Erika, bun venit și remarc un poem dedicat, mult mai bine lucrat decât cele de tine scrise înainte. Evoluția este simțitoare și asta mă bucură: există o anume suplețe, ai descărcat din multe expresii comune, din exclamări etc. Ceea ce te rog la acest poem este să modifici ușor strofele: "apoi îmi trag un picior înapoi din știrile de la ora șapte îmi bag mâna dreapta între poet si coșmar cea stângă între negoț și scriitor" Respectiv schimbă acel: "îmi trag un picior" și "acel îmi bag mâna". Sunt consvinsă că poți găsi substitute poetice pentru aceste cuvinte, care să se acordeze cu restul compoziției. Sper ca eleganța Hermeneei să îți fie bun lăcaș. Ela

e, aici e (ne)cazul cunoasterii imprejurarilor in care a venit pe lume subiectul!:) ai dreptate in tot ce ai spus. am recitat poezia intr-un cadru restrans, o nunta de-adevaratelea, cu gesturi, prozodie asa cum m-am priceput mai bine si chiar a iesit! aici, ca si in carte, se "lipeste" textul pe alb si asa il gaseste cititorul. incerc o varianta scrisa:) Multam de comentariu!

Titlu : hierofantul din Woodstock

Subtitlu : Lucy in the sky with diamonds

Când satyrul-sicofant le-a arătat drumul
Încă nu îşi golise cupa de trei ori
În Eleusis dimineaţa avea obrazul unei fecioare
Dar pereţii de lut îi scorojeau pielea coborând încet în ea
El visa la Vat Anghor cu ochii închişi
Petrecerea luase sfârşit
Coiful îi căzuse de pe creştet
În faţă apăru un zid negru
Breughel cel bătrîn şi Goya schiţau ceva pe verso
Din picioarele lui începeau să crească rădăcini de mangrove

A ieşi din pământ este umilinţa şi sfidarea supremă

Daca toti poetii buni ar fi alungati de pe site-uri s-ar aduna toti pe un site al alungatilor, si atunci am avea sansa sa citim lucruri bune fara sa mai cautam, si sa cautam... :)

bv, mergi inainte, totul, ptr virsta ta, e sa scri, mai diluate, mai concentrate, e ok, ai de la mine o "penita de aur" ptr cele 6-7 poezi postate in ultimele 6-8 zile

Dorin, "e dificil sa gandesti si sa cataloghezi privirea unui nou-nascut, fie el si poem, ca mustrare" - suntem in plin oniric aici. "de ce nu "mainile ei priveau/mainile mele priveau"? " - ei, as fi asteptat o astfel de intrebare de la oricine, dar nu de la tine! de ce nu asa cum am spus eu? de ce asa cum ai spus tu? de ce - si ce bine ca! - poezia nu se supune axiomelor?...:) la buna citire.

Vladimir, multumesc, e important pentru mine sa aflu parerea cititorilor.

Ioane, una peste alta sunt aici și te citesc.
Nimeni nu te poate învăța poezia.
Poezia nu poate fi învățată de nimeni.
Eu mă aflu în stare de război cu Gorun de când ne știm și, crede-mă ne știm de mai mult timp decât ne cunoaștem, și, la fel ca în Citadela lui Exupery, războiul e crâncen iar dimineața ne curățăm amândoi trandafirii.

poemul asta îmi amintește de limbajul LISP (glumind, îi spuneam Lots of Irritating Single Paranthesis) în facultate.
Am mai spus-o, și nu doar aici, autorii moderni, când nu mai au nimic de spus, inventează forma fără fond, este plin spațiul literar de ei ca un câine de purici iar eu sper ca tu, raluca, să renunți la ambiția asta a formei fără fond dacă poți mai mult.

mă, frate, când apari tu primul cu comentariu, îmi pare că, ceilalți stau pe ganduri: "să scriu și eu ceva !?... mai bine tac." se poate și ca ei să nu mai aibă nimic de adăugat, ceea ce poate fi la fel de real, ca și părerea de mai înainte. mulțumesc de trecere și te aștept la fel de eficace, mircea.

nicodeme, eu te-am rugat să nu te mai aventurezi în dialoguri cu comentatorii. în cazul de față nu faci decît să sugerezi că te ustură invidia. eu zic să folosești în mod creativ usturimea asta și mai bine scrii un text decît să ne arăți cît de talentat ești la datul cu stîngul în dreptul.

Ceea ce apreciez cel mai mult e tehnica si ineditul detaliilor care construiesc textul. Dau numai un exemplu care, din punctul meu de vedere, e o lectie despre cum se poate obtine un efect maxim. Negare: nu mi-e somn. Sinestezie: becul sfirie ca o canita incinsa pe plita(auditiv transformat in vizual) Inversiune: de liniste, capul imi suna. Mi-a atras atentia pasajul asta ca efect, mare efect pentru mine. Exista si multe altele de subliniat in text, cum sunt detaliile presarate exact ca printr-o sita, cit sa nu incarce textul. Plus repetitia flutre-sita, oarecum un rewind al motivului principal. Imi aduce oarecum a Perta si Naum, ca atmosfera, in sensul bun al cuvintului, nu ca inspiratie, ci ca realizare ce ramine originala. Nu ca influenta dar ca text se sine statator, cu autor bine definit. Si incadrarea la poezie mi se pare perfecta.

imagini simple, stranse cu grija. poate prea stranse; se vede si amprenta lucratorului. fireste, nu e nimic nou aici. altfel, un exercitiu bun

Avem aici, cred eu, clasicul caz în care nu ai ce spune şi nu ştii cum să o "nespui". Sunt destui scriitori care nu au ce spune, dar o nespun într-un mod personal şi estetic. Sunt alţiii care au ce spune, dar o spun fără personalitate, prozaic şi/sau clişeic. Dar mai sunt unii, tovarăşilor, care nici nu au ce spune, nici nu ştiu să o nespună. Textul de mai sus, această grămadă de cuvinte, mizează pe un simplu fapt: orice aş spune, atâta vreme cât o fac prin asocieri de cuvinte şi mecanisme care aparţin poeziei, e poezie. Şi atunci o dă înainte cu rânduri absolut independente, mizând pe sensurile pe care i le vor da cititorii... Numai că nişte cititori citiţi la mansardă (= sănătoşi la cap) nu-i vor atribui nicio valenţă "metaforilogică". Ok, dacă dau peste cana de cafea, vărsând-o, cineva (cum ar fi d-l Nicholas Dinu, pe care-l salut cu patimă) mi-ar spune că a fost voia lui Dumnezeu. O fi fost, în cele din urmă, dar până la El, te halesc sfinţii. So, legături de astea forţate, impalpabil logice, nesusţinute de context, de care e în stare doar autorul, degeabă există în ultimă instanţă. Concluziv: e tipul de poetizare metafizică în care cititorul tre' să pară incult, vulgar şi cretinel, iar autorul, genial.

Observăm că singurele puncte lirice sunt nişte nichitisme: tot primul vers, "neîncepută îmblânzire", "viul realității" greutatea culorii". Absolut nichitisme.