deocamdata observ ca nu toti membrii Hermeneia au vrut sa se foloseasca de aceasta oferta. O lasam deocamdata deschisa desi sint oarecum nedumerit de ce nu a fost preferata.
O poezie ce merita toata atentia cititorului, un univers imbinand arta lui Poe si a lui Bacovia sub condeiul unei tinere ce asteapta sa mai auda acel scartait de bicicleta. Pasim noctambuli prin visele copilariei, noi cei care am refuzat sa uitam.Am crescut si poate ni s-a facut frica de moarte, locul intalnirilor tainice. Textul se evidentiaza singur, eu nu fac decat sa-l insemnez.
eu personal ma indoiesc ca experimentul va demonstra ceva, si ca sa fiu malitios am sa continui cu... la romani. Ce vrei sa demonstrezi? Ca oamenii vor crede in impartialitatea ta fiindca nu vei mai posta? Hai sa fim seriosi. Cei care cred acum vor crede si peste trei luni. Cei care nu cred acum vor gasi alt nod in papura si peste trei luni. Vor fi gata sa spuna ca te-am cumparat, ca te platesc sau ca mai stiu eu ce motivatie subterana o mai fi. Nu am intilnit nici o situatie pe Hermeneia in care cineva cu bune intentii si bun simt sa se fi indoit de autenticitatea gestului tau de moderator. Mi se pare putin aiurea experimentul si pentru ca motivul initial al impartirii in rolurilor in moderatori si editori a fost acela de a evita ca gestul de moderare administrativa sa impieteze asupra muncii de editor. Adica nimeni sa nu poata acuza un editor ca poate folosi intrumente coercitive administrative. In plus asa cum ai spus si tu, moderatorul este cel care vegheaza doar la respectarea regulamentului. El nu ia de unul singur decizii disciplinare. Avem un proces destul de greoi si poate birocratic de a decide orice hotarire de acest gen. Si pe deasupra mai e si "nesuferitul" meu drept de veto. Toate astea pentru a ne asigura ca orice decizie care ar putea fi dureroasa pentru un membru sa nu fie luata cu usurinta. Din pacate multi din membrii obisnuiti nu stiu toate acestea. De aceea, repet, nu cred ca experimentul va dovedi ceva si nu cred ca moderatorii ar trebui sa nu fie membri activi pe Hermeneia. Ma tem si ca un astfel de precedent ar duce la ideea ca si editorii nu ar trebui sa fie membri activi, etc. In felul acesta am ajunge sa devenim ceea ce vor "dusmanii" nostri. Adica am ajunge sa ne temem si de propria noastra umbra si sa nu mai avem incredere in capacitatea noastra de a ne tine in friu subiectivitatea ca indivizi, si sa nu mai avem incredere in capacitatea noastra ca echipa. Sint convins ca nu sintem perfecti si nici ca vom fi vreodata. Dar de la asta si pina la a trai intr-o permanenta teama de ce spun altii despre noi e cale mult prea lunga si inutil de periculoasa si paguboasa. Parerea mea.
Frumos poem.
Sunt multe lucruri pe care eu sau altcineva (vezi mai sus) le-aș perfecta (sau 'perfecționa'?).
Însă nu asta este ideea... ideea este că Virgil atunci când își regăsește lirismul scrie inspirat.
Nu atunci când vrea să fie ironic, sau să dea lecții de viață, sau să facă filozofie, nu. Ci atunci când își regăsește eul său poetic și care, în opinia mea, este 100% liric.
Într-un astfel de text regăsesc un Virgil care parcă uită de internet și scrie ca și cum am fi doar el, noi și o coală de hârtie.
Gennady Zubkov este unul dintre cei care au continuat tradițiile artistice ale avantgardei ruse din anii 20 declanșată de Malevitch, Filonov, Tatline, Matiouchine etc. el însuși elev al lui Sterligov (elevul lui Malevitch) ce vor păstra linia "teoriei teoriilor" și arhetipurile formale minimaliste ale suprematismului în spiritul autentic al Academiei Ginkhouk ("Institutul de cultură artistică") din Sankt-Petersburg alias Leningrad, alias Petrograd, orașul supradenumit "Veneția Nordului"... Datorită istoricei Perestroïka, Gennady Zubkov va reuși să fie invitat și să expună la New York în 1983, apoi la Helsinki în 1988, ceea ce îi aduce faima internațională... În final, țin să citez din "doctrina artistică" a lui Gennady Zubkov (de dragul textului prezentat în franceză) de care de altfel, nu se dezice în creația sa: « Vous savez que l’âme russe reste imprégnée des questions fondamentales de l’humanité, de la dialectique du bien et du mal, de la matière et de l’esprit, des choses perçues et cachées, de la présence et de l’absence du monde matériel.»....
Este puțin forțat scris "lucru-l vom face". Ai o greșeală de typo: "fica". Ca și cititor, aș fi găsit mai interesant un final care să mimeze, nu și să expună trecerea timpului.
Unu: re comentariile anterioare poate ar fi mai bine ca fiecare sa spuna in comentarii ceea ce are de spus mai pe sleau (nu ca intr-un text poetic) astfel incat sa inteleaga toata lumea din prima lectura, sa nu ajungem la faze de tipul "eu stiu ca tu stii ca eu stiu ca tu nu stii"... Doi: Nu este contrar Regulamentului sa comentezi un comentariu care se refera la text, pentru ca astfel (logic vorbind) te referi tot la text iar Virgil a sesizat asta nu doar acum. De descurajat insa ar fi, da, comentariile de tipul celor de aici ale d-nei (d-soarei) autoare care nu spun chiar nimic. Trei: Textul nu e rau, are nerv si o imagistica mizand pe intuitivitatea unui cititor depresiv... ok. Finalul insa mi se pare ratat, cade in explicit acel "stefane" suna a trezire dis-de-dimineata cu instalatorul (poate fi inlocuit cu celebrul "fane"? sau cu "stefane cel mare?") iar declararea frusta a debutului unei dependente este... nu stiu cum sa-i zic, banala? In rest, placut si la buna recitire mmc-o. Andu
poemul acesta este genul meu, dacă poți spune așa ceva fără să bagatelizezi și nu vreau asta
realism, descriere picturală, apoi trimiterea în planul celălalt
fără prea multe cuvinte, apoi accentul pe final
ideea e la locul ei însă realizarea dpdv poetic lasă de dorit în opinia mea, desigur.
oricum, salut acest demers
este sincer cel puțin, ceea ce din păcate citesc tot mai rar în poezia actuală
felicitări adriana, tu ai ceva ce să faci bine să nu pierzi
Noroc!
un poem tonic despre singuratate, mai rar!
m-a cucerit cu totul descrierea lui septembrie - de fapt, a septembriei - si nimicul cu rost din final.
si nu vad niciunde penarul acela cu penite! :(
iar au disparut?
imi place cum reusesti sa definesti o stare in doar cateva cuvinte... dintr-un sentiment de daruire maxima pana la abandon de sine, stii ca doar taind in carne vie poti obtine iertarea, o iertare de care se pare ai multa nevoie, asa ca te supui benevol unui ritual de purificare (catharsis) traind un sentiment curat la maxima lui intensitate. te regasesc mereu consecvent cu tine insuti, mereu atent la ceea ce simti si fidel acestei stari treci teama de timp, printr-un filtru transparent al unei inimi ce simte… cu bucurie anna
As vrea sa mai adaug, Doru, [ca nu dau nastere la alte speculatii (smile)], pasarea din lemn e pasarea sufletului pe care o gasesti la Sarmizegetusa Regia in incinta sacra, unde se afla de altfel, si cele sapte vami, sapte sanctuare.
"Rune, pretutindeni rune,/ Cine vă-nseamnă, cine vă pune?" (L. Blaga).
Leonard, e firesc să-ţi placă "tecstul" acesta. Tu însuţi explici convingător de ce. În orice caz, poezia "cârciumilor" vădeşte o lungă (şi fertilă) carieră, de la Villon la simbolişti (la noi, între alţii, Bacovia) şi până la autorii de acum un ceas (Nichita Stănescu, implicit poetic şi evident, existenţial) şi de azi (nu mai dau exemple).
Mă asociez la peniţă, dar nu mai dau încă una.
frumoasă imagine, concentrată... sigur sunt un adept mărturisit al scrierii minimaliste. apropiere-depărtare, facere-desfacere însă ceva totuși scârțâie aici. cele două strofe ar dori, cred eu, să sublinieze sentimentul printr-o tehnică a contrastului, cel puțin așa sugerează primele versuri
'atât de aproape'
apoi
'atât de departe'
însă ultimele versuri ale strofelor sunt intrigante, ele exprimând aceeași distrugere finalmente. E o abordare cred eu care suferă de simplism.
O variantă pe care o sugerez, apreciind totuși poemul așa cum este el acum ar fi
atât de aproape, încât, uneori,
orice cuvânt
ne răsună prea tare,
un poem diafan, plin de sensibilate și dulci imaginare amintiri. un poem ca o partitura de pian. unitatea textului este evidențiată și susținută de finețea scriiturii.
acum chiar ca ma amuzi. ce are capra cu iapa? ce au starurile rock cu ce spuneam eu? am senzatia ca tu faci confuzie intre adulatie si adoratie. nu stiu daca stii dar nu e acelasi lucru. iar daca ai tu o suparare pe muzica rock sau pe gusturile altora ma tem ca a compara "idolatria" muzicii rock cu ideea de crestinism ortodox este in cel mai bun caz hilara. dar oricum, eu ma refeream la altceva, adica absenta poeziei din textul de mai sus. umila mea parere este ca indiferent cit de autentic este un fior religios el nu poate fi niciodata inlocuitor de poezie dupa cum vinilinul nu poate fi inlocuitor de piele. dar admir perseverenta ta.
de ce "in trupul iubitei" si nu "pe trupul iubitei"? inteleg ideea, am desfacut in mintea mea degetul inflorind inauntrul iubitei...si totusi... intelegi ce vreau sa spun? apoi "seara trecuta"....fixeaza prea mult in timp povestea apoi "privea la o floare cum infloreste" ....cum suna? insa ideea e frumoasa, felicitari
Deși nu-mi plac locuitorii canalelor, textul tău m-a sensibilizat. Ai metafore reușite "domnul îi bate caiele de argint în tâmple" "e umbra ta de copil uitată în tine" și o emoție care se strecoară fin în text. tincuta
in primul rand, sunt niste acorduri gresite. vezi aici:
"vă puteţi exprima prin simpla manipulare a oamenilor minusculi
a lumii acestora
de a cărei evoluţie veţi fi direct răspunzători."
si aici:
"cîştigător cel în al cărui lume minusculă"
apoi, l-as mai subtia. de ex., din
"la picioarele tale oameni mici într-o lume minusculă
îşi duc nestingheriţi viaţa
pentru ei picioarele tale sunt un templu înaintea căruia se închină
şi aduc ofrande."
as pastra doar
"la picioarele tale oameni mici într-o lume minusculă
pentru ei picioarele tale sunt templu"
(in ideea ca nu prea mergem la templu...sa rontaim seminte, nu? :) )
"voi lua o scurtă pauză timp de gîndire
să vă formulaţi cu grijă întrebările
eu mi-am pregătit răspunsurile cu grijă."
repetitia aceea...si pe urma, de ce iei tu pauza de gandire pentru ca ei sa formuleze intrebari?
"nu uitaţi să vă descălţaţi să păşiţi uşor pe neauzite' - dublul adverb.
Seva lirică izbucnește în muguri, fiindcă și rădăcinii îi este dor de frunză :)
Un poem discret în expresie, delicat, sugestiv, chiar dacă pulsațiile par să fie puternice și perceptibile de departe în zvâcnetul tâmplei.
Ultimul distih mi-a plăcut mult prin puterea de sugestie:
„ o vreme rămân [...]
un pui de cuc izbind
găoacea unui verb”
Sunt și eu o frunză cu dor de frunză :)
Mulțumiri, Adriana!
Poezia ta mă trimite... știu că am în bibliotecă o carte cu poezii ale lui Michelangelo. Despre el e vorba? ............ Da; nu am găsit despre păsări roșii, dar am găsit alte lucruri frumoase. Uite ce scrie în 1524: "Otrăvii risipite din săgeată o poartă i-am făcut din ochi, năvală să dea prin ea: din amintire-o poală, un cuib privirii dulci ce mă desfată, și foale mi-am făcut din piept, să scoată suspine, și din suflet nicovală." (trad. Eta Boeriu)
Silvia, în primul rând îţi mulţumesc pentru comentariu. Din câte văd eu problema sunt primele două strofe şi mărturisesc că ezit între a renunţa la prima sau la a doua, fiindcă fără una dintre ele cred că poemul ar fi mai bun. Celelalte critici pe care mi le aduci sunt aspecte minore. Din ce spui tu înţeleg că strofa a doua e mai puţin reuşită ca prima, dar prima conţine prea multe sau nereuşite metafore. Totuşi nu este vorba decât de ceea ce explic mai departe în strofa a doua, aşa că voi renunţa la strofa a doua care era un surplus. Voi modifica cum ai spus şi tu imaginea cu sfânta, sunt de acord. Dar în ce priveşte mersul meu greoi sau încet, cu evlavie şi oboseală, nu voi modifica, consider parte integrantă din poezie.
Astfel prima strofă rămâne doar ca o metaforă a epuizării şi legăturii cu trecutul, chiar dacă nu îţi place nu voi modifica, în speranţa că voi reuşi cum spui şi tu poeme mai bune. Mulţumesc încă o dată :)
Sunt puţin descumpănită citind acest haiku, vreau să spun că are forţa să mă surprindă, ceea ce consider că este o calitate a haikuului. Gâza urcă pe un fir care altfel ar fi capcană, dar aici pare a fi inversul, are rol de sprijin în ascensiune. Spaţiul ce rămâne în sens pozitiv gol în acest haiku, ceea ce lasă loc interpretării, sugestiei, meditaţiei cititorului, este nu doar faptul că firul de paing este ca o scară (o inversare a ordinii normale a firii), ci şi faptul că porumbul e înclinat iar firul e drept, ambele urmând legea gravitaţiei în sens propriu, personalizat. Porumbul înclinat mai poate sugera şi capcanele nedrepte uneori ale sorţii, fiindcă micuţa gâză, deşi urmează un drum drept, poate ajunge victima proprei sale "corectitudini". Cum s-ar spune drumul spre iad e uneori pavat cu bune intenţii.
În ansamblu acest haiku este frumos, înţelept, comprehensiv, conţine valori estetice tradiţionale, o deschidere spre anotimpul cu roade, pradă şi prădători în care încă ne aflăm.
există tragedii despre care se spune că nu le dorești nimănui, de care nu te poți ascunde, îți tatuează pielea gândurile inima; tragedii mute, profunde. există cruci inevitabile pe care nu le poți duce; nimeni nu urcă de bunăvoie. există bufoni care plâng pe dinăuntru chiar și atunci când publicul este în delir. sufletul bufonului nu e o marotă. text cu mesaj de forță, impact scontat, la purtător.
Virgil a zis o chestie adevărată, cel puţin eu sunt de acord cu el în ce priveşte aspectul vreau să fiu remarcat în literatură şi de aceea scriu. Ziceam la mine că scriu mai întâi pentru mine, apoi pentru ceilalţi pentru că în primă fază, eşti tu, tot ce vine scris sau vorbit , vine de la tine, şi informaţia care vine de la Adriana de exemplu, nu este nici a ei nici a mea – ea a venit de undeva de la un altul , dar atunci când informaţia pe care mi-a dat-o mie Adriana la momentul acela a fost a ei, când a ajuns la mine a fost a mea, adică eu am dat-o mai departe prin mine altcuiva şi a.ş.m.d, atunci spun da, scriu pentru mine, apoi pentru ceilalţi.
Tot aşa stau lucrurile şi în poezie. Fac poezia, deci este a mea dar îmi doresc să o împărtăşesc cu cineva, simt nevoia asta să o vadă şi altcineva dar asta numai după ce am poezia, care l-a momentul acela o scriu doar pentru sufletul meu, cu exact trăirile mele unice, ca individ.
Bun. Vine atunci întrebarea următoare: Băi, dacă tot spui că nu scrii pentru alţii, atunci ce cauţi pe siteuri de literatură, de ce participi la concursuri, de ce îţi faci site de literatură, ca să ce, ca să le arăţi celorlalţi că eşti tu cu tine şi că scrii doar pentru tine. Perfect, atunci de ce nu închizi frumuşel cu cheiţa într-un sertar notiţele,poemele, jurnalul, etc. , şi te culci liniştit şi împăcat şi împlinit. Păi nu, sunt multe aspecte de discutat aici.
Împlinirea deşi vine prin tine, de la tine, prin împăcarea cu sinele, în mama ei dară nu ne este suficientă dacă nu intră în raport şi cu ceilalţi, cu omul care nu eşti tot tu de astă dată. Practic trăim un paradox existenţial raportaţi terestru, o utopie în sensul că oricât ai încerca să devii Unul să fii împăcat doar prin tine, ai nevoie de susţinera şi credibilitatea CELUILALT. Deşi nu interesează pe nimeni că Silvia Bitere prin poezie se eliberează şi nu interesează pe nimeni că ea se caută pe sine şi s-a găsit sau nu, ea există şi se face văzută. De ce se face văzută, şi aici voi răspunde unei alte întrebări puse de Virgil, ca să ce: să impresioneze, să demonstreze ceva cuiva, doreşte să ajungă un nume în literatură?
Am să răspund. Dorinţa există, restul ţine de Dumnezeu, nu sunt adepta intrării cu forţa în literatură, la momentul acesta nu sunt scriitor şi nici poet (nu am publicat volume, proprii mie) uneori îmi vine să renunţ dar imediat sunt pocnită peste ceafă de Dumnezeu, cred, care nu mă lasă, deci nu depinde de mine să mă opresc şi atunci las timpul să curgă şi nu mă gândesc la ce voi fi sau dacă voi fi, dar ştiu cu siguranţă că voi prinde bătrâneţea.
Hmm...domnule Virgil, sa fie "sanctionat un text" fiindca nu reusesti sa exprimi ceea ce simti? De fapt sanctionati sufletul care il scrie. Novice? hmmm, e o etichetare. Nu patrund esenta unui haiku, ok, dar am asteptat un feed-back, v-am raspuns la haiku dv tot cu un haiku.... feed-backul dumneavoastră este doar : NU Nu-mi place sa fiu sanctionata si nici etichetata, dumneavoastra v-ar place? cu respect, erika Hermeneia ati spus dv este un site poetic al elegantei scrierii in care inveti fara sa te simti umilit
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
deocamdata observ ca nu toti membrii Hermeneia au vrut sa se foloseasca de aceasta oferta. O lasam deocamdata deschisa desi sint oarecum nedumerit de ce nu a fost preferata.
pentru textul : Noutăți în pagina de profil deO poezie ce merita toata atentia cititorului, un univers imbinand arta lui Poe si a lui Bacovia sub condeiul unei tinere ce asteapta sa mai auda acel scartait de bicicleta. Pasim noctambuli prin visele copilariei, noi cei care am refuzat sa uitam.Am crescut si poate ni s-a facut frica de moarte, locul intalnirilor tainice. Textul se evidentiaza singur, eu nu fac decat sa-l insemnez.
pentru textul : Casa cu vedere spre moarte deeu personal ma indoiesc ca experimentul va demonstra ceva, si ca sa fiu malitios am sa continui cu... la romani. Ce vrei sa demonstrezi? Ca oamenii vor crede in impartialitatea ta fiindca nu vei mai posta? Hai sa fim seriosi. Cei care cred acum vor crede si peste trei luni. Cei care nu cred acum vor gasi alt nod in papura si peste trei luni. Vor fi gata sa spuna ca te-am cumparat, ca te platesc sau ca mai stiu eu ce motivatie subterana o mai fi. Nu am intilnit nici o situatie pe Hermeneia in care cineva cu bune intentii si bun simt sa se fi indoit de autenticitatea gestului tau de moderator. Mi se pare putin aiurea experimentul si pentru ca motivul initial al impartirii in rolurilor in moderatori si editori a fost acela de a evita ca gestul de moderare administrativa sa impieteze asupra muncii de editor. Adica nimeni sa nu poata acuza un editor ca poate folosi intrumente coercitive administrative. In plus asa cum ai spus si tu, moderatorul este cel care vegheaza doar la respectarea regulamentului. El nu ia de unul singur decizii disciplinare. Avem un proces destul de greoi si poate birocratic de a decide orice hotarire de acest gen. Si pe deasupra mai e si "nesuferitul" meu drept de veto. Toate astea pentru a ne asigura ca orice decizie care ar putea fi dureroasa pentru un membru sa nu fie luata cu usurinta. Din pacate multi din membrii obisnuiti nu stiu toate acestea. De aceea, repet, nu cred ca experimentul va dovedi ceva si nu cred ca moderatorii ar trebui sa nu fie membri activi pe Hermeneia. Ma tem si ca un astfel de precedent ar duce la ideea ca si editorii nu ar trebui sa fie membri activi, etc. In felul acesta am ajunge sa devenim ceea ce vor "dusmanii" nostri. Adica am ajunge sa ne temem si de propria noastra umbra si sa nu mai avem incredere in capacitatea noastra de a ne tine in friu subiectivitatea ca indivizi, si sa nu mai avem incredere in capacitatea noastra ca echipa. Sint convins ca nu sintem perfecti si nici ca vom fi vreodata. Dar de la asta si pina la a trai intr-o permanenta teama de ce spun altii despre noi e cale mult prea lunga si inutil de periculoasa si paguboasa. Parerea mea.
pentru textul : Moderator pe hermeneia deFrumos poem.
pentru textul : în ziua cînd a trecut deSunt multe lucruri pe care eu sau altcineva (vezi mai sus) le-aș perfecta (sau 'perfecționa'?).
Însă nu asta este ideea... ideea este că Virgil atunci când își regăsește lirismul scrie inspirat.
Nu atunci când vrea să fie ironic, sau să dea lecții de viață, sau să facă filozofie, nu. Ci atunci când își regăsește eul său poetic și care, în opinia mea, este 100% liric.
Într-un astfel de text regăsesc un Virgil care parcă uită de internet și scrie ca și cum am fi doar el, noi și o coală de hârtie.
...apex inascensus, Andule:)!
pentru textul : apex deGennady Zubkov este unul dintre cei care au continuat tradițiile artistice ale avantgardei ruse din anii 20 declanșată de Malevitch, Filonov, Tatline, Matiouchine etc. el însuși elev al lui Sterligov (elevul lui Malevitch) ce vor păstra linia "teoriei teoriilor" și arhetipurile formale minimaliste ale suprematismului în spiritul autentic al Academiei Ginkhouk ("Institutul de cultură artistică") din Sankt-Petersburg alias Leningrad, alias Petrograd, orașul supradenumit "Veneția Nordului"... Datorită istoricei Perestroïka, Gennady Zubkov va reuși să fie invitat și să expună la New York în 1983, apoi la Helsinki în 1988, ceea ce îi aduce faima internațională... În final, țin să citez din "doctrina artistică" a lui Gennady Zubkov (de dragul textului prezentat în franceză) de care de altfel, nu se dezice în creația sa: « Vous savez que l’âme russe reste imprégnée des questions fondamentales de l’humanité, de la dialectique du bien et du mal, de la matière et de l’esprit, des choses perçues et cachées, de la présence et de l’absence du monde matériel.»....
pentru textul : Gennady Zubkov à travers les décennies deEste puțin forțat scris "lucru-l vom face". Ai o greșeală de typo: "fica". Ca și cititor, aș fi găsit mai interesant un final care să mimeze, nu și să expună trecerea timpului.
pentru textul : The Red Scarlet Flower deChiar asa scrie acolo! =)) Cate imagini ai suprapus?
pentru textul : în căutarea timpului pierdut deUnu: re comentariile anterioare poate ar fi mai bine ca fiecare sa spuna in comentarii ceea ce are de spus mai pe sleau (nu ca intr-un text poetic) astfel incat sa inteleaga toata lumea din prima lectura, sa nu ajungem la faze de tipul "eu stiu ca tu stii ca eu stiu ca tu nu stii"... Doi: Nu este contrar Regulamentului sa comentezi un comentariu care se refera la text, pentru ca astfel (logic vorbind) te referi tot la text iar Virgil a sesizat asta nu doar acum. De descurajat insa ar fi, da, comentariile de tipul celor de aici ale d-nei (d-soarei) autoare care nu spun chiar nimic. Trei: Textul nu e rau, are nerv si o imagistica mizand pe intuitivitatea unui cititor depresiv... ok. Finalul insa mi se pare ratat, cade in explicit acel "stefane" suna a trezire dis-de-dimineata cu instalatorul (poate fi inlocuit cu celebrul "fane"? sau cu "stefane cel mare?") iar declararea frusta a debutului unei dependente este... nu stiu cum sa-i zic, banala? In rest, placut si la buna recitire mmc-o. Andu
pentru textul : autoportret într-un fund de pahar depoemul acesta este genul meu, dacă poți spune așa ceva fără să bagatelizezi și nu vreau asta
pentru textul : viața ca o dâră stacojie derealism, descriere picturală, apoi trimiterea în planul celălalt
fără prea multe cuvinte, apoi accentul pe final
ideea e la locul ei însă realizarea dpdv poetic lasă de dorit în opinia mea, desigur.
oricum, salut acest demers
este sincer cel puțin, ceea ce din păcate citesc tot mai rar în poezia actuală
felicitări adriana, tu ai ceva ce să faci bine să nu pierzi
Noroc!
un poem tonic despre singuratate, mai rar!
m-a cucerit cu totul descrierea lui septembrie - de fapt, a septembriei - si nimicul cu rost din final.
si nu vad niciunde penarul acela cu penite! :(
pentru textul : Străin deiar au disparut?
imi place cum reusesti sa definesti o stare in doar cateva cuvinte... dintr-un sentiment de daruire maxima pana la abandon de sine, stii ca doar taind in carne vie poti obtine iertarea, o iertare de care se pare ai multa nevoie, asa ca te supui benevol unui ritual de purificare (catharsis) traind un sentiment curat la maxima lui intensitate. te regasesc mereu consecvent cu tine insuti, mereu atent la ceea ce simti si fidel acestei stari treci teama de timp, printr-un filtru transparent al unei inimi ce simte… cu bucurie anna
pentru textul : Cântecul unei chemări nerăspunse deAs vrea sa mai adaug, Doru, [ca nu dau nastere la alte speculatii (smile)], pasarea din lemn e pasarea sufletului pe care o gasesti la Sarmizegetusa Regia in incinta sacra, unde se afla de altfel, si cele sapte vami, sapte sanctuare.
pentru textul : din penumbră de"Rune, pretutindeni rune,/ Cine vă-nseamnă, cine vă pune?" (L. Blaga).
pentru textul : Pussy deLeonard, e firesc să-ţi placă "tecstul" acesta. Tu însuţi explici convingător de ce. În orice caz, poezia "cârciumilor" vădeşte o lungă (şi fertilă) carieră, de la Villon la simbolişti (la noi, între alţii, Bacovia) şi până la autorii de acum un ceas (Nichita Stănescu, implicit poetic şi evident, existenţial) şi de azi (nu mai dau exemple).
Mă asociez la peniţă, dar nu mai dau încă una.
frumoasă imagine, concentrată... sigur sunt un adept mărturisit al scrierii minimaliste. apropiere-depărtare, facere-desfacere însă ceva totuși scârțâie aici. cele două strofe ar dori, cred eu, să sublinieze sentimentul printr-o tehnică a contrastului, cel puțin așa sugerează primele versuri
'atât de aproape'
apoi
'atât de departe'
însă ultimele versuri ale strofelor sunt intrigante, ele exprimând aceeași distrugere finalmente. E o abordare cred eu care suferă de simplism.
O variantă pe care o sugerez, apreciind totuși poemul așa cum este el acum ar fi
atât de aproape, încât, uneori,
orice cuvânt
ne răsună prea tare,
atât de departe, încât
abia auzim
cum murim.
Andu
pentru textul : dragoste dePaul, a fost o constatare, îmi place să mișc lumea, ție nu? E bună muzica literei, și poemul e energizat acum!..fain!
pentru textul : cromozomii de fier deun poem diafan, plin de sensibilate și dulci imaginare amintiri. un poem ca o partitura de pian. unitatea textului este evidențiată și susținută de finețea scriiturii.
pentru textul : scurt tratat de anestezie deacum chiar ca ma amuzi. ce are capra cu iapa? ce au starurile rock cu ce spuneam eu? am senzatia ca tu faci confuzie intre adulatie si adoratie. nu stiu daca stii dar nu e acelasi lucru. iar daca ai tu o suparare pe muzica rock sau pe gusturile altora ma tem ca a compara "idolatria" muzicii rock cu ideea de crestinism ortodox este in cel mai bun caz hilara. dar oricum, eu ma refeream la altceva, adica absenta poeziei din textul de mai sus. umila mea parere este ca indiferent cit de autentic este un fior religios el nu poate fi niciodata inlocuitor de poezie dupa cum vinilinul nu poate fi inlocuitor de piele. dar admir perseverenta ta.
pentru textul : Athosul dede ce "in trupul iubitei" si nu "pe trupul iubitei"? inteleg ideea, am desfacut in mintea mea degetul inflorind inauntrul iubitei...si totusi... intelegi ce vreau sa spun? apoi "seara trecuta"....fixeaza prea mult in timp povestea apoi "privea la o floare cum infloreste" ....cum suna? insa ideea e frumoasa, felicitari
pentru textul : fii bun până la moarte decomentatorii nu sint aici din vigilenta, ci numai din prietenie, si asta te rog sa intelegi. va admir si sint alaturi de voi.
pentru textul : Fotografii cu oameni mici deDeși nu-mi plac locuitorii canalelor, textul tău m-a sensibilizat. Ai metafore reușite "domnul îi bate caiele de argint în tâmple" "e umbra ta de copil uitată în tine" și o emoție care se strecoară fin în text. tincuta
pentru textul : Simion dein primul rand, sunt niste acorduri gresite. vezi aici:
"vă puteţi exprima prin simpla manipulare a oamenilor minusculi
a lumii acestora
de a cărei evoluţie veţi fi direct răspunzători."
si aici:
"cîştigător cel în al cărui lume minusculă"
apoi, l-as mai subtia. de ex., din
"la picioarele tale oameni mici într-o lume minusculă
îşi duc nestingheriţi viaţa
pentru ei picioarele tale sunt un templu înaintea căruia se închină
şi aduc ofrande."
as pastra doar
"la picioarele tale oameni mici într-o lume minusculă
pentru ei picioarele tale sunt templu"
(in ideea ca nu prea mergem la templu...sa rontaim seminte, nu? :) )
"voi lua o scurtă pauză timp de gîndire
să vă formulaţi cu grijă întrebările
eu mi-am pregătit răspunsurile cu grijă."
repetitia aceea...si pe urma, de ce iei tu pauza de gandire pentru ca ei sa formuleze intrebari?
"nu uitaţi să vă descălţaţi să păşiţi uşor pe neauzite' - dublul adverb.
pentru textul : intraţi pe forum aici deSeva lirică izbucnește în muguri, fiindcă și rădăcinii îi este dor de frunză :)
Un poem discret în expresie, delicat, sugestiv, chiar dacă pulsațiile par să fie puternice și perceptibile de departe în zvâcnetul tâmplei.
Ultimul distih mi-a plăcut mult prin puterea de sugestie:
„ o vreme rămân [...]
un pui de cuc izbind
găoacea unui verb”
Sunt și eu o frunză cu dor de frunză :)
pentru textul : pulsații deMulțumiri, Adriana!
Poezia ta mă trimite... știu că am în bibliotecă o carte cu poezii ale lui Michelangelo. Despre el e vorba? ............ Da; nu am găsit despre păsări roșii, dar am găsit alte lucruri frumoase. Uite ce scrie în 1524: "Otrăvii risipite din săgeată o poartă i-am făcut din ochi, năvală să dea prin ea: din amintire-o poală, un cuib privirii dulci ce mă desfată, și foale mi-am făcut din piept, să scoată suspine, și din suflet nicovală." (trad. Eta Boeriu)
pentru textul : Michel deSilvia, în primul rând îţi mulţumesc pentru comentariu. Din câte văd eu problema sunt primele două strofe şi mărturisesc că ezit între a renunţa la prima sau la a doua, fiindcă fără una dintre ele cred că poemul ar fi mai bun. Celelalte critici pe care mi le aduci sunt aspecte minore. Din ce spui tu înţeleg că strofa a doua e mai puţin reuşită ca prima, dar prima conţine prea multe sau nereuşite metafore. Totuşi nu este vorba decât de ceea ce explic mai departe în strofa a doua, aşa că voi renunţa la strofa a doua care era un surplus. Voi modifica cum ai spus şi tu imaginea cu sfânta, sunt de acord. Dar în ce priveşte mersul meu greoi sau încet, cu evlavie şi oboseală, nu voi modifica, consider parte integrantă din poezie.
pentru textul : sangvină deAstfel prima strofă rămâne doar ca o metaforă a epuizării şi legăturii cu trecutul, chiar dacă nu îţi place nu voi modifica, în speranţa că voi reuşi cum spui şi tu poeme mai bune. Mulţumesc încă o dată :)
Sunt puţin descumpănită citind acest haiku, vreau să spun că are forţa să mă surprindă, ceea ce consider că este o calitate a haikuului. Gâza urcă pe un fir care altfel ar fi capcană, dar aici pare a fi inversul, are rol de sprijin în ascensiune. Spaţiul ce rămâne în sens pozitiv gol în acest haiku, ceea ce lasă loc interpretării, sugestiei, meditaţiei cititorului, este nu doar faptul că firul de paing este ca o scară (o inversare a ordinii normale a firii), ci şi faptul că porumbul e înclinat iar firul e drept, ambele urmând legea gravitaţiei în sens propriu, personalizat. Porumbul înclinat mai poate sugera şi capcanele nedrepte uneori ale sorţii, fiindcă micuţa gâză, deşi urmează un drum drept, poate ajunge victima proprei sale "corectitudini". Cum s-ar spune drumul spre iad e uneori pavat cu bune intenţii.
pentru textul : Haiku deÎn ansamblu acest haiku este frumos, înţelept, comprehensiv, conţine valori estetice tradiţionale, o deschidere spre anotimpul cu roade, pradă şi prădători în care încă ne aflăm.
Virgil...totul e în schimbare! Închide contul...şi o să fie mai bine pentru toţi! Hai la o cafea apoi.
pentru textul : Întoarcerea toamnei deexistă tragedii despre care se spune că nu le dorești nimănui, de care nu te poți ascunde, îți tatuează pielea gândurile inima; tragedii mute, profunde. există cruci inevitabile pe care nu le poți duce; nimeni nu urcă de bunăvoie. există bufoni care plâng pe dinăuntru chiar și atunci când publicul este în delir. sufletul bufonului nu e o marotă. text cu mesaj de forță, impact scontat, la purtător.
pentru textul : tragedia săptămînilor anoste I deVirgil a zis o chestie adevărată, cel puţin eu sunt de acord cu el în ce priveşte aspectul vreau să fiu remarcat în literatură şi de aceea scriu. Ziceam la mine că scriu mai întâi pentru mine, apoi pentru ceilalţi pentru că în primă fază, eşti tu, tot ce vine scris sau vorbit , vine de la tine, şi informaţia care vine de la Adriana de exemplu, nu este nici a ei nici a mea – ea a venit de undeva de la un altul , dar atunci când informaţia pe care mi-a dat-o mie Adriana la momentul acela a fost a ei, când a ajuns la mine a fost a mea, adică eu am dat-o mai departe prin mine altcuiva şi a.ş.m.d, atunci spun da, scriu pentru mine, apoi pentru ceilalţi.
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deTot aşa stau lucrurile şi în poezie. Fac poezia, deci este a mea dar îmi doresc să o împărtăşesc cu cineva, simt nevoia asta să o vadă şi altcineva dar asta numai după ce am poezia, care l-a momentul acela o scriu doar pentru sufletul meu, cu exact trăirile mele unice, ca individ.
Bun. Vine atunci întrebarea următoare: Băi, dacă tot spui că nu scrii pentru alţii, atunci ce cauţi pe siteuri de literatură, de ce participi la concursuri, de ce îţi faci site de literatură, ca să ce, ca să le arăţi celorlalţi că eşti tu cu tine şi că scrii doar pentru tine. Perfect, atunci de ce nu închizi frumuşel cu cheiţa într-un sertar notiţele,poemele, jurnalul, etc. , şi te culci liniştit şi împăcat şi împlinit. Păi nu, sunt multe aspecte de discutat aici.
Împlinirea deşi vine prin tine, de la tine, prin împăcarea cu sinele, în mama ei dară nu ne este suficientă dacă nu intră în raport şi cu ceilalţi, cu omul care nu eşti tot tu de astă dată. Practic trăim un paradox existenţial raportaţi terestru, o utopie în sensul că oricât ai încerca să devii Unul să fii împăcat doar prin tine, ai nevoie de susţinera şi credibilitatea CELUILALT. Deşi nu interesează pe nimeni că Silvia Bitere prin poezie se eliberează şi nu interesează pe nimeni că ea se caută pe sine şi s-a găsit sau nu, ea există şi se face văzută. De ce se face văzută, şi aici voi răspunde unei alte întrebări puse de Virgil, ca să ce: să impresioneze, să demonstreze ceva cuiva, doreşte să ajungă un nume în literatură?
Am să răspund. Dorinţa există, restul ţine de Dumnezeu, nu sunt adepta intrării cu forţa în literatură, la momentul acesta nu sunt scriitor şi nici poet (nu am publicat volume, proprii mie) uneori îmi vine să renunţ dar imediat sunt pocnită peste ceafă de Dumnezeu, cred, care nu mă lasă, deci nu depinde de mine să mă opresc şi atunci las timpul să curgă şi nu mă gândesc la ce voi fi sau dacă voi fi, dar ştiu cu siguranţă că voi prinde bătrâneţea.
Hmm...domnule Virgil, sa fie "sanctionat un text" fiindca nu reusesti sa exprimi ceea ce simti? De fapt sanctionati sufletul care il scrie. Novice? hmmm, e o etichetare. Nu patrund esenta unui haiku, ok, dar am asteptat un feed-back, v-am raspuns la haiku dv tot cu un haiku.... feed-backul dumneavoastră este doar : NU Nu-mi place sa fiu sanctionata si nici etichetata, dumneavoastra v-ar place? cu respect, erika Hermeneia ati spus dv este un site poetic al elegantei scrierii in care inveti fara sa te simti umilit
pentru textul : Durere dePagini