reciteam "Reintoarcerea in minunate lume noua" a lui Huxley si chiar la Olanda zilelor noastre imi zburase gandul.
salut, deci, "normalitatea" pe care o denunti aici, cu una din ideile pe care el le dezvolta acolo, anume ca a fi sanatos intr-o lume supusa deviatiei inseamna sa fii anormal in raport cu ea.
Mi-a facut placere sa tot recitesc comentariul tau, dupa o perioada in care lucrurile s-au estompat si poezia s-a retras undeva adanc in suflet. Poate ca am nevoie de un "hopa sus"... pentru ca nu vreau sa demonstrez nimic, si totusi ea iese incontrolabil la suprafata ca o puternica mema a spiritului.
Un eseu interesant, foarte bine conturat si care nu are un exces de amanunte din care nu esti capabil sa retii multe lucruri. Personal eu nu am auzit de el pana acum, de aceea as vrea sa revin cu intrebarea din titlu "Ce s-a întâmplat cu Victor Brauner?" (am citit cand a murit, dar ce s-a intamplat cu el de zace intr-o oarecare uitare, sunt convins ca foarte multi oameni nu au auzit de el...) Ialin
Si eu votez pentru un următor episod, în care să ni se spună secretul scrinului. Şi al cenuşii. Şi de ce a crăpat baba. Şi de ce s-a-ngropat într-un bolovan, şi de ce a băgat bolovanu-n casă. Şi cnp-ul, zodia şi glicemia gazdei-zgripţuroaice.
Și care e experimentul? să vezi dacă avem răbdare să citim atît de mult? Pînă una alta m-am împiedicat în „că încît” din versul 4. În ce privește faptul că l-ai încadrat ca și colaj poetic, poți să explici puțin de ce ai făcut asta? E făcut împreună cu cineva? În ce sens e colaj?
Naan Lea are dreptate, meriți o încurajare pentru un text bine scris, chiar dacă e patetic, prea romantic pentru zilele noastre, însă eu remarc un text bun, cu obiectivitate. Ai atins rafinamentul afectiv al lui Rabindranath Tagore și efuziunile temperamentale ale lui Exupery, inclusiv delicatețea, pasul de înger. Ps: verifică, te rog, n-ai corectat bine. Corect: clipa aceea ochii aceia
da, interesanta aceasta aparitie. uneori mi se face dor de Dunarea la Cazane si de oamenii de acolo. era peste bun cindva. nu stiu de ce mi se pare tragic textul.
un poem care mai degrabă seamănă cu o glumă nesărată
șchiop și chior, poemul ne vorbește despre păsări îngropînd aceste clișee adânc sub pământul cuvintelor lui
aproape nimic nu ridică sentința de moarte prin scaun electric a acestui poem... doar finalul, care este din alt film
alți actori, altă paranghelie
Djamal, este una din cele mai frumoase poezii ale tale. Pastrează(-te) așa. versurile acestea au, prin simplitate și naturalețe, ceva cu totul aparte: "desfaceți palmele priviți-le sunt pline de soare acum."
Nu am zis că ai dat "chix", ci doar am enumerat și sugerat ce mai e de lucru (mi-am permis asta în cadrul unui comentariu critic). Acum am văzut cele 5 personaje, fiecare strofă e un fel de monolog și un povestitor care spune "nu voi mai scrie niciodată", ca un fel de leitmotiv. Și mă întreb (și te întreb) oare de ce nu am văzut asta de la prima citire? (Fereastra e una virtuală.) Poezia nu trebuie să aibă o anume conduită, din contra, autorul trebuie să încerce să fie original. Ce am spus nu ține de poezie, ci de psihologie (de perceperea subconștientă a cuvintelor).
Citind cu atenție comentariul anterior, concis și definitiv, ca lovitura de scrimă, nu m-am putut abține să nu răspund provocării, dată fiind și miza acestei polemici, care ne implică profund: dacă literatura se face în afara regulilor sau prin intermediul lor. Că o disputationes este ridicată sau nu din labirintul mahalalei, nu importă; mai mult, este o eroare logică discreditarea unei teze prin descalificarea persoanei ce o susține, un sofism de relevanță și anume argumentum ad hominem. Logic, aici, discutăm idei, nu oameni. Ceea ce orice regulament de bun simț admite de asemenea. Încercând o sinteză a precedentei intervenții, evidențiez următoarele etape: 1. un preambul, care amintește de funcția regulamentului valabil pe hermeneia, de necesitarea respectării acestuia, întru apărarea de bramburelile pornografice 2. un prim argument, conform căruia în artă este nevoie de reguli, impuse sau autoimpuse, pe baza analogiei creație a universului versus creație literară 3. argumentul doi, după care “arta se naște în constrângere”, concluzia fiind “cu cit exista mai multa "libertate" si resurse cu atit exista mai putina arta”, fiind adusă în discuție relația literatură-cinematografie Plus, în final, o afirmație asupra căreia voi reveni. Contraargumentarea mea este următoarea: 1. cenzurarea discursului pornografic, psihanalizabil ca orice act uman, printr-un regulament de ordine interioară, care oferă, în același timp, sugestii sau o direcție în contradirecția actuală, recent apusă, permite crearea și păstrarea unui spațiu virtual decent, propice postării și comentariilor pe text. Totodată, ar funcționa, interiozitată la un moment dat, ca o autocenzură, asemeni unui filtru care va purifica orice tentație spre pornografie, spre exhibări puerile. Acestea ar fi, în principal, argumentele implicite ale regulamentului hermeneia. Contraargumentul meu este următorul, retoric spus: cenzura respectivă ajută cu adevărat sau inhibă și mai mult pe cel doritor de creație cu orice preț și orice mijloace? Adică, puritanismul literar la care s-ar gândi mulți, acuzator, mai dă seamă de esența actului creator, de dionisiacul implicat în orice act de afirmare a vieții? Această nevoie de exprimare a ființei proprii, cenzurată, nu refuză oare statutul adecvat sexualității umane, câștigat în ultimele secole? Adică, până la urmă, arta se face din orice, n est ce pas? Ca exemplu, amintesc valențele fracturismului sau erotismul lui Emil Brumaru. 2. Înainte de a contraargumenta primul argument amintit mai sus, cu permisiunea dvoastră, fac o scurtă referință filosofică, care va ajuta, sper, înțelegerii adecvate a problemei puse și anume dacă arta se naște sau nu în/din constrângere. Înainte de toate trebuie precizat faptul că teza “haos-ordine-diversitate”, s-o numim teza filosofică clasică, de reminiscență eminesciană, nu este în acord cu teoriile din fizica actuală, cu modelele de expansiune a universului și cu posibila sa revenire la punctul de singularitate, adică la punctul de dinaintea Big-Bang-ului. Deja în secolul XIX filosofii constatau, dezvrăjind lumea, faptul că oazele de ordine sunt un accident, viața datorându-se hazardului. Plus diferența dintre legea naturală și legea umană. Adică, chiar dacă teza haos-ordine-diversitate ar fi valabilă macroscopic ea nu se legitimă la nivel uman, prin faptul că legea naturală, inviolabilă, diferă de legea umană mereu supusă ajustării; teologic spus, Dumnezu are întotdeauna dreptate. Această divagație filosofică, necesară cred, arată așadar faptul că nu se poate justifica, continuitatea univers-artă; arta ca mimesis. Suntem ființe libere, liberul arbitru ne face responsabili și ne condamnă la libertatea de a alege răul, lipsa, nemăsura, spargerea regulilor impuse sau autoimpuse, aceasta fiind însăși condiția, „regula” de conduită a oricărui creator sau novice. Este ceea ce dezvăluie fenomenul creator: posibilitatea ratării și asumării continue a acestei ratări. Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze, să se renască liber, când criticii și nu numai îl pun în lanțurile comercialului și modei trecătoare? 2. Argumentul doi, desprins din primul, ne spune că arta cere sacrificii. Că există o limitare a mijloacelor de exprimare, adică, vrând-nevrând, ne supunem unor reguli a priori prin însăși materia pixului pe care-l folosim. Într-adevăr, și tocmai de aceea, e necesară depășirea continuă a limitei. Nu mina contează, ci urma pe care o lasă în urmă. Dacă există reguli și limite, nu înseamnă că trebuie să ne mulțumim cu ele. Dacă, în trecut și nu numai, oamenii au creat în condiții mizere, din lipsuri materiale, dacă Pagannini a fost torturat de tatăl său nu rezultă de aici că violența și maltratarea este necesară. Ar fi absurd să ne mortificăm partea trupească pentru a scrie mai bine. Din contră, să benchetuim ca Socrate și să preamărim dragostea de oameni și de zei! Să fim trimbulinzi, dar într-o societate deschisă, nu suspicioasă în puterea omului de a crește, nu lovit, ci ținut de mână! Învățăm din propriile noastre greșeli mai bine decât din ale celorlalți așa cum conștientizarea propriei finitudini implică e infinit mai eficientă decât moartea care nu ne atinge a o mie de poeți. La fel, că există mai multă artă în literatură decât în filme, nu se susține. De va fi necesar, voi reveni asupra acestui aspect. În final, cu speranța că nu v-am plictisit prea mult, fac referire la ultimul paragraf din comentariul anterior care, după cât se pare, contrazice per total intervenția profetică a dlui director. Și, pentru că el exprimă însăși teza pe care o apăr, conchid și eu astfel: “de aceea de fapt arta si literatura adevarata s-au nascut din dinamica nevoii de a sparge regulile si nu din fericirea de a nu le avea.” Ps: atrag atenția că argumentele mele din primul comentariu rămân valabile, nefiind combătute. multumesc :D
Maria, eu nu mă pricep la acest gen de scriere dar ţin foarte mult să-ţi spun că apreciez omul care se pricepe la aşa ceva. pot, însă, să-ţi spun că înţeleg în puţine cuvinte, multe lucruri. probabil, de aci, şi frumuseţea înţelesului la cuvânt.
"în prag doar frunze" - un regret/ o cădere/ un timp scurs/trecut
"bastonul bunicului" - înţelepciune/sprijin şi iar regret de trecere/de vreme
"e tot mai singur" - resemnarea
mi-a plăcut pentru că mi-a dat o stare aparte, m-a încălzit sufleteşte şi dacă a transmis se cheamă poezie în toată puterea ei.
mulţumesc:)
cristina, un fenomen este „complex” numai atunci cînd cineva nu are curajul să spună nu sau să spună da. simple as that. iar chestia asta este la fel de banala și acum, și acum 22 de ani, și acum 50 de ani, și acum o mie de ani. în adevăr, în anumite situații trebuie să mori pentru asta sau să faci închisoare. dar, evident, cine sînt eu ca să îi spun cuiva să nu își vîndă sufletul. nimeni nu a fost făcut membru pcr cu forța și nimeni nu a devenit informator cu forța. te asigur de asta. nimic nu a fost niciodată otova. cu excepția cazului în care ești beat și nu știi ce faci.
p.s.
nu am fost niciodată regalist și nici nu cred că a fost vreodată cineva din familia mea. și nu am nu am fost niciodată, și nici nu sînt apolitic. cel puțin atîta timp cît trăiesc printre oameni.
Raul, eu te încurajez să scrii, mai mult îți spun că te voi și citi pe aici pe Hermeneia sau pe unde vei mai scrie și unde am acces.
Ai talent... și deși deocamdată scrii sub influențe clar identificabile, clasice, ești genul de poet pe care aș paria cu mana mea dreaptă, cea nu atât de bobadilică deci.
În poemul de față totuși aș renunța la vocativul psalmic din final... sună ca nuca în perete, părerea mea.
Keep on the good work.
Andu
Imaginea din prima strofa nu este una credibila din punct de vedere logic ("turnul de sticla" ce isi afla punctul de pornire in chiar miezul pamantului dar nu-l trancende nu implica defel existenta unui spatiu al privirii, al observatiei... nu cred ca te-ai referit la introspectie)... nici o posibila interpretare spirituala nu cred ca este sustinuta, mai ales in contextul htonian (mijlocul pamantului)/falic (turnul)... aici nu m-ai convins si cred ca de fapt te-ai lasat dusa de o reverie fara insa a putea exprima un tablou coerent. Imi pare buclucasa exprimarea "uneori se aud sunete"... pot sa ma gandesc la faptul ca s-a vrut sugerata imaginea unei potentialitati in sensul ca sunetul reprezinta doar o parte a unui univers care se doreste a fi inteles. Formulari de genul "orologiul din turn", "cheița de aramă", "tangoul serilor de bronz" cred ca nu sunt potrivite pentru a sugera categoria de stari/idei pe care le regasim in textele autoarei. Mie imi pare un poem slab si prea descriptiv cu un titlu nepotrivit. Poate ca ar trebui rescris mai cu nerv.
poemul ăsta al tău...incredibil de simplu și totuși, atât de profund, atât de viu, m-a uns pe suflet, cum se spune. poate că ana cea din final e cea care a țesut perdeaua prin care să se poată filtra discret poemul acesta dinspre lume spre tine și mai apoi dinspre tine spre noi...cinste anei!
...daca sunt "licente poetice", voi fi onorata se le primesc si, cu siguranta, ma voi gandi si la replici pe masura, domnule gorun. fragmentul pe care mi l-ati reprodus este excelent. m-ar interesa un link spre el, daca este cu putinta. pana la urma, ce ne-am face fara distractia presarata cu putina rautate, intr-o asa vara caniculara in care granele patriei noastre se usuca in arsita si poetii se trateaza de akedia... ?! :)
amice, vorba lu'caragiale..esti... hore israel e o arie din oratoriul elias de felix mendelssohn batholdy, semnifica vocea profetului..,,asculta israel'' nu voiam sa te binedispun ci sa te pun pe ganduri, daca voiam sa te binedispun ma faceam geisha.
Aranca, sorcova nu e un obicei ortodox. Sărbătoarea creștină a Crăciunului se intersectează mai mult temporal cu obiceiuri populare românești precum sorcova sau plugușorul. Mai degrabă, sorcova reflectă într-o anume măsură expresia asimilării simbolice a culturii religioase creștine în sărbătorirea anului nou. Copiii "merg" cu sorcova sau cu plugul așa cum merg cu steaua, dar versurile textelor rostite cu aceste ocazii nu reflectă același lucru. Sorcova are o notă preponderent folclorică și doar vag simbolic religioasă. Cel puțin asta este părerea mea rezultată atât din practica sorcovitului, cât și din ce am mai citit referitor la tradiții și obiceiuri. Lucian, te-am atins sper nu doar cu sorcova vesela! Yester, pe tine te-am mai citit și prin altă parte. Mi-am amintit pentru că ești din Tecuci, din locul pe unde am copilărit. Mulțam de apreciere. Poemul e un cadou pentru cineva anume. Știe el. Că bine zici "dulceață de cireșe amare".
încântată de trecere. speram ca opiniile dumneavoastră să depăşească graniţele încadrării, dar o iau ca pe No Comment.
Mulţumesc fiecăruia şi tuturor deopotrivă.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
reciteam "Reintoarcerea in minunate lume noua" a lui Huxley si chiar la Olanda zilelor noastre imi zburase gandul.
salut, deci, "normalitatea" pe care o denunti aici, cu una din ideile pe care el le dezvolta acolo, anume ca a fi sanatos intr-o lume supusa deviatiei inseamna sa fii anormal in raport cu ea.
pentru textul : Ilustrată cu mori de vânt deMi-a facut placere sa tot recitesc comentariul tau, dupa o perioada in care lucrurile s-au estompat si poezia s-a retras undeva adanc in suflet. Poate ca am nevoie de un "hopa sus"... pentru ca nu vreau sa demonstrez nimic, si totusi ea iese incontrolabil la suprafata ca o puternica mema a spiritului.
pentru textul : Cu glas adânc deteribil acest text. si nu stiu ce ar mai fi de spus in plus.
pentru textul : from blade runners decuvântul "mormane" nu-mi sună prea poetic.
pentru textul : balada ploilor pierdute 2 depoza de pe copertă aduce a delta Nilului. zic şi eu. despre titlul volumului, personal am o bănuială: fetiţa n-o fi Oxana?
Urale şi de la mine şi cât mai multe volume.
pentru textul : „Fetița cu crocodil” - de Silviu Dachin deconcis, cu un mesaj foarte clar. Strigătul lui a ajuns până la mine.
Citit cu interes,
pentru textul : La margine (Profetul) deBot Eugen
Un eseu interesant, foarte bine conturat si care nu are un exces de amanunte din care nu esti capabil sa retii multe lucruri. Personal eu nu am auzit de el pana acum, de aceea as vrea sa revin cu intrebarea din titlu "Ce s-a întâmplat cu Victor Brauner?" (am citit cand a murit, dar ce s-a intamplat cu el de zace intr-o oarecare uitare, sunt convins ca foarte multi oameni nu au auzit de el...) Ialin
pentru textul : Ce s-a întâmplat cu Victor Brauner? deSi eu votez pentru un următor episod, în care să ni se spună secretul scrinului. Şi al cenuşii. Şi de ce a crăpat baba. Şi de ce s-a-ngropat într-un bolovan, şi de ce a băgat bolovanu-n casă. Şi cnp-ul, zodia şi glicemia gazdei-zgripţuroaice.
pentru textul : Scrinul negru deȘi care e experimentul? să vezi dacă avem răbdare să citim atît de mult? Pînă una alta m-am împiedicat în „că încît” din versul 4. În ce privește faptul că l-ai încadrat ca și colaj poetic, poți să explici puțin de ce ai făcut asta? E făcut împreună cu cineva? În ce sens e colaj?
pentru textul : roads deNaan Lea are dreptate, meriți o încurajare pentru un text bine scris, chiar dacă e patetic, prea romantic pentru zilele noastre, însă eu remarc un text bun, cu obiectivitate. Ai atins rafinamentul afectiv al lui Rabindranath Tagore și efuziunile temperamentale ale lui Exupery, inclusiv delicatețea, pasul de înger. Ps: verifică, te rog, n-ai corectat bine. Corect: clipa aceea ochii aceia
pentru textul : Alt fel de iubire deda, interesanta aceasta aparitie. uneori mi se face dor de Dunarea la Cazane si de oamenii de acolo. era peste bun cindva. nu stiu de ce mi se pare tragic textul.
pentru textul : dunărea în inimi deRecomand respectuos a se citi http://hermeneia.com/content/ce_este_santierul_literar_pe_site_ul_hermen...
pentru textul : a hundred schools of thought deşi
http://hermeneia.com/content/cum_pot_face_ca_textul_meu_sa_fie_reabilita...
Aş lucra poemul, i-aş da alura unui poem de stare.
un poem care mai degrabă seamănă cu o glumă nesărată
pentru textul : întrebare atât de aproape deșchiop și chior, poemul ne vorbește despre păsări îngropînd aceste clișee adânc sub pământul cuvintelor lui
aproape nimic nu ridică sentința de moarte prin scaun electric a acestui poem... doar finalul, care este din alt film
alți actori, altă paranghelie
Invidiaza-ma! Eu n-am nimic impotriva.
pentru textul : Șoarecele și Pisica deDjamal, este una din cele mai frumoase poezii ale tale. Pastrează(-te) așa. versurile acestea au, prin simplitate și naturalețe, ceva cu totul aparte: "desfaceți palmele priviți-le sunt pline de soare acum."
pentru textul : Decojirea deNu am zis că ai dat "chix", ci doar am enumerat și sugerat ce mai e de lucru (mi-am permis asta în cadrul unui comentariu critic). Acum am văzut cele 5 personaje, fiecare strofă e un fel de monolog și un povestitor care spune "nu voi mai scrie niciodată", ca un fel de leitmotiv. Și mă întreb (și te întreb) oare de ce nu am văzut asta de la prima citire? (Fereastra e una virtuală.) Poezia nu trebuie să aibă o anume conduită, din contra, autorul trebuie să încerce să fie original. Ce am spus nu ține de poezie, ci de psihologie (de perceperea subconștientă a cuvintelor).
pentru textul : Cuvinte în repetiție deCitind cu atenție comentariul anterior, concis și definitiv, ca lovitura de scrimă, nu m-am putut abține să nu răspund provocării, dată fiind și miza acestei polemici, care ne implică profund: dacă literatura se face în afara regulilor sau prin intermediul lor. Că o disputationes este ridicată sau nu din labirintul mahalalei, nu importă; mai mult, este o eroare logică discreditarea unei teze prin descalificarea persoanei ce o susține, un sofism de relevanță și anume argumentum ad hominem. Logic, aici, discutăm idei, nu oameni. Ceea ce orice regulament de bun simț admite de asemenea. Încercând o sinteză a precedentei intervenții, evidențiez următoarele etape: 1. un preambul, care amintește de funcția regulamentului valabil pe hermeneia, de necesitarea respectării acestuia, întru apărarea de bramburelile pornografice 2. un prim argument, conform căruia în artă este nevoie de reguli, impuse sau autoimpuse, pe baza analogiei creație a universului versus creație literară 3. argumentul doi, după care “arta se naște în constrângere”, concluzia fiind “cu cit exista mai multa "libertate" si resurse cu atit exista mai putina arta”, fiind adusă în discuție relația literatură-cinematografie Plus, în final, o afirmație asupra căreia voi reveni. Contraargumentarea mea este următoarea: 1. cenzurarea discursului pornografic, psihanalizabil ca orice act uman, printr-un regulament de ordine interioară, care oferă, în același timp, sugestii sau o direcție în contradirecția actuală, recent apusă, permite crearea și păstrarea unui spațiu virtual decent, propice postării și comentariilor pe text. Totodată, ar funcționa, interiozitată la un moment dat, ca o autocenzură, asemeni unui filtru care va purifica orice tentație spre pornografie, spre exhibări puerile. Acestea ar fi, în principal, argumentele implicite ale regulamentului hermeneia. Contraargumentul meu este următorul, retoric spus: cenzura respectivă ajută cu adevărat sau inhibă și mai mult pe cel doritor de creație cu orice preț și orice mijloace? Adică, puritanismul literar la care s-ar gândi mulți, acuzator, mai dă seamă de esența actului creator, de dionisiacul implicat în orice act de afirmare a vieții? Această nevoie de exprimare a ființei proprii, cenzurată, nu refuză oare statutul adecvat sexualității umane, câștigat în ultimele secole? Adică, până la urmă, arta se face din orice, n est ce pas? Ca exemplu, amintesc valențele fracturismului sau erotismul lui Emil Brumaru. 2. Înainte de a contraargumenta primul argument amintit mai sus, cu permisiunea dvoastră, fac o scurtă referință filosofică, care va ajuta, sper, înțelegerii adecvate a problemei puse și anume dacă arta se naște sau nu în/din constrângere. Înainte de toate trebuie precizat faptul că teza “haos-ordine-diversitate”, s-o numim teza filosofică clasică, de reminiscență eminesciană, nu este în acord cu teoriile din fizica actuală, cu modelele de expansiune a universului și cu posibila sa revenire la punctul de singularitate, adică la punctul de dinaintea Big-Bang-ului. Deja în secolul XIX filosofii constatau, dezvrăjind lumea, faptul că oazele de ordine sunt un accident, viața datorându-se hazardului. Plus diferența dintre legea naturală și legea umană. Adică, chiar dacă teza haos-ordine-diversitate ar fi valabilă macroscopic ea nu se legitimă la nivel uman, prin faptul că legea naturală, inviolabilă, diferă de legea umană mereu supusă ajustării; teologic spus, Dumnezu are întotdeauna dreptate. Această divagație filosofică, necesară cred, arată așadar faptul că nu se poate justifica, continuitatea univers-artă; arta ca mimesis. Suntem ființe libere, liberul arbitru ne face responsabili și ne condamnă la libertatea de a alege răul, lipsa, nemăsura, spargerea regulilor impuse sau autoimpuse, aceasta fiind însăși condiția, „regula” de conduită a oricărui creator sau novice. Este ceea ce dezvăluie fenomenul creator: posibilitatea ratării și asumării continue a acestei ratări. Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze, să se renască liber, când criticii și nu numai îl pun în lanțurile comercialului și modei trecătoare? 2. Argumentul doi, desprins din primul, ne spune că arta cere sacrificii. Că există o limitare a mijloacelor de exprimare, adică, vrând-nevrând, ne supunem unor reguli a priori prin însăși materia pixului pe care-l folosim. Într-adevăr, și tocmai de aceea, e necesară depășirea continuă a limitei. Nu mina contează, ci urma pe care o lasă în urmă. Dacă există reguli și limite, nu înseamnă că trebuie să ne mulțumim cu ele. Dacă, în trecut și nu numai, oamenii au creat în condiții mizere, din lipsuri materiale, dacă Pagannini a fost torturat de tatăl său nu rezultă de aici că violența și maltratarea este necesară. Ar fi absurd să ne mortificăm partea trupească pentru a scrie mai bine. Din contră, să benchetuim ca Socrate și să preamărim dragostea de oameni și de zei! Să fim trimbulinzi, dar într-o societate deschisă, nu suspicioasă în puterea omului de a crește, nu lovit, ci ținut de mână! Învățăm din propriile noastre greșeli mai bine decât din ale celorlalți așa cum conștientizarea propriei finitudini implică e infinit mai eficientă decât moartea care nu ne atinge a o mie de poeți. La fel, că există mai multă artă în literatură decât în filme, nu se susține. De va fi necesar, voi reveni asupra acestui aspect. În final, cu speranța că nu v-am plictisit prea mult, fac referire la ultimul paragraf din comentariul anterior care, după cât se pare, contrazice per total intervenția profetică a dlui director. Și, pentru că el exprimă însăși teza pe care o apăr, conchid și eu astfel: “de aceea de fapt arta si literatura adevarata s-au nascut din dinamica nevoii de a sparge regulile si nu din fericirea de a nu le avea.” Ps: atrag atenția că argumentele mele din primul comentariu rămân valabile, nefiind combătute. multumesc :D
pentru textul : some rule rules some rules deMaria, eu nu mă pricep la acest gen de scriere dar ţin foarte mult să-ţi spun că apreciez omul care se pricepe la aşa ceva. pot, însă, să-ţi spun că înţeleg în puţine cuvinte, multe lucruri. probabil, de aci, şi frumuseţea înţelesului la cuvânt.
pentru textul : Haiku ( 5 ) de"în prag doar frunze" - un regret/ o cădere/ un timp scurs/trecut
"bastonul bunicului" - înţelepciune/sprijin şi iar regret de trecere/de vreme
"e tot mai singur" - resemnarea
mi-a plăcut pentru că mi-a dat o stare aparte, m-a încălzit sufleteşte şi dacă a transmis se cheamă poezie în toată puterea ei.
mulţumesc:)
greoi text încîlcit redundant. strident cu preţiozităţi inutile.
pentru textul : lullaby pentru candelabre decristina, un fenomen este „complex” numai atunci cînd cineva nu are curajul să spună nu sau să spună da. simple as that. iar chestia asta este la fel de banala și acum, și acum 22 de ani, și acum 50 de ani, și acum o mie de ani. în adevăr, în anumite situații trebuie să mori pentru asta sau să faci închisoare. dar, evident, cine sînt eu ca să îi spun cuiva să nu își vîndă sufletul. nimeni nu a fost făcut membru pcr cu forța și nimeni nu a devenit informator cu forța. te asigur de asta. nimic nu a fost niciodată otova. cu excepția cazului în care ești beat și nu știi ce faci.
pentru textul : Spoiler 2 dep.s.
nu am fost niciodată regalist și nici nu cred că a fost vreodată cineva din familia mea. și nu am nu am fost niciodată, și nici nu sînt apolitic. cel puțin atîta timp cît trăiesc printre oameni.
Raul, eu te încurajez să scrii, mai mult îți spun că te voi și citi pe aici pe Hermeneia sau pe unde vei mai scrie și unde am acces.
pentru textul : mâinile mele muguri de moarte deAi talent... și deși deocamdată scrii sub influențe clar identificabile, clasice, ești genul de poet pe care aș paria cu mana mea dreaptă, cea nu atât de bobadilică deci.
În poemul de față totuși aș renunța la vocativul psalmic din final... sună ca nuca în perete, părerea mea.
Keep on the good work.
Andu
metafore strict ecletice propuse unei epoci contractorii mentalitatii alegorice.
pentru textul : Așteptând să-mi crească degetele deImaginea din prima strofa nu este una credibila din punct de vedere logic ("turnul de sticla" ce isi afla punctul de pornire in chiar miezul pamantului dar nu-l trancende nu implica defel existenta unui spatiu al privirii, al observatiei... nu cred ca te-ai referit la introspectie)... nici o posibila interpretare spirituala nu cred ca este sustinuta, mai ales in contextul htonian (mijlocul pamantului)/falic (turnul)... aici nu m-ai convins si cred ca de fapt te-ai lasat dusa de o reverie fara insa a putea exprima un tablou coerent. Imi pare buclucasa exprimarea "uneori se aud sunete"... pot sa ma gandesc la faptul ca s-a vrut sugerata imaginea unei potentialitati in sensul ca sunetul reprezinta doar o parte a unui univers care se doreste a fi inteles. Formulari de genul "orologiul din turn", "cheița de aramă", "tangoul serilor de bronz" cred ca nu sunt potrivite pentru a sugera categoria de stari/idei pe care le regasim in textele autoarei. Mie imi pare un poem slab si prea descriptiv cu un titlu nepotrivit. Poate ca ar trebui rescris mai cu nerv.
pentru textul : Tango depoemul ăsta al tău...incredibil de simplu și totuși, atât de profund, atât de viu, m-a uns pe suflet, cum se spune. poate că ana cea din final e cea care a țesut perdeaua prin care să se poată filtra discret poemul acesta dinspre lume spre tine și mai apoi dinspre tine spre noi...cinste anei!
pentru textul : dacă aș fi perdea deimi place aceasta consecventa a formelor. penultima strofa nu prea are logica. retin "și ne sorbeam/din buze moi,/șampania cu gust/de ploi"
pentru textul : Dor de noi de...daca sunt "licente poetice", voi fi onorata se le primesc si, cu siguranta, ma voi gandi si la replici pe masura, domnule gorun. fragmentul pe care mi l-ati reprodus este excelent. m-ar interesa un link spre el, daca este cu putinta. pana la urma, ce ne-am face fara distractia presarata cu putina rautate, intr-o asa vara caniculara in care granele patriei noastre se usuca in arsita si poetii se trateaza de akedia... ?! :)
pentru textul : Solomon Science demultumesc Miha, Raluca si doamna Maria pentru citirea textului meu! Am sa țin cont de parerile dv.
pentru textul : nevoia de surâs deamice, vorba lu'caragiale..esti... hore israel e o arie din oratoriul elias de felix mendelssohn batholdy, semnifica vocea profetului..,,asculta israel'' nu voiam sa te binedispun ci sa te pun pe ganduri, daca voiam sa te binedispun ma faceam geisha.
pentru textul : Höre Israel deAranca, sorcova nu e un obicei ortodox. Sărbătoarea creștină a Crăciunului se intersectează mai mult temporal cu obiceiuri populare românești precum sorcova sau plugușorul. Mai degrabă, sorcova reflectă într-o anume măsură expresia asimilării simbolice a culturii religioase creștine în sărbătorirea anului nou. Copiii "merg" cu sorcova sau cu plugul așa cum merg cu steaua, dar versurile textelor rostite cu aceste ocazii nu reflectă același lucru. Sorcova are o notă preponderent folclorică și doar vag simbolic religioasă. Cel puțin asta este părerea mea rezultată atât din practica sorcovitului, cât și din ce am mai citit referitor la tradiții și obiceiuri. Lucian, te-am atins sper nu doar cu sorcova vesela! Yester, pe tine te-am mai citit și prin altă parte. Mi-am amintit pentru că ești din Tecuci, din locul pe unde am copilărit. Mulțam de apreciere. Poemul e un cadou pentru cineva anume. Știe el. Că bine zici "dulceață de cireșe amare".
pentru textul : celui drag deîncântată de trecere. speram ca opiniile dumneavoastră să depăşească graniţele încadrării, dar o iau ca pe No Comment.
pentru textul : Your message has been sent deMulţumesc fiecăruia şi tuturor deopotrivă.
Pagini