Un fel de 'dixit et salva anima mea' se vrea acest poem scris parca de un poet cu familie grea si facturi mari la curent si la supermarket. Umbra de suprarealism valoros din cele cateva versuri se pierde intr-o lumina intelectualista care prajeste carnea ideii mai ceva ca la un barbeque. Te pune pe ganduri, intr-adevar, de exemplu te intrebi oare de ce Poetul nu corecteaza de atata timp typo-ul 'vedict' iar mascariciul de Paul Blaj il mai si citeaza cu respectivul typo inclus in pretul gandirii sale nepretuite spunand ca portiunea asta i-a placut cel mai mult.
E un poem acceptabil, insa departe de Tipperary ca sa zic asa.
Si incetati sa va mai laudati sau sa va criticati ca prostii pe orgolii ca nu mai e funny, cel putin nu pentru un vizitator normal de site literar. Si mai terminati si cu Scriptura, mai ales tu Nicodeme, ca o sa arzi in flacarile Iadului, nu ti-e frica zau asa?
Domnule Virgil, mulţumesc pentru trecere şi opinie. E un text mai vechi şi în momentul în care l-am conceput, aşa am simţit. De fapt, acesta ar fi cam singurul motiv pt. care postez: ca să aud cât mai multe păreri critice si pertinente. Oricum, o să ţin cont de opiniile dumneavoastră şi ale colegilor de pe site. Citesc multă poezie virtuală şi nu numai, există si pe hermeneia autori pe care îi citesc constant de ceva timp. Doar că abia acuma m-am hotărât să-mi deschid şi eu un cont.
Aşa cum spuneam, iata-mă la final. Am citit tot şi, cu părere de rău, nu a meritat. În prima parte, am crezut că avem de-a face cu o mână sigură, acum, aş spune că tremură nepermis de mult.
Povestea în sine e un soi de doua feluri de nimic. Când au fost inserate pasajele aproape sf (pachetul de ţigări/cuplul rupt parcă din povestea eroului - apropo, au rămas neexplicate!) vedeam deja un final neaşteptat, care să închindă, rotund, povestea. În loc de asta, nimic - ea se scuză că l-a folosit, inconştient, dup-o plasă întinsă de iubitul ei, el publică, totuşi, schiţa şi rămâne cu impresia că cei doi l-au manipulat pentru a scrie o poveste a lor, pe care, mai apoi, s-o nege, rămânând totuşi in ea. Adică bla bla bla, dacă-mi permiteţi, sau bla bla telenovist. :).
La partea tehnică, la fel de rău. Am să pomenesc doar de ghilimele: atunci când ele nu sunt folosite pentru a atrage atenţia asupra unei erori/invenţii lingvistice vrute, acestea nu se folosesc, domnule, sub nicio formă pentru a evidenţia ironia, metafora etc... În felul acesta, jigniţi inteligenţa cititorilor. Personal, la faze de genu', arunc cartea cât colo :). Ar mai fi erori de topică, punctuaţie, redundanţe şi multe, multe discuţii despre stil.
In concluzie, dacă mi-ar fi permis un sfat, acela ar fi să rămâneţi la poezie, acolo vă descurcaţi bine spre admirabil. Cel putin, din ce-am citit eu la d-voastră.
ai ajuns si tu celebra odata, bucura-te de cele 15 minute de celebritate, si apoi vezi ce faci cu durerea aia de crap sau de stiuca, vezi incearca sa o dregi cu un somn
îți deplang chiar si moartea
intre zidurile ce își reglează tonul
ca pe o tensiune oscilantă
descalta-te de
luciul pantofilor dornici
de trepte
descălțate
în lacrimile mele
se desfac atâția maci să-si spună
un singur cuvânt
doar unul singur
și să se închidă la loc
într-o sadica tăcere
Alma, cred că am deviat mult de la subiect. Acum ce facem? Psihanalizăm autorul și copilăria lui, ori îi interzicem să mai scrie în limba română doar pentru că avem impresia că el nu simte ori nu înțelege la fel ca toți ceilalți limba? Sau poate e vorba mai degrabă de un procedeu de înstrăinare a unui autor de ceea ce scrie și simte? Nu ai de unde să știi ce am simțit atunci când am scris un text sau altul, la fel cum nu ai de unde să știi ce copilărie am avut. Accept ideea că unora nu le place ce și cum scriu, la fel cum nici mie anumiți autori, însă, mai bune sau mai rele, sunt textele mele la care accept critici pertinente, dar până la urmă eu ca autor hotărăsc ce și cum, decizia îmi aparține. Eugen.
Titlul nu e tocmai potrivit.
Poemul e bun.
Versul
"ai trecut de labirintul îngust al neliniștii"
m-a facut sa revin si sa las aici un comentariu, in speranta ca il vor aprecia si alti cititori trecatori.
"labirintul îngust al neliniștii" - poate fi si titlu de volum.
trec peste faptul ca am facut o urare despre care, iata!, s-a discutat mai mult decat despre poem si nu-mi cer scuze pentru complezenta. asa sunt eu invatata, sa urez ce e de urat tuturor, la timpul potrivit, mai ales ca ziua sf valentin a devenit traditionala peste tot in lume. dar daca tot am integrat atat de bine mcdonald's in romania, de ce am fi atat de circumspecti cand ne ureaza cineva happy valentine's? cu sinceritate recunosc ca nu m-a sifonat faptul ca nu mi s-a urat back sau nu mi s-a multumit, cum se obisnuieste, si cam atat cu amabilitatile. poemul de mai sus este un poem de dragoste. "popotica" este binecunoscutul (sper) alint al lui eminescu pentru veronica micle, asa cum este si "momoti". "emin" o alinta pe iubita lui in diverse feluri, asa cum si veronica il alinta pe eminescu. prima parte a textului este un citat dintr-o scrisoare a poetului pentru veronica si, in poem, vrea sa spuna: iata adevaratul limbaj de dragoste al poetului nepereche si al temutului publicist care stiti foarte bine cum, unde si de ce a murit, dupa cum stiti, la fel de bine, cand unde si de ce a murit si iubita lui veronica. daca trebuie sa intru si in zona imaginarului, ma conformez. maine. doar sa-mi spuneti. yours (a voastra)
Chiar ca metalmorphosis, Partea asta mi s-a parut foarte buna:
"o venă răsucită în jurul alteia și alteia
ca un furtun vechi de baie
pînă cînd ghemul devine o inimă
în pieptul altui fluture metalic
lași viața să curgă pînă la toxic"
Si din punctul meu de vedere paranteza din al doilea vers nu prea are sens, adica nu aduce nimic nou, din cauza asta, eu cel putin, as elimina-o.
ok - cu siguranta ca eu nu stiu multe lucruri mai mult sau mai putin elementare in poezie. dar crede-ma ca acest lucru este valabil si pentru tine. dar trec peste asta pentru ca nu imi pun mintea cu tine. ce vreau sa iti spun este ca a spune "primele doua versuri sint nesimtite" este un atac. pentru ca problema este destul de echivoca, vreau sa te avertizez ca am doua posibilitati. una este sa te sanctionez daca nu iti ceri scuze de la nicodem. a doua este sa nu fac nimic. dar, sa nu te superi daca vei primi de acum incolo atacuri la adresa versurilor tale, daca se va spune ca scrii versuri nesimtite sau execrabile, sau scolaresti sau etc. si mai ales sa nu vii sa te plingi la mine prin e-mailuri pentru asta. pentru ca este cutia pandorei pe care ai deschis-o tu. se deschide sezonul liber la vinatoare de vrajitoare.
„la marginea unei vieţi ruptă de oboseală
de un somn ce-ar fi trebuit să crească bun”
Tocmai "somnul" acesta mi-a obosit într-atât viaţa!
Până ea, viaţa, a dat cu mine de toţi pereţii, să mă trezesc!
Aranca, Aranca, ce m-as face fara tine si altii care-mi atrag atentia cand e cazul ca mananc litere, uneori cuvinte (sau le pocesc)!. Multumesc (a cata oara?)
incepind de la titlul care imi aminteste de vreun subpunct nou in regulament, si o eroare fatala de incadrare a textului in alta categorie decit info si pina la riscul de a ridica o ceata de dusmani pe hermeneia, afirmind ca e un text prost beton. 1. are are e o repetitie voita? pentru ca suna a bilbiit. 2. singele nu e deloc compatibil cu reclamele frivole. 3. e ca atunci cind este o exprimare fumata rau, si eu o utilizez, ,dar, na, nu ma gindeam ca si un autor ca tine care realmente se respecta. 4. focul e blînd? aripi de fier? ziarele - solutie temporara? fii serios. din ce secol vii? 5. este un text atit de slab/fragil, incit nici nu am chef sa mai caut argumente. sper sa nu intervina niciun moderator cu ideea ca ma fac de ris, sa mi inchida gura. sa stii, acelasi text, as putea sa l laud in critica astfel incit sa i pot da si steluta, dar am preferat sa ma exprim asa, fiindca nu imi place delocul. ecaterina
mă bucur Elena că ai citit texte mult mai bune la mine, oricum nu ţin minte care. Îţi mulţumesc pentru comentariul nici prea prea nici foarte foarte, întâmplător aceasta e o poezie care mie mi-e aproape de suflet. Totuşi o voce nu cred că poate fi sensibilă, pe ansamblu sau nu, dar auzul tău sau al altora poate fi uneori sensibil.
Scobitura gâtului l-a preocupat și pe pacientul englez, însă aici este un loc în care te "oprești din iubit", și aproape că asta se transformă într-o figură de stil. Ce se întâmplă dincolo de această oprire? Ne spune tot poetul: "privitul în suflet". "Cotidiană" ca multe alte poezii ale lui Virgil, ne lasă aici în suspans, care e sensul interzis: cel înspre înăuntru, sau cel înspre înafară? Oricum, ambele răspunsuri se susțin.
Textul tau are o aroma aparte, un soi de senzualitate a inceputurilor, a primei atingeri...e ceva deopotriva vinovat si special... asta e senzatia pe care o am. Timid iti sărut cu palmele obrazul rece tresar cand buzele aspre mușca ușor din golul degetelor pierdute in gesturi Eu as reformula sintagme de genul "obrazu-ți rece", "mușcară ușor" etc... fii aici cu noi prezenta si nu situa demersul poetic pe un calapod nepotrivit... cred ca ar trebui sa ai curajul de a continua, de a nu te opri la cateva versuri... trebuie sa te arati pe tine, cu sinceritatea celui caruia nu-i pasa decat de adevar.
Pentru că am avut o zi foarte aglomerată am pus o muzică zen și am purces la citirea a ceea ce s-a scris pe aici. Recunosc, am interlocutori mult mai inteligenți decît mine. Aș vrea însă să îi mustru că nu folosesc diacritice, mai ales pe Mădălina. A trebuit să fac ceva muncă manuală dar nu am mai prididit să mai editez și diacriticele. Deci, pentru că comentariile intră în corpul textului v-aș ruga să faceți acest pustiu de bine și să puneți diacritice și eventual să vă editați comentariul înainte de a apăsa butonul „Publică”.
De asemeni nu aș vrea să se considere că după comentariul meu a venit sfîrșitul lumii și nu mai aveți voie să postați ceva.
Deși am citit ce s-a scris și poate am să fac referiri pe ici pe colo totuși nu am să răspund neaparat vreunui comentariu. Poate mai încolo. Deocamdată însă am să scriu ce cred eu. Deci, în primul rînd eu cred că nu sînt poet. Deci nefiind poet și nici intelectual, mă simt de multe ori mai relaxat. N-are nimeni nici o pretenție, așa că pot să aberez fără să mă fac prea mult de rîs. Am să fiu deschis, nici prin vis nu mi-a trecut că întrebările mele vor cîștiga un așa mare interes. Că dacă știam mă strofocam să le fac mai mișto. Dar eu le-am pus acolo doar așa dintr-o curiozitate de individ care din cînd în cînd mai scrie cîte un text poetic și are nevoie de opinii. Abia apoi mi-am dat seama că treaba devine serioasă și devine o masă rotundă. Ca de obicei, ideile mele geniale vin din întîmplare. Deci, eu cîteodată scriu texte poetice. Și aici nu sînt de acord cu Adrian. Sau cel puțin mie nu mi se potrivește grila lui. N-am început să scriu nici de moft și nici de narcisism sau flexarea mușchilor. Deși uneori acum o mai fac și pe asta. Anyway, cred că are dreptate Adrian cînd spune că îți reușește scrisul cînd suferi. Aș adăuga și cînd ești îndrăgostit cu adevărat (ceva foarte rar întîlnit). Deși în esență suferința și dragostea probabil pe undeva ajung să fie sinonime. Dar scriu de multe ori prost. Poate de cele mai multe ori. Iar întrebarea mea s-a născut din această observație asupra modului cum eu privesc la ceea ce scriu și cum afectează asta calitatea (reușita, valoarea, etc) textului meu. Pentru că să nu ne înșelăm, not all poems are born equal. Nu toate textele poetice se nasc reușite. Oricît ne-ar fi nouă de dragi și oricît am crede noi că ele sînt efluviile proprii și personale ale amorului nostru cu muza. Nope. Multe texte sînt proaste. Și de aceea m-am tot întrebat. Așa la modul pur ingineresc (deși unii veți fi oripilați de folosirea acestui cuvînt blasfemiator aici, dar aveți milă cu un biet inginer). Mi-am pus cele trei întrebări. Și de aici vine răspunsul meu. Dacă veți avea bunăvoința să îl citiți. Experiența mea este că în mod natural sînt o persoană perfid de tolerantă cu mine însumi. Oricît aș vrea să fiu altfel. Sînt cumplit de critic cu ce scriu alții dar față de textele mele, deși le citesc și le recitesc de multe ori (și tai și spînzur și măcelăresc – să îmi vedeți manuscrisele de pe la 16-18 ani..), totuși mă trezesc că tot mereu mai scapă cîte o perlă de rasoleală sau superficial. Deci, dacă ar fi să mă iau după primul răspuns aș cam da-o în bară. Chiar că îmi vine să mă autoflagelez uneori. În ce privește al doilea răspuns, tare aș vrea să pot să o fac. Dar, așa cum spuneam, n-am școală bîjbîi și eu căutînd idealul. Uneori nici criteriile după care să-l caut nu le am. S-au îndurat unii pe parcursul timpului să mă lumineze – n-am să dau nume aici ca să nu se fudulească. LOL, (iaca că am scos și un emoticon!) – dar m-au ajutat, uneori chiar unii critici dușmănoși care m-au biciuit pînă la carne. Unii dintre ei nici acum nu au habar cît de mult m-au ajutat. Asta deci m-a dus deja la a treia întrebare. Deci, nu știu alții cum sînt dar eu, cînd mă gîndesc la poezie și la felul cum scriu, trebuie să recunosc că atunci cînd (în momente de grație) reușesc să ies din mine și să mă transfer în mintea cititorilor mei, mai ales a celor nemiloși, și să îmi privesc și judec textele cu exigență și cruzime, chestia asta mă ajută. Enorm. Pentru că la urma urmei (nu-mi mai amintesc dacă am citit asta undeva sau o discutam cu cineva deunăzi) dar noi de fapt scriem pentru cititori, și numai pentru ei. Și nu e nici o rușine în asta. Nu înseamnă că facem mercantilism sau manelism. Deși se poate să facem și asta. Dar tocmai de aceea sînt nume pe străzi, ca să știi pe ce stradă te afli. Dacă ești pe strada manelelor scrie mare: strada manelelor. Dacă ești pe strada poeziei sau a avangardei, scrie clar: strada poeziei, strada avangardei, strada esteticii, etc. Nu poți să faci confuzie, să fim serioși. Sau chiar dacă faci confuzie unul sau doi pași pînă la urmă tot îți devine clar că ai sau n-ai nicio legătură cu tanka, Homer, Bukowski, Villon, Goethe, Eminescu sau Blaga. Deci nu prea accept ideea că oamenii pot încurca străzile. Dar toți ăștia au scris ca să fie citiți, admirați, și, de ce nu, citiți chiar după moarte. De alții. Deci, mica(sic!) mea observație (mai ales în ceea ce mă privește) este că oricît mi-ar plăcea mie ceea ce scriu (copilașul acela durduliu de care vorbea Adriana), totuși nu voi putea niciodată să îi dau o tonsură așa cum trebuie pentru că eu îi sînt tată (sau mamă, mă rog, cum doriți). Va trebui să îl las să fie expus la rigorile unei lumi care nu are neaparat milă de el dacă vreau să iasă ceva din el, ceva apropiat de un anumit ideal. Deci va trebui să îmi înfrînez, să îmi restrîng, să îmi consider amendabile și corectabile toate exigențele sau opiniile mele, oricît de mult aș crede că ceea ce văd îmi place.
...un text frumos, Virgil. simt că transmiți în ambele modalități de comunicare același experiment senzorial.apreciez și modalitatea în care te ferești de locurile comune. atent, cu gânduri bune, paul
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Un fel de 'dixit et salva anima mea' se vrea acest poem scris parca de un poet cu familie grea si facturi mari la curent si la supermarket. Umbra de suprarealism valoros din cele cateva versuri se pierde intr-o lumina intelectualista care prajeste carnea ideii mai ceva ca la un barbeque. Te pune pe ganduri, intr-adevar, de exemplu te intrebi oare de ce Poetul nu corecteaza de atata timp typo-ul 'vedict' iar mascariciul de Paul Blaj il mai si citeaza cu respectivul typo inclus in pretul gandirii sale nepretuite spunand ca portiunea asta i-a placut cel mai mult.
pentru textul : secretele noastre împrumutate deE un poem acceptabil, insa departe de Tipperary ca sa zic asa.
Si incetati sa va mai laudati sau sa va criticati ca prostii pe orgolii ca nu mai e funny, cel putin nu pentru un vizitator normal de site literar. Si mai terminati si cu Scriptura, mai ales tu Nicodeme, ca o sa arzi in flacarile Iadului, nu ti-e frica zau asa?
Domnule Virgil, mulţumesc pentru trecere şi opinie. E un text mai vechi şi în momentul în care l-am conceput, aşa am simţit. De fapt, acesta ar fi cam singurul motiv pt. care postez: ca să aud cât mai multe păreri critice si pertinente. Oricum, o să ţin cont de opiniile dumneavoastră şi ale colegilor de pe site. Citesc multă poezie virtuală şi nu numai, există si pe hermeneia autori pe care îi citesc constant de ceva timp. Doar că abia acuma m-am hotărât să-mi deschid şi eu un cont.
Cu stimă,
pentru textul : Autumnal deBot Eugen
Aşa cum spuneam, iata-mă la final. Am citit tot şi, cu părere de rău, nu a meritat. În prima parte, am crezut că avem de-a face cu o mână sigură, acum, aş spune că tremură nepermis de mult.
Povestea în sine e un soi de doua feluri de nimic. Când au fost inserate pasajele aproape sf (pachetul de ţigări/cuplul rupt parcă din povestea eroului - apropo, au rămas neexplicate!) vedeam deja un final neaşteptat, care să închindă, rotund, povestea. În loc de asta, nimic - ea se scuză că l-a folosit, inconştient, dup-o plasă întinsă de iubitul ei, el publică, totuşi, schiţa şi rămâne cu impresia că cei doi l-au manipulat pentru a scrie o poveste a lor, pe care, mai apoi, s-o nege, rămânând totuşi in ea. Adică bla bla bla, dacă-mi permiteţi, sau bla bla telenovist. :).
La partea tehnică, la fel de rău. Am să pomenesc doar de ghilimele: atunci când ele nu sunt folosite pentru a atrage atenţia asupra unei erori/invenţii lingvistice vrute, acestea nu se folosesc, domnule, sub nicio formă pentru a evidenţia ironia, metafora etc... În felul acesta, jigniţi inteligenţa cititorilor. Personal, la faze de genu', arunc cartea cât colo :). Ar mai fi erori de topică, punctuaţie, redundanţe şi multe, multe discuţii despre stil.
In concluzie, dacă mi-ar fi permis un sfat, acela ar fi să rămâneţi la poezie, acolo vă descurcaţi bine spre admirabil. Cel putin, din ce-am citit eu la d-voastră.
Seara faină!
pentru textul : noiembrie cu o voce pe fundal (ultima parte) deai ajuns si tu celebra odata, bucura-te de cele 15 minute de celebritate, si apoi vezi ce faci cu durerea aia de crap sau de stiuca, vezi incearca sa o dregi cu un somn
pentru textul : portarul de la spital de...deci văd că intră bine. am înțeles Ioana, do you feel me? atent, fii și tu atentă, paul mă bucur că am atâtea comentarii de la tine. pe text.
pentru textul : blogbadil deși probabil și cuvîntul „perceptele” care se scrie corect „preceptele” în limba română
pentru textul : Banii - frica, dorinţa şi gândirea deîți deplang chiar si moartea
intre zidurile ce își reglează tonul
ca pe o tensiune oscilantă
descalta-te de
luciul pantofilor dornici
de trepte
descălțate
în lacrimile mele
se desfac atâția maci să-si spună
un singur cuvânt
doar unul singur
și să se închidă la loc
într-o sadica tăcere
pășeste cu grija
pentru textul : Doliu deprintre sâmburi în căutare...
Alma, cred că am deviat mult de la subiect. Acum ce facem? Psihanalizăm autorul și copilăria lui, ori îi interzicem să mai scrie în limba română doar pentru că avem impresia că el nu simte ori nu înțelege la fel ca toți ceilalți limba? Sau poate e vorba mai degrabă de un procedeu de înstrăinare a unui autor de ceea ce scrie și simte? Nu ai de unde să știi ce am simțit atunci când am scris un text sau altul, la fel cum nu ai de unde să știi ce copilărie am avut. Accept ideea că unora nu le place ce și cum scriu, la fel cum nici mie anumiți autori, însă, mai bune sau mai rele, sunt textele mele la care accept critici pertinente, dar până la urmă eu ca autor hotărăsc ce și cum, decizia îmi aparține. Eugen.
pentru textul : Mica țigariadă deTitlul nu e tocmai potrivit.
pentru textul : de la dreapta la stânga dePoemul e bun.
Versul
"ai trecut de labirintul îngust al neliniștii"
m-a facut sa revin si sa las aici un comentariu, in speranta ca il vor aprecia si alti cititori trecatori.
"labirintul îngust al neliniștii" - poate fi si titlu de volum.
trec peste faptul ca am facut o urare despre care, iata!, s-a discutat mai mult decat despre poem si nu-mi cer scuze pentru complezenta. asa sunt eu invatata, sa urez ce e de urat tuturor, la timpul potrivit, mai ales ca ziua sf valentin a devenit traditionala peste tot in lume. dar daca tot am integrat atat de bine mcdonald's in romania, de ce am fi atat de circumspecti cand ne ureaza cineva happy valentine's? cu sinceritate recunosc ca nu m-a sifonat faptul ca nu mi s-a urat back sau nu mi s-a multumit, cum se obisnuieste, si cam atat cu amabilitatile. poemul de mai sus este un poem de dragoste. "popotica" este binecunoscutul (sper) alint al lui eminescu pentru veronica micle, asa cum este si "momoti". "emin" o alinta pe iubita lui in diverse feluri, asa cum si veronica il alinta pe eminescu. prima parte a textului este un citat dintr-o scrisoare a poetului pentru veronica si, in poem, vrea sa spuna: iata adevaratul limbaj de dragoste al poetului nepereche si al temutului publicist care stiti foarte bine cum, unde si de ce a murit, dupa cum stiti, la fel de bine, cand unde si de ce a murit si iubita lui veronica. daca trebuie sa intru si in zona imaginarului, ma conformez. maine. doar sa-mi spuneti. yours (a voastra)
pentru textul : Aníron i e círatha na Valannor deChiar ca metalmorphosis, Partea asta mi s-a parut foarte buna:
"o venă răsucită în jurul alteia și alteia
ca un furtun vechi de baie
pînă cînd ghemul devine o inimă
în pieptul altui fluture metalic
lași viața să curgă pînă la toxic"
Si din punctul meu de vedere paranteza din al doilea vers nu prea are sens, adica nu aduce nimic nou, din cauza asta, eu cel putin, as elimina-o.
pentru textul : metalmorphosis deProzodia îmbracă perfect starea în astă noapte când:
„e smoală cu crini şi pericol iubite
castroane cu stele se sparg sus de cer
şi palmele noastre alintă cuţite
şi lumea se plimbă cu paşi de-ofiţer
e linişte-n noapte,-i răpciune iubite
castroane cu stele se sparg sus de cer
şi lumea se culcă pe cant de cuţite
şi inima bate ca un pas de-ofiţer”
Circularitate perfectă cu… „diferenţe”; centrul palpită; păcat că „şi inima bate ca un pas de-ofiţer” sună „ca dracu’ „ ieşind din text
pentru textul : Hemoragii deok - cu siguranta ca eu nu stiu multe lucruri mai mult sau mai putin elementare in poezie. dar crede-ma ca acest lucru este valabil si pentru tine. dar trec peste asta pentru ca nu imi pun mintea cu tine. ce vreau sa iti spun este ca a spune "primele doua versuri sint nesimtite" este un atac. pentru ca problema este destul de echivoca, vreau sa te avertizez ca am doua posibilitati. una este sa te sanctionez daca nu iti ceri scuze de la nicodem. a doua este sa nu fac nimic. dar, sa nu te superi daca vei primi de acum incolo atacuri la adresa versurilor tale, daca se va spune ca scrii versuri nesimtite sau execrabile, sau scolaresti sau etc. si mai ales sa nu vii sa te plingi la mine prin e-mailuri pentru asta. pentru ca este cutia pandorei pe care ai deschis-o tu. se deschide sezonul liber la vinatoare de vrajitoare.
pentru textul : noapte cu plată deexcelent! mi-a relaxat ziua. deși mă tem că doamna ștefan se va deranja.
pentru textul : canon deboba, ai greșit fundătura,..., aici se pun bazele unui monument nostalgic și încheie-ți prohabul că ți se vede deontologia...:)
pentru textul : noaptea în care am tușit de„la marginea unei vieţi ruptă de oboseală
pentru textul : eu când nu vreau să mor nu mor dede un somn ce-ar fi trebuit să crească bun”
Tocmai "somnul" acesta mi-a obosit într-atât viaţa!
Până ea, viaţa, a dat cu mine de toţi pereţii, să mă trezesc!
Aranca, Aranca, ce m-as face fara tine si altii care-mi atrag atentia cand e cazul ca mananc litere, uneori cuvinte (sau le pocesc)!. Multumesc (a cata oara?)
pentru textul : Duios șurub deincepind de la titlul care imi aminteste de vreun subpunct nou in regulament, si o eroare fatala de incadrare a textului in alta categorie decit info si pina la riscul de a ridica o ceata de dusmani pe hermeneia, afirmind ca e un text prost beton. 1. are are e o repetitie voita? pentru ca suna a bilbiit. 2. singele nu e deloc compatibil cu reclamele frivole. 3. e ca atunci cind este o exprimare fumata rau, si eu o utilizez, ,dar, na, nu ma gindeam ca si un autor ca tine care realmente se respecta. 4. focul e blînd? aripi de fier? ziarele - solutie temporara? fii serios. din ce secol vii? 5. este un text atit de slab/fragil, incit nici nu am chef sa mai caut argumente. sper sa nu intervina niciun moderator cu ideea ca ma fac de ris, sa mi inchida gura. sa stii, acelasi text, as putea sa l laud in critica astfel incit sa i pot da si steluta, dar am preferat sa ma exprim asa, fiindca nu imi place delocul. ecaterina
pentru textul : o soluție temporară demă bucur Elena că ai citit texte mult mai bune la mine, oricum nu ţin minte care. Îţi mulţumesc pentru comentariul nici prea prea nici foarte foarte, întâmplător aceasta e o poezie care mie mi-e aproape de suflet. Totuşi o voce nu cred că poate fi sensibilă, pe ansamblu sau nu, dar auzul tău sau al altora poate fi uneori sensibil.
pentru textul : strada mântuleasa deComiţi constant erori ortografice şi nu numai. De ce nu-ţi reciteşti textele după ce le postezi?
pentru textul : ascult marea deScobitura gâtului l-a preocupat și pe pacientul englez, însă aici este un loc în care te "oprești din iubit", și aproape că asta se transformă într-o figură de stil. Ce se întâmplă dincolo de această oprire? Ne spune tot poetul: "privitul în suflet". "Cotidiană" ca multe alte poezii ale lui Virgil, ne lasă aici în suspans, care e sensul interzis: cel înspre înăuntru, sau cel înspre înafară? Oricum, ambele răspunsuri se susțin.
pentru textul : cu sens interzis demuțumesc, aștept.
pentru textul : snapshot denu mai pune titlul in corpul textului. foloseste numai formatul de titlu si subtitlu al site-ului
pentru textul : Cerul cu patru petale deDaca esti prost, Francisc, de ce ne spui si noua?
pentru textul : Zbor deasupra unui cuib de hamburgeri deAșa este Alma, nimeni nu știe de unde vine nici încotro se îndreaptă ceea ce anticii numeau nebunia divină.
pentru textul : Transeptul deTextul tau are o aroma aparte, un soi de senzualitate a inceputurilor, a primei atingeri...e ceva deopotriva vinovat si special... asta e senzatia pe care o am. Timid iti sărut cu palmele obrazul rece tresar cand buzele aspre mușca ușor din golul degetelor pierdute in gesturi Eu as reformula sintagme de genul "obrazu-ți rece", "mușcară ușor" etc... fii aici cu noi prezenta si nu situa demersul poetic pe un calapod nepotrivit... cred ca ar trebui sa ai curajul de a continua, de a nu te opri la cateva versuri... trebuie sa te arati pe tine, cu sinceritatea celui caruia nu-i pasa decat de adevar.
pentru textul : Sărutul dePentru că am avut o zi foarte aglomerată am pus o muzică zen și am purces la citirea a ceea ce s-a scris pe aici. Recunosc, am interlocutori mult mai inteligenți decît mine. Aș vrea însă să îi mustru că nu folosesc diacritice, mai ales pe Mădălina. A trebuit să fac ceva muncă manuală dar nu am mai prididit să mai editez și diacriticele. Deci, pentru că comentariile intră în corpul textului v-aș ruga să faceți acest pustiu de bine și să puneți diacritice și eventual să vă editați comentariul înainte de a apăsa butonul „Publică”.
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deDe asemeni nu aș vrea să se considere că după comentariul meu a venit sfîrșitul lumii și nu mai aveți voie să postați ceva.
Deși am citit ce s-a scris și poate am să fac referiri pe ici pe colo totuși nu am să răspund neaparat vreunui comentariu. Poate mai încolo. Deocamdată însă am să scriu ce cred eu. Deci, în primul rînd eu cred că nu sînt poet. Deci nefiind poet și nici intelectual, mă simt de multe ori mai relaxat. N-are nimeni nici o pretenție, așa că pot să aberez fără să mă fac prea mult de rîs. Am să fiu deschis, nici prin vis nu mi-a trecut că întrebările mele vor cîștiga un așa mare interes. Că dacă știam mă strofocam să le fac mai mișto. Dar eu le-am pus acolo doar așa dintr-o curiozitate de individ care din cînd în cînd mai scrie cîte un text poetic și are nevoie de opinii. Abia apoi mi-am dat seama că treaba devine serioasă și devine o masă rotundă. Ca de obicei, ideile mele geniale vin din întîmplare. Deci, eu cîteodată scriu texte poetice. Și aici nu sînt de acord cu Adrian. Sau cel puțin mie nu mi se potrivește grila lui. N-am început să scriu nici de moft și nici de narcisism sau flexarea mușchilor. Deși uneori acum o mai fac și pe asta. Anyway, cred că are dreptate Adrian cînd spune că îți reușește scrisul cînd suferi. Aș adăuga și cînd ești îndrăgostit cu adevărat (ceva foarte rar întîlnit). Deși în esență suferința și dragostea probabil pe undeva ajung să fie sinonime. Dar scriu de multe ori prost. Poate de cele mai multe ori. Iar întrebarea mea s-a născut din această observație asupra modului cum eu privesc la ceea ce scriu și cum afectează asta calitatea (reușita, valoarea, etc) textului meu. Pentru că să nu ne înșelăm, not all poems are born equal. Nu toate textele poetice se nasc reușite. Oricît ne-ar fi nouă de dragi și oricît am crede noi că ele sînt efluviile proprii și personale ale amorului nostru cu muza. Nope. Multe texte sînt proaste. Și de aceea m-am tot întrebat. Așa la modul pur ingineresc (deși unii veți fi oripilați de folosirea acestui cuvînt blasfemiator aici, dar aveți milă cu un biet inginer). Mi-am pus cele trei întrebări. Și de aici vine răspunsul meu. Dacă veți avea bunăvoința să îl citiți. Experiența mea este că în mod natural sînt o persoană perfid de tolerantă cu mine însumi. Oricît aș vrea să fiu altfel. Sînt cumplit de critic cu ce scriu alții dar față de textele mele, deși le citesc și le recitesc de multe ori (și tai și spînzur și măcelăresc – să îmi vedeți manuscrisele de pe la 16-18 ani..), totuși mă trezesc că tot mereu mai scapă cîte o perlă de rasoleală sau superficial. Deci, dacă ar fi să mă iau după primul răspuns aș cam da-o în bară. Chiar că îmi vine să mă autoflagelez uneori. În ce privește al doilea răspuns, tare aș vrea să pot să o fac. Dar, așa cum spuneam, n-am școală bîjbîi și eu căutînd idealul. Uneori nici criteriile după care să-l caut nu le am. S-au îndurat unii pe parcursul timpului să mă lumineze – n-am să dau nume aici ca să nu se fudulească. LOL, (iaca că am scos și un emoticon!) – dar m-au ajutat, uneori chiar unii critici dușmănoși care m-au biciuit pînă la carne. Unii dintre ei nici acum nu au habar cît de mult m-au ajutat. Asta deci m-a dus deja la a treia întrebare. Deci, nu știu alții cum sînt dar eu, cînd mă gîndesc la poezie și la felul cum scriu, trebuie să recunosc că atunci cînd (în momente de grație) reușesc să ies din mine și să mă transfer în mintea cititorilor mei, mai ales a celor nemiloși, și să îmi privesc și judec textele cu exigență și cruzime, chestia asta mă ajută. Enorm. Pentru că la urma urmei (nu-mi mai amintesc dacă am citit asta undeva sau o discutam cu cineva deunăzi) dar noi de fapt scriem pentru cititori, și numai pentru ei. Și nu e nici o rușine în asta. Nu înseamnă că facem mercantilism sau manelism. Deși se poate să facem și asta. Dar tocmai de aceea sînt nume pe străzi, ca să știi pe ce stradă te afli. Dacă ești pe strada manelelor scrie mare: strada manelelor. Dacă ești pe strada poeziei sau a avangardei, scrie clar: strada poeziei, strada avangardei, strada esteticii, etc. Nu poți să faci confuzie, să fim serioși. Sau chiar dacă faci confuzie unul sau doi pași pînă la urmă tot îți devine clar că ai sau n-ai nicio legătură cu tanka, Homer, Bukowski, Villon, Goethe, Eminescu sau Blaga. Deci nu prea accept ideea că oamenii pot încurca străzile. Dar toți ăștia au scris ca să fie citiți, admirați, și, de ce nu, citiți chiar după moarte. De alții. Deci, mica(sic!) mea observație (mai ales în ceea ce mă privește) este că oricît mi-ar plăcea mie ceea ce scriu (copilașul acela durduliu de care vorbea Adriana), totuși nu voi putea niciodată să îi dau o tonsură așa cum trebuie pentru că eu îi sînt tată (sau mamă, mă rog, cum doriți). Va trebui să îl las să fie expus la rigorile unei lumi care nu are neaparat milă de el dacă vreau să iasă ceva din el, ceva apropiat de un anumit ideal. Deci va trebui să îmi înfrînez, să îmi restrîng, să îmi consider amendabile și corectabile toate exigențele sau opiniile mele, oricît de mult aș crede că ceea ce văd îmi place.
Am întâlnit aici serenitate și frumusețe. Un poem ca o răsuflare de căprioară.
pentru textul : grîu și maci de...un text frumos, Virgil. simt că transmiți în ambele modalități de comunicare același experiment senzorial.apreciez și modalitatea în care te ferești de locurile comune. atent, cu gânduri bune, paul
pentru textul : yerba maté III ▒ denumai un bun cunoscator al teoriei muzicii putea concepe un astfel de poem.
pentru textul : Trupul gol al deșertului dePagini