Domnule Titerenco, doamna Ioana Geacar va multumesc frumos sa aveti srabatori luminate cu respect , adelina

Erată Un „față-n față”-n plus în ultima frază. Și încă o remarcă, titlul(care e iarăși mi se pare unul foarte reușit) mă trimite la procesul lent(dar sigur) și coroziv de alienare a societății de consum. Eugen.

Într-un cuvânt va veni o vreme când vom redescoperi filonul poeziei, când ne vom da seama că ne-am înşelat în viziunile noastre, când vom redescoperi frumosul în umbra lucrurilor. Eu asta am înţeles şi recunosc că citind poemul mă gândesc la câte bogăţii se găsesc în spatele fiecărui obiect ce ne înconjoară. Poemul acesta parcă e scris cu lacrimi - dar produce bucurie. E părerea mea.

incerci sa/ti nuantezi pozitiile si sa deviezi directia insa e clar ceea ce ai vrut sa insinuezi. te intreb, emil pal, cu ce instrumente literare judeci tu ceea ce scriu? esti critic profesionist? sau, cu ce, in afara dispozitiei de moment si a antipatiei sau simpatiei pe care mi/o porti imi judeci textele? sub obiective luarile tale de pozitie? mai mult, eu admit ca textul meu e slab nu pentru ca acesta e punctul tau de vedere ci pentru ca nu ma multumeste pe mine ca autor. simt ca nu am gasit forma aceea de exprimare care sa surprinda exact ceea ce am vrut sa spun. poate nu stii insa in genere nu sunt multumita de ceea ce scriu si caut. ma deranjeaza brutalitatea cu care vii si mai ales revii in comentarii . e prea multa liniste pe hermeneia? sincer, parerea mea e urmatoarea: vi se imputineaza scriitorii, fenomenul de postare si mai ales de comentariu e lent si mai mult o polemica ce are in spate polite mai noi sau mai vechi de platit. e urat. uitati/va la ceea ce se petrece efectiv pe site. ar trebui sa primeze calitatea. scopul unui atelier literar nu e acela de a/l murdari pe celalalt sa se vada cat de buni suntem noi ci descoperirea si de ce nu, promovarea unor talente. stilul acesta mistocar cu care intampinati de multe ori autorii descurajeaza. ma doare ce se intampla. sunt nu dezamagita de atitudinea tipic romaneasca de a da in cap celuilalt, ci revoltata. eu am venit aici sa scriu, sa invat sa scriu si sa cunosc oameni care scriu. tu, emil pal , pentru ce ai venit aici?

nu stiu, nu cred. distanta. iar eu prin galati trec din ce in ce mai rar.

eu, de cand sunt membru aici pe Hermeneia am perceput un mediu cald, cu precadere barbatesc. sper sa nu-mi atrag pe viitor altceva, deoarece in mine e uneori o fetita ce imi blocheaza creierul si face inadins presiuni enervante asupra altora folosindu-se de cuvinte..de fapt e provocata uneori.

Marina, iti multumesc de trecere si pentru apreciere. ma asteptam la reactie mai puternica din partea ta dar oricum iti multumesc. cu respect

e tot ce îmi doresc... să transmit. mulțumesc frumos pentru semn, Nuța!

Din pacate, pentru mine acest text este si va ramine un text mediocru. Cu atit mai mult, regret, nu ma pot erija in criticul pe care il astepti; frecventeaza un cenaclu, doua, citeste mai mult, e recomandabil la orice virsta. A publica orice mi se pare chiar indecent. Ceea ce ii spuneai lui Andu Moldovean ti se potriveste si tie, din nefericire. Multe texte pot fi numai maculatura daca nu exista o farima de talent. Talentul este un cumul de capacitati iesite din comun, nu are tangenta nici cu zodia, nici cu studiile superioare. Urari, felicitari etc. consider ca nu isi au locul aici.

Amuzant, dar mult prea banal. In versul unu strofa doi trebuie cumva o cratima intre printre si autobuze ? Mi se pare ca e o silaba in plus. Iar ideea ultimului vers e foarte intalnita. Se poate mai bine... Ialin

descentralizarea pînă la autonomie regională e necesară într-un spațiu de poveste ca romînia. corupția din teren ar fi mai vizibilă și romînașii, dragii de ei, dacă nu le-o merge bine nici atunci, o să poată da vina pe ei înșiși, nu totdeauna pe centru (care are vina cea mai mare, însă distrage de la marile probleme și nepotisme din județe)

Alina, nu știu în ce măsură(sau în ce sens) sînt norocoși.(ești convinsă că nu ai uitat să-l pui între ghilimele cuvântul vizat?), dar, dacă e să judec după mine, textele pe care eu le consider bune(cel de mai sus încă se numără printre ele), își fac apariția după o deziluzie sau decepție(dovadă și titlul).

În altă ordine de idei(și îmi pare rău că trebuie s-o spun), am încetat demult să ofer credit comentariilor tale, fie că e vorba de un text de-al meu, fie de-a altcuiva. Pentru că (și asta se vede cu ochiul liber) comentariul tău sub un text literar, ține sau de toanele în care te afli într-o zi sau alta, sau de altceva: în ce măsură îți este simpatic ori antipatic autorul cutare ori cutare. În timp, mi-am dat seama, că acesta este, pur și simplu, felul tău de a fi, nemaivorbind de faptul că opiniiile tale sînt când părtinitoare, când într-atât de laconice, încât e greu să-ți dai seama ce ai vrut să spui. Ori poate că n-ai vrut să spui nimic. Este doar părerea mea personală ce decurge din lecturile și observațiile pe care le-am făcut pe acest site de-a lungul a mai multor ani. Încă o dată: regret că a trebuit s-o spun.
Desigur, în ceea ce-o privește pe autoarea Alina Manole, acolo lucrurile stau diferit. Eugen.

Fiecare cuvânt ca un tir trece prin noi…
Am revenit cât de repede am putut.
Pentru început vreu să spun că nu ştiu cine este persoana Oana Zahiu şi în ce colţ de lume îşi duce existenţa. Nu avem nici un fel de filiaţie sau alte legături, în afară de poezie. Spun asta pentru a nu se interpreta cine mai ştie ce. Rândurile mele sunt doar nişte impresii subiective despre creaţia Oanei, fără pretenţii de critică şi analiză literară.

Mereu am sentimentul de jenă că tot ceea ce ni se spune a mai fost spus de altcineva, mai înainte, altfel sau fără să-şi fi dus gândul până la capăt. Cu alte cuvinte, poetul vine şi şterge cu versul său un alt vers, vine şi scrie peste ceea ce a fost scris ceea ce nu s-a scris încă.
Pornind de la ceastă impresie, s-ar părea că totul e simplu, dar, treptat, ne dăm seama că, dimpotrivă, totul e foarte complicat, iar uneori de nepătruns.
Desluşesc, după primele citiri ale textelor tale, că “marea lupta”, “încrâncenata luptă”pe care o porţi, cu tine însuţi şi cu ceilalţi, este lupta împotriva cuvântului şi pentru cuvânt. Şi, îndrăznesc să spun, că nimic nu este mai importat decât cuvântul - această fiinţă care se naşte odată cu noi pentru a ne ajuta să traversăm fărâma noastră de eternitate. Cuvântul, cel care ni s-a dat pentru a fi liberi, iar noi, printre altele, am făcut din el până şi instrument de tortură. Fruct desprins dintr-un arbore nevăzut, menit să ne vindece singurătăţile.
Nu ştiu de ce am impresia că tu auzi cuvântul cu privirea, îl vezi cu auzul şi-i simţi tăcerea ca pe o rană deschisă devenită fântână. “cuvintele…cele nerostite cad pe caldarâmul cadrilat…nişte bile colorate, lovindu-se de lumea în aşteptare, strângându-se cu delicateţea unor balerine înotătoare, în forma unei flori lotus chiar în centrul peronului” sau al poemului, aş spune eu.
Deşi nu pare vizibil tu îţi despici sternul din care iasă poeme ca nişte aripi de păsări nemaivăzute şi te “laşi fuior în mâinile altora să te spună ca pe o rugăciune” deşi “uneori, doar uneori, ar fi atât de bine să nu existe cuvinte”. Inexistenţa cuvintelor înseamnă tăcere, dar în lucrările tale, tăcerea e altceva ce nu se găseşte la oamenii obişnuiţi: „tăcerea asta-n doi ar putea fi un avatar frumos pe o şosea incendiată”. Tăcerea ta mi se pare o tăcere gândită, măsurată, în care se află un întreg univers, o lume a cărei structură şi armonie depinde de tensiunea ce i se opune, aşa cum se întâmplă în cazul arcului care sloboade săgeata numai dacă este bine întins sau în cazul lirei din corzile căreia, apăsându-le, mâna eliberează cântecul.
Acest “incendiu” de “pe autostradă” e cauzat de flacăra ta interioară, care dă naştere la foarte, foarte multe expresii, gânduri, construcţii poetice frumoase şi profunde. Mă surprinde plăcut şi forţa discursului poetic, ceea ce scoate în evidenţă bogăţia şi varietatea zăcământului tău interior.
“fiecare cuvânt (ca) / un tir / trece prin noi”…”se aude şina cum geme sub cuvânt”…
p.s. Modestele mele rânduri sunt doar o faţetă a scriiturii tale. Paleta interpretărilor este mult mai largă. Dacă nu am deranjat prea mult, poate mai încercăm şi din alte unghiuri.

interesanta raportare la divinitate, nu e prima oara cand o surprind, in textele tale. as numi-o, daca-mi ingadui...sarcasm duios. ori luciditatea clipei in care simti nodul strangandu-se in jurul gatului...