Felicitari pentru carte, domnule Manolescu! Ma bucur sa vad materializate discutiile dvs mai mult sau mai putin virtuale asupra PM. Sper sa aveti dreptatea in privinta tezei, iar sacralitatea sa redevina un model in lumea in care traim.
Nu promit, insa mi-ar placea sa ajung la lansare. M-as bucura sa fiu acolo.
de la 28 la 29... Am apreciat fotomontajul... * Curățenie de primăvară, care ne împrospătează culorile, umorile. Interiorul țâșnește către exterior: dulapul se agață de balcon, iar anotimpurile se înalță peste bolți firave dispărând in filigran. Hainele își schimbă forma și culoarea, după toane, ieșiri, umbre, deteriorate, decolorate...culorile vieții, care ne îmbracă la adăpostul garderobei se amestecă deodată, mixere ale umorilor zilelor și nopților. Radiografie a veșmintelor noastre, a coloranților artificiali, ca și a modei de o zi...
nu stiu daca as vorbi despre sentinta cit poate despre un anumit gen de fatalitate. cred ca oricine poate rupe contactul privirii dar nu cred ca poate anula privirea cu tot ce face ea. de aceea poate se spune ca "the beauty (and the ugliness, for that matter) is in the eye of the beholder" and maybe in the beholder
Desigur că discuția nu poate fi epuizată. Cu privire la rostul poeziei, sunt convins că fiecare avem un alt răspuns, pe care, probabil, ai curaj să-l spui doar într-un anumit context și nu oricui, deoarece poezia are înțelesuri personale pentru fiecare în parte. Și mai degrabă decât o explicație abstractă, conceptuală, cele mai edificatoare ar fi explicațiile denotative, legate probabil de anumite împrejurări concrete. Poezia cred că are o poziție a-cronică (chiar anacronică, am putea spune), întrucât, ca mesaj, se sustrage timpului, chiar dacă forma se adaptează oarecum tipului de exprimare a societății dintr-o anumită epocă. Există deasemenea o spiritualitate a poeziei, la fel de bine cum există și o imanentizare a ei. Deja, deci, două căi total diferite de urmat în discuție. Fiind receptată în mod subiectiv, cel mai greu este să se încerce o obiectivare a ei, orice tentativă în acest sens neputând fi decât tot o dezvoltare a propriei subiectivități a interpretului. Apoi, cred că e clar că cititorul își alege poezia și nu invers, deci poezia este mai degrabă un termometru decât un termostat. Din perspectiva autorului, poezia este fără doar și poate o stare de grație, cum spune flabra mai sus, dar poate fi și formă de existență. Eu personal înclin să cred că este și o formă de comunicare ce depășește limbajul comun, oferind un alt tip de comunicare umană, prin sugestie, prin imagistică, prin crearea unor relații ce se sustrag unei comunicări denotative, alunecând înspre conotativ, iar prin intersubiectivitate spre, paradoxal, obiectivitate. Poezia cred că e o modalitate de abstractizare (universalizare?) a unor trăiri individuale. Înclin să cred, alături de lingvistul Eugen Coșeriu, că limbajul poetic este limbajul absolut, care cuprinde plenitudinea funcțională a limbajului, unde limbajul de zi cu zi, cel științific chiar, nu sunt decât o deviere și o severă reducere funcțională a limbajului propriuzis. Scopul poeziei deci devine cel al limbajului absolut, de comunicare a ființei. Pentru Coșeriu poezia este "intuiția universalului în faptul individual concret și în același timp, model de universalitate". Continuu, astfel, să cred că o poezie e cu atât mai "mare" cu cât valoarea ei epistemică este mai cuprinzătoare. De aceea un Dante, Shakespeare, Rilke rămân universali. Deci poezia este ieșire din conjuctural, imanent, subiectivism și rutină (așa numita poezie a cotidianului care este distrugătoare pentru autenticul spirit poetic) înspre universal și obiectivare, sau cel puțin o proiectare a lor în universal. Amintesc aici și o expresie tare dragă mie, a lui Vladimir Lossky: "în Paradis limbajul coincidea cu însăși ființa lucrurilor", adică limbajul oferea o comunicare deplină a ființei, fără ascunzișuri ori ocolișuri. Unde cred eu că e marea problemă? Din păcate astăzi predomină poezia banalului cotidian, sau chiar vulgară, poezia jurnalieră, poezia lipsită de conotații, închisă într-un subiectivism fără orizont (asta se publică și asta se premiază), ceea ce este absolut distructiv și este în cele din urmă o trădare a limbajului, a modelului de universalitate coșerian, a spiritualității umane aș adăuga. Acea poezie a cotidianului plat nu poate fi decât o închistare a limbajului la nivelul minim al funcționalității lui, fără a avea măcar intenționalitatea (sau conștiința?) proiectării sale în universal.
domnule cristian, in primul rind daca tot vorbiti de un anumit tip de decenta, eu cred ca ati da o dovada minima a ei daca inainte de a pubilca asa ceva aici, v-ati edita pagina personala si v-ati pune acolo o fotografie si o biografie ca sa stim si noi cu cine avem de a face. Altfel, cred ca va dati seama ca ce faceti dvs aici e cel putin de prost gust. Eu va inteleg ca aveti o nemultumire cultural-politica dar nu se procedeaza cum faceti dvs. Parol. Apoi, nu neg ca ce scrieti dvs e interesant dar eu tot nu inteleg ce anume va deranjeaza. De fapt nici nu am citit despre ce spuneti dvs in Cotidianul. Poate ne faceti o trecere succinta si obiectiva in revista mai intii ca sa intelegem contextul textului dvs mai bine. Apoi eu nu inteleg ce nu va place dvs in aceasta poveste, folosirea termeneului GENERATIE EXPIRATA, definirea lui, aplicarea lui, ce anume? Apoi nu inteleg daca nu va place faptul ca (am impresia) se foloseste votul popular pentru asa ceva sau e vorba de altceva. Ati fi fost mai multumit daca numea Iliescu o comisie? Sau Basescu? Cine trebuia sa judece chestiile astea? Magariile oamenilor de cultura roamani care s-au prostituat cu comunismul si dictatura. Sau nu trebuiau judecate sau condamnate? Credeti ca este vorba doar de acea "stam pe spatele inaintasilor si le dam in cap"? Doar acea revolta a noii generatii fata de cea veche? Credeti ca nu se justifica o judecata morala a membrilor cultului si culturii care s-au incalzit in pat cu ciuma rosie in timp ce noi, multi altii tremuram in frig si in bezna ignorantei si a fricii? Sint intrebari juste, nu credeti? Sau e corect sa spunem ca Iliescu "pai cam toti am fost comunisti"? Ce ati vrut sa spuneti cu "S-a greșit însă așezând discuția pe tărâm ideologic, acut personalizat. "? Spuneti "Acest autism generațional explică golul spațiului public intelectual." Si cine ar trebui sa faca primul pas? Prima mea culpa? Oare apelul lui liiceanu nu a fost suficient si la timp scris ca sa trezeasca lichelele? Intrebarea e "ce mai vor lichelele"? Ca pensii grase au multi din ei. Ce mai vor? Amnistie din partea Cotidianului? sau a poporului roman? Dupa cum vedeti am destul de multe nelamuriri. Poate ma luminati dvs. As vrea insa sa mai spun ceva. Afirmatia dvs cum ca "Ghinionul nostru a fost să ieșim dintr-o ideologie antielitară – comunismul, pentru a intra într-alta la fel de antielitară – postmodernismul corectitudinii politice." mi se pare daca nu aberanta cel putin amuzanta si ignoranta. Numai a asemana cenzura comunista cu dezbaterea culturala (oricit de intransigenta sau populista) din democratie mi se pare ca va plaseaza intr-o postura extrem de jenant-rosie. Parol.
Varianta finală a textului revăzut de mine recent:
În subsolul pieptului tău, azi-noapte,
şi-au dat în secret întâlnire
carnivorele mâini.
Se cuprindeau una pe alta,
se gândeau pe şoptite, se-nţelegeau
prin gesturi cu care
îi vor putea zidi inimii
deasupra capului
un cer de piatră cu strâmte hotare…
Deşi abia se cunoscuseră,
părea că se ştiu, totuşi,
de-o viaţă,
ca nişte surori siameze.
La un moment dat, una din ele,
chiar te rugase politicos,
să te ridici din pat
şi să le aduci o scară,
să poată mai lesne
să ţi se urce în cap.
Pe umerii tăi, azi-noapte,
o pereche de palme
înmănușată în negru
încălecaseră un visător,
unul albit la tâmple,
plutind printre neguri și umbre,
călare pe un cal alb.
Au obţinut dreptul să viseze
cum se vor desfăşura
la el în sânge, -naripate,
himerele-kamikaze cu zborul lor
pururea amânat.
Deasupra creştetului tău întârziau
mâini obișnuite
să spele creiere și să jongleze cu ele,
se spălau apoi una pe alta, se cuprindeau,
se mângâiau lasciv şi se gâdilau,
se-ncolăceau în jurul tâmplelor tale
aidoma unor vampirice buruieni,
îţi devorau din priviri
lumina ochilor, sufletul,
se întrepătrundeau,
preschimbându-se după aceea
în penumbra pumnului binevoitor.
Astfel, ai deschis vama,
v-ați îmbrăţișat cordial
și-ai încheiat într-un târziu
pactul păcii cu-nstrăinarea,
în inima unui pustiu,
sub ploaia de sare…
Uite cum si din discursivitate se naste poezie! Pentru ca
"ceea ce noi
numim în mod iluzoriu dragoste
[da-mi voie sa intervin in text: ne prgateste] fiecare fibră
fiecare terminaţie nervoasă
pentru cea mai frumoasă incompatibilitate"
Sincer, câtă influență poate avea Adrian (sau oricine) ca să te bage într-o asemenea cacofonie?
Zice el "nimeni nu are voie să vorbească atunci când trupurile nu-și mai găsesc suflarea" - fără "atunci"... iar tu, ce să vezi? chiar îl scoți pe 'atunci' acela de acolo, exact cel care evita cacofonia și rescrii 'nimeni nu are voie să vorbeasCĂ CÂND trupurile nu-și mai găsesc suflarea'
Super! 'Căcând trupurile nu-și mai găsesc suflarea'... pesemne că avem aici de-a face cu o căcare foarte puternică care (sic) îți chiar taie suflarea!
Nu știu ce cacofonie ai evitat la primul sfat Masha dragă, dar pe asta ai comis-o bine de tot!
Oare chiar trebuie să iei de bun tot ce îți spune cineva, chiar dacă este membru în Consiliu? Este și el un om, supus greșelii...
Părerea mea este că poemul are o idee bună însă merită simplificat, adus mai aproape de o variantă dacă nu chiar minimalistă, atunci hai să spun așa 'sugestiv abreviată'.
Iartă-mi intervenția poate ușor hâdă, dar mai rar mi-a fost dat să văd așa sfat literar slab dar atât de repede însușit.
Se întâmplă însă și la case mai mari.
Cred că toată ideea este să scriem mai serios, mai cu credință, atunci va fi mai bine.
Dacă ne jucăm, o să ne năpădească jucăriile într-o bună zi și n-o să mai avem unde face nici măcar o cacofonie dimineața când ne dăm jos din pat.
Intrucat textul este incadrat la "polemica" imi voi exprima opinia fata de tema de referinta. Nu stiu daca cunosti faptul ca in Romania exista o emisiune care se numeste "Cronica Carcotasilor" si in care, timp de circa 2 ore, sunt prezentate si disecate o multime de balbe si de formulari lingvistice dezastruoase, toate acestea avand ca subiect vedetele si prezentatorii tv. De aceea nu sunt impresionat atat de tare de ceea ce prezinti tu aici mai ales ca granita intre cele doua cuvinte este foarte alunecoasa. Uite: FUNERÁLII s.n. pl. Ceremonie fastuoasă a înmormântării sau a incinerării unei personalități. – Din fr. funérailles, lat. funeralia. Sursa: DEX '98 ; FUNERÁR, -Ă, funerari, -e, adj. Care ține de funeralii, privitor la funeralii; de înmormântare. ♢ Urnă funerară = vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se așază pe un mormânt. – Din fr. funéraire, lat. funerarius. Sursa: DEX '98 Vorbim in acest caz despre o greseala simpla pe care ar fi putut sa o faca 90% dintre romani, din neatentie, datorita oboselii ori a unui nivel de educatie scazut. Aud zilnic altele mai grosolane ca sa ma mire greseala prezentata de tine pe care as putea sa o consider "subtila" :) Dar generalizezi de la un fapt singular si cred ca abordarea ta este una pripita. Eu nu fac diferente intre romanii de aici si cei din afara. Devine comic numai atunci cand unii sunt nehotarati in ce limba sa vorbeasca incepand fraza in romana si terminand in limba tarii de adoptie. Dar e amuzant si atat. Nu fac judecati de valoare iar rasul meu este fara malitiozitate. Dar nu inteleg ce are asta cu Academia Romana? Ar trebui institutia sa suplineasca scoala generala si liceul? sa realizeze cursuri alternative? In problema care s-a ridicat sub un anume text de pe hermeneia, referitoare la folosirea lui î si â, sunt de parere ca atata timp cat Academia Romana este o institutie recunoscuta si unicul for in acest domeniu recomandarile acesteia trebuie respectate.Ca si in Parlament, chiar daca nu sunt de acord cu o lege care a fost votata, ma supun acesteia pentru ca provine de la organul legislativ.Un dialog despre ratiunile adoptarii unei variante sau a alteia este vasta si pe alocuri chiar prea tehnica pentru a face obiectul discutiei aici. Recunosc insa ca textul este o reactie si poate de aici obida asta a ta, atat de romaneasca :) Iar cu referire la ziua de astazi eu cred ca patriarhul este o institutie de reprezentare la fel ca si presedintele iari doliul national are numai o legatura indirecta cu persoana care a ocupat aceasta demnitate. Si sa nu uit... toate acestea nu au nicio legatura cu patriotismul.
Adrian, "analfabeto" este atac la persoana. To rog sa te consideri avertizat. Daca tu ca editor aici nu te poti controla, cum o poti pretinde de la altii?
treaba asta cu autoevaluarea. presupun ca importa mult si cu cine te compari. oricum ... la modul obiectiv vorbind, tu te situezi destul de bine. poate e loc si de mai bine. ca intotdeauna de altfel.
cat despre multumiri... nu e nevoie.
mai vroiam sa spun doar ca uite aici:
"e un cavou de cristal prin care alunecăm
pentru că e și asta o moarte
însă tremur
par un magazin demolat" - cred ca ai putea umbla putin la exprimare in folosul logicii, sa-i spunem. dar, ca de obicei, e o parere subiectiva.
elia, nu cred că știi, dar poezia ta de aici m-a făcut să renunț la ideea mea de a nu acorda penițe. recent, într-o dezbatere asupra umanismului, imi exprimam reticența față de concepte precum cel de inocență, conștiință, solidaritate samd. însă, este o pedagogie în fața căreia, vrând-nevrând, trebuie să-i recunosc meritele. pentru simplitatea construcției, pentru logica completă a discursului, pentru apolinicul asumat, felicitări!
pe mine ma induioseza poezia asta , are un final foarte bun si multe nuante lirice si o tristete si un de ce si un nu inteleg de ce ne-am ascunde parul sub o basca, crestem si pierderea copilariei e o iluzie, ea este mereu acolo, in livada cu visini, langa toate amintirile nemuritoare
Interesanta idee insa raspandita in prea multe negatii care disipa perceptia. Accentul este lucrul dracului (Doamne iarta-ma) cand il folosesti prea mult, mazgalesti, parerea mea. O tentativa de poem-grafitti. Andu
peniță pentru compoziție, mesaj, singurătate "mă așez lângă telefon dar îmi dau seama că nu mai am pe cine să sun" imagerie "nu știu de când desenez în praful de pe măsuță o corabie cercuri spirale păsări în formă de 3 suflu și corabia răbufnește-n perete gata a trecut" și nerăbdare... Și nu în ultimul rând, pentru o fotografie superbă (...ai tu cont deschis la Dumitru Ungureanu!) Și singurătatea e până la urmă un experiment în care ne acomodăm cu noi înșine.
iar dacă ai fi avut minima curiozitate ai fi găsit chiar pe internet următoarele:
"Poezia lui Bacovia a fost socotită în chip curios lipsită de orice artificiu poetic, ca o poezie simplă, fără meșteșug. Și tocmai artificiul te izbește și-i formează în definitiv valoarea. De altfel, luat în total, ea este o transplantare, până la pastișă, a simbolismului francez..." (George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, 1985, pag. 627)
se pare că era mai informat g. călinescu de cum a fost socotită poezia bacoviană:) cel puțin decât tine!
multumesc frumos pentru opinie. corina nu e alina, e doar corina. cand am spus dumnezeu imperfect-m-m riferit la barbatul iubit care pentru femeia sa e un al doilea dumnezeu. Corina repetă teoria lui Sigmund Freud- o ironie, corina isi repeta faptu ca ar trebui sa uite tit ce-a fost dureror. in fine, inteleg ca nu a fost pe palcul dumneavostra si considerati textulextremde slab. multumesc frumos cu respect. adelina
martiraj si apocalipsa... da Nicholas, sunt doua cuvinte pe care le duc pe umeri sau pe limba, oamenii de azi...
mi-ai inteles mesajul de solidaritate cu cei care inca mai spera, ca va veni o zi in care vor putea arde pe rug
"cerul" potrivnic.
multumesc de vigilenta si de semn!
Sebi,desigur, anumite stări ori trăiri în poezie pot fi exagerate, de asta i se spune poezie; desigur, și inventivitatea contează, imaginația, vocabularul de cuvinte ș.a.m.d. însă, părerea mea este că la baza oricărei trăiri există(trebuie să existe) grăuntele de adevăr. Textul Dus-întors la care faci referire este consecința primilor ani(92-97) petrecuți în România, a trăirilor de atunci. Cât despre textul "fostei mele şotii", el exprimă un adevăr, o realitate, exprimată puțin cam brutal, dar care se cerea la un moment dat exprimată . O zi bună îți doresc. Eugen.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Felicitari pentru carte, domnule Manolescu! Ma bucur sa vad materializate discutiile dvs mai mult sau mai putin virtuale asupra PM. Sper sa aveti dreptatea in privinta tezei, iar sacralitatea sa redevina un model in lumea in care traim.
Nu promit, insa mi-ar placea sa ajung la lansare. M-as bucura sa fiu acolo.
ps: cred ca aveti un typo in titlul anuntului
pentru textul : "Dincolo de ironie şi ironism" la Paideia deDesigur ca imi amintesc acel comentariu, valabil si pentru textul de mai sus. Dar am zis sa nu ma repet...
pentru textul : Poem ratat dede la 28 la 29... Am apreciat fotomontajul... * Curățenie de primăvară, care ne împrospătează culorile, umorile. Interiorul țâșnește către exterior: dulapul se agață de balcon, iar anotimpurile se înalță peste bolți firave dispărând in filigran. Hainele își schimbă forma și culoarea, după toane, ieșiri, umbre, deteriorate, decolorate...culorile vieții, care ne îmbracă la adăpostul garderobei se amestecă deodată, mixere ale umorilor zilelor și nopților. Radiografie a veșmintelor noastre, a coloranților artificiali, ca și a modei de o zi...
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 2 denu stiu daca as vorbi despre sentinta cit poate despre un anumit gen de fatalitate. cred ca oricine poate rupe contactul privirii dar nu cred ca poate anula privirea cu tot ce face ea. de aceea poate se spune ca "the beauty (and the ugliness, for that matter) is in the eye of the beholder" and maybe in the beholder
pentru textul : despre o femeie goală deDesigur că discuția nu poate fi epuizată. Cu privire la rostul poeziei, sunt convins că fiecare avem un alt răspuns, pe care, probabil, ai curaj să-l spui doar într-un anumit context și nu oricui, deoarece poezia are înțelesuri personale pentru fiecare în parte. Și mai degrabă decât o explicație abstractă, conceptuală, cele mai edificatoare ar fi explicațiile denotative, legate probabil de anumite împrejurări concrete. Poezia cred că are o poziție a-cronică (chiar anacronică, am putea spune), întrucât, ca mesaj, se sustrage timpului, chiar dacă forma se adaptează oarecum tipului de exprimare a societății dintr-o anumită epocă. Există deasemenea o spiritualitate a poeziei, la fel de bine cum există și o imanentizare a ei. Deja, deci, două căi total diferite de urmat în discuție. Fiind receptată în mod subiectiv, cel mai greu este să se încerce o obiectivare a ei, orice tentativă în acest sens neputând fi decât tot o dezvoltare a propriei subiectivități a interpretului. Apoi, cred că e clar că cititorul își alege poezia și nu invers, deci poezia este mai degrabă un termometru decât un termostat. Din perspectiva autorului, poezia este fără doar și poate o stare de grație, cum spune flabra mai sus, dar poate fi și formă de existență. Eu personal înclin să cred că este și o formă de comunicare ce depășește limbajul comun, oferind un alt tip de comunicare umană, prin sugestie, prin imagistică, prin crearea unor relații ce se sustrag unei comunicări denotative, alunecând înspre conotativ, iar prin intersubiectivitate spre, paradoxal, obiectivitate. Poezia cred că e o modalitate de abstractizare (universalizare?) a unor trăiri individuale. Înclin să cred, alături de lingvistul Eugen Coșeriu, că limbajul poetic este limbajul absolut, care cuprinde plenitudinea funcțională a limbajului, unde limbajul de zi cu zi, cel științific chiar, nu sunt decât o deviere și o severă reducere funcțională a limbajului propriuzis. Scopul poeziei deci devine cel al limbajului absolut, de comunicare a ființei. Pentru Coșeriu poezia este "intuiția universalului în faptul individual concret și în același timp, model de universalitate". Continuu, astfel, să cred că o poezie e cu atât mai "mare" cu cât valoarea ei epistemică este mai cuprinzătoare. De aceea un Dante, Shakespeare, Rilke rămân universali. Deci poezia este ieșire din conjuctural, imanent, subiectivism și rutină (așa numita poezie a cotidianului care este distrugătoare pentru autenticul spirit poetic) înspre universal și obiectivare, sau cel puțin o proiectare a lor în universal. Amintesc aici și o expresie tare dragă mie, a lui Vladimir Lossky: "în Paradis limbajul coincidea cu însăși ființa lucrurilor", adică limbajul oferea o comunicare deplină a ființei, fără ascunzișuri ori ocolișuri. Unde cred eu că e marea problemă? Din păcate astăzi predomină poezia banalului cotidian, sau chiar vulgară, poezia jurnalieră, poezia lipsită de conotații, închisă într-un subiectivism fără orizont (asta se publică și asta se premiază), ceea ce este absolut distructiv și este în cele din urmă o trădare a limbajului, a modelului de universalitate coșerian, a spiritualității umane aș adăuga. Acea poezie a cotidianului plat nu poate fi decât o închistare a limbajului la nivelul minim al funcționalității lui, fără a avea măcar intenționalitatea (sau conștiința?) proiectării sale în universal.
pentru textul : Ce rost are poezia? dedomnule cristian, in primul rind daca tot vorbiti de un anumit tip de decenta, eu cred ca ati da o dovada minima a ei daca inainte de a pubilca asa ceva aici, v-ati edita pagina personala si v-ati pune acolo o fotografie si o biografie ca sa stim si noi cu cine avem de a face. Altfel, cred ca va dati seama ca ce faceti dvs aici e cel putin de prost gust. Eu va inteleg ca aveti o nemultumire cultural-politica dar nu se procedeaza cum faceti dvs. Parol. Apoi, nu neg ca ce scrieti dvs e interesant dar eu tot nu inteleg ce anume va deranjeaza. De fapt nici nu am citit despre ce spuneti dvs in Cotidianul. Poate ne faceti o trecere succinta si obiectiva in revista mai intii ca sa intelegem contextul textului dvs mai bine. Apoi eu nu inteleg ce nu va place dvs in aceasta poveste, folosirea termeneului GENERATIE EXPIRATA, definirea lui, aplicarea lui, ce anume? Apoi nu inteleg daca nu va place faptul ca (am impresia) se foloseste votul popular pentru asa ceva sau e vorba de altceva. Ati fi fost mai multumit daca numea Iliescu o comisie? Sau Basescu? Cine trebuia sa judece chestiile astea? Magariile oamenilor de cultura roamani care s-au prostituat cu comunismul si dictatura. Sau nu trebuiau judecate sau condamnate? Credeti ca este vorba doar de acea "stam pe spatele inaintasilor si le dam in cap"? Doar acea revolta a noii generatii fata de cea veche? Credeti ca nu se justifica o judecata morala a membrilor cultului si culturii care s-au incalzit in pat cu ciuma rosie in timp ce noi, multi altii tremuram in frig si in bezna ignorantei si a fricii? Sint intrebari juste, nu credeti? Sau e corect sa spunem ca Iliescu "pai cam toti am fost comunisti"? Ce ati vrut sa spuneti cu "S-a greșit însă așezând discuția pe tărâm ideologic, acut personalizat. "? Spuneti "Acest autism generațional explică golul spațiului public intelectual." Si cine ar trebui sa faca primul pas? Prima mea culpa? Oare apelul lui liiceanu nu a fost suficient si la timp scris ca sa trezeasca lichelele? Intrebarea e "ce mai vor lichelele"? Ca pensii grase au multi din ei. Ce mai vor? Amnistie din partea Cotidianului? sau a poporului roman? Dupa cum vedeti am destul de multe nelamuriri. Poate ma luminati dvs. As vrea insa sa mai spun ceva. Afirmatia dvs cum ca "Ghinionul nostru a fost să ieșim dintr-o ideologie antielitară – comunismul, pentru a intra într-alta la fel de antielitară – postmodernismul corectitudinii politice." mi se pare daca nu aberanta cel putin amuzanta si ignoranta. Numai a asemana cenzura comunista cu dezbaterea culturala (oricit de intransigenta sau populista) din democratie mi se pare ca va plaseaza intr-o postura extrem de jenant-rosie. Parol.
pentru textul : cum expiră o generație deVarianta finală a textului revăzut de mine recent:
În subsolul pieptului tău, azi-noapte,
şi-au dat în secret întâlnire
carnivorele mâini.
Se cuprindeau una pe alta,
se gândeau pe şoptite, se-nţelegeau
prin gesturi cu care
îi vor putea zidi inimii
deasupra capului
un cer de piatră cu strâmte hotare…
Deşi abia se cunoscuseră,
părea că se ştiu, totuşi,
de-o viaţă,
ca nişte surori siameze.
La un moment dat, una din ele,
chiar te rugase politicos,
să te ridici din pat
şi să le aduci o scară,
să poată mai lesne
să ţi se urce în cap.
Pe umerii tăi, azi-noapte,
o pereche de palme
înmănușată în negru
încălecaseră un visător,
unul albit la tâmple,
plutind printre neguri și umbre,
călare pe un cal alb.
Au obţinut dreptul să viseze
cum se vor desfăşura
la el în sânge, -naripate,
himerele-kamikaze cu zborul lor
pururea amânat.
Deasupra creştetului tău întârziau
mâini obișnuite
să spele creiere și să jongleze cu ele,
se spălau apoi una pe alta, se cuprindeau,
se mângâiau lasciv şi se gâdilau,
se-ncolăceau în jurul tâmplelor tale
aidoma unor vampirice buruieni,
îţi devorau din priviri
lumina ochilor, sufletul,
se întrepătrundeau,
preschimbându-se după aceea
în penumbra pumnului binevoitor.
Astfel, ai deschis vama,
v-ați îmbrăţișat cordial
și-ai încheiat într-un târziu
pactul păcii cu-nstrăinarea,
în inima unui pustiu,
sub ploaia de sare…
Mulțumesc pentru citire,
pentru textul : Penumbra pumnului binevoitor deEugen.
Uite cum si din discursivitate se naste poezie! Pentru ca
"ceea ce noi
numim în mod iluzoriu dragoste
[da-mi voie sa intervin in text: ne prgateste] fiecare fibră
fiecare terminaţie nervoasă
pentru cea mai frumoasă incompatibilitate"
Poate ca "din toate" n-ar mai trebui.
pentru textul : iluzia că dragostea dela inima, la... ratiune... fluturii astia au facut intotdeauna minuni:)
pentru textul : atac cu două aripi fragile desper ca nu am omis ceva. multumesc.
pentru textul : Altă rugă în Grădina Ghetsimani deSincer, câtă influență poate avea Adrian (sau oricine) ca să te bage într-o asemenea cacofonie?
pentru textul : Cantata în mi minor deZice el "nimeni nu are voie să vorbească atunci când trupurile nu-și mai găsesc suflarea" - fără "atunci"... iar tu, ce să vezi? chiar îl scoți pe 'atunci' acela de acolo, exact cel care evita cacofonia și rescrii 'nimeni nu are voie să vorbeasCĂ CÂND trupurile nu-și mai găsesc suflarea'
Super! 'Căcând trupurile nu-și mai găsesc suflarea'... pesemne că avem aici de-a face cu o căcare foarte puternică care (sic) îți chiar taie suflarea!
Nu știu ce cacofonie ai evitat la primul sfat Masha dragă, dar pe asta ai comis-o bine de tot!
Oare chiar trebuie să iei de bun tot ce îți spune cineva, chiar dacă este membru în Consiliu? Este și el un om, supus greșelii...
Părerea mea este că poemul are o idee bună însă merită simplificat, adus mai aproape de o variantă dacă nu chiar minimalistă, atunci hai să spun așa 'sugestiv abreviată'.
Iartă-mi intervenția poate ușor hâdă, dar mai rar mi-a fost dat să văd așa sfat literar slab dar atât de repede însușit.
Se întâmplă însă și la case mai mari.
Cred că toată ideea este să scriem mai serios, mai cu credință, atunci va fi mai bine.
Dacă ne jucăm, o să ne năpădească jucăriile într-o bună zi și n-o să mai avem unde face nici măcar o cacofonie dimineața când ne dăm jos din pat.
Intrucat textul este incadrat la "polemica" imi voi exprima opinia fata de tema de referinta. Nu stiu daca cunosti faptul ca in Romania exista o emisiune care se numeste "Cronica Carcotasilor" si in care, timp de circa 2 ore, sunt prezentate si disecate o multime de balbe si de formulari lingvistice dezastruoase, toate acestea avand ca subiect vedetele si prezentatorii tv. De aceea nu sunt impresionat atat de tare de ceea ce prezinti tu aici mai ales ca granita intre cele doua cuvinte este foarte alunecoasa. Uite: FUNERÁLII s.n. pl. Ceremonie fastuoasă a înmormântării sau a incinerării unei personalități. – Din fr. funérailles, lat. funeralia. Sursa: DEX '98 ; FUNERÁR, -Ă, funerari, -e, adj. Care ține de funeralii, privitor la funeralii; de înmormântare. ♢ Urnă funerară = vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se așază pe un mormânt. – Din fr. funéraire, lat. funerarius. Sursa: DEX '98 Vorbim in acest caz despre o greseala simpla pe care ar fi putut sa o faca 90% dintre romani, din neatentie, datorita oboselii ori a unui nivel de educatie scazut. Aud zilnic altele mai grosolane ca sa ma mire greseala prezentata de tine pe care as putea sa o consider "subtila" :) Dar generalizezi de la un fapt singular si cred ca abordarea ta este una pripita. Eu nu fac diferente intre romanii de aici si cei din afara. Devine comic numai atunci cand unii sunt nehotarati in ce limba sa vorbeasca incepand fraza in romana si terminand in limba tarii de adoptie. Dar e amuzant si atat. Nu fac judecati de valoare iar rasul meu este fara malitiozitate. Dar nu inteleg ce are asta cu Academia Romana? Ar trebui institutia sa suplineasca scoala generala si liceul? sa realizeze cursuri alternative? In problema care s-a ridicat sub un anume text de pe hermeneia, referitoare la folosirea lui î si â, sunt de parere ca atata timp cat Academia Romana este o institutie recunoscuta si unicul for in acest domeniu recomandarile acesteia trebuie respectate.Ca si in Parlament, chiar daca nu sunt de acord cu o lege care a fost votata, ma supun acesteia pentru ca provine de la organul legislativ.Un dialog despre ratiunile adoptarii unei variante sau a alteia este vasta si pe alocuri chiar prea tehnica pentru a face obiectul discutiei aici. Recunosc insa ca textul este o reactie si poate de aici obida asta a ta, atat de romaneasca :) Iar cu referire la ziua de astazi eu cred ca patriarhul este o institutie de reprezentare la fel ca si presedintele iari doliul national are numai o legatura indirecta cu persoana care a ocupat aceasta demnitate. Si sa nu uit... toate acestea nu au nicio legatura cu patriotismul.
pentru textul : Cum se vorbește limba română în România - I desă mă nască prin carnea degetelor strâmbe imi pare un pic fortat insa strofa a doua e foarte reusita
pentru textul : rogatio deAdrian, "analfabeto" este atac la persoana. To rog sa te consideri avertizat. Daca tu ca editor aici nu te poti controla, cum o poti pretinde de la altii?
pentru textul : Şi atunci m-am ridicat pe sufletele din spate deMulţumesc Silvia, este într-adevăr un analgezic dulce-amar.
pentru textul : Haiku detreaba asta cu autoevaluarea. presupun ca importa mult si cu cine te compari. oricum ... la modul obiectiv vorbind, tu te situezi destul de bine. poate e loc si de mai bine. ca intotdeauna de altfel.
cat despre multumiri... nu e nevoie.
mai vroiam sa spun doar ca uite aici:
"e un cavou de cristal prin care alunecăm
pentru textul : pastel pentru alecsandri depentru că e și asta o moarte
însă tremur
par un magazin demolat" - cred ca ai putea umbla putin la exprimare in folosul logicii, sa-i spunem. dar, ca de obicei, e o parere subiectiva.
poezia asta a ta e ca un decupaj perfect, senzual, rosu arzator. mi-a placut mult.
pentru textul : Sprint final, în gheare deelia, nu cred că știi, dar poezia ta de aici m-a făcut să renunț la ideea mea de a nu acorda penițe. recent, într-o dezbatere asupra umanismului, imi exprimam reticența față de concepte precum cel de inocență, conștiință, solidaritate samd. însă, este o pedagogie în fața căreia, vrând-nevrând, trebuie să-i recunosc meritele. pentru simplitatea construcției, pentru logica completă a discursului, pentru apolinicul asumat, felicitări!
pentru textul : Căsuțe umblătoare depe mine ma induioseza poezia asta , are un final foarte bun si multe nuante lirice si o tristete si un de ce si un nu inteleg de ce ne-am ascunde parul sub o basca, crestem si pierderea copilariei e o iluzie, ea este mereu acolo, in livada cu visini, langa toate amintirile nemuritoare
pentru textul : X pe geamul aburit deInteresanta idee insa raspandita in prea multe negatii care disipa perceptia. Accentul este lucrul dracului (Doamne iarta-ma) cand il folosesti prea mult, mazgalesti, parerea mea. O tentativa de poem-grafitti. Andu
pentru textul : sfârșit de poem fragil demultam actaeon negrule, sa ne auzim sanatosi!
pentru textul : Ionuț Caragea - Delirium Tremens - Debut Editorial depeniță pentru compoziție, mesaj, singurătate "mă așez lângă telefon dar îmi dau seama că nu mai am pe cine să sun" imagerie "nu știu de când desenez în praful de pe măsuță o corabie cercuri spirale păsări în formă de 3 suflu și corabia răbufnește-n perete gata a trecut" și nerăbdare... Și nu în ultimul rând, pentru o fotografie superbă (...ai tu cont deschis la Dumitru Ungureanu!) Și singurătatea e până la urmă un experiment în care ne acomodăm cu noi înșine.
pentru textul : zoom plus sau minus deiar dacă ai fi avut minima curiozitate ai fi găsit chiar pe internet următoarele:
"Poezia lui Bacovia a fost socotită în chip curios lipsită de orice artificiu poetic, ca o poezie simplă, fără meșteșug. Și tocmai artificiul te izbește și-i formează în definitiv valoarea. De altfel, luat în total, ea este o transplantare, până la pastișă, a simbolismului francez..." (George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, 1985, pag. 627)
se pare că era mai informat g. călinescu de cum a fost socotită poezia bacoviană:) cel puțin decât tine!
pentru textul : niciodatănuamfostsingură demultumesc frumos pentru opinie. corina nu e alina, e doar corina. cand am spus dumnezeu imperfect-m-m riferit la barbatul iubit care pentru femeia sa e un al doilea dumnezeu. Corina repetă teoria lui Sigmund Freud- o ironie, corina isi repeta faptu ca ar trebui sa uite tit ce-a fost dureror. in fine, inteleg ca nu a fost pe palcul dumneavostra si considerati textulextremde slab. multumesc frumos cu respect. adelina
pentru textul : kore3 deinteresant. am senzatia ca autorul nu se poate hotari daca sa faca arta sau reportaj.
pentru textul : scrisoare din Puerto Vallarta demartiraj si apocalipsa... da Nicholas, sunt doua cuvinte pe care le duc pe umeri sau pe limba, oamenii de azi...
pentru textul : legendă cu oameni de rând demi-ai inteles mesajul de solidaritate cu cei care inca mai spera, ca va veni o zi in care vor putea arde pe rug
"cerul" potrivnic.
multumesc de vigilenta si de semn!
Sebi,desigur, anumite stări ori trăiri în poezie pot fi exagerate, de asta i se spune poezie; desigur, și inventivitatea contează, imaginația, vocabularul de cuvinte ș.a.m.d. însă, părerea mea este că la baza oricărei trăiri există(trebuie să existe) grăuntele de adevăr. Textul Dus-întors la care faci referire este consecința primilor ani(92-97) petrecuți în România, a trăirilor de atunci. Cât despre textul "fostei mele şotii", el exprimă un adevăr, o realitate, exprimată puțin cam brutal, dar care se cerea la un moment dat exprimată . O zi bună îți doresc. Eugen.
pentru textul : Neo(II) deExcelente "împreună precum un cuib de jar
mocnind pînă la dimineață în zăpadă".
Eu aşa aş vedea finalul: "de parbrizul înghețat
pentru textul : să nu vii la mine de crăciun deal viselor", adică fără "mele".
Francisc, crede și nu cerceta!
pentru textul : cine-mi va deschide deCongrat.
pentru textul : Adrian Agheorghesei la Tecuci dePagini