Trezit la realitate de Boba („Si in Univers mai sunt femei? Am vrea noi.”), azi filosofam plimbȃndu-mă prin casă: curvele, odată măritate, devin gospodine excelente. Jumătatea mea de-o viață mă aude: da ce, eu nu-s gospodină? Și cum eu trăiesc în universul asta al nostru, concluzia este clară: există, cel puțin, una (și, pe deasupra, mai e și femeie). Da-i a mea. Pȃnă cȃnd moartea….etc. Si ne simțim excelent împreună cu simțul umorului. Cȃt despre Cantor….Ăla a fost nebun (pe bune). Cȃnd ne vom întȃlni (o dată și o dată) am să-ți povestesc ce și cum. Și cum amȃndoi suntem (sau sperăm că suntem) nebuni, o să ne înțelegem perfect toți trei.
Superb! Să citești asta pe fond de Nocturnă de Czerny. op.368 N°2 în mi bemol major. Strofa a treia va intra în istoria literaturii. Vom trăi și vom vedea.
frumos poem, merită descotorosit de prea multele elemente de legătură pentru a deveni mai poezie
însă remarc nu doar ideea ci platonismul ei, ca să zic așa, desigur pentru cine îl înțelege pe platon (nici măcar eu nu cred că îl înțeleg pe deplin)
mi-a plăcut și discursul, are acel ceva de dialog implicit din poezia contemporană care ascunde metafora, nu ți-o servește direct pe farfurie, take it or leave it.
un poem bun însă un pic prea încărcat, după cum spuneam
remarc realitatea ca o furnică fugestă
și ultima strofă în ansamblul ei
un poem peste ce citesc pe aici lately
dane, apreciez aprecierile tale la adresa mea, pe care o stii, virtual, adica, cum sa spun, daca tu ma citesti etc. si eu ascult. spun dane, apreciez aprecierile etc. pentru a crea aici, ceea ce poate fi si dincolo, cum se spune, o tesatura, o plastifiere semantica, semnificativa in sine, in asentimentul criticii ratiunii silnice. s-ar putea crea, de asemenea, senzatia ca aberez aici asa ca si dincolo pentru a evita sentimentalismele si cangile orgoliului si vanitatii, asa, ca sa ne fie bine si sa traim bine. de asemenea, nu cred. ionut, sper ca nu esti suparat (pe mine). va multumesc cu multa placere
mi-ar fi placut sa citesc legenda aceasta. e scrisa probabil si pentru copii, este insa vorba despre un om mare ce ma trimite si la miraculoasa poveste despre Micul Print, e si nedrept ca unui copil sa i se interzica joaca in preajma altor copii ca el, nu inteleg apoi de ce Sfantul Petru, tocmai el, a trebuit sa uite, si-atunci ma leg de atingera aceea de Rosu care confera adevarata substanta povestii, pentru ca mie inca si acum imi place si sa ascult povesti si sa ma joc, si sa ma mocicolesc cu culoare.. numai asa vom fi in stare, cred eu, sa fim noi predestinati straiului, iar, pentru un barbat, Rosul ramane asadar, unica varianta de supravietuire...
" păzește-mă de lucrurile simple când devin importante" e o cheie aici care deschide putin dinspre tine inspre lucruri, "eu sunt de câteva ori mai puternică decât o durere" o alta cheie mai verticala... versurile se sprijina pe idei ce incoltesc repede, isi fac loc una alteia, secvente imortalizate real penduleaza intre polul exprimat si neexprimat al metaforei: „fir-ar să fie am auzit că avem gândaci în noi trebuie să plec două ore merg spre Coloane fac experimente aleg la întâmplare o mamă și un tată îi trec prin copilărie” un scenariu ce se bazeaza pe abilitatea ratiunii, versuri la care se ajunge sondand adanc in apele launtricului, poemul acesta merita indiscutabil un semn de apreciere, depun marturie ca l-am simtit trecandu-mi peste frunte o aura autentica de ... tristete:) mi-a luat-o Marina inainte, dar e si optiunea mea... prima penita!
Virgil, parerea mea e ca ar trebui sa renunti complet la clisee, e momentul, ai varsta poetica adecvata... insa acest poem abunda de ele, este o adevarata colectie, nu este aproape niciun vers care sa nu zica un cliseu, de aceea nici nu vreau sa citez, ar insemna sa citez, cum spuneam, intreg poemul. "Primavara ucisa" mi se pare insa regina cliseelor si uite ca vine tocmai la final... Eu cred ca Virgil ne-a incercat aici vigilenta poetica. Eu nu dorm. Bobadil.
un interviu care nu plictiseste, si pe care l-as fi dorit chiar mai lung... pentru frumusetea temelor, a textelor incluse si, nu in ultimul rand, pentru concluzia lui Y.Z. ("Intuiția e primul cuvânt...") las un semn auriu.
Salut Sebi,
Felicitări pentru poem. Mi-a plăcut. Dacă l-aș fi scris eu aș fi renunțat la varianta cu Eli, Eli, din prima strofă. Mi se pare ușor forțat pus acolo.
Doar o sugestie.
trupul tău ca o dimineață răcoroasă întinsă între două biserici de lemn si mai ales ne-ar trebui un cer puțin mai jos imi plac. in rest, cam aglomerat si cam multa anatomie. te pasioneaza disectiile pe broscute nevinovate? :|
Nu înțeleg rostul slash-ul de la titlu. Nu sunt sigură dacă ai vrut forma "strigat" sau "strigăt", situație în care trebuie pusă căciula.
Mai e un typo la al cincilea vers.
da Raluca, mai exista oameni care scriu despre aceste lucruri fara sa se simta prost, ajunge un Cartarescu care a scris tot ce se putea scrie despre realitatea ca poezie, eu nici nu ma scuz si nici nu ma apar, doar am sa te rog sa te joci de-a fetita rasfatata, in alta parte.
Alma, se mai intimpla...asa e cind iti vine o idee la miezul noptii...uite, acum mi-am amintit de volumul "Litera alba" al lui Viorel Marineasa din Timisoara... dar sa spunem ca Viorel (...) m-ar ierta (...) daca litera mea din poem este aproape alba.
Katya bonomia lui Bobadil e exact genul de răspuns necesar unor astfel de critici negativiste gen Virgil. Sunt convins că dincolo de atitudinea dură ele nu vor decît să echilibreze. Iar Bobadil ți-ar spune că șocul e șoc pentru că nu esti obișnuită la încălzire cu dușuri de apă rece...:) Sunt convins că în timp fiecare va mai lăsa din extremismul actual spre binele poeziei. Adică ne călim ne călim da' pînă cînd? Răspunsul îl dă nea Bobadil în finalul comentariului d-lui. Sper să fie bine înțeles și asimilat de ambii războinici...:) E viva la revolusion! Amical, de sus în jos și invers, George de Asztalos
Na, Vio, am sorbit deodată ceaiul, nu te zărisem la vremea comentului! Pornind de la faptul că universul e infinit, da, putem spune orice, mai puțin faptul că e infinit. Problema e că ăla (e vorba de Hawkins), zice că e finit. Deci, până la urmă tot Ptolemeu a avut dreptate. Nu? He-he, ce dimineață faină mi-ați oferit, domnilor!
Autorul trăiește un sfârșit-început. Sfârșitul începând cu " nimicurile în colțul acesta de mine". Căutând "ceva" să-i spunem "adevăr"/"realitate"/"existență"… cum vreți să-l numiți. Unde? ' "cărăbănit" după ziduri de cărți' ("cărăbănit": deși contrar impresiei lui Andu, cuvântul există în DEX - 'plecat repede (și pe furiș) de undeva'; asta nu înseamnă că în textura poeziei el a fost ales în modul cel mai fericit; cu atât mai mult cu cât sensul pe care bănuiesc că ar fi vrut să-l utilizeze autorul a fost cel de "furișat"). Prin urmare, în locul unei experiențe directe (interioare) s-a căutat acel "ceva" prin experiența indirectă "prinsă" în alte texte. Ceea ce, pe autor, nu-l satisface. (Până aici este doar discursivitate și nu poezie). Mai departe: ' păianjeni se cațără sătui de nehotărîrile mele/ și de umbra mea la fel de nestatornică/ precum o uriașă pagodă de fum' . Aici începe sugestia poetică a adevăratei experiențe interiore a "umbrei", din spatele chiar al "gândului" și, cu atât mai mult, a exprimării acestuia prin cuvinte, umbră care se "întinde" ridicându-se și îngustându-se întocmai cum o rugă se înalță spre "vârful" unui locaș de cult (nu are importanță de ce fel - fie el și o "pagodă"; și, pentru că tot am deschis paranteza, o posibilă re-formulare: în loc de 'precum o uriașe pagodă de fum' ar putea fi: 'uriașă pagodă de fum' pur și simplu, ceea ce, prin concentrare, ar fi sporit sugestia; iar asta pare a nu strica ritmul prozodiei). În fine, sugestia poetică sporește prin ' păianjeni (rugii care) se cațără sătui de nehotărîrile mele' pe această "umbră-rugă plasă" pe care au țesut-o nu concentric ci ca o "pagodă": prelungire-lance a gândului spre rădăcina sa inversată spre adâncul înaltului. Sugestia poetică continuă: ' tîrziu mă închid în gelatina orelor/ ca într-un batiscaf translucid/ răsucindu-mă embrionic' - regresie în timp spre "rădăcina" embrionară, "orele" transformându-se în "gelatina" lichidului semiotic închisă într-un 'batiscaf translucid'. Sfârșitul se desăvârșește cu un nou început (dezorientant însă): depășirea "embrionului"; trecerea "Dincolo" unde, deși "ruga" i-a fost ascultată până la un punct, ea nu reușește să-l "ducă" decât într-un nou "purgatoriu": ' și plec pentru încă o noapte distrofică spre diminețile cărămizii ale labirinthiei' (aici sintagma "noapte distrofică" este excelentă folosită în contex ca și 'diminețile cărămizii ale labirinthiei"). Concluzia: "penița"! P.S. Cine spune că asta-i "poezie clasică", se înșeală (inclusiv Andu).
Constantin, mulțumesc de trecere și opinie. Totuși, nu mi se pare că ar exista acolo o separare între mine și mine, ci mai degrabă una între mine și restul. Toate cele bune, Eugen.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Trezit la realitate de Boba („Si in Univers mai sunt femei? Am vrea noi.”), azi filosofam plimbȃndu-mă prin casă: curvele, odată măritate, devin gospodine excelente. Jumătatea mea de-o viață mă aude: da ce, eu nu-s gospodină? Și cum eu trăiesc în universul asta al nostru, concluzia este clară: există, cel puțin, una (și, pe deasupra, mai e și femeie). Da-i a mea. Pȃnă cȃnd moartea….etc. Si ne simțim excelent împreună cu simțul umorului. Cȃt despre Cantor….Ăla a fost nebun (pe bune). Cȃnd ne vom întȃlni (o dată și o dată) am să-ți povestesc ce și cum. Și cum amȃndoi suntem (sau sperăm că suntem) nebuni, o să ne înțelegem perfect toți trei.
pentru textul : Axis Mundi deSuperb! Să citești asta pe fond de Nocturnă de Czerny. op.368 N°2 în mi bemol major. Strofa a treia va intra în istoria literaturii. Vom trăi și vom vedea.
pentru textul : poezie multilateral dezvoltată deCu riscul de a fi descalificat (pe care mi-l asum).
pentru textul : apa trece, pietrele trec defrumos poem, merită descotorosit de prea multele elemente de legătură pentru a deveni mai poezie
pentru textul : mie nu-mi pare rău deînsă remarc nu doar ideea ci platonismul ei, ca să zic așa, desigur pentru cine îl înțelege pe platon (nici măcar eu nu cred că îl înțeleg pe deplin)
mi-a plăcut și discursul, are acel ceva de dialog implicit din poezia contemporană care ascunde metafora, nu ți-o servește direct pe farfurie, take it or leave it.
un poem bun însă un pic prea încărcat, după cum spuneam
remarc realitatea ca o furnică fugestă
și ultima strofă în ansamblul ei
un poem peste ce citesc pe aici lately
dane, apreciez aprecierile tale la adresa mea, pe care o stii, virtual, adica, cum sa spun, daca tu ma citesti etc. si eu ascult. spun dane, apreciez aprecierile etc. pentru a crea aici, ceea ce poate fi si dincolo, cum se spune, o tesatura, o plastifiere semantica, semnificativa in sine, in asentimentul criticii ratiunii silnice. s-ar putea crea, de asemenea, senzatia ca aberez aici asa ca si dincolo pentru a evita sentimentalismele si cangile orgoliului si vanitatii, asa, ca sa ne fie bine si sa traim bine. de asemenea, nu cred. ionut, sper ca nu esti suparat (pe mine). va multumesc cu multa placere
pentru textul : podul suspinelor demi-ar fi placut sa citesc legenda aceasta. e scrisa probabil si pentru copii, este insa vorba despre un om mare ce ma trimite si la miraculoasa poveste despre Micul Print, e si nedrept ca unui copil sa i se interzica joaca in preajma altor copii ca el, nu inteleg apoi de ce Sfantul Petru, tocmai el, a trebuit sa uite, si-atunci ma leg de atingera aceea de Rosu care confera adevarata substanta povestii, pentru ca mie inca si acum imi place si sa ascult povesti si sa ma joc, si sa ma mocicolesc cu culoare.. numai asa vom fi in stare, cred eu, sa fim noi predestinati straiului, iar, pentru un barbat, Rosul ramane asadar, unica varianta de supravietuire...
pentru textul : Pierrot de" păzește-mă de lucrurile simple când devin importante" e o cheie aici care deschide putin dinspre tine inspre lucruri, "eu sunt de câteva ori mai puternică decât o durere" o alta cheie mai verticala... versurile se sprijina pe idei ce incoltesc repede, isi fac loc una alteia, secvente imortalizate real penduleaza intre polul exprimat si neexprimat al metaforei: „fir-ar să fie am auzit că avem gândaci în noi trebuie să plec două ore merg spre Coloane fac experimente aleg la întâmplare o mamă și un tată îi trec prin copilărie” un scenariu ce se bazeaza pe abilitatea ratiunii, versuri la care se ajunge sondand adanc in apele launtricului, poemul acesta merita indiscutabil un semn de apreciere, depun marturie ca l-am simtit trecandu-mi peste frunte o aura autentica de ... tristete:) mi-a luat-o Marina inainte, dar e si optiunea mea... prima penita!
pentru textul : o tristețe neterminată deVirgil, parerea mea e ca ar trebui sa renunti complet la clisee, e momentul, ai varsta poetica adecvata... insa acest poem abunda de ele, este o adevarata colectie, nu este aproape niciun vers care sa nu zica un cliseu, de aceea nici nu vreau sa citez, ar insemna sa citez, cum spuneam, intreg poemul. "Primavara ucisa" mi se pare insa regina cliseelor si uite ca vine tocmai la final... Eu cred ca Virgil ne-a incercat aici vigilenta poetica. Eu nu dorm. Bobadil.
pentru textul : bronzul orologiilor deia uite dom'le, și-a deschis gura și artistul de la tecuci! întotdeauna atent, cu gânduri bune... mulțam de mârâială.
pentru textul : ce frumusețe rară deVirgil...aici sunt cu tine! Percepţia...este foarte diversă!
pentru textul : Plagiatul unei dimineţi dificile dear fi meritat totusi o fotografie...macar Mediterana sau orasul vechi sau pietrele alea de pe plaja...
pentru textul : dimineață la nice deun interviu care nu plictiseste, si pe care l-as fi dorit chiar mai lung... pentru frumusetea temelor, a textelor incluse si, nu in ultimul rand, pentru concluzia lui Y.Z. ("Intuiția e primul cuvânt...") las un semn auriu.
pentru textul : Yigru Zeltil sau farmecul insuportabil al avangardei. debun, m-am gandit si voi inlocui tigara aceea. caut...
pentru textul : dispersie deSalut Sebi,
Felicitări pentru poem. Mi-a plăcut. Dacă l-aș fi scris eu aș fi renunțat la varianta cu Eli, Eli, din prima strofă. Mi se pare ușor forțat pus acolo.
Doar o sugestie.
Numai bine,
pentru textul : aici, în depărtare deȘtefan
trupul tău ca o dimineață răcoroasă întinsă între două biserici de lemn si mai ales ne-ar trebui un cer puțin mai jos imi plac. in rest, cam aglomerat si cam multa anatomie. te pasioneaza disectiile pe broscute nevinovate? :|
pentru textul : fractal deNu înțeleg rostul slash-ul de la titlu. Nu sunt sigură dacă ai vrut forma "strigat" sau "strigăt", situație în care trebuie pusă căciula.
pentru textul : cândva dezbinând deMai e un typo la al cincilea vers.
deci, ma trimiti pe ultima pagina. multumesc, doamne
pentru textul : coming soon demuțumesc pentru observații deși nu am înțeles unde este neglijența. Sau în ce constă.
pentru textul : proiectul deda Raluca, mai exista oameni care scriu despre aceste lucruri fara sa se simta prost, ajunge un Cartarescu care a scris tot ce se putea scrie despre realitatea ca poezie, eu nici nu ma scuz si nici nu ma apar, doar am sa te rog sa te joci de-a fetita rasfatata, in alta parte.
pentru textul : legendă cu oameni de rând deAlma, se mai intimpla...asa e cind iti vine o idee la miezul noptii...uite, acum mi-am amintit de volumul "Litera alba" al lui Viorel Marineasa din Timisoara... dar sa spunem ca Viorel (...) m-ar ierta (...) daca litera mea din poem este aproape alba.
pentru textul : și cînd mi-e somn deRog editorul care a mutat acest text în șantier să îmi explice gestul său. Eugen.
pentru textul : Penumbra pumnului binevoitor(II) deTrebuia sa lasi si scrisul de pe statuie =)). Remarc si bicicletele, si toiagurile fiecaruia :). Penita pentru idee si munca pe forma.
pentru textul : perpetuum mobile deKatya bonomia lui Bobadil e exact genul de răspuns necesar unor astfel de critici negativiste gen Virgil. Sunt convins că dincolo de atitudinea dură ele nu vor decît să echilibreze. Iar Bobadil ți-ar spune că șocul e șoc pentru că nu esti obișnuită la încălzire cu dușuri de apă rece...:) Sunt convins că în timp fiecare va mai lăsa din extremismul actual spre binele poeziei. Adică ne călim ne călim da' pînă cînd? Răspunsul îl dă nea Bobadil în finalul comentariului d-lui. Sper să fie bine înțeles și asimilat de ambii războinici...:) E viva la revolusion! Amical, de sus în jos și invers, George de Asztalos
pentru textul : solia unei stele de mare deNa, Vio, am sorbit deodată ceaiul, nu te zărisem la vremea comentului! Pornind de la faptul că universul e infinit, da, putem spune orice, mai puțin faptul că e infinit. Problema e că ăla (e vorba de Hawkins), zice că e finit. Deci, până la urmă tot Ptolemeu a avut dreptate. Nu? He-he, ce dimineață faină mi-ați oferit, domnilor!
pentru textul : Celălalt Enkidu, sau Enkidu II deAutorul trăiește un sfârșit-început. Sfârșitul începând cu " nimicurile în colțul acesta de mine". Căutând "ceva" să-i spunem "adevăr"/"realitate"/"existență"… cum vreți să-l numiți. Unde? ' "cărăbănit" după ziduri de cărți' ("cărăbănit": deși contrar impresiei lui Andu, cuvântul există în DEX - 'plecat repede (și pe furiș) de undeva'; asta nu înseamnă că în textura poeziei el a fost ales în modul cel mai fericit; cu atât mai mult cu cât sensul pe care bănuiesc că ar fi vrut să-l utilizeze autorul a fost cel de "furișat"). Prin urmare, în locul unei experiențe directe (interioare) s-a căutat acel "ceva" prin experiența indirectă "prinsă" în alte texte. Ceea ce, pe autor, nu-l satisface. (Până aici este doar discursivitate și nu poezie). Mai departe: ' păianjeni se cațără sătui de nehotărîrile mele/ și de umbra mea la fel de nestatornică/ precum o uriașă pagodă de fum' . Aici începe sugestia poetică a adevăratei experiențe interiore a "umbrei", din spatele chiar al "gândului" și, cu atât mai mult, a exprimării acestuia prin cuvinte, umbră care se "întinde" ridicându-se și îngustându-se întocmai cum o rugă se înalță spre "vârful" unui locaș de cult (nu are importanță de ce fel - fie el și o "pagodă"; și, pentru că tot am deschis paranteza, o posibilă re-formulare: în loc de 'precum o uriașe pagodă de fum' ar putea fi: 'uriașă pagodă de fum' pur și simplu, ceea ce, prin concentrare, ar fi sporit sugestia; iar asta pare a nu strica ritmul prozodiei). În fine, sugestia poetică sporește prin ' păianjeni (rugii care) se cațără sătui de nehotărîrile mele' pe această "umbră-rugă plasă" pe care au țesut-o nu concentric ci ca o "pagodă": prelungire-lance a gândului spre rădăcina sa inversată spre adâncul înaltului. Sugestia poetică continuă: ' tîrziu mă închid în gelatina orelor/ ca într-un batiscaf translucid/ răsucindu-mă embrionic' - regresie în timp spre "rădăcina" embrionară, "orele" transformându-se în "gelatina" lichidului semiotic închisă într-un 'batiscaf translucid'. Sfârșitul se desăvârșește cu un nou început (dezorientant însă): depășirea "embrionului"; trecerea "Dincolo" unde, deși "ruga" i-a fost ascultată până la un punct, ea nu reușește să-l "ducă" decât într-un nou "purgatoriu": ' și plec pentru încă o noapte distrofică spre diminețile cărămizii ale labirinthiei' (aici sintagma "noapte distrofică" este excelentă folosită în contex ca și 'diminețile cărămizii ale labirinthiei"). Concluzia: "penița"! P.S. Cine spune că asta-i "poezie clasică", se înșeală (inclusiv Andu).
pentru textul : ghemuire III dearanca, te joci cu umbrele. sincer sa fiu nu cred ca stiu sa o intreb. prefer sa o descriu. de data asta. "geometrie descriptiva." cum zici tu
pentru textul : femeia cu umbre deAm corectat Adrian,mulțumesc de trecere.
pentru textul : Singurătatea din camera albă deConstantin, mulțumesc de trecere și opinie. Totuși, nu mi se pare că ar exista acolo o separare între mine și mine, ci mai degrabă una între mine și restul. Toate cele bune, Eugen.
pentru textul : Singurătate deDe fapt , dacă mă gândesc logic, probabil musca aceea era captivă în ulcior şi apoi a nimerit mai rău....scuze tuturor pentru explicaţii.
pentru textul : Amnezie de"o primă dintâi răstignire" ? "clipă ambiguă de nedescris"? plus repetitiile infinitului...
pentru textul : Într-o clipă ambiguă de nedescris dePagini