Aceeași voce poetică aparte, Aleksandar Stoicovici asociază unități logice disjuncte sau chiar aparent incompatibile, și probabil aici stă bogăția de efecte semantice care te așteaptă chiar cu fiecare vers. "Piele tapisată" - "cu apa tulbure" - care pe deasupra nici "n-ai de unde să o știi" formează un ansamblu poetic surprinzător care primește chiar și valențe tactile. Și am vorbit aici doar de primele două rânduri. "Corpul" poeziei însă e construit altfel. Nu știu din ce universuri își ia autorul trăirile inspiratoare, dar acestea comunică întotdeauna între ele, uneori logic, alteori doar intuitiv. Autorul îmi pare întotdeauna atașat empatic de textele sale, nu cred că s-ar putea desprinde, că s-ar putea rupe, de ceea ce scrie. El nu scrie detașat de text, ci dinăuntrul lui. Zarurile șterse, chivotul ruginit, craniile aliniate, icoanele uscate pe zidul alb și până la câmpurile minate din vârful degetelor de copii sunt câteva imagini ale unui bogat spațiu semantic. Acolo se nasc pe loc legi ciudate, nu funcționează legile primare, imediate, ci legi ale unor asocieri care depășesc primul înțeles, frizând înțelesuri secunde. Aceste legi fac Poesia. Ce asociație primară (la o prima vedere) poate exista între cranii și icoane? Că sunt tot capete? Între iarnă și răni deschise? Doar când cele din urmă sunt acoperite de ninsoare? dar între copii și câmpuri minate? Ei bine, pe toate acestea autorul le vede "cu ochiul liber". De aceea îmi place Aleksandar Stoicovici. Am mai văzut această imagine, parcă ai "donat-o" să fie copertă a unei cărți, și-mi dă oarecum fiori și acum, dar, din nou, asociată cu expresivitatea textului, primește o încărcătură suplimentară care aproape îl obligă pe cititor să o "digere".
draga vacarasu, multumesc pentru observatii. mi se par insa ca nu spun nimic cel putin mie. adica nimic dincolo de niste mofturi personale. iar raspunsul ar fi ca asa cum tie nu-ti place asa, mie imi place asa. tough luck. in ceea ce priveste aberatia cu î din a cred ca am obosit sa mai spun ca nu dau doi bani pe ea si ca (mai este nevoie) o consder o prostie. si pe deasupra ma simt si bine sa spun asta. tot la fel cred ca nu mai e nevoie sa iti spun ca nu sint singur in aceasta opinie. dar ma rog, nu are importanta. si inca ceva, am obosit si sa mai aud aberatiile astea cu cacofoniile lingvistice in limba romana. cred ca ar trebui sa se maturizeze aceasta adolescenta limba romana si macar dupa 150 de ani sa inteleaga ca ca forma se supune fondului si nu invers. altfel ajungem sa vorbim prin semne (sau or avea si alea cacofoniile lor). si merci pentru compliment. am fost portretizat in multe feluri pina acum. ai reusit o premiera cu ideea asta de "surdomut". it's a good one.
chiar mi-a placut. nu știu, dar mi se pare total diferit față de ceea ce scrii în mod normal. are sens, mesaj, finețe.
dar, într-adevăr ultima strofă e din alt film. unul chiar prost
A fost părerea mea despre acest text, că există un potențial deosebit, chiar dacă mai poate fi lucrat. Totul este perfectibil nu-i așa? Crede-mă că am înțeles pe deplin scopul peniței și nu am făcut niciodată abuz. Dacă mie, ca lector mi-a plăcut un text și am găsit de cuviință, l-am evidențiat, ca și cum aș fi aplaudat. De ce? Pentru ca artistul să nu aibă impresia că se desfășoară într-o sală goală. Acum, eu nu vreau să forțez în nici un fel nota, dar mie îmi cereți să justific fiecare gest, pentru fiecare peniță am de dat cîte două extemporale, de ce nu pretinzi aceasta de la toată lumea, inclusiv de la cei care au o responsabilitate mult mai mare?
Precizările mele sunt următoarele: La 1: Firește, nu orice este artă, dar orice poate deveni artă. Așadar, trebuie să fim atenți să nu ignorăm a priori ceva La 2: Fraza mea nu fundamentează automat teza haos-ordine-diversitate. Dimpotrivă. De ce? Simplu: Întâi, pentru că, după cum au fost folosite sensurile cuvintelor “haos” „diversitate”, sferele lor par a coincide, ceea ce este, iarăși, o eroare logică de definire și anume neadecvarea definitorului la definit. Însă, chiar dacă nu luăm sensul uzual al cuvintelor amintite, deși așa e normal, în măsura în care inițial nu s-au oferit definiții, chiar și așa, sensul lor “ascuns” nu justifică teza amintită. Dacă diversitatea implicată în natură conduce la imboldul experimentării, rezultă de aici că experimentarea ar fi și ar rămâne o simplă versificație a omului și nu o creație ex nihilo, de tip divin. Adică, pentru a experimenta cu adevărat, e nevoie de depășirea cadrelor naturale, a normalului, pentru a actualiza întreaga potențialitate creatoare, așa cum Lucifer își arată natura rivalizând cu Dumnezeu. În plus, teza diversitate-experimentare sugerează că mereu e nevoie de această încercare a creatorului de a nega totul, chiar și paradigma religioasă, și orice structură a oricărui sistem care i s-ar ivi impotrivă. Astfel, această nouă teză a interlocutorului meu contrazice de fapt teza sa inițială haos-ordine-diversitate, prin faptul că numai punând totul sub semnul îndoielii putem fi siguri de ceva și anume de faptul că, în actul creator, ne afirmăm pe noi înșine și nu altceva. În plus, distincția lege naturală-lege naturală, depășită în epistemologia actuală, sugera, la vremea sa, inviolabilitatea naturii și caracterul modificabil al legii omului. Așadar, omul literat e cel care, în contra naturii, se revoltă, nu spărgând stânca, ci ridicând-o, în fiecare zi, pe umeri. La 3, dacă interpretările mele nu sunt adecvate (deși o interpretare de regulă îmbogățește sensurile unei idei), solicit o clarificare a problemei respective de către susținătorul ei, pentru a putea înțelege clar și distinct chestiunea. Însă, dacă “arta cere geniu” după cum afirmă antecesorul meu, atunci, firește, geniul unui creator e vizibil nu acolo unde se înscrie în rând, ci acolo unde îl rupe și o ia înainte; teza care este, de fapt, explicitarea celei din primul meu comentariu, argumentul 2. Încă o dată, multumesc :D
peste toate e un poem deosebit, sensibil, "cu stropi calzi ca din geană de femeie frumoasă". Unul dintre cele ce m-a făcut să mă opresc o clipă şi să visez.
Francis, până la "Cu peoneze lucii de zid, miorlandu-ti "Vino!" e o parodie super reușită. De acolo, se diluează, si intervin și multe erori de prozodie. Am râs :)
nu cred că acceptăm referințe la alte site-uri, pagini, cînd aceasta nu are nicio legătură cu site-ul Hermeneia, sau cu o lansare de carte, etc.. pînă modifici aceasta textul e trimis în șantier
tocmai am citit un calup de vreo 6 poezii scrise de tine. nu am sa las semn in dreptul fiecareia din ele.
nu stiu cata dreptate am, la modul obiectiv. sunt o persoana care a scris cca 10 poezii in toata viata ei. care incearca. tocmai de aceea ma simt in fata poeziilor tale ca un copil mic in fata vitrinei cu jucarii. as vrea sa fie toate ale mele.
chiar m-au impresionat poeziile tale. asta pentru ca imi pare ca ai reusit sa gasesti dozele perfecte de sensibilitate/ metafora/ un anumit soi de intimitate cu cititorul/ de intimitate cu forma poeziei in sine.
ce pot sa-ti spun. felicitari! cred ca pana la urma de asta se si merita sa scrii poezie. sa faci pe cineva fericit intr-o seara oarecare.
bobadil, comul tau il iau ca pe un dragastos sut in fund, pe care il accept , pt se stie ca impinge inaninte.. ai dreptate pe alocuri, asta ca sa nu zic ca tu chiar ai dreptate. sunt mica, dar o sa cresc eu mare! si atunci, feriti-va! :P
Lentib, nu este cazul să pui sub lentilă greșelile din trecut ale lui Bobadil (absolut irelevante în contextul prezent) atunci cînd el pune lentila pe greșelile tale de acum. E ridicol și nu arată decît că ești incapabil să accepți o critică absolut pertinentă. Reacția ta îmi amintește de un banc cu sovieticii și americanii. Se zice că americanii s-au luat odată la întrecere cu rușii. Și cînd au fost să decidă cine face cea mai tare mașină au cîștigat americanii. Cînd au fost să hotărască cine are cea mai tare valută au cîștigat tot americanii. Cînd au fost să decidă cine are cea mai puternică industrie de film au cîștigatat tot americanii. În momentul acela rușii nu au mai rezistat și au izbucnit: „Da, e adevărat, dar noi nu i-am exterminat pe apași și pe navaho!!!” Cam așa faci și tu. Și e ridicol. Va trebui toți să ne temem de acum că dacă îți facem o critică la vreun text ai să spui la toată lumea cum am făcut noi pipi la grădiniță? Sau cum am scos limba la tovarășa? Ai grijă că în felul ăsta ți se va duce faima de plîngăcios răzbunător care nu adoră decît aplaudac(ele). Chiar vrei asta?
observatie obiectiva: spui "Aerul era străfulgerat de o groază de fluturi... Vedeam fluturi peste tot." si la doua randuri "După un timp, a apărut unul." in proza nonsensul nu da bine. apoi, textul imi aminteste de "Cum mi-am petrecut vacanta de vara" a lui T. O. Bobe. imi place stilul dar e "luat".
personal, ultima parte a primului paragraf mi se pare reusita, pentru ca iti da senzatia ca te aflii intr-un roller coaster, imaginile, fractionate cum sunt, reusesc sa saurprinda, sa loveasca in plex. sensibila si umana proza asta a ta. penita de la mine.... pentru ca rar citesc cuvinte care sa reuseasca sa ma faca sa simt furie si durere.
'cu precizia unor braţe robotice ne desprindem de cadrul real' - da cred ca acest vers este unealta (era sa zic scula) potrivita de a distruge un poem.
Prima strofa mi-a linistit putin bataile inimii, m-a pregatit de un daydream, o feerie in care femeia visurilor apare pe calea ferata ( periculos loc mi-am zis!) apoi BANG! a bullet through the brain! - adio visare, adio poezie.. Hello Matrix!
Nicolas si ce-i cu licarul de dragoste si cintecul de lebada? prin finalul oferit sincer poemul este inafara oricarui pericol de a fi un poem bun..si stiu, azi sint prea indulgenta..miine promit sa fiu mai 'assertive'.:p
ma intreb daca voi avea curajul vreodata sa vorbesc despre mine cu sinceritatea ce te caracterizeaza pe tine. dar mai bine nuuuu...! ori v-as ingrozi, ori ar parea patetic. :)) jurnalele tale imi lasa un gust de uscaciune in carne. de parca ti se trage sangele dinspre capilare spre inima. atat.
l-am citit cind a aparut prima data aici si mi-a ramas in memorie. nu stiu de ce dar primele strofe ma fac sa ma gindesc la Dumnezeu. exista ceva ce impresioneaza in imprecatiile de la inceput si asta mai ales ca eu nu sint obisnuit ca bobadil sa scrie asa (sau am citit eu prea putine texte de-ale lui) imi suna putin aiurea "o schiță circulară", prea tehnic. finalul cam prea "poetizat". asa prost ca in final scriu numai eu mai bobadile.
Domnule Virgil Titarenco, Poate că aveți dreptate, dar intenția mea nu a fost aceea de a crea un poem amplu, ci de a sugera, prin câteva fulgurații, prin câteva secvențe, relația dintre derizoriul cotidian și nemărginirea lumii nevăzute. Vă mulțumesc pentru "vizită" și vă doresc un An Nou cu speranțe împlinite.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Aceeași voce poetică aparte, Aleksandar Stoicovici asociază unități logice disjuncte sau chiar aparent incompatibile, și probabil aici stă bogăția de efecte semantice care te așteaptă chiar cu fiecare vers. "Piele tapisată" - "cu apa tulbure" - care pe deasupra nici "n-ai de unde să o știi" formează un ansamblu poetic surprinzător care primește chiar și valențe tactile. Și am vorbit aici doar de primele două rânduri. "Corpul" poeziei însă e construit altfel. Nu știu din ce universuri își ia autorul trăirile inspiratoare, dar acestea comunică întotdeauna între ele, uneori logic, alteori doar intuitiv. Autorul îmi pare întotdeauna atașat empatic de textele sale, nu cred că s-ar putea desprinde, că s-ar putea rupe, de ceea ce scrie. El nu scrie detașat de text, ci dinăuntrul lui. Zarurile șterse, chivotul ruginit, craniile aliniate, icoanele uscate pe zidul alb și până la câmpurile minate din vârful degetelor de copii sunt câteva imagini ale unui bogat spațiu semantic. Acolo se nasc pe loc legi ciudate, nu funcționează legile primare, imediate, ci legi ale unor asocieri care depășesc primul înțeles, frizând înțelesuri secunde. Aceste legi fac Poesia. Ce asociație primară (la o prima vedere) poate exista între cranii și icoane? Că sunt tot capete? Între iarnă și răni deschise? Doar când cele din urmă sunt acoperite de ninsoare? dar între copii și câmpuri minate? Ei bine, pe toate acestea autorul le vede "cu ochiul liber". De aceea îmi place Aleksandar Stoicovici. Am mai văzut această imagine, parcă ai "donat-o" să fie copertă a unei cărți, și-mi dă oarecum fiori și acum, dar, din nou, asociată cu expresivitatea textului, primește o încărcătură suplimentară care aproape îl obligă pe cititor să o "digere".
pentru textul : zaruri dedraga vacarasu, multumesc pentru observatii. mi se par insa ca nu spun nimic cel putin mie. adica nimic dincolo de niste mofturi personale. iar raspunsul ar fi ca asa cum tie nu-ti place asa, mie imi place asa. tough luck. in ceea ce priveste aberatia cu î din a cred ca am obosit sa mai spun ca nu dau doi bani pe ea si ca (mai este nevoie) o consder o prostie. si pe deasupra ma simt si bine sa spun asta. tot la fel cred ca nu mai e nevoie sa iti spun ca nu sint singur in aceasta opinie. dar ma rog, nu are importanta. si inca ceva, am obosit si sa mai aud aberatiile astea cu cacofoniile lingvistice in limba romana. cred ca ar trebui sa se maturizeze aceasta adolescenta limba romana si macar dupa 150 de ani sa inteleaga ca ca forma se supune fondului si nu invers. altfel ajungem sa vorbim prin semne (sau or avea si alea cacofoniile lor). si merci pentru compliment. am fost portretizat in multe feluri pina acum. ai reusit o premiera cu ideea asta de "surdomut". it's a good one.
pentru textul : am văzut-o dechiar mi-a placut. nu știu, dar mi se pare total diferit față de ceea ce scrii în mod normal. are sens, mesaj, finețe.
pentru textul : Zile prin care trecem ca oamenii dedar, într-adevăr ultima strofă e din alt film. unul chiar prost
poemul* merită
tu *înţelegi
îmi cer scuze, am scris dintr-o bucată, repede şi de-abia acum am văzut greşelile de scriere...
pentru textul : p.s deun tucat ardelenesc poate face mult mai mult decit 1000 de french kisses si ca sa nu fiu partinitoare aici il rog pe Will s-o zica [din nou]:
"What's in a name? That which we call a rose
pentru textul : french kiss vegetal deBy any other name would smell as sweet."
A fost părerea mea despre acest text, că există un potențial deosebit, chiar dacă mai poate fi lucrat. Totul este perfectibil nu-i așa? Crede-mă că am înțeles pe deplin scopul peniței și nu am făcut niciodată abuz. Dacă mie, ca lector mi-a plăcut un text și am găsit de cuviință, l-am evidențiat, ca și cum aș fi aplaudat. De ce? Pentru ca artistul să nu aibă impresia că se desfășoară într-o sală goală. Acum, eu nu vreau să forțez în nici un fel nota, dar mie îmi cereți să justific fiecare gest, pentru fiecare peniță am de dat cîte două extemporale, de ce nu pretinzi aceasta de la toată lumea, inclusiv de la cei care au o responsabilitate mult mai mare?
pentru textul : Alt fel de iubire dePrecizările mele sunt următoarele: La 1: Firește, nu orice este artă, dar orice poate deveni artă. Așadar, trebuie să fim atenți să nu ignorăm a priori ceva La 2: Fraza mea nu fundamentează automat teza haos-ordine-diversitate. Dimpotrivă. De ce? Simplu: Întâi, pentru că, după cum au fost folosite sensurile cuvintelor “haos” „diversitate”, sferele lor par a coincide, ceea ce este, iarăși, o eroare logică de definire și anume neadecvarea definitorului la definit. Însă, chiar dacă nu luăm sensul uzual al cuvintelor amintite, deși așa e normal, în măsura în care inițial nu s-au oferit definiții, chiar și așa, sensul lor “ascuns” nu justifică teza amintită. Dacă diversitatea implicată în natură conduce la imboldul experimentării, rezultă de aici că experimentarea ar fi și ar rămâne o simplă versificație a omului și nu o creație ex nihilo, de tip divin. Adică, pentru a experimenta cu adevărat, e nevoie de depășirea cadrelor naturale, a normalului, pentru a actualiza întreaga potențialitate creatoare, așa cum Lucifer își arată natura rivalizând cu Dumnezeu. În plus, teza diversitate-experimentare sugerează că mereu e nevoie de această încercare a creatorului de a nega totul, chiar și paradigma religioasă, și orice structură a oricărui sistem care i s-ar ivi impotrivă. Astfel, această nouă teză a interlocutorului meu contrazice de fapt teza sa inițială haos-ordine-diversitate, prin faptul că numai punând totul sub semnul îndoielii putem fi siguri de ceva și anume de faptul că, în actul creator, ne afirmăm pe noi înșine și nu altceva. În plus, distincția lege naturală-lege naturală, depășită în epistemologia actuală, sugera, la vremea sa, inviolabilitatea naturii și caracterul modificabil al legii omului. Așadar, omul literat e cel care, în contra naturii, se revoltă, nu spărgând stânca, ci ridicând-o, în fiecare zi, pe umeri. La 3, dacă interpretările mele nu sunt adecvate (deși o interpretare de regulă îmbogățește sensurile unei idei), solicit o clarificare a problemei respective de către susținătorul ei, pentru a putea înțelege clar și distinct chestiunea. Însă, dacă “arta cere geniu” după cum afirmă antecesorul meu, atunci, firește, geniul unui creator e vizibil nu acolo unde se înscrie în rând, ci acolo unde îl rupe și o ia înainte; teza care este, de fapt, explicitarea celei din primul meu comentariu, argumentul 2. Încă o dată, multumesc :D
pentru textul : some rule rules some rules de... probabil că da, Marina, însă aș fi Maria Pal... stilistic vorbind... nu că mi-ar displăcea:)! mulțam de sugestie...
pentru textul : lumea lui Viceversa depeste toate e un poem deosebit, sensibil, "cu stropi calzi ca din geană de femeie frumoasă". Unul dintre cele ce m-a făcut să mă opresc o clipă şi să visez.
pentru textul : de unde cuvântul nu poate ajunge dee o încercare-Pământ și apă mulți stropi de ploaie noroiul strălucește peste mine, nori
pentru textul : ger și rugină de"ultima injecţie letală"?!
pentru textul : polemică deFrancis, până la "Cu peoneze lucii de zid, miorlandu-ti "Vino!" e o parodie super reușită. De acolo, se diluează, si intervin și multe erori de prozodie. Am râs :)
pentru textul : De-acuma ești străină demiroase a lipsă de inteligenţă şi cel mai tare se simte când oamenii încep să se tragă de şireturi...
un gust neplăcut a ceea ce se cheamă viaţă, în tramvai, pe jos, nu contează, ideea este că trebuie să ajungem undeva.
bun!
pentru textul : nu mi-am validat "beletul" denu cred că acceptăm referințe la alte site-uri, pagini, cînd aceasta nu are nicio legătură cu site-ul Hermeneia, sau cu o lansare de carte, etc.. pînă modifici aceasta textul e trimis în șantier
pentru textul : Scurt pe doi detocmai am citit un calup de vreo 6 poezii scrise de tine. nu am sa las semn in dreptul fiecareia din ele.
nu stiu cata dreptate am, la modul obiectiv. sunt o persoana care a scris cca 10 poezii in toata viata ei. care incearca. tocmai de aceea ma simt in fata poeziilor tale ca un copil mic in fata vitrinei cu jucarii. as vrea sa fie toate ale mele.
chiar m-au impresionat poeziile tale. asta pentru ca imi pare ca ai reusit sa gasesti dozele perfecte de sensibilitate/ metafora/ un anumit soi de intimitate cu cititorul/ de intimitate cu forma poeziei in sine.
ce pot sa-ti spun. felicitari! cred ca pana la urma de asta se si merita sa scrii poezie. sa faci pe cineva fericit intr-o seara oarecare.
pentru textul : epistolă pentru iarnă deSe cere adaugirea unui citat nostim din Taine cred, care scrie fierbinte unei femei : "Te voi iubi etern si chiar si dupa". Oare cit dureaza eternul ?
pentru textul : din dialogurile misogine ale lui Fane și Costi - partea a doua debobadil, comul tau il iau ca pe un dragastos sut in fund, pe care il accept , pt se stie ca impinge inaninte.. ai dreptate pe alocuri, asta ca sa nu zic ca tu chiar ai dreptate. sunt mica, dar o sa cresc eu mare! si atunci, feriti-va! :P
pentru textul : Ana M deLentib, nu este cazul să pui sub lentilă greșelile din trecut ale lui Bobadil (absolut irelevante în contextul prezent) atunci cînd el pune lentila pe greșelile tale de acum. E ridicol și nu arată decît că ești incapabil să accepți o critică absolut pertinentă. Reacția ta îmi amintește de un banc cu sovieticii și americanii. Se zice că americanii s-au luat odată la întrecere cu rușii. Și cînd au fost să decidă cine face cea mai tare mașină au cîștigat americanii. Cînd au fost să hotărască cine are cea mai tare valută au cîștigat tot americanii. Cînd au fost să decidă cine are cea mai puternică industrie de film au cîștigatat tot americanii. În momentul acela rușii nu au mai rezistat și au izbucnit: „Da, e adevărat, dar noi nu i-am exterminat pe apași și pe navaho!!!” Cam așa faci și tu. Și e ridicol. Va trebui toți să ne temem de acum că dacă îți facem o critică la vreun text ai să spui la toată lumea cum am făcut noi pipi la grădiniță? Sau cum am scos limba la tovarășa? Ai grijă că în felul ăsta ți se va duce faima de plîngăcios răzbunător care nu adoră decît aplaudac(ele). Chiar vrei asta?
pentru textul : încă o zi perfectă deobservatie obiectiva: spui "Aerul era străfulgerat de o groază de fluturi... Vedeam fluturi peste tot." si la doua randuri "După un timp, a apărut unul." in proza nonsensul nu da bine. apoi, textul imi aminteste de "Cum mi-am petrecut vacanta de vara" a lui T. O. Bobe. imi place stilul dar e "luat".
pentru textul : Despre cum n-am prins eu fluturi... depersonal, ultima parte a primului paragraf mi se pare reusita, pentru ca iti da senzatia ca te aflii intr-un roller coaster, imaginile, fractionate cum sunt, reusesc sa saurprinda, sa loveasca in plex. sensibila si umana proza asta a ta. penita de la mine.... pentru ca rar citesc cuvinte care sa reuseasca sa ma faca sa simt furie si durere.
pentru textul : rage denu imi place deloc aceasta poezie. nici macar o expresie, nicio comparatie. cea mai oribila parte e strofa a doua. sa nu mai scrii asa.
pentru textul : imaginar deda, e reconfortant sa vorbim rational, multumesc de promisiune... conteaza! o sa incerc sa rescriu
pentru textul : boabe de timp deah si citi cavaleri din astia cu teapa mai sint. unii sint si poheti
pentru textul : terorism individual* dePaul, mă voi gândi la propunerea pentru final. Îți mulțumesc pentru popas!
pentru textul : Cătune de'cu precizia unor braţe robotice ne desprindem de cadrul real' - da cred ca acest vers este unealta (era sa zic scula) potrivita de a distruge un poem.
Prima strofa mi-a linistit putin bataile inimii, m-a pregatit de un daydream, o feerie in care femeia visurilor apare pe calea ferata ( periculos loc mi-am zis!) apoi BANG! a bullet through the brain! - adio visare, adio poezie.. Hello Matrix!
Nicolas si ce-i cu licarul de dragoste si cintecul de lebada? prin finalul oferit sincer poemul este inafara oricarui pericol de a fi un poem bun..si stiu, azi sint prea indulgenta..miine promit sa fiu mai 'assertive'.:p
cheerio!
pentru textul : Salome dema intreb daca voi avea curajul vreodata sa vorbesc despre mine cu sinceritatea ce te caracterizeaza pe tine. dar mai bine nuuuu...! ori v-as ingrozi, ori ar parea patetic. :)) jurnalele tale imi lasa un gust de uscaciune in carne. de parca ti se trage sangele dinspre capilare spre inima. atat.
pentru textul : there are no new messages in your inbox del-am citit cind a aparut prima data aici si mi-a ramas in memorie. nu stiu de ce dar primele strofe ma fac sa ma gindesc la Dumnezeu. exista ceva ce impresioneaza in imprecatiile de la inceput si asta mai ales ca eu nu sint obisnuit ca bobadil sa scrie asa (sau am citit eu prea putine texte de-ale lui) imi suna putin aiurea "o schiță circulară", prea tehnic. finalul cam prea "poetizat". asa prost ca in final scriu numai eu mai bobadile.
pentru textul : excalibur denu inteleg. textele n-au aparut nicaieri in alta parte, nici pina acum
pentru textul : Rezultatul "Bursei câştigătorilor" deDomnule Virgil Titarenco, Poate că aveți dreptate, dar intenția mea nu a fost aceea de a crea un poem amplu, ci de a sugera, prin câteva fulgurații, prin câteva secvențe, relația dintre derizoriul cotidian și nemărginirea lumii nevăzute. Vă mulțumesc pentru "vizită" și vă doresc un An Nou cu speranțe împlinite.
pentru textul : supă aburind deMi-e imi ies 11 acum (cu elidare). Gresesc?
pentru textul : vorbe dePagini