... un poem vizual despre deghizare, sau despre dezvăluirea fiinţei prin măşti?
Într-o lume de măşti, se pune întrebarea cine suntem, noi sau masca?
Este întrebarea la care am căutat şi eu un răspuns atunci când am văzut metamorfoza sub formă de anunţ publicitar.

cred ca ar fi mai indicat tinand cont de experienta care o ai sa renunti la semnele de punctuatie, te limiteaza mult. Mi-ar fi placut ca versul doi sa respecte structura vizuala a intregului poemului. Chiar daca abunda de verbe la conjunctiv, acest text este reusit prin mesajul care il transmite. Doua timbre unite intr-un poem nestampilat.

Virgil... bine ca sunt noi... leii :) Cat despre parerea ta, este intotdeauna folositoare atata timp cat reprezinta un feed-back la obiect. Intr-adevar sunt si formulari relativ comune, insa nu am tinut neaparat sa inovez in acest text. Emilian... in ce fel fortat? Sunt o multime de sensuri ale cuvantului, desi mi se pare ca tu ai utilizat o nota metaforica a acestuia. De interes pentru autor sunt tocmai cuvintele lipsa din comentariul tau, adica ceea ce ar fi trebuit sa urmeze opiniei, adica argumentele.

Ovidiu, tu esti un simpatic si probabil, peste vreo zece ani cand noua ne vor fi cazut dintii din gura tie iti vor fi rasarit idei noi, postmoderniste cum zice unul dintre cei mai invatati dintre noi de pe aici. Insa pana atunci mai avem timp sa ne facem de ras singuri. Eu unul marturisesc ca am avut dificultati (pana la a discuta de briz-briz-uri cum ar fi italicele, boldurile, pararafele and such) sa trec si totusi sa citesc mai departe dincolo de acel "Scrisul vine compensator la la o dimensiune “ incercand sa inteleg daca e o balba sau tu ai vrut sa spui ceva aparte cu acel melodios "la la". Apoi totusi am citit mai departe si am intrat in atmosfera destul de bine redata a unei duminici cu fructe tropicale "taiate geometric" (ce chestie), a mers si ejacularea aia la sfarsit de saptamana, cam rar dar, ma rog, ok insa m-am oprit definitiv la "Bun. Deja mai ușurat, mă reașez la masa școlărească" si mi-am imaginat ca daca te-ai usurat, de ce sa te mai reasezi omule? Pai nu te-ai asezat cand te-ai usurat? sau te-ai usurat din picioare ca un adevarat barbat? Si zau, mai departe de punctul asta nu am putut trece, aceasta dilema mi-a ucis lectura. Andu.

multumesc pentru trecerea ta si impresii. tot poemul a pornit de la titlul acesta, dar simt ca poate nu am exprimat in totalitate
ceea ce el mi-a inspirat. am sa ma mai gandesc. ma bucur ca ti-a placut :)

vezi ca ai typos „dacă dacă”. cred că nu este corect unde scrii „pentru a ştii de ce boală suferă” sau „ Dacă aş ştii un dumnezeu ”. Mai ai și virgule lipsă.
Deocamdată îl aprob dar dacă vei mai trimite texte cu astfel de greșeli vor fi trimise în Șantier.

Chiar este polizorul inutil? ideea e că el nu a fost inventat pentru inutilitatea lui. a poliza, a lustrui, a netezi, a mătui nu se rezumă numai la instrumentele sau obiectele tăioase... ostracizăm instrumentul pentru lamele tăioase?

cu cat recitesc ac text, cu atat mi se pare mai trist.

Ok, e un psalm (urban), dar titlul e complet ratat, via patetic. Textul e şi el poticnit, undeva între idee (ori lipsa ideii) şi transmitere. Exp: "mă uit ca un bou la playlist
probabil aș vrea
să trag melodiile după mine
la jug" - unde, după mine, nu există niciun motor ideatic, dacă plictisul liric nu se pune la socoteală, şi unde pare că autorul vrea cu orice risc să scrie, luându-şi ideile în mod accidental, redându-le nefericit. Cred că e unul dintre cele mai slabe texte pe care eu le-am citit la tine. Mi se pare că, aici, nu ai nimic de spus, si o ne-spui rău. Păcat de finalul extraordinar. Cu sinceritate şi, sper, fără supărare...

Cite impozite ati platit in Romania? Va bateti cu pumnul in piept ca sunteti roman apoi va declarati american. Eu ca roman, vreti sa va iau in serios? In afara ca sunteti un patron de site, iar pe vremuri ati fost in Romania, nu va da nici un drept sa umiliti pe cei pe care, cu multa mistocareala, ii pastoriti. V-as aduce aminte de Alina Manole, Bianca Goean, Marina Nicolaev si multi altii. Toti au plecat din cauza orgoliului. N-au suportat americanismele dvs. Actualii editori au avut acces la arhivele consiliului. Daca au inteles ceva e bine. Daca nu au inteles tot e bine.

” Esența e unică! Ordinea e unică! Uimirea este uimită de propriul ei subiect, căci nu-l găsește pe cel ce o uimește! Uimirea, ce crede că este un atribul al lumii, nu e ceea ce crede: în realitate este vorba de uimirea uimirii! Nu există decât El și uimirea! Pe Allah, limbile sunt fără vlagă când trebuie să exprime ceea ce cunosc inimile! Pe Allah, inimile sunt fără vlagă când trebuie să înțeleagă despre ce e vorba cu adevărat! „ Muhhyddin Ibn Arabi “Așa cum o oală se destramă în lut, un val în apă, o brațară în aur, tot așa universul se destramă în Mine! Căci, atunci când lumea se destramă, de la zeul suprem până la ultimul fir de iarbă, aceasta dizolvare nu mă afectează.” Astavakra Samhita „Așa cum flacăra se adaptează în această lume la tot felul de forme, fără a-și schimba natura, tot așa Ấtmâ, Spiritul Universal se adaptează la tot felul de forme.” Katha Upanișad

albastră o fi! mulțumesc de lectură și de semn!

Domnule Dorin Cozan, Mi s-a parut un text ermetic si cred ca in lipsa unui sprijin pentru intelegerea sa orice comentariu este de prisos.Poate doar partea de final(incepand cu paianjenii) lasa o cale(destul de mica)prin care se poate penetra textul.Si legandu-ma de acest aspect va spun ca primul lucru la care m-am gandit a fost un articol din ID,despre "epidemiologia ideilor".Ceea ce am regasit si aici este ideea razboiului ca renastere...Razboiul ofera supravietuitorilor optimismul si forta de a o lua de la capat,de a putea recladi sistemul.Nu stiu cum sa ma exprim;e ca si cum imaginea creata ar fi si inauntru si in afara in acelasi timp...si asta pentru ca alaturi ideea mai sus enuntata se afla si o imaginea a unui sistem ajuns la colaps,un colaps al trairilor,copii nostri se nasc bosorogi...satui deja de existenta... Iar forma de rugaminte adresata divinitatii este desigur un element foarte bine plasat... numai bine

acum, despre text:
mie mi se pare artificial. copilului din poezia ta ii lipseste tocmai copilaria - acea spontaneitate, acea naturalete care sa ma faca sa-l indragesc si sa mi-l apropii. e o papusa pe care autorul ne-o misca sub ochi, uitand, din pacate, sa mascheze sforile. si gesturile lui sunt prea studiate, decorul prea teatral, incercarea de a misca cititorul prea evidenta.

iar finalul e lipsit de credibilitate - mie, cel putin, mi-e greu sa leg acea "marama a lunii" de nucleul textului, care se vrea a fi unul realist, mai mult, de un realism social.

sper sa nu ma urasti pentru comentariul asta, m-am tot gandit daca sa spun sau sa tac...