virgil, nu mai reusesc sa pun textele sus. imi spune ceva cum ca nu am voie sa modific headers... stii tu ceva?

Ghilimelele au şi ele rostul lor, unul suptil de altfel: acela de-a se asigura că cititorul este foarte, foarte aproape să se prinda de ceea ce autorul vrea sa spună cu adevărat, dar n-o va face niciodată.

:D (jimbatul)

pese, pofticiosule:))

Sincer? Mi se pare o aglomerație pe Calea Victoriei fără nicio perspectivă... și stai blocat în mașină în traficul acela dement și ce să vezi? te taie o cufureală de la un krax cu bacon (verz unhealthy...) și nu poți să te dai jos din mașină, normal cum ai arăta ciuci între uși slobozind presiunea din intestine așa că fusta mini din liceul comunist devine salvarea (mă întreb dacă autoarea chiar știe sau vorbește așa din auzite) că poți să scapi în fine de acea presiune incomensurabilă. Sigur, finalul rămâne deschis interpretărilor, deoarece ceea ce te eliberează azi, mâine te poate mușca de aceeași zonă... ei, riscurile meseriei. Mă bucur că am trecut pe la acest poem mai ales ca să observ cum se încălzește Paul cu noile talente literare. Sper din tot sufletul ca Virgil să nu permită transformarea Hermeneiei într-un site matrimonial de tipul agonia. Că dacă ar fi după Paul, el angst are, se vede... Andu

Virgil, imi aduc aminte, citind poezia aceasta, de un e-mail care circula la un moment dat prin Romania, cu lucruri pe care nu le-am intelege decat unii din noi, cei care am trait totusi suficient si "inainte", si care ne starnesc nostalgia. era pe lista aceea si cico, si "impodobelile" originale de Craciun, globurile de sticla si ghirlandele din hartie lucioasa, colorata... dar la tine nu vad nostalgie. La tine e "simplu" (adica direct), asa cum spui, dor. Dor, si acum raman pe ganduri, aducandu-mi aminte de orele de romana din liceu, cand vorbeam despre roman si "fenomenul" de dor. Sunt eu singura curioasa, si asta nu va fi greu de vazut, daca citindu-ti poezia aceasta in alta zi, mai departe de pragul psihologic dintre ani, am avea acelasi sentiment. Deocamdata, aceasta e impresia pe care o am: unul dintre noi asezat cu coatele pe fereastra dintre ani. Nu dintre anul acesta si cel care vine, ci dintre anul ce vine si tot ce a fost. In mod obisnuit, eu nu ma cramponez de ce se face si ce nu in poezie, eu insami fiind mult prea impotriva "regulilor" pe care nu le simt necesare la un moment dat. Nu mi-a sunat insa bine "globurile craciunului copilariei", poate unde instinctiv poezia ta am "citit-o" ca pe un cantec, si aici am avut nevoie de pauza de respiratie mai mare. si sarutul pe care nu-l vei mai putea repeta niciodata. aici e ceva in plus parca.

şi eu care credeam că ai murit deja din cauză de dispariţie. dar bogdaproste că uite că nu. vie şi nevătămată şi chiar cu coada înfăşurată pe mînă. nici nu ştii ce sperietură. ziceam e o stafie, un duh, o arătare. măi să fie. şi cînd colo ioana cea cumplita mai scrie. asta cînd nu se înfoaie şi mai alungă animalele mici. un text pe care îl prefer. iar la orizontul de aşteptare ne potrivim. deepwater horizon.

Mariana, e a doua oară când citesc această poezie superbă și, dacă după prima lectură am rămas cu un zâmbet și cu tăcerea, acum m-am întors să mulțumesc.

eu n-aș schimba nimic. unele lucruri nu necesită schimbare, ci numai largă deschidere a „ochiului lăuntric”. :)

Din pacate, Adrian a ridicat o problema: unde e parodia? Din punctul meu de vedere sint discutii inutile, dar necesare. Margas e o clona care a atacat pe multi, dar din nefericire a esuat ca o balena in Antartica. A incercat sa atraga atentia asupra stilului ei, asupra textelor, ca deh, netul e mare si ai unde esua. Parodia presupune umor, presupune inteligenta, presupune mult mai multe decit incearca Virgil sa se scuze pentru penitza, din punctul meu de vederre acordata aiurea. Dar ceea ce blama Margas(ca se acorda penite in regim reciproc, ca tot ca tot ce vrea vea e ok) se intoarce impotriva.
Mesaj pentru Virgil
Ai avut atita oameni valorosi pe acest site. Lasa orgoliul la o parte. Nu mi se pare corect sa intervii contra editorilor care se ocupa de acest site. Nu vreau sa-ti aduc aminte citi oameni au fost pe aici si i-ai indepartat, pentru ca tu esti proprietar de site.
Nu-l pierde si pe Adrian. Aveti cea mai buna echipa editoriala acum. Daca nu ai incredere in editori si-l discretidezi pe fata ti-as sugera sa inchizi site-ul.

asta-i plagiat domnu' buricea. dumneata plagiezi folclorul clasei muncitoare

Poezia contemporană are multe talente, are viitor, în ciuda criticilor venite dinspre autorii generaţiilor trecute.

imi place, dar parca stelutele acelea rup prea tare discursul. cred ca ar trebui aranjat in asa fel incat sa se simta ca e spus cu voce tare, cu putere, asumat. Pentru ca asa cred ca se doreste. Sigur, poate gresesc.
Mi-a placut pentru ca fiecare strofa are si valoare de aforism, pe langa faptul ca are nuanta personala.
Cu stima,

Raul.

In primul rand iti multumesc pentru dedicatie! O poezie vie care arata fetele realitatii intr-o maniera violenta, un fragment dureros de haos vazut dintr-un unghi lucid, impetuos care urca spre punctul de unde nu mai exista intoarcere. Moartea, ca un esec al existentei altora e bine evidentiata prin acea descarnare. Se rupe materialul, raman doar angoasele ca o tornada a interiorului. Ironia e binevenita, iar fuga si rasetele devin marci ale autocontrolului. Imi place ca ai facut un poem rotund, ca si cand nebunia aceasta voita sau nu s-ar continua la nesfarsit. Sunt mandra de tine :)

Ma intreb oare cum ar fi fost textul asta recitat de Florian Pitis. Am citi, am recitit, mi-aduce cumva minte de Celelalte Cuvinte. Da, e foarte bine lucrat din punctul meu de vedere, unul din textele care nu se mai scriu azi.

Va multumesc pentru popasul vostru si comentarii. Nu mai am diacritice la calculator...