Hotarat lucru poetul are intotdeauna un set de obsesii pe care le pastreaza cu grija sau de care nu poate sa scape... ne reinventam doar pentru a ne re-cunoaste.
P.S. Revin, pentru că am uitat să acord o peniţă acestui poem, ce mi-a reamintit că simplitatea discursului liric este mai frumoasă şi mai încărcată de expresie decât o mie de "sofisticării" textuale.
În primul rând vă doresc bine aţi venit pe pagina mea.
Trec rapid la răspuns. “Text discursiv”? Clar, explicit, bazat pe raţionament aşadar. Când să mă bucur, mă uit la la strofa a şasea care face referire la oarece revelaţii.
„Prea sentimental”. Prea sentimental în raport cu ce standard? . Există un dozaj pe care criticul îl ţine secret şi nu vrea să ni-l împărtăşească? Apoi iarăşi o aserţiune fără acoperire în legătură cu presupusul alegorism. Unde este acea aglomerare de alegorii? Alegorismul era apreciat odată iar acum nu este bun…Cu poetizarea aţi atins climaxul ilariant al criticii.
Stimate domn, eu nu poetizez nimic, poezia este o STARE care te traversează sau nu. Aţi vrut să faceţi o sinteză la nivel tehnic presărată cu multă emfază. A ieşit o tocăniţă.
Dar despre ce a vrut totuşi să spună autorul în acest poem, chiar nimic, nimic… ?
Foarte bun interviul, Florin! Pentru că ai început cu o întrebare inedită, un adevărat motor pentru acest dialog din care transpar idei deosebite. Ca aceea a culturii făcute de filozofi, nu de critici și istorici literari cum este a noastră. Viorel Cernica a atins aproape toate punctele nevralgice ale filozofiei românești (Blaga și Camil Petrescu au fost favoriții mei dintotdeauna, dar trebuie să recunosc că are dreptate în privința tipului de filozofie pe care aceștia au făcut-o sau nu ). Viorel Cernica e un filozof interesant, iar tu l-ai provocat în acest fascinant duel ideal. Mulțumiri!
Sunt aproape convins că în momentul când am comentat textul, acesta era încadrat la "poezie generală". Oricum, acest fapt este neglijabil din moment ce argumentul că textul este bun pentru că e pentru copii nu ţine din mai multe perspective, cum ar fi faptul că filtrul lor cognitiv nu cred că ar face faţă la rânduri de genul " născut şi crescut în fontă dură/ caracter instabil/ viaţa mea e istorie", iar dacă ar face, cu siguranţă s-ar prăbuşi când ar da de "iubita" pentru care se şuiera un cântec trist. Spui tu că un copil nu receptează bine textele tulburi, figurile de stil şi ambiguitatea.
"Sunt ceainicul de odinioară
aruncat printre vechituri în podul stăpânului meu.
născut şi crescut în fontă dură
Încetul cu încetul m-am obişnuit
cu focul ei puternic sau îngheţul după ce clocoteam
draga mea zână încălzită cu jeratic"
Figuri de stil, ambiguitate, iar finalul numai tulbure nu e, e foarte, foarte senin:). Deci e sau nu e pentru copii? Întrebarea e retorică din moment ce, spun eu, ştim cu toţii cum sună şi cum arată o poezie pentru copii. Ori poate e pentru copii de treizeci de ani...
" dar mă critici ca întotdeauna (nu am avut nicio poezie aici pe Hermeneia să îţi placă)." de exemplu, vezi aici:
Ela, sper că fiecare să fi înțeles ce era de înțeles din tot ce a fost scris aici. Eu, personal, am înțeles. Este o experiență. Astfel de clasamente nu s-au mai făcut pe alte site-uri literare, doar ceva asemănător în cadrul concursurilor (deci, anunțate). Criteriile sunt inspirate din citirea textelor, iar intenția mea nu a fost de ironie, ci, așa cum a spus Virgil, e o proiecție a feminității. Așa am ales eu să mă exprim, așa am știut. Nu am vrut să jignesc pe nimeni și speram ca toți cei Aleși să se bucure, așa cum m-am bucurat și eu, sincer, atunci când am făcut alegerile, iar cei nealeși să nu se supere. Dacă observi atent, cei al căror nume a fost ales, au un avantaj net față de ceilalți: au link direct la pagina lor. Sper ca Hermeneia să îți fie locul unde să poți reveni oricând dorești tu.
Îţi dau exemplul meu clar. Am lucrat şapte ani la un roman, în tot acest timp, a trebuit sa evoluez (atât cât m-am priceput) ca scriitoare de proză, şi, culmea sau nu, nici acum nu cred că mi-a reuşit asta pe cât mi-aş fi dorit. Zeci de listări, zeci de corecturi, dezămagire cu privire la ceea ce scriam, văzând ca nu a ieşit tocmai cum aş fi vrut. Acum, după cei 7 ani de muncă asiduă, pot spune că ceva s-a schimbat. De la acea povestire pe care am început-o, destul de timid atunci, adică acum 7 ani de zile. Nu înţelegeam, în unele momente, de ce editurile îmi refuzau scrierea. De ce eşuam. Acum ştiu. Pentru că nu muncisem cât trebuie. Pentru că nu evoluasem, ca scriitoare. Şi aş fi plâns, după orele de muncă, dar nu mă auzea nimeni. Şi nu-mi plăcea de mine atunci, pentru că nu-mi ieşise ce mi-am propus. Mi se părea că muncisem în van. Şi totuşi am mers înainte. Am continuat să scriu. Să lupt. Cu mine insămi, cu faptul că fusesem refuzată în atâtea rânduri. Pentru că viaţa este o luptă. Şi o carte înseamnă, până la urmă, tot o luptă. O luptă cu tine însuţi, să demonstrezi că eşti în stare de ceva, sau să demonstrezi că poţi, ca scriitor. De aceea, daca vrei rezultate, trebuie să trudeşti. De aceea îţi spun că şi poezia, în felul ei, e o luptă. Nu în aceeaşi măsură ca scrierea unui roman, care este cu mult mai solicitantă, şi cei care au dus la bun sfârşit un asemenea proiect ştiu ce spun. Revenind la poezie, tu ştii, cu timpul te perfecţionezi. Citeşti mai mult, evoluezi, ca poet. Asta înseamna luptă! Nu vorbeam în niciun caz despre măşti, un scriitor nu poartă măşti, dar ramane un luptător. E naiv, ca soldatul.
Să ştii că nici eu nu port măşti. Nu am intenţia să fac asta vreodată. Dar o sa rămân, sper, o luptătoare. Şi o sa îmi spun, acum scriu mai uşor o carte, pentru că am învăţat, odată, prometeic, şi plângând, cum să ajung de la rizibil la ceva mai mult de atât.
E adevărat, poţi să gândeşti că până la urmă nu merită. De ce să lupţi? De ce să nu dormi nopţile, de ce să munceşti ani şi ani ca să scrii un roman? Sau, în general. De ce să te documentezi să scrii un eseu foarte bun, sau o proză excelentă, de ce să scrii un poem minunat, care oricum se va pierde în noianul de informaţie de pe net? Oricum, ca scriitor român, nu poţi trăi din literatură. Răspunsul e totuşi la îndemână. Raportandu-te la tine ca om, primeşti satisfacţia. Când, după ani, eşti mulţumit că ai lăsat în urmă ceva, şi că ai muncit pentru asta, că ai crescut odată cu scrierea ta. Că cineva a citit-o. Şi poate că a rămas cu ceva din asta.
Cum să supăr, Sorin? :) Mai ales că văd atâta bunăvoinţă şi sinceritate...şi delicateţe :) Mulţumesc frumos. Am trăit ziua de ieri, prima zi de serviciu, în nişte certitudini frumoase: elevii mei, copii de 9 ani, excepţionali. Poate peste câteva zile, voi retrăi starea altfel şi incertitudinile îşi vor face simţită prezenţa în poem. Îmi place mult acest punct de vedere, regăsit şi în alte comentarii. Învăţ cu drag :) Mulţumesc din nou.
Mi-a venit acum o idee: în loc de ,,să pot vedea lumea de la nivelul
buburuzelor fără zbor" aş pune ,,să pot vedea lumea de la nivelul
zborului neînceput"...Aştept păreri.
Lucian, cu sinceritate vin si-ti spun ca textul asta nu mi-a placut. Parca as fi intr-un carusel (cum zici tu in al doilea vers) alcatuit din lamentatii si idei colorate strident; am ametit. Nu contest autenticitatea emotiilor tale, ci sunt putin agresata de hainele in care le-ai imbracat. M-am zgariat de asemenea in "Orbitele ochilor îmi sunt uriași cu pielea spatelui tăbăcită." si in "gascha de ingeri". Bun, sa amitem ca e o problema de gust... Iar versul asta a alunecat in patetic cu amandoua picioarele, dupa parere mea: "Ah, cât poate fi de divin întunericul când nu are speranță!" ce mi-a placut: "degetele au unghii cu flori." si "Ciuturi putrede care slujesc fântânilor de mult secate" dar mi se pare putin in economia textului. scuze daca-ti par prea drastica; ce sa fac...tu mi-ai spus sa mai trec pe pagina ta. Probabil nu stiai ce risti... amical, Adriana
uite-asa, Dorine! Tarfa aia de poezie care te bantuie pana iti frange gatul, "Femeia/ Care dansa pe mese si ucidea poeti" desi esti plin de ea pana in maduva oaselor, o cauti fara sa sti ca esti impregnat in totalitate de ea! Este unul din textele iesit intr-o clipa de gratie. Perfect imbraca in prozodia fara cusur.
Silviu Someseanu, vad ca ai ales sa vandalizezi aceasta pagina si sa ataci la persoana un editor pe hermeneia. Ei bine, te anunt ca vei avea contul suspendat pentru o perioada de trei luni. Dupa aceea mai vedem. Iti doresc numai bine.
Erata: desigur, "sper să nu mai avem ocazia". Adică... prefer să apuc să și scriu despre poezia ta, despre grafica ta, care chiar îmi plac de cele mai multe ori.
Am mai spus-o, gnoseologia are si ea o culoare acolo... iar negativismul e lung, mai lung decat calea ferata de la vascauti la barlad (vezi intrebari existentiale). Acum, aceasta trimitere la Cantor este un fel de tichie de margaritar pentru un chel ca mine. Doua Eve? Si in Univers mai sunt femei? Am vrea noi. Andu
stupiditatea crasă perrysto-palinistă, romney-bachmanistă sau orice "istă" vrei să-mi impuţi nu mă reprezintă. ai dat-o în bară. n-am nici-o tangenţă cu politica. sînt un regalist, unul care participă la întinderea împărăţiei de sus. ştii bine asta, dar vrei să faci pe deşteptul cu mine. n-ai vrea sa rămânem pe text? eu pe text am comentat în ultimul meu comentariu. n-am zis nimic de parodii, rasisme, aiureli şi stupidităţi. regulamentul nu ne permite sa discutam despre politica, religie, profetie ori predica.
Domnule Virgil (sau Virgil dacă nu îndrăznesc prea mult), mă bucură mult aprecierea ta. Cred că parţial ai dreptate. Ai înţeles perfect ceea ce intenţionam să transmit. Iar această peniţă pentru care îţi mulţumesc mă obligă la mai mult. Sper să reuşesc într-un viitor apropiat să şlefuiesc puţin această scriere. Poate formulele laconice din loc în loc ar fi o soluţie. Mulţumesc şi pentru vibraţia emoţională.
Boba, Boba, hai să vorbim și serios (dacă putem). Vezi că am mai adăugat ceva la text. Spui matale: „negativismul e lung, mai lung decat calea ferata de la vascauti la barlad (vezi intrebari existentiale)”. Iar într-un com la alt text, vorbești despre «teologia negativă» sau «apofatică» cum se zice în ortodoxie; de ea, fără să fie numită, se vorbește și în islam; iar în budism – se practică. Wittgenstein, la rȃndul său, zice „despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”; sau, eventual, să „se arate”, dacă e posibil. Ori cȃnd CINEVA, după ce s-a ajuns în vȃrful stȃlpului, «arată» (tot cu degetul «vorbirii»: „Realizează-l!” - e vorba de «vid») în loc să te uiți la «deget», mergi la ținta indicată. Dacă ești în stare să-l „realizezi” (sau nu), asta depinde de fiecare în parte! De la Nietzsche și pȃnă „teologia negativă” e un drum „mai lung decȃt calea ferată de la văscăuți la bȃrlad”.
O incursiune interesantă în necunoscutul cotidian plecând de la conceptele artistice și filosofice ale artistului plastic (Avidar, Eva), care nu numai că reușește să creeze o poveste dincolo de poveste, o lume dincolo de altă lume, dar oferă performanța estetică scontată. Am găsit și câteva rânduri despre artistă și le reproduc în speranța ca și ceilalți dacă sunt interesați sau au mai multe detalii să le completeze. Avidar, Eva Eva Avidar, Sculptor. b. 1960, Transylvania, Romania. Immigrated 1974. Studies: 1981-85 and 1988-89 Bezalel, Jerusalem, ceramic design, specialised in porcelain; 1994-96 M.A. Sculpture, Royal College of Art, London. Prizes: 1976, 1984, 1987 Scholarships from Sharett and America-Israel Cultural Foundations. Teaching: 1989-94 Bezalel, design in clay; Since 1990 Emuna College, Jerusalem; Since 1996 Shenkar College of Fashion and Textile, Ramat Gan. (Israeli Art Center)
da, e complet bacoviana in ritm si atmosfera, Adrian, si e dupa calapodul unui poem drag nespus mie : Trudit, al poetului. cred ca e necesar sa clarific in subtitlu . ceea ce am sa si fac.
am sperat ca măcar o dată să fie aduse argumente împotriva poeziei aruncate în şantier, nu de alta, dar să-i pot opera eventuale îmbunătăţiri. altfel, o să cred că deoarece am postat cel mai adesea în acest site, era cazul să mai ajungă şi pe acolo câte una.
Spre deosebire de Sorin Teodoriu, care spune "ai lasat loc de intrebari, de interpretari si asta inseamna mult din punctul meu de vedere, fiecare cititor poate sa-si inchipuie orice", eu consider că, într-o poezie, nivelul ambiguităţii trebuie să fie setat undeva pe minimum spre mediu. Ambiguitatea extremă este responsabilă de cea mai mare parte a "infracţionalităţii lirice". Cititorul nu are voie să-şi inchipuie orice când citeşte un text, iar autorul (cum spuneam şi-n altă parte) trebuie să spună mult, nu multe.
Cele spuse anterior privesc generaltiatea fenomenului, pentru că, în scrierea de faţă, nu este cazul. Textul este elastic atât cât îi permite contextul. Nu depăşeşte bariera episodului redat.
Aş avea trei observaţii: "apoi mâna dreaptă a bunicii
deschide uşa frigiderului..." - nu ştiu dacă-şi au rost indicaţiile "mâna dreaptă/uşa frigiderului". Mult mai natural ar suna "mâna bunicii deschide frigiderul".
"secţionând" - mult prea tehnic termenul.
Şi finalul, prin enumerare, este dizolvat.
În rest, textul este plăcut. Chiar mai mult de atât.
Regãsirea subitã, în mersul negru al șirului de furnici, a copilãriei. Amestec precis de doze de veșnic în fiecare vârstă. Ceva a declanșat privirea înapoi, și de-aici caruselul. Din care nu mai poți refuza ceea ce s-a întâmplat deja: „nu-mi vine sã tai coarda de / cer sã-mi șteargã fața cu fața / sã-mi roadã colțul stelar și gura îmi vin / apoi se vor duce pe / lin” Am mai multe drumuri pe care sã apuc în poezia ta. Azi acesta mi s-a părut potrivit. Încearcă să citești cu voce tare "grea câte-o stea dimineața la prânz și seara". Parcă nu sună, se rupe acolo ceva. Așa mi se pare.
o polaritate inversată o metamorfoză urbană sugerînd un perpetuum mobile în care robotizarea(cum altfel?) e iminentă. cred că toți trecem prin aseamenea stări în ultima vreme. dar meritul pentru mesaj aparține autorului.
Notă:
“de ce oare aș mai ieși să îi descopăr
acum cînd îi pot privi rotindu-se în mine
ca pe un neobosit trenuleț nemțesc”
fie:
de ce oare aș mai ieși să îi descopăr
acum cînd îi pot privi rotindu-se în mine
ca un neobosit trenuleț nemțesc
fie(dacă vrei cu pe):
de ce oare aș mai ieși să îi descopăr
acum cînd îi pot privi
ca pe un neobosit trenuleț nemțesc
rotindu-se în mine
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Hotarat lucru poetul are intotdeauna un set de obsesii pe care le pastreaza cu grija sau de care nu poate sa scape... ne reinventam doar pentru a ne re-cunoaste.
pentru textul : femeile de pe la noi deP.S. Revin, pentru că am uitat să acord o peniţă acestui poem, ce mi-a reamintit că simplitatea discursului liric este mai frumoasă şi mai încărcată de expresie decât o mie de "sofisticării" textuale.
pentru textul : The river I decred, ca și Aranca, ca titlul propus de ea, este unul potrivit, deși văd că deja te-ai conformat.
pentru textul : Cafea cu noapte deprecum în cer așa și pre pământ?!?
pentru textul : portretul unui anonim (secolul XXI) deÎn primul rând vă doresc bine aţi venit pe pagina mea.
Trec rapid la răspuns. “Text discursiv”? Clar, explicit, bazat pe raţionament aşadar. Când să mă bucur, mă uit la la strofa a şasea care face referire la oarece revelaţii.
„Prea sentimental”. Prea sentimental în raport cu ce standard? . Există un dozaj pe care criticul îl ţine secret şi nu vrea să ni-l împărtăşească? Apoi iarăşi o aserţiune fără acoperire în legătură cu presupusul alegorism. Unde este acea aglomerare de alegorii? Alegorismul era apreciat odată iar acum nu este bun…Cu poetizarea aţi atins climaxul ilariant al criticii.
Stimate domn, eu nu poetizez nimic, poezia este o STARE care te traversează sau nu. Aţi vrut să faceţi o sinteză la nivel tehnic presărată cu multă emfază. A ieşit o tocăniţă.
Dar despre ce a vrut totuşi să spună autorul în acest poem, chiar nimic, nimic… ?
Cu stimă
pentru textul : placebo deFoarte bun interviul, Florin! Pentru că ai început cu o întrebare inedită, un adevărat motor pentru acest dialog din care transpar idei deosebite. Ca aceea a culturii făcute de filozofi, nu de critici și istorici literari cum este a noastră. Viorel Cernica a atins aproape toate punctele nevralgice ale filozofiei românești (Blaga și Camil Petrescu au fost favoriții mei dintotdeauna, dar trebuie să recunosc că are dreptate în privința tipului de filozofie pe care aceștia au făcut-o sau nu ). Viorel Cernica e un filozof interesant, iar tu l-ai provocat în acest fascinant duel ideal. Mulțumiri!
pentru textul : Despre căile filosofării deSunt aproape convins că în momentul când am comentat textul, acesta era încadrat la "poezie generală". Oricum, acest fapt este neglijabil din moment ce argumentul că textul este bun pentru că e pentru copii nu ţine din mai multe perspective, cum ar fi faptul că filtrul lor cognitiv nu cred că ar face faţă la rânduri de genul " născut şi crescut în fontă dură/ caracter instabil/ viaţa mea e istorie", iar dacă ar face, cu siguranţă s-ar prăbuşi când ar da de "iubita" pentru care se şuiera un cântec trist. Spui tu că un copil nu receptează bine textele tulburi, figurile de stil şi ambiguitatea.
"Sunt ceainicul de odinioară
aruncat printre vechituri în podul stăpânului meu.
născut şi crescut în fontă dură
Încetul cu încetul m-am obişnuit
cu focul ei puternic sau îngheţul după ce clocoteam
draga mea zână încălzită cu jeratic"
Figuri de stil, ambiguitate, iar finalul numai tulbure nu e, e foarte, foarte senin:). Deci e sau nu e pentru copii? Întrebarea e retorică din moment ce, spun eu, ştim cu toţii cum sună şi cum arată o poezie pentru copii. Ori poate e pentru copii de treizeci de ani...
" dar mă critici ca întotdeauna (nu am avut nicio poezie aici pe Hermeneia să îţi placă)." de exemplu, vezi aici:
http://hermeneia.com/content/poezie/copilarie
Altfel, să nu ne inflamăm şi să auzim de lucruri sobre!
pentru textul : ceainicul deEla, sper că fiecare să fi înțeles ce era de înțeles din tot ce a fost scris aici. Eu, personal, am înțeles. Este o experiență. Astfel de clasamente nu s-au mai făcut pe alte site-uri literare, doar ceva asemănător în cadrul concursurilor (deci, anunțate). Criteriile sunt inspirate din citirea textelor, iar intenția mea nu a fost de ironie, ci, așa cum a spus Virgil, e o proiecție a feminității. Așa am ales eu să mă exprim, așa am știut. Nu am vrut să jignesc pe nimeni și speram ca toți cei Aleși să se bucure, așa cum m-am bucurat și eu, sincer, atunci când am făcut alegerile, iar cei nealeși să nu se supere. Dacă observi atent, cei al căror nume a fost ales, au un avantaj net față de ceilalți: au link direct la pagina lor. Sper ca Hermeneia să îți fie locul unde să poți reveni oricând dorești tu.
pentru textul : Cel mai, Cea mai deCristina,
Îţi dau exemplul meu clar. Am lucrat şapte ani la un roman, în tot acest timp, a trebuit sa evoluez (atât cât m-am priceput) ca scriitoare de proză, şi, culmea sau nu, nici acum nu cred că mi-a reuşit asta pe cât mi-aş fi dorit. Zeci de listări, zeci de corecturi, dezămagire cu privire la ceea ce scriam, văzând ca nu a ieşit tocmai cum aş fi vrut. Acum, după cei 7 ani de muncă asiduă, pot spune că ceva s-a schimbat. De la acea povestire pe care am început-o, destul de timid atunci, adică acum 7 ani de zile. Nu înţelegeam, în unele momente, de ce editurile îmi refuzau scrierea. De ce eşuam. Acum ştiu. Pentru că nu muncisem cât trebuie. Pentru că nu evoluasem, ca scriitoare. Şi aş fi plâns, după orele de muncă, dar nu mă auzea nimeni. Şi nu-mi plăcea de mine atunci, pentru că nu-mi ieşise ce mi-am propus. Mi se părea că muncisem în van. Şi totuşi am mers înainte. Am continuat să scriu. Să lupt. Cu mine insămi, cu faptul că fusesem refuzată în atâtea rânduri. Pentru că viaţa este o luptă. Şi o carte înseamnă, până la urmă, tot o luptă. O luptă cu tine însuţi, să demonstrezi că eşti în stare de ceva, sau să demonstrezi că poţi, ca scriitor. De aceea, daca vrei rezultate, trebuie să trudeşti. De aceea îţi spun că şi poezia, în felul ei, e o luptă. Nu în aceeaşi măsură ca scrierea unui roman, care este cu mult mai solicitantă, şi cei care au dus la bun sfârşit un asemenea proiect ştiu ce spun. Revenind la poezie, tu ştii, cu timpul te perfecţionezi. Citeşti mai mult, evoluezi, ca poet. Asta înseamna luptă! Nu vorbeam în niciun caz despre măşti, un scriitor nu poartă măşti, dar ramane un luptător. E naiv, ca soldatul.
Să ştii că nici eu nu port măşti. Nu am intenţia să fac asta vreodată. Dar o sa rămân, sper, o luptătoare. Şi o sa îmi spun, acum scriu mai uşor o carte, pentru că am învăţat, odată, prometeic, şi plângând, cum să ajung de la rizibil la ceva mai mult de atât.
E adevărat, poţi să gândeşti că până la urmă nu merită. De ce să lupţi? De ce să nu dormi nopţile, de ce să munceşti ani şi ani ca să scrii un roman? Sau, în general. De ce să te documentezi să scrii un eseu foarte bun, sau o proză excelentă, de ce să scrii un poem minunat, care oricum se va pierde în noianul de informaţie de pe net? Oricum, ca scriitor român, nu poţi trăi din literatură. Răspunsul e totuşi la îndemână. Raportandu-te la tine ca om, primeşti satisfacţia. Când, după ani, eşti mulţumit că ai lăsat în urmă ceva, şi că ai muncit pentru asta, că ai crescut odată cu scrierea ta. Că cineva a citit-o. Şi poate că a rămas cu ceva din asta.
Nimic nu e în van.
pentru textul : rupestră/ rupestrian deCum să supăr, Sorin? :) Mai ales că văd atâta bunăvoinţă şi sinceritate...şi delicateţe :) Mulţumesc frumos. Am trăit ziua de ieri, prima zi de serviciu, în nişte certitudini frumoase: elevii mei, copii de 9 ani, excepţionali. Poate peste câteva zile, voi retrăi starea altfel şi incertitudinile îşi vor face simţită prezenţa în poem. Îmi place mult acest punct de vedere, regăsit şi în alte comentarii. Învăţ cu drag :) Mulţumesc din nou.
Mi-a venit acum o idee: în loc de ,,să pot vedea lumea de la nivelul
pentru textul : Adoriana în zi de septembrie debuburuzelor fără zbor" aş pune ,,să pot vedea lumea de la nivelul
zborului neînceput"...Aştept păreri.
Lucian, cu sinceritate vin si-ti spun ca textul asta nu mi-a placut. Parca as fi intr-un carusel (cum zici tu in al doilea vers) alcatuit din lamentatii si idei colorate strident; am ametit. Nu contest autenticitatea emotiilor tale, ci sunt putin agresata de hainele in care le-ai imbracat. M-am zgariat de asemenea in "Orbitele ochilor îmi sunt uriași cu pielea spatelui tăbăcită." si in "gascha de ingeri". Bun, sa amitem ca e o problema de gust... Iar versul asta a alunecat in patetic cu amandoua picioarele, dupa parere mea: "Ah, cât poate fi de divin întunericul când nu are speranță!" ce mi-a placut: "degetele au unghii cu flori." si "Ciuturi putrede care slujesc fântânilor de mult secate" dar mi se pare putin in economia textului. scuze daca-ti par prea drastica; ce sa fac...tu mi-ai spus sa mai trec pe pagina ta. Probabil nu stiai ce risti... amical, Adriana
pentru textul : Cerșetorul de lumină de:))), oh Ralouk, daca nu pe tine atunci pe cine? si nu uita, astazi l'amour est partout:p
pentru textul : mon cher vous êtes retardé deuite-asa, Dorine! Tarfa aia de poezie care te bantuie pana iti frange gatul, "Femeia/ Care dansa pe mese si ucidea poeti" desi esti plin de ea pana in maduva oaselor, o cauti fara sa sti ca esti impregnat in totalitate de ea! Este unul din textele iesit intr-o clipa de gratie. Perfect imbraca in prozodia fara cusur.
pentru textul : În altă viață, eu, poetul, deSilviu Someseanu, vad ca ai ales sa vandalizezi aceasta pagina si sa ataci la persoana un editor pe hermeneia. Ei bine, te anunt ca vei avea contul suspendat pentru o perioada de trei luni. Dupa aceea mai vedem. Iti doresc numai bine.
pentru textul : Rămân uimit deErata: desigur, "sper să nu mai avem ocazia". Adică... prefer să apuc să și scriu despre poezia ta, despre grafica ta, care chiar îmi plac de cele mai multe ori.
pentru textul : inutile deAm mai spus-o, gnoseologia are si ea o culoare acolo... iar negativismul e lung, mai lung decat calea ferata de la vascauti la barlad (vezi intrebari existentiale). Acum, aceasta trimitere la Cantor este un fel de tichie de margaritar pentru un chel ca mine. Doua Eve? Si in Univers mai sunt femei? Am vrea noi. Andu
pentru textul : Axis Mundi dema bucur ca ti-a placut. multumesc!
pentru textul : dinastii de fier de"cunosc un flutur
știu precis
că nu e mai e demult în zbor" - nu merge.
"își smulge aripa-ncetișor". aici ar trebui, de dragul melodicii: își smulge-aripa-ncetișor.
te urmăresc şi aici şi pe blog şi nu ştiu unde să te aşez.
pentru textul : născocire destupiditatea crasă perrysto-palinistă, romney-bachmanistă sau orice "istă" vrei să-mi impuţi nu mă reprezintă. ai dat-o în bară. n-am nici-o tangenţă cu politica. sînt un regalist, unul care participă la întinderea împărăţiei de sus. ştii bine asta, dar vrei să faci pe deşteptul cu mine. n-ai vrea sa rămânem pe text? eu pe text am comentat în ultimul meu comentariu. n-am zis nimic de parodii, rasisme, aiureli şi stupidităţi. regulamentul nu ne permite sa discutam despre politica, religie, profetie ori predica.
pentru textul : când se crapă de ziuă, deVom discuta en détail dacă vreim referitor la materialele documentare posibile. De acord!
pentru textul : Locuința de la țară deDomnule Virgil (sau Virgil dacă nu îndrăznesc prea mult), mă bucură mult aprecierea ta. Cred că parţial ai dreptate. Ai înţeles perfect ceea ce intenţionam să transmit. Iar această peniţă pentru care îţi mulţumesc mă obligă la mai mult. Sper să reuşesc într-un viitor apropiat să şlefuiesc puţin această scriere. Poate formulele laconice din loc în loc ar fi o soluţie. Mulţumesc şi pentru vibraţia emoţională.
pentru textul : Barajul deBoba, Boba, hai să vorbim și serios (dacă putem). Vezi că am mai adăugat ceva la text. Spui matale: „negativismul e lung, mai lung decat calea ferata de la vascauti la barlad (vezi intrebari existentiale)”. Iar într-un com la alt text, vorbești despre «teologia negativă» sau «apofatică» cum se zice în ortodoxie; de ea, fără să fie numită, se vorbește și în islam; iar în budism – se practică. Wittgenstein, la rȃndul său, zice „despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”; sau, eventual, să „se arate”, dacă e posibil. Ori cȃnd CINEVA, după ce s-a ajuns în vȃrful stȃlpului, «arată» (tot cu degetul «vorbirii»: „Realizează-l!” - e vorba de «vid») în loc să te uiți la «deget», mergi la ținta indicată. Dacă ești în stare să-l „realizezi” (sau nu), asta depinde de fiecare în parte! De la Nietzsche și pȃnă „teologia negativă” e un drum „mai lung decȃt calea ferată de la văscăuți la bȃrlad”.
pentru textul : Axis Mundi deO incursiune interesantă în necunoscutul cotidian plecând de la conceptele artistice și filosofice ale artistului plastic (Avidar, Eva), care nu numai că reușește să creeze o poveste dincolo de poveste, o lume dincolo de altă lume, dar oferă performanța estetică scontată. Am găsit și câteva rânduri despre artistă și le reproduc în speranța ca și ceilalți dacă sunt interesați sau au mai multe detalii să le completeze. Avidar, Eva Eva Avidar, Sculptor. b. 1960, Transylvania, Romania. Immigrated 1974. Studies: 1981-85 and 1988-89 Bezalel, Jerusalem, ceramic design, specialised in porcelain; 1994-96 M.A. Sculpture, Royal College of Art, London. Prizes: 1976, 1984, 1987 Scholarships from Sharett and America-Israel Cultural Foundations. Teaching: 1989-94 Bezalel, design in clay; Since 1990 Emuna College, Jerusalem; Since 1996 Shenkar College of Fashion and Textile, Ramat Gan. (Israeli Art Center)
pentru textul : Șoșana și Crocodilul deda, e complet bacoviana in ritm si atmosfera, Adrian, si e dupa calapodul unui poem drag nespus mie : Trudit, al poetului. cred ca e necesar sa clarific in subtitlu . ceea ce am sa si fac.
pentru textul : balada ploilor pierdute deam sperat ca măcar o dată să fie aduse argumente împotriva poeziei aruncate în şantier, nu de alta, dar să-i pot opera eventuale îmbunătăţiri. altfel, o să cred că deoarece am postat cel mai adesea în acest site, era cazul să mai ajungă şi pe acolo câte una.
mulţumesc pentru bunăvoinţă!
pentru textul : şi s-au ales cu mine debinecuvântat să fie aerul care îţi umflă nările, dar luminează şi pe robul tău, care dintre voi e şeherezada? cea care dictează?
pentru textul : risipitorii de litere deSpre deosebire de Sorin Teodoriu, care spune "ai lasat loc de intrebari, de interpretari si asta inseamna mult din punctul meu de vedere, fiecare cititor poate sa-si inchipuie orice", eu consider că, într-o poezie, nivelul ambiguităţii trebuie să fie setat undeva pe minimum spre mediu. Ambiguitatea extremă este responsabilă de cea mai mare parte a "infracţionalităţii lirice". Cititorul nu are voie să-şi inchipuie orice când citeşte un text, iar autorul (cum spuneam şi-n altă parte) trebuie să spună mult, nu multe.
Cele spuse anterior privesc generaltiatea fenomenului, pentru că, în scrierea de faţă, nu este cazul. Textul este elastic atât cât îi permite contextul. Nu depăşeşte bariera episodului redat.
Aş avea trei observaţii: "apoi mâna dreaptă a bunicii
deschide uşa frigiderului..." - nu ştiu dacă-şi au rost indicaţiile "mâna dreaptă/uşa frigiderului". Mult mai natural ar suna "mâna bunicii deschide frigiderul".
"secţionând" - mult prea tehnic termenul.
Şi finalul, prin enumerare, este dizolvat.
În rest, textul este plăcut. Chiar mai mult de atât.
pentru textul : bunica a avut dreptate deRegãsirea subitã, în mersul negru al șirului de furnici, a copilãriei. Amestec precis de doze de veșnic în fiecare vârstă. Ceva a declanșat privirea înapoi, și de-aici caruselul. Din care nu mai poți refuza ceea ce s-a întâmplat deja: „nu-mi vine sã tai coarda de / cer sã-mi șteargã fața cu fața / sã-mi roadã colțul stelar și gura îmi vin / apoi se vor duce pe / lin” Am mai multe drumuri pe care sã apuc în poezia ta. Azi acesta mi s-a părut potrivit. Încearcă să citești cu voce tare "grea câte-o stea dimineața la prânz și seara". Parcă nu sună, se rupe acolo ceva. Așa mi se pare.
pentru textul : de regăsire denu stiu daca este cliseistic cristina. putin redundant poate dau nu cliseistic. nu cred ca un singur cuvint poate fi cliseistic.
pentru textul : nevoia de predictibil II deo polaritate inversată o metamorfoză urbană sugerînd un perpetuum mobile în care robotizarea(cum altfel?) e iminentă. cred că toți trecem prin aseamenea stări în ultima vreme. dar meritul pentru mesaj aparține autorului.
Notă:
“de ce oare aș mai ieși să îi descopăr
acum cînd îi pot privi rotindu-se în mine
ca pe un neobosit trenuleț nemțesc”
fie:
de ce oare aș mai ieși să îi descopăr
acum cînd îi pot privi rotindu-se în mine
ca un neobosit trenuleț nemțesc
fie(dacă vrei cu pe):
de ce oare aș mai ieși să îi descopăr
acum cînd îi pot privi
ca pe un neobosit trenuleț nemțesc
rotindu-se în mine
sau variante.
pentru textul : scrisori imaginare II dePagini