eu as renunta la prima strofa (: pentru ca e prea cerebrala pentru ce urmeaza.
in rest mi-a placut, doar ca , versul
"ochii cu albastru spart şi roşu ud," l-as scoate nu mi se pare poetic/ estetic. si o mica nemultumire la tendinta de a folosi deseori multe adverbe, de a explica cum faci ceva, de
ex. "calcai grabit si subtire". mie mi se pare pretios, acest subtire, plus ca imediat apare si varianta de a calca gros, in mint, care suna oribil. astea sunt
micile mele obiectii.
ultima strofa e plina de emotie, ultimul vers, dramatic, asa cum imi place mie:) ( multi de si , dar e clara abordarea,).
in final, da, o despartire faina, daca exista asa ceva. my pen.
Aş tăia "paralziat", vinde cumva redundant după "hipnotizat". Şi la comparaţia "marmură vie" aş mai umbla - nu ştiu cum (la nivel de comparaţie, evident) ar mai putea ieşi "marmura" de sub aura eminesciană.
Ai un ritm interior uşor, iar ideatica îl susţine. Un soi de vis conştient, textul tău.
carevasăzică, moncher, nu esti de acord.
de-aia, vorbind serios, nu ţi-am dat nici eu peniţă la urîţii. că nici nu mi-a plăcut slalomul tău printre carevasăzică.
Îți plac metaforele dar textul este defectuos. Și iată de ce: expresia "lumina se leapădă de iscodit alcovuri de amanți" sună aproximativ agramat sau cel puțin nepotrivit. A doua strofă are un alt defect. Prezența repetată a adjectivului postat anterior o face să sune ciudat. Aș spune languros de nepoetic.
Păi, nu culeg poeții stelele, să le ofere iubitei? Nu taie lumina, ca o lamă de cuțit? Nu scârțâie luna, ca talpa de crep a pantofilor? Și câte altele... Nu mi-ai spus, însă, dacă ai găsit și ceva poezie în doina ce-am doinito Sofiei. Cu simpatie, P.S. Nu-l mai pomeni pe dl. sixtus, că iarăși trebuie să las totul baltă și să caut tămâia... =))
Sunt câteva imagini interesante și de reținut: "De ce-i atâta gol între silabe" (de ce-i?), "ne dizolvăm căzuți în rugă". Și în rest, chiar mi-a plăcut poemul tău. Ce nu sună tocmai bine: rima precuvânt / cuvânt. 'nnebunește cu 3 de n. :)
Peste realitățile devenite amintire s-a așternut nostalgic voalul poeziei.
Până la urmă valoarea a tot ce este materie este dată de încărcătura sentimentală pe care aceasta o acumulează undeva în trecutul nostru plin de râsete :)
Iată cum, prin tehnica detaliului și a colajului lexical, prin doza acceptabilă de vulnerabilitate, prin discernământ, se poate face poezie din ceea ce ar fi putut părea la început un banal inventar sau un album învechit sau o pagină de jurnal îngălbenită.
Îmi plăcu mult cubul transparent al fericirii voastre.
tin general, titlurile tale sunt acceptabile, insa textele par a fi scrise de o persoana care nu este bărbată. nu cred ca ai curaj sa spui ce simti tu. decat o tentativa de spovedanie mai bine vandut demonilor
"realitatea îmbolnăvită de echilibru
în buna dispoziţie a spatelui" - versuri astronomice. Doar aici, acum, autorul poate fi genial, iar cititorul, bou.
năzuind neființa gri sufletul, suferind de cromatice migrene fericite, prea optimiste râzând în a lor disperare imaterială. Colericul viu are dor melancolic în abilitatea neființei din ființă ia să vedem noi metafizica asta grea de cap cât ar fi. deci : sufletul dorind intrarea în neant în postura de gri, adică nici cu albul, reprezentat aici prin bine, nici cu antonimul său ce reprezintă "răul", suferă de culoarea stărilor de melancolie, uneori fericite. demn de subliniat această sintagmă migrene fericite. faptul că aceste stări sunt prea "optimiste" ține de naturelul autorului care le privește ironic ca pe ceea ce sunt, imateriale Firea poetului are dorurile clar exprimate în trecerea pasageră de a privi de multe ori moartea din viu.( abilitatea neființei/din ființă. uffff! ce greu fuse:)! imaginea este reușită, reprezintă cu succes versurile, ermetice în parte, cu sapiditatea lor însă. alăturarea este reușită, tonul este original, toate îndeamnă la a revedea, a reciti, a regândi. nefiind nici mungiu (nici pipidi sau cum s-o fi scriind numele cu pricina) nu pot decât să apreciez în limitele mele alăturarea aceasta de enigmă-explicație, adicătelea text-imagine. la urma urmei dacă nu facem focul în rai, în iad nu va mai fi nevoie:)!
Andu, in primul rand, multumesc pentru timpul acordat. bun. finalul: ma gandisem si eu la varianta pe care ai propus-o tu, tocmai fiindca incercam sa fug de o comparatie extrem de explicita; dar, nu stiu de ce, nu m-a convins. poate fiindca mi se parea ca ceea ce obtin astfel devine incert...iar eu aveam nevoie, in final, de claritate. si ai dreptate, am folosit "cum" drept alternativa la "ca". dar de ce spui ca acest detalui schimba cheia lecturii? sau, ca sa fie limpede - cum se vede de la tine? o sa ma gandesc inca o data, ce sa fac? las sa mai treaca ceva timp si revin, acum textul inca "frige" si nu ma lasa sa ma apropii prea mult. punctul doi: ce vrei sa spui cu folosirea timpului prezent? sau unde nu l-am folosit si el s-ar impune? al treilea aspect: nu, "urlu fericita in mine" , nu "la mine"...pentru ca pestera e inlauntru. nu-i vorba despre faptul ca "nu asta voiam sa aud"...ba dimpotriva, chiar de asa ceva aveam nevoie. si ti-as fi recunoscatoare daca mi-ai raspunde la cele doua intrebari, nu-ti fa probleme, nu sufar de orgolii auctoriale nejustificate. orice text de-al meu e perfectibil.
Fara indoiala, Dorin Cozan a progresat in ultimii ani.Cel mai interesant este ca, in ciuda profesiei sale de profesor de filosofie, abordeaza scrierea cu mult ludic si pasiune. Pe ici pe colo dialoguri si jocuri soresciene, stanesciene. Pesemne dragostea pentru sotie si copil se materializeaza si in scris. Pentru bine, ca autor ci cititor versat de poezie, prima parte a textului o gasesc cea mai reusita. Citez: Ochii tăi au căutat în mine lumina Ca să înflorească –mi-am zis-, am dus pumnii la ochi Și am privit în mine întâi cu un deget, Degetul mic Sub aortă, -ca să vezi!-crescuse un piersic “Ce tare!”- îmi zic Un piersic cu piersici mari, cu mult puf Iară sub el cânta, cu năduf, Un inorog mic Mai departe stilul este personal si foarte erotic. Mi-ar fi placut sa pui altceva in loc de cada, cada e mai putin poetic, eventual o mansarda sau altceva si sa eviti expresia - goala de cuvinte. Succese in continuare, seriozitate maxima in actul creatiei, fie si ludic, si vei ajunge acolo unde iti doresti.
Stefane, nu orice cutit aruncat in piatra scoate apa..asta-i una Bianca nu e o cruella a siteului ci relamente e un spirit intelept intr-un lujer de trup, tu nu ai vazut-o dar eu, da ... ai strigat cu pieptul dezgolit, te-ai racorit ... injuraturile oricat ar fi de estetice nu pot fi sacre... le lipseste lumina... in ultima instanta avem tot dreptul sa ne jucam cu cuvintele, Domnul va intra in joaca noastra de copii insa ranindu-l tot noi vom sangera... exista o granita inviyilbila de unde ceea ce ai scris e mai mult stoarcere de piatra de carbit decat alb de var cu care sa insemnam livada din noi... si buruienile au locul lor pe camp dar sunt smulse ...
şi eu care credeam că ai murit deja din cauză de dispariţie. dar bogdaproste că uite că nu. vie şi nevătămată şi chiar cu coada înfăşurată pe mînă. nici nu ştii ce sperietură. ziceam e o stafie, un duh, o arătare. măi să fie. şi cînd colo ioana cea cumplita mai scrie. asta cînd nu se înfoaie şi mai alungă animalele mici. un text pe care îl prefer. iar la orizontul de aşteptare ne potrivim. deepwater horizon.
o imagine a sterilitatii, chiar ma gindeam la ea in aceasta dimineata cind cineva ridica din nou zidurile cazute cindva peste noapte, pastrind inca tencuiala gindurilor mincate de carii metafore deosebit de reusite, de forta: "si mîinile mele nu mai au arbori în care să doarmă" "sterile, mîinile mele nu pot să mai creasca" "împăcarea trupului cu absența mă face să tremur: îngerii cu nume de păsări și-au luat zborul din cuiburi..." emiemi, acest text pare, de la distanta, unul din cele mai bune citite in ultima vreme.
iată un text pentru care mă abțin să scriu prea mult pentru că risc să devin prea „personal”. așa se scrie poezie ! cine are nevoie de amorul nostru, de dumnezeii noștri de zahăr și mir? cine are nevoie de patria noastră de mucava? alții au una de 5 mii de ani și toți se pișă pe ea. da, îmi vine să mușc. dar mă abțin. ca să nu aibă probleme burghezul din mine. o peniță. care oricît de aur ar fi e tot de tablă. să nu te oprești...
Stimata Ecaterina Bargan, sa lamurim cateva aspecte. In primul rand mi-ar placea sa nu ma tutuiti. Nu este o obligatie, doar o chestiune de principii. In al doilea rand, cred ca stiu foarte bine ce se intampla. Ideea este ca trebuie sa fim verticali, indiferent de simpatii sau popularitate in diverse locuri. In privinta poeziei de fata, ce as putea spune? Poetul are placerea de a construi imagini, pe fondul unei revolte personale. Ii place sa mai plaseze pe ici-colo cate un cuvant mai sugubet - derviși. Nu putem sti daca aceste cuvinte sunt aparute ca o revelatie sau ca o simpla parataxa insa putem vedea daca ele se integreaza armonios in text. Problema in acest text, din punctul meu de vedere, o constituie incercarea de a filosofa eristic, acolo unde o intreaga umanitate nu ar fi de acord. Asta ca sa ma refer la versul 4. Insa e libertatea fiecaruia sa creada ce vrea, individul nu este obligat sa se supuna majoritatii. Exista si versuri frumoase - de ce suntem vinovati ca scriem numele tau - acest vers fiind dupa parerea mea singurul care se ridica la pretentii de mare poezie, vers in jurul caruia se poate construi oricand, intr-un moment de maxima inspiratie, un poem extrem de valoros.
mulţumesc pentru semnul de lectură Virgil, deşi nu am înţeles dacă ţi-a plăcut sau nu. Eu cred că e mai degrabă kafkaesc, nu snoavă. Textul gestează de ieri când am iniţiat imaginea omului tras pe rotiţele ceasului, imagine care poate fi înţeleasă de unii, cred eu.
Younger Sister, și eu cred că nimic nu este întâmplător. Nu știu dacă ai să mă crezi că azi dimineață, când scriam textul, am avut un gând către tine și poemele tale. Încă o dată, îți mulțumesc pentru trecerea ta pe aici.
e ok ideea să pui câteva versuri cu rimă, însă nu terminații verbale, sunt prea facile. încearcă să nu mai folosești inversiuni, sunt obositoare. mă refer la "tulburat asfințitul în undele apei își caută chipul". topica obișnuită nu dă greș niciodată :)
are si simplitate si oarecare iz psalmodic dar nici pic de mister. astfel de poeme trebuie sa contina mister si miracol. miracolul painii, al pamantului (absolut deloc neputincios; nu stiu de unde ai scos "neputinta pamantului"), povestea lui ahab (cam fara legatura), vina lui, etc.. poate nu prind eu ideea. ...
da, pământul este pentru toţi, câteodată în patru labe, câteodată cu privirea tulbure. Dar ceea ce îmi place cu adevărat în poezie sunt prima şi ultima strofă. Verdele ierbii se schimbă în zonele cu climă temperată din vreme în vreme. Mie poezia mi-a redat "nostalgia sintezei".
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Se apropie ziua cea mare ( prima). Felicitări, Virgil, și la mai multe ...cărți și lansări.
pentru textul : Virgil Titarenco - “Mirabile dictu” - Editura Grinta, Cluj, 2007 deeu as renunta la prima strofa (: pentru ca e prea cerebrala pentru ce urmeaza.
in rest mi-a placut, doar ca , versul
"ochii cu albastru spart şi roşu ud," l-as scoate nu mi se pare poetic/ estetic. si o mica nemultumire la tendinta de a folosi deseori multe adverbe, de a explica cum faci ceva, de
pentru textul : Despărţire deex. "calcai grabit si subtire". mie mi se pare pretios, acest subtire, plus ca imediat apare si varianta de a calca gros, in mint, care suna oribil. astea sunt
micile mele obiectii.
ultima strofa e plina de emotie, ultimul vers, dramatic, asa cum imi place mie:) ( multi de si , dar e clara abordarea,).
in final, da, o despartire faina, daca exista asa ceva. my pen.
Aş tăia "paralziat", vinde cumva redundant după "hipnotizat". Şi la comparaţia "marmură vie" aş mai umbla - nu ştiu cum (la nivel de comparaţie, evident) ar mai putea ieşi "marmura" de sub aura eminesciană.
Ai un ritm interior uşor, iar ideatica îl susţine. Un soi de vis conştient, textul tău.
pentru textul : cum atingi pietrele acelea netede ale caldarîmului denu e o zicere înțeleaptă, e un poem de stare. eu nu aș reveni pe un poem de factura asta.
pentru textul : dincolo de politică e camera mea decarevasăzică, moncher, nu esti de acord.
pentru textul : confesiuni nocturne dede-aia, vorbind serios, nu ţi-am dat nici eu peniţă la urîţii. că nici nu mi-a plăcut slalomul tău printre carevasăzică.
Îți plac metaforele dar textul este defectuos. Și iată de ce: expresia "lumina se leapădă de iscodit alcovuri de amanți" sună aproximativ agramat sau cel puțin nepotrivit. A doua strofă are un alt defect. Prezența repetată a adjectivului postat anterior o face să sune ciudat. Aș spune languros de nepoetic.
pentru textul : Crepuscul deAșa este Alma, nimeni nu știe de unde vine nici încotro se îndreaptă ceea ce anticii numeau nebunia divină.
pentru textul : Transeptul dePăi, nu culeg poeții stelele, să le ofere iubitei? Nu taie lumina, ca o lamă de cuțit? Nu scârțâie luna, ca talpa de crep a pantofilor? Și câte altele... Nu mi-ai spus, însă, dacă ai găsit și ceva poezie în doina ce-am doinito Sofiei. Cu simpatie, P.S. Nu-l mai pomeni pe dl. sixtus, că iarăși trebuie să las totul baltă și să caut tămâia... =))
pentru textul : doină pe potriva sorții deerata: "in mod deosebit, prima strofa mi se pare remarcabila"
pentru textul : Voci dedar mai bine îmi ziceați, doamna manole, dacă v-ați gîndit tot la un sex oral cu ejaculare, citind poemu
pentru textul : Cândva deSunt câteva imagini interesante și de reținut: "De ce-i atâta gol între silabe" (de ce-i?), "ne dizolvăm căzuți în rugă". Și în rest, chiar mi-a plăcut poemul tău. Ce nu sună tocmai bine: rima precuvânt / cuvânt. 'nnebunește cu 3 de n. :)
pentru textul : Si de ai fost detext slab. oare nu este evident? apoi, aș vrea să nu mai pui data și ora la sfîrșitul textelor. formatarea site-ului o presupune.
pentru textul : Minciuna aceea cu chip de femeie bătrână şi grasă, şi-nfometată tot timpul după tot ceea ce este străin dePeste realitățile devenite amintire s-a așternut nostalgic voalul poeziei.
pentru textul : crochiu VI dePână la urmă valoarea a tot ce este materie este dată de încărcătura sentimentală pe care aceasta o acumulează undeva în trecutul nostru plin de râsete :)
Iată cum, prin tehnica detaliului și a colajului lexical, prin doza acceptabilă de vulnerabilitate, prin discernământ, se poate face poezie din ceea ce ar fi putut părea la început un banal inventar sau un album învechit sau o pagină de jurnal îngălbenită.
Îmi plăcu mult cubul transparent al fericirii voastre.
tin general, titlurile tale sunt acceptabile, insa textele par a fi scrise de o persoana care nu este bărbată. nu cred ca ai curaj sa spui ce simti tu. decat o tentativa de spovedanie mai bine vandut demonilor
pentru textul : Nu plânge Moira de"realitatea îmbolnăvită de echilibru
pentru textul : posesorul de realitate deîn buna dispoziţie a spatelui" - versuri astronomice. Doar aici, acum, autorul poate fi genial, iar cititorul, bou.
năzuind neființa gri sufletul, suferind de cromatice migrene fericite, prea optimiste râzând în a lor disperare imaterială. Colericul viu are dor melancolic în abilitatea neființei din ființă ia să vedem noi metafizica asta grea de cap cât ar fi. deci : sufletul dorind intrarea în neant în postura de gri, adică nici cu albul, reprezentat aici prin bine, nici cu antonimul său ce reprezintă "răul", suferă de culoarea stărilor de melancolie, uneori fericite. demn de subliniat această sintagmă migrene fericite. faptul că aceste stări sunt prea "optimiste" ține de naturelul autorului care le privește ironic ca pe ceea ce sunt, imateriale Firea poetului are dorurile clar exprimate în trecerea pasageră de a privi de multe ori moartea din viu.( abilitatea neființei/din ființă. uffff! ce greu fuse:)! imaginea este reușită, reprezintă cu succes versurile, ermetice în parte, cu sapiditatea lor însă. alăturarea este reușită, tonul este original, toate îndeamnă la a revedea, a reciti, a regândi. nefiind nici mungiu (nici pipidi sau cum s-o fi scriind numele cu pricina) nu pot decât să apreciez în limitele mele alăturarea aceasta de enigmă-explicație, adicătelea text-imagine. la urma urmei dacă nu facem focul în rai, în iad nu va mai fi nevoie:)!
pentru textul : euforie muribundă dee cam nevoie:) multam de zicere
pentru textul : pro'cţia copilului deAndu, in primul rand, multumesc pentru timpul acordat. bun. finalul: ma gandisem si eu la varianta pe care ai propus-o tu, tocmai fiindca incercam sa fug de o comparatie extrem de explicita; dar, nu stiu de ce, nu m-a convins. poate fiindca mi se parea ca ceea ce obtin astfel devine incert...iar eu aveam nevoie, in final, de claritate. si ai dreptate, am folosit "cum" drept alternativa la "ca". dar de ce spui ca acest detalui schimba cheia lecturii? sau, ca sa fie limpede - cum se vede de la tine? o sa ma gandesc inca o data, ce sa fac? las sa mai treaca ceva timp si revin, acum textul inca "frige" si nu ma lasa sa ma apropii prea mult. punctul doi: ce vrei sa spui cu folosirea timpului prezent? sau unde nu l-am folosit si el s-ar impune? al treilea aspect: nu, "urlu fericita in mine" , nu "la mine"...pentru ca pestera e inlauntru. nu-i vorba despre faptul ca "nu asta voiam sa aud"...ba dimpotriva, chiar de asa ceva aveam nevoie. si ti-as fi recunoscatoare daca mi-ai raspunde la cele doua intrebari, nu-ti fa probleme, nu sufar de orgolii auctoriale nejustificate. orice text de-al meu e perfectibil.
pentru textul : gravură rupestră cu femeie și măr deFara indoiala, Dorin Cozan a progresat in ultimii ani.Cel mai interesant este ca, in ciuda profesiei sale de profesor de filosofie, abordeaza scrierea cu mult ludic si pasiune. Pe ici pe colo dialoguri si jocuri soresciene, stanesciene. Pesemne dragostea pentru sotie si copil se materializeaza si in scris. Pentru bine, ca autor ci cititor versat de poezie, prima parte a textului o gasesc cea mai reusita. Citez: Ochii tăi au căutat în mine lumina Ca să înflorească –mi-am zis-, am dus pumnii la ochi Și am privit în mine întâi cu un deget, Degetul mic Sub aortă, -ca să vezi!-crescuse un piersic “Ce tare!”- îmi zic Un piersic cu piersici mari, cu mult puf Iară sub el cânta, cu năduf, Un inorog mic Mai departe stilul este personal si foarte erotic. Mi-ar fi placut sa pui altceva in loc de cada, cada e mai putin poetic, eventual o mansarda sau altceva si sa eviti expresia - goala de cuvinte. Succese in continuare, seriozitate maxima in actul creatiei, fie si ludic, si vei ajunge acolo unde iti doresti.
pentru textul : livadă de piersici, cu botoșei albi deStefane, nu orice cutit aruncat in piatra scoate apa..asta-i una Bianca nu e o cruella a siteului ci relamente e un spirit intelept intr-un lujer de trup, tu nu ai vazut-o dar eu, da ... ai strigat cu pieptul dezgolit, te-ai racorit ... injuraturile oricat ar fi de estetice nu pot fi sacre... le lipseste lumina... in ultima instanta avem tot dreptul sa ne jucam cu cuvintele, Domnul va intra in joaca noastra de copii insa ranindu-l tot noi vom sangera... exista o granita inviyilbila de unde ceea ce ai scris e mai mult stoarcere de piatra de carbit decat alb de var cu care sa insemnam livada din noi... si buruienile au locul lor pe camp dar sunt smulse ...
pentru textul : Apocalipsa după Dăncuș deDa, si mie imi place dottore nexus, insa versurile tale m-au dus cu gandul in universul lui ghigiu, deci mai aproape de gellu. Asa a fos sa fie. Andu
pentru textul : diary of a dream deşi eu care credeam că ai murit deja din cauză de dispariţie. dar bogdaproste că uite că nu. vie şi nevătămată şi chiar cu coada înfăşurată pe mînă. nici nu ştii ce sperietură. ziceam e o stafie, un duh, o arătare. măi să fie. şi cînd colo ioana cea cumplita mai scrie. asta cînd nu se înfoaie şi mai alungă animalele mici. un text pe care îl prefer. iar la orizontul de aşteptare ne potrivim. deepwater horizon.
pentru textul : orizont de aşteptare 0 deo imagine a sterilitatii, chiar ma gindeam la ea in aceasta dimineata cind cineva ridica din nou zidurile cazute cindva peste noapte, pastrind inca tencuiala gindurilor mincate de carii metafore deosebit de reusite, de forta: "si mîinile mele nu mai au arbori în care să doarmă" "sterile, mîinile mele nu pot să mai creasca" "împăcarea trupului cu absența mă face să tremur: îngerii cu nume de păsări și-au luat zborul din cuiburi..." emiemi, acest text pare, de la distanta, unul din cele mai bune citite in ultima vreme.
pentru textul : sterile mâinile mele deiată un text pentru care mă abțin să scriu prea mult pentru că risc să devin prea „personal”. așa se scrie poezie ! cine are nevoie de amorul nostru, de dumnezeii noștri de zahăr și mir? cine are nevoie de patria noastră de mucava? alții au una de 5 mii de ani și toți se pișă pe ea. da, îmi vine să mușc. dar mă abțin. ca să nu aibă probleme burghezul din mine. o peniță. care oricît de aur ar fi e tot de tablă. să nu te oprești...
pentru textul : 322 deStimata Ecaterina Bargan, sa lamurim cateva aspecte. In primul rand mi-ar placea sa nu ma tutuiti. Nu este o obligatie, doar o chestiune de principii. In al doilea rand, cred ca stiu foarte bine ce se intampla. Ideea este ca trebuie sa fim verticali, indiferent de simpatii sau popularitate in diverse locuri. In privinta poeziei de fata, ce as putea spune? Poetul are placerea de a construi imagini, pe fondul unei revolte personale. Ii place sa mai plaseze pe ici-colo cate un cuvant mai sugubet - derviși. Nu putem sti daca aceste cuvinte sunt aparute ca o revelatie sau ca o simpla parataxa insa putem vedea daca ele se integreaza armonios in text. Problema in acest text, din punctul meu de vedere, o constituie incercarea de a filosofa eristic, acolo unde o intreaga umanitate nu ar fi de acord. Asta ca sa ma refer la versul 4. Insa e libertatea fiecaruia sa creada ce vrea, individul nu este obligat sa se supuna majoritatii. Exista si versuri frumoase - de ce suntem vinovati ca scriem numele tau - acest vers fiind dupa parerea mea singurul care se ridica la pretentii de mare poezie, vers in jurul caruia se poate construi oricand, intr-un moment de maxima inspiratie, un poem extrem de valoros.
pentru textul : cîntec pentru ploaie demulţumesc pentru semnul de lectură Virgil, deşi nu am înţeles dacă ţi-a plăcut sau nu. Eu cred că e mai degrabă kafkaesc, nu snoavă. Textul gestează de ieri când am iniţiat imaginea omului tras pe rotiţele ceasului, imagine care poate fi înţeleasă de unii, cred eu.
pentru textul : naturam animae deYounger Sister, și eu cred că nimic nu este întâmplător. Nu știu dacă ai să mă crezi că azi dimineață, când scriam textul, am avut un gând către tine și poemele tale. Încă o dată, îți mulțumesc pentru trecerea ta pe aici.
pentru textul : june dee ok ideea să pui câteva versuri cu rimă, însă nu terminații verbale, sunt prea facile. încearcă să nu mai folosești inversiuni, sunt obositoare. mă refer la "tulburat asfințitul în undele apei își caută chipul". topica obișnuită nu dă greș niciodată :)
pentru textul : noi dimineți de septembrie deare si simplitate si oarecare iz psalmodic dar nici pic de mister. astfel de poeme trebuie sa contina mister si miracol. miracolul painii, al pamantului (absolut deloc neputincios; nu stiu de unde ai scos "neputinta pamantului"), povestea lui ahab (cam fara legatura), vina lui, etc.. poate nu prind eu ideea. ...
pentru textul : întoarceri deda, pământul este pentru toţi, câteodată în patru labe, câteodată cu privirea tulbure. Dar ceea ce îmi place cu adevărat în poezie sunt prima şi ultima strofă. Verdele ierbii se schimbă în zonele cu climă temperată din vreme în vreme. Mie poezia mi-a redat "nostalgia sintezei".
pentru textul : cuvinte de jurnal dePagini