"O clipă strivită între două picături" este o clipă eternă iar noi "ne spunem că e doar un simbol". Iată, eternitatea e astfel o "esență ascunsă" oare în noi...?

interesant dar suna mai degraba a snoava

e mai bine.

"Este limbajul poetic sau cel filosofic cu adevărat limbajul absolut?". Problema nu exista (nici macar nu e pros pusa). Nici unul si nici altul. Si nici un fel de "limbaj". Nici macar cel "teologic". Doar atunci cand cineva atinge "Logosul Divin" (care "se revarsa necontenit fara pierdere") se intampla minunea. Pentru ca nici un "limbaj" inventat de om, de genul, de la Chomsky citire: fixarea unui set de simboluri si apoi statuarea unor reguli de compozitia a acestora in cuvinte, propozitii si fraze, nu este in stare de o asemenea minune.

imi place poemul Djamal, discursul poetic nu este morbid, constientizezi ca moartea este o experienta suprema dar de neevitat, de aceea "doliul" tau are influente alegorice subtile (trimiteri la rochia de mireasa) scrii despre moarte in culori vii... imi place sitagma: "frumoasa moarte"... care induce a acceptare tacita, a impacare cu soarta si cu legile ei si nu a revolta ... nu am inteles versul 10, e un typo, sau... ? cu bine anna

Cami, trebuie sa iti spun cu tristete ca automultumirea nu duce nicaieri, pe nici un fel de autostrada.

Sapphire, ma bucur mult ca-ti place si ca te-a prins. Te mai astept! Emi, inca o data multumesc pentru apreciere si sugestii! Cu greu schimb ceva in scrierile mele, dar sper ca pe ansamblu poemul ti-a creat acea simtire despre care vorbesti. Cu prietenie

"asa se intimpla si cu dragostea", trecind prin poezia ta, spre ora resemnata a amiezii, toate gesturile noastre definitive dincolo de trenuri inevitabile si iata cum "te inventez în această clipă sărutându-mi fruntea până devine de sticlă și se face lumină în cotlonul din gamba mea dreaptă ca într-un opaiț al bunicilor" as mai slefui putin strofa a doua, daca imi permiti sa iti spun, dar te las pe tine sa gasesti acelasi praf de stele ascuns in ora celorlalte zile... pentru ca asa cum spui si tu, trecem mai departe inventind ceea ce nu avem, ceea ce dorim negasindu-i inca numele, pastrind ireversibila trecere a culorilor inchistate intre prejudecatile altora: "și totuși cât de puțin mai e și se face departe"

genul acesta de texte nu doar că mă obosește dar începe chiar să mă adoarmă mai devreme de ora patru dimineața, ceea ce, pentru oricine mă cunoaște, nu e bine
pentru că atunci când adorm înainte de patru dimineața înseamnă că am citit vreun text ca acesta sau, și mai rău, doar pasaje dintr-un text ca acesta... iar bioritmul meu se dă complet peste cap, cafeaua de la ora șapte dimineața nu-mi mai priește pentru că mintea mea nu a apucat să se odihnească în cele patru ore pe care mi le permit să le dorm pe zi... și de ce?
pentru că un domn, în cazul de față domnul Turburea, scrie asemenea inepții îmbătrânite pe Hermeneia și vrea să mă omoare cu zile.
Dl Turburea probabil are impresia că a reînviat nu doar țărănismul, ca și curent literar, ci țărănismul ca mod de a ne afirma noi, românii, cât de dăștepți suntem.
Eu vreau să vă dezamăgesc stimate domn, nu mă mai simt țăran de pe vremea lui Coposu, care a cam fost ultimul adevărat, acum ceea ce îmi serviți aici sunt doar banalități care probabil vă fac să lăcrimați, din nou probabil de râs când citiți aprecierile la adresa acestor texte.
Pe mine nu m-ați convins și anume deloc.
Ce am observat este că dincolo de trucurile grafice pe care le stăpâniți aproape la perfecție, textele Dvs. nu se ridică decât rareori și mai cred că multe dintre textele Dvs. (ca acesta de exemplu) nu aterizează la Șantier doar pentru că sunteți membru al Consiliului H.
Eu unul, dacă aș fi în acel board, aș trimite acest text la Șantier.
Dar este doar părerea mea pe care îmi cer scuze dacă mi-am exprimat-o prea frust.
Vă aștept cu texte mai bune, mai inspirate, stimate autor.
Sau poate mai bine cu o grafică dintre acelea pe care le executați măiastru și care ne încântă de fiecare dată în loc de exerciții din acestea de pre-literatură?

Umbre si crini... doua concepte pe care le-am regasit din belsug in poeziile pe care le-am citi astazi si ma intreb cum se face ca ambele cuvinte sunt deosebit de interpretabile... ma opresc din a spune mai mult caci vazand cum uneori femeile renunta la a mai spera sa fie vreodata intelese ma simt cu musca pe caciula :)

...cât despre colorat și desenat, păstrează-te, nu fi tu însăți...:)! atent, paul

Pentru că rareori simt poezia intrând în viața mea cu atâta forță. Prinzi copilăria și naivitatea ei atât de direct alături de uimirea ta naturală în fața realului. Speranță abia vizibilă că iubirea ar avea un loc al jerfei… În fine, construcția poemului, coerența și siguranța peniței autorului merită semnalată prin o altă peniță. Remarc versurile de început a celei de-a doua strofă ‚îmi spun că nimic din toate acestea nu este real că tu o să rămâi lângă mine să-mi ții de urât până la capătul fricii’ Ele clarifică sfârșitul în aceeași umbră de mirare a începutuli. Cu drag, Adriana

Iubito, mă gândesc la tine/ Ca un borfaş la ceasul unui lord/ Şi se ciocnesc în carnea mea drezine/ Şi caii fac atac de cord...

[...]
"mai puternic decât orice fiinţă umană sau inumană"
singurul vers care nu mi-a plăcut atât de mult, în rest, un poem excelent
Numai bine...

Imaginea/comparația de început îmi părea promițătoare. Apoi a urmat o strofă a doua lipsită de coerență. „din naştere de ea insăşi” mi se pare o idee cu tendință de epatare, la modul că încerci să complici o idee ca să capete un sens mai special.
Finalul se vrea din nou pretențios, dar cade în aceeași capcană a complicării ideii inutil.