Ioana, mulțumim de atenționare, voi interveni și acolo. În rest, și intervenția ta este neregulamentară, Emil a atras atenția cuiva în calitate de editor, referitor la regulament: nu se fac comentarii la comentarii, iar pentru asta nu este nevoia să ia nimeni nimănui apărarea. Apreciez că ne atragi atenția și asupra a ceea ce ne scapă, dar aceasta nu face ca intervenția lui Emil să fie mai puțin justificată.

textul tau este oarecum criptic, titlul il arunca in conul asta de umbra, privit asa din ignoranta mea de a nu cunoaste povestea cu Ilizarov si edecarul sau...altfel, un text pe care il simt rigid si un pic neinspirat la final.

da, este evident că mai trebuie lucrată. și încă mult. cred că voi reveni astăzi asupra ei

Nicholas Dinu, ma amuzi, pentru ca din lipsa de argumente te impiedici in propria ta logica. In primul rind, greselile de tastare sint cu totul altceva decit gramatica. Dar nu-i bai, asta e un argument prea cliseistic folosit de cei care nu prea au de ce sa se ia. Citind un clasic in viata, pot sa folosesc cum vreau calificativul "prost" si tu stii exact la ce m-am referit. Am dat un calificativ scrierilor tale si nu persoanei. Uita-te la primul meu comentariu! Totul a fost exclusiv pe text, chiar daca a fost dur. In schimb, raspunsul tau a fost legat exclusiv de persoana mea. Te-ai bagat in caracterizari elucubrante asupra persoanei doar ca sa aperi o sintagma aberanta. Si ca sa citez acelasi clasic in viata: ma doare in toi de avertizarile tale.

Iata un text interesant, un amestec, aproape un conglomerat de stiluri p.s. incearca sa iti completezi profilul personal

Silviu, mulţumesc de lectură şi comentariu. Mi-am amintit acum că am găsit în arhivă un text care se voia o replică la o poezie de a ta care îmi plăcuse. pt. că am uitat să o postez atunci, o voi face aici. sper să nu te supere.

pomul cebesere
pomul cebesere
e un pom fragil
cel mai fragil din livada cu vişini

dachin l-a văzut şi-a zis

la umbra pomului cebesere
am stat şi-am plâns
văzul care mi s-a dat
pentru că am putut să văd
şi atunci mi-am amintit

ce să fac cu binele
nu există decât în măsura în care există răul
ce să fac cu răul
nu există decât în măsura în care există binele
ochiul meu e setat pe cifre
în zile pare
vede bine
în cele impare
rău
nervurile lui îmi duc spre creier
imagini de pe care nu s-a desprins
de tot amintirea cuiva
ghicit deasupra pătuţului
vag i-am zărit demult
zâmbetul
l-am desenat o singură dată
semăna cu o fotografie de a lui chaplin

ce fructe face acest pom
cine le culege

cine ne culege pe noi silviu
uneori grăbit
sau poate la timp
chiar înainte de căderea brumei

Dinamic text si foarte bine scris, caci vad scena luptei. Remarc: "atârni de mine/ de parcă te-ai da/ în caruselul minunilor/ sus jos/ avion cu motor/ propulsat în pat dintre brațele mele/ ce viteză/ ce zâmbet alungit/ se lipește-n perete/ ca un abțipild", "munte prăbușit în groapa înaltă", "niciodată nu m-am ridicat mai istovit de pe tine" si faptul ca ai scris din punctul de vedere al unui observator, pe un ton neutru sau chiar empatic ("zvâc de viață împăturit în capotul oranj", "atarni de mine") desi ai rolul tau in text. Sentimentul pe care l-am simtit a fost unul de tristete, parere de rau. Multe semnificatii... intr-un cuvant, imi place! Subtitlul imi pare usor redundant. Cu prietenie, LM

Va multumesc pentru popasul vostru si comentarii. Nu mai am diacritice la calculator...

un text destul de reusit desi putin cam prea descriptiv pe alocuri. cu siguranta are impact mai ales prin anumite detalii.

Mai putin titlul (si deci si finalul) poemul este reusit, pentru ca Emil ne surprinde din nou cu acest vartej de imagini care deja incep sa-i poarte numele. Dar, atentie, Emil nu scrie de dragul de a scrie, ci de dragul vietii pe care el o traieste la limita, experimentand senzatii care isi gasesc locul doar in cuvinte aparent dezacordate. El inoata intr-o mare fara pesti, este o mare a singuratatii absolute, acolo doar trecutul mai traieste, prezentul si viitorul sunt timpi imaginari, dar imaginatia este mai cuprinzatoare decat timpul insusi. Niciodata nu se va intoarce insa omul in acel trecut, pentru ca acel trecut se regaseste acum intr-o dimensiune plina de monstri, acestia se numesc amintiri iar ele, amintirile, fac pace cu omul doar atunci cand nu te mai doare... asta este ceea ce poemele (cele reusite, ca acesta, desigur) lui Emil ne transmit: durerea imaginatiei care intrerupe tot ceea ce este pentru noi firesc pentru a ne infatiseaza o alta lume, cea pe care, sunt sigur, Emil o vrea a poeziei nascute dintr-o forma extraterestra de durere. Bobadil. P.S. In mod normal, as fi insemnat textul cu o penita, dar vad ca a facut Oriana gestul, iar datorita lamentarii din titlu nu cred ca textul merita doua penite. Daca faci efortul sa schimbi titlul si finalul Emile, textul merita toata aprecierea. Parerea mea, desigur.

Am citit al cincilea nesomn acum câteva zile și am revenit. După ce am citit încă o dată ceea ce m-a făcut să revin ("Oare poate o pasăre să își aducă înapoi cîntecul sau o pădure foșnetele?"), mi-am amintit că, într-o după-amiază, trecând prin centru la o oră mai liniștită, un rotocol de păsări cântătoare mi-a atras atenția pe deasupra copacilor și-mi păru rău că nu știam ce nume poartă.

Uite-l pe unul foarte periculos care se cheama Stefan Ciobanu. Imi cer scuze pentru cele ce urmeaza, dar mi se pare dezamagitoare atitudinea unui autor in care am crezut. Cu totii ne credem poeti, si mai putin oameni. Stefan, ti s-a atras atentia omeneste asupra unor greseli. Raspunsul tau a fost cel putin mitocan in opinia mea. Si daca eu spun lucrul asta, eu care ma consider o persoana de bun simt si rar iau atitudine, ar trebui sa-ti dea de gindit. Pentru mine atitudinea ta e evidenta: tu esti marele poet care face site-ului un serviciu. Am vazut clar si atitudinea ta fata de hermeneia. E un site auxiliar pentru tine, pacat insa ca nu ai inteles oportunitatile care ti se ofera. Spre deosebire de alte site-uri, indiferent de simpatiii, aici editorii aplica regulamentul, ca de aia e regulament ca sa fie aplicat. By the way, Stefan, nu te retine nimeni sa-ti iei zborul spre inalturi, ma mir ca ai si nimerit intr-un loc asa de mic cu biserici bine cladite. Bine macar macar ca sunt bine cladite. Pacat de atitudinea ta, am vazut acum ce poti. Macar de-ar fi fost un text bun sa te cramponezi de niste greseli. Vorba aia, ai o carte esti poet te doare-n cot de restul aplaudacilor. Nu suport si nu voi suporta niciodata atitudini de geniu pustiu. Tu doar ai fost mitocan. Mai multe nu mai vreau sa spun ca mi s-a acrit. Exista un regulament si vad ca toti se cred poeti si toti cred ca poetilor nu li se aplica. Iata-l pe unul foarte scirbit, Emil

Mi-a plăcut foarte mult timbrul vocii, cum s-a pliat pe poem. Ţi-a ieşit foarte "trist şi cu efect", adică foarte bine scena în care actorul interpretează asta: "brațele tale labirint știu sa țină piept inimii/știu să țină inima la piept/
sînt gata./am pus creionul jos/și termometrul și hîrtia și apa."
Şi, aici, ar trebui să te opreşti, Corina. Trebuie să laşi spectatorul, cititorul în poem, chiar dacă urechea, să zicem, că se mai ţine într-o zdreanţă de carne ca în filmele lui Tarantino, tu mă laşi acolo, uimită, siderată dar mă laşi acolo. Ies eu dacă vreau. Râd.

Frumos ai mai introdus şi acest vers, această zicere rotundă, frumosă, cu greutate: "Tu, ştii, cine sunt? - frumos pronunţată, cu timpi cu tot...

În general, nouă, nu ne prea iese cu recitatul propriilor poeme, dar ţie ţi-a reuşit. Ai transmis perfect emoţia.

așa este, am improvizat și textul mizează exclusiv pe schimbarea de macaz din final.