Ceea ce spune Virgil Titarenco se susține atât din punct din vedere literar, cât ți teologic, iar în Biblie așa găsim: "Apocalipsa Sfântului..." nu "după...". Inclusiv în variantele grecească și latină (gr.: "kata Mattaion"=după Matei și "apokalipsis Ioannou"=revelația lui Ioan; lat.: "secvndvm Matthaevm" și "Apocalypsis Beati Ioannis Apostoli". Corect și îndeobște acceptat. Dar: Urmând demersul domnului Titarenco, putem spune că și la Apocalipsă au fost mai mulți martori!?! Avem și așa numita "Apocalipsa mică a lui Matei" din Evanghelia sa (cap. 24), și mai avem în Vechiul Testament o descoperire a sfârșitului lumii avută de profetul Daniel (cap. 12). Evangheliile sunt cărți istorice, Apocalipsa este o carte profetică, cum bine s-a spus. Bun. Interesant este, însă, că la fel ca în cărțile profetice ale Vechiului Testament, covârșitoarea majoritate a verbelor profețiilor din Apocalipsă sunt tot la trecut. Toate cărțile profetice, inclusiv Apocalipsa, sunt cărți scrise la trecut. Deci se folosesc verbe la timpul trecut pentru niște evenimente ce abia vor veni. Acesta este așa numitul "trecut profetic" de care vorbește critica biblică. Adică atât de sigur este acel profet că evenimentele se vor întâmpla, încât scrie despre ele la trecut, ca și cum s-ar fi întâmplat deja. Extinzând sensul trecutului profetic și asupra titlului cărții, iată cum, chiar o carte profetică devine o carte a unei istorii deja petrecute, exact ca și cărțile biblice. Astfel, "Apocalipsa după..." poate fi considerată o exprimare corectă, la fel ca în cazul cărților istorice, cum e cazul Evangheliilor. Iar privită ca un artificiu poetico-artistic, cu atât mai mult. În plus expresia "Apocalipsa lui...", chiar unii teologi susțin aceasta, nu poate fi considerată clară și corectă. Grecescul "apokalipso" înseamnă descoperire. Deci corect ar fi "descoperirea pe care a avut-o cutare", sau pur și simplu "Descoperirea lui Dumnezeu", deoarece El este cel care face această descoperire. Iar aceasta ne spune chiar Sf. Evanghelist Ioan în primul verset al Apocalipsei: "Descoperirea lui Iisus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu [...], a destăinuit-o robului Său Ioan" (Apoc. 1,1). Și mai departe: "care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu" (Apoc. 1,2). Deci cel mai corect ar fi: "Apocalipsa/descoperirea mărturisită de..." În acest sens "Apocalipsa după cum a primit-o cutare" se poate foarte bine reduce la "Apocalipsa după cutare". Adică tot dintr-o anumită perspectivă. Deci iată cum expresia domnului Doru Ștefan Dăncuș se susține și în acest caz. Chiar cu privire la denumirea Sfintelor Evanghelii, părerile sunt încă împărțite, unii folosind "lui", alții folosind "după". Iar în limbile străine problema titlului Apocalipsei este ușor rezolvată, folosind simplu "Cartea Revelației" sau simplu "Revelația". Deci eu consider corectă și formularea "Apocalipsa după...", atât literar, cât și teologic, dar mai ales din punct de vedere poetico-artistic.

am si eu o intrebare, ce inseamna "totul este relativ într-o lume relativă"? evident ca pot exista perspective diferite dar nu stiu daca asta inseamna ca nu exista in final un sistem de referinta moral sau al binelui si raului. si asta ma uimeste si mai mult cind am senzatia din comentariul tau ca esti crestina, sau poate am inteles eu gresit. bineinteles ca nu ma leg aici de convingerile religioase ale nimanui (nici regulamentul nu mi-ar permite) dar incercam sa inteleg ce vrei sa spui prin "totul este relativ într-o lume relativă". pentru ca eu, de exemplu nu cred ca tradarea este un lucru relativ. adica nu poti sa imi implinti un cutit pe la spate si sa spui ca de fapt mi-ai facut un bine. nu stiu, de asemeni, la ce sapaturi te referi. eu nu am auzit. am auzit ca se spune ca s-ar fi gasit niste sarcofage pe care scrie ieshua si iehuda (adica isus si iuda) dar astea (ca si miriam - maria) nume extrem de frecvente in iudea primului secol incit ar putea sa fie vorba de oricine. personal nu am auzit insa nicaieri ca isus l-ar fi reabilitat pe iuda intr-un anumit mod. in orice caz noul testament nu ofera asa ceva. in ce priveste ce am scris eu aici, cred ca cine are urechi de auzit poate sa auda

Un text foarte interesant atat prin generozitatea semnificatiilor, posibilitatea lectorului de a recepta versul din unghiuri diferite si senzatia de libertate care in mod normal ar contrasta cu indicatiile regizorale abundente. Intre papusa alba si papusa ruseasca - ce ma fac sa ma gandesc, prin recurs la propriul imaginar, la acel instrument prin care vrajitorul isi canalizeaza farmecele - cred ca acel "Douloureux" are o semnificatie mai degraba de durere spirituala, fara insa a putea renunta pe deplin la o anumita senzatie de corporal.

Adriana, nu e vorba despre revoltă. Am fost acceptat în această comunitate literară prestigioasă și încerc să contribui cu alcătuirile care mă reprezintă. Așa cum bine știi, registrul în care scriu este cel mai adesea greu acceptat din cauza formelor majoritar clasice pe care le abordez. Dar, încerc să mă definesc, rezultând o grupare a tematicii în ceea ce numesc eu ”cicluri” diverse (21 la număr): pasteluri, poezie istorică, poeme în proză, meditații versificate, poezie a împlinirii și neîmplinirii în/din dragoste, despre moarte, sonete meditative și de dragoste precum și genuri mai puțin uzuale ca blesteme, poezie despre viața satului cu iz arhaic, poezie religioasă, poezie pentru copii. Am urmărit câteva luni ceea ce se publică pe acest site, anterior cererii de admitere, și am decis să postez pe rând alcătuiri care vor fi judecate de voi toți și care vor duce la o concluzie pe care nimeni n-o poate anticipa. Până atunci, să ne citim cu bucurie!

eu cred ca dumitru cam duce lipsa de imaginatie. putea sa intre peste ea in baie si scapa de arsurile tigăii sale... din text, bobadile, simt naduful acela masculin, acea insatisfactie latenta care mocneste neintrebata...si nerezolvata! ca poezie nu stiu cate parale face, dar naduful e de milioane! (ca la bere: "prietenii stiu de ce!")

Doina...mulţumesc că vorbeşti cu mine. Eu nu văd ca un pleonasm expresia cu pricina:"origamii din hârtii ordinare" nu!? Construcţia lor din hârtie ordinară... Chiar de ar fi un pleonasm îmi place aşa...în poezie se poate.
Ştiu doar că se scrie origami cu un singur i...dar am preferat un plural " mai românesc"
Despre virgula aia...eu văd o enumerare...nu mă pricep mai mult.
Îmbrăţişare.

Cezar, mai întâi, nu mai da atâta cu "domnul" că nu suntem în biserică, şi nici nu umpli de respect site-ul! Dacă vrei să respecţi ceva, orice, respectă limba română, în primul rând:

"adresa unor membrii al unui site", corect "adresa unor membri ai site-ului"
"ca tu să fi mai", corect "ca tu să fii" - sunt doar două observaţii din comentariul tău, care este dezastruos.

Apoi, eu m-am referit la tine numai, doar şi numai şi numai din perspectiva autorului, pe când tu mă numeşti "puşti" şi mă acuzi de toate relele de pe pământ. Păi e frumos şi drept aşa, Cezar? Eu spun să-ţi reglezi comportamentul.

starea conteaza!:) multumesc pentru comentariu!

da, probabil ca ar trebui sa renunt la imagine...

multam viorel de trecere. ma bucur ca a gasit cineva ceva de bine in el.

Ela, iti atrag atentia ca pe Hermeneia descurajam comentariile laconice, scuze, multumiri si altele din acestea. in acelasi timp recomandam atentie atunci cind se posteaza un comentariu. timpul alocat este suficient de generos pentru asa ceva. Exista deja un curent de opinie pentru a introduce reglementarea aceasta in ce priveste dimensiunea comentariilor in regulament. Cred ca voi lua o masura tehnica astazi in primul rind

imi amintesc privirea interogativa a doamnei Baetica, profa mea de romana din liceu, cand a rostit fix aceeasi intrebare retorica la ce-i dusesem eu de citit. mi-am amintit si atat, este doar o coincidenta. te-am citit si te citesc in ultima vreme, de cate ori am ocazia. se simte la tine in poeme ceva ce abia azi am reusit sa-mi clarifric: o oboseala a sentimentului, o dramatica si neputincioasa cautare a ferestrei intr-un cub ermetic inchis.
ar fi interesant de citit un astfel de poem al tau, cu un astfel de titlu.

Frumos îmi citezi tu din Paler, şi mai frumos din Cioran, ducând textul de faţă (voit ori nevoit) în sfera artei, şi nu orice artă, ci aceea adevărată. Ar fi multe de vorbit despre banalitatea la care făcea referire Cioran, dar asta numai şi numai dacă textul de mai sus ar fi poezie, aşa cum observ că insişti. Asta doar pentru a fixa contextul în care ne aflăm. Şi pentru a fi de acord că, dacă faptul banal + expresia sa la fel de banală ar fi de ajuns ori măcar (într-o doză sănătoasă) un exponent axiologic, atunci toţi am fi artişti (poate) geniali.

Altfel, rămânem la citate - eu caut unul din ics, tu altul din igrec, îi lăsăm să se ciondănească între ei într-un cadru mult prea larg, dar amândoi ne simţim literaţi şi polemici.

Un amalgam de ingrediente care de care mai ne-potrivite (cel putin la primul nivel de citire asa pare si te rog sa nu-mi spui ca o sa le potrivesti cu mana:)) de parca ar fi haosul primordial inaintea momentului in care Creatorul si-a pus in minte sa inceapa creatia... totusi, dincolo de uratul sau sublimul unor formulari, incredintat ca Bobadil are acea doza de sadism ce salasluieste latent ori manifest in orice mascul, nu pot sa nu remarc modul cum toate conceptele poetizate aici isi regasesc echilibrul la un al doilea nivel de interpretare. Din cate stiu eu ingerii nu au sex (altii zic doar ca li s-a vindecat locul) asa ca heruvimii care joaca poker pe dezbracate nu poate fi decat o sublima metafora pentru plictis si ilogic, desi, prieteneste, te sfatuiesc ca in cazul in care risti niscai definitii pentru Dumnezeu sa o iei apofatic... e mai sigur si mai ... canonic :)