Am să fac un comentariu aici pe textul tău care nu ține de textul în sine pentru că văd că de ceva timp se practică bătutul câmpilor cu voioșie pe lângă subiectul numit „literatură” Cum observ cu stupoare faptul că ți-am cerut deunăzi să mi se închidă contul și tu nu ai luat o hotărâre în legătură cu asta, consider îndreptățit să las niște rânduri explicative asupra deciziei tale de a mă transfera de la poziția de autor (poziție care mi s-a oferit prin cerere) la cea de novice. Prin urmare nu mi se pare un capăt de țară că sunt novice. Să nu se-nțeleagă greșit. Nu asta mă deranjează pe mine ci faptul că trebuia să fiți mai atenți când mi-ați atribuit statutul de autor hermeneia de la bun început. Sigur, trec și peste pasajul acesta și îmi spun: nu-i nimic este firesc să mai greșim, doar oameni suntem. De ce acum sunt novice și nu autor, știu foarte bine. Am citit și eu regulamentul ca fiecare. Greșeli gramaticale ( în cazul meu virgule plasate aiurea, poate un dezacord din grabă – subliniez faptul că toate sunt din grabă) dar nu ați văzut că atunci când mi s-a atras atenția am și mers pe text și am corectat semnalările domniilor voastre. Bun, nu-i nimic, sunt optimistă. Merg în continuare îmi spun. Totuși poate reușesc să-i conving de ceva bun. O reacție am primit-o din partea unui membru de pe site și din partea unui editor, Vladimir care se pare că în cele din urmă mă încuraja într-un fel sau altul că nu sunt chiar de lepădat la scris, ba mai mult că observă o creștere în atitudinea mea vis a vis de texte. Mi-a căzut tare bine că așa ne cade nouă oamenilor bine și-o încurajare. Fără să mi se urce la cap am considerat că pot merge mai departe dar întotdeauna trebuie să existe și un „Gică contra „. Bine, îmi spun pentru nu știu a câta oară. Hai că dracul nu-i atât de negru dar deja când ai început să arunci cu noroi de balcon comparându-mă cu un „puștan” de liceu ( mi-ai ales două clase – clasa a 9-a respectiv clasa a 10-a ca nivel de pregătire) asta mi-a format o părere ce ține strict de cei șapte ani de-acasă. Chiar așa dacă era trebuia să –ți alegi vocabularul. Nu m-a deranjat prea tare. E normal. Acum fiind locuitor al SUA, treaba se schimbă. Trec și peste asta. Ceea ce nu-nțeleg este de unde această înverșunare pe o persoană și de unde asemenea comentarii ironice la adresa mea, ca să nu mai vorbesc de bunul simț cu care m-ai tratat de fiecare dată. Nu sunt nici la școală și nici nu ești psihologul meu ca să-mi dai un diagnostic. Am șters toate textele în ideea c-o să înțelegi că nu mai îmi doresc șederea pe acest site. Ce este atât de greu de înțeles? Nu există decât două variante verticale: râmâi sau stai. Eu doresc să plec. Mi-ajunge atâta inchiziție. Regret că odată cu ștergerea textelor s-au șters și comentariile că dacă știam lăsam poarta deschisă, să vedem și reacțiile altor persoane. Vis a vis de penițe că aici este hiba. Monitorizarea mea a apărut de la nici două minute de acordare a unei penițe novicelui „pârâu”. Tot timpul am avut comentarii justificate vis a vis de o creație. Am să vă fac un opis pentru acordarea penițelor dumneavoastră și să se tragă o concluzie subiectivă ( că omul este subiectiv) asupra exemplificărilor mele: 1. Swedish blue da, finalul e slab dar eu tot dau o peniță pentru plătica aceea și pentru un text inedit pe Hermeneia 2. Aceeași lună peste sat o penita de aur pentru tot acest text extraordinar de frumos. mai putin pentru "Cui îi pasă că o stea a mai căzut?"... oare mai era nevoie de melodramatismul asta? In rest, asa cum am spus, sublim 3. cântecul Sarei poate am eu la ora asta o dispoziție mai aparte sau poate am înțeles din textul tău lucruri atît de frumos ascunse încît a trebuit să mă opresc. Este evident, după părerea mea că încă te mai frămînți cu modul de a te exprima dar eu cred că textul merită remarcat, îndeosebi pentru fluiditate. ( Poate am eu la ora asta o dispoziție?) hmm, foarte frumos. Cam seamănă cu astenia mea din comentariul lui Pârâu. Bun comentariu! Îl plasez cu multă indulgență la nivelul clasei a 11-a. Până la urmă îmi permit. Profesia mea este cea de profesor. Un merit dobândit printr-un „tocit de coate” timp de vreo șapte ani pe bâncile unei școli. 4. Experimental da, de multa vreme n-am mai citit asa ceva, un oniric in aquarela. ( Cel mai bun comentariu încadrat la secțiunea „Eu cu cine votez?” Aici mă opresc că deja mi s-a aprins un led recitind comentariile tale, nu înainte de a sublinia faptul că nu am nimic cu textele cărora li s-a acordat penița de merit a lui Virgil. Fiecare cu părerea lui. Este semn că existăm. Virgil, știi vorba aceea: pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. E ca in piesa lui Euripide , Medeea. „Mi-ai dat o zi...” dacă ai citit piesa cred că știi la ce mă refer... Eu nu sunt scriitor, niciodată nu am fost (deși îmi place să scriu, recunosc) dar sunt inteligentă. Este ca în bancul acela cu Bulă: -Mamă, mamă, Gigel are bicicletă! Vreau și eu. - Lasă mamă că tu ai cancer! Succes în conducere! Silvia BITERE
experimentul este interesant. dar, aici sint doua-trei paliere de perceptie, cel putin. primul este imaginea care sufera compozitional si cromatic, pentru ca aici nu este vorba ce dioptrii avem sau nu si nici ce monitor de exceptie sau nu. pur si simplu nu se citeste uniform nuanta de rosu aleasa pe un fond variabil ca intensitate. propunerea de dinainte de a vira putin nuanta de rosu era perfect legitima. al doilea palier e textul ca text in sine. il putem analiza, nu acum. un alt aspect, este cel al dreptului de autor privind o imagine pe care o pot lua de undeva, usor prelucra si gata, rezulta experiment...nu mi se pare corect, juridic vorbind, si asta din punctul de vedere al site-ului (care gazduieste) nu al tau. de aceea, copyright-ul a fost inventat. Madim draga, acest comentariu nu este cu rea intentie, ci inca un punct de vedere cit se poate de neutru. in ceea ce priveste textele tale, intotdeauna am constatat existenta unui grad de sensibilitate aparte.
mă gândeam așa că trezindu-mă într-o dimineață aș avea chef să scriu poemul ăsta cu dedicație tuturor celor ce nu au ce face când nu mai pot să facă pentru că doar atunci au ce face:) defulare?hmmm... sunt prea bătrân, testament poate:) de mers... nu știu la ce te gândești... dar pașii mari atrag întotdeauna atenția:)
Domnule Gorun Manolescu, vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii și pt. semnul de trecere. Nu-mi stă în fire să-mi explic textele, însă aici, mă simt nevoit să aduc câteva precizări. Nevoit, pentru că, este unul din puținele comentarii pertinente pe care le-am primit în subsolul acestui text.(nu aici, ci pe alte siteuri).
Desigur, ați făcut bine că ați amintit în comentariul d-ră de locul meu de baștină, pt. că, într-un fel sau altul, are legătură cu acest text, însă, țin să precizez că sunt plecat de acasă din 1992, așadar, locuiesc în România de peste 18 ani. În toți acești ani, am făcut nenumărate drumuri(navete) la Chișinău, în special de sărbători, ori cu ocazia vacanțelor de vară(în anii de studenție), să-mi vizitez părinții. Și în toți acești ani, am întâlnit în drumul meu persoane cu diferite păreri în legătură cu diferite lucruri. În timp, mi s-a impregnat o imagine destul de clară în minte asupra anumitor aspecte care privesc atât oamenii ce mă înconjoară, cât și teritoriul geografic în cadrul căruia îmi duc zi de zi existența. Este, dacă doriți, un text pe care l-am purtat mulți ani de zile în mine, dar pentru care nu găsisem până acum mijloacele de expresie potrivite. (Deși această tematică a mai fost abordată de mine și în alte texte, chiar dacă am făcut-o mult mai voalat) Vă respect întru totul părerea, însă primul impuls pe care l-am simțit, scriind acest text, n-a fost nostalgia, ci dezamăgirea și lipsa de speranță. Am scris efectiv ca un observator, cu detașare, despre lucruri care mă frământă de multă vreme, încă de pe când eram student. Mă simt detașat atât de trecut cât și de viitor. Deci, nu poate fi vorba(cel puțin nu în cazul meu) despre cel care are nostalgia trecutului tocmai pentru că trăiește într-un prezent haotic... Și dacă tot ați adus aminte în com-ul d-ră de diaspora, țin să mai precizez ceva: e una când privești cu detașare la locul tău de baștină dintr-o țară străină, și e cu totul alta detașarea celui care privește ceea ce se întâmplă chiar sub nasul lui și descrie ceea ce simte, trăind în interiorul haosului, nu în afara lui. Aș zice că cea din urmă(detașare) este una mult mai dramatică/dureroasă, chiar dacă personajele din textul meu ajung până la urmă să nu mai simtă nimic, nici măcar pt. lucrurile care i se păreau odată sfinte/sacre. Aveți dreptate în ceea ce privește ironia, pe care, din păcate, eu o văd ca un element predominant în acest text, o ironie care duce, până la urmă, la sarcasm, la un fel de ironie exasperată.
În altă ordine de idei, vă spun La mulți ani și multă sănătate!
multumesc Ioana, am mai corectat. si totusi eu nu m-am gindit la acel Big-Bang dar e interesant cum un text ia chipuri diferite in ochiul celui care îl întîmpină
de fapt, petre este cel care a vorbit despre erotism fara ca eu sa ma fi gandit la acest aspect. apoi gandeam ca are ceva dreptate, iar vladimir, in incursiunea despre moarte in istoria religiilor, m-a facut sa inteleg ca act sexual si erotism sunt doua aspecte fundamentale ale unei relatii umane si cu sinele, si cu absolutul. oare, despre asa ceva am voit eu sa scriu? sau poemul meu chiar va poarta, cu felul sau imperfect, in lumea pe care o descoperiti, acceptand-o sau negand-o, asa cum este abordata aici? va astept la fel de efervescenti si va multumesc tuturor.
Vladimir, ]nc\ntat[ c[ ti-a placut! Pentru mine e ca o experienta de viata pe care am consemnat-o aici. De aceea si apreciez faptul ca ti-a placut un asemenea text. La multi ani!
Cred că încerci un fel de decompensare în acest text, un breakdown, cum spui tu. Teoretic, cred că este soluție, dar nu ai putut stăpâni, cred eu, și ai aruncat mult prea mult balast. Cum spunea Virgil pe o altă poezie de-a ta, parcă nu-mi vine a crede că tu ești autorul. Ai în continuare felul tău de a vedea lucrurile formidabil (ex: "foamea... (ca) un animal îndesat care-și bagă botul în venele tale", "moartea... o umbrelă uzată"), dar nu știu ce caută acolo "se agață de maxilare de mațe de fapt nu e foame e mai mult un gol"; "pare" în "moartea pare"; "te uiți la ea pînă amețești nimic nu ți se mai pare de netrecut", "le urez tot binele din lume" ș.a.m.d. Atâta umplutură, când tu știi cum să surprinzi esențialul... nu știu, dar tare ți-aș spune să rescrii poezia asta. Desigur, n-ai să asculți.
Elle n'est donc pas comparable A la tempête Ni à la tempête dans un verre d'eau Ni au verre d'eau dans la tempête superbe, et tout à fait dans l'esprit de ces années d'avant-garde, les années 30, les années Art déco, en France. En fait ce sont des jeux de mots à tiroirs, où la plume se laisse emporter par l'esprit... le tout étant couronné ici avec beaucoup d'humour par "un mal de tête", dans "une pensée de frénésie statique" : "l'ombre d'un doute qui tourne mal".... Merci pour ce document inédit, témoignage de la richesse de la culture sans frontières.
mihaylo, e regretabil faptul că tu privești hermeneia ca pe un depozit unde sa îți arunci textele. pentru că implicația va fi că vor rămîne așa aruncate. dacă tu postezi așa trei texte la rînd nimeni nu le va citi așa. gestul tău mă va face să introduc o regulă ca același autor să nu mai poată pune două texte la rînd. o pot face și pe asta. nu înțeleg de ce nu există puțin common sense
Alma, de ce nu? n-are viza? ba da, ca altfel n-ar fi fost sa fie, nema inspiratia, vorba aia, iar refrenul e parafraza din alta parte, dar daca iti suna in felul asta, e bun si-asa, rau, poate Agarbiceanu (“Fefeleaga” ?) desi eu cred ca e mai aproape, ca stare poetica si prozodie de Gala Galaction (“La vulturi”?), ce zici? nu e greu pentru ca nu e un “lucru”, e o fiinta, Blanca, ea se scrie singura, cateodata, atunci cand plang ochii nostri poduri de curcubeu ca niste vrabii sugrumate de fulger, cel putin strofa asta n-am scris-o fortat: “Amarnic rataceau albine prin fruntea-i calda cu polen si mai pe spate, unde bine sta fir sucit ca un goblen.” Actaeoane, text slab, asa e, silabele pe vers (ritmul) oscileaza intre 9 si 8, departe de metrul antic sau al tau croitoresc, rima e imbratisata si le mai strange si ea de grumaz, raspunsul meu vine in sprijinul comentariului tau, care vine si dumnealui (dansul) in sprijinul celor spuse in el insusi, referitor la comentarii, hai sa ne mai uroborus un pic, nem, “poetule”? si macar o strofa de-ai fi analizat, marite: “Veneau gandaci, care de care, sa-si ia in aripi stol de-avant din ochii ei deschisi la soare, ca macii zburatori prin cant.” dar Blanca te iarta, asa esti tu, mereu pe faza mai mult nu l la final se poate canta o alta strofa (chiar si pe nas, “ca la biserica din deal”), sugestiva (nu uitati refrenul din motto): “Si cum dormea pe-o parte-ntinsa, starnind rau poftele pe drum i-am pus acoperis, eu, insa de-alai nu am scapat nicicum.” :) Multam, dragilor
''tabloul'' zilelor este bine realizat; interesant modul în care se sugerează o anumită inutilitate angoasantă a lucrurilor, a diurnului. imaginile sunt puternice. ''dumnezeu mi-a străpuns urechea cu o sulă / în catul ușii mai este loc de o gaură'' - aceste două versuri cred că ascund tensiunea poemului într-o zonă nedorită a sensurilor sau eu nu le-am prins. mirosul de undelemn se simte, gustul de smochină la fel. cred că titlul poemului e foarte bine găsit.
in marginea moscovei lui vladimir makanin din "underground sau un erou al timpului nostru" am gasit-o pe tanta, dar nu putem extinde asupra rusilor, ca cum ziceam, era doar marginea moscovei. o stim cu totii pe tanta, i-am pune-o, desi o urim si stim ca ne va da in git cu prima ocazie
excelent! ca să vezi că și ei, sau poate mai ales ei, marii înaintași au avut măsura lor de omenesc, conflicte personale și nimicuri mundane. și au știut să le pună pe foc precum mecanicul de locomotivă pentru ceva mai mult decît o simplă vîlvătaie de emoții omenești. polemica este chiar sănătoasă dacă are un obiect semnificativ sau dacă măcar este purtată cu talent. mi-a făcut o plăcere deosebită lectura și am aflat lucruri pe care nu le știam. oare de au fost uneori profesorii de limba și literatura română în liceu atît de plictisitori...
dupa ce corectezi greselile gramaticale, vin si iti zic ceva care sper ca te va ajuta. pana atunci, incearca sa faci ceva cu citatele - sentinta. sa imi lasi semn. yours
ca rondelul constrânge, prin forma sa fixă, este doar o părere - depinde de postură - dacă numeri silabele și pipăi accentele cu șablonul, atunci presupun că e greu foarte și că ești predispus unor greșeli incredibile, însă dacă te lași dus de muzichie, rondelul e "bal în salonul oval", adică simplu ca bună ziua rondelulului nici vorbă să-i trebuiască atâta amar de silabe ("13 sau 14") - măsura ("numărul de silabe/vers) tradițională (dar nu obligatorie) este de 8/9 (v. Rondelurile rozelor - Al. Macedonski și nu numai) ritmul nu depinde de numărul de silabe, ci de succesiunea accentelor - ar fi multe de spus/scris, dar nu e locul pe aici formula "îmbunătățită" - "Surâsul meu eSTE candid, păcat că nu îl vezi" mă face să surâd, ca și elefantul din problemă - ritmul sucombă, iar măsura, care devine de 14, dă cu versul următor, "geamănul" în rimă, de pământ în concluzie, textul are el multe alte păcate, dar în nici un caz prozodice, oricum, mulțumesc pentru așa comentariu serios aplicat
Bun poem, iar daca e sa carcotesc putin e ca are prea multe indicatii "regizorale" aici se vede ca ai simtit nevoia de decor. Cred ca ar merge perfect pe o vizuala, parerea mea. Placut de citit, Andu
un text unitar si ceva mai aerisit as zice eu. sau poate ceva mai "albastru". interesanta influenta geometriei aici. m-am impiedecat in "redesenau". indiferent de semnificatie probabil "desenau" era mai potrivit. la fel si ideea de intersectie (care implica unghiuri) mi se pare nu tocmai reusit alaturata cu cea de lasciv (care in imaginatia mea implica forme rotunde, sinusoidale, etc.). cu scuza ca ma repet trebuie sa spun ca mi s-a parut semnificativ caracterul unitar al textului.
Virgil, poate pentru că nu ai apucat să lecturezi şi alţi poeţi care folosesc aceleaşi repereţii "deranjante", cum spui tu, ai această părere. uite de exemplu în poezia lui Paul Celan se repetă pe alocuri chiar mai abitir decât mine unele cuvinte sau grupuri de cuvinte. şi te rog, chiar te rog să nu îmi spui apoi poate că plagiez stilul de a scrie a lui Paul Celan. pur şi simplu aşa este acest poem, şi dacă nu a plăcut, sper să placă altele, poate, pe viitor! :)
mulţumesc mult pentru lectură!
cred ca pana la urma epicur avea dreptate cand spunea ca moartea nu exista. numai mortii care, rand pe rand, se contamineaza treptat, uneori chiar prin evitarea sentimentalismelor poetice, de dorul de viata. cine nu vrea moartea, stie ca ea a cuprins-o deja, adica, nu mai are nicio legatura cu ea. ca, daca moartea exista, atunci totul este permis. iar atitudinea autentica vizeaza tocmai acest refuz absurd al atingerii. de aici exterioritatea declarata a poeziei fata de propria sa moarte. amagirea celorlalti, fireste ca justificabila, in raport cu distantarea de iluzionarile frecvente ridica o intrebare: cum murim?
Îți mulțumesc, Lucian, pentru semnul lăsat și aici. Constat și eu, uneori, că unele gânduri ale mele seamănă cu ale altora. Pentru mine este un semn că empatizez cu acele persoane...nu pot decât să mă bucur:) Și mă bucur că am mai câștigat un cititor:)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Am să fac un comentariu aici pe textul tău care nu ține de textul în sine pentru că văd că de ceva timp se practică bătutul câmpilor cu voioșie pe lângă subiectul numit „literatură” Cum observ cu stupoare faptul că ți-am cerut deunăzi să mi se închidă contul și tu nu ai luat o hotărâre în legătură cu asta, consider îndreptățit să las niște rânduri explicative asupra deciziei tale de a mă transfera de la poziția de autor (poziție care mi s-a oferit prin cerere) la cea de novice. Prin urmare nu mi se pare un capăt de țară că sunt novice. Să nu se-nțeleagă greșit. Nu asta mă deranjează pe mine ci faptul că trebuia să fiți mai atenți când mi-ați atribuit statutul de autor hermeneia de la bun început. Sigur, trec și peste pasajul acesta și îmi spun: nu-i nimic este firesc să mai greșim, doar oameni suntem. De ce acum sunt novice și nu autor, știu foarte bine. Am citit și eu regulamentul ca fiecare. Greșeli gramaticale ( în cazul meu virgule plasate aiurea, poate un dezacord din grabă – subliniez faptul că toate sunt din grabă) dar nu ați văzut că atunci când mi s-a atras atenția am și mers pe text și am corectat semnalările domniilor voastre. Bun, nu-i nimic, sunt optimistă. Merg în continuare îmi spun. Totuși poate reușesc să-i conving de ceva bun. O reacție am primit-o din partea unui membru de pe site și din partea unui editor, Vladimir care se pare că în cele din urmă mă încuraja într-un fel sau altul că nu sunt chiar de lepădat la scris, ba mai mult că observă o creștere în atitudinea mea vis a vis de texte. Mi-a căzut tare bine că așa ne cade nouă oamenilor bine și-o încurajare. Fără să mi se urce la cap am considerat că pot merge mai departe dar întotdeauna trebuie să existe și un „Gică contra „. Bine, îmi spun pentru nu știu a câta oară. Hai că dracul nu-i atât de negru dar deja când ai început să arunci cu noroi de balcon comparându-mă cu un „puștan” de liceu ( mi-ai ales două clase – clasa a 9-a respectiv clasa a 10-a ca nivel de pregătire) asta mi-a format o părere ce ține strict de cei șapte ani de-acasă. Chiar așa dacă era trebuia să –ți alegi vocabularul. Nu m-a deranjat prea tare. E normal. Acum fiind locuitor al SUA, treaba se schimbă. Trec și peste asta. Ceea ce nu-nțeleg este de unde această înverșunare pe o persoană și de unde asemenea comentarii ironice la adresa mea, ca să nu mai vorbesc de bunul simț cu care m-ai tratat de fiecare dată. Nu sunt nici la școală și nici nu ești psihologul meu ca să-mi dai un diagnostic. Am șters toate textele în ideea c-o să înțelegi că nu mai îmi doresc șederea pe acest site. Ce este atât de greu de înțeles? Nu există decât două variante verticale: râmâi sau stai. Eu doresc să plec. Mi-ajunge atâta inchiziție. Regret că odată cu ștergerea textelor s-au șters și comentariile că dacă știam lăsam poarta deschisă, să vedem și reacțiile altor persoane. Vis a vis de penițe că aici este hiba. Monitorizarea mea a apărut de la nici două minute de acordare a unei penițe novicelui „pârâu”. Tot timpul am avut comentarii justificate vis a vis de o creație. Am să vă fac un opis pentru acordarea penițelor dumneavoastră și să se tragă o concluzie subiectivă ( că omul este subiectiv) asupra exemplificărilor mele: 1. Swedish blue da, finalul e slab dar eu tot dau o peniță pentru plătica aceea și pentru un text inedit pe Hermeneia 2. Aceeași lună peste sat o penita de aur pentru tot acest text extraordinar de frumos. mai putin pentru "Cui îi pasă că o stea a mai căzut?"... oare mai era nevoie de melodramatismul asta? In rest, asa cum am spus, sublim 3. cântecul Sarei poate am eu la ora asta o dispoziție mai aparte sau poate am înțeles din textul tău lucruri atît de frumos ascunse încît a trebuit să mă opresc. Este evident, după părerea mea că încă te mai frămînți cu modul de a te exprima dar eu cred că textul merită remarcat, îndeosebi pentru fluiditate. ( Poate am eu la ora asta o dispoziție?) hmm, foarte frumos. Cam seamănă cu astenia mea din comentariul lui Pârâu. Bun comentariu! Îl plasez cu multă indulgență la nivelul clasei a 11-a. Până la urmă îmi permit. Profesia mea este cea de profesor. Un merit dobândit printr-un „tocit de coate” timp de vreo șapte ani pe bâncile unei școli. 4. Experimental da, de multa vreme n-am mai citit asa ceva, un oniric in aquarela. ( Cel mai bun comentariu încadrat la secțiunea „Eu cu cine votez?” Aici mă opresc că deja mi s-a aprins un led recitind comentariile tale, nu înainte de a sublinia faptul că nu am nimic cu textele cărora li s-a acordat penița de merit a lui Virgil. Fiecare cu părerea lui. Este semn că existăm. Virgil, știi vorba aceea: pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. E ca in piesa lui Euripide , Medeea. „Mi-ai dat o zi...” dacă ai citit piesa cred că știi la ce mă refer... Eu nu sunt scriitor, niciodată nu am fost (deși îmi place să scriu, recunosc) dar sunt inteligentă. Este ca în bancul acela cu Bulă: -Mamă, mamă, Gigel are bicicletă! Vreau și eu. - Lasă mamă că tu ai cancer! Succes în conducere! Silvia BITERE
pentru textul : poate deexperimentul este interesant. dar, aici sint doua-trei paliere de perceptie, cel putin. primul este imaginea care sufera compozitional si cromatic, pentru ca aici nu este vorba ce dioptrii avem sau nu si nici ce monitor de exceptie sau nu. pur si simplu nu se citeste uniform nuanta de rosu aleasa pe un fond variabil ca intensitate. propunerea de dinainte de a vira putin nuanta de rosu era perfect legitima. al doilea palier e textul ca text in sine. il putem analiza, nu acum. un alt aspect, este cel al dreptului de autor privind o imagine pe care o pot lua de undeva, usor prelucra si gata, rezulta experiment...nu mi se pare corect, juridic vorbind, si asta din punctul de vedere al site-ului (care gazduieste) nu al tau. de aceea, copyright-ul a fost inventat. Madim draga, acest comentariu nu este cu rea intentie, ci inca un punct de vedere cit se poate de neutru. in ceea ce priveste textele tale, intotdeauna am constatat existenta unui grad de sensibilitate aparte.
pentru textul : Grey rain detu ce crezi citindu-mi poeziile?
pentru textul : Canibal demă gândeam așa că trezindu-mă într-o dimineață aș avea chef să scriu poemul ăsta cu dedicație tuturor celor ce nu au ce face când nu mai pot să facă pentru că doar atunci au ce face:) defulare?hmmm... sunt prea bătrân, testament poate:) de mers... nu știu la ce te gândești... dar pașii mari atrag întotdeauna atenția:)
pentru textul : poem cu babe deDomnule Gorun Manolescu, vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii și pt. semnul de trecere. Nu-mi stă în fire să-mi explic textele, însă aici, mă simt nevoit să aduc câteva precizări. Nevoit, pentru că, este unul din puținele comentarii pertinente pe care le-am primit în subsolul acestui text.(nu aici, ci pe alte siteuri).
Desigur, ați făcut bine că ați amintit în comentariul d-ră de locul meu de baștină, pt. că, într-un fel sau altul, are legătură cu acest text, însă, țin să precizez că sunt plecat de acasă din 1992, așadar, locuiesc în România de peste 18 ani. În toți acești ani, am făcut nenumărate drumuri(navete) la Chișinău, în special de sărbători, ori cu ocazia vacanțelor de vară(în anii de studenție), să-mi vizitez părinții. Și în toți acești ani, am întâlnit în drumul meu persoane cu diferite păreri în legătură cu diferite lucruri. În timp, mi s-a impregnat o imagine destul de clară în minte asupra anumitor aspecte care privesc atât oamenii ce mă înconjoară, cât și teritoriul geografic în cadrul căruia îmi duc zi de zi existența. Este, dacă doriți, un text pe care l-am purtat mulți ani de zile în mine, dar pentru care nu găsisem până acum mijloacele de expresie potrivite. (Deși această tematică a mai fost abordată de mine și în alte texte, chiar dacă am făcut-o mult mai voalat) Vă respect întru totul părerea, însă primul impuls pe care l-am simțit, scriind acest text, n-a fost nostalgia, ci dezamăgirea și lipsa de speranță. Am scris efectiv ca un observator, cu detașare, despre lucruri care mă frământă de multă vreme, încă de pe când eram student. Mă simt detașat atât de trecut cât și de viitor. Deci, nu poate fi vorba(cel puțin nu în cazul meu) despre cel care are nostalgia trecutului tocmai pentru că trăiește într-un prezent haotic... Și dacă tot ați adus aminte în com-ul d-ră de diaspora, țin să mai precizez ceva: e una când privești cu detașare la locul tău de baștină dintr-o țară străină, și e cu totul alta detașarea celui care privește ceea ce se întâmplă chiar sub nasul lui și descrie ceea ce simte, trăind în interiorul haosului, nu în afara lui. Aș zice că cea din urmă(detașare) este una mult mai dramatică/dureroasă, chiar dacă personajele din textul meu ajung până la urmă să nu mai simtă nimic, nici măcar pt. lucrurile care i se păreau odată sfinte/sacre. Aveți dreptate în ceea ce privește ironia, pe care, din păcate, eu o văd ca un element predominant în acest text, o ironie care duce, până la urmă, la sarcasm, la un fel de ironie exasperată.
În altă ordine de idei, vă spun La mulți ani și multă sănătate!
Cu stimă și respect,
pentru textul : Încotro(II) deBot Eugen.
multumesc Ioana, am mai corectat. si totusi eu nu m-am gindit la acel Big-Bang dar e interesant cum un text ia chipuri diferite in ochiul celui care îl întîmpină
pentru textul : continuum explosion dede fapt, petre este cel care a vorbit despre erotism fara ca eu sa ma fi gandit la acest aspect. apoi gandeam ca are ceva dreptate, iar vladimir, in incursiunea despre moarte in istoria religiilor, m-a facut sa inteleg ca act sexual si erotism sunt doua aspecte fundamentale ale unei relatii umane si cu sinele, si cu absolutul. oare, despre asa ceva am voit eu sa scriu? sau poemul meu chiar va poarta, cu felul sau imperfect, in lumea pe care o descoperiti, acceptand-o sau negand-o, asa cum este abordata aici? va astept la fel de efervescenti si va multumesc tuturor.
pentru textul : Îngroparea îmi pare a fi un act sexual deArty, revin. voiam să-fi spun că ai putea schimba asta
„mi-e frică că va ...”
vezi penultima strofă.
pentru textul : poem orb deVladimir, ]nc\ntat[ c[ ti-a placut! Pentru mine e ca o experienta de viata pe care am consemnat-o aici. De aceea si apreciez faptul ca ti-a placut un asemenea text. La multi ani!
pentru textul : sub acoperire deface, nebun, pricep
pentru textul : morile de vânt nu au ecou deCred că încerci un fel de decompensare în acest text, un breakdown, cum spui tu. Teoretic, cred că este soluție, dar nu ai putut stăpâni, cred eu, și ai aruncat mult prea mult balast. Cum spunea Virgil pe o altă poezie de-a ta, parcă nu-mi vine a crede că tu ești autorul. Ai în continuare felul tău de a vedea lucrurile formidabil (ex: "foamea... (ca) un animal îndesat care-și bagă botul în venele tale", "moartea... o umbrelă uzată"), dar nu știu ce caută acolo "se agață de maxilare de mațe de fapt nu e foame e mai mult un gol"; "pare" în "moartea pare"; "te uiți la ea pînă amețești nimic nu ți se mai pare de netrecut", "le urez tot binele din lume" ș.a.m.d. Atâta umplutură, când tu știi cum să surprinzi esențialul... nu știu, dar tare ți-aș spune să rescrii poezia asta. Desigur, n-ai să asculți.
pentru textul : sway deMulțumim frumos.
pentru textul : De Nașterea Domnului deMulțumesc Matei. Mai exact cinci ani și trei zile. Am vrut să scriu ceva despre dar am amînat pentru cîteva zile.
meritul este al tău... nu de mine depinde opacitatea/au ba a lectorilor. mulțumesc pentru.
pentru textul : întârzieri deElle n'est donc pas comparable A la tempête Ni à la tempête dans un verre d'eau Ni au verre d'eau dans la tempête superbe, et tout à fait dans l'esprit de ces années d'avant-garde, les années 30, les années Art déco, en France. En fait ce sont des jeux de mots à tiroirs, où la plume se laisse emporter par l'esprit... le tout étant couronné ici avec beaucoup d'humour par "un mal de tête", dans "une pensée de frénésie statique" : "l'ombre d'un doute qui tourne mal".... Merci pour ce document inédit, témoignage de la richesse de la culture sans frontières.
pentru textul : Frenezie Statică demihaylo, e regretabil faptul că tu privești hermeneia ca pe un depozit unde sa îți arunci textele. pentru că implicația va fi că vor rămîne așa aruncate. dacă tu postezi așa trei texte la rînd nimeni nu le va citi așa. gestul tău mă va face să introduc o regulă ca același autor să nu mai poată pune două texte la rînd. o pot face și pe asta. nu înțeleg de ce nu există puțin common sense
pentru textul : Aproapelui cu ură V deMultumesc frumos, Otilia, imi place cum ai sintetizat, pup!
pentru textul : poem lung in care plouă deAlma, de ce nu? n-are viza? ba da, ca altfel n-ar fi fost sa fie, nema inspiratia, vorba aia, iar refrenul e parafraza din alta parte, dar daca iti suna in felul asta, e bun si-asa, rau, poate Agarbiceanu (“Fefeleaga” ?) desi eu cred ca e mai aproape, ca stare poetica si prozodie de Gala Galaction (“La vulturi”?), ce zici? nu e greu pentru ca nu e un “lucru”, e o fiinta, Blanca, ea se scrie singura, cateodata, atunci cand plang ochii nostri poduri de curcubeu ca niste vrabii sugrumate de fulger, cel putin strofa asta n-am scris-o fortat: “Amarnic rataceau albine prin fruntea-i calda cu polen si mai pe spate, unde bine sta fir sucit ca un goblen.” Actaeoane, text slab, asa e, silabele pe vers (ritmul) oscileaza intre 9 si 8, departe de metrul antic sau al tau croitoresc, rima e imbratisata si le mai strange si ea de grumaz, raspunsul meu vine in sprijinul comentariului tau, care vine si dumnealui (dansul) in sprijinul celor spuse in el insusi, referitor la comentarii, hai sa ne mai uroborus un pic, nem, “poetule”? si macar o strofa de-ai fi analizat, marite: “Veneau gandaci, care de care, sa-si ia in aripi stol de-avant din ochii ei deschisi la soare, ca macii zburatori prin cant.” dar Blanca te iarta, asa esti tu, mereu pe faza mai mult nu l la final se poate canta o alta strofa (chiar si pe nas, “ca la biserica din deal”), sugestiva (nu uitati refrenul din motto): “Si cum dormea pe-o parte-ntinsa, starnind rau poftele pe drum i-am pus acoperis, eu, insa de-alai nu am scapat nicicum.” :) Multam, dragilor
pentru textul : Cassa-Blanca (rurala) de''tabloul'' zilelor este bine realizat; interesant modul în care se sugerează o anumită inutilitate angoasantă a lucrurilor, a diurnului. imaginile sunt puternice. ''dumnezeu mi-a străpuns urechea cu o sulă / în catul ușii mai este loc de o gaură'' - aceste două versuri cred că ascund tensiunea poemului într-o zonă nedorită a sensurilor sau eu nu le-am prins. mirosul de undelemn se simte, gustul de smochină la fel. cred că titlul poemului e foarte bine găsit.
pentru textul : evanghelia smochinelor deScrijelea ceva mai adânc decât o boare în mine. Dacă doar atât am reușit să redau... e bine și așa. Sper să te fi îmbogățit nimicul ăsta sub soare :)
pentru textul : zmee și cretă dein marginea moscovei lui vladimir makanin din "underground sau un erou al timpului nostru" am gasit-o pe tanta, dar nu putem extinde asupra rusilor, ca cum ziceam, era doar marginea moscovei. o stim cu totii pe tanta, i-am pune-o, desi o urim si stim ca ne va da in git cu prima ocazie
pentru textul : Tanța portanța și chitanța deexcelent! ca să vezi că și ei, sau poate mai ales ei, marii înaintași au avut măsura lor de omenesc, conflicte personale și nimicuri mundane. și au știut să le pună pe foc precum mecanicul de locomotivă pentru ceva mai mult decît o simplă vîlvătaie de emoții omenești. polemica este chiar sănătoasă dacă are un obiect semnificativ sau dacă măcar este purtată cu talent. mi-a făcut o plăcere deosebită lectura și am aflat lucruri pe care nu le știam. oare de au fost uneori profesorii de limba și literatura română în liceu atît de plictisitori...
pentru textul : O confruntare literară: Ion Heliade-Rădulescu – Grigore Alexandrescu deai dreptate ioana, am scos, ma enerva si pe mine dizonanta
pentru textul : s p u m a î n g e r i l o r dedupa ce corectezi greselile gramaticale, vin si iti zic ceva care sper ca te va ajuta. pana atunci, incearca sa faci ceva cu citatele - sentinta. sa imi lasi semn. yours
pentru textul : murmur deMi-au placut versurile
"era evident din ruşinea de-a nu mă putea înfăţişa gol
ci doar cu toate neînţelesurile pe mine
până la sprâncene"
si ultima strofa.
pentru textul : Poate mâine... deca rondelul constrânge, prin forma sa fixă, este doar o părere - depinde de postură - dacă numeri silabele și pipăi accentele cu șablonul, atunci presupun că e greu foarte și că ești predispus unor greșeli incredibile, însă dacă te lași dus de muzichie, rondelul e "bal în salonul oval", adică simplu ca bună ziua rondelulului nici vorbă să-i trebuiască atâta amar de silabe ("13 sau 14") - măsura ("numărul de silabe/vers) tradițională (dar nu obligatorie) este de 8/9 (v. Rondelurile rozelor - Al. Macedonski și nu numai) ritmul nu depinde de numărul de silabe, ci de succesiunea accentelor - ar fi multe de spus/scris, dar nu e locul pe aici formula "îmbunătățită" - "Surâsul meu eSTE candid, păcat că nu îl vezi" mă face să surâd, ca și elefantul din problemă - ritmul sucombă, iar măsura, care devine de 14, dă cu versul următor, "geamănul" în rimă, de pământ în concluzie, textul are el multe alte păcate, dar în nici un caz prozodice, oricum, mulțumesc pentru așa comentariu serios aplicat
pentru textul : Gioconda și Elefantul deBun poem, iar daca e sa carcotesc putin e ca are prea multe indicatii "regizorale" aici se vede ca ai simtit nevoia de decor. Cred ca ar merge perfect pe o vizuala, parerea mea. Placut de citit, Andu
pentru textul : incoruptibil deun text unitar si ceva mai aerisit as zice eu. sau poate ceva mai "albastru". interesanta influenta geometriei aici. m-am impiedecat in "redesenau". indiferent de semnificatie probabil "desenau" era mai potrivit. la fel si ideea de intersectie (care implica unghiuri) mi se pare nu tocmai reusit alaturata cu cea de lasciv (care in imaginatia mea implica forme rotunde, sinusoidale, etc.). cu scuza ca ma repet trebuie sa spun ca mi s-a parut semnificativ caracterul unitar al textului.
pentru textul : scurt tratat de anestezie deVirgil, poate pentru că nu ai apucat să lecturezi şi alţi poeţi care folosesc aceleaşi repereţii "deranjante", cum spui tu, ai această părere. uite de exemplu în poezia lui Paul Celan se repetă pe alocuri chiar mai abitir decât mine unele cuvinte sau grupuri de cuvinte. şi te rog, chiar te rog să nu îmi spui apoi poate că plagiez stilul de a scrie a lui Paul Celan. pur şi simplu aşa este acest poem, şi dacă nu a plăcut, sper să placă altele, poate, pe viitor! :)
pentru textul : să am în grijă o lacrimă demulţumesc mult pentru lectură!
cred ca pana la urma epicur avea dreptate cand spunea ca moartea nu exista. numai mortii care, rand pe rand, se contamineaza treptat, uneori chiar prin evitarea sentimentalismelor poetice, de dorul de viata. cine nu vrea moartea, stie ca ea a cuprins-o deja, adica, nu mai are nicio legatura cu ea. ca, daca moartea exista, atunci totul este permis. iar atitudinea autentica vizeaza tocmai acest refuz absurd al atingerii. de aici exterioritatea declarata a poeziei fata de propria sa moarte. amagirea celorlalti, fireste ca justificabila, in raport cu distantarea de iluzionarile frecvente ridica o intrebare: cum murim?
pentru textul : jane doe deÎți mulțumesc, Lucian, pentru semnul lăsat și aici. Constat și eu, uneori, că unele gânduri ale mele seamănă cu ale altora. Pentru mine este un semn că empatizez cu acele persoane...nu pot decât să mă bucur:) Și mă bucur că am mai câștigat un cititor:)
pentru textul : poveste de demult dePagini