realiitatea e ca eu nu-mi propun sa inovez nimic, Margas. sau nu imi MAI propun asta. m-as multumi sa pot reda esentialul, ori sa pot atrage atentia asupra lui. nu mai am timp de inovatii, nici nu inteleg cui ar folosi si-n ce scop.
(sper sa nu-mi vorbeasca cineva aici despre tehnica, informatica, progres... pentru ca asta e alta discutie).

multumesc pentru vizita si penita.

eu venisem pe text cu un comentariu specific. cuvantul "aeriană" e ...aerian. e parerea mea. tu imi raspunzi cu foaie verde foi de lunca. ne desparte sute de kilometri de emancipare. culca-te si dormi pe emanciparea ta.

ideea îmi place pentru că mă surprinde. nu m-a privit de loc aici ai un typo (deloc)
chiar și duritatea unor expresii ori sintagme se pliază bine pe motivul poemului, care este un poem bun.

erata: spre* un raspuns...si scuzele de rigoare.

Ei, ce emoții am avut postând textul acesta. M-a chinuit și pe mine accentul. Dar ce zici, facem un compromis? schimb in "diștept", dar "înțăpător" sună ardelenește mai degrabă, parcă nu aș modifica.
Cel mai amuzant moment era să-i ascultăm conversând la cursurile de engleză. N-aș putea reda în scris, am făcut o mică tentativă deasupra, dar e palidă tare. :)

Acum stau să mă gândesc dacă să n-o de-moldovenizez pe Ada, ce e mai important, personajul sau lectura. Îți mulțumesc de părere. :)

Cu riscul de a pare putin off-topic, tocmai revelarea Nimicului duce spre sesizarea totalitatii fintarii, deci Nimicul este primul pas, iar intrebarea lui Heideger este la inceputul textului sau(sa nu ii mai fac reclama) in decursul caruia ii si raspunde.Cat despre poezie am sa fiu impartial si sa afirm ca nu o inteleg, probabil nu am parte de "Sorge" ca sa fiu tot in tema. :) Cu mult respect, Sebastian

sînt singur noemi printre literele numelui tău cinci bucăți de os în labirint sparte cînd îl cioplesc pentru vîrful săgeții plecate la întîmplare genunchiul doare mandibula o rup în coama leului adormit ciobul omoplatului care ți-l dau să scoți apă cu el un dinte să-ți faci colier și un fluier ascuns printre celelalte lucruri ale tale

Oh, acum am văzut ce de comentarii avea textul. Îmi cer o mie de scuze Marinei, nu am acordat penița ca să îi fac în ciudă, mie chiar mi-a plăcut și consider că are metafore reușite, că are o viziune interesantă, imagini inedite. Sper să nu fiu înțeleasă greșit.

Mii de scuze, o completare necesară: adică s-a ocupat de sonoritățile numelor, de trendy, de fâl fâl și cantabilitate, ce sună și cum sună și de aia ce zic eu că era mai important, nu.

se știe, orice trecere a dvs. mă onorează, domnule profesor.
de asemenea este cunoscută și recunoscută cerbicia care mă caracterizează.
mă voi gândi serios la opțiunea introducerii ingambamentului sugerat.
până atunci, aveți gratitudinea mea pentru popas, observație și semn.

Anna, multumesc pentru comentariu, penita si pentru sugestiile oferite.
o sa reiau textul dupa ceva vreme si atunci, cu siguranta, si imi vor fi de folos.

si scuze pentru intarzierea raspunsului. :) pur si simplu, nu vazusem...

Un text care are tot ce-i trebuie pentru a fi remarcat. Cei care au comentat până acum au spus suficient, iar eu nu aş putea decât să repet. O analiză în detaliu – care s-ar dori o „interpretare” – nu ar face nimic altceva decât să-i strice farmecul. Peniţă

Virgile, voi fi eu mai exigentă nu pentru că așa sună invitația ta... ci pentru că îmi place poemul!
Întâi desigur părțile bune... această 'așezare' care într-un fel foarte inspirat pune spațiul emoțiilor într-o ecuație simplă. Acolo până și cel mai greu sentiment pare un fulg, așa, ca în vid. Pentru asta aș acorda o peniță. Nu o fac însă pentru fragmentarea exagerată a versurilor de acolo, din inima poemului.
Pe mine mă împiedică să citesc, mă împiedică să mă bucur.
De ce nu ar putea fi legate

'primăvara aceea

norii mocneau albastru
în ochii tăi ploaia rece te stropea
cu miere neagră pe pulpe pînă sus
în ceruri unde țipătul cocorului
se strivea de călcîiul lui dumnezeu
ca un scîncet de prunc
nou născut
Margas
P.S. În frumusețea simplă a poemului ar putea chiar lipsi 'de prunc nou născut', părerea mea

Sincer... cine m-a văzut recently patinînd grațioasă printre superlative la adresa vreunui poem? Să ridice două degete! Pentru că eu urmează să dau o peniță de suflet acestui poem pe care Virgil Titarenco ni-l dăruiește din colecția lui personală de 'havane poetice'. Este cam ceea ce eu numesc poezie, filozofie, meditație, economie de mijloace, relevanță, accent și mai ales, substanță. Să nu întrebe așa, aiurea, unul sau altul, de ce a scris poetul această poezie? Pentru că poetul aici a avut ceva de spus. Iar eu, desigur, nu o să repet aici ceea ce el a rostit cu inspirație.
În schimb voi citi încă o dată și încă o dată.
Margas