medeea, presupun ca anumite clisee, stereotipii sunt inradacinate in mine si de fapt pe ele vreau sa le scot la suprafata, sa le imbrac intr- o forma care sa fie a mea. am sa reflectez la ceea ce mi- ai spus, de fapt nu e nimic nou, asa ma gandeam si eu. voi mai vedea ce si cum. multumesc. cat despre proza, da acolo vreau sa ajung din nou, chiar daca am luat-o pe ocolite.
Laurentiu, uite ca fac o exceptie si mai scriu un comentariu ca sa explic mai bine ce vreau sa spun. Eu cred ca tu esti un inhibat. Nu in viata reala (ca nu te cunosc) ci in chestia asta cu scrisul. Cred ca ar trebui sa iti dai drumul. Adica singura parte in care se pare ca renunti putin la inhibitii este acolo un de spui ca "luna e un soare travestit si psihopat". In rest, cind citesc expresii precum "hlamide faurite" sau "acest meleag" sau "patimi celeste" ma apuca asa un cascat si o plictiseala dulceaga de imi vine sa mor. Parol.
iată că trebuie să exprim tot eu și prima opinie pe site-ul Hermeneia. mă așteptam să o facă alcineva. citind textul acesta trebuie să recunosc că am perceput o mînă destul de sigură păstrîndu-și totuși feminitatea. sînt totuși curios ce ai vrut să spui prin acest termen "bal mascat". de obicei are o notă tragic existențialistă. sau poate greșesc eu?
Raman la parerea mea ca Djamal este cea mai incredibila figura de pe toate site-urile de literatura, indraznesc sa presupun ca el este de fapt un agent infiltrat caruia ii scrie altcineva dintr-o organizatie textele (sper ca umorul acesta negru nu imi va atrage din nou banarea pe site :-) Din pacate daca ar fi sa fie asa cum presupun eu se pare ca nimeni din organizatia respectiva nu se invredniceste sa ii scrie si comentariile, acestea ramanand la nivelul pe care oricine il poate constata la o banala lectura. E fantastic acest Djamal, un fel de Omar Khayyam parasit complet de inspiratie care insa, cu rabdarea si perseverenta caracteristica celor bine antrenati iata ca a reusit sa adune de ici, de colo, aprecieri, nivele, stelute, penite, etc. Eu il citesc pe Djamal de cand a aparut acum vreo trei ani pe net si nu incetez sa ma minunez de aceasta aratare literara. Cum mai spuneam, nu ma astept la multumiri stas din partea ta Djamale, ar fi si culmea Cu deosebita stima, Andu
Ideea subtitulului mi se pare ilara si cred ca prima strofa e destul de slaba. Am sesizat ideea de carnal al obictelor, dar cred ca sintagmele "mate ale lucrurilor", "puroi vindecator" sau "banal de bine" sunt nepotrivite, incapabile de a inspira ceva... poetic. In rest... sesizez un fel de plictis, un fel de "sictir", rutina... poate ar trebui sa schimbati cate ceva... Ialin
te-am mințit, george, era a mea. toată. după prima strofă m-am consultat cu animala și-am ajuns la concluzia ca prea ne speriem cititorii rătăciți prin afurisitul ăst de colț. așa a venit acel "ura lui" de care tu zici că-i în plus acolo, tocmai pentru a deveni credibil pleoștitul de el. cînd a x-șpea oară mi-am impus să nu mai scriu, vii cu penița asta și ne zbori fulgii. nu mă supăr dac-o iei 'napoi, doar mă iartă c-am mințit. (și-apoi, vezi tu, așa schimbat titlul din mea în lui e cu dublu înțeles, induce în "oroare" într-un fel)
Sunt foarte relaxata si nu sunt nici intimidata.
Eu am propus texte in comentariile mele. Si o voi mai face daca este nevoie.
Exista excelente carti de teorie, analize mai mult sau mai putin exhaustive, exegeze bine documentate. Dar asta este alta meserie.
Aici se scrie si publica poezie. Sa lasam teoria acelora care se pricep mai bine. Si sa ne aplecam asupra "obiectului muncii noastre".
In tot internetul de poezie romaneasca, si il urmaresc de cativa ani, toata lumea vorbeste despre estetica si valoare. Fiecare poet are impresia ca estetica si valoarea il priveste numai pe el. Adica numai el detine secretul lui Polichinelle. Eventual si cei cativa prieteni lingusitori pe care ii are.
Si dupa o vorba care nu imi apartine : cine nu iubeste pe nimeni este nevoit sa invete sa linguseasca. Iar lingusitul nu aude decat ceea ce vrea sa inteleaga.
Un poet nu trebuie sa placa tuturor si nu toata lumea trebuie sa se inchine la un poet. Este caraghios. Nu pricep cum nu sesizeaza poetii acest "simplu lucru mare".
Poezia este un divertisment, un joc, un mod de a amana gandurile grele.
Poezia nu este a 11-a porunca pe tablele lui Moise si nici un postulat fara replica.
Nu este teoria gravitatiei si nici ghilotina care ne pedepseste pentru incalcari doctrinare.
Poezia este o insotitoare dupa gustul si cultura fiecaruia. Si poetul care se ia prea in serios devine banal.
Cred ca nu ar strica o dezbatere pe texte. Si nu sesizari de lipsa virgulei sau a acordului gramatical, care sunt foarte bune dar nu spun nimic despre text.
Multi au pareri dar nu si le sustin fertil. Distrugerea, desfiintarea de text este cea mai simpla si rauvoitoare critica. Cititorii-poeti vor texte in oglinda cu ale lor, a caror receptie sa mearga pe scurtatura, iute, eficient, si in end-efect steril. Acelasi zum-zum-zum pe flori diferite.
Asa se explica de ce citesc sute de poezii contemporane si dupa ce am stins computerul nu mai stiu nimic. Mult prea rare sunt cele care se itesc timid din masa informa a asemanarii. Iar folosirea cuvintelor lubrice,obscene,licentioase s-a declarat a fi, cu ajutorul lui Mircea Dinescu si Catavencului, mult ravnita libertate a cuvantului si dezagazuirea creativitatii.
Daca ma straduiesc cateva zile va pot posta aici cel putin 50 de poezii care sunt croite la fabrica. Stofa, tiparul, foarfeca, masina de cusut si eticheta.
dragul meu, sunt oameni care ma inspira si oameni care ma expira, ceea ce pentru tine e artificial pentru mine e natural, nu e prima oara cand mi se spune ca fortez nota... nu/ti cer sa ma placi si nici sa ma intelegi si nici chiar sa imi lasi comentariu, si nici sa fii amabil...e dreptul tau de a/mi critica textul, e opinia ta pe care o respect insa...sunt lucruri pe care le poti intelege mai tarziu dupa ce mai treci prin viata si sunt lucruri pe care nu le poti pricepe niciodata pentru ca pur si simplu te caracterizeaza alt stil.
Legat de "c-un/cu-n", pe intuiţia analogică m-am bazat şi eu. Plus de asta, mi se pare absurd să cadă/dispară al doilea sunet/"u", în loc de primul [cu(1) u(2)n], mai ales când, aşa cum observaţi şi d-voastră, în mai toate cazurile asemănătoare (spre exemplu - "m-ai"), primul sunet este cel care pică. Mergând mai departe de intuiţie, aş spune că, din perspectiva importanţei semanticii, articolul nehotărât trebuie să rămâna neatins, în detrimentul prepoziţiei. Sper să nu mă îşsel prea tare...
Despre "mult"/Nichita/caracter liric - eu dădeam acel exemplu numai şi numai pentru evidenţa lexicală, nu pentru una contextuală. Aveţi dreptate, este evidentă deosebirea lirică. Ei, vedeţi că lirismul nu se reduce la cuvinte? :).
Gândindu-mă, acum, la "cantitativ", recitind versul, da, se poate să nu fie extraordinar de poetic, dar nici apoetic nu este, fie numai şi din materia cantităţii - vânăt, nu cartofi, flori ori alte chestii. Oricum, ce ţin musai să subliniez este: pentru a nu mă judeca greşit pe viitor, eu foloesc de foarte multe ori prozaismul ca un instrument liric intrinsec, pentru a sublinia, prin efect, unele tuşe metaforice, pentru evitarea preţiozităţii şi a patetismului; la fel şi discursul liric - îl alternez cu cel denotativ, comun/banal. Ok, nu a fost cazul acum, în "e mult vânăt". Aici, se pare, e doar un rateu.
...Multe absenţe degajă textul, nu dor, absenţe aş spune. Un ton atât de intim şi atât de universal, în acelaşi timp. Finalul - unul cumva resemnat - nu se putea mai potrivit.
...Între cel de atunci şi cel de acum. Acolo stă poezia. Şi tranziţia se face - din planul poetic, în cel real - prin factorul comun (scrisul), care devine cumva o constantă reală în ambele universuri; o constantă prin care eul se recunoaşte sau se reneagă, fiind mereu altul, într-o altă stare/existenţă.
"Aseară degetele m-au părăsit,
n-au mâncat, n-au băut, n-au scris nimic
pipăiau doar aeru-n gol
ca nişte limbi de şarpe."
...Totuşi, intervine planul real, care se converteşte în cel poetic.
"Dac-ai fi aici, podeaua ar scârţâi altfel
fotoliul maron ar avea altă formă,
alta, şi chiar eu aş fi diferit
mai transparent cumva
mai străin cu o zi."
Şi poetului îi este de ajuns. De aici încolo, el este Altfel.
...În speranţa că nu am bătut bărăganii prea tare, iar dacă totuşi am făcut-o, s-o fi făcut cu delicateţe, las un semn de lectură.
excelenta, Ialin. Mi-a placut felul in care "ai incaltat" cotidianul cu ritm si rima. Tropi inediti: "De după geamul gol m-ascult... latent Mă simt un gramofon cu baterie Din discul de vinil se-aude lent- Un ac îi tatua o melodie-" "Un lift pierdut se cațără pe funii Sunt mai bătrân cu-un metru, doi de sfoară M-aș încălța cu tălpile de-afară." plus convergenta ideilor. Foarte inspirat finalul. obiectii? da, primul vers ( pe ideea asta s-a brodat foarte mult pana acum, nu-i asa?) si "Anestezia pașilor... calc unii", care mi s-a parut mai aglutinat la intreg. dar obiectiile mele sunt palide, comparativ cu valoarea ansamblului. penita, cu admiratie.
o adevarata fabula :) in care cei mai dragi mi-s puricii :)) ca mâtzele nu-mi plac neam :-s oricum, le-ai caracterizat bine ;) smecherele. sunt cam profitoare si nerecunoscatoare mâtzele. iar alea de la oras, pisicile, nici nu pot prinde un soarece :)) noroc, voinice!
Dragă Marga Stoicovici,
Având în vedere că sunteţi stomatolog (iar mie mi-e cam frică de scaunul ăla de tortură...benefică), n-o să încerc deloc să muşc (cum mi se pare că încercaţi dvs. în vreo trei locuri din comentariu), deşi, la vârsta mea, am aproape toţi dinţii şi toate măselele în gură.
Ziceţi că nu ştiţi cine sunt. E posibil. Dar asta e o vină care se împarte între noi doi. A mea, că nu sunt suficient de cunoscut, dar şi a dvs., că n-aţi făcut niciun efort spre a mă cunoaşte (n-ar fi fost deloc greu).
După cum aţi putut vedea la finele postarii mele, textul a fost tipărit într-o revistă (pe care eu am fondat-o acum 11 ani şi pe care o conduc şi azi, la Târgovişte). Prin urmare, nu e vorba de "autism", ci, dimpotrivă, de implicare. Polyphem, pseudonimul cu care semnez rubrica intitulata "Cutia Pandorei" din "Litere" ia în derâdere felurite stupizenii. Precum cele de mai sus (textul fiind doar o primă referire la aşa-zisa revistă în cauză). Utilizez un pseudonim pentru că în revistă (care are 80 de pagini) eu mai semnez editorialul, revista revistelor (cu iniţiale) şi cronica literară. Dacă n-aţi prea auzit de mine, de revista "Litere", (re)cunoscută în lumea literară (vezi "Dicţionarul general al literaturii române" sau măcar wikipedia.org) ar fi trebuit să fi auzit. V-ar folosi, pentru că în ea au rubrici permanente scriitori importanţi precum Mircea Horia Simionescu, Alexandru George, Barbu Cioculescu, Henri Zalis, Mihai Cimpoi şi mulţi alţii. Puteţi citi revista accesând-o (dau o adresă publică, spre a nu fi acuzat de Virgil că nu respect regulamentul) prin www.ziare.ro .
Pentru moment n-am timp, dar promit să vă citesc şi să-mi spun părerea.
Adrian, regulamentul trebuie să fie valabil pentru toți. N-ar trebui să existe discriminare. În fața lui toți au „drepturi” egale, indiferent de statutul membrului Hermeneii. Ceea ce realizez însă, cu dezamăgire, e faptul că devii părtinitor și lași să se plimbe „prostiile” cuiva pe prima pagina și te faci că nu le vezi. Pe când aici, te răfuiești „eroic” cu un text care nu are pretenția de a fi o „ars poetica”, dar nici la gunoi nu e de aruncat.
În altă ordine de idei, didacticismele tale mă amuză. Eu cred că te iai prea în serios, editore, pe bune ...
...dacă cineva ar spune despre atitudinea ta că este una specifică măgarilor, nu ţi-ar atacă persoana... Fii serios şi bărbat, Eugen! Susţine-ţi vorbele! Şi încearcă să nu te mai contrazici în doar zece pixeli pătraţi:
"Nici măcar dacă ai să o meriți. Nu se merită efortul". Sublim! Sau " Prefer să-mi văd de scris și nu de polemici sterile" -asta după ce ai scris tuturor vreo 15 comentarii, însumând vreo 3 pagini...
Cât despre vulgaritate - discutând despre x, nu poţi s-o faci fără să-i spui pe nume, nu-l înlocuieşti cu y. Dar nu mă aştept să înţelegi asta. La fel cum nu mă aştept să înţelegi că, în ceea ce priveşte literatura, eu nu fac eforturi. Nici într-un sens, nici în altul.
Şi cu asta, propun să ne oprim aici.
pi punct es: nu înţeleg de ce insişti să te semnezi după fiece comentariu, dacă numele tău apare sus, destul de vizibil, estetic şi albastru... Să fie oare vorba de supraaprecierea despre care pomeneai? Retoric întreb, evident.
un text nestatornic ca nisipul. aproape un text adulterin. amagitor si tradator.
remarc „şedeam sub bolta de vie şi priveam cum lăcrimează ciorchinii de struguri. sub umbrele cenuşii de toamnă păreau nişte călugări care se roagă.” ai aici o poezie întreaga.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
medeea, presupun ca anumite clisee, stereotipii sunt inradacinate in mine si de fapt pe ele vreau sa le scot la suprafata, sa le imbrac intr- o forma care sa fie a mea. am sa reflectez la ceea ce mi- ai spus, de fapt nu e nimic nou, asa ma gandeam si eu. voi mai vedea ce si cum. multumesc. cat despre proza, da acolo vreau sa ajung din nou, chiar daca am luat-o pe ocolite.
pentru textul : pe unde mergem deerata: hotel
pentru textul : profeții deLaurentiu, uite ca fac o exceptie si mai scriu un comentariu ca sa explic mai bine ce vreau sa spun. Eu cred ca tu esti un inhibat. Nu in viata reala (ca nu te cunosc) ci in chestia asta cu scrisul. Cred ca ar trebui sa iti dai drumul. Adica singura parte in care se pare ca renunti putin la inhibitii este acolo un de spui ca "luna e un soare travestit si psihopat". In rest, cind citesc expresii precum "hlamide faurite" sau "acest meleag" sau "patimi celeste" ma apuca asa un cascat si o plictiseala dulceaga de imi vine sa mor. Parol.
pentru textul : Dor indoor deacordul e doar in minte. si tu stii :)
pentru textul : dar, uite... deiată că trebuie să exprim tot eu și prima opinie pe site-ul Hermeneia. mă așteptam să o facă alcineva. citind textul acesta trebuie să recunosc că am perceput o mînă destul de sigură păstrîndu-și totuși feminitatea. sînt totuși curios ce ai vrut să spui prin acest termen "bal mascat". de obicei are o notă tragic existențialistă. sau poate greșesc eu?
pentru textul : Bal mascat deRaman la parerea mea ca Djamal este cea mai incredibila figura de pe toate site-urile de literatura, indraznesc sa presupun ca el este de fapt un agent infiltrat caruia ii scrie altcineva dintr-o organizatie textele (sper ca umorul acesta negru nu imi va atrage din nou banarea pe site :-) Din pacate daca ar fi sa fie asa cum presupun eu se pare ca nimeni din organizatia respectiva nu se invredniceste sa ii scrie si comentariile, acestea ramanand la nivelul pe care oricine il poate constata la o banala lectura. E fantastic acest Djamal, un fel de Omar Khayyam parasit complet de inspiratie care insa, cu rabdarea si perseverenta caracteristica celor bine antrenati iata ca a reusit sa adune de ici, de colo, aprecieri, nivele, stelute, penite, etc. Eu il citesc pe Djamal de cand a aparut acum vreo trei ani pe net si nu incetez sa ma minunez de aceasta aratare literara. Cum mai spuneam, nu ma astept la multumiri stas din partea ta Djamale, ar fi si culmea Cu deosebita stima, Andu
pentru textul : Duel deo repetitie nu e intotdeauna o gafa.
pentru textul : december spleen defoarte fain scris. ideed.
pentru textul : jurnal de front. virtualia deIdeea subtitulului mi se pare ilara si cred ca prima strofa e destul de slaba. Am sesizat ideea de carnal al obictelor, dar cred ca sintagmele "mate ale lucrurilor", "puroi vindecator" sau "banal de bine" sunt nepotrivite, incapabile de a inspira ceva... poetic. In rest... sesizez un fel de plictis, un fel de "sictir", rutina... poate ar trebui sa schimbati cate ceva... Ialin
pentru textul : ars poetica I dede acord, mai ales daca taceai si tu
pentru textul : Auzul Vederii dete-am mințit, george, era a mea. toată. după prima strofă m-am consultat cu animala și-am ajuns la concluzia ca prea ne speriem cititorii rătăciți prin afurisitul ăst de colț. așa a venit acel "ura lui" de care tu zici că-i în plus acolo, tocmai pentru a deveni credibil pleoștitul de el. cînd a x-șpea oară mi-am impus să nu mai scriu, vii cu penița asta și ne zbori fulgii. nu mă supăr dac-o iei 'napoi, doar mă iartă c-am mințit. (și-apoi, vezi tu, așa schimbat titlul din mea în lui e cu dublu înțeles, induce în "oroare" într-un fel)
pentru textul : ura lui deSunt foarte relaxata si nu sunt nici intimidata.
Eu am propus texte in comentariile mele. Si o voi mai face daca este nevoie.
Exista excelente carti de teorie, analize mai mult sau mai putin exhaustive, exegeze bine documentate. Dar asta este alta meserie.
Aici se scrie si publica poezie. Sa lasam teoria acelora care se pricep mai bine. Si sa ne aplecam asupra "obiectului muncii noastre".
In tot internetul de poezie romaneasca, si il urmaresc de cativa ani, toata lumea vorbeste despre estetica si valoare. Fiecare poet are impresia ca estetica si valoarea il priveste numai pe el. Adica numai el detine secretul lui Polichinelle. Eventual si cei cativa prieteni lingusitori pe care ii are.
Si dupa o vorba care nu imi apartine : cine nu iubeste pe nimeni este nevoit sa invete sa linguseasca. Iar lingusitul nu aude decat ceea ce vrea sa inteleaga.
Un poet nu trebuie sa placa tuturor si nu toata lumea trebuie sa se inchine la un poet. Este caraghios. Nu pricep cum nu sesizeaza poetii acest "simplu lucru mare".
Poezia este un divertisment, un joc, un mod de a amana gandurile grele.
Poezia nu este a 11-a porunca pe tablele lui Moise si nici un postulat fara replica.
Nu este teoria gravitatiei si nici ghilotina care ne pedepseste pentru incalcari doctrinare.
Poezia este o insotitoare dupa gustul si cultura fiecaruia. Si poetul care se ia prea in serios devine banal.
Cred ca nu ar strica o dezbatere pe texte. Si nu sesizari de lipsa virgulei sau a acordului gramatical, care sunt foarte bune dar nu spun nimic despre text.
Multi au pareri dar nu si le sustin fertil. Distrugerea, desfiintarea de text este cea mai simpla si rauvoitoare critica. Cititorii-poeti vor texte in oglinda cu ale lor, a caror receptie sa mearga pe scurtatura, iute, eficient, si in end-efect steril. Acelasi zum-zum-zum pe flori diferite.
Asa se explica de ce citesc sute de poezii contemporane si dupa ce am stins computerul nu mai stiu nimic. Mult prea rare sunt cele care se itesc timid din masa informa a asemanarii. Iar folosirea cuvintelor lubrice,obscene,licentioase s-a declarat a fi, cu ajutorul lui Mircea Dinescu si Catavencului, mult ravnita libertate a cuvantului si dezagazuirea creativitatii.
pentru textul : Devorah deDaca ma straduiesc cateva zile va pot posta aici cel putin 50 de poezii care sunt croite la fabrica. Stofa, tiparul, foarfeca, masina de cusut si eticheta.
are unitate poemul asta cu zombi. si atmosfera. poate ar trebui sa eviti gerunziul. nu prea mai e "la moda". spor la scris1 ...
pentru textul : împrejur de... aceste versuri: "În fața mea e Ford-ul mortuar Tăceri desfigurate ning senine Mi-e frig și simt că lui i-e frig în mine" În rest, tăcere!
pentru textul : a tăcut dedragul meu, sunt oameni care ma inspira si oameni care ma expira, ceea ce pentru tine e artificial pentru mine e natural, nu e prima oara cand mi se spune ca fortez nota... nu/ti cer sa ma placi si nici sa ma intelegi si nici chiar sa imi lasi comentariu, si nici sa fii amabil...e dreptul tau de a/mi critica textul, e opinia ta pe care o respect insa...sunt lucruri pe care le poti intelege mai tarziu dupa ce mai treci prin viata si sunt lucruri pe care nu le poti pricepe niciodata pentru ca pur si simplu te caracterizeaza alt stil.
pentru textul : Höre Israel deLegat de "c-un/cu-n", pe intuiţia analogică m-am bazat şi eu. Plus de asta, mi se pare absurd să cadă/dispară al doilea sunet/"u", în loc de primul [cu(1) u(2)n], mai ales când, aşa cum observaţi şi d-voastră, în mai toate cazurile asemănătoare (spre exemplu - "m-ai"), primul sunet este cel care pică. Mergând mai departe de intuiţie, aş spune că, din perspectiva importanţei semanticii, articolul nehotărât trebuie să rămâna neatins, în detrimentul prepoziţiei. Sper să nu mă îşsel prea tare...
Despre "mult"/Nichita/caracter liric - eu dădeam acel exemplu numai şi numai pentru evidenţa lexicală, nu pentru una contextuală. Aveţi dreptate, este evidentă deosebirea lirică. Ei, vedeţi că lirismul nu se reduce la cuvinte? :).
Gândindu-mă, acum, la "cantitativ", recitind versul, da, se poate să nu fie extraordinar de poetic, dar nici apoetic nu este, fie numai şi din materia cantităţii - vânăt, nu cartofi, flori ori alte chestii. Oricum, ce ţin musai să subliniez este: pentru a nu mă judeca greşit pe viitor, eu foloesc de foarte multe ori prozaismul ca un instrument liric intrinsec, pentru a sublinia, prin efect, unele tuşe metaforice, pentru evitarea preţiozităţii şi a patetismului; la fel şi discursul liric - îl alternez cu cel denotativ, comun/banal. Ok, nu a fost cazul acum, în "e mult vânăt". Aici, se pare, e doar un rateu.
Mulţumesc pentru revenire.
pentru textul : Cerneluri demultam, Cristina! asa sunt ideile serioase... interminabile:) numa de bine!
pentru textul : ca o fiară noiembrie deAbsenţe
...Multe absenţe degajă textul, nu dor, absenţe aş spune. Un ton atât de intim şi atât de universal, în acelaşi timp. Finalul - unul cumva resemnat - nu se putea mai potrivit.
...Între cel de atunci şi cel de acum. Acolo stă poezia. Şi tranziţia se face - din planul poetic, în cel real - prin factorul comun (scrisul), care devine cumva o constantă reală în ambele universuri; o constantă prin care eul se recunoaşte sau se reneagă, fiind mereu altul, într-o altă stare/existenţă.
"Aseară degetele m-au părăsit,
n-au mâncat, n-au băut,
n-au scris nimic
pipăiau doar aeru-n gol
ca nişte limbi de şarpe."
...Totuşi, intervine planul real, care se converteşte în cel poetic.
"Dac-ai fi aici, podeaua ar scârţâi altfel
fotoliul maron ar avea altă formă,
alta,
şi chiar eu aş fi diferit
mai transparent cumva
mai străin cu o zi."
Şi poetului îi este de ajuns. De aici încolo, el este Altfel.
...În speranţa că nu am bătut bărăganii prea tare, iar dacă totuşi am făcut-o, s-o fi făcut cu delicateţe, las un semn de lectură.
Felicitări!
pentru textul : Altfel desi acum, ai putea scoate textul din santier?
pentru textul : și cuvintele se rostogoleau ca perlele pe covorul moale de"in opina mea", am vrut sa spun în opinia mea, Gebeleizis, textul ar fi bun pe la alti bocanci literari, dar aici, pe Hermeneia, suferă de dropică.
pentru textul : Într-un târziu dewow. bineînțeles.:)probabil trebuia să spun " sper că e ok dacă acord o peniță textului", scuze dacă am creat confuzie.
pentru textul : anticoncepționale dee greu de descifrat simbolistica si, din acest motiv, imi place. ma las atunci furat de ea si purtat de sugestia ce se afla in spatele (in umbra) ei
pentru textul : nemişcaţi deexcelenta, Ialin. Mi-a placut felul in care "ai incaltat" cotidianul cu ritm si rima. Tropi inediti: "De după geamul gol m-ascult... latent Mă simt un gramofon cu baterie Din discul de vinil se-aude lent- Un ac îi tatua o melodie-" "Un lift pierdut se cațără pe funii Sunt mai bătrân cu-un metru, doi de sfoară M-aș încălța cu tălpile de-afară." plus convergenta ideilor. Foarte inspirat finalul. obiectii? da, primul vers ( pe ideea asta s-a brodat foarte mult pana acum, nu-i asa?) si "Anestezia pașilor... calc unii", care mi s-a parut mai aglutinat la intreg. dar obiectiile mele sunt palide, comparativ cu valoarea ansamblului. penita, cu admiratie.
pentru textul : Desculț deo adevarata fabula :) in care cei mai dragi mi-s puricii :)) ca mâtzele nu-mi plac neam :-s oricum, le-ai caracterizat bine ;) smecherele. sunt cam profitoare si nerecunoscatoare mâtzele. iar alea de la oras, pisicile, nici nu pot prinde un soarece :)) noroc, voinice!
pentru textul : Mâțâli deDragă Marga Stoicovici,
pentru textul : "Bijuterii literare" deAvând în vedere că sunteţi stomatolog (iar mie mi-e cam frică de scaunul ăla de tortură...benefică), n-o să încerc deloc să muşc (cum mi se pare că încercaţi dvs. în vreo trei locuri din comentariu), deşi, la vârsta mea, am aproape toţi dinţii şi toate măselele în gură.
Ziceţi că nu ştiţi cine sunt. E posibil. Dar asta e o vină care se împarte între noi doi. A mea, că nu sunt suficient de cunoscut, dar şi a dvs., că n-aţi făcut niciun efort spre a mă cunoaşte (n-ar fi fost deloc greu).
După cum aţi putut vedea la finele postarii mele, textul a fost tipărit într-o revistă (pe care eu am fondat-o acum 11 ani şi pe care o conduc şi azi, la Târgovişte). Prin urmare, nu e vorba de "autism", ci, dimpotrivă, de implicare. Polyphem, pseudonimul cu care semnez rubrica intitulata "Cutia Pandorei" din "Litere" ia în derâdere felurite stupizenii. Precum cele de mai sus (textul fiind doar o primă referire la aşa-zisa revistă în cauză). Utilizez un pseudonim pentru că în revistă (care are 80 de pagini) eu mai semnez editorialul, revista revistelor (cu iniţiale) şi cronica literară. Dacă n-aţi prea auzit de mine, de revista "Litere", (re)cunoscută în lumea literară (vezi "Dicţionarul general al literaturii române" sau măcar wikipedia.org) ar fi trebuit să fi auzit. V-ar folosi, pentru că în ea au rubrici permanente scriitori importanţi precum Mircea Horia Simionescu, Alexandru George, Barbu Cioculescu, Henri Zalis, Mihai Cimpoi şi mulţi alţii. Puteţi citi revista accesând-o (dau o adresă publică, spre a nu fi acuzat de Virgil că nu respect regulamentul) prin www.ziare.ro .
Pentru moment n-am timp, dar promit să vă citesc şi să-mi spun părerea.
Mă bucur că ai trecut pe aici şi mulţumesc pentru com.
pentru textul : entitatea 000 deprima parte, pana la "Ah, această lumină...", mi se pare un bun intro pentru un eseu.
pentru textul : Viermii şi El Dorado deAdrian, regulamentul trebuie să fie valabil pentru toți. N-ar trebui să existe discriminare. În fața lui toți au „drepturi” egale, indiferent de statutul membrului Hermeneii. Ceea ce realizez însă, cu dezamăgire, e faptul că devii părtinitor și lași să se plimbe „prostiile” cuiva pe prima pagina și te faci că nu le vezi. Pe când aici, te răfuiești „eroic” cu un text care nu are pretenția de a fi o „ars poetica”, dar nici la gunoi nu e de aruncat.
În altă ordine de idei, didacticismele tale mă amuză. Eu cred că te iai prea în serios, editore, pe bune ...
Spor la scris
pentru textul : Fostei mele șótii deși multă inspirație
Eugen.
...dacă cineva ar spune despre atitudinea ta că este una specifică măgarilor, nu ţi-ar atacă persoana... Fii serios şi bărbat, Eugen! Susţine-ţi vorbele! Şi încearcă să nu te mai contrazici în doar zece pixeli pătraţi:
"Nici măcar dacă ai să o meriți. Nu se merită efortul". Sublim! Sau " Prefer să-mi văd de scris și nu de polemici sterile" -asta după ce ai scris tuturor vreo 15 comentarii, însumând vreo 3 pagini...
Cât despre vulgaritate - discutând despre x, nu poţi s-o faci fără să-i spui pe nume, nu-l înlocuieşti cu y. Dar nu mă aştept să înţelegi asta. La fel cum nu mă aştept să înţelegi că, în ceea ce priveşte literatura, eu nu fac eforturi. Nici într-un sens, nici în altul.
Şi cu asta, propun să ne oprim aici.
pi punct es: nu înţeleg de ce insişti să te semnezi după fiece comentariu, dacă numele tău apare sus, destul de vizibil, estetic şi albastru... Să fie oare vorba de supraaprecierea despre care pomeneai? Retoric întreb, evident.
pentru textul : Singurătate în doi; cu luna în piața romană. deun text nestatornic ca nisipul. aproape un text adulterin. amagitor si tradator.
pentru textul : pelerin fără veşminte deremarc „şedeam sub bolta de vie şi priveam cum lăcrimează ciorchinii de struguri. sub umbrele cenuşii de toamnă păreau nişte călugări care se roagă.” ai aici o poezie întreaga.
Pagini