domnule Manolescu, o nimerii de data asta, asa-i ;). multumesc pentru semn.

Bianca, Poate ceea ce voi scrie acum va depăși probabil , ca lungime, textul în discuție. 1. Lucrez, de cȃțiva ani, la un volum care va purta subtitlul de pseudo-eseuri (titlul nu-l dezvălui încă). 2. El va fi un puzzle care, odată descȃlcit, pe măsură ce va fi citit, sper să spună ceea ce vreau eu să spun. 3. Textele, aruncate într-o ordine ce va părea întȃmplătoare, vor fi de întinderi diferite, vor exprima, de multe ori, puncte de vedere contradictorii, vor fi neomogene ca stil, un amalgam de genuri literare, un pic „filosofice”, un dram „științifice”, etc., etc., etc.. Dar încerc să le fac penetrante pentru ca evntualul cititor să nu abandoneze lectura la jumătate. Și, în același timp, să posede, în subtext(e) o anumită ordine, să-i zic „fractală” care și ea, nu este lipsită de o anumită simetrie, însă „dinamică”. 4. Consider că azi stilurile „clasice”, în care trebuia să păstrezi consevența unei anumite „arhitecturi” – și ea „clasice” - îmce să se cam perimeze 5. Acest sit interactiv pe care postez o parte dintre textele ce vor intra în volum este, pentru mine, un adevărat „atelier”, iar com-urile mă ajută extrem de mult ca să le finisez cȃt îmi va sta în putință. Lucru care nu s-ar fi putut întȃmpla dacă n-ar fi existat nici internetul și nici bunăvoința și efortul celor care păstoresc acest sit și față de care îmi exprim tot respectul și gratutinea mea. 6. Ce o ieși, în final, Dumnezeu cu mila. Ȋn orice caz simt că finalul se cam aproprie. 7. Ȋnchei mulțumindu-ți și ție și altora care s-au aplecat și se apleacă cu bunăvoință și interes asupra „pseudo-încercărilor” mele. Și mai observ că am ajuns la cifra magică „7”, cifră pe care o urmăresc și mă urmărește continuu. Toate cele bune, Gorun.

În romgleza lui, Virgil are, cred, dreptate: poemul începe excelent, dar se sfârşeşte lamentabil (mă refer la întreaga secvenţă finală).

Mi-a placut mult, l-am simtit ca o rezonanta intima, asa cum cred ca si este.

Alina... resemnarea imi pare mai degraba un concept ce implica a accepta o situatie care nu-ti place... eu am vrut sa valorizez poetic o alta nuanta... sa te predai moirei fara sa mai doresti nimic dar sa imbratisezi ceea ce vine inspre tine, bucurie sau napasta... pana la urma abia o judecata ulterioara le catalogheaza... in acest sens am utilizat fotografia. Linea... ai prins ideea insa nu e suspendare pe deplin ci si participare la clipa... nu memorie a acesteia ci traire a ei. Francisc... nu adoarme nici o umbra... trebuie citit astfel: iar atunci când adoarme/ umbra (lui) îi evadează dincolo de gratii... in versurile precedente avem "îi place" si "nu-l" care indica personajul si il delimiteaza de umbra sa. Asta cu pasul sigur e "in ape"... adica ne face placere sa credem ca este sigur dar ce te faci atunci cand sistemul tau de referinta devine relativ... cred ca suprema dovada de barbatie este sa iti accepti slabiciunile si limitele. Daca vrei arata-mi... ;) Sapphire... ai prins ideea cu Tarkovski... in fragmentul citat de tine ca si in toata aceasta poezie am vrut intentionat sa valorific aparenta ambiguitate a citirii contextuale pentru a imbogati poemul in sensuri... uite: ploaia îi șfichiuie trupul ca un șarpe muribund/ el umblă cu pași nesiguri poate fi o alternativa la cum ai citit tu. Sensul relevat de tine s-a vrut a fi ocultat, pentru ca tensiunea autentica nu este niciodata aceea care sparge coaja cochiliei ci mai degraba aceea care subzista in adanc... la fel e si in materie de culori... culoarea din culoare... Linea stie mai bine la ce ma refer :) La intrebarea ta ce nu asteapta raspuns e vorba despre om... umbra este doar un accident al omului surprins de lumina :)

there are some beautiful images here: the child who had never learned the race was running, the blue acrobat in equilibrium on his ball
from another paradise.
I would review though the part with:
the child felt through his nostrils
how the man’s steps slice the air - sounds slightly heavy.. try: the child felt through his nostrils the air sliced by man's steps
and this part:
with all his heart he would have liked to play
like a normal child - sounds rather blunt in fact I would have bypassed verse 2 straight onto no 3 (stanza 3).

I sense the pain, strength through the unfortunate ordeal but sometimes people have to accept and move on and I don't think the poem is far from shining its message like a beacon!

Lovely to read you!:p
C

Hm, am și eu același sentiment, după ce am început citirea cu mare neîncredere, văzând titlul și având în minte că mai toți țintesc spre absconsuri insondabile și exprimări alambicate și cât mai tari (a se citi "cool"). Nu neapărat că miroase a poezie, ori că sună așa, dar după ce spune neaoș totul, conturează la final un sentiment ne-spus, singurul lucru care face dintr-un text poezie, și aici un salt la nivelul receptării, care se apleacă înspre tragic chiar, și care dacă s-ar rosti, n-ar mai fi decât o cronica de ziar.

Paul, e reconfortant să fii, măcar la un anume nivel, înţeles. Nu ştiu de ce, dar eu am citit o virgulă în sintagma aia scăpată-n cap :).

Chiar dacă nu textul meu a fost scopul no 1, mă bucură trecerea ta, Adriana.

nu stiu ce-a spus maica-ta, dar e dor...:)
text scris cu mâna legată de inimă. mulțam.

Domnule Manolescu, mă bucur că ați revenit la sentimente mai pașnice. Vă mulțumesc pentru articolul reprodus aici. Cartea lui Rorty care mă interesează este rezultatul unei dispute din 2002, ”La ce bun adevărul?”, deci articolul la care faceți referire e ceva mai vechiuț, dar cred că o să-mi prindă bine. Am să vă comunic părerea mea. Vă mulțumesc de asemenea pentru mâna întinsă cu traducerea. O să vă anunț dacă va fi cazul. Văd că în sfârșit sunteți dispus să discutăm civilizat, deci v-aș ruga să nu mai încercați să mă intimidați, că nu o să țină. Ultimul text al domniei voastre postat aici, care nu-mi este străin, îl simt tot ca pe o reacție, pe care mă voi feri să o (des)calific, adresată profesiei mele. Vă asigur însă că iarăși nu ține, chiar dacă frizați deja anumite limite. Dacă veți reuși să lăsați la o parte și astfel de ”artificii”, cred că va ieși o discuție interesantă, principială, dar care de data aceasta nu va fi imaginară. Foarte pe scurt o să vă răspund la cele 5 puncte (deocamdată): 1. A pune ghilimele în orice condiții ale citării, ține de elementara deontologie a cercetării și a unei dispute credibile. Eu am să o fac pe viitor acolo unde va fi cazul, pentru ca lucrurile să fie clare. 2. Pentru postarea textului v-am mulțumit deja. 3. Văzându-vă verva, mă refeream la faptul că probabil veți putea obține suspendare mea pe care o clamați, pe ”căi prietenești”, căci nu mi se părea absolut deloc că aș fi făcut un ”atac la persoană”, cererea dumneavoastră nefiind întemeiată. 4. Insinuați că sunteți ”de mii de ori mai religios” decât mine. Asta nu poate decât să mă bucure. Poate mă lămuriți și pe mine ce înseamnă ”a fi religios”. De acord cu dumneavoastră că experiențele personale contează cel mai mult. Totodată observ că ”dialogul” postat de dumneavoastră doriți să-l numim ”eseu”. O să țin seama și de asta, chiar dacă este cu totul altceva. Dar fiind eseu, cu atât mai mult ar fi trebuit ghilimelele în cazul citatelor, în primul rând pentru ca cititorul să știe unde textul este autentic Rorty și unde este doar imaginația eseistului. Iar acum, dacă avem textul în față, eu sper cât de curând și cartea, cred că putem evita neprofesionalul ”search pe Google” (e drept, util până la anumit punct). 5. Vă mulțumesc din nou, că de data aceasta condiționați suspendarea mea. Apoi, țin să vă asigur că nu e vorba de refulări, e vorba doar de spirit critic de a discerne adevărata natură a scrierilor și opiniilor filosofilor în cauză. Chiar în finalul comentariului de mai sus faceți niște aserțiuni cu privire la ”sine” și ”persoană”, care pentru moment mi se par ușor confuze, sau exprimarea nu este cea mai potrivită, și nici nu văd relevanța lor pentru discuția de față. Totodată nutresc speranța că aceste răspunsuri la obiecțiile dumneavoastră mă vor exonera de suspendarea propusă și abia aștept să intrăm în miezul problemei. Rugămintea mea este una singură și e în legătură cu redactarea corectă a numelui meu. Și dacă puteți să vă țineți deoparte de referințe malițioase cu privire la profesia mea, v-aș fi recunoscător, iar dumneavoastră nu veți avea decât de câștigat. Dar mă descurc și în caz contrar. Mulțumesc. Pe curând.

finalul pare destul de ciudat, ca sa nu spun... bi.. But, anyway, remarc indeosebi strofa "în zori simt cum crește în mine copilul de sticlă ca o lentilă – zace în piața de flori și de sânge" Imaginea copilului ca o lentila in trupul femeii de sticla este memorabila. Probabil ca s-ar fi putut construi mai mult pe asta. Sau poate sint eu acum lacom dupa imagini care sa ma surprinda.

Nu știu de ce, când citesc ce scrii în subsolul textelor mele, aproape de fiecare dată am senzația că sunt iarăși elev și doamna profesoară dă din cap oarecum aprobator. În felul ei.

Frumos si emotionant. Limbajul tau simplu ajunge la inima...

A BAGATELIZ//Á ~éz tranz. (lucruri, fapte, persoane, idei etc.) A aprecia sub valoarea reală (ca pe o bagatelă); a subaprecia; a subestima; a subevalua. /Din Bagatel[ă] + suf. ~iza BAGATELIZÁ vb. I. tr. A micșora valoarea, însemnătatea unui lucru; a subaprecia, a minimaliza. [P.i. -zez. / < bagatelă + -iza]. BAGATELIZÁ, bagatelizez, vb. I. Tranz. A diminua importanța unui lucru, a unui fapt, a unei idei etc. – Bagatel(ă) + suf. -iza.