Sunt câteva locuri comune, deși la prima lectură se trece ușor peste ele: - bulevard imens - ovații înflăcărate - cu rigla - dezvățate de lacrimi - stație de metrou pustiu (pustie?) Finalul mi se pare ok. Ideea e de apreciat. Mi-a plăcut să citesc poemul tău.

am uitat penita :) scuze o acord acum petre

Dănuța, mă bucură îndeosebi faptul că fiecare cuvânt-imagine-simbol din acest poem ți-a destăinuit un sens, și nu oricare, ci acela ales de autor, ceea ce face ca însuși autorul să fie încântat de capacitatea receptivă a cititorului său, semn că a fost atins în lăuntrul său. Mulțumesc, da, ai văzut foarte bine și sensul orelor negre, și al bufniței albe, al lighioanelor, nu cred că întâmplător ai simțit ce este prins în vrajă. Ultimul pas trăibil, sacralizarea.

Cred că îți dorești un feedback onest. Părerea mea este că primul vers ne duce într-un fel de intersecție și nu știm dacă sensul dorit de tine e cel din limbajul plastic, specializat, referindu-se la un grupaj de obiecte, fructe etc. neanimate, neînsuflețite, sau dacă se referă la "moartea naturii" în anotimpul toamna. Versul al doilea pare să facă un pic de lumină. Merele putrede explicitează natura moartă din primul vers. Al treilea vers aduce din nou ceața. Se știe că furnicile hibernează în anotimpul rece fiind inactive. Mă întreb: care e anotimpul sugerat? Poate vara.. că și atunci pot putrezi niște mere căzute prin iarbă. Încă un neajuns ar fi acela că primul vers pare a fi un titlu, iar celelalte versuri un fel de descriere. Lipsesc cele două planuri, însă e prezent contrastul dintre static și dinamic, dintre moarte și viață. Părerea mea e că un haiku bun e acela care ne pune într-o stare de reflecție, fără a pune lectorul în situația de a se întreba: oare ce o fi vrut să spună? ce sens? Haiku-ul e un indicator spre o imagine plină de înțelesuri în care tăcerea e cel mai reușit background. Dar tu le știi pe toate astea. Și mai știi că nu toate poemele ne reușesc :) și încercăm din nou. Spor!

vin şi eu în groapa din tine. vin şi eu, chiar în cuptor. să fim patru.

....adică penultimul (ultimul n-are rost)

După toată aglomerarea de strigăte, voci, îndemnuri, reacții, crâmpeie, imagini, amintiri, zgomote, chipuri, arome, idei, doruri, reluări ... parcă te reverși în câmpia unei voci illo tempore prima donna. Mi-a plăcut această senzație de eliberare din final, odată cu "ghicește-mi Callas, viitorul, în cafea". Citiți-o atent, nu abandonați, chiar merită. Mmmmm... senzația asta de final trebuie răsplătită... o, Callas... mă furnică buricul degetului... fie: peniță. <<enter>>.

Dragii mei, vă mulțumesc din suflet că sunteți lângă mine... am nevoie să vă simt și nu degeaba am spus eu mai demult că aici, pe Hermeneia, și nu altundeva, mă simt acasă...
Voi încerca să scriu mai bine și am început să fiu mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu.
Asta e un commitment.
Margas

chiar tehnic vorbind o natură moartă nu poate conține ființe vii (inclusiv rănite). deci este o inadvertență.

Ai asezat in text simboluri de inspiratie gnostica, preluate ulterior de ordinele maconice (rozele) si trimiteri alchimice (plumbul), grefate, mai mult sau mai putin fericit pe o estetica a transparentei aparente (vitraliul - zona la limita sacrului dar mai degraba poarta)... ideea celor doua capete, a aceluia care isi depaseste dualitatea mintii prin sacrificiu (aproape samanic). "adevărata magie se naște cînd dispare orice iluzie"... o formulare relativ spectaculoasa, cat se poate de adevarata, sugerand momentul iluminarii, a trecerii de la umbra lucrurilor la privirea directa a acestora... desi aici multi autori, mai ales din perioada renascentista, te-ar putea contrazice spunandu-ti ca viata si visele sunt facute din acelasi aluat. Havuzul nu reprezinta doar un element decorativ ci mai mult el ia locul altarului, mintea se intoarce in inima, omul se afla in buricul pamantului, unde trecutul si viitorul se reintalnesc in clipa... desigur ca acum si aici totul este posibil, inclusiv calaritul pe vant, sau cum ii spui tu, "zborul fara aripi".

Frumos, suav, o tristete nuantata... Daca imi permiteti as face cateva sugestii despre care nu am pretentia ca sunt potrivite dar asa vad eu: versul "de bunăvoie și nesilită de nimeni" mi se pare explicativ si in loc de "batjocura" poate e de cautat un sinonim mai bland. "Batjocura" mi se pare cam brutal in comparatie cu partea suava a poeziei. Sunt cateva rostiri lirice deosebit de reusite: "insomniile se revarsă în foc", "locul acesta ca un mormânt de faraon/în care intru cu toate podoabele", "ochii mei negri până la muguri" (aici v-a scapat un typo : nergi), "o salcie n-are alt fruct decât umbra sa curgătoare". Violeta

Andu, cred ca nu este o noutate ca pe hermeneia comentariile nu trebuie sa aduca jigniri celorlalti membri ai site-ului. Nu solicita nimeni sa nu iti expui parerile argumentat, dar parerile tale nu se vor referi la persoana unui autor sau a unui comentator, ci numai la texte. De asemenea, pe cat posibil, nu se vor comenta alte comentarii. Considera, te rog, in spiritul regulamentului, aceasta interventie drept un avertisment la revenirea la politete si respect, indiferent de circumstante. De asemenea, daca atragi atentia asupra unei greseli gramaticale, poate e mai indicat sa o faci fara ironii, altfel risti sa ti se raspunda cu aceeasi moneda si sa nu se mai ia in considerare mesajul. Marian, intelegem cu totii nevoia de a ne prefectiona si de a dedica mai mult timp scrisului, dar feed-back-ul asupra comentariilor, ca si comentariile in sine asupra textelor altora este incurajat (as spune chiar mai mult decat atat). Hermeneia este un site din care toti ne dorim sa crestem si sa invatam sa scriem; nimeni nu este obligat sa comenteze, dar in lipsa parerilor celorlalti, nu vad de ce nu ne tinem pur si simplu creatiile in sertar. Prin urmare, in situatia in care primesti o atentionare cum a fost aceea a lui Andu, te rog sa o iei in considerare cu intelepciune si prietenie, nu in bascalie, pentru ca timpul tuturor aici este limitat si intr-adevar nu ne dorim decat dezbateri de idei, nu conflicte personale. Marina, poate ar fi fost mai potrivit daca spuneai si de ce ti-a placut aceasta parodie.

Momentul de luciditate, atunci cand te intrebi la ce bun si realizezi ca tot musuroiul de dorinte, cautarile mereu in cerc, caruselul de iluzii, toate mastile si personajele iti par drumuri inchise... probabil ca totul se reinventeaza din acelasi loc de unde a inceput candva... umbilicum mundi.

Acum recitind eu as fi riscat un final de genul "să se ofere remuscării"... oricum nu-i defel un text slab... zicem acum la a ... citire.