Ioana, aparențele sunt înșelatoare(zici că par iritat) și se pare că n-ai citit atentă textul(presupui că am colică), din moment ce chiar din primul vers spun că VB-ul e nelocuit. Pe urmă zici de melancolie, akedie și multe altele ... să mă ferească dumnezeu - unde ai văzut așa ceva în textul de mai sus? arată-mi cu gedetul ? Uite asta eu spun că se numește „să privești atât de departe și în adâncime și mai nu știu cum, că ajungi să nu mai vezi copacii de pădure”... În felul ăsta, în scurt timp, există riscul să ajungi să ai halucinații vizuale/auditive, adică să vezi lucruri acolo unde ele nu există și să nu observi ceva ce se află chiar în preajma ta. Nu, Ioana, nu e vorba de melancolie și nici de akedie, ci de o răceală banală în mijlocul verii ... un text construit doar pe senzații și nervi, mi-ar place să-i spun „organic”, deși sunt conștient că nu e astfel decât în proporție de 57%.
În ceea ce privește versuri „sexy”, nu prea te-am văzut să folosești în comurile tale la textele altor autori asemenea „critici literare”; ceea mă face să mă gândesc că anumite cuvinte din comu-ul tă de mai sus sunt spuse la mișto ...
Și încă ceva, Ioana: nici mie nu mi se pare potrivit să stau să aștept zi de zi în stație mașina câte 30-45 de min., dar, asta e... ce să-i faci ... va trebui să mă înarmez cu răbdare și să aștept ... asta, bineînțeles, până în momentul în care, voi avea bani suficienți ca să-mi cumpăr și eu un autobuz și să circul cu autobuzul meu personal cu nr. 104 de-acasă până la servici și de la servici până acasă.
același convalescent aflat în stare de trezie
de aprox. 15 ore și 34 de minute ...
Eugen.
Vreau sa fiu onest si de aceea zic asa: textul e simpatic, seamana a manifest oarecum, dar disputa din subsol face toate paralele. Asa ceva mai rar, multumesc, Andu
Textul m-a ținut în priză, deși, în final, nu s-a întâmplat nimic special. Fraza "Cum poartă unii care, la următoarea schimbare de dioptrii (inutilă) de fapt n-o mai fac." mi s-a părut, personal incompletă. Iar la final cred că nu era nevoie să se mai precizeze că cei 50 de bani sunt noi, RON. În rest, sună foarte frumos.
Excelentă ideea ruperii 'cu tot dinadinsul' a continuității în 'românismul' post-decembrist... dacă vă aparține în totalitate ideea Domnule Gorun, cel puțin din partea mea puteți să puneți copyright pe ea.
Ca întotdeauna, eseurile Dvs. sunt un pas (e drept mic, dar) mereu înainte în această fascinantă lume a dezbaterii ideii... o provocare inepuizabilă a spiritului. Și mai mult, îmi place modul hai să-l numesc 'îndrăzneț' chiar 'tineresc' și 'spumos' în care abordați subiecte ca acesta, îndeobște cam terne.
O lectură pe care aș recomanda-o și altora, fără ezitare.
În rest, ce aș mai putea zice?
Să spun că de aici, de unde îmi petrec o viață în care femeie tânără fiind mă simt mai degrabă obosită și lipsită de speranță, fug mereu? Că nu reușesc să înțeleg de ce lucrurile nu merg măcar un pic mai bine și pe la noi?
Întrebări fără răspuns, așa-i Domnule Gorun? Plătim, asta știm... plătim cu vieți.
Mulțumesc pentru o lectură substanțială
Margas
Îmi place livrescul. Chiar cred că pe linia asta a livrescului, trebuie mers mai mult acum, în poezie. Îmi mai place la Doru Lubov că persiflează cu delicatețe, dar persiflează! Apreciez imaginile create prin contrast, și jocul de cuvinte: "ce mă intrigă și acum/ nonșalanța din poza ei de avatar/ picior peste picior metric". Și ineditul "interbelic", evidențiat prin banalul epitet "frumoasă".
Textul e un amestec de stiluri din care cu greu pot descâlci ceva asemănător cu o poezie. Neologisme, nume, arhaisme, parcă e deja prea mult. Titlul nu mi se pare captivant, ci din contra. Dacă am ceva de bine de spus? "această plăsmuire a verii" - începe de aici.
nesustinut pana la un moment dat (desi egal), mi se pare ca poemul se pierde prea mult. isi pierde din concentrare din cauza tensiunii. dar tocmai de aceea are acel ceva, de care iti aduci aminte cand citesti un text slab
ai niste imagini de mare rafinament "desculță noaptea se scutură de tristețe" sau "veșmintele întunericului meu" de fapt fiecare rind e o bijuterie asa cum remarca si Cailean sint de acord cu el
Stau pe balconul meu de la etajul doi și mă gândesc la un text citit recent din pagina aalizei. Îți mărturisesc autorule, fără pic de cenzură, că stilul scrierilor tale pe de-oparte jucăușe, pentru omul inițiat în substraturi rafinate, pe de altă parte extrem de mature împinse de o “ironie bolnăvicioasă” sau o „boală prosperă” cum spunea H. P. Bengescu în Concert de muzică de Bach, regăsită la nivel global din prea mult stres pentru ziua de mâine, fac din textele tale punte peste privirea cititorului în persoană, fix peste blocuri, exact peste privirea celor trei personaje din scriitura ta. Practic ni se conturează o nouă lume privită de data aceasta prin vodkă nu doar ca simbol al beției în adevăratul sens al cuvântului , ci ca pistă de lansare a eului creator , a meditației sub efectul afrodiziac dat de această băutură “ce zace” în mințile celor trei intelectuali: Florian, Pompiliu, Marcel. Un haz de necaz foarte bine mânuit de autor, o vărsare de năduf din toți rărunchii cu oprire accentuată pe o ghenă de gunoi și-un gard. Efecte ce vizează lipsa de fairplay chiar și-n rândurile pensionarilor .”Odată, unul a ajuns până la ghena de gunoi”. Asta da ambiție!Râd. În fine...nu pot să nu zâmbesc când citesc acest text aparent glumeț. O proză poem plină de mișcare, suculentă, cu forfotă continuă de idei bine conturate: „pensionarii bat aerul cu brațele în semn de salut” – Da. Este și acesta un salut „șchiop”, amețit de vremea anilor scurși peste neputința lor actuală. „apoi cad amețiți la umbră” – doar sunt o umbră de oase și ei! Ceea ce-mi place în mod deosebit este faptul că totuși avem trei personaje intelectuale care „bagă în seamă” un grup de pensionari. Chiar și la pariu dacă se merge, tot este de bine. Contează efectul și nu cauza. Râd cu voia autorului din nou. Dramaturgul Florian, Profesorul Pompiliu, Filozoful Marcel (intenționat le-am scris așa pentru a arăta și eu ce-am înțeles; măreția funcțiilor care nu sunt de ici-colo, da?, ca să nu-mi aud vorbe) sunt intelectuali adevărați, suprinși în ipostaze firești (la o vodkă) pe terasa unui bloc, la etajul zece, destul de important. A se vedea riscul de a cădea de la o asemenea înălțime având în vedere și starea lor eforică. Necazul mare este că terasa nu dă în stradă la „gagici”, ci la pensionari. Asta este. Ghinion! Ba mai mult, unul Iilarie care știa să vorbească “străinește” i-a distras atenția filozofului nostru Marcel prin expresia „americănească” fuck you adresată chiar lor. Și de aici începe Marcel să gândească, să-și facă meseria cum s-ar spune. Intervin pe rând dramaturgul și profesorul și cu bună știință merg și eu puțin invers pe text și mă opresc la expresia folosită de aalizei: “ a ține cu dinții de iarbă” aici în proză cu sensul de “a lua o gură de iarbă” verde, bună și proaspătă ca să nu uităm că ne tragem din neam de poeți. Iată autorul nu ne lasă pe căi greșite nici de data aceasta și ne propune un exercițiu de minte la care participă cine dorește ca ironia pusă pe umerii unui pensionar să dea aspect de „ pajiște verde”. Spre final autorul ne deschide o poartă către ezotericul creat de Arkadi și Boris Strugatki ca mai apoi să facă foarte bine legătura cu acel cântec dinspre ziuă: „a noastră-i fericirea/noi am ridicat orașul Telos” – Din pământ, din iarbă verde un oraș s-a ridicat, o nouă lume ruptă din cărțile lui Sir Clarke Arthur, un subiect al vieții virtuale extraterestre pusă pe seama figurilor pelerinilor ascunși de lumina soarelui, subiect văzut prin ochii lui Marcelino, prin silogismele lui Pompiliu neexprimate dar exprimate prin “vomitatul peste balustradă” și să nu-l uităm pe dramaturg, pe scenarist și pe aalizeei... Din zepelin se auzea Led zeppelin cu STAIR AWAY TO HEAVEN LYRICS cred... O proză încântătoare, o proză ALTFEL care merită înstelată! Mi-a luminat fața, aalizeei!mulțumesc.
scuze pentru off topic. Dorin, nu sint neaparat de acord cu Cioran aici. Este imposibil sa il ignoram pe Brâncuși sau pe Celibidache. Și cred că mai sînt și alții. România a avut și poate chiar mai are personalități care să nu poarte „stigmatul fragmentarului”. Iar Eminescu nu a fost nici el chiar perfect (artistic vorbind) cum ne-ar place să credem. După cum nici Shakespeare nu a fost și poate nici Beethoven sau Bach. Și la urma urmei nici nu cred că asta este posibil pentru un om. Just a thought.
Virgil, nu mai fi aşa ţepos, că nu-ţi ia nimeni "gradele".
era un semn de întrebare în comm meu, tu ai decis că e mai bine aşa. ok. pice of cake.
eu nu ţi-am spus că ai mintea plină de clişee, deşi dacă le foloseşti, şi le foloseşti din abundenţă, probabil o ai. dar, ţi-am mai zis, te repezi...în fine, dacă aşa îţi tratezi tu oaspeţii...
Virgil, e un clişeu şi basta. pricepi bine, nu, să fii sănătos.
Știi Bobadil, problema este că nimeni nu prea mai mizează pe bunul tău simț aici. Iar asta banuiesc că știi de ce. Nu mai mizezi ori cînd nu mai ai ce, ori cînd nu mai ai pe ce. Deocamdată majoritatea (zic eu) mai au ce să mizeze. Rămîne deci a doua explicație. Bunul tău simț nu prea mai inspiră valoare. Trist dar adevărat. Mă amuză (în mijlocul acestei tristeți mai sus menționate) glumița asta a ta cu ridicatul nivelului. Și nu mă amuză ideea că ar trebui sau ar putea fi ridicat. Pentru că sînt convins că atît Adrian, cît și eu, și mulți alții aici cred în nevoia aceasta. Deși nivelul acesta nu este ceva ce se ridică la o comandă sau sub influența unui geniu. Nivelul ăsta este ceva la care toți participăm cu puțin, cu mic cu mare. Și în general ne străduim să încurajăm pe fiecare. Mai puțin pe cei care au probleme cu bunul simț. Sau cei care nu urmăresc decît să facă valuri sterile. Iar eu sînt amuuzat de deșertăciunea elanului tău atîta timp cît manifești ambele handicapuri menționate la urmă.
Cel mai mult mi s-a imprimat din această pagină de jurnal - care pare a fi ca un început de eseu asupra originilor lumii - partea finală, poate și pentru că în ultimul timp mă frământă ideatic și nu doar aceeași dimensiune a vieții, deci pot fi foarte subiectivă: "Ajungi să ai ce îți dorești, tot ce îți dorești și descoperi treptat că lucrul acela te invadează, te posedă, puțin cîte puțin, pînă cînd devii o insulă de sine într-o mare de lucruri. Iar lucrurile devin tot mai greu de folosit pentru că nu mai au neaparat un scop în sine ci devin asemeni unei colecții de timbre pentru un filatelist înrăit care simte tot timpul că ediția nu îi este completă. Devin o nevoie și mai puternică după un spațiu vital." Nevoia de un spațiu vital în care orice cunoaștere sau necunoaștere să îți permită trăibilul, mișcarea, sensul. Și căutarea mai departe.
îmi place foarte mult cum începe acest text. mijlocul îl văd ca pe un macaz care duce receptorul către o deraiere... mi se pare cam alambicat finalul. altfel, te admir pentru prospețime și de ce nu ?pentru curaj.
nu pot da penite de aur la nesfarsit , ar parea ciudat, dar imi place poemul. in plus l-am simtit ca si cum cineva ar fi fost grabit sa il dea citirii, cu mandrie . nu din cauza micului cuvant gresit scris am dedus. nu. am simtit o rasuflare de poet grabit. ce oare sa insemne.
e atat de sensibil, pianul ma vrajeste, scoicile si soarele.copilul din mine s-a trezit refuzand adolescenta pentru a fi zeu, a se integra precum zeul in frumusetea si forta libertatii. multumesc!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ioana, aparențele sunt înșelatoare(zici că par iritat) și se pare că n-ai citit atentă textul(presupui că am colică), din moment ce chiar din primul vers spun că VB-ul e nelocuit. Pe urmă zici de melancolie, akedie și multe altele ... să mă ferească dumnezeu - unde ai văzut așa ceva în textul de mai sus? arată-mi cu gedetul ? Uite asta eu spun că se numește „să privești atât de departe și în adâncime și mai nu știu cum, că ajungi să nu mai vezi copacii de pădure”... În felul ăsta, în scurt timp, există riscul să ajungi să ai halucinații vizuale/auditive, adică să vezi lucruri acolo unde ele nu există și să nu observi ceva ce se află chiar în preajma ta. Nu, Ioana, nu e vorba de melancolie și nici de akedie, ci de o răceală banală în mijlocul verii ... un text construit doar pe senzații și nervi, mi-ar place să-i spun „organic”, deși sunt conștient că nu e astfel decât în proporție de 57%.
În ceea ce privește versuri „sexy”, nu prea te-am văzut să folosești în comurile tale la textele altor autori asemenea „critici literare”; ceea mă face să mă gândesc că anumite cuvinte din comu-ul tă de mai sus sunt spuse la mișto ...
Și încă ceva, Ioana: nici mie nu mi se pare potrivit să stau să aștept zi de zi în stație mașina câte 30-45 de min., dar, asta e... ce să-i faci ... va trebui să mă înarmez cu răbdare și să aștept ... asta, bineînțeles, până în momentul în care, voi avea bani suficienți ca să-mi cumpăr și eu un autobuz și să circul cu autobuzul meu personal cu nr. 104 de-acasă până la servici și de la servici până acasă.
același convalescent aflat în stare de trezie
pentru textul : Ultrasonografie dede aprox. 15 ore și 34 de minute ...
Eugen.
Vreau sa fiu onest si de aceea zic asa: textul e simpatic, seamana a manifest oarecum, dar disputa din subsol face toate paralele. Asa ceva mai rar, multumesc, Andu
pentru textul : noi propovăduim un hristos nerăstignit deDin punctul meu de vedere incadrarea corecta e la limbi straine.
pentru textul : Le diable avec l’aile de carton deAm crezut că noul venit nu poate să afișeze păreri pentru nicio postare a colegilor ,dar vorba românului...să trecem la treabă...
pentru textul : Drumul vieții cu papucii în mână dePaul, Oana, Ialin, mă bucur că aţi găsit câte ceva în acest text. Vă mulţumesc pentru lectură şi semne!
pentru textul : Ochiuri sau omletă deTextul m-a ținut în priză, deși, în final, nu s-a întâmplat nimic special. Fraza "Cum poartă unii care, la următoarea schimbare de dioptrii (inutilă) de fapt n-o mai fac." mi s-a părut, personal incompletă. Iar la final cred că nu era nevoie să se mai precizeze că cei 50 de bani sunt noi, RON. În rest, sună foarte frumos.
pentru textul : Amintire deExcelentă ideea ruperii 'cu tot dinadinsul' a continuității în 'românismul' post-decembrist... dacă vă aparține în totalitate ideea Domnule Gorun, cel puțin din partea mea puteți să puneți copyright pe ea.
pentru textul : A treia cale: Răspuns pentru Marga Stoicovici, dar nu numai deCa întotdeauna, eseurile Dvs. sunt un pas (e drept mic, dar) mereu înainte în această fascinantă lume a dezbaterii ideii... o provocare inepuizabilă a spiritului. Și mai mult, îmi place modul hai să-l numesc 'îndrăzneț' chiar 'tineresc' și 'spumos' în care abordați subiecte ca acesta, îndeobște cam terne.
O lectură pe care aș recomanda-o și altora, fără ezitare.
În rest, ce aș mai putea zice?
Să spun că de aici, de unde îmi petrec o viață în care femeie tânără fiind mă simt mai degrabă obosită și lipsită de speranță, fug mereu? Că nu reușesc să înțeleg de ce lucrurile nu merg măcar un pic mai bine și pe la noi?
Întrebări fără răspuns, așa-i Domnule Gorun? Plătim, asta știm... plătim cu vieți.
Mulțumesc pentru o lectură substanțială
Margas
Îmi place livrescul. Chiar cred că pe linia asta a livrescului, trebuie mers mai mult acum, în poezie. Îmi mai place la Doru Lubov că persiflează cu delicatețe, dar persiflează! Apreciez imaginile create prin contrast, și jocul de cuvinte: "ce mă intrigă și acum/ nonșalanța din poza ei de avatar/ picior peste picior metric". Și ineditul "interbelic", evidențiat prin banalul epitet "frumoasă".
pentru textul : mess deTextul e un amestec de stiluri din care cu greu pot descâlci ceva asemănător cu o poezie. Neologisme, nume, arhaisme, parcă e deja prea mult. Titlul nu mi se pare captivant, ci din contra. Dacă am ceva de bine de spus? "această plăsmuire a verii" - începe de aici.
pentru textul : La piață deda, cred ca este mai degraba un crochiu pe care se poate construi altceva mai tirziu
pentru textul : epitaful cuvintelor denesustinut pana la un moment dat (desi egal), mi se pare ca poemul se pierde prea mult. isi pierde din concentrare din cauza tensiunii. dar tocmai de aceea are acel ceva, de care iti aduci aminte cand citesti un text slab
pentru textul : Le Singe Bleu deai niste imagini de mare rafinament "desculță noaptea se scutură de tristețe" sau "veșmintele întunericului meu" de fapt fiecare rind e o bijuterie asa cum remarca si Cailean sint de acord cu el
pentru textul : numai mâinile tale de"si afara ploua ploua/e trecut de ora noua/si in povestea noastra/nu e loc de Dumneavoastra..." imi place, ioana.:)
pentru textul : Fotografii cu oameni mici deFoarte expresivă. "Cioplește-mă cu dălțile ochilor tăi", nu mă pot opri să nu repet.
pentru textul : dălțile ochilor tăi ▒ deai acţiuni deschise, aple.
pentru textul : Rechizitoriu de(un pic diferă de un rechizitoriu obişnuit, al tău e mai grav :))
rămâne sentinţa de văzut!
Stau pe balconul meu de la etajul doi și mă gândesc la un text citit recent din pagina aalizei. Îți mărturisesc autorule, fără pic de cenzură, că stilul scrierilor tale pe de-oparte jucăușe, pentru omul inițiat în substraturi rafinate, pe de altă parte extrem de mature împinse de o “ironie bolnăvicioasă” sau o „boală prosperă” cum spunea H. P. Bengescu în Concert de muzică de Bach, regăsită la nivel global din prea mult stres pentru ziua de mâine, fac din textele tale punte peste privirea cititorului în persoană, fix peste blocuri, exact peste privirea celor trei personaje din scriitura ta. Practic ni se conturează o nouă lume privită de data aceasta prin vodkă nu doar ca simbol al beției în adevăratul sens al cuvântului , ci ca pistă de lansare a eului creator , a meditației sub efectul afrodiziac dat de această băutură “ce zace” în mințile celor trei intelectuali: Florian, Pompiliu, Marcel. Un haz de necaz foarte bine mânuit de autor, o vărsare de năduf din toți rărunchii cu oprire accentuată pe o ghenă de gunoi și-un gard. Efecte ce vizează lipsa de fairplay chiar și-n rândurile pensionarilor .”Odată, unul a ajuns până la ghena de gunoi”. Asta da ambiție!Râd. În fine...nu pot să nu zâmbesc când citesc acest text aparent glumeț. O proză poem plină de mișcare, suculentă, cu forfotă continuă de idei bine conturate: „pensionarii bat aerul cu brațele în semn de salut” – Da. Este și acesta un salut „șchiop”, amețit de vremea anilor scurși peste neputința lor actuală. „apoi cad amețiți la umbră” – doar sunt o umbră de oase și ei! Ceea ce-mi place în mod deosebit este faptul că totuși avem trei personaje intelectuale care „bagă în seamă” un grup de pensionari. Chiar și la pariu dacă se merge, tot este de bine. Contează efectul și nu cauza. Râd cu voia autorului din nou. Dramaturgul Florian, Profesorul Pompiliu, Filozoful Marcel (intenționat le-am scris așa pentru a arăta și eu ce-am înțeles; măreția funcțiilor care nu sunt de ici-colo, da?, ca să nu-mi aud vorbe) sunt intelectuali adevărați, suprinși în ipostaze firești (la o vodkă) pe terasa unui bloc, la etajul zece, destul de important. A se vedea riscul de a cădea de la o asemenea înălțime având în vedere și starea lor eforică. Necazul mare este că terasa nu dă în stradă la „gagici”, ci la pensionari. Asta este. Ghinion! Ba mai mult, unul Iilarie care știa să vorbească “străinește” i-a distras atenția filozofului nostru Marcel prin expresia „americănească” fuck you adresată chiar lor. Și de aici începe Marcel să gândească, să-și facă meseria cum s-ar spune. Intervin pe rând dramaturgul și profesorul și cu bună știință merg și eu puțin invers pe text și mă opresc la expresia folosită de aalizei: “ a ține cu dinții de iarbă” aici în proză cu sensul de “a lua o gură de iarbă” verde, bună și proaspătă ca să nu uităm că ne tragem din neam de poeți. Iată autorul nu ne lasă pe căi greșite nici de data aceasta și ne propune un exercițiu de minte la care participă cine dorește ca ironia pusă pe umerii unui pensionar să dea aspect de „ pajiște verde”. Spre final autorul ne deschide o poartă către ezotericul creat de Arkadi și Boris Strugatki ca mai apoi să facă foarte bine legătura cu acel cântec dinspre ziuă: „a noastră-i fericirea/noi am ridicat orașul Telos” – Din pământ, din iarbă verde un oraș s-a ridicat, o nouă lume ruptă din cărțile lui Sir Clarke Arthur, un subiect al vieții virtuale extraterestre pusă pe seama figurilor pelerinilor ascunși de lumina soarelui, subiect văzut prin ochii lui Marcelino, prin silogismele lui Pompiliu neexprimate dar exprimate prin “vomitatul peste balustradă” și să nu-l uităm pe dramaturg, pe scenarist și pe aalizeei... Din zepelin se auzea Led zeppelin cu STAIR AWAY TO HEAVEN LYRICS cred... O proză încântătoare, o proză ALTFEL care merită înstelată! Mi-a luminat fața, aalizeei!mulțumesc.
pentru textul : microclicuri de cartier descuze pentru off topic. Dorin, nu sint neaparat de acord cu Cioran aici. Este imposibil sa il ignoram pe Brâncuși sau pe Celibidache. Și cred că mai sînt și alții. România a avut și poate chiar mai are personalități care să nu poarte „stigmatul fragmentarului”. Iar Eminescu nu a fost nici el chiar perfect (artistic vorbind) cum ne-ar place să credem. După cum nici Shakespeare nu a fost și poate nici Beethoven sau Bach. Și la urma urmei nici nu cred că asta este posibil pentru un om. Just a thought.
pentru textul : Povestiri de la Borta Rece deVirgil, nu mai fi aşa ţepos, că nu-ţi ia nimeni "gradele".
era un semn de întrebare în comm meu, tu ai decis că e mai bine aşa. ok. pice of cake.
eu nu ţi-am spus că ai mintea plină de clişee, deşi dacă le foloseşti, şi le foloseşti din abundenţă, probabil o ai. dar, ţi-am mai zis, te repezi...în fine, dacă aşa îţi tratezi tu oaspeţii...
Virgil, e un clişeu şi basta. pricepi bine, nu, să fii sănătos.
pentru textul : delirice VII deȊmi place trecerea ludică de la un plan la altul, de la o realitate imediată la o lume concetrată într-o carte veche.
pentru textul : sub zodia foarfecelui deȘtii Bobadil, problema este că nimeni nu prea mai mizează pe bunul tău simț aici. Iar asta banuiesc că știi de ce. Nu mai mizezi ori cînd nu mai ai ce, ori cînd nu mai ai pe ce. Deocamdată majoritatea (zic eu) mai au ce să mizeze. Rămîne deci a doua explicație. Bunul tău simț nu prea mai inspiră valoare. Trist dar adevărat. Mă amuză (în mijlocul acestei tristeți mai sus menționate) glumița asta a ta cu ridicatul nivelului. Și nu mă amuză ideea că ar trebui sau ar putea fi ridicat. Pentru că sînt convins că atît Adrian, cît și eu, și mulți alții aici cred în nevoia aceasta. Deși nivelul acesta nu este ceva ce se ridică la o comandă sau sub influența unui geniu. Nivelul ăsta este ceva la care toți participăm cu puțin, cu mic cu mare. Și în general ne străduim să încurajăm pe fiecare. Mai puțin pe cei care au probleme cu bunul simț. Sau cei care nu urmăresc decît să facă valuri sterile. Iar eu sînt amuuzat de deșertăciunea elanului tău atîta timp cît manifești ambele handicapuri menționate la urmă.
pentru textul : Între Orfeu şi Euridice deCel mai mult mi s-a imprimat din această pagină de jurnal - care pare a fi ca un început de eseu asupra originilor lumii - partea finală, poate și pentru că în ultimul timp mă frământă ideatic și nu doar aceeași dimensiune a vieții, deci pot fi foarte subiectivă: "Ajungi să ai ce îți dorești, tot ce îți dorești și descoperi treptat că lucrul acela te invadează, te posedă, puțin cîte puțin, pînă cînd devii o insulă de sine într-o mare de lucruri. Iar lucrurile devin tot mai greu de folosit pentru că nu mai au neaparat un scop în sine ci devin asemeni unei colecții de timbre pentru un filatelist înrăit care simte tot timpul că ediția nu îi este completă. Devin o nevoie și mai puternică după un spațiu vital." Nevoia de un spațiu vital în care orice cunoaștere sau necunoaștere să îți permită trăibilul, mișcarea, sensul. Și căutarea mai departe.
pentru textul : pomul cunoștinței binelui și răului de...cred că da, Virgil! am modificat...
pentru textul : Totul despre Mine deîmi place foarte mult cum începe acest text. mijlocul îl văd ca pe un macaz care duce receptorul către o deraiere... mi se pare cam alambicat finalul. altfel, te admir pentru prospețime și de ce nu ?pentru curaj.
pentru textul : Viol consimțit dedesigur mie îmi place să cred că am descris îmbătrânirea prin: apoi merg merg până aproape merg...
pentru textul : nimeni nu pune la îndoială aerul denu pot da penite de aur la nesfarsit , ar parea ciudat, dar imi place poemul. in plus l-am simtit ca si cum cineva ar fi fost grabit sa il dea citirii, cu mandrie . nu din cauza micului cuvant gresit scris am dedus. nu. am simtit o rasuflare de poet grabit. ce oare sa insemne.
pentru textul : tabloul cu scoici ▒ dee atat de sensibil, pianul ma vrajeste, scoicile si soarele.copilul din mine s-a trezit refuzand adolescenta pentru a fi zeu, a se integra precum zeul in frumusetea si forta libertatii. multumesc!
Revin cu o noua varianta!... Cristi
pentru textul : Sonet 174 deFoarte fain! Unifică poezia pe de hermeneia, ăsta e un fel de mic dar de Crăciun, nu? :)
pentru textul : aşa a spus el deFoarte frumoase versuri. In numele Edithei, multumesc.
pentru textul : Edith Piaf deprobabil, că da. iar rima e într-adevăr nedorită.
pentru textul : mimetism deAlma, iti multumesc pentru parere. Nu stiu... cred ca am dorit aceasta frantura, aceasta ruptura din dureros.
pentru textul : madame dePagini