Sincer, eu nu vad vreo deosebire între 'prima unitate' și restul poemului. Textul îmi apare închegat, unitar. Iar maniera 'școlărească' ar putea să-i fie reproșată pe tot parcursul lecturii.
Văd aici mai degrabă un subiect abordat dintr-un unghi poetic ușor naiv, copilăresc însă plin de farmec și nicidecum de șantier, este însă doar părerea mea.
Margas
"Ninge grozav pe câmp la abator
Si sânge cald se scruge pe canal ;
Plina-i zapada de sânge animal --
Si ninge mereu pe un trist patinor...
E albul aprins de sânge închegat,
Si corbii se plimba prin sânge... si sug ;
Dar ceasu-i târziu... în zari corbii fug
Pe câmp, la abator, s-a înnoptat.
Ninge mereu în zarea-nnoptata...
Si-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupii licarind.
-- Iubito, sunt eu la usa înghetata... "
Mirela,
aşa cum spunea Virgil, Hermeneia nu are nicio legatura cu concursul de mai sus. aşadar nu din rea voinţă nu răspundem la întrebare. recunosc, nu te-am citit dar asta nu mă opreşte să îţi doresc realizări frumoase.
Lucia, imaginea "pedelelor curate ale cerului" din prima strofa e frumoasa. În strofa a doua , asocierea cu "rufele mamei" trebuie pastrata, dar formulat altfel. Trimiterea la " perdele cerului" sa nu fie atât de directa, sa fie mai voalat sugerata. Cele bune.
Poetul, omul care alege poezia peste trecerea unei prăpăstii cuvintele îi dau aripi si nu moare trăiește in noi ,mi-a plăcut textul tău Virgil o zi frumoasă încontinuare.
mulțumesc, paul. tu chiar ești poet. eu încă nu, doar sper că voi putea. și mulțumesc pentru bravo, deși nu-s chiar copil, senzația e aproape la fel ca atunci când rezolvam ceva la tabla și proful de mate zicea bravo, daniela :)
când am intrat eu pe site, măi bobadile, am intrat cu un chibrit aprins in mână. aveam un mandat, dat nu de poezie, sau de vreun moft de-al meu de a demonstra cine sunt și ce pot. simplu, știam că sunt o mică flacără de lumină. și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun in sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. pe situl ăsta nu era lumină! ceea ce scrieți voi, în textele voastre, pentru că pot spune cu mâna pe inimă că ceea ce scrieți voi NU e poezie ( much less literatură). ceea ce scrieți voi e un fel de aruncare de vopsea pe pereți, un fel de crucifix cufundat într-un borcan cu urina pe care-o numiți "artă". ceea ce mă miră pe mine nu e faptul că sunteți orbi, ăștia sunteți și asta e, ceea ce ma miră e faptul că profetul, care a înființat saitul, care știe foarte bine ce trebuie să scrie, să spună și să promoveze ( dacă tot îl vezi o valoare absolută), el însuși a devenit un Iuda, un apostat, un nefilim. trenul vostru, poleit cu tot felul de pretenții literare, fie că se numește hermeneia, agonia, roliternet, dekoliterar, etc. se îndreaptă ireparabil spre prăpastia fără fund a gunoaielor care ard, ard, ard, pentru că au fost deja condamnate eternului foc. asta mă doare pe mine, i asta e motivația mea, când într-un mod mai ocolit, uneori mai direct, vă mai scriu pe ici pe colo. fiți pe pace, eu nu sunt bolnav de invidie pe capacitățile voastre de a înnoda două vorbe trei profanități într-un așa numit "text literar", sau dibacia voastră în a contorsiona însemnătatea metaforei, pe mine nu ma impresionează târâșul vostru către elitism și nici nu ma interesează să călătoresc în trenul vostru narcisist. ceea ce doresc eu, Dumnezeu mi-e martor, e să vă spăl ochii de urdura lumească, luciferică, în ultimă instanță, care o duceți cu voi fără să vă dați seama ( trăgând și o biată Românie după voi ). dacă nu m-am făcut înțeles, bobadile, care mi-ești simpatic, și tu profetule mincinos, și tu, franciscane plin de ifose filosofice, și mai câțiva dintre voi cu evereste pretenții literare, vai mie!
sentimentul fragilităţii, lipsa certitudinii dar şi consolarea cu o incontrolabilă ascensiune, oferă, concentrat, un tablou "tăios". ceea ce e bine.
mai puţin bine,poate, cele două planuri, general, plural /particular, singular. aş fi văzut doar un plan, un tablou monolit, la persoana întâi, singular.
Nu știu cum să înțeleg aparatul tău critic Dorel, de aceea voi apela la ceea ce spui, cu dorința de a mă lămuri în următoarea privință: spui în subsolul textului tău Scrisoare: Postmodernism, optzecism și chiar modernism - iată concepte care pot deveni prejudecăți critice (fără să încerc să apăr textul!). Peste o mie (dar ce spun eu?! peste nici o sută!) de ani aceste chestii nu vor mai conta deloc iar în subsolul acestui text te observ cu afirmația: Un text bine frazat, dar care conține cel puțin două clișee caracteristice poeziei române de prin anii 60... deci deduc că șaizecismul, la fel ca și optzecismul sunt "chestii care (n.m.) nu vor mai conta deloc" sincer, aș aprecia un aparat critic definit, format adicătelea, pe care să îl observ, (aici pe Hermeneia) și să îl respect de va fi cazul, ceea ce voi încerca, în măsura timpului... poemul îmi place, dar nu îl consider reprezentativ pentru autor.
În graba redactării am mâncat nişte litere la "somnambul" şi "înnebunit". Dar ce e cu "apriorică"? Cred că ai dat-o în bară aici. Şi asta dovedeşte ceva. Nu vreau să spun ce...
Ştiu că eşti foarte frustrat şi fiind deconspirat ca PLAGIATOR îţi doreşti măcar să faci pe editorul deşi nu ţi-a cerut nimeni.
Pentru cei mai noi pe site las un link despre cazul grav de plagiat al lui Bobadil pentru a lămuri lucrurile : http://www.hermeneia.com/content/incident_de_plagiat_pe_hermeneiacom_0
e foarte ciudat acest text. prin felul in care sunt urmate imaginile, incurcate, amesteca ca sa vezi ceva. un fel de puzzle. e o viziune interesanta de identificare intr-un mediu. cumva, vorba lui noica, trecerea mediului extern in mediul intern. ai reusit sa tii tonul de mister pana la final si asta mi-a placut. " lucrurile prin tavan se dizolvă în graba șobolanilor în amărăciune pereții se rotesc pereții cedează camera intră în mine"
Un eseu interesant și cred că e un "spațiu creativ" în care te apleci cu multă străduință și chemare. Poate ar trebui menționat că personajul din "Zenobia" se identifica cu soția lui, într-un anume fel. Văzut și prin această prismă, romanul prinde și alte conotații, cred. Dar e doar o idee care duce în altă direcție. A vorbi despre Gellu Naum și opera lui este foarte greu; a-l încadra între suprarealiști când el nu se definea a fi printre ei, iarăși e complicat. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas la Paris și nu s-ar mai fi întors în țară? De multe ori m-am gândit la această posibilă opțiune a destinului său. Mă intrigă (și poate aici îmi găsesc răspunsul parțial) ce afirma ntr-un interviu oferit Simonei Popescu (despre care aminteai în eseu): „Ador oamenii care, asemeni magicienilor, declanșează cu cîteva cuvinte, cu cîteva linii, terifiantele crize de conștiință, acei oameni care opresc poeții pe stradă ca să le urle în urechi: renunțați la literatură, acei oameni care opresc atleții în momentul precis al aruncării discului ca să-i întrebe: la ce bun ?, acei oameni care deschid mormintele ca să elibereze viața, ospiciile ca să elibereze rațiunea. Gesturile lor sînt o serie de curse întinse unei false vieți, unei false iubiri, unei false rațiuni. Oamenii aceștia, de obicei, supără prin veșnica lor nemulțumire". Pentru că, nu-i așa? „Orice poet adevărat e un subversiv" (Gellu Naum).
mi- a placut comparatia ta intre poema asta amara si noaptea dintre Vinerea si Sambata Mare...s-ar putea sa ai dreptate- e pe aproape o Inviere si poate inca o moarte, si poate inca o Inviere si poate inca o moarte....cam asa-i cu poetii astia:-), si nu numai cu ei. Multumesc pentru semn si pentru purtarea de grija
un text măsurat, redactat care taie fără pasiune. singura parte care își permite să devină tandră este finalul. ca un fel de înlesnire mărinimoasă. am aproape impresia că a fost adăugată intenționat. ca un fel de anestezic, morfină, pentru cei ce nu pot citi pînă la sfîrșit arta realismului nepretențios de pînă acolo.
voi modifica dar la prima observaţie nu subscriu
bunica putea fi şi mama tatălui
mai mult, acea repetiţie ar putea fi socotită ca o întărire a ideii de mamă
Când un tânăr poet şi-a permis să-i atragă atenţia lui Arghezi asupra unei poezii mai puţin reuşite, maestrul i-a răspuns cam aşa
drăguţă trebuie să fii recunoscut drept valoros ca să-ţi poţi permite să scrii şi prost.
"ascult tînguirea coastelor casei
sorb liniștea aburindă a nopții" - versuri consecutive construite cu genitivul + primul fiind dublu (tânguirea coastelor casei). De evitat. Întotdeauna. Remarc şi eu finalul.
că versul acesta: "singurătate lipită cu obrazul de ferestră" (atenţie la omisiune!) mă face să văd atâtea ipostaze, atâtea tablouri care emoţionează puternic, încât restul aproape că nu simt să mai lecturez.
am remarcat începutul care se suprapune pe final. un portret al singurătăţii, pictat pe sticlă.
textul a fost postat la 5 minute dupa ce a fost scris..nu e o versiune finala, eu intervin dupa o vreme la ele nu imediat si nici daca mi/o sugereaza cineva. Pe de alta parte, aveti dreptate ..prea multe cuvinte de legatura... o sa ma gandesc, oricum multumesc de trecere, lectura si sugestii...
foarte mult "foarte bine" exista in acest poem. imi place excesiv imediat dupa prima strofa, totul. absolut. iar fara prima, poemul nu ar fi fost la fel. de bun.
o revistă care merită atenţie. subiecte şi autori, grafică, totul ales cu grijă. felicitări, Silviu Guga, Ioan Barb, felicitări colectivului de redacţie!
nu, yester, nu ai fost deloc rau, sunt altii si mai si, dar uneori e bine sa afli mai multe pareri, ca sa te indrepti. imi place ca esti unul dintre cei care pot sa vada ceva si in poezia mea. la titluri, eu de obicei nu ma gandesc prea mult, dar aici, intr-adevar poate fi vorba de o banalitate intre ghilimele. ma voi mai scrie, multumesc pentru ca te-ai oprit din nou pe aici. astept si alte pareri.
hmm, hmm nu m-am impacat niciodata cu chestiile mari. boldurile nici atat. am sa incerc sa-ti satisfac nevoia lirica, dar nu in seara asta, poate maine, vorba cantecului.
si stai cu flex, baza este in siguranta (deocamdata)
pi es: mereu am fost inapoiata( ma refer la moda, desigur)
cu unele imagini chiar reușite ”se lovesc oasele noastre între ele/şi asta sună muzical/ca o pereche de cătuşe abia desfăcute”. prima strofă mi se pare abuzată: ...și explodează, unii orbitor”
aș mai renunța la unele conjuncții și sterotipii”tu care mă cauți dintotdeauna”, ”mă conduci până la abndonarea totală”.
un text care însă lasă o urmă de oase dezvelite în iarnă.
S-ar putea ca uneori să exagerez, să nu privim la fel lucrurile. Dar mă gândesc uneori că poate te vei întreba data viitoare când vei vrea să scrii un comentariu "Dar dacă Bianca iar va exagera și va considera că am sărit calul?", și poate vei încerca să privești cu alți ochi ce ai scris. Și poate astfel făcând, intervențiile mele nu-și vor mai avea sensul, și nu vei mai avea ocazia să-mi spui că am exagerat. Ceea ce îmi doresc cel mai mult. Eu încerc de fiecare dată să privesc și din perspectiva celui care a scris, mi-aș dori ca și noi, care scriem comentarii, să ne gândim și la cei care ne citesc. PS Am citit articolul lui Bogdan cu interes și plăcere, e bine scris și cu tonul care ne lipsește în general în media, unde dacă se aruncă eventual cu pietre se aruncă numai în alții, pe când, așa cum a remarcat și Andu, aici textul ne pune pe toți în aceeași oală și ne spune cât de jalnici suntem cu toții (pe principiul, care mie îmi place, că la război nu există victime nevinovate). Iar comentariul lui Andu, că tot mă întreba, m-a făcut să zâmbesc, până la faza cu pricina. Ceea ce înseamnă că nu o analiză literară scorțoasă îmi doream, ci exact ce a ieșit, fără vulgarismul cu pricina doar. Asta așa, ca să nu te întreb și eu acum cine are ochelari de cal acum, dacă ai considerat că ți-am desființat întreg comentariul și n-ai observat că m-am referit doar la un amărât de cuvânt, bată-l vina, că e în dicționar, cred.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Sincer, eu nu vad vreo deosebire între 'prima unitate' și restul poemului. Textul îmi apare închegat, unitar. Iar maniera 'școlărească' ar putea să-i fie reproșată pe tot parcursul lecturii.
pentru textul : spre toamna nu ştiu cui deVăd aici mai degrabă un subiect abordat dintr-un unghi poetic ușor naiv, copilăresc însă plin de farmec și nicidecum de șantier, este însă doar părerea mea.
Margas
"Ninge grozav pe câmp la abator
Si sânge cald se scruge pe canal ;
Plina-i zapada de sânge animal --
Si ninge mereu pe un trist patinor...
E albul aprins de sânge închegat,
Si corbii se plimba prin sânge... si sug ;
Dar ceasu-i târziu... în zari corbii fug
Pe câmp, la abator, s-a înnoptat.
Ninge mereu în zarea-nnoptata...
Si-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupii licarind.
-- Iubito, sunt eu la usa înghetata... "
După cum vezi, diferenţă de ani lumină.
pentru textul : abator deMirela,
pentru textul : Premiile Concursului Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia” - Mizil - 2012 deaşa cum spunea Virgil, Hermeneia nu are nicio legatura cu concursul de mai sus. aşadar nu din rea voinţă nu răspundem la întrebare. recunosc, nu te-am citit dar asta nu mă opreşte să îţi doresc realizări frumoase.
Lucia, imaginea "pedelelor curate ale cerului" din prima strofa e frumoasa. În strofa a doua , asocierea cu "rufele mamei" trebuie pastrata, dar formulat altfel. Trimiterea la " perdele cerului" sa nu fie atât de directa, sa fie mai voalat sugerata. Cele bune.
pentru textul : Poem dePoetul, omul care alege poezia peste trecerea unei prăpăstii cuvintele îi dau aripi si nu moare trăiește in noi ,mi-a plăcut textul tău Virgil o zi frumoasă încontinuare.
pentru textul : poetul demulțumesc, paul. tu chiar ești poet. eu încă nu, doar sper că voi putea. și mulțumesc pentru bravo, deși nu-s chiar copil, senzația e aproape la fel ca atunci când rezolvam ceva la tabla și proful de mate zicea bravo, daniela :)
pentru textul : joia neagră decând am intrat eu pe site, măi bobadile, am intrat cu un chibrit aprins in mână. aveam un mandat, dat nu de poezie, sau de vreun moft de-al meu de a demonstra cine sunt și ce pot. simplu, știam că sunt o mică flacără de lumină. și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun in sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. pe situl ăsta nu era lumină! ceea ce scrieți voi, în textele voastre, pentru că pot spune cu mâna pe inimă că ceea ce scrieți voi NU e poezie ( much less literatură). ceea ce scrieți voi e un fel de aruncare de vopsea pe pereți, un fel de crucifix cufundat într-un borcan cu urina pe care-o numiți "artă". ceea ce mă miră pe mine nu e faptul că sunteți orbi, ăștia sunteți și asta e, ceea ce ma miră e faptul că profetul, care a înființat saitul, care știe foarte bine ce trebuie să scrie, să spună și să promoveze ( dacă tot îl vezi o valoare absolută), el însuși a devenit un Iuda, un apostat, un nefilim. trenul vostru, poleit cu tot felul de pretenții literare, fie că se numește hermeneia, agonia, roliternet, dekoliterar, etc. se îndreaptă ireparabil spre prăpastia fără fund a gunoaielor care ard, ard, ard, pentru că au fost deja condamnate eternului foc. asta mă doare pe mine, i asta e motivația mea, când într-un mod mai ocolit, uneori mai direct, vă mai scriu pe ici pe colo. fiți pe pace, eu nu sunt bolnav de invidie pe capacitățile voastre de a înnoda două vorbe trei profanități într-un așa numit "text literar", sau dibacia voastră în a contorsiona însemnătatea metaforei, pe mine nu ma impresionează târâșul vostru către elitism și nici nu ma interesează să călătoresc în trenul vostru narcisist. ceea ce doresc eu, Dumnezeu mi-e martor, e să vă spăl ochii de urdura lumească, luciferică, în ultimă instanță, care o duceți cu voi fără să vă dați seama ( trăgând și o biată Românie după voi ). dacă nu m-am făcut înțeles, bobadile, care mi-ești simpatic, și tu profetule mincinos, și tu, franciscane plin de ifose filosofice, și mai câțiva dintre voi cu evereste pretenții literare, vai mie!
pentru textul : daily trivia - morning vulnerabilities desentimentul fragilităţii, lipsa certitudinii dar şi consolarea cu o incontrolabilă ascensiune, oferă, concentrat, un tablou "tăios". ceea ce e bine.
pentru textul : tăiș demai puţin bine,poate, cele două planuri, general, plural /particular, singular. aş fi văzut doar un plan, un tablou monolit, la persoana întâi, singular.
Sixtus, cred ca trebuie corectat "cidată".
pentru textul : Ochi de jad deNu știu cum să înțeleg aparatul tău critic Dorel, de aceea voi apela la ceea ce spui, cu dorința de a mă lămuri în următoarea privință: spui în subsolul textului tău Scrisoare: Postmodernism, optzecism și chiar modernism - iată concepte care pot deveni prejudecăți critice (fără să încerc să apăr textul!). Peste o mie (dar ce spun eu?! peste nici o sută!) de ani aceste chestii nu vor mai conta deloc iar în subsolul acestui text te observ cu afirmația: Un text bine frazat, dar care conține cel puțin două clișee caracteristice poeziei române de prin anii 60... deci deduc că șaizecismul, la fel ca și optzecismul sunt "chestii care (n.m.) nu vor mai conta deloc" sincer, aș aprecia un aparat critic definit, format adicătelea, pe care să îl observ, (aici pe Hermeneia) și să îl respect de va fi cazul, ceea ce voi încerca, în măsura timpului... poemul îmi place, dar nu îl consider reprezentativ pentru autor.
pentru textul : ambiguu pentru ruperi de ritm și tăcere denu vei ajunge aşa nicăieri.
În graba redactării am mâncat nişte litere la "somnambul" şi "înnebunit". Dar ce e cu "apriorică"? Cred că ai dat-o în bară aici. Şi asta dovedeşte ceva. Nu vreau să spun ce...
Ştiu că eşti foarte frustrat şi fiind deconspirat ca PLAGIATOR îţi doreşti măcar să faci pe editorul deşi nu ţi-a cerut nimeni.
pentru textul : încă o zi perfectă dePentru cei mai noi pe site las un link despre cazul grav de plagiat al lui Bobadil pentru a lămuri lucrurile : http://www.hermeneia.com/content/incident_de_plagiat_pe_hermeneiacom_0
m-am pierdut prin opţiuni.
pentru textul : Adrian Munteanu- un trubadur tomnatic cu privighetori în suflet deacum că mi-ai spus am găsit.
mulţumesc.
e foarte ciudat acest text. prin felul in care sunt urmate imaginile, incurcate, amesteca ca sa vezi ceva. un fel de puzzle. e o viziune interesanta de identificare intr-un mediu. cumva, vorba lui noica, trecerea mediului extern in mediul intern. ai reusit sa tii tonul de mister pana la final si asta mi-a placut. " lucrurile prin tavan se dizolvă în graba șobolanilor în amărăciune pereții se rotesc pereții cedează camera intră în mine"
pentru textul : Punctum deUn eseu interesant și cred că e un "spațiu creativ" în care te apleci cu multă străduință și chemare. Poate ar trebui menționat că personajul din "Zenobia" se identifica cu soția lui, într-un anume fel. Văzut și prin această prismă, romanul prinde și alte conotații, cred. Dar e doar o idee care duce în altă direcție. A vorbi despre Gellu Naum și opera lui este foarte greu; a-l încadra între suprarealiști când el nu se definea a fi printre ei, iarăși e complicat. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas la Paris și nu s-ar mai fi întors în țară? De multe ori m-am gândit la această posibilă opțiune a destinului său. Mă intrigă (și poate aici îmi găsesc răspunsul parțial) ce afirma ntr-un interviu oferit Simonei Popescu (despre care aminteai în eseu): „Ador oamenii care, asemeni magicienilor, declanșează cu cîteva cuvinte, cu cîteva linii, terifiantele crize de conștiință, acei oameni care opresc poeții pe stradă ca să le urle în urechi: renunțați la literatură, acei oameni care opresc atleții în momentul precis al aruncării discului ca să-i întrebe: la ce bun ?, acei oameni care deschid mormintele ca să elibereze viața, ospiciile ca să elibereze rațiunea. Gesturile lor sînt o serie de curse întinse unei false vieți, unei false iubiri, unei false rațiuni. Oamenii aceștia, de obicei, supără prin veșnica lor nemulțumire". Pentru că, nu-i așa? „Orice poet adevărat e un subversiv" (Gellu Naum).
pentru textul : Romanul "Zenobia" - un continuum al lirismului naumian. Sunconștient și realitate, între "arta visatului" și cea a "amintitului", în contextul romanului demi- a placut comparatia ta intre poema asta amara si noaptea dintre Vinerea si Sambata Mare...s-ar putea sa ai dreptate- e pe aproape o Inviere si poate inca o moarte, si poate inca o Inviere si poate inca o moarte....cam asa-i cu poetii astia:-), si nu numai cu ei. Multumesc pentru semn si pentru purtarea de grija
pentru textul : Scrisori de la Diogene (I) deun text măsurat, redactat care taie fără pasiune. singura parte care își permite să devină tandră este finalul. ca un fel de înlesnire mărinimoasă. am aproape impresia că a fost adăugată intenționat. ca un fel de anestezic, morfină, pentru cei ce nu pot citi pînă la sfîrșit arta realismului nepretențios de pînă acolo.
pentru textul : viaţa de dincolo de fortral 2 debucură comentariile de sus, au căzut unde e nevoie, merci pentru apreciere paul, Laurenţiu, Adrian.
pentru textul : eşti cea mai aproape depărtare de(am corectat)
Daca spui tu, Stefan, ca era de asteptat...nu te pot contrazice. :) bine ai revenit. Adriana
pentru textul : Îngerii există desimpatic textul deși pe alocuri maniera este școlărească
pentru textul : Între cer şi Vale devoi modifica dar la prima observaţie nu subscriu
pentru textul : de ce? debunica putea fi şi mama tatălui
mai mult, acea repetiţie ar putea fi socotită ca o întărire a ideii de mamă
Când un tânăr poet şi-a permis să-i atragă atenţia lui Arghezi asupra unei poezii mai puţin reuşite, maestrul i-a răspuns cam aşa
drăguţă trebuie să fii recunoscut drept valoros ca să-ţi poţi permite să scrii şi prost.
"ascult tînguirea coastelor casei
pentru textul : tern de 6 desorb liniștea aburindă a nopții" - versuri consecutive construite cu genitivul + primul fiind dublu (tânguirea coastelor casei). De evitat. Întotdeauna. Remarc şi eu finalul.
că versul acesta: "singurătate lipită cu obrazul de ferestră" (atenţie la omisiune!) mă face să văd atâtea ipostaze, atâtea tablouri care emoţionează puternic, încât restul aproape că nu simt să mai lecturez.
pentru textul : defunctis amor deam remarcat începutul care se suprapune pe final. un portret al singurătăţii, pictat pe sticlă.
textul a fost postat la 5 minute dupa ce a fost scris..nu e o versiune finala, eu intervin dupa o vreme la ele nu imediat si nici daca mi/o sugereaza cineva. Pe de alta parte, aveti dreptate ..prea multe cuvinte de legatura... o sa ma gandesc, oricum multumesc de trecere, lectura si sugestii...
pentru textul : stop! cardiac defoarte mult "foarte bine" exista in acest poem. imi place excesiv imediat dupa prima strofa, totul. absolut. iar fara prima, poemul nu ar fi fost la fel. de bun.
pentru textul : din ce în ce mai galben deo revistă care merită atenţie. subiecte şi autori, grafică, totul ales cu grijă. felicitări, Silviu Guga, Ioan Barb, felicitări colectivului de redacţie!
pentru textul : Revista Algoritm Literar denu, yester, nu ai fost deloc rau, sunt altii si mai si, dar uneori e bine sa afli mai multe pareri, ca sa te indrepti. imi place ca esti unul dintre cei care pot sa vada ceva si in poezia mea. la titluri, eu de obicei nu ma gandesc prea mult, dar aici, intr-adevar poate fi vorba de o banalitate intre ghilimele. ma voi mai scrie, multumesc pentru ca te-ai oprit din nou pe aici. astept si alte pareri.
pentru textul : banalitate dehmm, hmm nu m-am impacat niciodata cu chestiile mari. boldurile nici atat. am sa incerc sa-ti satisfac nevoia lirica, dar nu in seara asta, poate maine, vorba cantecului.
pentru textul : cinema victoria desi stai cu flex, baza este in siguranta (deocamdata)
pi es: mereu am fost inapoiata( ma refer la moda, desigur)
cu unele imagini chiar reușite ”se lovesc oasele noastre între ele/şi asta sună muzical/ca o pereche de cătuşe abia desfăcute”. prima strofă mi se pare abuzată: ...și explodează, unii orbitor”
aș mai renunța la unele conjuncții și sterotipii”tu care mă cauți dintotdeauna”, ”mă conduci până la abndonarea totală”.
un text care însă lasă o urmă de oase dezvelite în iarnă.
pentru textul : suntem muzicali deMulțumesc pentru sinceritate! Dar aici limba engleză este un fel de viciu comun tuturor. tincuta
pentru textul : Statuia de nisip deS-ar putea ca uneori să exagerez, să nu privim la fel lucrurile. Dar mă gândesc uneori că poate te vei întreba data viitoare când vei vrea să scrii un comentariu "Dar dacă Bianca iar va exagera și va considera că am sărit calul?", și poate vei încerca să privești cu alți ochi ce ai scris. Și poate astfel făcând, intervențiile mele nu-și vor mai avea sensul, și nu vei mai avea ocazia să-mi spui că am exagerat. Ceea ce îmi doresc cel mai mult. Eu încerc de fiecare dată să privesc și din perspectiva celui care a scris, mi-aș dori ca și noi, care scriem comentarii, să ne gândim și la cei care ne citesc. PS Am citit articolul lui Bogdan cu interes și plăcere, e bine scris și cu tonul care ne lipsește în general în media, unde dacă se aruncă eventual cu pietre se aruncă numai în alții, pe când, așa cum a remarcat și Andu, aici textul ne pune pe toți în aceeași oală și ne spune cât de jalnici suntem cu toții (pe principiul, care mie îmi place, că la război nu există victime nevinovate). Iar comentariul lui Andu, că tot mă întreba, m-a făcut să zâmbesc, până la faza cu pricina. Ceea ce înseamnă că nu o analiză literară scorțoasă îmi doream, ci exact ce a ieșit, fără vulgarismul cu pricina doar. Asta așa, ca să nu te întreb și eu acum cine are ochelari de cal acum, dacă ai considerat că ți-am desființat întreg comentariul și n-ai observat că m-am referit doar la un amărât de cuvânt, bată-l vina, că e în dicționar, cred.
pentru textul : România la Eurovision 2008, între boys band și “boys bann” dePagini