ok, văd că ești din ce în ce mai talibanic și fanatic. evident tu nu prea poți pricepe cam ce înseamnă asta și cît este de anticreștin și de criminal. dacă Isus Hristos ar trăi astăzi pe pămînt oameni ca tine L-ar răstigni din nou. poate și pentru simpul motiv că El nu ar fi nici ortodox sau catolic sau mai știu eu ce altceva. dar asta nu are nici o importanță în contextul de față. e treaba ta și a conștiinței tale.
tu nu mi-ai răspuns la întrebare, așa că nu îți fă iluzii că îți datorez vreun răspuns. mai ales pentru a-ți satisface ție nu știu ce curiozitate ieftină.
singura mea problemă este legată de limbajul defăimător al acestui articol și fără să o mai lungesc acesta este motivul pentru care nu are ce căuta pe hermeneia.
Oriana, pentru că ți-ai pirdut ceva timp ca să parcurgi două texte ale subsemnatului, îți mulțumesc. În același timp, cu această ocazie, vreu sa fac și următoarele precizări. 1. Nu am pretenția că scriu poezie. Dar sunt un „consumator” de..; câdva, pe timpuri, când am publicat prin Luceafărul, chiar credeam că pot scrie texte poetice. Acum, între două – să le zicem „eseuri” – mai „produc” și eu în joacă câte ceva de acest gen. Eu însumi privesc cu circumspecție încercările mele. Iar eseurile le scriu, în primul rând, pentru a mă lămuri (dacă o să reușesc în timpul care îmi mai stă în față, dar merită să încerc) ce se întâmplă cu mine și cu noi toți acum când toate au devenit impredictibile iar orice previziune pe termen lung sau mediu s-a cam dus. Cel mult mai știm, cu aproximație relativ bună, ce se va întâmpla în zilele următoare (asta în măsura în care nu apare, cumva, un eveniment „catastrofă” gen R. Thom). 2. Pentru a înțelege ce va urma, te rog să suporți câteva date despre subsemnatul. 3. Cu mult timp în urmă, am fost (și am rămas) furat de matematica, îi zic eu ”pură” și de fizică. Pentru fizică, am avut o anumită intuiție specifică prin care aș fi putut să mă realizez. Nu am făcut-o (dar am căutat, tot timpul, să nu mă despart complet de ea, ca și de matematică dealtfel). M-am lăsat furat de IT (și aici, volens, nolens, a trebuit să-mi bag nasul adânc în logică, fundamentele matematicii și lingvistică matematică). Și nu-mi pare rău. Se pare că și pentru asta, am avut ceva înclinații. Pentru că, tot pe timpuri, stăteam nopțile la „porți închise” pe Felix-uri (programând, mai întâi în limbaj de asamblare apoi în altele) și se crea un fel de „telepatie” între mine și calculator: „știam” în ce punct se va opri un program din cauza unei erori, când îl testam. Dădeam „dump” de memorie și primeam confirmarea. Mi-a fost astfel ușor să trec, ulterior, prin „mini” ca să ajung, în final, la Pc-uri și rețele. De asemenea, mi-a fost ușor să trec de la Fortran, la Cobol, Pascal, C, baze de date... și câte și mai câte, inclusiv IA. Și asta pt. că, întodeauna, am „simțit” hard-ul, știind ce se întâmplă la nivelul său când se tot adaugă deasupra treburi din ce în ce mai sofisticate. 4. Sunt convins că explicația pe care o tot caut în „eseurile” mele, nu poate fi găsită decât la intersecția matematicii cu fizica și IT&C + o anumită „filosofie” și, în final, topite toate în „sacralitate” care nu ține de o religie sau alta și care poate fi sugerată prin „artă” și în ultimă instanță, prin „poezie”, în sensul cel mai general posibil. Și, în nici un caz prin ceea ce se numește, acum, „postmodernism” (un „modernism” ajuns la o limită a paroxismului și care se ciclează, pur și simplu într-un do-while fără ieșire al „nimicului”). Ci printr-o nouă abordare căreia-i zic „postmodernă” din lipsa altei denumiri mai potrivite. Optzecismul, domiismul, rupturismul, boierismul etc., etc., etc., dâmbovițene sunt boli ale copilăriei și furtuni într-un pahar cu apă. 5. Revenind la oile noastre. La o poezie „postmodernă” se poate ajunge pe căi multiple. Tu ai ales una bazată tocmai pe matematică, fizică, IT+C. Care mă interesează. 6. Agonia, Hermeneia și alte sit-uri asemănătoare, le tot frecventez pentru a încerca să găsesc promisiuni sau, dacă se poate, certitudini, din punctul meu de vedere, printre textele „poetice” ale celor ce scriu în limba română. (Ceea ce se publică pe hârtie, cu foarte rare excepții, consider că este nesemnificativ). Mărturisesc că, până în prezent, am câștigat singurul pariu făcut cu mine însumi și el se numește Dorin Cozan, căruia, în urmă cu doi ani, am fost primul, dacă nu mă-nșel, care i-am acordat o „+”. Dorin Cozan care a ajuns la poezie plecând de la filosofie și religie. 7. Poți să-mi spui fără reținere dacă mai dorești sau nu să te comentez, știind care este „filtrul” meu vis a vis de tine. Iar comentariile de pe H. care au stârnit unele discuții, sunt departe de duritatea pe care poate o s-o suporți în continuare. Și asta pentru că, din lectura unora dintre texte ce-ți aparțn, precum și din câte am citit despre activitatea ta literară, tu chiar crezi că scrii poezie (și uneori reușești) și asta e bine. Mai adaug: faptul că ești inclusă în tot soiul de comitete și comiții, redacții de reviste, că ești editor pe unele sit-uri literare sau că ai scos niște cărți la o editură nesemnificativă (putea fi și semnificativă) din România, devenind un fel de vedetișoară pe internet, mă lasă rece. Eu vreau de la tine POEZIE. Închei transmițându-ți gândurile mele cele mai bune și îți doresc, din inimă, succes, Gorun Aug. 28, Calgary (unde sunt în vizită la fiica mea, cam de-o vârstă cu tine, tot IT-istă) inainte de a mă întoarce, poimâine, în țară.
Dragă Vali,
Dacă zici tu că numeri pe degete câte texte proză ai scris, mă gândesc din ce văd în pagina ta că numeri pe organe interne probabil pe celelalte, adică poezie, revistă, etc, o grămadă de posibilități aici pe Hermeneia.
Oare ești așa de zgârcită de felul tău cu scrisul sau cu postatul sau nu ne consideri pe noi apți să pricepem ceva literatură dincolo de hai să zicem hans christian andersen pe care îl menționez aici din respect pentru el însă fără legătură cu ceea ce scrii tu.
Pentru mine textul ăsta are niște poze frumoase și niște cuvinte la mare distanță de acel borx-borbruli al lui eliade.
Plevușcă.
Virgil probabil că a încasat pedepse de la preot de a scris atâta în comm.
Andu
Lucian, eu nu am pretenția a fi mare critic de literatură, dar mă tratez. Pînă una alta însă vreau să îți spun că textul de mai sus este foarte slab și daca vei continua așa voi fi nevoit să întreb editorii hermeneia dacă nu ar fi mai bine pentru tine să fii încadrat la categoria novice.
nicidecum, prea draga mea Aranca, nicidecum nu ma lezeaza. nu e vorba ca imi pasa sau nu, dar atunci cand incerc sa imi expun un punct de vedere sper sa fie vazut ca un punct de vedere, nu ca o catapulta cu noroi. din raspunsul tau imi dau seama ca nu suporti critica, ce scrii tu este genial si ca atare trebuie sa aplaudam sau sa iti gadilam hipotalamusul creator prin multiple plecaciuni si saruturi in zona Ahileana prin triplu surub si o pirueta. nicidecum. daca ai postat o poezie pentru a fi comentata, accepta aceste comentarii, si nu ridica batista cand cineva spune ceva negativ. acel piedestal exista fie ca locuiesti in munti la Popalna fie in Tahiti. iar infatuarea ta este ca o picatura de detergent de oale ruginite in Marea Egee neinteresant.
Am fost la lansarea cărții Adinei de la librăria Eminescu din București, în 12 octombrie 2007. O adunare de mare suflet și un mare succes. Poeziile Adinei sunt excepționale, volumul are o ținută grafică superlativă. Au fost prezenți Valeria Manta Tăicuțu, Adina Stoicescu, Ioan Gabriel Pușcă, Marina Samoilă, Matei Ghigiu, Maia Cristea-Vieru, Milescu Victoria și Florian Silișteanu. Este poate una dintre ultimele lansări de carte la care a participat regretatul scriitor Marius Tupan. Îți mulțumesc Marina că te-ai gândit să semnalezi aici apariția cărții Adinei. Apreciez foarte mult.
(translation for Marina’s poem) sometimes the mountains that deliver walls dream of women's breath the youth impregnates the stone becoming tombstone over butterflies’ sleep sometimes the walls that deliver death stretch across gestating dreams you freely consent to being the helpless prey chained within abdication of shadows
alma, am incercat sa raspund cererii tale, insa, abilitatile mele de editor de imagini si, in special, restrictiile site-ului in privinta dimensiunii fisierelor imagine nu imi permit sa modific fara a dauna dpv estetic. in consecinta, daca vei dori, vei putea apela la alte modalitati de vizualizare optima a poemului. oricum, e ultima cruce si sper sa nu fi deranjat prea mult cu aceasta serie de vizuale. multumesc tuturor pentru comentarii
In viață descoperim treptat, fiecare la rândul lui, un alt chip al "triștilor lumii" lângă orele însăilate de disperare și neputință, ce se lichefiază în jurul nostru. Este un poem scris cu descurajare și umilință. Un poem dintr-un areal în care nu mai există speranță și unde nimeni nu mai poate să înțeleagă necunoscutele căi ale vieții ce nu mai este dată decât pentru a măsura potopul din noi și din afară. Și ca într-o rugăciune în care uităm singura streașină, singurul acoperiș al lumii, învățăm o altă desprindere de noi înșine: "plouă ca și cum nu am exista, îmi cer iertare că plouă" O poezie desfigurată de tristețe, Paul.
nu posibil, ci de-a dreptul Typo. asa, cu majuscula! :)) textul este gandit porind de la mitul Golemului, poate de aceea sa-ti para mai criptic. dar eu ma bucur sa te vad pe aici. multumesc.
ce frumos și sensibil spui tu: "mă bucur că l-am citit", și mie mi se întâmplă să mă bucur când citesc anumite poeme. acum l-am reluat pe păunescu... e ceva straniu să îl vezi progresând, chiar și în vers alb, în timp ce pe unele fețe lacrimile nu s-au uscat...
zi faină și ție, Daniela! mulțumesc!
- Dorel, ce legătură are ce întrebam eu cu “ce făceau americanii pe la 1505, când călugărul Macarie tipărea, la Târgovişte, "Liturghierul” “? Tu chiar nu îţi dai seama că întrebări din acestea patetice şi prăfuit-naţionaliste sînt acel penibil păgubos care ţine România într-o înţepenire jalnică comparabilă cu ţări africane sau alte republici bananiere?
- “există instituţii care legiferează ortografia, ortoepia şi punctuaţia” – Iartă-mă dar asta dacă nu este o aberaţie atunci este o prostie. Nimeni nu poate legifera aşa ceva. Limba este o entitate vie. Dar chiar dacă ar fi să presupunem că este adevărat ce spui, tu chiar crezi că este normal ca odată la 30 de ani, o aşa zisă academie de trei lei care s-a prostituat pe toate părţile cu puterea comunistă (deci n-a avut nici măcar o brumă de verticalitate morală decenii la rîndul), să schimbe “legea” după un moft politic? Dragul meu, dacă acesta este adevărul atunci o astfel de “lege” este imorală şi atunci este dreptul fiecărui om, dat de Dumnezeu, să se opună şi să încalce o lege imorală. Acest lucru este suficient de clar discutat în istoria filosofiei juridice.
- “Iar guvernele, dacă sunt guverne, trebuie să asigure funcţionarea legilor şi în domeniul ortografiei.” – Dragul meu, iartă-mă dar acest mod napoleonian, dictatorial de a vedea lucrurile este nu numai old-school dar este şi fundamental greşit. A gîndi în aşa fel este a îmbrăţişa o mentalitate moartă. Nimeni, in his right mind, nu mai poate gîndi în secolul 21 aşa. Poate pe vremea lui Mussolini sau Stalin dar nu acum.
- Ceea ce s-a întîmplat la 1860 a fost un act tiranic, dictatorial. Orice istoric îl consideră astăzi pe Cuza un dictator. La fel ca şi pe Ataturk. Nu există nici un dubiu în această privinţă. Chiar dacă aşa, de la distanţă, nouă ni se par unele din decretele lor ca fiind bune. Problema este că au fost dictatoriale. Iar dictatura în orice context este imorală. Tu nu faci decît să îmi confirmi opiniile. Dar chiar dacă acum, după 150 de ani, sîntem puşi în faţa faptului împlinit, justifică oare asta a continua în acelaşi mod dictatorial, aberant? Şi unde ne vom opri? Peste 20 de ani “academiuţa” asta va emite o altă “lege”? Iar guvernul va fi “îndrituit” să o forţeze pe gîtul românului de rînd? Tu chiar nu îţi dai seama că asta este sclavagism intelectual? O imoralitate. Acest cerc vicios trebuie să se oprească odată. Academia trebuie să fie o instituţie ştiinţifică nu juridică. Iar ştiinţa operează cu abordarea empirică. Observă, descoperă, analizează realitatea. Nu o decretează. Dacă ar fi cum susţii tu atunci care mai este în esenţă diferenţa dintre Miliţie şi Academie? Cred că Socrate s-ar răsuci în mormînt să te audă. Sau probabil că ai fi şi tu printre cei care îl condamnă pentru că nu se supune “autorităţii cetăţii”. Nu, un intelectual nu trebuie să fie o marionetă a jocurilor politice. Iar academia română a fost şi continuă să fie asta.
- “Dacă tu ai fi profesor în România, i-ai putea sfătui pe elevi să scrie cum "vrea muşchii lor"?”, “Dar dacă ai avea un copil în şcoală, l-ai sfătui să aibă idei origionale în domeniul ortografiei?” – Din fericire nu am ales calea asta. Dar argumentul tău este fundamental greşit. Pentru că eu nu am promovat nicăieri nerespectarea sau încălcarea faptului împlinit. Noi nu ne putem schimba trecutul. Oricît de nenorocit ar fi el. Aşa cum nu ne putem schimba părinţii sau strămoşii. Dar aceasta nu este o justificare pentru a ne lăsa maltratat prezentul, sau pentru a nu ne apăra de decizii tîmpite sau dictatoriale în viitor. Faptul că strămoşii sau noi am trăit ca robi acum 20 sau 150 de ani în urmă nu justifică să o acceptăm şi acum.
Şi apoi răspunsul tău este greşit pentru că nu se referă la problemă. El nu vrea decît să găsească scuze pentru perpetuarea unei aberaţii tiranice. La întrebarea ta îţi răspund cu o întrebare: Şi ce va face profesorul sau elevul, sau românul acela, dacă peste 15 sau 20 de ani, sau poate peste 10 ani, sub o altă conducere, academia schimbă macazul şi spune că â este “ilegal”? Se apleacă românii încă o dată şi se lasă penetraţi şi de această academică înţelepciune de moment? Unde se opreşte această spirală aberantă? Chiar nu vezi că pe asta au mizat toţi cei care au încălecat şi abuzat România de la Cuza pînă la Carol, Antonescu, Ceauşescu ş.a.m.d.? Capacitatea românului de a sta cu capul în jug, de a accepta ca o oaie, să fie tunsă, măcelărită, îndobitocită, etc.
Iar exemplul cu profesorul tău din facultate nu a făcut decît să confirme aserţiunea mea de mai sus cu privire la supuşenia slugarnică a intelectualului roman. Din care cauză intelectualul român (şi asta recunosc, este o foarte drastică generalizare) nici nu are un loc la masa discuţiei cu mai marii cetăţii în România. Pentru că în afară de supuşenie fricoasă (şi anti-intelectuală, dacă mă întrebi pe mine) şi aere elitiste care nu se amestecă cu plebea, nu a avut niciodată nimic altceva. De aceea omul de rind, poporul român, nu are nici un fel de încredere în intelectualul român. Şi asta nu o spun eu, o spun statisticile. De aceea românul cînd e întrebat în cine are cea mai mare încredere nu pune pe primul loc Academia ci Armata şi Biserica, cele mai anti-intelectuale şi anti-democratice entităţi sociale. Jalnic. Şi că tot veni vorba despre profesori, Pruteanu nu a fost profesor? Nu a fost filolog? El de ce nu a gîndit aşa? Editura Humanitas este probabil una dintre cele mai mari case de carte din România. Ea de ce consideră că nu e nevoită să respecte această “lege”?
În ce priveşte americanii, nu îţi fă probleme. Deocamdată generaţia “voastră” de adolescenţi, generaţia de sub oblăduirea academiei, vorbeşte în proporţie de 50% engleza americană deja. N-am auzit însă de nici un adolescent american să rupă ceva în româneşte. Tu m-ai întrebat de 1500. Eu te întreb de 2050. Moare limba română (sub atacul manelismelor şi al anacronismelor intelectuale) şi baba (academia) se piaptănă cu î din a şi alte prostii care transformă limba română într-un relicvariu.
Dar asta e. Cum zice proverbul, fiecare pasăre pre limba ei piere. ;)
/moartea-i doar clubul select unde nu te descalți la intrare/ eu finalul il vad transformat in titlul unui nou poem..ar fi o idee sa faci un ciclu de poeme in care in finalul poeziei anterioare să anunti titlul urmatoarei... desigur e o viziune personala asupra eului liric.. nu stiu daca e un las perfect poetul care transforma scrisul in gloante lovind cu stil dar la intamplare... e semn al unor controverse interioare imi pare un grupaj de idei ... /ar vrea să poarte cu bani puțini războiul unei iubiri decupate din ziare/ părerea mea e ca orice iubire mare (decupata din ziare adica o iubire ca la carte) e o productie hollywoodiana, necesita buget mare(sufletesc)... no matter ca in final realizezi commedia dell'arte (ca totul e o cursa de clowni)... am mai spus... a iubi pentru a fi iubit e omenesc , a iubi pentru a iubi e ingeresc... finalul e dezarmant prin realismul lui crud.. club select unde nu se descalta la intrare... nici saracul, nici bogatul...
Alma, proiectia acestor "ginduri" pare interesanta...insa insistenta de a capata toate deodata si in acelsi timp"consistenta" fotografica da senzatia de abuz si oarecare dezordine...as fi preferat in mai multe etape, cu "lingurita" pentru a le putea degusta. in principiu un gurmand nu se indoapa...inca ceva: as elimina factorul mecanic, poate intelegi la ce ma refer.
și nu m-am oprit din citit. Cu și fără exclamațiile "O, Luz" îmi place la fel de mult. Încărcătura metaforică, amalgamarea de haiku-uri, densitatea și simbolismul, fac poemul mai puțin accesibil. Cu greu extrag câteva versuri ca fiind cele ce m-au sensibilizat cel mai mult, altfel aș cita toată poezia. Iată - "unghia vremii ne intră în carne" întotdeauna prematur, de aceea "e sângele crud pentru rouă" - tulburătoare imaginea "ciocârlii cu limbile smulse/ și aripile nod," - inovația foc + spală din "focul de mult nu mai spală uitarea/ nici mirosul/ de fier ruginit."; nu vreau să îmi pară clișeistic și nu mai cred de mult că e cazul să ne cramponăm de astfel de chestii, un pic de miere în bucate nu strică la fel de mult ca aceeași cantitate de sare - "temple cioplite în smalțul de literă" uau! - "iliecii și fluturii negri țes astăzi cămășile soarelui," uau! Hai să nu ne luăm la întrecere cine aruncă cu mai multe stele sau pietre, noroi sau penițe, și să recunoaștem că suntem în prezența unei poezii remarcabile.
Adevarul e ca poti zice ca e putin fortata chestia aia acolo. Dar poti sa gasesti tu alt gest simplu, pe care, cand il faci "totul se transforma intr-o secventa plana" (cum ar fi sa faci cativa pasi pe sub teii de pe dealul Copoului :-) Mersi, Andu P.S. Ecaterina, tu chiar ai 17 ani ! Stima mea, zau, dar vezi ca si Fat Frumos crestea intr-un an cat altii in zece. Din pacate, dupa vreo sapte ani a murit, saracu'. No ofense
catedrala din modena pentru o clipa a devenit scena de teatru.. luciano pavarotti a lasat pana in cele mai mici detalii ,,regia'' acestui ultim concert mut... in fundal, un cor al robilor ...nabuccieni laici si clerici imprejurul unei sunet metamorfozat sub ochii lor in lebada apoi in fum... trioul carerras, pavarotti & domingo a adus laolalta un tenor spint, unul liric si unul dramatic o trinitate sonora impecabila tehnic si timbral...cladita pe scoala de bel canto italiana da, a avut si detractori cum sta bine oricarui demiurg....ca nu stia note? e hilar sa se spuna asta despre un om care a abordat un repertoriu vast epuizand toate rolurile specifice tipului sau de glas, a lasat interpretari de referinta intrand alaturi de marilyn horne si joan suttherland intr/o distributie care a tinut casa inchisa stagiuni intregi la marile teatre ... a impresionat prin acuratete intonationala, prin agilitate vocala intrucat era singurul barbat care putea executa triluri sublime!!!! a fost de o jovialitate extravaganta as putea spune cum doar cei nascuti in italia pot fi, a avut un trup maiestuos si totusi nu i/a incaput sufletul... era nevoie de o astfel de cutie de rezonanta pentru un instrument muzical de exceptie... ascultand inregistrarile lui acum cateva luni si reascultandu/le acum se simte pe pelicula ca a murit... ma uit si mi/e teama sunetul sa nu se deterioreze, fiecare opus in format audio sau video devenind un tablou ...artistul a murit , a murit , a murit... cand isi desfacea batista alba la concertele de caritate imi aduceam aminte de batranii care inodau un ban alb in stergar pentru zilele negre... spirit profund religios, si/a ales o data anume sa plece in ceruri..cu renumita curtoazie specifica italienilor a deschis cortinele cerurilor cu ave maria inchinandu/se Fecioarei pe care atat ortodocsii cat si catolicii o cinstesc in chip deosebit... as vrea sa mai adaug faptul ca a fost un cantaret atat al elitelor muzicale cat si al publicului larg, a dus opera in parc, pe stadion, mai mult a avut colaborari cu interpreti apartinand altor genuri muzicale innobiland prin glasul sau acele clipe dar revenind la opera si/a definit un stil inconfundabil... nu mai era nevoie sa vedem trupul imens era de ajuns sa auzim primul sunet si dadeam sonorul mai tare...ssst, canta pavarotti...
Draga Virgil, poate ca nu ai "remarcat" dar eu m-am corectat in erata de indata ce am citit comm-ul, raman la parerea ca ar trebui sa vezi ce naiba e cu ochelarii aia, sa stii ca si eu am fost recent la oculist si mi-am facut alta pereche :-) Ai dreptate, "old habits die hard" la mine, dar asta e ceva omenesc si nu are nicio rea intentie inclusa sau implicita. That's just the way it is... Ideile tale sunt valoroase, iti multumesc ca m-ai facut sa inteleg procesul prin care un text este "remarcat". Probabil cineva il remarca, se voteaza apoi si.. asta e! Totusi aici nu e vreo editura sau altceva, Hermeneia este un site literar a carui menire (printre altele, desigur) este sa ne educe, sa ne defineasca, sa ne creasca valoarea prin comunicare directa, astfel incat in cele din urma sa putem avea fiecare dintre noi o abordare mai indreptatita a cuvantului scris. Nu crezi ca ar ajuta un comentariu din partea unui editor in subsolul unui text "remarcat"? Si nu orice fel de comentariu, ci anume unul care sa ne arate cum ar trebui si noi, ceilalti, sa observam si sa comentam un text? Eu personal mi-as dori sa pot avea ceva de invatat de la editorii acestui site la acest capitol. Si te rog sa ma crezi ca nu consider ca "vorbesc urat" cu Marina Nicolaev (banuiesc ca la ea te referi) ci doar spun ceeace cred despre acest personaj care imi aminteste de un altul de trista amintire din vremea comunistilor. Iar daca esti in "criza" de editori asta nu poate fi pusa in carca mea Virgile, situatia este aceesi si pe agonia si unde vrei tu (e munca grea si voluntara), dar eu pot sa-ti mai recomand alte persoane valoroase, autori Hermeneia, care se afla chiar sub nasul tau prea infumurat de nu vede dincolo de lungul lui uneori, asa cum am facut-o si cu Emilian Pal. Sper sa nu rastalmacesti cuvintele mele si te imbufnezi iar suparandu-te ca vacarul pe sat. Bobadil
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
dacă vrei ne jucăm. văd că tu alegi asta. http://www.nuernberg.de/internet/portal_e/index.html citește textul introductiv. așa că nu mai fi penibil.
ok, văd că ești din ce în ce mai talibanic și fanatic. evident tu nu prea poți pricepe cam ce înseamnă asta și cît este de anticreștin și de criminal. dacă Isus Hristos ar trăi astăzi pe pămînt oameni ca tine L-ar răstigni din nou. poate și pentru simpul motiv că El nu ar fi nici ortodox sau catolic sau mai știu eu ce altceva. dar asta nu are nici o importanță în contextul de față. e treaba ta și a conștiinței tale.
pentru textul : " Ne lipsesc două puncte cardinale: mame creştine şi duhovnici pricepuţi " detu nu mi-ai răspuns la întrebare, așa că nu îți fă iluzii că îți datorez vreun răspuns. mai ales pentru a-ți satisface ție nu știu ce curiozitate ieftină.
singura mea problemă este legată de limbajul defăimător al acestui articol și fără să o mai lungesc acesta este motivul pentru care nu are ce căuta pe hermeneia.
Oriana, pentru că ți-ai pirdut ceva timp ca să parcurgi două texte ale subsemnatului, îți mulțumesc. În același timp, cu această ocazie, vreu sa fac și următoarele precizări. 1. Nu am pretenția că scriu poezie. Dar sunt un „consumator” de..; câdva, pe timpuri, când am publicat prin Luceafărul, chiar credeam că pot scrie texte poetice. Acum, între două – să le zicem „eseuri” – mai „produc” și eu în joacă câte ceva de acest gen. Eu însumi privesc cu circumspecție încercările mele. Iar eseurile le scriu, în primul rând, pentru a mă lămuri (dacă o să reușesc în timpul care îmi mai stă în față, dar merită să încerc) ce se întâmplă cu mine și cu noi toți acum când toate au devenit impredictibile iar orice previziune pe termen lung sau mediu s-a cam dus. Cel mult mai știm, cu aproximație relativ bună, ce se va întâmpla în zilele următoare (asta în măsura în care nu apare, cumva, un eveniment „catastrofă” gen R. Thom). 2. Pentru a înțelege ce va urma, te rog să suporți câteva date despre subsemnatul. 3. Cu mult timp în urmă, am fost (și am rămas) furat de matematica, îi zic eu ”pură” și de fizică. Pentru fizică, am avut o anumită intuiție specifică prin care aș fi putut să mă realizez. Nu am făcut-o (dar am căutat, tot timpul, să nu mă despart complet de ea, ca și de matematică dealtfel). M-am lăsat furat de IT (și aici, volens, nolens, a trebuit să-mi bag nasul adânc în logică, fundamentele matematicii și lingvistică matematică). Și nu-mi pare rău. Se pare că și pentru asta, am avut ceva înclinații. Pentru că, tot pe timpuri, stăteam nopțile la „porți închise” pe Felix-uri (programând, mai întâi în limbaj de asamblare apoi în altele) și se crea un fel de „telepatie” între mine și calculator: „știam” în ce punct se va opri un program din cauza unei erori, când îl testam. Dădeam „dump” de memorie și primeam confirmarea. Mi-a fost astfel ușor să trec, ulterior, prin „mini” ca să ajung, în final, la Pc-uri și rețele. De asemenea, mi-a fost ușor să trec de la Fortran, la Cobol, Pascal, C, baze de date... și câte și mai câte, inclusiv IA. Și asta pt. că, întodeauna, am „simțit” hard-ul, știind ce se întâmplă la nivelul său când se tot adaugă deasupra treburi din ce în ce mai sofisticate. 4. Sunt convins că explicația pe care o tot caut în „eseurile” mele, nu poate fi găsită decât la intersecția matematicii cu fizica și IT&C + o anumită „filosofie” și, în final, topite toate în „sacralitate” care nu ține de o religie sau alta și care poate fi sugerată prin „artă” și în ultimă instanță, prin „poezie”, în sensul cel mai general posibil. Și, în nici un caz prin ceea ce se numește, acum, „postmodernism” (un „modernism” ajuns la o limită a paroxismului și care se ciclează, pur și simplu într-un do-while fără ieșire al „nimicului”). Ci printr-o nouă abordare căreia-i zic „postmodernă” din lipsa altei denumiri mai potrivite. Optzecismul, domiismul, rupturismul, boierismul etc., etc., etc., dâmbovițene sunt boli ale copilăriei și furtuni într-un pahar cu apă. 5. Revenind la oile noastre. La o poezie „postmodernă” se poate ajunge pe căi multiple. Tu ai ales una bazată tocmai pe matematică, fizică, IT+C. Care mă interesează. 6. Agonia, Hermeneia și alte sit-uri asemănătoare, le tot frecventez pentru a încerca să găsesc promisiuni sau, dacă se poate, certitudini, din punctul meu de vedere, printre textele „poetice” ale celor ce scriu în limba română. (Ceea ce se publică pe hârtie, cu foarte rare excepții, consider că este nesemnificativ). Mărturisesc că, până în prezent, am câștigat singurul pariu făcut cu mine însumi și el se numește Dorin Cozan, căruia, în urmă cu doi ani, am fost primul, dacă nu mă-nșel, care i-am acordat o „+”. Dorin Cozan care a ajuns la poezie plecând de la filosofie și religie. 7. Poți să-mi spui fără reținere dacă mai dorești sau nu să te comentez, știind care este „filtrul” meu vis a vis de tine. Iar comentariile de pe H. care au stârnit unele discuții, sunt departe de duritatea pe care poate o s-o suporți în continuare. Și asta pentru că, din lectura unora dintre texte ce-ți aparțn, precum și din câte am citit despre activitatea ta literară, tu chiar crezi că scrii poezie (și uneori reușești) și asta e bine. Mai adaug: faptul că ești inclusă în tot soiul de comitete și comiții, redacții de reviste, că ești editor pe unele sit-uri literare sau că ai scos niște cărți la o editură nesemnificativă (putea fi și semnificativă) din România, devenind un fel de vedetișoară pe internet, mă lasă rece. Eu vreau de la tine POEZIE. Închei transmițându-ți gândurile mele cele mai bune și îți doresc, din inimă, succes, Gorun Aug. 28, Calgary (unde sunt în vizită la fiica mea, cam de-o vârstă cu tine, tot IT-istă) inainte de a mă întoarce, poimâine, în țară.
pentru textul : Itermezzo (1) deDragă Vali,
pentru textul : Între cer şi Vale deDacă zici tu că numeri pe degete câte texte proză ai scris, mă gândesc din ce văd în pagina ta că numeri pe organe interne probabil pe celelalte, adică poezie, revistă, etc, o grămadă de posibilități aici pe Hermeneia.
Oare ești așa de zgârcită de felul tău cu scrisul sau cu postatul sau nu ne consideri pe noi apți să pricepem ceva literatură dincolo de hai să zicem hans christian andersen pe care îl menționez aici din respect pentru el însă fără legătură cu ceea ce scrii tu.
Pentru mine textul ăsta are niște poze frumoase și niște cuvinte la mare distanță de acel borx-borbruli al lui eliade.
Plevușcă.
Virgil probabil că a încasat pedepse de la preot de a scris atâta în comm.
Andu
Lucian, eu nu am pretenția a fi mare critic de literatură, dar mă tratez. Pînă una alta însă vreau să îți spun că textul de mai sus este foarte slab și daca vei continua așa voi fi nevoit să întreb editorii hermeneia dacă nu ar fi mai bine pentru tine să fii încadrat la categoria novice.
pentru textul : Dacă nu citiți, treaba voastră! denicidecum, prea draga mea Aranca, nicidecum nu ma lezeaza. nu e vorba ca imi pasa sau nu, dar atunci cand incerc sa imi expun un punct de vedere sper sa fie vazut ca un punct de vedere, nu ca o catapulta cu noroi. din raspunsul tau imi dau seama ca nu suporti critica, ce scrii tu este genial si ca atare trebuie sa aplaudam sau sa iti gadilam hipotalamusul creator prin multiple plecaciuni si saruturi in zona Ahileana prin triplu surub si o pirueta. nicidecum. daca ai postat o poezie pentru a fi comentata, accepta aceste comentarii, si nu ridica batista cand cineva spune ceva negativ. acel piedestal exista fie ca locuiesti in munti la Popalna fie in Tahiti. iar infatuarea ta este ca o picatura de detergent de oale ruginite in Marea Egee neinteresant.
pentru textul : pietrele umbrei deAm fost la lansarea cărții Adinei de la librăria Eminescu din București, în 12 octombrie 2007. O adunare de mare suflet și un mare succes. Poeziile Adinei sunt excepționale, volumul are o ținută grafică superlativă. Au fost prezenți Valeria Manta Tăicuțu, Adina Stoicescu, Ioan Gabriel Pușcă, Marina Samoilă, Matei Ghigiu, Maia Cristea-Vieru, Milescu Victoria și Florian Silișteanu. Este poate una dintre ultimele lansări de carte la care a participat regretatul scriitor Marius Tupan. Îți mulțumesc Marina că te-ai gândit să semnalezi aici apariția cărții Adinei. Apreciez foarte mult.
pentru textul : Apariție editorială 2007: “Calvaria”– Adina Ungur deDupă cum se ştie, statul de ,,corespondent" are unele restricţii.
pentru textul : numai umbra deSe pot afla mai multe de aici http://hermeneia.com/content/hermeneia_20
Iar dacă se doreşte implicare şi se dovedeşte acest fapt, se poate trimite un mail la adresa potrivită de aici http://hermeneia.com/content/regulament_hermeneiacom
(translation for Marina’s poem) sometimes the mountains that deliver walls dream of women's breath the youth impregnates the stone becoming tombstone over butterflies’ sleep sometimes the walls that deliver death stretch across gestating dreams you freely consent to being the helpless prey chained within abdication of shadows
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 4 dealma, am incercat sa raspund cererii tale, insa, abilitatile mele de editor de imagini si, in special, restrictiile site-ului in privinta dimensiunii fisierelor imagine nu imi permit sa modific fara a dauna dpv estetic. in consecinta, daca vei dori, vei putea apela la alte modalitati de vizualizare optima a poemului. oricum, e ultima cruce si sper sa nu fi deranjat prea mult cu aceasta serie de vizuale. multumesc tuturor pentru comentarii
pentru textul : crucile deIn viață descoperim treptat, fiecare la rândul lui, un alt chip al "triștilor lumii" lângă orele însăilate de disperare și neputință, ce se lichefiază în jurul nostru. Este un poem scris cu descurajare și umilință. Un poem dintr-un areal în care nu mai există speranță și unde nimeni nu mai poate să înțeleagă necunoscutele căi ale vieții ce nu mai este dată decât pentru a măsura potopul din noi și din afară. Și ca într-o rugăciune în care uităm singura streașină, singurul acoperiș al lumii, învățăm o altă desprindere de noi înșine: "plouă ca și cum nu am exista, îmi cer iertare că plouă" O poezie desfigurată de tristețe, Paul.
pentru textul : mormântul se lasă pășit de oricine deasta era şi intenţia mea. vă asigur. toate cele bune.
pentru textul : prostul nu e prost destul... des-a rezolvat, lucian te mai astept
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 1 denu posibil, ci de-a dreptul Typo. asa, cu majuscula! :)) textul este gandit porind de la mitul Golemului, poate de aceea sa-ti para mai criptic. dar eu ma bucur sa te vad pe aici. multumesc.
pentru textul : Golemi deNu mă pricep la haiku, dar spun:
La primul, n-ar fi mai bine ca versurile doi şi trei să fie schimbate întrte ele? Scris cum e acum, nu dă dinamism ideii.
Scris:
"livada ninsă –
parfumul de cireşe
în abur de ceai"
oferă puţin impreviibil.
Dacă e musai să apară "cireş" - copacul - poţi schimba "mirosul" cu ceva similar, dar din patrtu silabe.
Mi-a plăcut nr 2, dar şi acolo aş schimba ordinea :).
pentru textul : Haiku ( 8 ) - poeme troienite dece frumos și sensibil spui tu: "mă bucur că l-am citit", și mie mi se întâmplă să mă bucur când citesc anumite poeme. acum l-am reluat pe păunescu... e ceva straniu să îl vezi progresând, chiar și în vers alb, în timp ce pe unele fețe lacrimile nu s-au uscat...
pentru textul : un trup nemișcat o întrebare arsă dezi faină și ție, Daniela! mulțumesc!
nup, nicola! sau, esti gelos pe frumusetea mea nativa? La multi ani! ps: si u esti frumos, sa stii!
pentru textul : Virtualia XI. Dragoste cu stele verzi. de- Dorel, ce legătură are ce întrebam eu cu “ce făceau americanii pe la 1505, când călugărul Macarie tipărea, la Târgovişte, "Liturghierul” “? Tu chiar nu îţi dai seama că întrebări din acestea patetice şi prăfuit-naţionaliste sînt acel penibil păgubos care ţine România într-o înţepenire jalnică comparabilă cu ţări africane sau alte republici bananiere?
- “există instituţii care legiferează ortografia, ortoepia şi punctuaţia” – Iartă-mă dar asta dacă nu este o aberaţie atunci este o prostie. Nimeni nu poate legifera aşa ceva. Limba este o entitate vie. Dar chiar dacă ar fi să presupunem că este adevărat ce spui, tu chiar crezi că este normal ca odată la 30 de ani, o aşa zisă academie de trei lei care s-a prostituat pe toate părţile cu puterea comunistă (deci n-a avut nici măcar o brumă de verticalitate morală decenii la rîndul), să schimbe “legea” după un moft politic? Dragul meu, dacă acesta este adevărul atunci o astfel de “lege” este imorală şi atunci este dreptul fiecărui om, dat de Dumnezeu, să se opună şi să încalce o lege imorală. Acest lucru este suficient de clar discutat în istoria filosofiei juridice.
- “Iar guvernele, dacă sunt guverne, trebuie să asigure funcţionarea legilor şi în domeniul ortografiei.” – Dragul meu, iartă-mă dar acest mod napoleonian, dictatorial de a vedea lucrurile este nu numai old-school dar este şi fundamental greşit. A gîndi în aşa fel este a îmbrăţişa o mentalitate moartă. Nimeni, in his right mind, nu mai poate gîndi în secolul 21 aşa. Poate pe vremea lui Mussolini sau Stalin dar nu acum.
- Ceea ce s-a întîmplat la 1860 a fost un act tiranic, dictatorial. Orice istoric îl consideră astăzi pe Cuza un dictator. La fel ca şi pe Ataturk. Nu există nici un dubiu în această privinţă. Chiar dacă aşa, de la distanţă, nouă ni se par unele din decretele lor ca fiind bune. Problema este că au fost dictatoriale. Iar dictatura în orice context este imorală. Tu nu faci decît să îmi confirmi opiniile. Dar chiar dacă acum, după 150 de ani, sîntem puşi în faţa faptului împlinit, justifică oare asta a continua în acelaşi mod dictatorial, aberant? Şi unde ne vom opri? Peste 20 de ani “academiuţa” asta va emite o altă “lege”? Iar guvernul va fi “îndrituit” să o forţeze pe gîtul românului de rînd? Tu chiar nu îţi dai seama că asta este sclavagism intelectual? O imoralitate. Acest cerc vicios trebuie să se oprească odată. Academia trebuie să fie o instituţie ştiinţifică nu juridică. Iar ştiinţa operează cu abordarea empirică. Observă, descoperă, analizează realitatea. Nu o decretează. Dacă ar fi cum susţii tu atunci care mai este în esenţă diferenţa dintre Miliţie şi Academie? Cred că Socrate s-ar răsuci în mormînt să te audă. Sau probabil că ai fi şi tu printre cei care îl condamnă pentru că nu se supune “autorităţii cetăţii”. Nu, un intelectual nu trebuie să fie o marionetă a jocurilor politice. Iar academia română a fost şi continuă să fie asta.
- “Dacă tu ai fi profesor în România, i-ai putea sfătui pe elevi să scrie cum "vrea muşchii lor"?”, “Dar dacă ai avea un copil în şcoală, l-ai sfătui să aibă idei origionale în domeniul ortografiei?” – Din fericire nu am ales calea asta. Dar argumentul tău este fundamental greşit. Pentru că eu nu am promovat nicăieri nerespectarea sau încălcarea faptului împlinit. Noi nu ne putem schimba trecutul. Oricît de nenorocit ar fi el. Aşa cum nu ne putem schimba părinţii sau strămoşii. Dar aceasta nu este o justificare pentru a ne lăsa maltratat prezentul, sau pentru a nu ne apăra de decizii tîmpite sau dictatoriale în viitor. Faptul că strămoşii sau noi am trăit ca robi acum 20 sau 150 de ani în urmă nu justifică să o acceptăm şi acum.
Şi apoi răspunsul tău este greşit pentru că nu se referă la problemă. El nu vrea decît să găsească scuze pentru perpetuarea unei aberaţii tiranice. La întrebarea ta îţi răspund cu o întrebare: Şi ce va face profesorul sau elevul, sau românul acela, dacă peste 15 sau 20 de ani, sau poate peste 10 ani, sub o altă conducere, academia schimbă macazul şi spune că â este “ilegal”? Se apleacă românii încă o dată şi se lasă penetraţi şi de această academică înţelepciune de moment? Unde se opreşte această spirală aberantă? Chiar nu vezi că pe asta au mizat toţi cei care au încălecat şi abuzat România de la Cuza pînă la Carol, Antonescu, Ceauşescu ş.a.m.d.? Capacitatea românului de a sta cu capul în jug, de a accepta ca o oaie, să fie tunsă, măcelărită, îndobitocită, etc.
Iar exemplul cu profesorul tău din facultate nu a făcut decît să confirme aserţiunea mea de mai sus cu privire la supuşenia slugarnică a intelectualului roman. Din care cauză intelectualul român (şi asta recunosc, este o foarte drastică generalizare) nici nu are un loc la masa discuţiei cu mai marii cetăţii în România. Pentru că în afară de supuşenie fricoasă (şi anti-intelectuală, dacă mă întrebi pe mine) şi aere elitiste care nu se amestecă cu plebea, nu a avut niciodată nimic altceva. De aceea omul de rind, poporul român, nu are nici un fel de încredere în intelectualul român. Şi asta nu o spun eu, o spun statisticile. De aceea românul cînd e întrebat în cine are cea mai mare încredere nu pune pe primul loc Academia ci Armata şi Biserica, cele mai anti-intelectuale şi anti-democratice entităţi sociale. Jalnic. Şi că tot veni vorba despre profesori, Pruteanu nu a fost profesor? Nu a fost filolog? El de ce nu a gîndit aşa? Editura Humanitas este probabil una dintre cele mai mari case de carte din România. Ea de ce consideră că nu e nevoită să respecte această “lege”?
În ce priveşte americanii, nu îţi fă probleme. Deocamdată generaţia “voastră” de adolescenţi, generaţia de sub oblăduirea academiei, vorbeşte în proporţie de 50% engleza americană deja. N-am auzit însă de nici un adolescent american să rupă ceva în româneşte. Tu m-ai întrebat de 1500. Eu te întreb de 2050. Moare limba română (sub atacul manelismelor şi al anacronismelor intelectuale) şi baba (academia) se piaptănă cu î din a şi alte prostii care transformă limba română într-un relicvariu.
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - VIII – deDar asta e. Cum zice proverbul, fiecare pasăre pre limba ei piere. ;)
iată un text care dacă ar fi fost scris invers ar fi arătat mult mai bine (în opinia mea):
varianta mea:
hai să ne întoarcem în Rai
întinde mâna dreaptă
pentru binele celor care sunt totul
ascultă-mă şi nu încerca să înţelegi
eşti încă tânăr
ştiu
strigătele vin de nicăieri
pentru textul : anti-înger desimple iluzii
durerea suferinţa
pe stradă nu e nimeni
undeva acolo
ştiu
trebuie sa va multumesc pentru rabdare, comentariu si intelegere.
pentru textul : atunci demă gândeam eu. dar vă mulțumesc frumos pentru păreri.
pentru textul : las merii să tacă de/moartea-i doar clubul select unde nu te descalți la intrare/ eu finalul il vad transformat in titlul unui nou poem..ar fi o idee sa faci un ciclu de poeme in care in finalul poeziei anterioare să anunti titlul urmatoarei... desigur e o viziune personala asupra eului liric.. nu stiu daca e un las perfect poetul care transforma scrisul in gloante lovind cu stil dar la intamplare... e semn al unor controverse interioare imi pare un grupaj de idei ... /ar vrea să poarte cu bani puțini războiul unei iubiri decupate din ziare/ părerea mea e ca orice iubire mare (decupata din ziare adica o iubire ca la carte) e o productie hollywoodiana, necesita buget mare(sufletesc)... no matter ca in final realizezi commedia dell'arte (ca totul e o cursa de clowni)... am mai spus... a iubi pentru a fi iubit e omenesc , a iubi pentru a iubi e ingeresc... finalul e dezarmant prin realismul lui crud.. club select unde nu se descalta la intrare... nici saracul, nici bogatul...
pentru textul : cu sedilă și trac deAlma, proiectia acestor "ginduri" pare interesanta...insa insistenta de a capata toate deodata si in acelsi timp"consistenta" fotografica da senzatia de abuz si oarecare dezordine...as fi preferat in mai multe etape, cu "lingurita" pentru a le putea degusta. in principiu un gurmand nu se indoapa...inca ceva: as elimina factorul mecanic, poate intelegi la ce ma refer.
pentru textul : silences deUitasem: "...pămîntul nu are vertebre / și morții trebuie să-l susțină"
pentru textul : national treasure deși nu m-am oprit din citit. Cu și fără exclamațiile "O, Luz" îmi place la fel de mult. Încărcătura metaforică, amalgamarea de haiku-uri, densitatea și simbolismul, fac poemul mai puțin accesibil. Cu greu extrag câteva versuri ca fiind cele ce m-au sensibilizat cel mai mult, altfel aș cita toată poezia. Iată - "unghia vremii ne intră în carne" întotdeauna prematur, de aceea "e sângele crud pentru rouă" - tulburătoare imaginea "ciocârlii cu limbile smulse/ și aripile nod," - inovația foc + spală din "focul de mult nu mai spală uitarea/ nici mirosul/ de fier ruginit."; nu vreau să îmi pară clișeistic și nu mai cred de mult că e cazul să ne cramponăm de astfel de chestii, un pic de miere în bucate nu strică la fel de mult ca aceeași cantitate de sare - "temple cioplite în smalțul de literă" uau! - "iliecii și fluturii negri țes astăzi cămășile soarelui," uau! Hai să nu ne luăm la întrecere cine aruncă cu mai multe stele sau pietre, noroi sau penițe, și să recunoaștem că suntem în prezența unei poezii remarcabile.
pentru textul : prea cruzi pentru rouă deAdevarul e ca poti zice ca e putin fortata chestia aia acolo. Dar poti sa gasesti tu alt gest simplu, pe care, cand il faci "totul se transforma intr-o secventa plana" (cum ar fi sa faci cativa pasi pe sub teii de pe dealul Copoului :-) Mersi, Andu P.S. Ecaterina, tu chiar ai 17 ani ! Stima mea, zau, dar vezi ca si Fat Frumos crestea intr-un an cat altii in zece. Din pacate, dupa vreo sapte ani a murit, saracu'. No ofense
pentru textul : bandajul meu alb demulțumesc. P.S.S. înțeles. mama ei de (răs)tălmăcire!
pentru textul : clasa muncitoare merge în paradis decatedrala din modena pentru o clipa a devenit scena de teatru.. luciano pavarotti a lasat pana in cele mai mici detalii ,,regia'' acestui ultim concert mut... in fundal, un cor al robilor ...nabuccieni laici si clerici imprejurul unei sunet metamorfozat sub ochii lor in lebada apoi in fum... trioul carerras, pavarotti & domingo a adus laolalta un tenor spint, unul liric si unul dramatic o trinitate sonora impecabila tehnic si timbral...cladita pe scoala de bel canto italiana da, a avut si detractori cum sta bine oricarui demiurg....ca nu stia note? e hilar sa se spuna asta despre un om care a abordat un repertoriu vast epuizand toate rolurile specifice tipului sau de glas, a lasat interpretari de referinta intrand alaturi de marilyn horne si joan suttherland intr/o distributie care a tinut casa inchisa stagiuni intregi la marile teatre ... a impresionat prin acuratete intonationala, prin agilitate vocala intrucat era singurul barbat care putea executa triluri sublime!!!! a fost de o jovialitate extravaganta as putea spune cum doar cei nascuti in italia pot fi, a avut un trup maiestuos si totusi nu i/a incaput sufletul... era nevoie de o astfel de cutie de rezonanta pentru un instrument muzical de exceptie... ascultand inregistrarile lui acum cateva luni si reascultandu/le acum se simte pe pelicula ca a murit... ma uit si mi/e teama sunetul sa nu se deterioreze, fiecare opus in format audio sau video devenind un tablou ...artistul a murit , a murit , a murit... cand isi desfacea batista alba la concertele de caritate imi aduceam aminte de batranii care inodau un ban alb in stergar pentru zilele negre... spirit profund religios, si/a ales o data anume sa plece in ceruri..cu renumita curtoazie specifica italienilor a deschis cortinele cerurilor cu ave maria inchinandu/se Fecioarei pe care atat ortodocsii cat si catolicii o cinstesc in chip deosebit... as vrea sa mai adaug faptul ca a fost un cantaret atat al elitelor muzicale cat si al publicului larg, a dus opera in parc, pe stadion, mai mult a avut colaborari cu interpreti apartinand altor genuri muzicale innobiland prin glasul sau acele clipe dar revenind la opera si/a definit un stil inconfundabil... nu mai era nevoie sa vedem trupul imens era de ajuns sa auzim primul sunet si dadeam sonorul mai tare...ssst, canta pavarotti...
pentru textul : Partir c’est mourir un peu - Luciano Pavarotti deatmosfera poemului e cat se poate de romantica. ultima parte e putin neclara pentru mine, dar probabil face parte dintr-un mister.
pentru textul : suflete dezlegate deam trecut acum doar sa-ti multumesc.
si sa fac repede niste modificari.
revin cu un raspuns pe masura comentariului tau ceva mai tarziu.
pentru textul : liliput deDraga Virgil, poate ca nu ai "remarcat" dar eu m-am corectat in erata de indata ce am citit comm-ul, raman la parerea ca ar trebui sa vezi ce naiba e cu ochelarii aia, sa stii ca si eu am fost recent la oculist si mi-am facut alta pereche :-) Ai dreptate, "old habits die hard" la mine, dar asta e ceva omenesc si nu are nicio rea intentie inclusa sau implicita. That's just the way it is... Ideile tale sunt valoroase, iti multumesc ca m-ai facut sa inteleg procesul prin care un text este "remarcat". Probabil cineva il remarca, se voteaza apoi si.. asta e! Totusi aici nu e vreo editura sau altceva, Hermeneia este un site literar a carui menire (printre altele, desigur) este sa ne educe, sa ne defineasca, sa ne creasca valoarea prin comunicare directa, astfel incat in cele din urma sa putem avea fiecare dintre noi o abordare mai indreptatita a cuvantului scris. Nu crezi ca ar ajuta un comentariu din partea unui editor in subsolul unui text "remarcat"? Si nu orice fel de comentariu, ci anume unul care sa ne arate cum ar trebui si noi, ceilalti, sa observam si sa comentam un text? Eu personal mi-as dori sa pot avea ceva de invatat de la editorii acestui site la acest capitol. Si te rog sa ma crezi ca nu consider ca "vorbesc urat" cu Marina Nicolaev (banuiesc ca la ea te referi) ci doar spun ceeace cred despre acest personaj care imi aminteste de un altul de trista amintire din vremea comunistilor. Iar daca esti in "criza" de editori asta nu poate fi pusa in carca mea Virgile, situatia este aceesi si pe agonia si unde vrei tu (e munca grea si voluntara), dar eu pot sa-ti mai recomand alte persoane valoroase, autori Hermeneia, care se afla chiar sub nasul tau prea infumurat de nu vede dincolo de lungul lui uneori, asa cum am facut-o si cu Emilian Pal. Sper sa nu rastalmacesti cuvintele mele si te imbufnezi iar suparandu-te ca vacarul pe sat. Bobadil
pentru textul : puterea mea e în tine dePagini