după câte ştiu, nu ţi-am cerut părerea şi nici vreun covrig, poet al pieţei agro-alimentare. mi-am spus părerea şi nu cred că trăim în trecut să fiu interogat de tine. stai liniştit şi nu te mai deranja.

Mi se pare cam sofisticat textul, un fel de poezie cuantica. Nu inteleg cum de apare asa ceva la un autor care se vrea consacrat: " nori ce au învăţat cum să ţină ploaia în ei". Pare a fi o traducere google. Remediaza, pe cat posibil. Strofa cu trotinetele e nereusit redata. Versul "în stînga un bărbat sărută poza iubitei cu urna soţiei pe genunchi" nu imi arata mie, ca lector, ca e vorba de aceeasi femeie, iubita dinainte de a-i deveni sotie, ci, in mod hilar, de iubita de dupa sau din timpul casatoriei.

Mie cel mai bun mi se pare ultimul vers, adica, in sfarsit, un vers!
In rest, nu curge, nu se leaga, ideea e grozava, insa redarea e greoi exprimata in romaneste. Poate ca ar suna mai bine in engleza.

trebuie să recunosc faptul că citesc, la o oră târzie din noapte, acest poem confesiune molcomă, sensibilă și plină de elemente nostalgice care trezesc în mine o duioșie pe care cred că Luminița a intenționat să o sublinieze. Există în trecutul nostru fapte mărunte ,dar din care este alcătuită viața. Amintirile ni le împrospătează și uneori ne regăsim în ele, dar printr-o miraculoasă conexiune ele trăiesc odată cu noi chiar dacă nu în același spațiu. tăiatul mămăligii cu ața, ciupercile tăvălite în sare pe plita încinsă, precum și neînțelesurile unor structuri existențiale ale celor dragi care au fost pentru noi și vor rămâne prin noi. Frumos poem, Luminița! Ultimul singur vers l-aș elimina pentru că "din inima lui bătută în cuie de iarbă" este un final puternic.

mulțumesc de trecere și pentru semn.

p.s. pana la urma la care parfum te-ai referit: cu Pacino sau al lui Suskind?

Doamne, mare e gradina lui Dumnezeu. Nu credeam ca frustrarea si invidia pot ajunge la acest nivel. Sa te decazi in asemenea hal, mai ales cand esti scriitor si reprezinti o uniune, si sa faci referire despre poeti in astfel de texte, nu numai ca este scandalos dar denota si impotenta lirica. Si nu e prima oara cand se intampla asa ceva, i-am dat individului sansa sa se scuze si nu a facut-o. Nu voi face o plangere impotriva lui. Sunt doar dezgustat, foarte dezgustat. Drept pentru care, cu parere de rau pentru Virgil, Vlad si inca cativa oameni seriosi, va anunt ca nu mai am ce cauta pe aici.

Doream să știu cât este timpul de logare maxim. Mi s-a întâmplat să scriu comm fără să realizez că nu mai eram logată și am pierdut comentariile de 2 ori. (Desigur, am scris altele.) Mulțam.

Andu, consilul Hermeneia consideră comentariul tău ca fiind contrar principiilor stipulate în regulament. La prima abatere va trebui să îți suspendăm contul pe o perioadă nedeterminată.

A, încă ceva: pentru ultima strofă, pentru portretul Scrâșnitorului, pentru ultimele trei versuri, pentru contrastul acesta cardian (original totuși) "mintea lui urâcioasă / gândurile noastre pline de frică", de parcă îl văd pe Ender vorbind în numele simpaticului pequenino Human în fața unei omeniri înspăimântate, care se prelungește în contrastul "raman" / "varelse", îți acord o peniță.

Virgil, scuza-ma, comentariul anterior a fost scris de Vladimir. Vladimir, tie ti se adreseaza, desigur. :) Bun revenit. Mesajul este pentru tine.

Virgil iti multumesc de trecere si de sugestie. Te mai astept Djamal

ce text breaz mai e și ăsta? acu îl citesc și mă închin și scuip în sân ptiu drace!
Doamne, Domnul Dumnezeu etc... ce să mai zic... AMIN frate!
un poem desprins din seminarul teologic de la fără frecvență

Zilele acestea citeam o cronică a lui Vintilă Mihăilescu, intitulată Țara mea ca o manea. Citatul de mai jos, mi s-a părut reprezentativ, în aceeași orine de idei:
” După ani de frustrări regulate şi alienări sistematice, „capitalismul“ scotea dorinţa de pe cartelă şi băga jubilaţia la liber. Iar maneliştii au sesizat rapid această nouă „cerere“ a publicului şi i-au cîntat în strună: dorinţele voastre vor fi realitate!

Partea sumbră a acestui narcisism descătuşat şi invadator este că, la acest nivel şi astfel orchestrate, dorinţele nu pot fi decît bazale: sex, avere şi, mai presus de toate, putere. A le avea înseamnă a reuşi, a fi un winner – sau, în termenii manelelor, un barosan. În caz contrar, nu eşti decît un amărît de fraier. Redundanţa obsesivă a manelelor a conturat astfel cel mai consistent model de reuşită socială din România recentă: dorinţa de a fi „barosan“ cu orice preţ vs angoasa de a nu deveni un „fraier“. Tertium non datur!

Tot manelele au exprimat – şi astfel au cristalizat – mijloacele utilizate deja pentru a atinge această aspiraţie socială: să ai „tupeu“ şi să faci „ce vrea muşchii tăi“. Singurul obstacol pe acest drum spre reuşită sînt „duşmanii“. Lumea românească flatată de manele este astfel una darwinistă, în care singurele două categorii sociale semnificative sînt prietenii şi duşmanii, iar singurele două statute reprezentative sînt barosanii şi fraierii. Pentru a cîştiga apartenenţa la categoriile pozitive ale acestei dihotomii structurale, mijloacele sînt cele ale selecţiei naturale.”
Prin urmare, există idei despre ceea ce se întâmplă de fapt, problemele societății românești contemporane se cunosc, dar care sunt soluțiile practice de rezolvare ? Ce putem face, ce putem alege, Quo Vadis Domine, se întreabă omul prins între Scylla și Caribda zilelor noastre.

imi place coperta si ideea sugerata de cerneala P. impreuna cu acest condei, de care-mi amintesc, acum, la batranete, de parca-ar fi fost ieri. felicitari, alina, felicitari, vlad!
ma bucur ca fac si eu parte, umilul si modestul care sunt, din a 10-a antologie Virtualia. oare cum oi mai fi si-oi mai scrie la a 50-a antologie? abia astept sa vad!
pana atunci, bravo tuturor fenomenelor care apar in acest caiet poetic. sper din inima ca si textele mele sa fie eligibile...