Un poem care demonstrează maturitate din toate punctele de vedere. Foarte bine surprins si redat sentimentul golului, al pustiului, al neîmplinirilor raportate la grila simplă a vieţii obisnuite, plină de lucruri aparent simple, dar care au valoarea aceea de a umple. Discursul liric e firesc, de o naturaleţe seducătoare. Imaginile sunt redate de metafore nou-nouţe, sugestive ( viața mea e o cameră de hotel de două stele / din care pînă și gîndacii au plecat de teama pereților goi).
Ultima strofă e un maxim pe care îl putea atinge acest poem. Primul vers m-a purtat rapid prin filozofiile new age, apoi m-a adus ,,acasă", la o înţelegere perfectă a ceea ce simte uneori dumnezeu ( toţi si-au întors faţa de la mine...).
Admirabil! Mulţumesc autorului că mi-a făcut duminica asta atât de frumoasă si mi-am întors faţa spre un poem excepţional. Pentru tot ce am scris mai sus, evidenţiez acest poem împreună cu felicitări sincere!

m-oi gândi, Raluca, când textul se va fi răcorit...

mulțam de semn.

Perfect adevărat safir moderator, să știi că și eu am tot tăcut până acum la gogomăniile Alinei, dar există și o limită a răbdării uneori, mai ales când e vorba de diletantism încăpățânat din partea unora ce se trezesc peste noapte mari critici literari cu patalama mai mult sau mai puțin autentică. Și ei trebuie admonestați când dau cu bâta-n baltă, apoi văzând că nimeni nu zice nimic, ba încă mai sunt și încurajați, încep să se creadă mari axiologi. Mai mult, e vorba de principiu, dacă tot te apuci de criticalisme, cred că potrivit ar fi să se facă asta cu conștientizarea a ceea ce trebuie să însemne respectiva chestiune. A da variante de text care, atenție, "merg de scris", e o modalitate cel puțin hilară de critică și e o dovadă de imaturitate, de lipsă de responsabilitate a ceea ce faci, de subiectivism cras în a aborda lucruri sensibile cum ar fi descifrarea peisajului poetic al unei scriituri, ori a universului noetic al unui autor, și, dacă dorești, este "off topic" ceea ce spune Alina în majoritatea comentariilor ei. Are și critica, la fel ca și compoziția, o estetică a ei, care, prima, e chiar mai pretențioasă decât cea de-a doua. Apreciez și salut intervenția ta ca moderator în această dispută, te asigur că și eu, în primul rând, am în vedere respectul pentru autor și textul acestuia, dar care, ori unul ori altul, atunci când e cazul, se cuvin amendați, mai aspru sau mai cumințel, după cum le sunt gafele, sau paragrafele. Aici, fiind vorba de poezia mea, pe comentariul secțiunii mele pe care Hermeneia mi-a pus-o cu generozitate la dispoziție, fără să intru în tărâmul nimănui, am considerat că este cazul. La fel, nu consider că este nici "off topic" întrucât disputa pune în discuție, până la urmă, tot principii literare, de compoziție, de critică, ori de înțelegere a unei scriituri. În momentul în care voi încălca vreun regulament, în litera sau spiritul lui, te rog să mă faci atent. Cu respect și considerație, C.S.

am citit de mai multe ori textul si de fiecare data am ramas in aceeasi obscuritate. daca in prima strofa exista un oarecare fir al ideilor, strofa a doua (mie cel putin) nu-mi spune nimic. cred ca o exprimare mai degajata a ideilor ar face textul mai inteligibil si mai putin obositor pentru cititor.

totuşi un text frumos. cu toate rezervele autorului.

Mi-a plăcut partea mediană şi tenta de repetabilitate ezoterică, o karma înainte de vreme.

Aş face câte ceva cu banalul "pietre de moară".

Îi felicit pe câştigători. Acest concurs a creat emulaţie şi a stârnit orgolii, aşa cum era de aşteptat.
Poate în felul acesta vom deveni mai creativi, mai atenţi la ce se întâmplă în această comunitate literară, care cu trecerea timpului capătă personalitate şi se dezvoltă pe verticală, nu pe orizontală ca altele.

Felicitări lui Virgil Titarenco şi lui Călin Sămărghiţan pentru strădanie.

Cu stimă

am zis ce aveam de zis in primul comentariu, mai demult. nu trebuia sa raspund "istericalei" ulterioare a autorului, dar nu m-am putut abtine, dat fiind ca el nu s-a limitat la a-si apara textul, ci a trecut la aprecieri asupra numarului si calitatii lecturilor mele si nu doar asta. cred ca trebuia sanctionat verbal, de catre moderatori, pentru asta. oricum, recunosc, am raspuns in pripa, dar oricum mult mai corect politic daca vreti, pentru ca nu am criticat decit textul, iar pe autor pentru tonul folosit in text si nu pentru presupuse indeletniciri exterioare (hermeneiei) de-ale lui

Inceputul m-a dus spre Ibsen si Nora lui. "Cum pot păpușile să vorbească Să înghită întunericul de pe tâmple Să râdă cu gura până la urechi De glumele noastre idioate Cum pot aduna lumina De pe marginea Unui amurg cenușiu" plin de forta. apoi contrastul aparentei lor fragile, balansandu-se cumva pe muchia dintre sinceritate si regie: "Imi plac păpușile când cer de mâncare Cu glasuri subțiri De zăpadă Liliac mov și ceai aburind" poate de aceea "surubelnita de jucarie"? :) "Păpușile plâng Lacrimile lor merg la pediatrie Perfuzii pentru copiii săraci" Aici papusile tale se metamorfozeaza iarasi, in lumina unei pseudocaritati... Mi-a placut, tocmai prin multiplele usi pe care le deschizi spre interpretare. Adriana

și eu care credeam că este cel mai vloros...
dinule, cu cît ești mai scorțos cu atît ești mai ridicol. ai reușit să mă amuzi.

Un mediator pe care îl respect al acestui site mi-a reproșat că fac comentarii scurte și generalizate ori oarecum emoționale și acord penițe usor, astfel subminând valoarea intrisecă a recompensării.. În schimb alți autori au spus că din contră, comentariile sunt lungi și neînsoțite de peniță. Le cer scuze și unora și altora. Se întâmplă să fie așa. La un text bun să nu simți nevoia să-l explicitezi, iar la un text mai puțin bun să simți nevoia de-a fi alături de autorul respectiv și să-l susții, atât cât poți. O să sune poate ridicol pentru unii, dar invățătura creștină ne învață a-l ajuta pe cel în nevoie și nu pe cel cu preaplinul său. Celui în nevoie dacă e posibil, dă-i cu prisosință. Cu preaplinul său celălalt se va descurca, dar cel săracit, fie și pentru o clipă, poate cădea. Pe de altă parte, fiind oameni și timpul și neștiința, mușcă adesori nesățioase din plinitatea încercărilor noastre. Desigur, am înțeles sensul logistic al semnalului dat de moderator și îl găsesc din punctul lui de vedere întemeiat, dar numai din punctul lui de vedere, altfel vă rog lăsați-mi posibilitatea de-a mă exprima în măsura și de măsura a cât pot eu. Poemul de sus e un poem impresionist pentru mine, pentru că privește viața și o înregistrează în tușe rapide de penel, fără a vea timpul necesar de-a o investiga în mod academic. Poetul e absorbit ca-n cuva unei mașini centrifugale de sentimentul care-l domină și se lasă astfel purtat de acesta. El transmite o magie a vitalității în mișcare care te învâluie și care te cucerește fără somare. Face presiunea sangvină a cititorului să treacă de cota 9, pe unde aceasta nu a mai călcat demult, poate din anii tinereții sau din timpul vreunui bungee jumping (cine a avut ocazia).Iar ca text, e undeva la confluența dintre proza din Jurnalul unui basketbalist al lui Jim Caroll și poezia lui Charles Bukoswki. Deci ca atare acest poem face ceea ce i se cere poeziei în mod plenar să instituie: necomunul, nefirescul. Ca anume cu acesta să te smulgă din banalul vieții tale de zi cu zi și să te ia la sinele poetului, în universul acestuia,dându-ți astfel posibilitatea de a simți și altfel. Dacă alături de acesta și sinele tău înflorește și dacă alături acolo îți simți și forța ta de minusculă gâză cum crește exponențial, atunci poetul și-a făcut meseria și tot ce trebuie să spui este: EXCELSIOR. .

Hmm... am ceva texte doar in proza. Sa ma concentrez mai intai pe partea asta, zici? Ok. Incerc. Cred ca am publicat mai mult texte ca cel de mai sus pentru ca am crezut ca mi se potrivesc mai bine, pe parcurs am uitat de tehnica:)).

Și eu îți mulțumesc, Oriana, și mă bucur cu atît mai mult dacă nu aceasta ți-a fost intenția. Te așteptăm cu texte noi și pe tine.

Linea, cred ca, si fara un dictionar in fata, as putea sa scriu pagina intregi despre mana :-))) Recunosc, este unul dintre simbolurile care ma obsedeaza. "În anul în care ne cunoscusem, noi am devenit fără să știm, ostatecii mâinilor noastre, dintr-un simplu nod.."... asta ma lasa fara grai. Asta este, mai mult nu pot spune aici. Virgil, nici eu nu fac foarte-foarte bine incadrarea asta, mai ales pentru ca o consider, in ceea ce scriu, putin fortata. Sunt insa mai usurata pentru ca ai spus si tu vorbele astea :-) Cu inceputul... daca ai sti cat m-am invartit in jurul lui. Asa s-a scris. Asa a iesit si nu vrea sa fie modificat. Fiind un text care se doreste oarecum "dicteu al constiintei", am lasat sa iasa la iveala mai mult ca oricand paradoxurile. Am vazut foarte puternic acest paradox intr-un om, si asa am simtit sa-l redau. Ma mai gandesc insa, spui ca e defectuos.... defectuos as in "straniu"; "fara sens" sau pur si simplu prost scris? :-)) as fi extrem de recunoscatoare daca mi-ai spune, e greu de-aici sa-mi dau seama cat am reusit sau nu sa transmit cu chestia asta, si sunt foarte interesata sa perfectionez modul in care reusesc sa transmit paradoxurile, in genere.