te prinde stilul asta. ceea ce nu inteleg totusi este dinamica textului care se vrea un fel de melancolie escapista dar care spre final nu aduce nimic spectacular. sau poate asta a fost ceea ce s-a urmarit, un fel de pledoarie existentiala pentru banalitate...

strofa a doua este de rară frumuseţe. nu ştiu, dar eu simt aşa o amărăciune în cuvintele tale foarte frumoase.
o dorinţă de a depăşi nişte stări sufleteşti. uite, de exemplu: "te străduieşti să iubeşti fără să iubeşti" - ce minunat spui tu lucrul acesta, dureros, de altfel. şi finalul are încărcătura lui. oprirea aceasta a timpului în momerntul hărăzit: "timpul trece subtil din ceasul vechi în retină".

o poezie deosebită, pe care permite-mi să o remarc.

Da Virgil, sunt de acord cu tine şi pe viitor voi veni cu comentarii argumentate, puteam cita sau selecta din acel site sau altele relaţionate, eu am oferit direct posibile resurse în loc să muncesc şi să elaborez mai mult. Ştiu că uneori haikuul poate conţine metafore, dar îţi spun sincera mea părere - ţi-am oferit exemple de haikuuri reale plecând de la poemul tău. Totuşi scriu haiku de doi ani şi jumătate şi pot afirma că tu ai scris o combinaţie ciudată între haiku contemporan, poate experimental, şi haiku clasic. Aşa ceva nu am mai văzut şi nu cred că e o combinaţie reuşită sau că se poate numi haiku. Afirmaţia ta că eu aş fi dispreţuitoare este absurdă :). Din punct de vedere ştiinţific, tradiţional mai degrabă, poemul tău nu are structură de haiku - este ca o rocă din care statuia nu s-a desprins. Cred că observi şi tu că nu are kireji, nu are juxtapunere de imagini cât de cât şi se centrează pe acţiunea din trecut în timp ce haikuul în general capturează momentul prezent. Dar, repet, mi-a plăcut imaginea, curgerea timpului sugerată frumos, pe care am încercat să o surprind 'în ultimul exemplu pe care ţi l-am dat. Sau aceeaşi idee:

cerul plumburiu
în urma cocorilor
doar tăcerea

Aici, ca şi în comentariile anterioare, eu mă centrez pe momentul prezent, care conţine în el şi trecutul.

detalii precum: "tăiat cu briceagul în copilărie" sînt cam nefolositoare
în rest, textul vrea (zic eu) să exulte ceva onirism dar mi se pare că se încurcă în detalii și prozodie. abundența asta a lui „ca”, „cu” și „cînd” trădează neîndemînare în poezie. ele ar trebui mai degrabă sugerate sau alege să scrii proză.

Sesizez abia azi acest text. Sunt de acord că ne pierdem timpul, pentru că eu, în calitate de critic, n-am văzut autor care să admită, altfel decât de formă (dar şi asta, numai la rigoare), reproşurile, cât ar fi ele de îndreptăţite. Recunosc că nici mie, în calitate de autor comentat defavorabil, nu-mi prea convine critica. Dar trebuie să existe întotdeauna o măsură în toate.
Eu nu ştiu ce specialist în tehnica traducerii sunteţi dvs. Ştiu, însă, că, la noi, au apărut în ultimii 20 de ani cam mulţi specialişti în diverse domenii. Mă rog...Să admitem. Deşi orice carte se publică, astăzi, şi în alte ţări, la fel de uşor ca în România.
Problema e că dvs. confirmaţi, prin apelul la dicţionare, justeţea reproşului meu că, în traducere, utilizaţi o franceză de dicţionar. Şi mai şi mistificaţi: credeţi că eu nu observ că sensul indicat al lui "pénétrer" este "P. ext."? Am şi eu în casă un bun Larousse, din 1940. Dar să nu ne legăm de detalii. Problema nu e asta, iar eu nu mi-am arogat nicio clipă calitatea de specialist în traducere, şi nici pe cea de traducător. Dar priviţi halul în care aţi tradus, bunăoară, "O, rămâi..."! Dvs. nu aveţi, ca traducător, ceea ce Maiorescu numea "tact limbistic". Şi nu-l simţiţi deloc pe Eminescu în română, spre a-l putea face sesizabil şi în franceză. Eu ştiu atât: când îl citesc pe Lamartine în franceză, totul mi se pare în regulă; dar când îl citesc pe Eminescu în traducerea dvs., lucrurile nu mai sunt deloc comme il faut. Orice cod cultural aţi invoca!
Felul în care traduceţi dvs. îmi aminteşte de un comentator român de fotbal, care a aflat de undeva sensul cuvântului "maliţios", dar nu cunoaşte uzul. Şi atunci el spune, la fiecare fault, că jucătorul Cutare atacă maliţios!
De ce nu vă ocupaţi de altceva, care vi s-ar potrivi mai bine: să traduceţi din franceză în română. Şi să-i lăsaţi pe vorbitorii nativi de franceză, care cunosc şi româna, să-l traducă pe Eminescu!

da, anume "ceâkra". Multumersc.

În ciuda abandonării mele, într-un fel, de ceva timp, a postărilor pe Hermeneia - unii zic cu o tentă ironic-binevoitoare: „Hărmălaia” - mărturisesc că (poate spre deosebire de alţii) pe aici m-am simţit bine (chiar şi atunci când nu m-am simţit prea bine).

Rămân cu amintirea plăcută a împrietenirii, mai ales prin intermediul H., cu cel puţin trei persoane dragi mie: Adriana Lisandru, Dorin Cozan şi Boba (cu el dacă nu te cerţi câte o dată şi chiar nu te înjuri, cu mai multă sau mai puţină gingăşie, nu te simţi bine şi B. idem).

Un ultim cuvânt de bine pentru Virgil şi apreciere pentru că a clădit profesional casa H.. Cum s-a purtat ca gazdă e treaba fiecărui musafir să aprecieze.

Un singur regret: importanţa prea mare acordată poeziei în detrimentul prozei şi eseisticii.

Mădălina, ai citit gradual, așa cum de altfel este și scris acest poem, greu de atins cumva, fiindcă sunt stări-pietre. Mulțumesc pentru atențai interioară cu care ai receptat. Voi rectifica și acel vers. Alma, e ca și cum un om s-ar trezi fără tălpi, adică deosebit de vulnerabil, nu ar mai putea fi vertical. Pe tine nu te-a impresionat. Înțeleg. Înțeleg și comentariul tău. Și îmi pare rău pentru o anume slăbiciune a omului (cerbului).

tocmai am verificat adresa cu un test. functioneaza perfect. nu ai trimis niciodata nici un email la adresa de office la hermeneia. cred ca ar trebui sa inveti sa trimiti mesaje de email. in orice caz te avertizez ca daca mai folosesti postarea pe Hermeneia ptr mesaje personale vei avea contul blocat.

ai dreptate, virgil. pe siteul asta mi se pare ca ai promis si tu ceva in regulament, dar nu ai aplicat. de asta imi permit si eu sa fiu ridicola.

oana

cred ca-i mai mult o meta-ratare, ratarea in sine aduce progress. :o)
aveam nevoie de-o portita, cam asta e. nu mi-a venit timpul sa tac.
sa-ti multumesc? :o)

ne povestesti si despre leonard cohen sau trebuie sa intrebam noi?

Silviu, poate că ne-om întâlni cine știe, mulțumesc pentru cuvinte, ca întotdeauna se simte dincolo de ele căldură.
Adrian, sincer nici eu nu mă dau în vânt după, dar nici nu aș spune că mă deranjează din cale afară. oricum cred că peste 10 ani am tot amânat, din diverse motive, inculsiv din cel al unei cenzuri nemiloase față de mine, să scot un volum. i-a venit sorocul, deși tot sunt nemulțumit.
Andu, pentru liniștea ta, nu am plătit eu cartea, nici prietenii mei(cu firme nici nu prea am, poate vreo 2-3 profesori), deci fii pe pace. se paote și altfel. în altă ordine de idei, e interesant ceea ce spui, cu editarea unui volum, sub formă de premiu, marca H. numai că sunt niște chestii tehnice,zic eu, de stabilit și reguli clare din start, astfel ceea ce faci tu uneori(mai des) pe site, s-ar transforma într-un război de-a dreptul mizerabil.

am citit de 2 ori pentru a intelege raportul soare-luna, insa, imaginea creata m-a luminat intunecandu-ma. sau invers. e, cred, atuul acestui text: vorbirea despre ataraxie si intelegere. frumos. trec peste anume expresii mai mult sau mai putin uzate, acoperindu-le cu umbra cuvintelor, deci.