M-au impresionat aproape toate poeziile tale din acest ciclu. Modul în care vorbesc despre linia subțire dintre banal și miracol. O lățime de masă, ai spus de data aceasta. Distanțele de fapt sunt în oameni. "vom repeta unele cuvinte stînjeniți dezvinovățindu-le" .
Cred că Mat ar agrea acest poem... iată cum Ioana știe să balanseze cu grație și apoi să iasă nevătămată dintr-o bătălie care, anytime my friend, se duce pe viață și pe moarte. Însă până una alta poemul mi-a plăcut mie și asta pentrucă aici Ioana simplifică și sintetizează nemaipunând accentul pe teatral, aici se trăiește pe întreaga durată a lecturii. Pe undeva simt niște influențe, dar e de bine, marinarii, fata, plecarea... beh! Nu dau explicații dar poate voi reveni Bobadil
eu inca nu am inteles ce a intrezarit in urma experimentului, dar pornesc de la ipoteza pe care nu mi-o clinteste nimeni: atat timp cat arhitectura cuantica descrie arhitectura pisicii ea e diar vie si atat.
atat timp cat informatiile din materie, fizice, biologice, chimice, matematice, muzicale...astrologice...descriu o pisica si nu altceva ea e doar vie.
acum: ipoteza...pitagora...babeste sa nu ma doara capul...
Textul tau imi aminteste de un artist care desena in nisip. Forme care trec unele in altele cu naturaletea unor vise, lipsa aparenta a unei ordini, senzatia de lasare in vrie, toate acestea axate pe motivul vietii ca vis. Dar daca ne gandim ca apexul avea alt inteles pentru vechii persi atunci putem intelege poezia si ca privire a unui ochi lucid asupra propriei fiintari, de cautare a elementului neschimbat, pelegrin intr-o lume a formelor perisabile.
citind textul m-am gandit imediat la Piata Norilor din Bucuresti din zona Timpuri Noi si la cat de mica e inghesuita intre blocuri (deformatie profesionala,deh!). nu am inteles din context: " mai toacă un car" sau "realitatea ne mai ia câteodată la plimbare câte-o roată câte-un avion câte-o vâslă experimental reușim mereu să cădem" un text la care se mai poate interveni, are niste sincope. poate mai revin.
Este bună alegerea acestei problematici de discuție fiindcă sunt convinsă că vor fi destule opinii diferite. Cheia echilibrului este critica. Da, dar constructivă, în folosul autorului, cu argumente literare, de analiză a textului, de stilistică și interpretare, de compoziție și tehnică poetică - asta apropo de parafgraful 5. Despre regula "celor 2 luni" - eu am fost deplin de acord încă de la început. Mai mult de-atât, am ales ca pe Hermeneia să postez texte pe care nu le-am mai postat și nu le voi mai posta pe alte site-uri. Cel mult vor fi incluse - parțial și selectat - în volum. Dar este alegrea mea. Fiecare alege în felul său. De ce am ales așa: fiindcă am simțit din primele zile calitatea acestui site - prin construcție și prin spiritul celor care scriu aici și prin calitatea celor scrise aici, chiar dacă uneori a fost pe linia medie, adesea însă este peste medie - și am dorit să fie pentru mine cel puțin un spațiu în care ceea ce scriu să fie aparte față de ceea ce scriu în alte spații virtuale. Este un pact pe care l-am făcut cu mine însămi și nu l-am mărturisit până acum. În plus, am dorit să nu mă disipez cu aceleași texte în "n" locuri unde publică totuși cam aceleași persoane. Și mai doresc un lucru: nu multă critică diluată, ci o critică susținută, fără atingeri persoanle negative, fără adresare penibilă și la adresa autorului, ci prin luarea în considerare numai a textului, numai a calității (cu plusurile și minusurile incluse) literare. La început când m-am înscris am vrut să aleg un alt nume. Doream să văd dacă apar incognito cum vor reacționa alți autori la textele mele. Am ales totuși să îmi păstrez identitatea chiar cu riscul că a fost uneori interpretat autorul conform tiparelor relaționărilor personale și nu cu referințe pe texte. Prin urmare: pe Hermeneia eu voi publica în continuare numai texte noi, noi dpv al nepostării lor pe alte site-uri și noi pe cât posibil al compunerii lor în spiritul timpului pe care îl trăim. Nu intenționez să mă încadrez în noi curente. Ci să pot scrie bine. Pentru asta strădania și îndreptarea valențelor. Nou și în sensul a ceea ce a semnalat Alma curând și pe bună dreptate: nou în raport cu ceea ce am scris până acum cu toții. Fiindcă eu cel puțin îi cunosc pe toți autorii - după textele lor scrise până acum - și niciunul nu a ieșit din liniile scrierii lor de mai bine de un an, nu a venit niciunul cu ceva "nou". Desigur, fiecare a experimentat la un moment dat intrarea în alt stil, în alt curent, în altă matcă, dar sporadic și nu destul de susținut. Și eu, la rândul meu, mă frământ - interior, desigur, fiindcă despre această frământare vorbeam și la comentariile pe Downtown, cu tot soiul de sinuozități în procesul creator și de schimbări posibile, mutative chiar. Dar pentru asta uneori e nevoie de "pauză", alteori e nevoie să te poți autoanaliza și elimina tiparele vechi, mai mult sau mai puțin conștientizate sau conștientizabile. Nu e vorba doar de maturitate poetică aici, ci și de capacitatea de a te transforma, de a metamorfoza, de a inova, de a fi original, fără a fi artificial, șocant, demonstrativ etc. Desigur, fiecare autor are libertatea să aleagă ce text postează și unde. Regula celor 2 luni nu este o regulă coercitivă. Dimpotrivă. Iar delimitarea temporală este bine aleasă. Fiindcă nu scriem după sezon și nici după zilele săptămânii, iar un text bun, se susține și trăiește în orice coordonate, indiferent de anotimp, de an, de spațiu, virtual sau concret. Pledez în continuare pentru comentarii literare, nu de genul: mi-a plăcut/nu mi-a plăcut, și atât. Pledez în continuare pentru o critică constructivă și pe materialul textului, indiferent ce semnătură poartă, și pe argumentare literară, nu personală, bazată pe instrumente de lectură și analiză a textelor. cei care scriem trebuie - imperativ interior asumat - să avem cunoștințe minime, medii, dacă nu înalte - de tehnică literară, hermeneutică, semiotică etc. Nu la nivelul unui critic literar, dar la nivelul unui lector cu referințe literare. Să fie o joacă matură, în sensul creației, nu o joacă de-a comentatul; o artă de a comenta, nu o conevrsație obișnuită. Sper să fie luate cele de mai sus ca opinii personale și sincer comunicate, în dorința ca ceea ce scriem cu toții să aibă viață și peste ani. Indiferent de încadrare și de semnătură și de critica adusă. Eu când am mulțumit Hermeneei în primul volum - care nu e de librărie - am făcut-o pentru contribuția adusă la prelucrarea textelor mele, fiindcă o parte din textele aici postate au fost foarte bine comentate, iar acele impresii au contat pentru șlefuirea acelor poezii incluse în carte, dar și pentru linia mea poetică ulterioară. Cred că oricine poate să observe evoluția unui autor în câteva luni. Și cred că e vizibil că - cel puțin în cazul meu - Hermeneia a avut rost bun în acest sens. Și mai are și sper să aibă și în viitor. Eu sunt deschisă, cu relativitatea inclusă, la tot ce îmi influențează benefic capacitatea de a transpune în scriere lumea interioară. Remarc și ultimul paragraf care reprezintă de fapt un comentariu al lui Virgil pe un alt text al Roxanei: da, sper ca situația să fie de win-win, fiindcă de fapt nu vorba aici de care pe care și cine împotriva cui. Ci despre a scrie bine, pe cât posibil de bine. Cât timp avem cu toții acest adevăr bine înrădăcinat, poligonul va dispărea, fiind utopic. Cred că ce mai apreciez eu la Virgil este că știe - în limitele lui posibile, desigur - să medieze și să atenueze liniile de forță atunci când apar -, inevitabil într-o comunitate -, nu în sensul unui pacifism de doi bani și artificial, ci în sensul ieșirii din registrul personal și al intrării în sfera literară.
draga Sancho Panza, am citit in poezia contemporana, poeme inchinate cainilor omorati de masini pe strazile patriei, poeme foarte apreciate, ce e drept, nu pe acest site. asa ca mi/am zis: hai sa incerc si eu ceva. poate asta este cheia ce o cauti. multumesc de comentariu?...
Ialin, iar eu rad de una singura vazand ce anume am putut scrie mai jos! este Cosorul lui Moceanu...graba nu face manastiri, imi cer scuze si promit sa ma grabesc incer de-acum incolo.
eu am citit şi mă încearcă o stare de nostalgie. pentru că aveam şi eu o gaşcă prin Dudeşti. şi îmi intrase şi mie poezia în cap dar asta mai tîrziu, la Craiova. mi-a plăcut.
stereotipic, triple-A-ic. acum te rog mută-te şi pe la alte texte de pe alte pagini, şi ca să nu oboseşti mergi nu mai departe de poveste de iarnă. că sînteţi vecini.
Stef, e foarte bună sugestia, îți mulțumesc! Ai dreptate, în visual poetry intervin și alte dimensiuni de care se ține cont în integrarea textului. Voi opta pentru a doua variantă.
Este adevărat, se întîmplă și situații ciudate. Uneori, cînd sîntem într-o galerie de artă sau într-un muzeu. Privind un tablou. Sau cînd vedem un chip pe stradă, sau o casă, o culoare, o haină, un animal. Cînd privim un parc sau o revistă veche. Se întîmplă să tresărim. O clipă întrezărim ceva. Ca un déjà vu. Ca și cum cineva ar face o crăpătură în țesătura realității și ar lăsa să se vadă unul din „acele lucruri despre care nu vrem și nu putem să vorbim”. Ca o fisură în scoarța pămîntului în care privești o clipă și simți acel amestec indescriptibil de groază și copleșitoare admirație. Și întorci fața repede. Să nu se știe „că ai văzut”.
pentru el și pentru cum dezvolți ideea textului ai semnul meu de apreciere. anul acesta împlinesc 35 de ani. vârstă la care tu îți spuneai mărturisirea de credință. sper să mi-o pot spune în suflet la fel de frumos ca tine!
Virgil, ai dreptate, mai este de lucrat la acest poem. rămâne să-l modific și să-i dau o altă formă. mulțumesc pentru părerea ta. nu ai o impresie greșită în ceea ce privește... inima. faptul că ți-a plăcut acel vers mă bucură. Madim
poemul, deși intuiesc că este unul mai vechi, din Mirabile Dictu, este unul bun. sunt de acord, în mare, cu observațiile lui Adrian. eu aș mai reveni pe el, doar din prisma cunoștințelor acumulate de autor între timp, pentru că îmi place să cred că ești un poet matur și perfecționist Virgil, care este exigent cu textul său. cu gând bun, Paul.
o poezie interesantă, bine legată, fără a fi prea încărcată, şi totuşi cu o imagistică frumoasă, bine construită. parcă mie nu mi-ar ieşi atât de bine :)
well, nimic nu este emfatic în întâlnirea cu providența. iar, dacă tu ai fost capabil să continui versul în gând, sunt convins că și ceilalți cititori sunt capabili să o facă...
mulțumiri de lectură plus semnul confesiv, Sebi, din burgul în care când plouă când ninge, ca o femeie nehotărâtă între râs și plâns...
intreg e aici:
Ori cum e sunetul vorbirii de gândul care-l mână;
Tu nu cunoşti unde se află Oceanul întins al cugetării;
Şi totuşi, când întrezăreşti ale vorbirii valuri,
Tu ştii că Oceanul minunat se află la temelia lor.
Când valurile gândului se nasc din Marea Înţelepciunii,
Ele căpăta de-ndată forma sunetului vorbirii.
Şi aceste forme ale vorbirii se nasc şi mor din nou,
Apoi aceste valuri iarăşi se-ntorc în larg.
Forma se naşte din Ceea ce este fără formă,
Şi totul se repetă: „Noi ne întoarcem cu adevărat la El.”>>
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
M-au impresionat aproape toate poeziile tale din acest ciclu. Modul în care vorbesc despre linia subțire dintre banal și miracol. O lățime de masă, ai spus de data aceasta. Distanțele de fapt sunt în oameni. "vom repeta unele cuvinte stînjeniți dezvinovățindu-le" .
pentru textul : o lățime de masă deCred că Mat ar agrea acest poem... iată cum Ioana știe să balanseze cu grație și apoi să iasă nevătămată dintr-o bătălie care, anytime my friend, se duce pe viață și pe moarte. Însă până una alta poemul mi-a plăcut mie și asta pentrucă aici Ioana simplifică și sintetizează nemaipunând accentul pe teatral, aici se trăiește pe întreaga durată a lecturii. Pe undeva simt niște influențe, dar e de bine, marinarii, fata, plecarea... beh! Nu dau explicații dar poate voi reveni Bobadil
pentru textul : f e s t i n deFuga din viață prin ecran, ar putea fi o ranfluare, ce zici? Ah, nu trebuia să spun...
În ce privește ieșitul la suprafață, ies, e drept, mai greu, dar cel mai des găsesc limanul. ;)
pentru textul : ranfluare desi pe tine. cum cine? spiritul. frumos de tot. n-am ce zice, decat de bine. placut. mult. fericite!
pentru textul : vremuri deeu inca nu am inteles ce a intrezarit in urma experimentului, dar pornesc de la ipoteza pe care nu mi-o clinteste nimeni: atat timp cat arhitectura cuantica descrie arhitectura pisicii ea e diar vie si atat.
atat timp cat informatiile din materie, fizice, biologice, chimice, matematice, muzicale...astrologice...descriu o pisica si nu altceva ea e doar vie.
acum: ipoteza...pitagora...babeste sa nu ma doara capul...
pentru textul : (2) Discute (virtuală) despre PoMo și empirismul pozitivist cu Fizicianul, Logicianul si Criticul PoMo deaalizeei - Vlad Turburea - scuzaţi.
pentru textul : IE 9 și Firefox 4 deTextul tau imi aminteste de un artist care desena in nisip. Forme care trec unele in altele cu naturaletea unor vise, lipsa aparenta a unei ordini, senzatia de lasare in vrie, toate acestea axate pe motivul vietii ca vis. Dar daca ne gandim ca apexul avea alt inteles pentru vechii persi atunci putem intelege poezia si ca privire a unui ochi lucid asupra propriei fiintari, de cautare a elementului neschimbat, pelegrin intr-o lume a formelor perisabile.
pentru textul : apex decitind textul m-am gandit imediat la Piata Norilor din Bucuresti din zona Timpuri Noi si la cat de mica e inghesuita intre blocuri (deformatie profesionala,deh!). nu am inteles din context: " mai toacă un car" sau "realitatea ne mai ia câteodată la plimbare câte-o roată câte-un avion câte-o vâslă experimental reușim mereu să cădem" un text la care se mai poate interveni, are niste sincope. poate mai revin.
pentru textul : Piața norilor deerată - "mi-a plăcut", evident. :)
pentru textul : askalon deInteresant, felicitari
pentru textul : Virtualia 7 deAlma, mulțumesc pentru cuvinte! Nu prea știu cum să modific. Am încercat sa schimb fotografia, dar ...niciun rezultat!
pentru textul : Intencity deasta imi place mult. as mai scoate, as mai modifica, dar nu-ti spun ce si cum, ca sa nu-ti stric momentul de frumusete.
pentru textul : landscape in pink deEste bună alegerea acestei problematici de discuție fiindcă sunt convinsă că vor fi destule opinii diferite. Cheia echilibrului este critica. Da, dar constructivă, în folosul autorului, cu argumente literare, de analiză a textului, de stilistică și interpretare, de compoziție și tehnică poetică - asta apropo de parafgraful 5. Despre regula "celor 2 luni" - eu am fost deplin de acord încă de la început. Mai mult de-atât, am ales ca pe Hermeneia să postez texte pe care nu le-am mai postat și nu le voi mai posta pe alte site-uri. Cel mult vor fi incluse - parțial și selectat - în volum. Dar este alegrea mea. Fiecare alege în felul său. De ce am ales așa: fiindcă am simțit din primele zile calitatea acestui site - prin construcție și prin spiritul celor care scriu aici și prin calitatea celor scrise aici, chiar dacă uneori a fost pe linia medie, adesea însă este peste medie - și am dorit să fie pentru mine cel puțin un spațiu în care ceea ce scriu să fie aparte față de ceea ce scriu în alte spații virtuale. Este un pact pe care l-am făcut cu mine însămi și nu l-am mărturisit până acum. În plus, am dorit să nu mă disipez cu aceleași texte în "n" locuri unde publică totuși cam aceleași persoane. Și mai doresc un lucru: nu multă critică diluată, ci o critică susținută, fără atingeri persoanle negative, fără adresare penibilă și la adresa autorului, ci prin luarea în considerare numai a textului, numai a calității (cu plusurile și minusurile incluse) literare. La început când m-am înscris am vrut să aleg un alt nume. Doream să văd dacă apar incognito cum vor reacționa alți autori la textele mele. Am ales totuși să îmi păstrez identitatea chiar cu riscul că a fost uneori interpretat autorul conform tiparelor relaționărilor personale și nu cu referințe pe texte. Prin urmare: pe Hermeneia eu voi publica în continuare numai texte noi, noi dpv al nepostării lor pe alte site-uri și noi pe cât posibil al compunerii lor în spiritul timpului pe care îl trăim. Nu intenționez să mă încadrez în noi curente. Ci să pot scrie bine. Pentru asta strădania și îndreptarea valențelor. Nou și în sensul a ceea ce a semnalat Alma curând și pe bună dreptate: nou în raport cu ceea ce am scris până acum cu toții. Fiindcă eu cel puțin îi cunosc pe toți autorii - după textele lor scrise până acum - și niciunul nu a ieșit din liniile scrierii lor de mai bine de un an, nu a venit niciunul cu ceva "nou". Desigur, fiecare a experimentat la un moment dat intrarea în alt stil, în alt curent, în altă matcă, dar sporadic și nu destul de susținut. Și eu, la rândul meu, mă frământ - interior, desigur, fiindcă despre această frământare vorbeam și la comentariile pe Downtown, cu tot soiul de sinuozități în procesul creator și de schimbări posibile, mutative chiar. Dar pentru asta uneori e nevoie de "pauză", alteori e nevoie să te poți autoanaliza și elimina tiparele vechi, mai mult sau mai puțin conștientizate sau conștientizabile. Nu e vorba doar de maturitate poetică aici, ci și de capacitatea de a te transforma, de a metamorfoza, de a inova, de a fi original, fără a fi artificial, șocant, demonstrativ etc. Desigur, fiecare autor are libertatea să aleagă ce text postează și unde. Regula celor 2 luni nu este o regulă coercitivă. Dimpotrivă. Iar delimitarea temporală este bine aleasă. Fiindcă nu scriem după sezon și nici după zilele săptămânii, iar un text bun, se susține și trăiește în orice coordonate, indiferent de anotimp, de an, de spațiu, virtual sau concret. Pledez în continuare pentru comentarii literare, nu de genul: mi-a plăcut/nu mi-a plăcut, și atât. Pledez în continuare pentru o critică constructivă și pe materialul textului, indiferent ce semnătură poartă, și pe argumentare literară, nu personală, bazată pe instrumente de lectură și analiză a textelor. cei care scriem trebuie - imperativ interior asumat - să avem cunoștințe minime, medii, dacă nu înalte - de tehnică literară, hermeneutică, semiotică etc. Nu la nivelul unui critic literar, dar la nivelul unui lector cu referințe literare. Să fie o joacă matură, în sensul creației, nu o joacă de-a comentatul; o artă de a comenta, nu o conevrsație obișnuită. Sper să fie luate cele de mai sus ca opinii personale și sincer comunicate, în dorința ca ceea ce scriem cu toții să aibă viață și peste ani. Indiferent de încadrare și de semnătură și de critica adusă. Eu când am mulțumit Hermeneei în primul volum - care nu e de librărie - am făcut-o pentru contribuția adusă la prelucrarea textelor mele, fiindcă o parte din textele aici postate au fost foarte bine comentate, iar acele impresii au contat pentru șlefuirea acelor poezii incluse în carte, dar și pentru linia mea poetică ulterioară. Cred că oricine poate să observe evoluția unui autor în câteva luni. Și cred că e vizibil că - cel puțin în cazul meu - Hermeneia a avut rost bun în acest sens. Și mai are și sper să aibă și în viitor. Eu sunt deschisă, cu relativitatea inclusă, la tot ce îmi influențează benefic capacitatea de a transpune în scriere lumea interioară. Remarc și ultimul paragraf care reprezintă de fapt un comentariu al lui Virgil pe un alt text al Roxanei: da, sper ca situația să fie de win-win, fiindcă de fapt nu vorba aici de care pe care și cine împotriva cui. Ci despre a scrie bine, pe cât posibil de bine. Cât timp avem cu toții acest adevăr bine înrădăcinat, poligonul va dispărea, fiind utopic. Cred că ce mai apreciez eu la Virgil este că știe - în limitele lui posibile, desigur - să medieze și să atenueze liniile de forță atunci când apar -, inevitabil într-o comunitate -, nu în sensul unui pacifism de doi bani și artificial, ci în sensul ieșirii din registrul personal și al intrării în sfera literară.
pentru textul : Texte vechi în pagini noi. Problemă? demultumesc frumos. da, ai dreptate, parca suna mai bine fara versurile mentionate de tine. cu respect, adelina
pentru textul : confesión deMulţumesc pentru opinie, Mariana. :)
pentru textul : Haiku deRămâne de văzut ce voi mai face.
draga Sancho Panza, am citit in poezia contemporana, poeme inchinate cainilor omorati de masini pe strazile patriei, poeme foarte apreciate, ce e drept, nu pe acest site. asa ca mi/am zis: hai sa incerc si eu ceva. poate asta este cheia ce o cauti. multumesc de comentariu?...
pentru textul : Stare de extaz delucian, iertare ca nu am vazut comentariul tau pana acum. din amanunte se alcatuieste intregul.
pentru textul : mălai deIalin, iar eu rad de una singura vazand ce anume am putut scrie mai jos! este Cosorul lui Moceanu...graba nu face manastiri, imi cer scuze si promit sa ma grabesc incer de-acum incolo.
pentru textul : eu, domnul Pa și zmeul deDe ce să nu ne mândrim că suntem ciobani?
pentru textul : românia lui virgil t -III- deeu am citit şi mă încearcă o stare de nostalgie. pentru că aveam şi eu o gaşcă prin Dudeşti. şi îmi intrase şi mie poezia în cap dar asta mai tîrziu, la Craiova. mi-a plăcut.
atenţie la text, te rog corectează . mulţumesc.
pentru textul : Florin Mugur destereotipic, triple-A-ic. acum te rog mută-te şi pe la alte texte de pe alte pagini, şi ca să nu oboseşti mergi nu mai departe de poveste de iarnă. că sînteţi vecini.
pentru textul : din analele scrisului deStef, e foarte bună sugestia, îți mulțumesc! Ai dreptate, în visual poetry intervin și alte dimensiuni de care se ține cont în integrarea textului. Voi opta pentru a doua variantă.
pentru textul : proiecție 1 dewell, mi-a plăcut pasajul acesta:
Este adevărat, se întîmplă și situații ciudate. Uneori, cînd sîntem într-o galerie de artă sau într-un muzeu. Privind un tablou. Sau cînd vedem un chip pe stradă, sau o casă, o culoare, o haină, un animal. Cînd privim un parc sau o revistă veche. Se întîmplă să tresărim. O clipă întrezărim ceva. Ca un déjà vu. Ca și cum cineva ar face o crăpătură în țesătura realității și ar lăsa să se vadă unul din „acele lucruri despre care nu vrem și nu putem să vorbim”. Ca o fisură în scoarța pămîntului în care privești o clipă și simți acel amestec indescriptibil de groază și copleșitoare admirație. Și întorci fața repede. Să nu se știe „că ai văzut”.
pentru el și pentru cum dezvolți ideea textului ai semnul meu de apreciere. anul acesta împlinesc 35 de ani. vârstă la care tu îți spuneai mărturisirea de credință. sper să mi-o pot spune în suflet la fel de frumos ca tine!
pentru textul : „lucrurile despre care nu vorbim” deVirgil, ai dreptate, mai este de lucrat la acest poem. rămâne să-l modific și să-i dau o altă formă. mulțumesc pentru părerea ta. nu ai o impresie greșită în ceea ce privește... inima. faptul că ți-a plăcut acel vers mă bucură. Madim
pentru textul : Scrie în locul meu depoemul, deși intuiesc că este unul mai vechi, din Mirabile Dictu, este unul bun. sunt de acord, în mare, cu observațiile lui Adrian. eu aș mai reveni pe el, doar din prisma cunoștințelor acumulate de autor între timp, pentru că îmi place să cred că ești un poet matur și perfecționist Virgil, care este exigent cu textul său. cu gând bun, Paul.
pentru textul : cu o gaură mare pătrată în piept ▒ demulţumesc pentru atenta citire şi înţelegere.
pentru textul : eu n-am fost cu tata la femei deo poezie interesantă, bine legată, fără a fi prea încărcată, şi totuşi cu o imagistică frumoasă, bine construită. parcă mie nu mi-ar ieşi atât de bine :)
pentru textul : treaba ta este să mă ții tânăr dewell, nimic nu este emfatic în întâlnirea cu providența. iar, dacă tu ai fost capabil să continui versul în gând, sunt convins că și ceilalți cititori sunt capabili să o facă...
mulțumiri de lectură plus semnul confesiv, Sebi, din burgul în care când plouă când ninge, ca o femeie nehotărâtă între râs și plâns...
pentru textul : acolo unde se întorc valurile deEi bine, Cristian? În absența unui răspuns în 24 de ore, vom fi nevoiți să luăm noi măsuri referitor la acest text.
pentru textul : Mic tratat de scris parodii deintreg e aici:
pentru textul : Scurte considerații lingvistice pe drumul spre limbajul absolut deOri cum e sunetul vorbirii de gândul care-l mână;
Tu nu cunoşti unde se află Oceanul întins al cugetării;
Şi totuşi, când întrezăreşti ale vorbirii valuri,
Tu ştii că Oceanul minunat se află la temelia lor.
Când valurile gândului se nasc din Marea Înţelepciunii,
Ele căpăta de-ndată forma sunetului vorbirii.
Şi aceste forme ale vorbirii se nasc şi mor din nou,
Apoi aceste valuri iarăşi se-ntorc în larg.
Forma se naşte din Ceea ce este fără formă,
Şi totul se repetă: „Noi ne întoarcem cu adevărat la El.”>>
Pagini