ma bucur ca poemul a adunat cititori si opinii pozitive. este, cum spuneam in subtitlu, "un rest" filosofico-emotional dintr-un mai amplu interviu cu actrita, despre subiectul cailor salbatici maltratati de la Letea care, sper, nu va este strain. fireste, acesta era doar un punct de pornire. mai departe scrie in carte

va dau, mai jos, si scrisoare Oanei:

"Ce text echilibrat, lipsit de patetism şi de impact trebuie conceput pentru a stopa o crimă? Ce fel de text trebuie compus că să poată provocă o stopare a unei atrocităţi? Poate un mesaj, un text , o rugă, un urlet să oprească cruzimea absurdă, oarbă , scârboasă? De trei zile zeci de mii de oameni scriu pe toate forurile posibile, la toate ziarele, televiziunile etc. cerând stoparea măcelului de la Letea în care zeci de căi sunt masacraţi. Şi NIMIC! Mă adresez clasei politice din România... căci totul, din păcate, se rezolvă mai întâi de toate politic... Ce aţi întreprins, domnilor în legătură cu această problemă?... Nu mă interesează explicaţii... Nimic nu poate argumenta crima. Cine conduce această ţară? Cine e factor de decizie? Vreau să ştiu. Spuneţi-mi cine o conduce? Eu nu mai ştiu. Vreau să le spun conducătorilor acestei ţări, oamenilor politici, factorilor de minimă decizie: aţi decăzut din starea de OM. Este sub demnitatea dumneavoastră să vă sesizaţi când e vorba despre măcel asupra câinilor sau cailor?... Dar oare e sub demnitatea dumneavoastră să vă sesizaţi când zeci de mii de cetăţeni ai acestei ţări sunt agresaţi, violentaţi, jigniţi, dezamăgiţi, indignaţi, nemulţumiţi de nepăsarea dumneavoastră? Cred că sunteţi Obligaţi să reacţionaţi!
Vin alegerile. Dacă nu iubiţi şi nu respectaţi Viul...de ce nu reacţionaţi barem din cinism? Nu vrea nimeni să-mi câştige votul? Dacă nu puteţi gândi frumos, gândiţi urât - dar gândiţi!
M-am săturat ca ţara mea să fie considerată criminală, hoaţă, barbară, înapoiată, pentru că dumneavoastră nu sunteţi capabili de a o sluji.
M-am săturat să mă simt mânjită de sânge nevinovat din cauza nepăsării şi automat complicităţii dumneavoastră la crime!

Iubesc România pînă la durere dar urăsc pe oricine ucide sau e părtaş la crimă.
Mesajul e patetic? Nu. E tragic. Pentru că situaţia cailor de la Letea e tragică! Nu spuneţi că nu există soluţii de rezolvare a situaţiei! Întotdeauna există o soluţie dacă există voinţa de a rezolvă problemă!"

cînd citesc texte din acestea îmi dau seama că sînt poezie dar cred că probabil ar fi mai poezie dacă ar fi "din cauza sentimentului" mai degrabă decît "despre sentiment". părerea mea.

incarci poezia cu elemente care unoeri pot fi deduse usor. De ce este nevoie sa pui Peoenix la sfarsit?

alma, daca te-a suparat comentariul meu te rog sa-mi spui. nu se va repeta. serios.

cand mai ai probleme de acest gen sau nu, scrie. dupa cum stii o pb nu vine niciodata singura, dar s-ar putea sa plece cu ceva....tu sigur vei ramane cu ceva. si nu numai tu. ps:

cauta-ma si vei vedea. :)

Adriana Lisandru, te-as ruga sa te abtii in a comenta comentariile altor autori. Daca ai ceva de spus cu privire la fotografie, iti recomand experimentele lui Virgil pentru a intelege macar despre ce e vorba.

Am timp s-o fac până îmi dau ochii peste cap ca pe-o pălincă de ardeal.

O fi ziua banală, dar tu, Paul, ai ,,debanalizat-o" :) într-un poem în care reusesti să induci stări de o sensibilitate rară:
,,stau în parc
cum se stă după înhumare"
,,sunt liturghie fadă
prohod lângă un mormânt"
,,să pui în ele o cană de ceai
cum pui un bebeluș la somn"
din alte timpuri"
,,lichidul frige
odată cu grija ta fermecătoare"
Finalul este relaxant, usor aforistic în ultima rostire, si mi-e tare drag ,,Visele nu pot fi grăbite" Un poem de jar si o alunecare tandră. Felicitări!

PS. Felicit antecomentatorii pentru o atmosferă cu totul specială.Si vă mulţumesc. Mi-e bine.

Apariție 3 Ce nevoie avem de stele, de cer, de munți, mări, și câmpii, de izvoare, de poieni, de turnuri, de cetăți, de pereți de biblioteci, de bulevarde, de autostrăzi, de armuri, de flori, de internet, de tablouri, săbii, sculpturi, icoane, catedrale, muzee, ș.am.d. ?!?... Să revenim la vremea când scaunele stăteau aliniate în săli de cinema sau biserici, când florile decorau ferestrele caselor zugrăvite alb-gălbui cu mușcate, când seara cădea pe străzi lăptoasă înghițind felinarele proaspăt vopsite, Când vitrinele erau pline de manechini Îmbrăcați cu haine la modă, ș.am.d. Gânduri pline de parfum și visare viază când privesc imaginea tabloului tău cu manechin îmbrăcat atât de învechit și iepure împăiat, și tablou arhaic în casa de lemn… și mă întreb: Ce rost au hainele vechi sau cu ce rost purtăm haine dacă se învechesc ca stelele, ca cerul, ca bulevardele, ca muzeele, ca tablourile, cetățile… Mai bine să revenim.

amintire aşa de firesc prins, un film care odată developat pare viu, o schiţă în care apar elementele esenţiale pentru a reda o stare. mi-a plăcut.

multumesc, Virgil..

catedrala din modena pentru o clipa a devenit scena de teatru.. luciano pavarotti a lasat pana in cele mai mici detalii ,,regia'' acestui ultim concert mut... in fundal, un cor al robilor ...nabuccieni laici si clerici imprejurul unei sunet metamorfozat sub ochii lor in lebada apoi in fum... trioul carerras, pavarotti & domingo a adus laolalta un tenor spint, unul liric si unul dramatic o trinitate sonora impecabila tehnic si timbral...cladita pe scoala de bel canto italiana da, a avut si detractori cum sta bine oricarui demiurg....ca nu stia note? e hilar sa se spuna asta despre un om care a abordat un repertoriu vast epuizand toate rolurile specifice tipului sau de glas, a lasat interpretari de referinta intrand alaturi de marilyn horne si joan suttherland intr/o distributie care a tinut casa inchisa stagiuni intregi la marile teatre ... a impresionat prin acuratete intonationala, prin agilitate vocala intrucat era singurul barbat care putea executa triluri sublime!!!! a fost de o jovialitate extravaganta as putea spune cum doar cei nascuti in italia pot fi, a avut un trup maiestuos si totusi nu i/a incaput sufletul... era nevoie de o astfel de cutie de rezonanta pentru un instrument muzical de exceptie... ascultand inregistrarile lui acum cateva luni si reascultandu/le acum se simte pe pelicula ca a murit... ma uit si mi/e teama sunetul sa nu se deterioreze, fiecare opus in format audio sau video devenind un tablou ...artistul a murit , a murit , a murit... cand isi desfacea batista alba la concertele de caritate imi aduceam aminte de batranii care inodau un ban alb in stergar pentru zilele negre... spirit profund religios, si/a ales o data anume sa plece in ceruri..cu renumita curtoazie specifica italienilor a deschis cortinele cerurilor cu ave maria inchinandu/se Fecioarei pe care atat ortodocsii cat si catolicii o cinstesc in chip deosebit... as vrea sa mai adaug faptul ca a fost un cantaret atat al elitelor muzicale cat si al publicului larg, a dus opera in parc, pe stadion, mai mult a avut colaborari cu interpreti apartinand altor genuri muzicale innobiland prin glasul sau acele clipe dar revenind la opera si/a definit un stil inconfundabil... nu mai era nevoie sa vedem trupul imens era de ajuns sa auzim primul sunet si dadeam sonorul mai tare...ssst, canta pavarotti...

E unul dintre rarele mele texte de stare. Poate de aici si cripticul, cu toate ca, daca-l explic, e lesne de inteles. "Micile goluri de poezie" sunt si nu chiar :). Pentru ca ele pedaleaza pe creerea unei stari. Dar acel ""cu nerabdare", de exemplu, este gol de poezie. Oarece inedit suna oarescum ciudat, dar banuiesc ca e de bine :). "Stilul matur" ma caracterizeaza, spuse el incercand sa para mai mare in oglinda.

rog un editor să-i presteze lui Andu vechea formulă, când va fi cazul: "veni vidi scos cu șuturi în fund" (cu care e obișuit) sau de ce nu cur, ca să citez un clasic timid care prefera dosul.