Domnule Tiberiu, amestecati savuros filosofia si stiinta…desi cele doua nu au mers intotdeauna pe aceeasi carare. Pana si transdisciplinaritatea actioneaza cu mai multa prudenta, atentionand asupra pericolului unui “concordism” care ar duce la crearea unui “Dumnezeu-dop”. (expresia ii apartine teologului si doctorului in stiinte Thierry Magnin) „Probabil ca peste 99% din patrimoniul total de cunostinte a fost dobandit de umanitate dupa 1900.” oare? as zice ca omul modern si le-a amintit nici astazi o parte din cunostintele fundamentale. asta, daca nu facem o confuzie intre „cunostinte” si rezultatul experimentului stiintific. Si, dupa cum bine stim, (ca tot faceati referire la Gödel,zilele trecute) nicio stiinta nu poate fi „exacta”, nici un experiment , oricat ar fi el de vast, nu poate epuiza toate posibilitatile.; „fundamentul se retrage”, misterul se adanceste progresiv, pe masura ce (virgula) cercetarea face pasi inainte. „Kant fata de Tutea este, din punctul asta de vedere, aproximativ ca si noi acum fata de Kepler pe la 1600.” Mi se pare mie, sau tindeti spre o... cuantificare a gandirii in functie de eficienta experimentalului ? As zice ca e riscant, v-ati rani in propria sabie (cu doua taisuri)...pentru ca ati demola cam tot edificiul stiintelor ce si-au ridicat zidurile pe temeliile lasate de ganditorii antici...nici ei „binecuvantati” (nu-i asa?) cu descoperirirle de dupa 1900.

ori poate e cu înţelesul "timp de un somn"

Multumesc, Marina. Am tinut cont de observatia ta - acum sper sa sune mai bine. Pentru acest copil din sufletul fiecaruia am si scris poeziile pe care le-ai citit. Aceasta este ultima din "Tara Parintilor cu Inimi de Aur".

eu șase ani frate-miu patru stăm în poarta bisericii ca niște sfinți născuți prematur pe deget verigheta lucește ca un bănuț pe fundul apei pumnul tău în pumnul iubitului frământat ca o bucată de pâine creierul e un mușuroi proaspăt cu mii de furnici tragem aer în piept ca și cum am trage benzina cu furtunul din rezervor ca să spun tot ce simt ar trebui ca toți porii să aibă câte o limbă flesh/urile tale sunt pline de patima, de suferinta, de dragoste de viata. Am selectat ce mi/a placut in mod deosebit. Nu comentez ce nu mi/a placut.

... o scriitură superficială.

nuanţe nostalgice accentuate şi de paralelismul dintre ce "nu mai" şi ce da, mai este. la final intervine oricum uitarea " și în mod permanent / autosalvarea"!
mi-a plăcut mult partea aceasta:
"când mintea sa conține un million de oglinzi.".

ai rezumat inteligent aceasta falsa culoare "cenusie" a stihuitorului ,care are un cotidian terestru gri dar prin poezie "curata" universul de impuritati...,trancende...viata este un vis salvat de la moarte

Subscriu și eu, mai ales dacă se îmbracă treaba în jocul de-a v-ați ascunselea. Pentru că până la urmă nu degeaba se zice că, și aici citez între virgule ca să nu fie discuții, cine râde la urmă râde mai bine. Eu una, și chiar din această cauză, m-am abținut deocamdată.
Oricum ar fi, admirația mea pentru aalizei, acest om care vede mai mult decât vede toată lumea dar mai puțin decât, la o adică, ar vedea oricine.
Margas

Poetică speculație pe marginea motivului fântânii, apoi corolarele despre ochi (v. pleoapa și lacrimile), despre ulciorul de pământ grăind a istorie rotundă (transformată în cerc). O istorie despre om, pământ, ulcele, și iarăși om, un altul, o altă fire, acum ”cu aripi”, o istorie albă, un cec în alb întins eternității.

iată şi părerea mea. Nu mă deranjează motto-ul acolo dar nici nu cred neaparat ca slujeşte la prea mult de vreme ce probabil mai puţini sînt cei care îl cunosc şi atunci rişti să creezi senzaţia de excludere (pentru unii cel puţin).
Prima parte începe bine dar mi se pare puţin cam subţire soluţia cu "din geană de femeie frumoasă". Poate că în poezie a spune femeie şi frumoasă e aprope tautologic.
Strofa a doua începe şi ea bine dar chestia cu "zideam în arpegii de mirt" mă lasă cam rece. Aş fi preferat ceva mult mai concret, mai palpabil. E prea frumoasă atmosfera ca să fie nevoie să forţăm cu metafore mai puţin comprehensibile. Părerea mea...
Ultima strofă însă mi se pare cea mai reuşită şi sub nici o formă nu sînt de acord cu bobadil. Părerea lui că ar fi o reiterare a "vînării de vînt" a lui Dylan (care la rîndul lui o copiase din Eclesiastul iar faptul că noi românii nu o traducem aşa cum sună în Biblia noastră, adică "goană după vînt", mă enervează la culme, că doar nu Dylan a inventat-o ci doar el l-a "plagiat" pe Solomon, (dar asta e cu totul altă poveste). Deci ideea că ar fi o astfel de reiterare mi se pare o gafă din partea lui bobadil. Dimpotrivă, ideea "trupul ei fară umbră n-a fost/ niciodată vânat de cuvânt " mi se pare de-a dreptul genială şi iată că o invidiez pe Adriana că nu am spus-o eu primul. Felicitări.

"trebuia să-mi întind aripile și împrăștii pulbere sclipitoare" - aici ar trebui un "să" înainte de împrăștii. "se fâcea" cu "ă". asta-i faina: "ei fugeau spre moarte ca și cum ar fi fugit spre tain noi ne țineam strîns de coama lor fuga lor a trecut în oasele noastre" dar ce inseamna "tain"? si finalul ramine, se memorizează. e bun.

Madim, Incep cu partile negative,pentru ca sunt mai putine. 1.Incoerenta care apare in anumite locuri. ex."sunt goluri între cuvinte țin minte doar ploaia"etc 2.Altul-alta confera o nota obsesiva poeziei si totodata nu prea e originala ideea,uite Marin Sorescu cu jocul acela de cuvinte el-ea Partile pozitive 1.Asezarea textului la granita dintre poezie si proza mi se pare un lucru cat se poate atractiv. 2.Personalizarea unor elemente ca:singuratatea si umbra,care de fapt devin componente ale aceluias eu liric 3.Nu stiu daca accepti ca argument critic,dar mie imi place textul acesta.Iar versurile de genul: "pleacă câte un tren din suflet la ore fixe","să pună semnul egal între mine și umbră" sau "începe surparea-n oglindă" au fost pe cat de originale pe atat de reusite. Asa ca testul cititorului este trecut,daca accepti si argumentul 3... numai bine

Lucian, e ceva mai altfel în poezia asta. Am impresia că ai început să scrii, să lași construcțiile care, mie cel puțin, mi se păreau artificiale la tine. Chiar dacă nu e foarte originală în totul, e o puternică notă de trăire puternică aici. Iar ultima strofă, cu excepția ultimului vers, reușește să transmită foarte bine, imaginile aici sunt autentice și se prăvălesc ca un munte peste cititor. De ce spun cu excepția ultimului vers: pentru ca aici enumerația deja e obositoare, iar "mii de sori" e chiar... banal.

hai sa fim serioși! îmi spune și mie cineva ce înseamnă „fugeam în zig-zag-ul sentimentului de aripi”? pentru că mie îmi sună și agramat și doar bombastic.

„un păstrăv izbit de lună”?? poate de lumina lunii..

„am visat că am un ochi verde şi unul tărcat
poate din visul acesta să iasă ceva memorabil” .... poate!!... ca de aici din text nu prea vad.

„nu le-a spus nimeni că sunt discipoli
toate vocalele păreau identice” .... ce are capra de la primarie cu iapa de la prefectura?

„despre primele minuni
s-a scris în gazete
care au ars mai târziu în holocaustul maculaturii
deceniului când levitau sub blitzuri
poeţii cei cu optzeci de limbi” ... era sa imi scrintesc gitul incercind sa urmaresc logica acestei strofe

„hagiografii baladei au tot dreptul să afle
cât de mult se înşeală scepticii”.... pe bune! de ce foloseste aici autorul cuvintul „hagiografi” cind probabil ca nici nu stie ce inseamna. ca rost cu siguranta nu are. am ajuns oare sa folosim cuvinte numai pentru ca au... vocale sunătoare?!!

am citit cu atentie pina la sfirsit ca sa aflu ce rost au avut undeva prin primele strofe personajele „ucenici” și „discipoli” dar nimeni nu a mai pomenit nimic de ei.

personal mi se pare un text ca o aruncare de surcele care cad în apă. un pleosc interesant și atît. nu contest că autorul are imaginație dar de la abera intersant și cu artificii pînă la a scrie poezie este drum lung.
și acum ca să fac precum făcea ionuț caragea cîndva am să mă mir și eu cum a fost posibil ca acest text să primescă două penițe de aur. dar și asta vorbește despre credibilitatea celor care le-au oferit.
dixit.