Adrian, licență poetică înseamnă exprimare originală, nu ermetică:)
mulțumesc pentru subliniere, Luminița! Adrian e bine intenționat și își exprimă opinia. La fel cum unele poeme îi plac, altele nu. Simplu!
gânduri bune vouă și mulțumesc de lectură.
Sunt de acord cu tine. Dar nu-mi place stilul colocvial, deși îi înțeleg utilitatea. Care "unii"? Și care "alții"? Cum am trăit în epoca "vinovăției generale", încerc să am o reacție. Abia m-am trezit, dar sper că sunt vie, n-oi fi în ultimul vis imediat după... O zi excelentă pentru toată ceata!
Cred că niciodată nu trebuie să luăm jocul în neserios, pentru că Jocul se întoarce ca un carusel și noi roată sau cerc. Cred că, odată ieșiți din cerc, putem primi o mereu-întoarcere ascendentă. Găsesc interesantă hermeneutica textului. A improviza alte forme și a rămâne constant în evoluție. Dar pare a fi doar un pas al spiralei de care vorbești. Metafore reușite. Aș fi mers pe aceeași linie a timpurilor verbale (prezentul, nu imperfectul).
Ma bucur ca ma intelegi. :)
Proza e o suma de idei si personaje care se misca, deci are nevoie de spatiu si timp sa se desfasoare. Dar ai zis tu mai frumos deasupra, trebuie sa fie completa.
Fragmentul de mai sus e inscris la un concursul - online al Norei Iuga, se pot trimite texte pana in 16 ianuarie,
textul e citit, com este. pana la urma, oameni suntem; exageram defectele si calitatile noastre. e mai bine asa, sa privim totul din afara, cu ochiul spre palestre, surazand ca budha si tacuti ca seneca. esential omului e capacitatea acestuia de a si rezolva pb, de a converti raul in bine. asadar, sa dam de pamant cu ac gheonoaie literara ( plagiatul adica). eu zic virgula, ca experiment, sa ne plagiem intre noi. si, f bun dpv poetic, sa furam de la clasici. ca si clasicii s au imprumutat intre ei. si filosofii. sunt cazuri celebre. sa ne poticnim noi, niste invatacei? ca ce e, pana la urma, - si o spun fara a aduce cuiva prejudicii- un cont si jubilatia de a comenta? dar, mai mult, ce e un cont si jubilatia de a comenta, cand vine vorba de un membru f f cunoscut si iubit de popor. unii unii, carcotasi, murmura in barbile lor apocaliptice blesteme si arunca fulgere cu ochii lor inveninati! si apoi, se uita adesea ca virgula cand vine vb de o comunitate, fratii mei, vietuind si supravietuind intr o paradigma (sic!) aici binele si raul, adevarul si minciuna ...noi hotaram care este. iata un aspect care tb revelat si acceptat, frati si surori intr ale plagiatului, da! si apoi, colegii mei, cine suntem noi sa ne ridicam ochii in sus....si sa vociferam? democratic s a ales, democratic sa moară! este normal, nu toti inteleg asta. si eu imi cer scuze fata de voi toti care nu intelegeti asta. dar, zic dar, macar sa serveasca intereselor literaturii ai marelui secret al aetelor liberale. ajuns in ac punct culminant, reclam si ma inchin: bodabil suntem fiecare dintre noi! sus bibadol ! amin
Am recitit si nu am pentru ce sa-mi cer scuze... pentru stilul franc de a pune problema nu pot sa o fac pentru ca tu esti un membru de la care hermeneia asteapta sa dai tonul pe coordonate opuse a ceea ce faci acum... nu incurajarea unei sensibilitati nepotrivite in raport cu un text postat pentru a astepta reactii sau inducerea sentimentului de jena si culpabilizarea celui ce indrazneste sa-si spuna opinia servesc acestui scop... dar poate ca ai dreptate cu acel "voi incerca sa am grija cu scrierea acestor poezii aici"... poate ca nu e locul potrivit. Virgil spunea "În esență, mi-aș dori ca autorilor să le fie frică să publice aici din cauza exigenței comentariilor..."... se pare ca s-a ajuns ca lectorilor sa le fie frica sa comenteze... cel putin anumiti autori. Si cu asta am incheiat discutia aici ca o lungim aiurea cand lucrurile sunt foarte clare.
Mulțumesc, alma, pentru părtășia cu mine la trecut și toate celelalte. am înlocuit coliziunea cu ciocnire, nu sînt multe posibilități aici în afară de ciocnire și întâlnire. ar trebui să refrazez întreg paragraful, probabil, dar nu am îndemn. dacă aș renunța la ceea ce-mi sugerezi, aș tăia legatura între cele trei părți ale textului, lăsând ultima parte undeva suspendată. prefer să mă mai gândesc.
Ela, mulțumesc pentru vegherea textului, nu văzusem typo (fusese inițial un substantiv la masculin, dar așa cum e acum îmi sună mai bine). Rămânem mereu.
nu opiniile erau baiu la comentariile tale. m-a intrigat faptul că ai refuzat să intri în atmosferă (clar că nu era nici o obligație în dorecția asta!)... la urma urmei era ușor de observat că textul în sine nu e mare lucru. frumusețea consta în abilitatea lui Virgil de a întoarce poezia cu susul în jos și rămânearea ei pe verticală. de-asta am și mulțumit pentru jumatea de peniță. În fine, ai priceput și ce nu am scris. zile faine!
pentru mine a căzut bine această lepădare a majusculelor țipătoare din titlu. sau mai bine zis trecerea la un substrantiv comun a crăciunului. pentru că este comun, al nostru al tuturor. nu m-a deranjat semnătura. e firească. chiar nu văd contrastul, pentru că îmi place să cred că îl știu pe Virgil... astfel, mulțumesc de urare! a fost deosebit de frumos! Bancul cred că era menit să destindă atmosfera...
Aranca multumesc de corectie. Scriu, intr-o pauza de 10 minute la servici . Suna telefoanele, ecranele colorate imi distrag atentia, radioul murmura Miles Davis sau Tom Waits. Dincolo de gardul de sarma ghimpata zaresc niste camile rumegand scaietii zilei. Ziarul imi aduce aminte ca s-a mai terminat un razboi. Gladis secretara intreaba daca vreau cafea . In mana stanga are un fax de SOS si la gat si-a legat un fular albastru. Viata e un blend zic eu, la fel si poezia care ma ajuta sa traversez stupidul zilelor.
atentie la repetitia ca si cum, se poate evita la modul elegant tin sa va spun ca aveti o anumita contradictie de termeni in prima strofa sa incerci a impune - care arata o actiune prin care silesti pe cineva sa faca ceva, este un ordin, o comanda data din ipostaza celui care se afla in ( pretinsa) superioritate iar cuprinderea cu brate amputate denota de fapt un lips, un handicap, incercarea de a cuprinde sfera are alta conotatie, cea a celui care se afla mereu in inferioritate, in dezavantaj in rest flashuri, un experiment
Adrian, eu tot nu pricep de ce îmi atribui mie intențiile tale, gen „tremuratul ca varga”, mai ales după ce am spus destul de limpede (cred eu) că nu prea mă interesează cât și cum tremuri tu.
dar mă amuză furia ta. și mă gândesc că, dacă lumea ar fi mers cu înflăcărare pe linia lui „cum spui” ocolind, pe cât se poate, linia lui „ce spui”, și-ar fi rupt gâtul la primul colț (i)luminat al istoriei, înainte de a-i da bună ziua lui… G.W. von Leibniz, de exemplu – uite, mă opresc la un nume care-i mai apropiat de dezideratele noaste moderne. păi chiar așa, frate, ce-i acela calcul diferențial și integral? e fumat de decenii bune! cum? și el vorbește de simbol? ei, bine i-a făcut Voltaire, l-a făcut praf! și ce-s alea „monade”? ooo, mai mult, „monadă supremă”?! „armonie prestabilită”?? bbbrrrr… opriți-vă, fraților, că dăm în diabet! cum să evoluăm, dacă privim și-n urmă? pierdem timp prețios! noi trebuie să căutăm ceva neapărat nou, să facem bucăți bucățele tot ce e lipsit de originalitate („originalitatea” nu are nevoie de a face cu „originea”, nu nu, chiar dacă rădăcina (pătrată?) a cuvântului e aceeași…), și să nu ne mai învârtim în cerc. ăăă…cerc? pfui, alt simbol! e clar, și geometria trebuie reinventată!
și, dacă se poate, prima Scrisoare a lui Eminescu arsă pe rug (aprins)și blocată pe toate cărările virtuale, fiindcă e plină de simboluri, de filosofie, de metazizică și de alte chestii dăunătoare sănătății noastre lirice.
Dar, cum spuneam, m-a binedispus furia ta, e o dovadă de forță! ah, cât pe ce să spun „forță vie”, vezi? sunt bucuroasă, am reușit să evit măcar un clișeu!
cât despre afirmația ta, anume că „orice este sau poate deveni un simbol”... eh, dă-mi voie să spun că tu ești mai optimist decât Leipniz însuși! :) cred că ai o idee cam... laxă despre simbol, încărcătura și semnificația lui. repet, „cred”!, nu trag cu praștia-n vrăbii...
în general mi-am făcut un obicei să nu mai comentez textele lui nicholas dinu pentru că ştiu că nu poate primi critica şi se lasă cu scandal. dar aici uite că am să îmi calc promisiunea (făcută mie), deşi e posibil să primesc o salvă de represalii, dar textul ăsta mă face aşa să mă întreb dacă chiar nu doare cînd poţi să scrii aşa prost. evident, trăim o vreme cînd s-a ajuns să se spună că orice poate fi poezie. dar se pare că unii chiar cred asta. textul este plin de emfatic şi bombstic ieftin. un fel de metaforizare aproape infantilă (vezi chestia cu reporterul, acul, penele şi... grădina condeiului). mai lipsea brotăcelul şi prinţesa sheherezada (vorba lui paul). efectiv am avut senzaţia că dacă depui un mic efort poţi transforma cîntecelul ăsta într-o parodie de genul celor pe care le citeam prin urzica. nicholas are imaginaţie. păcat că nu are talent. sau mai bine zis nu are simţul acela care te face să nu scrii nepoezie.
p.s. şi mai e ceva. îmuierea asta a "condeiului" în sapienţă moralizatoare este teribil de ridicolă. poate singurul loc unde o (mai) poţi folosi sînt manualele de clasa a doua sau cărţile pentru preşcolari. oare este chiar aşa de greu să se înţeleagă că este un turn off ridicol...
wow... nu mi-a venit să cred când am văzut penița de la tine. a trebuit să-mi chem colega de apartament ca să-mi confirme:)). încă sînt în stare de șoc:)
mulțumesc mult, nu mă așteptam!
drept, a fost o căutare lungă, dar tot e bine. măcar acum știu la ce sînt bună:)
Bucuroasă de întîlnire, Sapphire. Așa cum ai sesizat, îmi place să strecor, undeva în construcție, motivația lirică a acesteia, într-un mod vădit personal. Penultima strofă este voit cum îi spui tu languroasă, ea sintetizează spiritul artei orientale al cărui fundament îl constituie sufletul universal, sensibilitatea și emoțiile. Natura întreagă este pătrunsă de o esență divină, în ea se integrează și din ea se desprinde natura umană, cerească și ea. Natura și societatea alcătuiesc un întreg și omul trebuie să își conformeze comportamentul potrivit ordinei cosmice. Poezia orientală a fost la începuturile ei strîns legată de muzică, avînd în vedere că intonația însăși a cuvintelor determină sensul acestora, înțelegem de ce. Muzica reflectă armonia naturii. Arta lumii încarnează forțe care în momente de maximă concentrare dau naștere universului vizibil cu care se hrănește spiritualitatea. Leonardo da Vinci aprecia că lucrurile din Univers sînt desenate în spiritul naturii, că există o conexiune, un flux continuu care susține mișcarea și care restabilește echilibrul. Ori tocmai de echilibrul care este amenințat vorbeam. Asupra textului voi reveni, dar mai trebuie să las puțin lucrurile să se decanteze. Mulțumesc pentru apreciere și sugestii.
Un singur fragment nu se referă la copilărie, la amintiri, acela care începe cu "Omul acesta mă caută". Și mă întreb de ce autoarea a ales să fie așa. Probabil că ar merge și un alt final decât cel cu imaginile în oglindă.
Corect, dragul meu Cailean: Feodor Mihailovici Dostoievsky, cu o replică din "Netoska Nezvanova". Dacă este sau nu poezie, doar Feodor Mihailovici știe, nimeni altul... Mulțumesc tuturor de comentarii.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
din cauza urmatoarelor versuri nu mai cred nimic din rest, cu atat mai putin finalul...
pentru textul : here comes that rainbow again de"scriu de parcă l-aş biciui pe cristos
urcă gloabă golgota"
Adrian, licență poetică înseamnă exprimare originală, nu ermetică:)
pentru textul : animalul de pradă al resemnării demulțumesc pentru subliniere, Luminița! Adrian e bine intenționat și își exprimă opinia. La fel cum unele poeme îi plac, altele nu. Simplu!
gânduri bune vouă și mulțumesc de lectură.
sa incercam sa fim veseli copilaria poate fi alaturi ne poate pandi printre degete dar nimeni nu va stii unde sunt ingerii ce ne-au locuit in trup
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 3 deeu am recitit fara prima strofa si cred ca merge fara ea mult mai bine
pentru textul : pierdut deSunt de acord cu tine. Dar nu-mi place stilul colocvial, deși îi înțeleg utilitatea. Care "unii"? Și care "alții"? Cum am trăit în epoca "vinovăției generale", încerc să am o reacție. Abia m-am trezit, dar sper că sunt vie, n-oi fi în ultimul vis imediat după... O zi excelentă pentru toată ceata!
pentru textul : tăcerea nu e de aur dedeosebit. delicat, ca o perla. sper ca Paul Blaj sa nu se fi inselat, prezentandu-te.
pentru textul : deschideri dedacă nu se va supara autoarea...
suntem trei ,,frumoşi"...
...:i ne zbatem
de ne crapă nasturii ...
Pare-se că este si o eroare in titlu. Nu?
pentru textul : Zborul deCred că niciodată nu trebuie să luăm jocul în neserios, pentru că Jocul se întoarce ca un carusel și noi roată sau cerc. Cred că, odată ieșiți din cerc, putem primi o mereu-întoarcere ascendentă. Găsesc interesantă hermeneutica textului. A improviza alte forme și a rămâne constant în evoluție. Dar pare a fi doar un pas al spiralei de care vorbești. Metafore reușite. Aș fi mers pe aceeași linie a timpurilor verbale (prezentul, nu imperfectul).
pentru textul : dona alba deMa bucur ca ma intelegi. :)
Proza e o suma de idei si personaje care se misca, deci are nevoie de spatiu si timp sa se desfasoare. Dar ai zis tu mai frumos deasupra, trebuie sa fie completa.
Fragmentul de mai sus e inscris la un concursul - online al Norei Iuga, se pot trimite texte pana in 16 ianuarie,
aici : http://concursulnoraiuga.wordpress.com/2009/12/15/189/#comment-39
hai, nu vrei sa inscrii si tu un text? :)
pentru textul : știi, de fapt, te-am așteptat deîmi plac multe imagini de aici. cred că ar merita un final puternic... e doar o părere!
pentru textul : uneori dumnezeu mă scoate din priză deeu ofer cerneală pentru peniţele acordate. şi ofer $200.00 pentru chitara aia cu autografe din poza a şasea.
pentru textul : Entropia unei seri de poezie. Virtualia XII. deprimul vers sună promițător. apoi textul devine ca un perete alb pe care nu există nicio ușă.
pentru textul : Comoară vie detextul e citit, com este. pana la urma, oameni suntem; exageram defectele si calitatile noastre. e mai bine asa, sa privim totul din afara, cu ochiul spre palestre, surazand ca budha si tacuti ca seneca. esential omului e capacitatea acestuia de a si rezolva pb, de a converti raul in bine. asadar, sa dam de pamant cu ac gheonoaie literara ( plagiatul adica). eu zic virgula, ca experiment, sa ne plagiem intre noi. si, f bun dpv poetic, sa furam de la clasici. ca si clasicii s au imprumutat intre ei. si filosofii. sunt cazuri celebre. sa ne poticnim noi, niste invatacei? ca ce e, pana la urma, - si o spun fara a aduce cuiva prejudicii- un cont si jubilatia de a comenta? dar, mai mult, ce e un cont si jubilatia de a comenta, cand vine vorba de un membru f f cunoscut si iubit de popor. unii unii, carcotasi, murmura in barbile lor apocaliptice blesteme si arunca fulgere cu ochii lor inveninati! si apoi, se uita adesea ca virgula cand vine vb de o comunitate, fratii mei, vietuind si supravietuind intr o paradigma (sic!) aici binele si raul, adevarul si minciuna ...noi hotaram care este. iata un aspect care tb revelat si acceptat, frati si surori intr ale plagiatului, da! si apoi, colegii mei, cine suntem noi sa ne ridicam ochii in sus....si sa vociferam? democratic s a ales, democratic sa moară! este normal, nu toti inteleg asta. si eu imi cer scuze fata de voi toti care nu intelegeti asta. dar, zic dar, macar sa serveasca intereselor literaturii ai marelui secret al aetelor liberale. ajuns in ac punct culminant, reclam si ma inchin: bodabil suntem fiecare dintre noi! sus bibadol ! amin
pentru textul : incident de plagiat pe hermeneia.com dealfa...beturi?! :(
pentru textul : poezia asta e o erezie deAm recitit si nu am pentru ce sa-mi cer scuze... pentru stilul franc de a pune problema nu pot sa o fac pentru ca tu esti un membru de la care hermeneia asteapta sa dai tonul pe coordonate opuse a ceea ce faci acum... nu incurajarea unei sensibilitati nepotrivite in raport cu un text postat pentru a astepta reactii sau inducerea sentimentului de jena si culpabilizarea celui ce indrazneste sa-si spuna opinia servesc acestui scop... dar poate ca ai dreptate cu acel "voi incerca sa am grija cu scrierea acestor poezii aici"... poate ca nu e locul potrivit. Virgil spunea "În esență, mi-aș dori ca autorilor să le fie frică să publice aici din cauza exigenței comentariilor..."... se pare ca s-a ajuns ca lectorilor sa le fie frica sa comenteze... cel putin anumiti autori. Si cu asta am incheiat discutia aici ca o lungim aiurea cand lucrurile sunt foarte clare.
pentru textul : urme de cerb deesti reprimit cu bratele deschise.
pentru textul : să ne rugăm deMulțumesc, alma, pentru părtășia cu mine la trecut și toate celelalte. am înlocuit coliziunea cu ciocnire, nu sînt multe posibilități aici în afară de ciocnire și întâlnire. ar trebui să refrazez întreg paragraful, probabil, dar nu am îndemn. dacă aș renunța la ceea ce-mi sugerezi, aș tăia legatura între cele trei părți ale textului, lăsând ultima parte undeva suspendată. prefer să mă mai gândesc.
pentru textul : poem cu părinți deEla, mulțumesc pentru vegherea textului, nu văzusem typo (fusese inițial un substantiv la masculin, dar așa cum e acum îmi sună mai bine). Rămânem mereu.
pentru textul : départs denu opiniile erau baiu la comentariile tale. m-a intrigat faptul că ai refuzat să intri în atmosferă (clar că nu era nici o obligație în dorecția asta!)... la urma urmei era ușor de observat că textul în sine nu e mare lucru. frumusețea consta în abilitatea lui Virgil de a întoarce poezia cu susul în jos și rămânearea ei pe verticală. de-asta am și mulțumit pentru jumatea de peniță. În fine, ai priceput și ce nu am scris. zile faine!
pentru textul : anti-înger decârma pânza cui îi pasă
pentru textul : m-am lăsat de fumat delungimea oricum nu prea contează
sau dominația de partea cui se va nimeri
eu una înclin să cred totuși că a mea va fi
pentru mine a căzut bine această lepădare a majusculelor țipătoare din titlu. sau mai bine zis trecerea la un substrantiv comun a crăciunului. pentru că este comun, al nostru al tuturor. nu m-a deranjat semnătura. e firească. chiar nu văd contrastul, pentru că îmi place să cred că îl știu pe Virgil... astfel, mulțumesc de urare! a fost deosebit de frumos! Bancul cred că era menit să destindă atmosfera...
pentru textul : crăciun fericit - 2011 deAranca multumesc de corectie. Scriu, intr-o pauza de 10 minute la servici . Suna telefoanele, ecranele colorate imi distrag atentia, radioul murmura Miles Davis sau Tom Waits. Dincolo de gardul de sarma ghimpata zaresc niste camile rumegand scaietii zilei. Ziarul imi aduce aminte ca s-a mai terminat un razboi. Gladis secretara intreaba daca vreau cafea . In mana stanga are un fax de SOS si la gat si-a legat un fular albastru. Viata e un blend zic eu, la fel si poezia care ma ajuta sa traversez stupidul zilelor.
pentru textul : Poem arab cu Gladis deatentie la repetitia ca si cum, se poate evita la modul elegant tin sa va spun ca aveti o anumita contradictie de termeni in prima strofa sa incerci a impune - care arata o actiune prin care silesti pe cineva sa faca ceva, este un ordin, o comanda data din ipostaza celui care se afla in ( pretinsa) superioritate iar cuprinderea cu brate amputate denota de fapt un lips, un handicap, incercarea de a cuprinde sfera are alta conotatie, cea a celui care se afla mereu in inferioritate, in dezavantaj in rest flashuri, un experiment
pentru textul : nu pleca azi deAdrian, eu tot nu pricep de ce îmi atribui mie intențiile tale, gen „tremuratul ca varga”, mai ales după ce am spus destul de limpede (cred eu) că nu prea mă interesează cât și cum tremuri tu.
dar mă amuză furia ta. și mă gândesc că, dacă lumea ar fi mers cu înflăcărare pe linia lui „cum spui” ocolind, pe cât se poate, linia lui „ce spui”, și-ar fi rupt gâtul la primul colț (i)luminat al istoriei, înainte de a-i da bună ziua lui… G.W. von Leibniz, de exemplu – uite, mă opresc la un nume care-i mai apropiat de dezideratele noaste moderne. păi chiar așa, frate, ce-i acela calcul diferențial și integral? e fumat de decenii bune! cum? și el vorbește de simbol? ei, bine i-a făcut Voltaire, l-a făcut praf! și ce-s alea „monade”? ooo, mai mult, „monadă supremă”?! „armonie prestabilită”?? bbbrrrr… opriți-vă, fraților, că dăm în diabet! cum să evoluăm, dacă privim și-n urmă? pierdem timp prețios! noi trebuie să căutăm ceva neapărat nou, să facem bucăți bucățele tot ce e lipsit de originalitate („originalitatea” nu are nevoie de a face cu „originea”, nu nu, chiar dacă rădăcina (pătrată?) a cuvântului e aceeași…), și să nu ne mai învârtim în cerc. ăăă…cerc? pfui, alt simbol! e clar, și geometria trebuie reinventată!
și, dacă se poate, prima Scrisoare a lui Eminescu arsă pe rug (aprins)și blocată pe toate cărările virtuale, fiindcă e plină de simboluri, de filosofie, de metazizică și de alte chestii dăunătoare sănătății noastre lirice.
Dar, cum spuneam, m-a binedispus furia ta, e o dovadă de forță! ah, cât pe ce să spun „forță vie”, vezi? sunt bucuroasă, am reușit să evit măcar un clișeu!
cât despre afirmația ta, anume că „orice este sau poate deveni un simbol”... eh, dă-mi voie să spun că tu ești mai optimist decât Leipniz însuși! :) cred că ai o idee cam... laxă despre simbol, încărcătura și semnificația lui. repet, „cred”!, nu trag cu praștia-n vrăbii...
pentru textul : Adoriana minus zece deîn general mi-am făcut un obicei să nu mai comentez textele lui nicholas dinu pentru că ştiu că nu poate primi critica şi se lasă cu scandal. dar aici uite că am să îmi calc promisiunea (făcută mie), deşi e posibil să primesc o salvă de represalii, dar textul ăsta mă face aşa să mă întreb dacă chiar nu doare cînd poţi să scrii aşa prost. evident, trăim o vreme cînd s-a ajuns să se spună că orice poate fi poezie. dar se pare că unii chiar cred asta. textul este plin de emfatic şi bombstic ieftin. un fel de metaforizare aproape infantilă (vezi chestia cu reporterul, acul, penele şi... grădina condeiului). mai lipsea brotăcelul şi prinţesa sheherezada (vorba lui paul). efectiv am avut senzaţia că dacă depui un mic efort poţi transforma cîntecelul ăsta într-o parodie de genul celor pe care le citeam prin urzica. nicholas are imaginaţie. păcat că nu are talent. sau mai bine zis nu are simţul acela care te face să nu scrii nepoezie.
pentru textul : risipitorii de litere dep.s. şi mai e ceva. îmuierea asta a "condeiului" în sapienţă moralizatoare este teribil de ridicolă. poate singurul loc unde o (mai) poţi folosi sînt manualele de clasa a doua sau cărţile pentru preşcolari. oare este chiar aşa de greu să se înţeleagă că este un turn off ridicol...
pe cat de simplu pe atat de frumos, graul galben, camasa pe podea in ultima noapte de dragoste , prima zi de despartire ..cantec , absolut..
pentru textul : cîntec de legănat grîul dewow... nu mi-a venit să cred când am văzut penița de la tine. a trebuit să-mi chem colega de apartament ca să-mi confirme:)). încă sînt în stare de șoc:)
pentru textul : sînt trei rugăciuni într-un cuibar demulțumesc mult, nu mă așteptam!
drept, a fost o căutare lungă, dar tot e bine. măcar acum știu la ce sînt bună:)
Bucuroasă de întîlnire, Sapphire. Așa cum ai sesizat, îmi place să strecor, undeva în construcție, motivația lirică a acesteia, într-un mod vădit personal. Penultima strofă este voit cum îi spui tu languroasă, ea sintetizează spiritul artei orientale al cărui fundament îl constituie sufletul universal, sensibilitatea și emoțiile. Natura întreagă este pătrunsă de o esență divină, în ea se integrează și din ea se desprinde natura umană, cerească și ea. Natura și societatea alcătuiesc un întreg și omul trebuie să își conformeze comportamentul potrivit ordinei cosmice. Poezia orientală a fost la începuturile ei strîns legată de muzică, avînd în vedere că intonația însăși a cuvintelor determină sensul acestora, înțelegem de ce. Muzica reflectă armonia naturii. Arta lumii încarnează forțe care în momente de maximă concentrare dau naștere universului vizibil cu care se hrănește spiritualitatea. Leonardo da Vinci aprecia că lucrurile din Univers sînt desenate în spiritul naturii, că există o conexiune, un flux continuu care susține mișcarea și care restabilește echilibrul. Ori tocmai de echilibrul care este amenințat vorbeam. Asupra textului voi reveni, dar mai trebuie să las puțin lucrurile să se decanteze. Mulțumesc pentru apreciere și sugestii.
pentru textul : Copilul Li - Bo deUn singur fragment nu se referă la copilărie, la amintiri, acela care începe cu "Omul acesta mă caută". Și mă întreb de ce autoarea a ales să fie așa. Probabil că ar merge și un alt final decât cel cu imaginile în oglindă.
pentru textul : Pânză nețesută deCorect, dragul meu Cailean: Feodor Mihailovici Dostoievsky, cu o replică din "Netoska Nezvanova". Dacă este sau nu poezie, doar Feodor Mihailovici știe, nimeni altul... Mulțumesc tuturor de comentarii.
pentru textul : diversiune ieftină dragostea… dePagini