Va mulțumesc amândurora pentru aprecieri și mă bucură sincer receptivitatea dvs. față de poezia care se bazează și pe altceva decât pe reflexul condiționat pe care-l generează ultimul stil liric. Cât despre majuscule, ele se datorează unei limitări de ordin tehnic: n-am știut cum sa utilizez aici italicele, spre a marca, în fond, niște citate (din Al. Philippide, Arghezi și - singurul recognoscibil pentru oricine - Eminescu). Altfel spus, n-aș fi vrut să mă suspecteze cineva de plagiat, așa că am preferat să STRIG ca sunt citate. Altminteri, e limpede că pe Hermeneia sunt oameni deloc naivi.
Raluca, la mine chiar nu-i modestie si-n plus momentul meu de glorie inca nu a venit. Asta e doar o etapa pe care orice scriitor trebuie sa o atinga. La mine exigenta mereu a fost un motor bun, in momentul de fata sunt prea putine poeme scrise de mine care sa-mi placa cu adevarat, si nu stiu de ce, dar am vaga impresie ca peste o perioada, nu foarte lunga de timp, n-o sa-mi mai placa nici alea. Iar tu stii deja ca o colerico-melancolica ca mine e greu de multumit.:))
că încărcăm această pagină cu "ping-pong replies", dar voi da exemple concrete cu autori şi colaboratori care nu mai activează pe site mai bine de un an, alţii de doi, trei şi nu li s-au luat drepturile de autor, colaborator, iar alţii au postat mereu de la înscriere şi sînt corespondent. Iată câteva exemple:
Elena Simona Popescu, autor, ulima postare 19 Aug 2010;
Tincuţa Horonceanu Bernevic, autor, ultima postare 13 Noi 2010;
Alexandar Stoicovici, autor, ultima postare 06 Mar 2011
Ion Pascal Vlad, autor, ultima postare 15 Feb 2011;
Ştefan Mihailescu, autor, ultima postare 20 Iun 2010;
Fanache Emil, autor, ultima postare 31 Aug 2010;
Mircea Florin Şandru, autor, ultima postare 13 Mai 2011;
Naomi Titarenco, autor, ultima Postare 14 Mar 2011;
Luminiţa Suse, autor, ultima postare 10 Mai 2011;
Petru Dincă, autor, ultima postare 02 Sep 2011;
Roxana Sonea, autor, ultima postare 20 Dec 2010;
Raul Ionuţ Coldea, autor, ultima postare 29 Mai 2011;
Ioana Geacăr, autor, 03 Apr 2011;
Medeea Iancu, autor, ultima postare 05 Sep 2010;
Radu Părpăuţă, colaborator, ultima 12 Nov 2009;
Marina Popescu, colaborator, ultima postare 26 Mai 2010;
Anna Marie Bejliu, colaborator, ultima postare 02 Feb 2010;
Ecaterina Bargan, colaborator, ultima postare 06 Feb 2011;
Paparuz Adrian, colaborator, ultima postare 30 Aug 2010;
Sanda Nicucie, colaborator, ultima postare 05 Aug 2009;
Amelia Mociulschi, colaborator, ultima postare 01 Iun 2010;
Nincu Mircea, colaborator, ultima postare 12 Iul 2009;
Maria-Gabriela Dobrescu, colaborator, ultima postare 04 Mai 2010;
Vali Slavu, colaborator, ultima postare 26 Iul 2010;
Veronica Văleanu, colaborator, ultima postare 09 Ian 2011.
Dac-am putea duce un dialog amabil, civilizat, aş mai zice ceva, tac însă şi mă opresc aici.
Dorel, ai făcut o observație corectă (cel puțin într-un anumit context - sau cum s-ar spune în matematică, date fiind anumite condiții, deci nu întotdeauna) dar ai produs o interpretare greșită. Și este greștită pentru că bănuiesc că nu știi exact despre ce vorbești (în general) și cu certitudine nu știi cum funcționează algoritmul din spatele contorului (în special). Te pot însă asigura că scenariul pe care îl întrevezi tu este nerealizabil. Iar temerea nefondată. Iar dacă îți imaginezi o soluție ideală, în care accesarea de către persoana care a postat textul (nu care este logată la un moment dat, pentru că cele două lucruri nu sînt întotdeauna identice) să nu se înregistreze în contorul vizitării paginii, sînt nevoit să îți aduc vestea proastă că acea soluție nu s-a inventat încă și probabil că nici nu se va putea inventa, date fiind detaliile tehnice ale modului cum funcționează diferitele pagini de web. Iar dacă cineva îți va spune că așa ceva este posibil în mod absolut îți garantez eu că se laudă. Există mai multe sisteme și mai multe soluții dar absolut nici una nu este perfectă. Cea implementată aici de mine este, cel puțin în opinia mea, cea care reduce la maximum posibilitatea de abuz.
Deja mă distrez citind textele acestei autoare la început am crezut că e o glumă dar acum văd că nu, tovarășa nou-venită (am mai zis, doamnă încă nu pot să-i zic) chiar scrie militant anti- ce vreți voi... deci vouă care căutați sensuri poetice luați o pauză de cafea.
Gabi, poemul ăsta este chiar mai slab decât anteriorul, măcar acolo se mai simțea așa, un miros pestilențial. Dintre versurile astea nu răzbate chiar nimic.
Promisiunea mea este nu că e ultimul text pe care ți-l citesc, pentru că voi mai citi ce mai scrii pe aici, ci că este ultima mea intervenție în subsol până nu voi vedea o schimbare benefică în ceea ce scrii.
Deocamdată eu cred că scrii gunoaie, scuză-mă dar mai bine un dușman pe față decât un prieten fățarnic, de acord?
Succes și nu lua ce spun eu decât ca pe o părere personală refritoare strict la ce scrii și nu la persoana ta pe care nu o cunosc plus că eu nu sunt o autoritate în materie.
oamenii gem noaptea, in nimicnicia lor. e greu sa te privesti in oglinda a doua zi. preferam sa ne ignoram pe noi, sa ingnoram realitatea rece. insa realitatea nu e neaparat si adevarul
mulţumesc Adrian, înţeleg şi apreciez percepţia ta -- pomelnicul de la adam şi eva l-am simţit necesar ca pe o aluzie religioasă, cred eu destul de discretă. Facebookul e poate inutil, mă mai gândesc. Mulţumesc pentru peniţă, deocamdată textul rămâne aşa.
foarte reusit finalul ce ar putea sa isi pastreze autonomia chiar: "unele lucruri se pierd pentru totdeauna dar niciodată nu înțeleg de ce teii înfloresc pe furiș la fel ca oasele mele duminica"
„În tot acest amalgam, observăm că poezia a pierdut mult din prestigiul ei.” - parol că nu știu de unde și pînă unde „observăm”. Un astfel de limbaj ex catedra este cel puțin amuzant. Și nu o spun de dragul de a fi Gică contra. Ci pentru că nu observ nimic din ceea ce afirmă autorul. Și dacă asupra observațiilor avem probleme atunci cu siguranță ca nici hermeneutica fenomenului nu prea mai are multe proptele iar soluțiile nici nu știu dacă mai au vreo importanță.
Și spun că nu observ pentru că pe de o parte poezia, fie ca specie literară, fie ca esență a artelor, nu a fost niciodată ceva „cu prestigiu” (deși pe bune că nici la ce fel de prestigiu se referă exact autorul nu prea îmi dau seama). Se referă cumva la un fel de faimă în lumea „maselor”? Se referă la un fel de modă? Se referă la un fel de formă principală de manifestare culturală(sic!)? Nu îmi este clar. În orice caz, pe de o parte poeții au trăit și au murit săraci cam întotdeauna. Poezia a fost o îndeletnicire relativ admirată dar în același timp privită ca ceva nu tocmai serios de cînd este ea. Pe de altă parte oamenii citesc și se străduie să scrie poezie și în epoca aceasta tot mai digitalizată sau îmbibată de tehnologie. Există festivaluri, edituri, multiple prezențe online în o mulțime de limbi. Îmi este destul de greu să înțeleg la ce fel de „prestigiu” sîntem invitați să fim de acord că observăm că s-a pierdut.” N-am auzit pe nimeni spunînd că trebuie să fii tîmpit să scrii poezii. Zilele trecute citeam despre un parlamentar islandez care este un colaborator apropiat al faimosului (de acum) Julian Assange și se menționa cu relativă apreciere că este și poetă și că și-a publicat primul volum la 20 de ani. Există politicieni care scriu versuri, revoluționari și artiști. Merg în secțiunea de poezie a unei librării ca Borders sau Barnes & Noble și este enormă, atît contemporani cît și clasici. Nu prea pricep la ce prestigiu se referă autorul.
„Poezia a pierdut mult din substanţa intelectuală, reflexivă, raţională.” Ei bine, lăsînd la o parte faptul că (vorbind in extemis) nu sînt convins că iraționalul este neaparat nepoetic. (La urma urmei onirismul, dada sau multe alte modalități moderne sau post moderne de a face poezie, ar fi excluse din „clubul poeziei” dacă poezie ar trebui neaparat să fie „intelectuală, reflexivă, raționalaă). Deci, pe lîngă faptul că nu există nici un fel de „lege” literară care să circumscrie poezia doar raționalismului sau reflexiei filosofice, dacă într-adevăr există o astfel de „pierdere de substanță intelectuală” eu zic slavă Domnului. Pentru că din modestele mele obsevații pot spune că marea problemă nu este că omul acestui secol nu gîndește ci că nu simte. De fapt nici nu mai are timp sau abilitate să își asculte inima. Îi este chiar jenă să o mai facă. Și nu aș vrea să se creadă că sînt un anti-intelectualist, sau un anti-rațional. Departe de mine. Dar poezia nu este doar reflexie filosofică sau meditație intelectuală. Dacă se oprește la asta pur și simplu nu este poezie. Pentru că poezia este în esența ei un fenomen cu substrat metafizic. Este (sau conține) un ceva ce nu poți explica folosind absolut orice lege a universului material. Simplu spus, are putere. Cînd este poezie.
A spune că „poezia trebuie să poarte un mesaj intelctual şi că trebuie să fie precisă în acest sens” este relativ ridicol în opinia mea. Pentru că un „mesaj intelectual” are și o carte de bucate sau un paragraf din constituție. Sau un articol de ziar. Dar ele nu sînt și nu pot fi niciodată poezie. Poezia se folosește de „materialul intelectual”, de raționalitatea intrinsecă procesului comunicării. Dar este cu mult mai mult decît atît. Altfel nu este poezie.
Mi se pare apoi periculoasă respingerea conceptelor de „inspiraţie”, „inconştient” sau „muză”. Cînd cineva spune astfel de lucruri mă îndoiesc că are habar de poezie. Nu mă refer la meșteșugul literar. Mă refer la poezie. La acea scînteie intefabilă care face un suport banal să devină o forță. Citești descrierea unui oraș și a unei înmormîntări vara acompaniată de obsesiva repetare a cuvîntului plumb și nu mai este același banal fapt divers. Este o imagine care te transportă și te transpune și simți aproape între dinți praful orașului, căldura moleșitoare și povara unei zile care nu se mai termină precum o înmormîntare de vară. A-mi spune că totul este aici comunicare intelectuală(sic!) mi se pare jenant.
Evident, nu orice elucubrație sau înșiruire de cuvinte, sau descriere de întîmplări emoționale este poezie. Așa cum spunea și Adrian mai înainte, miza poeziei este capacitatea de a transpune, a reprezenta în așa fel încît „să spună mult mai mult dincolo de cuvinte”. Iar „cum” se reușește asta reprezintă diferența de carate între un poet și un om care se străduie să scrie versuri. De cînd este Hermeneia am întîlnit oameni cu idei bune și coerente dar care nu reușeau sub nici o formă să facă din ele poezie. Și chiar aș spune că admir pe cei care reușesc(și asta este talent) să scrie o amestecătură de imagini dar care reușesc să îmi transmită ceva. De fapt aproape că văd poezia ca fiind acel mesaj subliminal ascuns în zgomotul de fond al unei pelicule video. Unii psihologi și propagandiști au încercat asta. Ei bine, asta este tehnologie și psihologie la urma urmei. Poezia reușește (cînd reușește) să facă „asta” în mod natural.
Nu cred că este menirea poeziei să facă instructaj sau să comunice. Cît cred că este menită să transmită(care în opinia mea este altceva decît a comunica) și să exprime(să reprezinte) cu putere inefabilă. De aceea în antichitate alături de profeție și eros, poezia era cea de-a treia manifestare atribuită unei „manii”. Poetul, ca și profetul sau îndrăgostitul, erau priviți într-un anumit sens ca fiind „posedați” de o astfel de „manie” specifică care nu se mai supunea controlului rațional. Mă îndoiesc că anticii greșeau foarte mult privind în felul acesta poezia.
corect se scrie hawaii. nice text. mai lipsesc din diacritice. ( lumina, uriasi, in, toata ). incepi cu litere mari la fiecare vers, sfarsesti cu litere mici... placute citiri pe pagina ta, anyway.
mi se pare mie sau domnul Virgil incearca un gen de silogism in poezie? cu siguranta, prin perfectionare, se poate ajunge si la un asemenea gen de scriere, fara sa fie doar un experiment
Draga Tincuta, te rog sa incerci sa faci comentarii asupra textelor, ferindu-te sa te folosesti de ironie. Nu se supara nimeni daca faci un comentariu negativ asupra unui text, ba chiar exigenta este incurajata, atat asupra propriilor texte, cat si in comentariile asupra altor texte. Numai ca nu vad in ce masura se apropie de un comentariu adecvat unui spatiu literar informatia ca tu bei ceai de musetel, mai ales pentru ca este facut in Romania (ai ceva impotriva produselor din alte tari? e dreptul tau, dar nu e locul potrivit sa sugerezi ca acesta ar fi un merit) sau ca tu personal te-ai saturat de "yerba mate". Atata vreme cat nu te-ai aplecat asupra respectivelor texte si nu ai facut comentariile de rigoare in care sa arati, eventual, in ce masura tema respectiva este prea uzata, consider ca orice aluzie de acest fel este cel putin neinformata. Asa ca, draga mea, daca arunci o piatra, nu te astepta neaparat sa primesti flori inapoi. Desi poate unii dintre noi, editorii, ne-am dori asta, pentru ca nu ar mai fi nevoie sa intervenim, e poate uneori prea mult sa ceri unor oameni pe care tu ii ironizezi gratuit sa nu iti raspunda. Sper sa nu fi inteles nimeni gresit interventia mea, si sa incercam cu totii sa folosim hermeneia potrivit scopului sau.
"erai atât de fragilă erai atât de aeriană
încât hainele nu te puteau reține
oamenii călătoresc mai mult cu sufletul
am spus suflându-mi nasul" - superb...
Virgil, eu am propus așa ceva în ideea unei infuzii de noutate pe site, având în vedere că epigrama este un gen mai 'uitat' în ultima vreme, deși 'vremurile' parcă o cheamă 'la rampă'. Aș putea spune că aș prefera mai mult acid unor smiorcăieli de care m-am cam săturat, no ofense pls. Dar nu înțeleg de ce îmi spui mie să mă 'ocup de tot'? Cum aș putea? Eu sunt doar un membru al site-ului și nu am alte posibilități la care faci aluzie (recompense)... în afară desigur de aprecierea mea cât se poate de sinceră.
Însă mi-ar plăcea epigramă pe Hermeneia, ceva mai multă actualitate poetică, mai puțină cum spuneam și nu doar eu 'smiorcăială' recomandată iar dacă virgulă Consiliul nu consideră bună ideea mea, mă voi apuca să scriu de una singură, pentru că tot ce se întâmplă acum în Românica e 'feno-metal'. Iar dacă măcar cineva îmi va ține isonul (Adriana mi-a dat un semnal favorabil, many thanks sancho)... tot e bine.
Margas
Adrian, nu m-ai înțeles. Firescul ei de femeie cerebrală, inteligentă și urâtă putea fi redat și altfel, într-un mod care să pară natural (și nu banal, și nu comun). Așa este-ul tău sună fals, când personjul nu vrea să fie fals, ci vrea să fie cât mai natural, pentru a nu ridica îndoieli și deconspira natura lui criminală. Revino pe text peste un an. Vei vedea diferența. Te sfătuiesc cu tot dragul, căci știu că ești un autor, chiar dacă de poezie, valoros. Textul acesta este un exercițiu (o schiță, ar fost foarte fain dacă intrai mai mult în psihologia personajelor) iar prozatoric vorbind, nu e unul prea reușit. Nu-i un dezastru, proza e multă muncă, tehnică și talent. E diferită de poezie. E normal să scârțâie la început.
Adrian, nu știu despre ce adâncuri vorbești tu, de care ne-ar fi frică, dar ar fi interesant de aflat. Eventual într-un eseu? Aștept... consideră că e o provocare... literară, desigur.
Constantin, mulțumesc de trecere și opinie. Totuși, nu mi se pare că ar exista acolo o separare între mine și mine, ci mai degrabă una între mine și restul. Toate cele bune, Eugen.
Textul e suferind. Atat in privinta redactarii cat si a prozodiei...ca sa nu mai vorbesc de tropii folositi, de repetitie ori de exprimarile tautologice. "Mă-ntorc la locul crimei. Val, Cu fluxul amintirilor pe mâini. Legat, ofrandă pe altar săpat în mal Mă dau. Asemeni vechilor păgâni. " In strofa asta formula prozodica este de 9-10-12-10. Cu putina atentie, putea fi formulata asa (doar o idee care sa imbunatateasca forma): Ma-ntorc la locul crimei, val cu val, la ceas de flux, cu amintiri in maini, jertfa pe un altar sapat in mal ma dau, asemeni vechilor pagani Mentionez ca metafora valului care are amintiri in maini dar in acelasi timp este legat mi se pare binisor fortata. Ideea e ambigua, dar zicem "fie!" "Visam să construiesc ceva durabil Castele construiam mușcând la temelie, Reflux. Mă retrăgeam câni lamentabil, Mă regăseam, vânzându-mă pe mine mie." Avem o repetitie deranjanta ca un cui in pantof (sa construiesc, construiam) si un typo in versul 3 (câni). Dupa acel "câni "(ce ar trebui sa fie, probabil, "când"), ar fi utila o virgula, ca si dupa "pe mine". Prozodia e ok...dar ce folos? Ma intreb cum o fi posibil sa construiesti (sa inalti) muscand temelia... "Privesc în urmă. Pe nisipu-ți umed Doar urma spuma lacrimilor ce au fost Bogat prin joaca nebuniilor indemnuri, Dar a-ți impune cu de-a sila n-are rost." Nu vad rostul pronumelui reflexiv din primul vers, din moment ce autorul este, el insusi, valul...As fi folosit forma articulata a substantivului, "nisipul". Doar urma spuma lacrimilor ce au fost Ceva este in plus aici. Sau im minus. "urma spuma lacrimilor"? Ori urma prisoseste, ori spuma, ori spuma aceea trebuia sa fie "spumei". Imaginea ar fi fost incarcata si nefericita (urma spumei lacrimilor), dar incerc sa inteleg ce anume ai intentionat sa scrii. Bogat prin joaca nebuniilor indemnuri, ...aici, deja am renuntat sa mai inteleg. Dar totusi, cu ultimele forte, ma incapatanez!...Or fi "nebune indemnuri"? or fi "nebunele indemnuri"? or fi "nebuniile indemnurilor"? imi ramane sa intreb publicul ori sa sun un prieten! Indraznesc sa numar silabele strofei acesteia, asa cum este alcatuita acum, cu ambiguitatile sale. Ce avem? 11-10-13-12. si finalul, incununand opera: "Dar a-ți impune cu de-a sila n-are rost." !!! un asa splendid pleonasm n-am mai citit de ceva vreme, recunosc. Concluzii? Te las pe tine... Si pe altii.
un text bun, ca de obicei:)mi-a placut mult ¨orasul vazut prin luneta¨, strofa a treia. creezi niste imagini facere-des-facere-facere(ultima strofa). te citesc cu drag, medeea
Și cu ochiul plin de lacrimi națiunea cea română, Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând, Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină Și aude-n cer un tunet și un gemet pe pământ...
ok, uite ca te intreb pe tine. De altfel nu am absolut nici o problema sa intreb pe nimeni si nu am absolut nici o antipatie sau dispret fata de tine. Si nici nu ma consider atit de sus (de fapt nici nu ma consider sus fara comparativ) incit sa nu pot fi atent sau interesat fata de ce spun altii despre ce scriu, spun sau fac eu. Asta ca sa ne eliberam de prejudecati. Acum back la obiectul discutiei. Eu cred ca in acest caz cuvintul turma este un exemplu excelent despre cum "the beauty (or the ugliness for that matter) is in the eye of the beholder". Adica daca ma intrebi pe mine cuvintul cireada mi se pare mult mai "derogatoriu" (exista cuvintul asta in romaneste?) decit cuvintul turma. Este absolut o chestiune de perceptie personala. Si poate e legata si de animalele pe care eliptic le implicam acolo. De exemplu, pentru mine turma este in primul rind de oi (desi nu in mod exclusiv) iar cireada este mai ales de vaci (sau vite cornute). Nu cred ca prea poate fi folosita notiunea de cireada decit il tangenta cu vitele. Ok, iar cind ma intrebi pe mine ce animal mi se pare mai "curat", mai putin neplacut, sint nevoit sa iti spun ca prefer oaia (sau oile). Evident, la intrebarea de ce nu am folosit "semnatura" sau "iscalitura" in asociere cu "cuneiforma" cred ca raspunsul esta ca cred ca ar fi aparut un oarecare grad de redundanta sau pleonasm. Pentru ca "cuneiforma" este prin definitie o scriere, iar semnatura ar fi implicat oarecum acelasi lucru. Si mai e ceva. "Turma [aceea] cuneiforma" apare acolo ca un fel de urme de dinti, de muscaturi. Urmele marunte ale copitelor unei turme de oi aduc mai mult a semn cuneiform (si poate chiar a urme de dinti) decit urmele copitelor unei cornute. Si apoi o vita cornuta mi se pare prea violenta, prea greoaie, etc. Chestie de perceptie, asa cum ti-am spus. Cam acesta este raspunsul meu, pe care sub forma asta extins explicativa il ofer foarte rar, recunosc. Oricum, multumesc pentru citire si pentru opinii.
Paule, din acest moment voi lua măsuri justiţiare împotriva ta. Mîna justiţiei americane e destul de lungă să te găsească. Ai depăşit orice măsură de bun simţ şi vom vorbi în alt forum.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Va mulțumesc amândurora pentru aprecieri și mă bucură sincer receptivitatea dvs. față de poezia care se bazează și pe altceva decât pe reflexul condiționat pe care-l generează ultimul stil liric. Cât despre majuscule, ele se datorează unei limitări de ordin tehnic: n-am știut cum sa utilizez aici italicele, spre a marca, în fond, niște citate (din Al. Philippide, Arghezi și - singurul recognoscibil pentru oricine - Eminescu). Altfel spus, n-aș fi vrut să mă suspecteze cineva de plagiat, așa că am preferat să STRIG ca sunt citate. Altminteri, e limpede că pe Hermeneia sunt oameni deloc naivi.
pentru textul : Temă cu variațiuni deÎmi imaginez că te-ai tot gândit cum să începi textul, l-ai început cu un vers aiurea, apoi te-a năpădit inspiraţia curgând din poetryland.
Remarc şi eu versurile:
"în această liniște mi se umple
sângele de tihnă"
şi
"să mă dezlipesc
pentru textul : ziua în care ne-am mutat într-o migdală dede sensuri cald cum se dezlipesc afișele vechi cu vremea"
Raluca, la mine chiar nu-i modestie si-n plus momentul meu de glorie inca nu a venit. Asta e doar o etapa pe care orice scriitor trebuie sa o atinga. La mine exigenta mereu a fost un motor bun, in momentul de fata sunt prea putine poeme scrise de mine care sa-mi placa cu adevarat, si nu stiu de ce, dar am vaga impresie ca peste o perioada, nu foarte lunga de timp, n-o sa-mi mai placa nici alea. Iar tu stii deja ca o colerico-melancolica ca mine e greu de multumit.:))
pentru textul : l’absente demultam, Vlad!
pentru textul : în fiecare este o rație de stimă decă încărcăm această pagină cu "ping-pong replies", dar voi da exemple concrete cu autori şi colaboratori care nu mai activează pe site mai bine de un an, alţii de doi, trei şi nu li s-au luat drepturile de autor, colaborator, iar alţii au postat mereu de la înscriere şi sînt corespondent. Iată câteva exemple:
Elena Simona Popescu, autor, ulima postare 19 Aug 2010;
Tincuţa Horonceanu Bernevic, autor, ultima postare 13 Noi 2010;
Alexandar Stoicovici, autor, ultima postare 06 Mar 2011
Ion Pascal Vlad, autor, ultima postare 15 Feb 2011;
Ştefan Mihailescu, autor, ultima postare 20 Iun 2010;
Fanache Emil, autor, ultima postare 31 Aug 2010;
Mircea Florin Şandru, autor, ultima postare 13 Mai 2011;
Naomi Titarenco, autor, ultima Postare 14 Mar 2011;
Luminiţa Suse, autor, ultima postare 10 Mai 2011;
Petru Dincă, autor, ultima postare 02 Sep 2011;
Roxana Sonea, autor, ultima postare 20 Dec 2010;
Raul Ionuţ Coldea, autor, ultima postare 29 Mai 2011;
Ioana Geacăr, autor, 03 Apr 2011;
Medeea Iancu, autor, ultima postare 05 Sep 2010;
Radu Părpăuţă, colaborator, ultima 12 Nov 2009;
Marina Popescu, colaborator, ultima postare 26 Mai 2010;
Anna Marie Bejliu, colaborator, ultima postare 02 Feb 2010;
Ecaterina Bargan, colaborator, ultima postare 06 Feb 2011;
Paparuz Adrian, colaborator, ultima postare 30 Aug 2010;
Sanda Nicucie, colaborator, ultima postare 05 Aug 2009;
Amelia Mociulschi, colaborator, ultima postare 01 Iun 2010;
Nincu Mircea, colaborator, ultima postare 12 Iul 2009;
Maria-Gabriela Dobrescu, colaborator, ultima postare 04 Mai 2010;
Vali Slavu, colaborator, ultima postare 26 Iul 2010;
Veronica Văleanu, colaborator, ultima postare 09 Ian 2011.
Dac-am putea duce un dialog amabil, civilizat, aş mai zice ceva, tac însă şi mă opresc aici.
pentru textul : numai umbra deDorel, ai făcut o observație corectă (cel puțin într-un anumit context - sau cum s-ar spune în matematică, date fiind anumite condiții, deci nu întotdeauna) dar ai produs o interpretare greșită. Și este greștită pentru că bănuiesc că nu știi exact despre ce vorbești (în general) și cu certitudine nu știi cum funcționează algoritmul din spatele contorului (în special). Te pot însă asigura că scenariul pe care îl întrevezi tu este nerealizabil. Iar temerea nefondată. Iar dacă îți imaginezi o soluție ideală, în care accesarea de către persoana care a postat textul (nu care este logată la un moment dat, pentru că cele două lucruri nu sînt întotdeauna identice) să nu se înregistreze în contorul vizitării paginii, sînt nevoit să îți aduc vestea proastă că acea soluție nu s-a inventat încă și probabil că nici nu se va putea inventa, date fiind detaliile tehnice ale modului cum funcționează diferitele pagini de web. Iar dacă cineva îți va spune că așa ceva este posibil în mod absolut îți garantez eu că se laudă. Există mai multe sisteme și mai multe soluții dar absolut nici una nu este perfectă. Cea implementată aici de mine este, cel puțin în opinia mea, cea care reduce la maximum posibilitatea de abuz.
pentru textul : despre noi I I ▒ deDeja mă distrez citind textele acestei autoare la început am crezut că e o glumă dar acum văd că nu, tovarășa nou-venită (am mai zis, doamnă încă nu pot să-i zic) chiar scrie militant anti- ce vreți voi... deci vouă care căutați sensuri poetice luați o pauză de cafea.
pentru textul : Brâie negre cu şnur deGabi, poemul ăsta este chiar mai slab decât anteriorul, măcar acolo se mai simțea așa, un miros pestilențial. Dintre versurile astea nu răzbate chiar nimic.
Promisiunea mea este nu că e ultimul text pe care ți-l citesc, pentru că voi mai citi ce mai scrii pe aici, ci că este ultima mea intervenție în subsol până nu voi vedea o schimbare benefică în ceea ce scrii.
Deocamdată eu cred că scrii gunoaie, scuză-mă dar mai bine un dușman pe față decât un prieten fățarnic, de acord?
Succes și nu lua ce spun eu decât ca pe o părere personală refritoare strict la ce scrii și nu la persoana ta pe care nu o cunosc plus că eu nu sunt o autoritate în materie.
este o mişcare intensă aici.
o idee sculptată cu multă fineţe,
un interesant poem într-o nouă formă
şi o mână de artist sigură di se
Citit cu plăcere şi interes. Felicitări!
pentru textul : Onyx deoamenii gem noaptea, in nimicnicia lor. e greu sa te privesti in oglinda a doua zi. preferam sa ne ignoram pe noi, sa ingnoram realitatea rece. insa realitatea nu e neaparat si adevarul
pentru textul : al doilea cîntec de dragoste demulţumesc Adrian, înţeleg şi apreciez percepţia ta -- pomelnicul de la adam şi eva l-am simţit necesar ca pe o aluzie religioasă, cred eu destul de discretă. Facebookul e poate inutil, mă mai gândesc. Mulţumesc pentru peniţă, deocamdată textul rămâne aşa.
pentru textul : strada mântuleasa defoarte reusit finalul ce ar putea sa isi pastreze autonomia chiar: "unele lucruri se pierd pentru totdeauna dar niciodată nu înțeleg de ce teii înfloresc pe furiș la fel ca oasele mele duminica"
pentru textul : portret cu duminică de„În tot acest amalgam, observăm că poezia a pierdut mult din prestigiul ei.” - parol că nu știu de unde și pînă unde „observăm”. Un astfel de limbaj ex catedra este cel puțin amuzant. Și nu o spun de dragul de a fi Gică contra. Ci pentru că nu observ nimic din ceea ce afirmă autorul. Și dacă asupra observațiilor avem probleme atunci cu siguranță ca nici hermeneutica fenomenului nu prea mai are multe proptele iar soluțiile nici nu știu dacă mai au vreo importanță.
Și spun că nu observ pentru că pe de o parte poezia, fie ca specie literară, fie ca esență a artelor, nu a fost niciodată ceva „cu prestigiu” (deși pe bune că nici la ce fel de prestigiu se referă exact autorul nu prea îmi dau seama). Se referă cumva la un fel de faimă în lumea „maselor”? Se referă la un fel de modă? Se referă la un fel de formă principală de manifestare culturală(sic!)? Nu îmi este clar. În orice caz, pe de o parte poeții au trăit și au murit săraci cam întotdeauna. Poezia a fost o îndeletnicire relativ admirată dar în același timp privită ca ceva nu tocmai serios de cînd este ea. Pe de altă parte oamenii citesc și se străduie să scrie poezie și în epoca aceasta tot mai digitalizată sau îmbibată de tehnologie. Există festivaluri, edituri, multiple prezențe online în o mulțime de limbi. Îmi este destul de greu să înțeleg la ce fel de „prestigiu” sîntem invitați să fim de acord că observăm că s-a pierdut.” N-am auzit pe nimeni spunînd că trebuie să fii tîmpit să scrii poezii. Zilele trecute citeam despre un parlamentar islandez care este un colaborator apropiat al faimosului (de acum) Julian Assange și se menționa cu relativă apreciere că este și poetă și că și-a publicat primul volum la 20 de ani. Există politicieni care scriu versuri, revoluționari și artiști. Merg în secțiunea de poezie a unei librării ca Borders sau Barnes & Noble și este enormă, atît contemporani cît și clasici. Nu prea pricep la ce prestigiu se referă autorul.
„Poezia a pierdut mult din substanţa intelectuală, reflexivă, raţională.” Ei bine, lăsînd la o parte faptul că (vorbind in extemis) nu sînt convins că iraționalul este neaparat nepoetic. (La urma urmei onirismul, dada sau multe alte modalități moderne sau post moderne de a face poezie, ar fi excluse din „clubul poeziei” dacă poezie ar trebui neaparat să fie „intelectuală, reflexivă, raționalaă). Deci, pe lîngă faptul că nu există nici un fel de „lege” literară care să circumscrie poezia doar raționalismului sau reflexiei filosofice, dacă într-adevăr există o astfel de „pierdere de substanță intelectuală” eu zic slavă Domnului. Pentru că din modestele mele obsevații pot spune că marea problemă nu este că omul acestui secol nu gîndește ci că nu simte. De fapt nici nu mai are timp sau abilitate să își asculte inima. Îi este chiar jenă să o mai facă. Și nu aș vrea să se creadă că sînt un anti-intelectualist, sau un anti-rațional. Departe de mine. Dar poezia nu este doar reflexie filosofică sau meditație intelectuală. Dacă se oprește la asta pur și simplu nu este poezie. Pentru că poezia este în esența ei un fenomen cu substrat metafizic. Este (sau conține) un ceva ce nu poți explica folosind absolut orice lege a universului material. Simplu spus, are putere. Cînd este poezie.
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei deA spune că „poezia trebuie să poarte un mesaj intelctual şi că trebuie să fie precisă în acest sens” este relativ ridicol în opinia mea. Pentru că un „mesaj intelectual” are și o carte de bucate sau un paragraf din constituție. Sau un articol de ziar. Dar ele nu sînt și nu pot fi niciodată poezie. Poezia se folosește de „materialul intelectual”, de raționalitatea intrinsecă procesului comunicării. Dar este cu mult mai mult decît atît. Altfel nu este poezie.
Mi se pare apoi periculoasă respingerea conceptelor de „inspiraţie”, „inconştient” sau „muză”. Cînd cineva spune astfel de lucruri mă îndoiesc că are habar de poezie. Nu mă refer la meșteșugul literar. Mă refer la poezie. La acea scînteie intefabilă care face un suport banal să devină o forță. Citești descrierea unui oraș și a unei înmormîntări vara acompaniată de obsesiva repetare a cuvîntului plumb și nu mai este același banal fapt divers. Este o imagine care te transportă și te transpune și simți aproape între dinți praful orașului, căldura moleșitoare și povara unei zile care nu se mai termină precum o înmormîntare de vară. A-mi spune că totul este aici comunicare intelectuală(sic!) mi se pare jenant.
Evident, nu orice elucubrație sau înșiruire de cuvinte, sau descriere de întîmplări emoționale este poezie. Așa cum spunea și Adrian mai înainte, miza poeziei este capacitatea de a transpune, a reprezenta în așa fel încît „să spună mult mai mult dincolo de cuvinte”. Iar „cum” se reușește asta reprezintă diferența de carate între un poet și un om care se străduie să scrie versuri. De cînd este Hermeneia am întîlnit oameni cu idei bune și coerente dar care nu reușeau sub nici o formă să facă din ele poezie. Și chiar aș spune că admir pe cei care reușesc(și asta este talent) să scrie o amestecătură de imagini dar care reușesc să îmi transmită ceva. De fapt aproape că văd poezia ca fiind acel mesaj subliminal ascuns în zgomotul de fond al unei pelicule video. Unii psihologi și propagandiști au încercat asta. Ei bine, asta este tehnologie și psihologie la urma urmei. Poezia reușește (cînd reușește) să facă „asta” în mod natural.
Nu cred că este menirea poeziei să facă instructaj sau să comunice. Cît cred că este menită să transmită(care în opinia mea este altceva decît a comunica) și să exprime(să reprezinte) cu putere inefabilă. De aceea în antichitate alături de profeție și eros, poezia era cea de-a treia manifestare atribuită unei „manii”. Poetul, ca și profetul sau îndrăgostitul, erau priviți într-un anumit sens ca fiind „posedați” de o astfel de „manie” specifică care nu se mai supunea controlului rațional. Mă îndoiesc că anticii greșeau foarte mult privind în felul acesta poezia.
corect se scrie hawaii. nice text. mai lipsesc din diacritice. ( lumina, uriasi, in, toata ). incepi cu litere mari la fiecare vers, sfarsesti cu litere mici... placute citiri pe pagina ta, anyway.
pentru textul : BIG EYES demi se pare mie sau domnul Virgil incearca un gen de silogism in poezie? cu siguranta, prin perfectionare, se poate ajunge si la un asemenea gen de scriere, fara sa fie doar un experiment
pentru textul : bîze deDraga Tincuta, te rog sa incerci sa faci comentarii asupra textelor, ferindu-te sa te folosesti de ironie. Nu se supara nimeni daca faci un comentariu negativ asupra unui text, ba chiar exigenta este incurajata, atat asupra propriilor texte, cat si in comentariile asupra altor texte. Numai ca nu vad in ce masura se apropie de un comentariu adecvat unui spatiu literar informatia ca tu bei ceai de musetel, mai ales pentru ca este facut in Romania (ai ceva impotriva produselor din alte tari? e dreptul tau, dar nu e locul potrivit sa sugerezi ca acesta ar fi un merit) sau ca tu personal te-ai saturat de "yerba mate". Atata vreme cat nu te-ai aplecat asupra respectivelor texte si nu ai facut comentariile de rigoare in care sa arati, eventual, in ce masura tema respectiva este prea uzata, consider ca orice aluzie de acest fel este cel putin neinformata. Asa ca, draga mea, daca arunci o piatra, nu te astepta neaparat sa primesti flori inapoi. Desi poate unii dintre noi, editorii, ne-am dori asta, pentru ca nu ar mai fi nevoie sa intervenim, e poate uneori prea mult sa ceri unor oameni pe care tu ii ironizezi gratuit sa nu iti raspunda. Sper sa nu fi inteles nimeni gresit interventia mea, si sa incercam cu totii sa folosim hermeneia potrivit scopului sau.
pentru textul : Tetley debanuiesc ca nu imi "raspunzi" mie aici, bobadil, pentru ca daca o faci ceea ce spui tu nu are nici o legatura cu ce am spus eu
pentru textul : mount palomar deFoarte bun, Paul! L-am citit cu mare plăcere.
"erai atât de fragilă erai atât de aeriană
pentru textul : schit deîncât hainele nu te puteau reține
oamenii călătoresc mai mult cu sufletul
am spus suflându-mi nasul" - superb...
Virgil, eu am propus așa ceva în ideea unei infuzii de noutate pe site, având în vedere că epigrama este un gen mai 'uitat' în ultima vreme, deși 'vremurile' parcă o cheamă 'la rampă'. Aș putea spune că aș prefera mai mult acid unor smiorcăieli de care m-am cam săturat, no ofense pls. Dar nu înțeleg de ce îmi spui mie să mă 'ocup de tot'? Cum aș putea? Eu sunt doar un membru al site-ului și nu am alte posibilități la care faci aluzie (recompense)... în afară desigur de aprecierea mea cât se poate de sinceră.
pentru textul : epigrama bat-o vina deÎnsă mi-ar plăcea epigramă pe Hermeneia, ceva mai multă actualitate poetică, mai puțină cum spuneam și nu doar eu 'smiorcăială' recomandată iar dacă virgulă Consiliul nu consideră bună ideea mea, mă voi apuca să scriu de una singură, pentru că tot ce se întâmplă acum în Românica e 'feno-metal'. Iar dacă măcar cineva îmi va ține isonul (Adriana mi-a dat un semnal favorabil, many thanks sancho)... tot e bine.
Margas
Adrian, nu m-ai înțeles. Firescul ei de femeie cerebrală, inteligentă și urâtă putea fi redat și altfel, într-un mod care să pară natural (și nu banal, și nu comun). Așa este-ul tău sună fals, când personjul nu vrea să fie fals, ci vrea să fie cât mai natural, pentru a nu ridica îndoieli și deconspira natura lui criminală. Revino pe text peste un an. Vei vedea diferența. Te sfătuiesc cu tot dragul, căci știu că ești un autor, chiar dacă de poezie, valoros. Textul acesta este un exercițiu (o schiță, ar fost foarte fain dacă intrai mai mult în psihologia personajelor) iar prozatoric vorbind, nu e unul prea reușit. Nu-i un dezastru, proza e multă muncă, tehnică și talent. E diferită de poezie. E normal să scârțâie la început.
pentru textul : Cartea cu imagini decred în autenticul acestui monolog poetic, în impactul pe care îl are asupra cititorului, o poezie rostindu-se cu voce tare și clară sincere aprecieri
pentru textul : Recunosc & deAdriana, eu mulțumesc pentru semnul generos și pentru citare. Mă desfășor cu plăcere aici, sper să vin cu noutăți cât de repede.
pentru textul : O, domnule Bartleby! deP.S. Si scuze Arancai pentru ca i-am alterat numele, e Marina Nicolaev, voi tine minte de acum incolo Andu
pentru textul : excalibur deAdrian, nu știu despre ce adâncuri vorbești tu, de care ne-ar fi frică, dar ar fi interesant de aflat. Eventual într-un eseu? Aștept... consideră că e o provocare... literară, desigur.
pentru textul : Lacrimi explicite deConstantin, mulțumesc de trecere și opinie. Totuși, nu mi se pare că ar exista acolo o separare între mine și mine, ci mai degrabă una între mine și restul. Toate cele bune, Eugen.
pentru textul : Singurătate deTextul e suferind. Atat in privinta redactarii cat si a prozodiei...ca sa nu mai vorbesc de tropii folositi, de repetitie ori de exprimarile tautologice. "Mă-ntorc la locul crimei. Val, Cu fluxul amintirilor pe mâini. Legat, ofrandă pe altar săpat în mal Mă dau. Asemeni vechilor păgâni. " In strofa asta formula prozodica este de 9-10-12-10. Cu putina atentie, putea fi formulata asa (doar o idee care sa imbunatateasca forma): Ma-ntorc la locul crimei, val cu val, la ceas de flux, cu amintiri in maini, jertfa pe un altar sapat in mal ma dau, asemeni vechilor pagani Mentionez ca metafora valului care are amintiri in maini dar in acelasi timp este legat mi se pare binisor fortata. Ideea e ambigua, dar zicem "fie!" "Visam să construiesc ceva durabil Castele construiam mușcând la temelie, Reflux. Mă retrăgeam câni lamentabil, Mă regăseam, vânzându-mă pe mine mie." Avem o repetitie deranjanta ca un cui in pantof (sa construiesc, construiam) si un typo in versul 3 (câni). Dupa acel "câni "(ce ar trebui sa fie, probabil, "când"), ar fi utila o virgula, ca si dupa "pe mine". Prozodia e ok...dar ce folos? Ma intreb cum o fi posibil sa construiesti (sa inalti) muscand temelia... "Privesc în urmă. Pe nisipu-ți umed Doar urma spuma lacrimilor ce au fost Bogat prin joaca nebuniilor indemnuri, Dar a-ți impune cu de-a sila n-are rost." Nu vad rostul pronumelui reflexiv din primul vers, din moment ce autorul este, el insusi, valul...As fi folosit forma articulata a substantivului, "nisipul". Doar urma spuma lacrimilor ce au fost Ceva este in plus aici. Sau im minus. "urma spuma lacrimilor"? Ori urma prisoseste, ori spuma, ori spuma aceea trebuia sa fie "spumei". Imaginea ar fi fost incarcata si nefericita (urma spumei lacrimilor), dar incerc sa inteleg ce anume ai intentionat sa scrii. Bogat prin joaca nebuniilor indemnuri, ...aici, deja am renuntat sa mai inteleg. Dar totusi, cu ultimele forte, ma incapatanez!...Or fi "nebune indemnuri"? or fi "nebunele indemnuri"? or fi "nebuniile indemnurilor"? imi ramane sa intreb publicul ori sa sun un prieten! Indraznesc sa numar silabele strofei acesteia, asa cum este alcatuita acum, cu ambiguitatile sale. Ce avem? 11-10-13-12. si finalul, incununand opera: "Dar a-ți impune cu de-a sila n-are rost." !!! un asa splendid pleonasm n-am mai citit de ceva vreme, recunosc. Concluzii? Te las pe tine... Si pe altii.
pentru textul : Urmă pe nisip deun text bun, ca de obicei:)mi-a placut mult ¨orasul vazut prin luneta¨, strofa a treia. creezi niste imagini facere-des-facere-facere(ultima strofa). te citesc cu drag, medeea
pentru textul : Heat deȘi cu ochiul plin de lacrimi națiunea cea română, Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând, Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină Și aude-n cer un tunet și un gemet pe pământ...
pentru textul : this is a film deîmi pare rău Aranca, însă tocmai asta e esența poeziei mele: nimic nu are un sens bine-definit în acest caz, totul pare haotic și de nedeslușit.
pentru textul : disoluție deok, uite ca te intreb pe tine. De altfel nu am absolut nici o problema sa intreb pe nimeni si nu am absolut nici o antipatie sau dispret fata de tine. Si nici nu ma consider atit de sus (de fapt nici nu ma consider sus fara comparativ) incit sa nu pot fi atent sau interesat fata de ce spun altii despre ce scriu, spun sau fac eu. Asta ca sa ne eliberam de prejudecati. Acum back la obiectul discutiei. Eu cred ca in acest caz cuvintul turma este un exemplu excelent despre cum "the beauty (or the ugliness for that matter) is in the eye of the beholder". Adica daca ma intrebi pe mine cuvintul cireada mi se pare mult mai "derogatoriu" (exista cuvintul asta in romaneste?) decit cuvintul turma. Este absolut o chestiune de perceptie personala. Si poate e legata si de animalele pe care eliptic le implicam acolo. De exemplu, pentru mine turma este in primul rind de oi (desi nu in mod exclusiv) iar cireada este mai ales de vaci (sau vite cornute). Nu cred ca prea poate fi folosita notiunea de cireada decit il tangenta cu vitele. Ok, iar cind ma intrebi pe mine ce animal mi se pare mai "curat", mai putin neplacut, sint nevoit sa iti spun ca prefer oaia (sau oile). Evident, la intrebarea de ce nu am folosit "semnatura" sau "iscalitura" in asociere cu "cuneiforma" cred ca raspunsul esta ca cred ca ar fi aparut un oarecare grad de redundanta sau pleonasm. Pentru ca "cuneiforma" este prin definitie o scriere, iar semnatura ar fi implicat oarecum acelasi lucru. Si mai e ceva. "Turma [aceea] cuneiforma" apare acolo ca un fel de urme de dinti, de muscaturi. Urmele marunte ale copitelor unei turme de oi aduc mai mult a semn cuneiform (si poate chiar a urme de dinti) decit urmele copitelor unei cornute. Si apoi o vita cornuta mi se pare prea violenta, prea greoaie, etc. Chestie de perceptie, asa cum ti-am spus. Cam acesta este raspunsul meu, pe care sub forma asta extins explicativa il ofer foarte rar, recunosc. Oricum, multumesc pentru citire si pentru opinii.
pentru textul : incomod dePaule, din acest moment voi lua măsuri justiţiare împotriva ta. Mîna justiţiei americane e destul de lungă să te găsească. Ai depăşit orice măsură de bun simţ şi vom vorbi în alt forum.
pentru textul : psalm dePagini