citind poemul m-am simțit împietrit în cadrul ferestrei, ca într-un tablou în care eu sunt cel pictat.

nu am suze Andu. Ce te faci?

Adică semnul mirării trebuie să se sinucidă ca să răspundă întrebărilor din cărți? Sau dimpotrivă, pentru a naște aceste întrebări?
Eu zilele astea am văzut un ștreang atârnat într-un bar de rock din Pilio. M-am gândit că omul, după prea mult rock și ceva tequilla, vrea să-și ia viața. Adică după ce epuizează ceea ce îi place, desigur... așa să fie și cu semnul mirării? Funcție de răspunsul Dvs Domnule 'doi de a un li și câțiva zei' o să vă dedic un poem pe care l-am scris mai demult. Asta doar dacă v-ar putea interesa așa ceva it's a matter of course.
Grafica este deosebită așa cum ne-ați obișnuit, felicitări încă o dată!
Margas.

penultima strofă, cea cu cheile, e surplus. nu ştiu ce vrea să spună.
ultima strofă, mă duce cu gândul la actualul masacru care se derulează în siria, per total, numai partea cu " lopata în dreapta şi cana în stânga" are ceva de spus. dar e doar o părere personală, nu sînt critic literar.

Sapphire, pentru ca ai intrebat, e ceva ce voi nu stiti, respectiv ceea ce mi s-a transmis. sa spunem ca mesajul e in contextul in care Oriana e unde e, iar eu, undeva in Europa...Aranca e doar stima apelor...si Cezar Petrescu zicea ceva...sau te poti gandi mai departe la Lostrita lui Vasile Voiculescu... nu poate fi vorba de un jurnal ci mai repede notatii pe marginea unui jurnal (al vietii), daca tii neaparat...faptul ca ceea ce se petrece aici sau acolo la Venetia, nu este decit o scenografie propusa traita; si tu daca ai fi privit Canaletto de la 20 cm, original, ai fi dorit sa iti imbrace/coloreze o parte din viata. cit despre "aglomerare" de metafore samd, permite-mi sa ma simt in perioada bleu a vietii mele.

despre pahar, ca e plastic: ce rea e animalele astea care devorasc egoitatile launtrice (sic) si si si vulnerabilitatea (rea, domle, reaua!) ca are dantura proasta si eu impart tu imparti el o imparte. dar, cel mai tare e ca poezia vietii e, la propriu cu toane. crezi ca se poate mai multa claritate?

Eu nu am nimic cu acea domnisoara batrana de pe agonia decat in masura in care reuseste sa prosteasca pe unii ca tine si sunt destul de multi (multe) din pacate. Si vezi cum ti-ai modificat tonul? Ai renuntat la pupincurism, de ce nu faci asa si pe agonia, mai ales cand chiar e cazul, acolo nu esti tot tu? Iar de mine te poti amuza cat vrei, e ca si cum ai rade de taica-tu, o chestie fireasca la varsta ta. Inca o data scuze de off-tpoic, iar daca e sa revin la reducerea la absurd, este o metoda matematica de demonstrare a unei teorii care porneste de la premisa ca aceasta este falsa (de fapt, ca negatul acesteia este adevarat). Apoi se utlilizeaza niste instrumente matematice si logice care conduc la un rezultat fals, deci... premisa de la care s-a pornit era falsa. Mai exista si inductia incompleta pentru generalizare si alte metode, dar nimic nu are de-a face cu paralelele. Aceea este o axioma a geometriei euclidiene si nu se supune reducerii la absurd. Poti sa-mi exemplifici ceva coerent nu doar bubbles bubbles?

Mi-am făcut puțin timp, așa că încerc să vă răspund. Din punctul meu de vedere, mișcarea New Age este, exact așa cum se caracterizează, sincretic ă. Deci, lipsită de fundament, și orice își trage sevele din ea este aleatoriu, indiferent de scopurile pe care și le propune. Făcând o analogie - un copac fără rădăcină nu va reuși să dea fruct. Este, însă, un curent care a găsit aderență în mediul socio-istoric prezent tocmai prin lipsa lui de profunzime - un fel de ideologie fast-food, pe care o poți prinde din zbor și care, chiar prin relativismul pe care îl afirmă, nu obligă la nimic. Deși nu contenește să susțină că își găsește esența în principii (nu unul, ci mai multe, păcat că nimeni nu le definește), în adevăruri, în valoros; alăturarea dintre relativism și principiu constituie cel puțin paradox, vizibil cu ochiul liber, de îndată ce treci dincolo de promisiunuile zugrăvite în culori pastelate și sclipitoare. Dar să vedem ce spun chiar ei, despre ei. „Mișcarea New Age este sincretistă, adică combină și sintetizează învățături și principii religioase valoroase și plauzibile.” Gravă confuzie (probabil că nu neintenționată, însă dovedind un bun managenent) între sinteză și sincretism, care nu sunt nicidecum unul și același lucru. Guenon definește cele două noțiuni în „Scurtă privire asupra inițierii”, cap. „Sinteză și sincretism”, astfel: „Sinteza, prin definiție, pleacă de la principii, adică de la ceea ce este cel mai interior; ea merge, s-ar putea spune, din centru spre circumferință, pe când sincretismul se menține pe circumferința însăși, în multiplicitate pură, într-un fel „atomică”, și în amănunțirea indefinită a elementelor luate unul câte unul, considerate în ele însele și pentru ele însele, și separate de principiul lor, adică de adevărata lor rațiune de a fi”. „Sincretismul, înțeles în adevăratul său sens, nu e nimic mai mult decât o juxtapunere de elemente e proveniență diversă, adunate „din afară”, pentru a spune astfel, fără ca vreun principiu de ordin mai profund să le unifice. Este evident că o asemenea acumulare nu poate constitui cu adevărat o doctirna, după cum nici o grămadă de pietre nu poate constiui un edificiu.” Cu toate acestea, mișcarea New Age susține că „sintetizează principii religioase valoroase și plauzibile”. Care este algoritmul în funcție de care se stabilește valoarea, de vreme ce chiar doctrina lor susține, cum aminteam mai sus, că „Totul este relativ”? Din moment ce morala este considerată necorespunzatore cu portretul omului pe care ni-l propune curentul New Age, mergându-se până acolo cu negarea ei, încât se ajunge absolvirea de vină a lui Hitler și Stalin, văzuți drept simple instrumente ale istoriei? Idee deloc nouă, dealtfel, pe care o putem găsi nu numai în filosofie, ci chiar și în lucrările tradiționaliștilor, la J.Evola, de ex., care vorbește de supra-istorie, doar că acolo termenul implică cu totul alte conotații. Și apoi, câtă valoare are un „principiu religios plauzibil”, când plauzibil implică, în chiar înțelesul sau, o doză de îndoială? Admit, totuși, că doar dintr-o neglijență termenii „sincretism” și „sinteza” au fost încorporați în aceeiasi frază. Dar, cum cele două noțiuni nu pot coexista, va trebui să mă hotărăsc asupra uneia. Și o voi lua istoric, începând cu originea mișcării, fără să am pretenția că voi reuși o tratare exhaustivă. 1) New Age și-l revendică, printre fondatori, pe unul din exponenții marcanți ai transcedentalismului, pastorul Ralph Waldo Emerson. Născut într-o familie unitariană (și tatăl său era pastor) și primind o educație unitariană, ulterior influențat de lecturile din Vede și de operele scriitorilor deiști, el readuce în discuție unitatea divinității, negând sacralitatea lui Isus - însă acest aspect era deja inclus în doctrina unitariană (referindu-mă la Biserica Unitariană, mă voi feri să folosesc cuvântul „religie”, întrucât această refuză dogma, unul din cele trei aspecte fundamentale care definesc religia). Dacă privim din perspetiva istorică, însă, vom vedea că nici măcar în sec XIV, când Biserica Unitariană a luat ființă, această idee nu era noua, ci dimpotrivă. Originile sale se găsesc prin începuturile creștinismului, fiind, dealtfel, „mărul discordiei” dintre eboniți, reprezentanții curentului iudaist, și cei ai curentului neoplatonizant. O împăcare între cele două curente au încercat, ulterior, adopționiștii, care aduceau un fel de „soluție de compromis” - Isus născut om, însă adoptat ca Fiu prin botezul în Iordan. Apoi, să nu uitam că dogma Treimii a fost consolidată, în cadrul Creștinismului, abia în sec. IV, de către Părinții capadocieni, și consfințită prin Conciliul de la Constantinopole, în anul 381 - poate o încercare de a lega creștinismul cu celelalte tradiții (budhista, extrem-orientală, iudaică) unde Triada ocupă un loc mai mult central, mai mult sau mai puțin ocultat (în sensul de ascuns) în scripturile fiecăreia. Deci, la începuturile sale, creștinismul pleacă de la ideea unui Dumnezeu unic, întrupat (sau nu, după opinia unora) în Isus. 2. O altă idee aflată la temelia unitarianismului este „libertatea de conștiință”, liberul arbitru. Pe care New Age o transformă, filtrând-o, probabil, prin islamism, în final proclamându-l pe om egal cu Dumnezeu ( voi reveni asupra acestui aspect). Ideile despre liberul arbitru și despre natura funciarmente bună a omului sunt răspândite în cadrul creștinismului de către călugărului Pelagius și combătute cu vehemență de teologia lui Augustin din Hipona.În conceptele New Age, care, de fapt, se înrudesc mai degrabă cu doctrina pelagiană, se acceptă totuși că unii oameni, aleșii Dumnezeului Unic, nu trebuie să mai treacă prin ciclul de reîncarnări - ceva similar cu „predestinații” pe care îi întâlnim în teologia augustiniană! - o altă dovadă de asimilare haotică, de sincretism dus la extrem. 2). Deasupra transcendentalismului, New Age mai pune o „piatră”, și anume Teosofia, pe care ei o traduc prin „înțelepciunea divină”. În ce constă ea, ce își propune? Nici mai mult, nici mai puțin, decât „redarea învățăturii pierdute a antichității”, fără a-și trage însă rădăcinile dintr-o grupare (doctrină) tradițională unitară și FUNCȚIONALĂ care să legifereze o astfel de pretenție, știut fiind că transmiterea unor astfel de învățături este condiționată de continuitate, orice ruptură în lanțul transmisiei fiind fatală. De unde și imposibilitatea de duce mai departe o „învățătura pierdută”. În „Scurtă privire asupra inițierii”, René Guenon atrage atenția asupra faptului că orice organizație „nouă” ce se pretinde purtatoarea învățăturilor prime trebuie să aibă o filiație clară cu una „consacrată” și existentă, pentru a fi credibilă. Teosofia, însă, își arogă origini într-o scriptură mai mult decât discutabilă, aparținând unui popor „necunoscut”, scrisă într-o limbă „misterioasă”, emanând, nici mai mult nici mai puțin, din ocultism. De fapt, după opinia mea, nu emanând din ocultism, ci emanând ocultism, în accepțiunea actuală a cuvântului. Printre altele, teosofia susține că „maeștrii iluminați”- unde unde intră, la grămadă, Lao-Tze, Buddha, Hermes Trismegistos, Pitagora, Zoroastru, Moise, Isus, Mohamed... și alții! – „își continuă evoluția spre dumnezeire prin reîncarnări repetate” ajutând, din când în când, „ființe umane, mai puțin luminate, să ajungă la nivelul maeștrilor. De asemenea, ei oferă revelații acelor ființe umane ce sunt acordate spiritual.” („acordarea spirituală” de care se vorbește aici trebuie să fie constatată, conform legilor inițierii, de către una din grupările de care vorbeam mai sus, la care aspirantul trebuie să adere, dacă este admis, firește, alminteri fiecare din noi s-ar putea considera cât se poate de... acordat!) Și iarăși apare o alăturare de noțiuni incompatibile în simultaneitate: iluminarea ține de inițiere, pe când revelația ține de mistic; prima are caracter activ, implicând o „calificare” a celui ce tinde spre ea,voința lui și, nu în ultimul rând, existența unei „călăuze” care să-i coordoneze primii pași și să-i arate cum să se acomodeze cu entitățile din lumea subtilă pe care le va întâlni. Ea trebuie să facă parte dintr-o organizație tradițională activă. Inițierea, însă, nu reprezintă nicidecum iluminarea, ci - așa cum etimologia cuvântului arată - doar poarta deschisă spre ea, contribuția fiecărei persoane care tinde spre o astfel de desăvârșire fiind absolut necesară. Iar desăvârșirea aceea nu are nimic comun cu „lumea astrală și mentală” de care vorbește teozofia, acestea ținând de cel mult de psihic, nu de transcedental. Prin iluminare, se urmărește o „întoarcere în sine”, nu o „ieșire din sine”. Spre deosebire de inițiat, misticul se caracterizează printr-o atitudine pasivă, el fiind un fel de receptacul ce primește influențe din afară, fără a contribui prin nimic la aceasta (mai mult, o atitudine activă ar duce la categorisirea lui drept „fals mistic!). Dar mă opresc aici, subiectul în sine este foarte vast și nu e loc să dezvolt mai mult. Un alt simbol al New Age-wlui și al teosofiei este „Epoca Acvariană” (când lumea va intra sub semnul Vărsătorului). Asta îmi amintește de teoriile de aceeași sorginte, astronomică, ce susțin că Moise, coborând de pe Muntele Sinai, „s-a supărat” pe evreii ce își făcuseră, drept idol,un taur din aur; motivul, însă, ar fi unul total diferit de cel cunoscut din scrieirile biblice, și anume că lui Moise i se revelase faptul că omenirea trecuse din Era Taurului în cea a Berbecului ( a se vedea Mielul prin care este simbolizat Isus) deci nu existența „chipului cioplit” ar fi fost problema, ci...doar ceea ce el reprezenta! Nu pot să văd aici decât un alt exemplu de sincretism și confuzie - asimilarea astornomiei care nu este, de fapt, decât o consecință a legilor manifestării universale, nu principiul care o coordonează. 3) New Age-ul susține, apoi, că antropozofia lui Steiner este o „ramură a teosofiei”, când este bine știut faptul că Steiner, tocmai prin aceasta, s-a rupt de teosofie în 1913, înființând Societea Antroposofică. 4) Mișcarea „Eu sunt”, altă ramură a teosofiei, își propune „răspândirea la scară planetară a conștiintei lui Hristos” adică un fel de iluminare în masă, care, evident, nu poate fi decât o parodiere a celei reale, și nu pot să nu-mi amintesc de sloganul „prin cantitate spre o nouă calitate”. Termenul „scară planetară” anulează necesitatea unei calificări, a unui efort personal, nu pot să văd în el nimic mai mult decât un fel de promisiune a atingerii „stării edenice” prin metode care n-au nicio legătură cu țelul propus, pentru că nici măcar nu-i întrezărește dimensiunile.Ca să-l citez pe Aristotel din memorie, nu putem caută esența când nu știm în ce constă ea. Despre Spiritismul pe care New Age în ridică la rangul de metodă de cunoaștere a spiritualității nu voi spune decât că, în opinia mea, singura legătură dintre acesta și Spiritualitate constă în rădăcina comună a celor două cuvinte. Ar mai fi Karma și reîncarnările, dar însăși prezența lor printre atâtea elemente creștine constituie doar o altă dovadă de sincretism. Să nu mai vorbim despre Yoga, practicată de către membii mișcării în scopul pătrunderii în „lumile astrale”. Însă cei care practică Yoga în cunoștință de cauză atrag atenția asupra faptului că e nu este decât o metodă de control supra vieții psihice, că ea nu trebuie ruptă de doctrina budhista și că nu trebuie practicată decât sub îndrumarea unui „guru” ce este continuatorul unui „mandat” primit de la Shiva. Și iarăși sesizăm caracterul de continuitate al trasmiterii infomației.Or, New-Age-ul se dezice de orice doctrină, chiar și de budhism, din care preia, pe apucate, câte ceva. „Omul egal cu Dumnezeu” mă duce cu gândul la Omul Universal din Islam, dar, firește, mișcarea New Age a omis faptul că acesta nu trebuie confundat cu „omul ordinar”.Doctrina Islamul atenționează asupra diferențelor. Omul Universal este caracterizat, că să spun așa, de o dezvoltare indefinită de-a lungul celor trei axe ce constituie crucea tridimensională - două în plan orizontal, specifice manifestării umane, cea de a treia în plan vertical, prin atingerea transcendentului. ( El este „sinteza tuturor realităților esențiale (haqâiq) ale Existenței. (...) Omul Universal este Polul în jurul căruia evoluează sferele Existenței, de la prima până la ultima. El este Unic și durează cât Existența.” - Abd al-Karîm al- Jîlî). Transcendent la care New Age face numeroase apeluri la nivel discursiv, dar care îi rămâne străin, pentru că punctul central, cel de la care se plecă spre desăvârșire și în care se resoarbe desăvârșirea, îi lipsește.

Eu vin acum dintr-un spațiu al tăcerilor..Lumea lucrurilor mici mici, și licurici.. Să mă iertați așadar amândoi, tu, femeie cu litere italice și tu, barbatul care scrie aici. E un tandem, în care simt ca și cum s-ar roti pe un disc cele șapte culori ale luminii și s-ar auzi așa un: zzzzzzzzzzzzzzt, ce definește un act erotic ce culmină cu flesh-urile ce îți rîmân pe retină în timp..Toate succesiunile de imagini ale clipei se regasesc aici, condensate într-un amestec dintr-un bărbat și o femeie. E un experiment, deci, în a surprinde ce se compune într-o clipă de extaz.. ..se rotește, se rotește înebunitor în substanță o clipă de divinitate, în timp ce te iubești cu celălalt..

Poate ca ar fi mai bine sa stau in banca mea, dar uite ca nu stau, pentru ca nu fac referire aici la "25 de ani de lectura" ci la "25 de ani de stiut ca in disputele dintre femei nu e bine sa te bagi" :-) Insa totusi, vreau sa-mi spun parerea sincera aici, Ada scrie poezie, Ada are nerv si o anume perspectiva pe care o ofera cititorului. Ea poate ca scrie impulsiv si nu prea slefuieste, insa e sincera, iar asta se simte, cel putin la mine. Si chiar daca uneori nu ii iese "instant"-ul la perfectiune, versul e viu. Eu unul astept ca ea sa mai posteze pe aici, o impresie nu se poate forma asa, din trei-patru texte, unless e ceva catastrofal, ceeace nu e cazul deloc. Alma, mi se pare ca noi doi am imbatranit diferit, nu mi-o lua in nume de rau please. Tot ce trebuie sa acceptam este ca nu suntem vreun guru niciunul. E asa de simplu si usor de acceptat, nu crezi? Cu scuze de interventie, Andu

aproximarile ne salveaza uneori...sau (macar) ne scuza, nu? un text limpede, ca apa aceea cu alge...as pune o penita, dar (iarasi?) nu ma simt capabila de un comentariu care sa o justifice. O fi ora de vina...sau poate faptul ca am incremenit in atmosfera poeziei tale. chiar mi-a placut! fara rezerve.

am văzut ultimul comm :) Cristina, faci cum vrei tu, este poezia ta!

in opinia mea, Andu Moldovan si-a exprimat (cam neargumentat, ce-i drept) o parere despte textul (!) tau - nu tocmai magulitoare, cei drept. i-ai raspuns cu un atac la persoana. folosind un vocabular care nu-si are locul, aici. considera-te, te rog, avertizat.

eu cred ca femeia e mult mai reală, in fapt. imi place ca esti cosmopolit. cred ca si tie, glezna ei.