Mulțumesc.

Am citit, lasa-mi un timp sa procesez ce ai scris. Ma bucur ca ai raspuns provocarii. :-)

imi cer scuze ca am sa folosesc un exemplu din textul tau. dar nu-ti fa probleme, si eu fac greseli.
"Se simţea gol pe dinăuntru
ca o-ntrebare fără răspuns"

acesta este un text fundamental nepoetic. Pentru ca daca spuneai ca "Se simtea pe dinauntru ca o intrebare fara raspuns" atunci avea inefabil, avea acel ceva ce face un text sa poata aspira la poezie. dar modul acesta mecanic de a folosi comparatii si metafore nu poate fi poezie. pentru ca macar un lucru ar trebui sa intelegem, poezia nu este comunicare, este reprezentare.

scuze, urâte, nu rate, urâte cu â din a

și, ca să nu-mi spui că bat cu grație câmpii, te-aș ruga să te gândești puțin la ce scrie în Exod (nu-mi cere să precizez de care verset e vorba, că nu le știu pe de rost), unde Moise îl întreabă pe Domnul care-i numele său și primește acest răspuns: „Eu sunt cel care sunt. Eu sunt.”

nu-mi amintesc să fi citit pe undeva că răspunsul ar fi fost „eu sunt în număr așa de mare, încât sunt fără număr.”

...iar cadelnita nu poate aduce decat liniste, asadar e "cadelnita linistii". "Ana are mere"...:)

Peniță. În primul rând pentru că poți să gândești așa ceva. Apoi pentru alegerea fotografiei. Și pentru mâinile acelea lungi de lumină.

Ca sa precizam lucrurile. 1. Am semnalat, din start, articolul lui Rorty pe baza caruia am scris eseul. Asa ca scuza dumitale cum ca nu am pus intre ghilimele la ce am preluat este, ca sa ma exprim eufemistic, superflua. 2. Am postat textul lui Rorty pentru ca, dumneata, sa poti verifica ce afirmi, inainte de a afirma ceva. 3. Aluzia dumitale cel putin ignobila ("nu știu care sunt relațiile dumneavoastră cu editorii de aici") - ca sa nu zic altfel - la anumite "relatii oculte" cu....s.a.m.d nu face decat sa te descalifice definitiv. 4. Si acum, o marturisire personala, cred (in sufletul meu) ca sunt de mii de ori mai religios (si ortodox crestin si asta nu citand tot soiul de "citate" din Scripturi pe care, te asigur, ca le-am citit si, sper, ca le-am si inteles, atat in spiritul cat si in litera lor, ci pe baza anumitor experiente personale, dincolo de cuvinte) decat altii. Dar asta nu ma face sa-mi pierd cumpatul si sa nu accept si alte puncte de vedera intr-o discutie civilizata. Astept discutia cu dumneata, de data asta chiar civilizata, pe marginea textului lui Rorty pe care, singur recunosti ca nu ai avut minima obligatie (sa-i zic morala) sa-l consulti (oricand puteai sa dai un search pe google si sa-l gasesti, chiar daca nu mai era la adresa indicata de subsemnatul atunci cand am scris eseul). Si nu sa recurgi la cele de genul "nu vi se pare penibil să puneți în gura unuia ca Rorty astfel de aberații". 5. Reiterez solicitarea conducerii Hermenei de suspendare a contului dumitale, in masura in care nu vei da un raspuns credibil la obiectiile mele si vei continua cu niste derefulari de care nu este nimeni vinovat ca le ai. Si care, chiar cred, ca nu prea intereseaza pe nimeni altcineva decat pe propria dumitale persona; ca nu pot vorbi de "sine" care e cu totul altceva decat "persoana", "eu-l" ("ego-ul") etc. de care tot vorbeste psihologia, "Sinele" asta pe care nu se poate pune mana, dar - cu certitudine - exista (cel putin pentru mine).

Am citit cred că fiecare variantă, abstractizări întinse tot mai mult înspre limită și n-am reușit să-mi găsesc un locșor propice pentru receptare, dar se prea poate să fie oboseala de vină. E vorba de un autor cu care rezonam deseori. Prea multe ”sigilii”?

Cu putin efort in a chema si luciditatea la aceasta masa sentimentala - ar fi iesit un poem nespus de frumos. Niciodata nu-i tarziu, insa. Se mai poate lucra pe text. O bijuterie nu apare brusc - vezi povestea diamantului neslefuit. Totusi, pentru curajul de-a indrazni sa intri in teritoriul atat de oropsit de contemporaneitate al lucrurilor spuse din inima, iata o penita de aur. Speranta mea e sa citesc in curand ceva mai elaborat. Sa ai pace, Dancus

Aş scoate "1" din titlu. Nu se justifică, pentru că un posibil text "amintire 2" se diferenţiază de acesta prin simplul fapt că primul nu are nr crt. Asta dacă pentru acest fapt apare "1" în titlu.

Sa incep cu ce mi-a placut mereu: "Ea stă plictisită și foarte frumoasă părul ei negru este supărat mâna ei luminoasă demult m-a uitat, demult s-a uitat și pe sine cum atârnă pe ceafa scaunului. Eu mă înec în lumine și scrișnesc în crugul anului. Îi arăt dinții din gură, dar ea știe că eu nu râd, dulcea luminii faptură mie, pe mine mă înfățișează pe când ea stă plictisită și foarte frumoasa și eu numai pentru ea trăiesc în lumea fioroasă de sub ceresc." Imi place totusi intoarcerea asta a ta la imagistica si la sentiment. Riscul? In citatul de mai sus din Nichita Stanescu. Dar ce ar fi viata fara riscuri? Un drum nesfarsit prin campie? :-)) Andu

Adriana, te rog sa nu te superi, poezia aceasta este putin sub nivelul tau. Nu cred ca este de penita.
"carnea mea amaruie (de ce amaruie??)...se topeste" ...brrr! Cu aceeasi simpatie.

paul, un poem .... minunat, aș zice în care planurile durerii, reamintirii se îmbină creîndu-mi senzația de ireal, ca și cum ne a-m afla în sufletul tău pe acel /câmp sfințit de o lună plină/ printre /prăștii și pixuri/. mi-a placut și

/nu știu sigur
de mai vorbim sau mai tăcem cine în cine
se aruncă acum
cu brațele deschise/. cred că am să recitesc des poemul :).