adrianei, cu drag, o imbratisare. sa fii bine, sa ai succes.
aseara spuneam cuiva, cu toata sinceritatea si entuziasmul, ca-i primul volum de poezii cunoscut mie (din ce s-a publicat in ultimii nu-stiu-cati-multi ani), frumos in intregime. aici, alaturi de tine.
"siguratic" este "singuratic"? text plat zgomotos pasaje melo, departe de titlu. final tip "o bâlbâială nestingherită". E' difficilissimo parlare senza dire qualcosa di troppo.
poeziile tale sunt cuprinzatoare, pline de semnificatii, orice as incerca sa spun devine prin contrast banal, o intreaga istorie de imagini mestesugite, fond si o forma perfecte. vad in teama asta de fapt o recunoastere a unor merite bine pretuite, "complexul acesta de inferioritate" oricat de bine mascat, este magulitor pentru orice femeie. imi place mai ales maretia finalului, rostit cu naturalete!
"asa se intimpla si cu dragostea", trecind prin poezia ta, spre ora resemnata a amiezii, toate gesturile noastre definitive dincolo de trenuri inevitabile si iata cum "te inventez în această clipă sărutându-mi fruntea până devine de sticlă și se face lumină în cotlonul din gamba mea dreaptă ca într-un opaiț al bunicilor" as mai slefui putin strofa a doua, daca imi permiti sa iti spun, dar te las pe tine sa gasesti acelasi praf de stele ascuns in ora celorlalte zile... pentru ca asa cum spui si tu, trecem mai departe inventind ceea ce nu avem, ceea ce dorim negasindu-i inca numele, pastrind ireversibila trecere a culorilor inchistate intre prejudecatile altora: "și totuși cât de puțin mai e și se face departe"
“Să facem un salt înafara luminii” în care tu şi cu mine, un el şi un ea, două pronume şi cu noi două patru tăceri, un singur înţeles, doar pentru noi “singurii vii”. “Strada aceasta” pe care ne lăsăm pielea de şarpe cu încetinitorul. Câtă măiestrie, cât detaliu poate să existe într-un “strigăt cu încetinitorul” la Adriana Lisandru în acest poem. Frica vine din cunoaştere, Adriana, iar când vine peste tine ca o avalanşă de metaforă scrobită cu aracet - cum îmi duceam eu fundiţele, la şcoală, pe creştet a învăţătură, aşa îmi privesc viaţa, acum, prin această “măciulie de mac”. Şi din ce par, cu atât devin. Frumos poem. Deosebit!
Explic încă puţin, fiindcă, cum spuneam, când e vorba de logică sau semantică, mă simt în mediul meu chiar dacă nu am pregătire în acest sens. Faptul că arta mai degrabă circumscrie o realitate existenţială (socială), că mai degrabă este vie şi nu transmite un mesaj anume din partea artistului, este evident încă de la formele artei primitive sau ale civilizaţiilor străvechi (picturi rupestre, arta Egiptului antic, etc.). Tot ceea ce am scris în textul meu este aproape tautologic, dar şi tautologiile sunt necesare :) În plus putem observa atât de clar că şi pedagogia sau psihiatria sau alte ştiinţe în formă aplicată sunt de asemenea arte, lucru demonstrat de mulţi înaintea mea şi scris în diverse tratate. Plecând de la caractersticile generale ale lor prin care se pot defini ca arte, ajungem tot la concluziile micului meu text. Da, recunosc că textul e doar o definiţie în ultimă instanţă, dar sper că nu mi-o luaţi în nume de rău, fiindcă am pus suflet în el...Am detectat o nuanţă uşor ireverenţioasă în comentariul dvs., dar vă scuz fiindcă eu întotdeauna i-am respectat pe ceilalţi, inclusiv pe cei mai naivi sau care scriu texte "filozofice" doar la nivel de exerciţiu logic. Datorită dificultăţilor din viaţa mea personală, eu nu mai pot scrie eseuri zemoase cu referinţe culturale elegante sau livreşti ca în tinereţe şi îmi pare sincer rău, fiindcă îmi plăcea. Acelea erau lucruri care puteau delecta mai mult. Acum este vorba doar de înţelepciunea simplă şi aridă a maturităţii.
Margas, bănuiesc că știi că mi-am rezervat dreptul ca să suspend contul unui membru atunci cînd observ că modul în care abordează ideea de comentare devine în fapt hărțuire. Și chiar am aplicat acest lucru de cîteva ori. Aceasta, așa cum am mai spus-o, a nu se interpreta ca un fel de oprimare a conflictelor de idei sau a polemicii. Expresii de genul „o idee bună, din păcate sufocată de un poem slab, încropit din murăturile găsite împrăștiate prin cămara literară a acestui autor.” mi se par că prin vitrolul lor și lipsa de orice argument, mi se par că încep drumul spre hărțuire. Am vrut doar să fii conștientă de acest lucru. Înainte să mi se spună că „n-am știut”.
n-am inteles ce vrei sa spui ovyus. am retinut niste verbe cu icnit si orgasm dar mi s-au parut stupide asa ca nu am incercat sa le inteleg profunzimea. in rest nimic semnificativ in observatiile tale... poate doar o doza de oftica dupa cum zice Alina dar la oftica nu am cum sa te ajut ca nu sint medic si nu ma pricep. apeleaza la ea.
sufletul ca prizonier al spitirului, inchis in propria lui dragoste, ilogica deseori, ca orice dragoste. acel ,,ners" (i se mai spune si ,,nefis", relativ traductibil prin ,,minune") al arabilor. despre care noi stim ,,ceva. si atat." sau ,,stim ca nu stim nimic".
ba da Dorin! dar parcă asta, mai mult: ~dacă te-aș lua de un deget degetul mic ai merge cu mine, așa, un pic ca doi bărbați bine hrăniți așa, un picuț, prin deșert? știi, ne-am putea deghiza în femei în struț, unu` alb, unu` roș sau, și mai bine, cămile tu juma`, eu un sfert de cămilă~ e mult mai poezie.
Ce iritare! Pe care mă tem (vorbă să fie!) c-o s-o găsesc și la alții. Doar că eu numesc asta ideologism (sau, mai bine, îndoctrinare) à l' envers (adică pe dos). Mă și așteptam, de altfel. Dvs., dle Titarenco, vorbiți despre comunism în lozinci foarte asemănătoare (ba chiar mai radicale, dar și mai lipsite de acoperire!) cu cele în care vorbeau comuniștii despre capitalism în anii 50. Cu o singură deosebire: dvs. credeți ce spuneți, ei erau niște șarlatani care jucau un teatru cinic. Dovadă că au întors-o după 1965, ca și după 1989. Nu fiți naiv (sau nu vă faceți că nu înțelegeți): ideea textului e că în România de azi e tot un soi de comunism, doar că unul fără niciun orizont. Un haos provocat cu intenție, ca să se poată fura totul. Inclusiv tot ce s-a creat în timpul comunismului, cu prețul unor suferințe pe care le-am îndurat și eu (și, poate, și dvs.). Chiar dacă am avut privilegiul de a tipări cărți (deloc aliniate ideologic, ba dimpotrivă) și de a câștiga bani pe ele. Altminteri, nu-mi dati mie lectii despre Europa si despre lume, pentru ca la asa ceva ma pricep mai bine ca dvs.
Mi-a plăcut foarte mult timbrul vocii, cum s-a pliat pe poem. Ţi-a ieşit foarte "trist şi cu efect", adică foarte bine scena în care actorul interpretează asta: "brațele tale labirint știu sa țină piept inimii/știu să țină inima la piept/
sînt gata./am pus creionul jos/și termometrul și hîrtia și apa."
Şi, aici, ar trebui să te opreşti, Corina. Trebuie să laşi spectatorul, cititorul în poem, chiar dacă urechea, să zicem, că se mai ţine într-o zdreanţă de carne ca în filmele lui Tarantino, tu mă laşi acolo, uimită, siderată dar mă laşi acolo. Ies eu dacă vreau. Râd.
Frumos ai mai introdus şi acest vers, această zicere rotundă, frumosă, cu greutate: "Tu, ştii, cine sunt? - frumos pronunţată, cu timpi cu tot...
În general, nouă, nu ne prea iese cu recitatul propriilor poeme, dar ţie ţi-a reuşit. Ai transmis perfect emoţia.
"răul invizibil" în toată splendoarea lui. un poem care se dezbracă de propriile mijloace; aparent greu accesibil, în realitate doar greu... digerabil. recitindu-l îl gasesc de fiecare dată la fel de plin de "speranță invizibilă".
Fără ultimul vers, care este prea romanţios şi ca sens, şi ca mod de transmitere (ori măcar fără explicativul "vreau să aud marea"), fără acestea deci, e un text bun spre foarte bun.
Mai îngăduinți-mi vă rog frumos o intervenție. Am tras fără să vreau cu urechea la "joaca" voastră.N-aș vrea să greșesc dar sînt puțin îngrijorată pentru că știu că uneori și tigrii de hîrtie se pot răni în joacă. Alma, și tu ai muncit aici foarte mult, într-un fel ești sora noastră mai mare. Sper că știi cît de mult te iubim, chiar și cînd ne dai să înghițim hapuri amare! Sîntem o comunitate frumoasă, unică în felul ei. Ne cam arde de hîrjoană, eu cred că ar mai trebui organizat un concurs. Ce ziceți Virgil și Alma?
Iulia, ştiu bine şi de mult teoria şi tehnica prozei. Nu m-am apucat să scriu aşa, la ce-o ieşi. Ca la şah, şi în proză sunt unele principii sfinte, însă, din nou - ca la şah - există momente când ele trebuie încălcate. Scena care conţine multe puncte de suspensie e rară şi e rezoluţia unui anumit cumul/ conflict tematic. Din această cauză, personajele se poticnesc, se încurcă, se răzgândesc, îşi caută cuvintele etc. Cum să arăt asta în scris? Să schimb structura/ natura dialogului realistic doar pentru a evita punctele sau să încalc pincipiul în numele firescului dialogului? Am ales varianta a doua. De altfel, eu sunt un înverşunat inamic al punctelor de suspensie.
De bine!
Multumesc, Oriana. Nici nu stii cat de mult ma bucura faptul ca aceste versuri au reusit sa transmita intocmai ceea ce si-au propus. Ma incurajeaza comentariul tau. Voi folosi penita pentru a mai scrie niste 'povesti'. :)
Frumoasă idee, câteva imagini proaspete 'fată speriată cu picioare murdare' 'când s-a întors soarele jumătate murise în somn' însă mai e de lucru pe aici, de renunțat părerea mea la stângăcii voite sau nevoite 'aproape nudă' 'privirile reprobabile' 'liniștea mesei goale' ca să numesc doar pe cele mai disonante. Oricum, bottom line un poem cu o idee și câteva imagini proaspete pe care l-am citit cu multă plăcere.
Andu
poza o fi interesanta, dar unde e arta vizuala aici? observ katia ca tot mai mult, desi ti-am atras atentia asupra scopului acestei sectiuni, tu continui sa o folosesti ca un fel de galerie de poze si desene. Nu a fost menita pentru asa ceva. Daca nu intelegi iti recomand sa citesti aici: http://www.hermeneia.com/info/2048
iata ce poate iesi din somnolenta si monotonia unui Noiembrie. din turnul tocit de vreme, cu orologiu de pauni, ies la plimbare hieroglifele (urile). remarc si eu imaginea (cu clopotei) evidentiata de DOREL, remarc textura concisa, placuta si magica a poemului si cu pleoapa intoarsa spre dosul cuvintelor, apreciind diligenta aplecarii autorului spre cuvant asemenea muzeologului inspre scrol, nu pot sa zic altceva decat: sa-nceapa danțul hieroglifelor.
Pentru că nu mai sunt într-o şedinţă de partid de pe vremuri, nici măcar « lărgită », dă-mi voie, rogu-te, să mai adaug numai cele ce urmează şi, de data asta va fi chiar ultima intervenţie sub acest text.
Detaşându-mă lucid pot glumi sau pot vorbi direct.
Acum nu mai pot glumi. Este mult mai grav ce se întâmplă de la un ceas la altul, de la un minut la altul şi timpul pare a se concentra şi mai mult.
Avem de ales între a judeca lucid sau de a continua să ne mâncăm, urându-ne, unii pe alţii.
Este o situaţie NU cu o tuşe comic accentuată şi cu un tragism atenuat gen alegătorul turmentat al lui Caragiale , ci una de-a dreptul incalificabil de tragic-absurdă ca în piesa de teatru a altui român, Eugen Ionescu; în care un cuplu căsătorit de ani buni începe să se certe pe măsură ce casa porneşte să se cutremure fizic, fără motive aparente; cearta continua, casa se dezmembrează, gradarea certei şi distrugerea casei ajung la apogeu şi nu mai rămâne nimic nici din cuplu şi nici din casă (pentru cei interesaţi, titlul piesei este „Delir în doi, în trei…în câţi vrei”).
Fiecare e liber să gândească cu capul său, dar cred că ar trebui să hotărască RAŢIONAL, cât de «raţionali» putem fi în situaţii, mai mult sau mai puţin, «limită» . Poate fi o iluzie dar daţi-mi voie să mă agăţ de ea.
Îmi pare sincer rău de fiecare dintre cele două tabere în care ura şi agresivitatea sapă până la orbire . Ura şi agresivitatea se întorc înmiit otrăvindu-l pe cel care urăşte şi este agresiv şi se va nimici singur, psihic – ceea ce e mult mai grav - chiar dacă va mai trăi câte zile îi sunt date. Şi aici nu mai e treabă de morală, ci de supravieţuire a noastră, ca oameni. Animalele nu urăsc. Sunt agresive din instinct de supravieţuire. Dacă n-au ce mânca, mor. E o lege a firii. Nu cred, nu am nici un motiv să cred că în junglă animalele urăsc. N-au timp de aşa ceva. Trebuie să trăiască, altfel sunt ucise fizic de alte animale. Numai noi, oamenii, se pare că avem timp să urâm, otrăvindu-ne singuri, repet, cel puţin psihic. Şi asta mă doare.
Cele de mai sus sună patetic. Şi, poate, a panseuri gen «Gâgă». Ei şi!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
adrianei, cu drag, o imbratisare. sa fii bine, sa ai succes.
pentru textul : Lansare de carte: Adriana Lisandru - "Despre ea, niciodată" deaseara spuneam cuiva, cu toata sinceritatea si entuziasmul, ca-i primul volum de poezii cunoscut mie (din ce s-a publicat in ultimii nu-stiu-cati-multi ani), frumos in intregime. aici, alaturi de tine.
"siguratic" este "singuratic"? text plat zgomotos pasaje melo, departe de titlu. final tip "o bâlbâială nestingherită". E' difficilissimo parlare senza dire qualcosa di troppo.
pentru textul : excalibur depoeziile tale sunt cuprinzatoare, pline de semnificatii, orice as incerca sa spun devine prin contrast banal, o intreaga istorie de imagini mestesugite, fond si o forma perfecte. vad in teama asta de fapt o recunoastere a unor merite bine pretuite, "complexul acesta de inferioritate" oricat de bine mascat, este magulitor pentru orice femeie. imi place mai ales maretia finalului, rostit cu naturalete!
pentru textul : îmi este teamă de femeie de"asa se intimpla si cu dragostea", trecind prin poezia ta, spre ora resemnata a amiezii, toate gesturile noastre definitive dincolo de trenuri inevitabile si iata cum "te inventez în această clipă sărutându-mi fruntea până devine de sticlă și se face lumină în cotlonul din gamba mea dreaptă ca într-un opaiț al bunicilor" as mai slefui putin strofa a doua, daca imi permiti sa iti spun, dar te las pe tine sa gasesti acelasi praf de stele ascuns in ora celorlalte zile... pentru ca asa cum spui si tu, trecem mai departe inventind ceea ce nu avem, ceea ce dorim negasindu-i inca numele, pastrind ireversibila trecere a culorilor inchistate intre prejudecatile altora: "și totuși cât de puțin mai e și se face departe"
pentru textul : ora amiezii de“Să facem un salt înafara luminii” în care tu şi cu mine, un el şi un ea, două pronume şi cu noi două patru tăceri, un singur înţeles, doar pentru noi “singurii vii”. “Strada aceasta” pe care ne lăsăm pielea de şarpe cu încetinitorul. Câtă măiestrie, cât detaliu poate să existe într-un “strigăt cu încetinitorul” la Adriana Lisandru în acest poem. Frica vine din cunoaştere, Adriana, iar când vine peste tine ca o avalanşă de metaforă scrobită cu aracet - cum îmi duceam eu fundiţele, la şcoală, pe creştet a învăţătură, aşa îmi privesc viaţa, acum, prin această “măciulie de mac”. Şi din ce par, cu atât devin. Frumos poem. Deosebit!
pentru textul : contre-jour deExplic încă puţin, fiindcă, cum spuneam, când e vorba de logică sau semantică, mă simt în mediul meu chiar dacă nu am pregătire în acest sens. Faptul că arta mai degrabă circumscrie o realitate existenţială (socială), că mai degrabă este vie şi nu transmite un mesaj anume din partea artistului, este evident încă de la formele artei primitive sau ale civilizaţiilor străvechi (picturi rupestre, arta Egiptului antic, etc.). Tot ceea ce am scris în textul meu este aproape tautologic, dar şi tautologiile sunt necesare :) În plus putem observa atât de clar că şi pedagogia sau psihiatria sau alte ştiinţe în formă aplicată sunt de asemenea arte, lucru demonstrat de mulţi înaintea mea şi scris în diverse tratate. Plecând de la caractersticile generale ale lor prin care se pot defini ca arte, ajungem tot la concluziile micului meu text. Da, recunosc că textul e doar o definiţie în ultimă instanţă, dar sper că nu mi-o luaţi în nume de rău, fiindcă am pus suflet în el...Am detectat o nuanţă uşor ireverenţioasă în comentariul dvs., dar vă scuz fiindcă eu întotdeauna i-am respectat pe ceilalţi, inclusiv pe cei mai naivi sau care scriu texte "filozofice" doar la nivel de exerciţiu logic. Datorită dificultăţilor din viaţa mea personală, eu nu mai pot scrie eseuri zemoase cu referinţe culturale elegante sau livreşti ca în tinereţe şi îmi pare sincer rău, fiindcă îmi plăcea. Acelea erau lucruri care puteau delecta mai mult. Acum este vorba doar de înţelepciunea simplă şi aridă a maturităţii.
pentru textul : Exerciţii logice de dar vezi modificarile
pentru textul : alb de femeie denu sunt Dumnezeu, dar îmi place cum gândeşti pentru că ai viziunea proprie asupra textului, alţii...
pentru textul : fals interviu despre menirea artei deMargas, bănuiesc că știi că mi-am rezervat dreptul ca să suspend contul unui membru atunci cînd observ că modul în care abordează ideea de comentare devine în fapt hărțuire. Și chiar am aplicat acest lucru de cîteva ori. Aceasta, așa cum am mai spus-o, a nu se interpreta ca un fel de oprimare a conflictelor de idei sau a polemicii. Expresii de genul „o idee bună, din păcate sufocată de un poem slab, încropit din murăturile găsite împrăștiate prin cămara literară a acestui autor.” mi se par că prin vitrolul lor și lipsa de orice argument, mi se par că încep drumul spre hărțuire. Am vrut doar să fii conștientă de acest lucru. Înainte să mi se spună că „n-am știut”.
pentru textul : Şi atunci m-am ridicat pe sufletele din spate destilul acesta telegrafic
pentru textul : “Inclupatul” Bârligiu deda-ti dai seama ca si sunetul e un..."motiv tocit in poezie", nu-i asa?
pentru textul : de cealaltă parte. chihlimbar den-am inteles ce vrei sa spui ovyus. am retinut niste verbe cu icnit si orgasm dar mi s-au parut stupide asa ca nu am incercat sa le inteleg profunzimea. in rest nimic semnificativ in observatiile tale... poate doar o doza de oftica dupa cum zice Alina dar la oftica nu am cum sa te ajut ca nu sint medic si nu ma pricep. apeleaza la ea.
pentru textul : Virtualia desufletul ca prizonier al spitirului, inchis in propria lui dragoste, ilogica deseori, ca orice dragoste. acel ,,ners" (i se mai spune si ,,nefis", relativ traductibil prin ,,minune") al arabilor. despre care noi stim ,,ceva. si atat." sau ,,stim ca nu stim nimic".
suprb, Dorin!
pentru textul : Ah de,,Și atât."
ba da Dorin! dar parcă asta, mai mult: ~dacă te-aș lua de un deget degetul mic ai merge cu mine, așa, un pic ca doi bărbați bine hrăniți așa, un picuț, prin deșert? știi, ne-am putea deghiza în femei în struț, unu` alb, unu` roș sau, și mai bine, cămile tu juma`, eu un sfert de cămilă~ e mult mai poezie.
pentru textul : o noapte între universuri deCe iritare! Pe care mă tem (vorbă să fie!) c-o s-o găsesc și la alții. Doar că eu numesc asta ideologism (sau, mai bine, îndoctrinare) à l' envers (adică pe dos). Mă și așteptam, de altfel. Dvs., dle Titarenco, vorbiți despre comunism în lozinci foarte asemănătoare (ba chiar mai radicale, dar și mai lipsite de acoperire!) cu cele în care vorbeau comuniștii despre capitalism în anii 50. Cu o singură deosebire: dvs. credeți ce spuneți, ei erau niște șarlatani care jucau un teatru cinic. Dovadă că au întors-o după 1965, ca și după 1989. Nu fiți naiv (sau nu vă faceți că nu înțelegeți): ideea textului e că în România de azi e tot un soi de comunism, doar că unul fără niciun orizont. Un haos provocat cu intenție, ca să se poată fura totul. Inclusiv tot ce s-a creat în timpul comunismului, cu prețul unor suferințe pe care le-am îndurat și eu (și, poate, și dvs.). Chiar dacă am avut privilegiul de a tipări cărți (deloc aliniate ideologic, ba dimpotrivă) și de a câștiga bani pe ele. Altminteri, nu-mi dati mie lectii despre Europa si despre lume, pentru ca la asa ceva ma pricep mai bine ca dvs.
pentru textul : Mitul lui Sisif deMi-a plăcut foarte mult timbrul vocii, cum s-a pliat pe poem. Ţi-a ieşit foarte "trist şi cu efect", adică foarte bine scena în care actorul interpretează asta: "brațele tale labirint știu sa țină piept inimii/știu să țină inima la piept/
sînt gata./am pus creionul jos/și termometrul și hîrtia și apa."
Şi, aici, ar trebui să te opreşti, Corina. Trebuie să laşi spectatorul, cititorul în poem, chiar dacă urechea, să zicem, că se mai ţine într-o zdreanţă de carne ca în filmele lui Tarantino, tu mă laşi acolo, uimită, siderată dar mă laşi acolo. Ies eu dacă vreau. Râd.
Frumos ai mai introdus şi acest vers, această zicere rotundă, frumosă, cu greutate: "Tu, ştii, cine sunt? - frumos pronunţată, cu timpi cu tot...
În general, nouă, nu ne prea iese cu recitatul propriilor poeme, dar ţie ţi-a reuşit. Ai transmis perfect emoţia.
pentru textul : Carpe Diem de"răul invizibil" în toată splendoarea lui. un poem care se dezbracă de propriile mijloace; aparent greu accesibil, în realitate doar greu... digerabil. recitindu-l îl gasesc de fiecare dată la fel de plin de "speranță invizibilă".
pentru textul : Minunata Digestie a Balenei Ucigașe deFără ultimul vers, care este prea romanţios şi ca sens, şi ca mod de transmitere (ori măcar fără explicativul "vreau să aud marea"), fără acestea deci, e un text bun spre foarte bun.
pentru textul : ai ceva maritim și nu știu ce denu am citit volumul dar mi-ai stârnit interesul prin prezentarea făcută cu profesionalism.felicitări!
pentru textul : Andrei Velea - Hotel în Atlantida decred că da. apărea spațiul prea mare între titlu și corpul textului. mersi.
pentru textul : Nicu Enea. Jurnal închipuit (I) deIoan, nu ştiu precis dacă şerpii năpârlesc toamna, dar cam asta e ideea.
Daniel, bună sesizare, e şi un fel de itinerar acolo.
Mulţumesc pentru intervenţii.
pentru textul : La margine (Profetul) deMai îngăduinți-mi vă rog frumos o intervenție. Am tras fără să vreau cu urechea la "joaca" voastră.N-aș vrea să greșesc dar sînt puțin îngrijorată pentru că știu că uneori și tigrii de hîrtie se pot răni în joacă. Alma, și tu ai muncit aici foarte mult, într-un fel ești sora noastră mai mare. Sper că știi cît de mult te iubim, chiar și cînd ne dai să înghițim hapuri amare! Sîntem o comunitate frumoasă, unică în felul ei. Ne cam arde de hîrjoană, eu cred că ar mai trebui organizat un concurs. Ce ziceți Virgil și Alma?
pentru textul : dana point I deIulia, ştiu bine şi de mult teoria şi tehnica prozei. Nu m-am apucat să scriu aşa, la ce-o ieşi. Ca la şah, şi în proză sunt unele principii sfinte, însă, din nou - ca la şah - există momente când ele trebuie încălcate. Scena care conţine multe puncte de suspensie e rară şi e rezoluţia unui anumit cumul/ conflict tematic. Din această cauză, personajele se poticnesc, se încurcă, se răzgândesc, îşi caută cuvintele etc. Cum să arăt asta în scris? Să schimb structura/ natura dialogului realistic doar pentru a evita punctele sau să încalc pincipiul în numele firescului dialogului? Am ales varianta a doua. De altfel, eu sunt un înverşunat inamic al punctelor de suspensie.
pentru textul : Leagănul roşu (fragmente roman - 3 -) deDe bine!
Multumesc, Oriana. Nici nu stii cat de mult ma bucura faptul ca aceste versuri au reusit sa transmita intocmai ceea ce si-au propus. Ma incurajeaza comentariul tau. Voi folosi penita pentru a mai scrie niste 'povesti'. :)
pentru textul : Când începe o dimineață deFrumoasă idee, câteva imagini proaspete 'fată speriată cu picioare murdare' 'când s-a întors soarele jumătate murise în somn' însă mai e de lucru pe aici, de renunțat părerea mea la stângăcii voite sau nevoite 'aproape nudă' 'privirile reprobabile' 'liniștea mesei goale' ca să numesc doar pe cele mai disonante. Oricum, bottom line un poem cu o idee și câteva imagini proaspete pe care l-am citit cu multă plăcere.
pentru textul : cînd s-a întors soarele deAndu
poza o fi interesanta, dar unde e arta vizuala aici? observ katia ca tot mai mult, desi ti-am atras atentia asupra scopului acestei sectiuni, tu continui sa o folosesti ca un fel de galerie de poze si desene. Nu a fost menita pentru asa ceva. Daca nu intelegi iti recomand sa citesti aici: http://www.hermeneia.com/info/2048
pentru textul : silent night deiata ce poate iesi din somnolenta si monotonia unui Noiembrie. din turnul tocit de vreme, cu orologiu de pauni, ies la plimbare hieroglifele (urile). remarc si eu imaginea (cu clopotei) evidentiata de DOREL, remarc textura concisa, placuta si magica a poemului si cu pleoapa intoarsa spre dosul cuvintelor, apreciind diligenta aplecarii autorului spre cuvant asemenea muzeologului inspre scrol, nu pot sa zic altceva decat: sa-nceapa danțul hieroglifelor.
pentru textul : Hieroglif defrumos realizat sonetul. finalul m-a tulburat puțin. prietenii știu de ce...
pentru textul : 14/10/93 defain, fain de tot. nimic în plus, nimic forțat.
pentru textul : Obiecte fragile dePentru că nu mai sunt într-o şedinţă de partid de pe vremuri, nici măcar « lărgită », dă-mi voie, rogu-te, să mai adaug numai cele ce urmează şi, de data asta va fi chiar ultima intervenţie sub acest text.
pentru textul : Naţiune şi populaţie deDetaşându-mă lucid pot glumi sau pot vorbi direct.
Acum nu mai pot glumi. Este mult mai grav ce se întâmplă de la un ceas la altul, de la un minut la altul şi timpul pare a se concentra şi mai mult.
Avem de ales între a judeca lucid sau de a continua să ne mâncăm, urându-ne, unii pe alţii.
Este o situaţie NU cu o tuşe comic accentuată şi cu un tragism atenuat gen alegătorul turmentat al lui Caragiale , ci una de-a dreptul incalificabil de tragic-absurdă ca în piesa de teatru a altui român, Eugen Ionescu; în care un cuplu căsătorit de ani buni începe să se certe pe măsură ce casa porneşte să se cutremure fizic, fără motive aparente; cearta continua, casa se dezmembrează, gradarea certei şi distrugerea casei ajung la apogeu şi nu mai rămâne nimic nici din cuplu şi nici din casă (pentru cei interesaţi, titlul piesei este „Delir în doi, în trei…în câţi vrei”).
Fiecare e liber să gândească cu capul său, dar cred că ar trebui să hotărască RAŢIONAL, cât de «raţionali» putem fi în situaţii, mai mult sau mai puţin, «limită» . Poate fi o iluzie dar daţi-mi voie să mă agăţ de ea.
Îmi pare sincer rău de fiecare dintre cele două tabere în care ura şi agresivitatea sapă până la orbire . Ura şi agresivitatea se întorc înmiit otrăvindu-l pe cel care urăşte şi este agresiv şi se va nimici singur, psihic – ceea ce e mult mai grav - chiar dacă va mai trăi câte zile îi sunt date. Şi aici nu mai e treabă de morală, ci de supravieţuire a noastră, ca oameni. Animalele nu urăsc. Sunt agresive din instinct de supravieţuire. Dacă n-au ce mânca, mor. E o lege a firii. Nu cred, nu am nici un motiv să cred că în junglă animalele urăsc. N-au timp de aşa ceva. Trebuie să trăiască, altfel sunt ucise fizic de alte animale. Numai noi, oamenii, se pare că avem timp să urâm, otrăvindu-ne singuri, repet, cel puţin psihic. Şi asta mă doare.
Cele de mai sus sună patetic. Şi, poate, a panseuri gen «Gâgă». Ei şi!
Pagini