de exceptie sau poate ca ar trebui o sectiune speciala de incadrare a unor texte care din motive independente si obiective (de anumiti cititori) nu pot fi percepute oricum, de oricine. in calitate de editor, iata o solicitare pe care ar trebui sa o iei in discutie. (mi-am amintit ca cei de la NASA au o fituica a lor in care ei scriu, ei inteleg, ei se distreaza) asa cum am specificat, sint fragmente de jurnal. inca nu le-am adunat pe toate din diverse carnete. si nici nu am vrut sa "lipesc" fotografii gen "vai ce frumos" da-mi voie sa persist in stilul meu (al perioadei bleu, cum spuneam) si ofera-mi cu generozitate acest cadru.
parerile, insa nu subscriu la ele. Departe de mine gandul de a considera textul vreo capodopera, dar poezie este. Desigur, scrisa intr-un stil demodat, astazi cand se face alergie la rima, dar care mai incearca sa respire de sub tarana aruncata fara parcimonie de vajnici gropari dedulciti la carnea suculenta a rebusismului postmodern. Textul nu face altceva decat sa arate, in alt fel, (fara absolut nicio... suparare!) inutilitatea chinului, fata in fata cu premisele (inaltatoare, desigur!) poeziei. Nu, nicio incompatibilitate, e autoironie (ar fi fost mai bine sa spun "e vai de capul VOSTRU, de poeti!"? cred ca nu.). In fine, multumesc pentru comentarii si lectura.
da, ai dreptate. e un text care nu ma satisface. ar mai trebui lucrat. am senzatia ca ar putea iesi ceva mai muscator din el si nu-mi reuseste. cade usor spre final. prea clasic
si mie mi-a placut cum ai vorbit despre lucrurile care se intampla in noi."Privești apoi prin geamul înghețat al autobuzului fețele tumefiate de frig ale oamenilor. Aproape drogați de oboseală și muncă. Hipnotizați de rutină. Și te întrebi cine se ascunde de cine." si eu ma gandeam ca oamenii au uitat pana sa si zambeasca. pentru mesaj dau si eu o penita
Erika, oricit de placut ar suna versurile de mai sus, ele nu sint haiku. Exista carti si pe hirtie si locuri online unde te poti documenta cu privire la ce inseamna de fapt haiku. O simpla respectare mecanica a unei reguli formale nu face dintr-un text haiku. As vrea cei care se pricep mai bine sa elaboreze. Daca nu, atunci ma voi stradui sa gasesc eu niste link-uri la unele locuri unde poti citi ce inseamna de fapt haiku si filozofia din spatele scrierii japoneze Textul poate fi incadrat doar ca poezie scurta eventual.
Aleks, mai e ceva de lucru pe acest text. Sunt cuvinte în plus și cuvinte care lipsesc, cuvinte care ar merge sub alte forme. Nu e un poem prost. E în alt registru față de cum ai scris tu. Și e chiar de urmărit. Mai scrie.
textul e frumos. eu il privesc aproape ca pe o interesanta varianta de hai ku (sau alta poezie de sorginte asiatica). totusi "miscate" si "gerunziu" din titlu nu sint oarecum redundante? ultima "strofa" mi se pare putin cam ca strica armonia intregului. trebuie oare sa fim tot timpul "religiosi"?
"pana la urma dl moldovan a fost sanctionat de consiliul herme, ce vreti acum, sa/l scuipati si pe celalalt obraz? credeti ca veti reusi astfel sa/i luati galoanele?mai lipseste sa/i coaseti steaua galbena pe piept! " Mă plictisiți stimată doamna Kelaro, în postura ridicolă de avocat al acestui plagiator. Jigniți "steaua galbenă".
Părerea mea, Alma, este să ne vedem fiecare de treabă și să încercăm (pe cît se poate) să gîndim înainte de a vorbi. Ceea ce nu prea observ la tine. Poate ești îndrăgostită sau o fi primăvara asta astenică de vină. Habar nu am. Și nici nu mă interesează. Dar cred că aici este vorba doar de un concurs și nu de sfîrșitul lumii. Ai fost invitată să participi în juriu și nu să fii Baba Omida. Și nici Heliade Rădulescu. Nu cred că literatura română contemporană se învîrte în jurul tău după cum nu cred că se învîrte în jurul nici unui poet sau critic contemporan român oricît s-ar îmbățoșa el sau ea. Oare cînd vor învăța românii să se relaxeze și să priceapă că toată această dramă a eului care nu le dă pace este o prostie fundamentală și că semnificația personală nu ți-o găsești călcînd peste alții ci învățînd să conviețuiești în mod creativ cu ei?!
Este inedita aceasta prezentare pe site a textului si in dialectul hutul, motiv pentru care nu pot decat sa te felicit! E o munca remarcabila. Provocarile lingvistice sunt realmente innobilate prin numitorul comun: haiku.
Bine aţi punctat aici. Evoluţia e vizibilă. Eu remarc şi ideea, limbajul bine structurat, chiar economia de cuvinte fără a pierde înţelesul. Dănuţ scrie bine, merită citit. Transmite excelent starea momentului şi induce imagini deosebite. Cît priveşte traducerile, sînt bune, chiar savuroase.
LIM.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
atăt de multă tristeţe reţinută în aşa puţine cuvinte. bine te am găsit!
pentru textul : capcana ded3mona, de-asta ți-am recomandat să citești literatură: măcar cea din manualele școlare...
pentru textul : Între două tăceri deProza ta îmi amintește de un roman, nu mai știu dacă l-ai citit în cele din urmă, ori dacă ai urmărit filmul, Nontimuovere, Margaret Mazzantini, în ecranizarea lui Sergio Castelito. Redarea deosebit de fină și de subtilă a realităților surprinse la limita între două planuri existențiale, mergând în urma simțurilor, pe vârfurile durerilor neîndurătoare, într-un entre-deux, în care abia mai poți mișca sau respira, fiindcă nu te afli concret în niciun dintre spații. Senzația că orice fir atins poate fi ruptură. E un text lucrat cu deosebită grijă, spre a armoniza ideatica, sensul, imaginea, subînțelesurile, personajele, viața, moartea. Nu pot să nu afiirm că este una din cele mai bune scrieri ale tale. Nu pot spune cea mai, nu pentru că nu ar fi, ci fiindcă aș fi nedreaptă cu altele. Decupez ceva ce încă reverberează cu trăirile mele: "Cineva moare. Cineva iubește. Mâna mea știe să taie, mâna lui caută tumori în trecut. Cândva ne vom odihni iubirea în palme, la o cafea, față în față într-o gardă de noapte, doi chirurgi de urgențe, el iubindu-ne nenăscuți, eu suturându-i amintirile... poate vom face drumul acela, poate unul dintre noi se va opri la mijloc și se va întoarce." Nu mă mișc. Am aritmie. E viață încă.
pentru textul : Respiro deDacă se poate, o fotografie reprezentativă la profil. Mulțumim!
pentru textul : ada or ardor decand rugaciunea devine obisnuinta, e tot un semn de speranta, caci prin repetarea rugaciunii, speranta vine nechemata si completeaza lucrurile care nu vor sa se implineasca singure...
pentru textul : de ceva vreme deprin folosirea acelor "daca", "intelegerea" pare un repros adus unui timp cu neputinta de intors.
mi-a placut prin tonul confesiv, folosirea persoanei I da un plus de real, de aceea pare o fila de jurnal care se adauga altora...
Mai știi cum ne ploua acolo, lângă gardul electrificat al Zonei? Ce a fost mai întâi, textul sau fotografia? Se completează atât de bine! El, "hoțul", disperat că lumea nu-și dorește decât putere și faimă. El știe că-i poate face fericiți, dar ei nu știu ce-și doresc. E o poezie despre un mizantrop îndrăgostit de... oameni. De aceea îi îmbrățișează cu umbra. O poezie filosofică, plină de sens, de miez; ai din ce mușca aici. Interesantă această substituire umbră-culoare; surprinde subtil acea "nesiguranță" perpetuă a umbletului-litanie, o pendulare nesfârșită între sensuri, spre aflare. Contrastul iubiri - ocnași, apoi "pereții" și "gratiile" depășite doar de umbră/vis ca "formă a unui bărbat fericit", aduc accente tocmai ale acestei viziuni caleidoscopice, coloristice, asupra unei realități schizoide. Imaginea finală e de o extraordinară forță poetică sugerând un efort dincolo-de-uman de a trece dincolo de toate cicatricile pe care "și le privește". Nimic nu ar fi fost la fel de puternic, nici "până la os", "până la sânge", până la nu știu ce. Acest "până la sare" face saltul de la cuplul om-animal (lingerea animalică a drobului de sare), la cuplul om-supraom (netezirea asperităților muribunde dintre om și umbra sa cea fericită).
pentru textul : Culori deUn text care m-a emoționat, a făcut tot ce trebuia să facă un text bun și anume exact atunci când trebuia să o facă... și da, păcat că nu se scrie mai mult așa, evenutal toată lumea să scrie așa, atunci am înțelege poate de ce textualitatea nu poate fi descrisă în cuvinte.
pentru textul : măsurarea inteligenţei emoţionale deMargas
da, yester, El... inaintea sarbatorilor crestine, care pe mine mai mult ma tulbura decat ma bucura, sufletul simte mai acut strainatatea... poate e doar o intoarcere in lacrima, la o culoare aproape uitata... atunci imi lipesc pe suflet o colinda, muzica aceasta ma imprieteneste iar cu lumea. iti multumesc de cuvinte! Lucian, m-as bucura daca m-ai lamuri putin in legatura cu acel cuvant: „oare?” cu sinceritate marturisesc: pentru mine Dumnezeu este ceea ce simt... nu stiu sustine adevarurile Bibliei.
pentru textul : pictând o lacrimă deun motiv de căutare continuă. poate un motiv fără motiv de însingurare. ori, poate, un motiv de însingurare fără motiv!
mi-a plăcut cum ai adus zborul pe hârtie. cum ai luat distanţă de un zbor, distanţă de o pasăre şi cum ai încercat să o descrii , să pui din existenţa ei "nepăsăratecă" - adică tot ceea ce nu poate atinge un ideal din varii raţiuni - câte-o culoare care să nu bată neapărat spre cenuşiu într-o lucrare care are valoarea ei intrinsecă. iată cum acea "nicio șansă" poate fi transpusă aşa încât să doară, să doară până poate deveni o lucrare, o operă, să ajungă "elegant un zece".
eu aşa am văzut, arta se ridică din ceva care apasă greu. şi, de ce nu, din întrebări în atât de aproape.
mi-a plăcut mult, aşa încât, notez.
pentru textul : întrebare atât de aproape deun poem fortat, constrans de tema uriasului monstru al marii, care inlocuieste infinitul iadului cu monstruozitatea gurii sale, care poate inghiti, digera, consuma orice ii este inferior. o tema biblica marturisita insistent in final prin majuscule.
pentru textul : Minunata Digestie a Balenei Ucigașe deOttilia, prea esti buna cu intamplarile! nu pepene, ca e bun:) semninte sa manance, sarate, amare, prajite, sa le doara/piste buzele! sa ramana imaginea ei... si atat!:) multam pentru tot ce ai vazut si scris, spor la viata!
pentru textul : în plămânii tăi e primăvară deIar pașii bovinelor cu suflet de țară străbat un cântec fără de destin și fără de efect, plâng copiii unui prea mare rău ce doare o inimă de mamă.
pentru textul : uneori mă doare moldova dedeci, concluzia Consiliului Hermeneia este "thanks, but no thanks". motive?
1. dupa cum a spus si Mariana, nu se procedeaza asa. ne faci mai degraba sa credem ca ai vrut sa obtii raspunsul "nu" de la noi, pentru ca sa mai stiu eu ce sa reprosezi in viitor... de fapt se pare ca ti s-a mai spus ca nu asa se procedeaza
2. este mult prea tirziu, chiar daca s-ar fi initiat o procedura corecta
3. chiar daca totul ar fi ok, nu este ok ptr ca vin sarbatorile si unii sint ceva mai ocupati cu altceva decit sa faca extra munca voluntara pe site
4. subiectul mi se pare mai degraba parodic decit poetic
deci eu zic sa pastrezi banii (daca tot te intereseaza sa participi) pentru ca sa constituim un concurs serios dupa 1 ianuarie. Asta in cazul in care nu vine sfirsitul lumii pina atunci. iar daca vine tot nu mai au importanta banii.
pentru textul : concurs de poezie apocalipsa 2012 deAre dreptate, se zice "dintre" cand e vorba de persoane si "din" cand e vorba de lucruri. Mi-a placut textul, mai putin finalul, ca ma asteptam la ceva maret.
pentru textul : femeia poet derăspunsul fundamental, Virgil – care, sper să mă crezi, este mult mai real decât întrebarea ta absolut retorică, nu fundamentală – ar suna cam așa: ce te faci atunci când “tema” este rezultatul realității, al unui existențialism frust, iar acela descris este o ființă despre care simți și gândești asemeni lui Byron: „aici zace cel mai bun prieten al omului, care a avut toate calitățile lui și nici unul dintre defecte”? poate că a dezvolta “metafizici” pe marginea unor astfel de subiecte ne ajută să gândim mai departe, însă nu sunt sigur că asta ne ajută să devenim cu adevărat oameni; cred că ceea ce ție îți scapă (subliniez, cred, am și eu limitele mele) este că acela din groapă nu este „povestitorul”, ci dublul său, identicul său și că mirosurile acelea nu numai că deja ai sentimentul acut că „nu le-ai simțit de multă vreme”, dar nici nu le vei mai simți niciodată (nu la fel). poate că, privit din afară, textul pare un fel de pură filozofare negativistă; te asigur că este numai o "comemorare"; nu am pretenția că am reușit, am încercat, am exprimat ce am simțit și am gândit, atâta tot. mulțumesc pentru lectură și pentru semn. cu respect, Vasile Munteanu
pentru textul : ploaia prietenului din mine deEu am urmarit lejer stirile, cu emotia de a mai afla ce se intampla prin acele locuri .
pentru textul : Virtualia XIII - mulţumiri, mirări şi poezie la Iaşi deDesi traiesc in Anglia, urmaresc diverse posturi tv din tara, fara a ma plictisi; informatia despre cenaclul Virtualia am reascultat-o si a doua oara am selectat fara probleme direct min 36, prin trasarea cursorului pe segmentul de timp.
Multumiri inca o data, Alina Manole, ganduri de pretuire pentru toti cei implicati, Doamne ajuta!
Sapphire: Textul nu-l uit. Nu trebuie sa ne suparam pentru faptul ca unii il vedem pe Dumnezeu altfel decat altii, doar avem dreptul la libera exprimare, nu? In plus, la o analiza lipsita de afecte personale, acest text e pro-Dumnezeu. Nu contest calitatile tale sau ale altora de perceptie insa nu inteleg de ce va sperie formula asta. Stiti foarte bine din textele mele anterioare cine sunt. Faptul ca am schimbat registrul lingvistic nu presupune in mod automat faptul ca am devenit, Doamne fereste - satanist. Dimpotriva. Ce, tu n-ai injurat niciodata? Ar trebui sa nu ne mai ascundem dupa deget, sa nu mai facem pe calugarii piosi si pe preacuratele mironosite. As putea da, din memorie, o lista de vreo 10 lucrari mentionate ca bibliografie in diverse studii in care aceasta forma de exprimare e acceptata ca standaed al evolutiei omului. Mai mult: ce spui de Pavel din Biblie, acel Saul material, descris si etalat ca etalon a intoarcerii spre Dumnezeu? Nu este cazul meu, desigur. Ce spui de faptul ca in Oas (jud. Satu Mare) unde nu cred ca ai ajuns vreodata, exista peste 4000 de cruci pe care scrie "Nu injura"? Oricat ne-am stradui sa organizam lumea dupa criterii personale- nu vom reusi decat sa ne alimentam individualitatea. Astfel ca forma in care am redactat acest poem poate fi cenzurata de Hermeneia, dar nu poate fi inexistenta, din moment ce am scris-o. Incerc sa te conving ca nu am gresit in rugaciunea asta, chiar daca iti pare diferita de rugaciunile tale. In ceea ce priveste regulamentul Hermeneia, sterge tu acest poem. Eu il las aici asa cum l-am scris. Sa ai pace, Dancus
pentru textul : Apocalipsa după Dăncuș deMultumesc Orania. Eu am mai spus-o și o repet: nu scriu poezie. Ma joc. Este „vina” celor care citesc incercările mele trecute, fals, la rubrica „poezie” luȃndu-le in serios. S-ar putea spune că afirmația mea seamănă a „un orgoliu al umilintei”. Nu e așa. Cred, mai degrabă, că dau dovadă de oarece maturitate recunoscȃndu-mi limitele. Dar ajunge vorbăria despre mine. Ȋn schimb, aștept cu aviditate poezie adevărată de la alții. Printre ei și de la tine. Se poate face poezie și de „stare” cum zici, parcă, in alt loc. Și cum faci, de exemplu – și, cred, cu succes - în „Diminețile unei victime fericite”. „Stările” astea prin care, zic eu, trece acum ca și altă dată, oricine, mi se par, la poeții actuali, că exprimă prea mult revolta unei dezorientări într-o lume din care fac parte și nu o mai înțeleg. Nu-i nimic. E normal să se derefuleze, inclusiv poetic pentru cine e în stare. Poate, mai devreme sau mai tȃrziu, se va ajunge, după atȃta derefulare (cere, uneori, ia și forma unei pornografii – exclus să ma refer la tine – mai mult sau mai puțin „estetice”) la „altceva”. Poate. Totuși nu pot să nu repet că semnele acestui „altceva” cred că le-am observat cel puțin la Dorin Cozan și la Florin Bratu. Mai apăruseră și la Katia Chelaru care, după ce ne-am certat pe acest sit ca la ușa cortului văd că nu ne mai onorează cu prezența. Pentru că n-a observat că eu mă distrez și ea se enervează. Regret că n-a avut simțul umorului și cu speranța că va reveni și că „pauza de imagine” n-o face datorită subsemnatului. A, ar mai fi cineva: Livia Ștefan. Dar și ea a dispărut (deocamdată) ca, de altfel și Florin Bratu. Urez tuturor poeților adevărați (și nu poți fi dacă nu crezi în tine) mult, mult succes. Și sărbători Fericite.
pentru textul : Poesie deAlma draga, ai inteles gresit. tonul si muzica acelor commuri erau in contextul in care unii se upgradau, se substituiau, altii cautau harti dictionare samd poate ca eu am crezut/mai cred in existenta unui anumit nivel de cultura si educatie. si inca mai cred ca aici e un spatiu cultural de exceptie sau poate ca ar trebui o sectiune speciala de incadrare a unor texte care din motive independente si obiective (de anumiti cititori) nu pot fi percepute oricum, de oricine. in calitate de editor, iata o solicitare pe care ar trebui sa o iei in discutie. (mi-am amintit ca cei de la NASA au o fituica a lor in care ei scriu, ei inteleg, ei se distreaza) asa cum am specificat, sint fragmente de jurnal. inca nu le-am adunat pe toate din diverse carnete. si nici nu am vrut sa "lipesc" fotografii gen "vai ce frumos" da-mi voie sa persist in stilul meu (al perioadei bleu, cum spuneam) si ofera-mi cu generozitate acest cadru.
pentru textul : Ruines de Rome deparerile, insa nu subscriu la ele. Departe de mine gandul de a considera textul vreo capodopera, dar poezie este. Desigur, scrisa intr-un stil demodat, astazi cand se face alergie la rima, dar care mai incearca sa respire de sub tarana aruncata fara parcimonie de vajnici gropari dedulciti la carnea suculenta a rebusismului postmodern. Textul nu face altceva decat sa arate, in alt fel, (fara absolut nicio... suparare!) inutilitatea chinului, fata in fata cu premisele (inaltatoare, desigur!) poeziei. Nu, nicio incompatibilitate, e autoironie (ar fi fost mai bine sa spun "e vai de capul VOSTRU, de poeti!"? cred ca nu.). In fine, multumesc pentru comentarii si lectura.
pentru textul : poeţi deda, ai dreptate. e un text care nu ma satisface. ar mai trebui lucrat. am senzatia ca ar putea iesi ceva mai muscator din el si nu-mi reuseste. cade usor spre final. prea clasic
pentru textul : mr bright desi mie mi-a placut cum ai vorbit despre lucrurile care se intampla in noi."Privești apoi prin geamul înghețat al autobuzului fețele tumefiate de frig ale oamenilor. Aproape drogați de oboseală și muncă. Hipnotizați de rutină. Și te întrebi cine se ascunde de cine." si eu ma gandeam ca oamenii au uitat pana sa si zambeasca. pentru mesaj dau si eu o penita
pentru textul : „lucrurile despre care nu vorbim” deErika, oricit de placut ar suna versurile de mai sus, ele nu sint haiku. Exista carti si pe hirtie si locuri online unde te poti documenta cu privire la ce inseamna de fapt haiku. O simpla respectare mecanica a unei reguli formale nu face dintr-un text haiku. As vrea cei care se pricep mai bine sa elaboreze. Daca nu, atunci ma voi stradui sa gasesc eu niste link-uri la unele locuri unde poti citi ce inseamna de fapt haiku si filozofia din spatele scrierii japoneze Textul poate fi incadrat doar ca poezie scurta eventual.
pentru textul : Geneză deAleks, mai e ceva de lucru pe acest text. Sunt cuvinte în plus și cuvinte care lipsesc, cuvinte care ar merge sub alte forme. Nu e un poem prost. E în alt registru față de cum ai scris tu. Și e chiar de urmărit. Mai scrie.
pentru textul : poem prost detextul e frumos. eu il privesc aproape ca pe o interesanta varianta de hai ku (sau alta poezie de sorginte asiatica). totusi "miscate" si "gerunziu" din titlu nu sint oarecum redundante? ultima "strofa" mi se pare putin cam ca strica armonia intregului. trebuie oare sa fim tot timpul "religiosi"?
pentru textul : fotografii în alb și gerunziu de"pana la urma dl moldovan a fost sanctionat de consiliul herme, ce vreti acum, sa/l scuipati si pe celalalt obraz? credeti ca veti reusi astfel sa/i luati galoanele?mai lipseste sa/i coaseti steaua galbena pe piept! " Mă plictisiți stimată doamna Kelaro, în postura ridicolă de avocat al acestui plagiator. Jigniți "steaua galbenă".
pentru textul : silent night dePărerea mea, Alma, este să ne vedem fiecare de treabă și să încercăm (pe cît se poate) să gîndim înainte de a vorbi. Ceea ce nu prea observ la tine. Poate ești îndrăgostită sau o fi primăvara asta astenică de vină. Habar nu am. Și nici nu mă interesează. Dar cred că aici este vorba doar de un concurs și nu de sfîrșitul lumii. Ai fost invitată să participi în juriu și nu să fii Baba Omida. Și nici Heliade Rădulescu. Nu cred că literatura română contemporană se învîrte în jurul tău după cum nu cred că se învîrte în jurul nici unui poet sau critic contemporan român oricît s-ar îmbățoșa el sau ea. Oare cînd vor învăța românii să se relaxeze și să priceapă că toată această dramă a eului care nu le dă pace este o prostie fundamentală și că semnificația personală nu ți-o găsești călcînd peste alții ci învățînd să conviețuiești în mod creativ cu ei?!
pentru textul : Concursul de Poezie ”Astenie de primăvară - Hermeneia 2010” deEste inedita aceasta prezentare pe site a textului si in dialectul hutul, motiv pentru care nu pot decat sa te felicit! E o munca remarcabila. Provocarile lingvistice sunt realmente innobilate prin numitorul comun: haiku.
pentru textul : Osinĭ (Toamnă) deoh, da, aceste nefericite ligamente...:) mereu imi scapa. multumesc pentru atentionare, o sa modific.
pentru textul : Tablou cu femeie, pisică și două pahare cu vin deBine aţi punctat aici. Evoluţia e vizibilă. Eu remarc şi ideea, limbajul bine structurat, chiar economia de cuvinte fără a pierde înţelesul. Dănuţ scrie bine, merită citit. Transmite excelent starea momentului şi induce imagini deosebite. Cît priveşte traducerile, sînt bune, chiar savuroase.
pentru textul : Ulbis şi petrecerea apelor deLIM.
Pagini