Tonul confesiv mi se pare ok, dar totusi putin fals, lucrat. Dupa parerea mea, e prea mult amalgam de informatie aici si multa exagerare..
" imi creste inca un strat de unghii deasupra sprancenelor". ..etc. In ansamblu nu pot spune ca mi-a displacut, dar mi s- a parut mult prea incarcat.
nu stiu care o fi acel "motiv intemeiat" - eu nu incercasem decat sa atrag atentia asupra vecinatatii unor cuvinte cu aceeasi incarcatura semantica: "prima" langa "dintai" si "ambigua" langa "de nedescris". Puteam la fel de bine sa si tac, se pare.
Am perceput poezia ta ca un popas inainte de inceputuri... atatea posibile inceputuri si pe umeri si crucea, in suflet corabia, dar care cumva trage a greu sufletului obisnuit poate prea mult cu "lumina laptoasa a zilei". Cateva simboluri m-au trimis departe cu gandul, si asa m-am intors si eu invariabil la "ziua de luni", adica la inceputul poeziei tale, regasind sensurile: "o calatorie singulara/etimologica prin subtilitati". Construita cu delicatete si dibacie, asa imi pare poezia ta, Virgil. Numai ... numai de apele s-ar "tulbura" cu un vant prielnic. Nu mi se pare insa reusita comparatia "parfumul locului gol / ... ca o gaura perfecta".
Nicholas Dinu, ma amuzi, pentru ca din lipsa de argumente te impiedici in propria ta logica. In primul rind, greselile de tastare sint cu totul altceva decit gramatica. Dar nu-i bai, asta e un argument prea cliseistic folosit de cei care nu prea au de ce sa se ia. Citind un clasic in viata, pot sa folosesc cum vreau calificativul "prost" si tu stii exact la ce m-am referit. Am dat un calificativ scrierilor tale si nu persoanei. Uita-te la primul meu comentariu! Totul a fost exclusiv pe text, chiar daca a fost dur. In schimb, raspunsul tau a fost legat exclusiv de persoana mea. Te-ai bagat in caracterizari elucubrante asupra persoanei doar ca sa aperi o sintagma aberanta. Si ca sa citez acelasi clasic in viata: ma doare in toi de avertizarile tale.
Bianca, nu pot să spun decât că ai lăsat cu poemul tău o jariște în mine. Aș pune o peniță, dar eu nu prea cred în ele. Trebuie motivate excelent, și faptul că îți spun: îmi place, poate însemna mai mult.(părerea mea). Apare un cuvințel pe care eu nu-l pot accepta: lacrimi. Dar aici intervine subiectivitatea ta în a-l alege. În rest, ai fluență, idee și lirism. Îmi amintesc, citindu-te, de tine. Bănuiam că un om cu tactul tău trebuie să fie doar la etajul VII. Deci ești. Fii! atent, Paul știu că sunt "lepros" pe hermeneia , deci nu aștept să-mi răspunzi!
Un submarin deasupra moscovei ori un cerb deasupra catedralei, mi-e totuna. Pentru mine o imagine prea epatanta prea greu de digerat. Am retinut frigul de castan si trecerea rochiei lungi inaitea ciclonului. Daca ai fi continuat pe linia asta, in opinia, mea textul ar fi atins o tandrete demna de luat in seama. Finalul, in opinia mea, mai previzibil nici ca se putea. Am si eu un poem care se termina cu in jurul singuratatii sale(asta ca sa demonstrez cit de intilnita e sintagma), plus ca plastilina si olarul se bat rau cap in cap. Eu stiam ca olarul minuieste lutul, dar fie si plastilina. Ori n-am inteles eu acolo amalgamul cu epoca pietrei dinozauri si plastilina. In fine, din punctul meu de vedere, exista autori care isi asuma criticile si evolueaza si autori care o tin mortis pe a lor. Astia din urma nu vor avea sansa de a progresa niciodata.
Iată, aflu că a fost cîndva un război care a făcut și a dres, adică “mulți morți”, “multe ruine”, iscoade prinse în fiecare cort - cîte iscoade domnule!- “căpitani nervoși”, călăi și firește condimente din belșug, numim aici elementele variate de tortură. E timpul să mulțumim poetului pentru originalitate și generozitate, așa aflăm și noi cam ce poate face un război! Nu e nimic îmi spun, primele două strofe sînt doar un enunț al problemei; sînt o fire optimistă, încă mai sper că o să primesc și tema pentru acasă. Și recunosc, parcurg strofa trei dintr-o suflare, cuprins de frenezie, ros de curiozitate, în căutarea răspunsului. Aproape m-am auzit strigînd – “învață-ne cum învață-ne cum”- însă mi-am luat seama la timp, prea eram copilăros! Cum? Adică iubirea și mai ales în exces ca instrument rafinat de tortură?! Extraordinar! Și tot original! Nici asta nu știam. Mărturisesc, aici am pus punct, trăsesem cu ochiul la rezultatele afișate pe ultima pagină și pentru că nu am găsit acolo și mențiunea – încercați și alte rezolvări – m-am întristat un pic. Aceasta a fost experiența mea pe scurt, acum voi exemplifica. Imagini moi, fără efect, “o banală nebunie”(spicuim ca sa nu lungim comentariul): “lăbărțată pe filele galbene ale hrisoavelor” „războiul era pe sfîrșite morții erau mulți umflați pe cîmpii” continuare inutilă: “la fel de mulți și la fel de ciopîrțiți pretutindeni” și mai jos se merge în același registru , cuvîntul condensare încă nu se inventase, suflul era departe. Logica din expresia “în fiecare cort iscoadele prinse nu vorbeau mult” îmi scapă. Vezi bine, ceva ceva tot spuneau, dacă se insista un pic pe terciuire aflam secretul. “nici după smulgerea zilnică și încetinită a degetelor” smulgere încetinită de cine de ce? Smulgerea fără grabă-pe îndelete(!!) “căpitanii nervoși ca niște viermi albi în jurul cărnii” Chiar așa, cum arată un vierme nervos, mai ales cînd are hrană din belșug? Etc. etc. înșiruire, înșiruire. În fine, orice adăstare are prețul ei! Eu cititorul, mă simt răsplatit doar cu aceste versuri: “un război sănătos un război după care puteai răsufla ușurat ca după un praznic îndestulător” cu stimă, cititorul
felicitari, Leonard ! si la la mai multe. sau la mai degraba si mai putine. am mai citit din poezile tale, unele mi-au placut, le-am si recitit, altele nu mi-au spus mare lucru. dar, ”vocea” ta ramane una de luat in seama in tabloul poeziei actuale.
de acord cu ioana. chiar daca ai imaginatie si idei, eu tot nu inteleg de ce le arunci asa in loc sa le dezvolti in texte propriu-zise
am senzatia ca nu ai rabdare
maia, m-ai pierdut dupa al treilea vers. fireste ca nu poate un punct sa sprijine o carja nici in cele mai sf poeme metaforice. inteleg ce vrei tu sa spui dar formularea e strangace. poti, insa, sa dai un enter dupa al doilea vers si sa-l consideri pe al treilea ca facand parte din urmatoarea strofa. si, totusi, care sunt cele doua capete de intuneric? eu vad doua capete de lumina aici (seara si dimineata). ma rog... ...
poemul e mai mult decat frumos. m-am lovit insa de "propovaduim", strica muzicalitatea, este destul de greoi. apoi si repetitia care vine sa accentueze intr-un ritm bolnavicios, strica nonsalanta care se mula perfect. as sugera: inventam un isus -desi e cliseu, cantam un isus -desi e prea religios si rupt de context. poate "noi cautam un isus nenascut". cautam, spovedim, raspandim, dezvaluim, divulgam etc mcm
Multumesc pentru apreciere, ca si pentru interesul fata de scrierile prozatorului. Ca sa va fac placere, va anunt ca in cel de-al treilea episod obiectul principal al discutiei va fi romanul "Princepele". Acest episod va fi difuzat pe postul de radio "Romania Cultural" abia pe 24 ocombrie, asa ca nu gasesc ca e corect sa-l poastez inainte de aceasta data, avand in vedere ca studiul-eseu despre Eugen Barbu a fost realizat la solicitarea acestei institutii.
Uite si tu ce ai in text: - cioburile de sticlă - zidurile de beton - ciulinii nebuni - cerul de plumb Vai de capul meu :)). In rest, un text pe care il apreciez, un stil care ma surprinde deseori, cu o emotie aparte.
mi-a făcut bine acest poem... nu știu dacă e nostalgia sau melancolia după acele vremuri când îți citeam volumul... dar întotdeauna am rămas undeva în acei ani în care mi-era dor de poeziile tale. las un semn amintitor cu aceeași senzație incomparabilă, inconfundabilă de tihnă după vizionarea unui film bun. de Ingmar Bergman să spunem.
o leaca dureroasa, asa cum se cuvine... strofa a doua, de la "moda nu mai permite..." imi pare ca e altfel, suna mai aiurea, pare discurs moralizator fara solutie. imi place inclusiv finalul poeziei. chiar daca dincolo de poezie stiu ca stii ce e speranta. Zile faine iti doresc, cu duiumu'!:)
Well, maybe. De fapt asta ziceam și eu cînd am vazut textul acesta. Tocmai de aceea ți-am oferit și cîteva argumente și te-am îndemnat să scrii proză. Nu e obligatoriu să te naști poet. Asta fiindcă ai început să generalizezi la modul dramatic.
Sincer, desi pe aici 'nu se incurajeaza comentariile la comentarii', ceea ce tot așa, sincer, mi se pare o aberație de vreme ce aici suntem un forum literar, o dezbatere și NU un alt clișeu mediatic (cel puțin eu așa sper) deci revin, mie nici măcar atât nu mi se pare reușit în acest poem.
Niciodată nu voi putea justifica lipsa talentului autentic prin evlavie sau alte substitute în fața cărora ar trebui, la o adică, să ne scoatem pălăriile, pantofii, etc.
Poemul este plin de prețiozități care nu au nimic de-a face cu poezia, cu atât mai puțin cu cea a mileniului trei. Împiedicat de la început până la sfârșit, poemul este un fel de il lamento di frederico fără frederico. Iar dacă e să scrii poem religios, cred că întâi trebuie să taci... și dacă e să scrii poem religios bun, atunci trebuie să taci mai mult decât djamal mahmoud de exemplu.
Margas
in al doilea rand... se vede nu? nu e musai o poezie lucrata, ci din pacate, e mai degraba o poezie cenzurata... din capitolul - nu mai spune atat de multe, nu te mai explica, infraneaza-te cu naturalete :))
motiv pentru care dupa fiecare vers, un aer puternic tras in piept, o numaratoare inversa. nici chiar asa.
P. S. "Mă întreb dacă Infinitului i se poate aplica noțiunea de 'varietate', ceea ce ar implica o multiplicitate a lui". O face Cantor cand spune: „Trebuie să facem aici o distincție fundamentală între: (a) Infinitul actual crescător sau transfinit; (b) Infinitul actual necrescător sau absolut”. Dar, nu asta e problema. Recunosc ca pe Guenon nu l-am citit. Desi este din ce in ce mai citat in ultima vreme. Am o sugestie. De ce, in afara de poezie pe care (stii parerea mea) o "practici" cu mai mult decat cu succes (daca pot spune asa), nu inerci si eseistica. Pentru ca, sunt convins, ai ce spune. Si, in acest fel, Hermeneia cred ca ar avea de castigat. Cu pretuire, G. M.
eh, se pare ca nu e chiar seceta in gradina poeziei tale. fiecare poem aduce cu el ceva din interiorul fiintei poetului. stim ca nu toate poemele au stralucire dar au valoare intrinseca. acest poem curge frumos, are cateva versuri deosebite: ' paianjeni veritabili privindu-mă prin lentilele groase ale literaturii', 'insecta anotimpului violet', 'să las urme și semne într-un timp galben de insomnii'. finalul aduce un aer pesimist, dar poezia isi poate revendica orice stari.
nu mai şterge nimic. Nu aveam de unde să ştiu de ce şi din vina cui am regăsit un alt fel de comentariu sub text. Doar că mi se părea amuzant faptul că se băteau cap în cap. Atâta tot. Mulţumesc pentru explicaţii.
"Cand un text se loveste de un cap si suna a gol" - sigur este un cap de autor! Platon este chintesența rudimentelor filozofice! Ce e atât de greu?! Parcă am putea vorbi de istorie (și finalitate, uneori) fără a admite repetabilitatea (ciclicitatea, potrivit M.D.I, fiind unul dintre principiile ce-o fundamenteză) acesteia, ca experiment "up-gradat" - în spațiu și timp! Poate că ieșirea din post-modernitate, cu toate debarasările de concepte, axiome, propoziții filozofice axiomatice, lovite de desuetitudine, va decela noi esențe, din scoriile platoniacismului, desuet și defazat, temporal!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Tonul confesiv mi se pare ok, dar totusi putin fals, lucrat. Dupa parerea mea, e prea mult amalgam de informatie aici si multa exagerare..
pentru textul : Centrul de plasament alimentar de" imi creste inca un strat de unghii deasupra sprancenelor". ..etc. In ansamblu nu pot spune ca mi-a displacut, dar mi s- a parut mult prea incarcat.
nu stiu care o fi acel "motiv intemeiat" - eu nu incercasem decat sa atrag atentia asupra vecinatatii unor cuvinte cu aceeasi incarcatura semantica: "prima" langa "dintai" si "ambigua" langa "de nedescris". Puteam la fel de bine sa si tac, se pare.
pentru textul : Într-o clipă ambiguă de nedescris de...am modificat si acea expresie, pe la noi o folosim, dar poate pentru cineva nefamiliarizat sună prost.
pentru textul : hidden agenda deSper să fie mai bine.
s-a notat. multam!
pentru textul : carnețelul albastru pe care scrie Diary deAm perceput poezia ta ca un popas inainte de inceputuri... atatea posibile inceputuri si pe umeri si crucea, in suflet corabia, dar care cumva trage a greu sufletului obisnuit poate prea mult cu "lumina laptoasa a zilei". Cateva simboluri m-au trimis departe cu gandul, si asa m-am intors si eu invariabil la "ziua de luni", adica la inceputul poeziei tale, regasind sensurile: "o calatorie singulara/etimologica prin subtilitati". Construita cu delicatete si dibacie, asa imi pare poezia ta, Virgil. Numai ... numai de apele s-ar "tulbura" cu un vant prielnic. Nu mi se pare insa reusita comparatia "parfumul locului gol / ... ca o gaura perfecta".
pentru textul : netulburarea apelor denu pot decit sa imi cer scuze pentru ignoranta
pentru textul : la vest de mine însămi deNicholas Dinu, ma amuzi, pentru ca din lipsa de argumente te impiedici in propria ta logica. In primul rind, greselile de tastare sint cu totul altceva decit gramatica. Dar nu-i bai, asta e un argument prea cliseistic folosit de cei care nu prea au de ce sa se ia. Citind un clasic in viata, pot sa folosesc cum vreau calificativul "prost" si tu stii exact la ce m-am referit. Am dat un calificativ scrierilor tale si nu persoanei. Uita-te la primul meu comentariu! Totul a fost exclusiv pe text, chiar daca a fost dur. In schimb, raspunsul tau a fost legat exclusiv de persoana mea. Te-ai bagat in caracterizari elucubrante asupra persoanei doar ca sa aperi o sintagma aberanta. Si ca sa citez acelasi clasic in viata: ma doare in toi de avertizarile tale.
pentru textul : prag între ani deBianca, nu pot să spun decât că ai lăsat cu poemul tău o jariște în mine. Aș pune o peniță, dar eu nu prea cred în ele. Trebuie motivate excelent, și faptul că îți spun: îmi place, poate însemna mai mult.(părerea mea). Apare un cuvințel pe care eu nu-l pot accepta: lacrimi. Dar aici intervine subiectivitatea ta în a-l alege. În rest, ai fluență, idee și lirism. Îmi amintesc, citindu-te, de tine. Bănuiam că un om cu tactul tău trebuie să fie doar la etajul VII. Deci ești. Fii! atent, Paul știu că sunt "lepros" pe hermeneia , deci nu aștept să-mi răspunzi!
pentru textul : Etaj VII deUn submarin deasupra moscovei ori un cerb deasupra catedralei, mi-e totuna. Pentru mine o imagine prea epatanta prea greu de digerat. Am retinut frigul de castan si trecerea rochiei lungi inaitea ciclonului. Daca ai fi continuat pe linia asta, in opinia, mea textul ar fi atins o tandrete demna de luat in seama. Finalul, in opinia mea, mai previzibil nici ca se putea. Am si eu un poem care se termina cu in jurul singuratatii sale(asta ca sa demonstrez cit de intilnita e sintagma), plus ca plastilina si olarul se bat rau cap in cap. Eu stiam ca olarul minuieste lutul, dar fie si plastilina. Ori n-am inteles eu acolo amalgamul cu epoca pietrei dinozauri si plastilina. In fine, din punctul meu de vedere, exista autori care isi asuma criticile si evolueaza si autori care o tin mortis pe a lor. Astia din urma nu vor avea sansa de a progresa niciodata.
pentru textul : hurricane plane deProbabil asupra ta.Nu am nimic împotriva ei. Mă lasă rece!
pentru textul : Vrăjitorie deIată, aflu că a fost cîndva un război care a făcut și a dres, adică “mulți morți”, “multe ruine”, iscoade prinse în fiecare cort - cîte iscoade domnule!- “căpitani nervoși”, călăi și firește condimente din belșug, numim aici elementele variate de tortură. E timpul să mulțumim poetului pentru originalitate și generozitate, așa aflăm și noi cam ce poate face un război! Nu e nimic îmi spun, primele două strofe sînt doar un enunț al problemei; sînt o fire optimistă, încă mai sper că o să primesc și tema pentru acasă. Și recunosc, parcurg strofa trei dintr-o suflare, cuprins de frenezie, ros de curiozitate, în căutarea răspunsului. Aproape m-am auzit strigînd – “învață-ne cum învață-ne cum”- însă mi-am luat seama la timp, prea eram copilăros! Cum? Adică iubirea și mai ales în exces ca instrument rafinat de tortură?! Extraordinar! Și tot original! Nici asta nu știam. Mărturisesc, aici am pus punct, trăsesem cu ochiul la rezultatele afișate pe ultima pagină și pentru că nu am găsit acolo și mențiunea – încercați și alte rezolvări – m-am întristat un pic. Aceasta a fost experiența mea pe scurt, acum voi exemplifica. Imagini moi, fără efect, “o banală nebunie”(spicuim ca sa nu lungim comentariul): “lăbărțată pe filele galbene ale hrisoavelor” „războiul era pe sfîrșite morții erau mulți umflați pe cîmpii” continuare inutilă: “la fel de mulți și la fel de ciopîrțiți pretutindeni” și mai jos se merge în același registru , cuvîntul condensare încă nu se inventase, suflul era departe. Logica din expresia “în fiecare cort iscoadele prinse nu vorbeau mult” îmi scapă. Vezi bine, ceva ceva tot spuneau, dacă se insista un pic pe terciuire aflam secretul. “nici după smulgerea zilnică și încetinită a degetelor” smulgere încetinită de cine de ce? Smulgerea fără grabă-pe îndelete(!!) “căpitanii nervoși ca niște viermi albi în jurul cărnii” Chiar așa, cum arată un vierme nervos, mai ales cînd are hrană din belșug? Etc. etc. înșiruire, înșiruire. În fine, orice adăstare are prețul ei! Eu cititorul, mă simt răsplatit doar cu aceste versuri: “un război sănătos un război după care puteai răsufla ușurat ca după un praznic îndestulător” cu stimă, cititorul
pentru textul : povestea uitată a regilor stepei deN-o lua si tu chiar asa.
pentru textul : Sub pânze defelicitari, Leonard ! si la la mai multe. sau la mai degraba si mai putine. am mai citit din poezile tale, unele mi-au placut, le-am si recitit, altele nu mi-au spus mare lucru. dar, ”vocea” ta ramane una de luat in seama in tabloul poeziei actuale.
pentru textul : cîntece pentru Jusa dede acord cu ioana. chiar daca ai imaginatie si idei, eu tot nu inteleg de ce le arunci asa in loc sa le dezvolti in texte propriu-zise
pentru textul : novocaină printre rânduri deam senzatia ca nu ai rabdare
maia, m-ai pierdut dupa al treilea vers. fireste ca nu poate un punct sa sprijine o carja nici in cele mai sf poeme metaforice. inteleg ce vrei tu sa spui dar formularea e strangace. poti, insa, sa dai un enter dupa al doilea vers si sa-l consideri pe al treilea ca facand parte din urmatoarea strofa. si, totusi, care sunt cele doua capete de intuneric? eu vad doua capete de lumina aici (seara si dimineata). ma rog... ...
pentru textul : între două capete de întuneric depoemul e mai mult decat frumos. m-am lovit insa de "propovaduim", strica muzicalitatea, este destul de greoi. apoi si repetitia care vine sa accentueze intr-un ritm bolnavicios, strica nonsalanta care se mula perfect. as sugera: inventam un isus -desi e cliseu, cantam un isus -desi e prea religios si rupt de context. poate "noi cautam un isus nenascut". cautam, spovedim, raspandim, dezvaluim, divulgam etc mcm
pentru textul : noi propovăduim un hristos nenăscut deMultumesc pentru apreciere, ca si pentru interesul fata de scrierile prozatorului. Ca sa va fac placere, va anunt ca in cel de-al treilea episod obiectul principal al discutiei va fi romanul "Princepele". Acest episod va fi difuzat pe postul de radio "Romania Cultural" abia pe 24 ocombrie, asa ca nu gasesc ca e corect sa-l poastez inainte de aceasta data, avand in vedere ca studiul-eseu despre Eugen Barbu a fost realizat la solicitarea acestei institutii.
pentru textul : Eugen Barbu - Tezism și literatură deUite si tu ce ai in text: - cioburile de sticlă - zidurile de beton - ciulinii nebuni - cerul de plumb Vai de capul meu :)). In rest, un text pe care il apreciez, un stil care ma surprinde deseori, cu o emotie aparte.
pentru textul : iubito noi nu vom îmbătrîni demi-a făcut bine acest poem... nu știu dacă e nostalgia sau melancolia după acele vremuri când îți citeam volumul... dar întotdeauna am rămas undeva în acei ani în care mi-era dor de poeziile tale. las un semn amintitor cu aceeași senzație incomparabilă, inconfundabilă de tihnă după vizionarea unui film bun. de Ingmar Bergman să spunem.
pentru textul : povestea florilor de mireasă ▒ deo leaca dureroasa, asa cum se cuvine... strofa a doua, de la "moda nu mai permite..." imi pare ca e altfel, suna mai aiurea, pare discurs moralizator fara solutie. imi place inclusiv finalul poeziei. chiar daca dincolo de poezie stiu ca stii ce e speranta. Zile faine iti doresc, cu duiumu'!:)
pentru textul : transfigurare deWell, maybe. De fapt asta ziceam și eu cînd am vazut textul acesta. Tocmai de aceea ți-am oferit și cîteva argumente și te-am îndemnat să scrii proză. Nu e obligatoriu să te naști poet. Asta fiindcă ai început să generalizezi la modul dramatic.
pentru textul : mă voi afunda în inima ta ca-ntr-o mlaştină denu cred ca merge "dansau alte dansuri" textul incepe bine dar cred ca pe parcurs se dilueaza in ceva prea banal remarc "iedera tăcea în clopotnițe"
pentru textul : Anul trecut la Avignon deAndu, asa sunt barbatii, cum ii ameninti ca ii parasesti, cum isi dau seama ce dragoste mare au ratat :)).
pentru textul : două mâini deSincer, desi pe aici 'nu se incurajeaza comentariile la comentarii', ceea ce tot așa, sincer, mi se pare o aberație de vreme ce aici suntem un forum literar, o dezbatere și NU un alt clișeu mediatic (cel puțin eu așa sper) deci revin, mie nici măcar atât nu mi se pare reușit în acest poem.
pentru textul : Adonai – întreită mirare deNiciodată nu voi putea justifica lipsa talentului autentic prin evlavie sau alte substitute în fața cărora ar trebui, la o adică, să ne scoatem pălăriile, pantofii, etc.
Poemul este plin de prețiozități care nu au nimic de-a face cu poezia, cu atât mai puțin cu cea a mileniului trei. Împiedicat de la început până la sfârșit, poemul este un fel de il lamento di frederico fără frederico. Iar dacă e să scrii poem religios, cred că întâi trebuie să taci... și dacă e să scrii poem religios bun, atunci trebuie să taci mai mult decât djamal mahmoud de exemplu.
Margas
in primul rand imi pare bine sa te vad.
in al doilea rand... se vede nu? nu e musai o poezie lucrata, ci din pacate, e mai degraba o poezie cenzurata... din capitolul - nu mai spune atat de multe, nu te mai explica, infraneaza-te cu naturalete :))
motiv pentru care dupa fiecare vers, un aer puternic tras in piept, o numaratoare inversa. nici chiar asa.
pentru textul : Riddle me this, riddle me that deNu-i vorba neapărat de "a critica, e vorba de-a participa cu păreri (pozitive/ negative).
pentru textul : Drumul vieții cu papucii în mână deCred că botezul tău pe H. a trecut. :).
P. S. "Mă întreb dacă Infinitului i se poate aplica noțiunea de 'varietate', ceea ce ar implica o multiplicitate a lui". O face Cantor cand spune: „Trebuie să facem aici o distincție fundamentală între: (a) Infinitul actual crescător sau transfinit; (b) Infinitul actual necrescător sau absolut”. Dar, nu asta e problema. Recunosc ca pe Guenon nu l-am citit. Desi este din ce in ce mai citat in ultima vreme. Am o sugestie. De ce, in afara de poezie pe care (stii parerea mea) o "practici" cu mai mult decat cu succes (daca pot spune asa), nu inerci si eseistica. Pentru ca, sunt convins, ai ce spune. Si, in acest fel, Hermeneia cred ca ar avea de castigat. Cu pretuire, G. M.
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) deeh, se pare ca nu e chiar seceta in gradina poeziei tale. fiecare poem aduce cu el ceva din interiorul fiintei poetului. stim ca nu toate poemele au stralucire dar au valoare intrinseca. acest poem curge frumos, are cateva versuri deosebite: ' paianjeni veritabili privindu-mă prin lentilele groase ale literaturii', 'insecta anotimpului violet', 'să las urme și semne într-un timp galben de insomnii'. finalul aduce un aer pesimist, dar poezia isi poate revendica orice stari.
pentru textul : poezie răzuită denu mai şterge nimic. Nu aveam de unde să ştiu de ce şi din vina cui am regăsit un alt fel de comentariu sub text. Doar că mi se părea amuzant faptul că se băteau cap în cap. Atâta tot. Mulţumesc pentru explicaţii.
Eugen
pentru textul : Cvas de"Cand un text se loveste de un cap si suna a gol" - sigur este un cap de autor! Platon este chintesența rudimentelor filozofice! Ce e atât de greu?! Parcă am putea vorbi de istorie (și finalitate, uneori) fără a admite repetabilitatea (ciclicitatea, potrivit M.D.I, fiind unul dintre principiile ce-o fundamenteză) acesteia, ca experiment "up-gradat" - în spațiu și timp! Poate că ieșirea din post-modernitate, cu toate debarasările de concepte, axiome, propoziții filozofice axiomatice, lovite de desuetitudine, va decela noi esențe, din scoriile platoniacismului, desuet și defazat, temporal!
pentru textul : Câte ceva despre simțul intern dePagini