am oscilat mult daca sa las titlul, parea rupt din alta "istorie" chiar daca legatura cu poezia e acolo.
aici am doua tristeti: una, ca nu mai regasesc inocenta aceea, pot doar incerca reconstructii, si doi, ca desi viata insasi ma intereseaza mai putin, sunt (in sila) prea ocupata sa traiesc ca sa mai intru in zona aia aproape statica a poeziei - imi lipsteste cumva alunecarea de zile intregi. nu scrisul.
apreciez ca mai treci. poate fi un fir de nisip, dar m-am agatat de el.
poezia chiar conteaza mai putin.

Multumesc pentru remarcă, domnule Virgil. Am făcut ceva modificări. Acum la sfârsit de an, vă doresc sănătate, bucurii impărtăsite cu familia si multi prieteni sinceri. La multi ani!

nu mă împac deloc cu introducerea, poate pentru că geometric vorbind, nu vei vedea niciodată (din orice unghi ai spune) cum "infinite cărări par drepte paralele"...dacă ai reformula primele două versuri ar deveni poate un poem rotund. și caută să eviți genul de expresii "infinite cărări"..."nefiresc de îndepărtat"..."tocite de așteptări"...sunt mai mult decât clișee.

...Îmi scapă ceva? Mi-e neclar motivul pentru care se cere ca acest text să fie șters... ...Alma, susții că titlul textului de mai sus este nepotrivit. Apoi, afirmi că ai citit doar primul emistih al primului vers. Întrebare: cum poți să dai o sentință unui titlu fără să citești o posibilă alegorie, dezvoltare, analogie... a lui? Hai, termină de răs, apoi paote-mi răspunzi. Ar trebui să-ți înveți isonul să nu se întoarcă împotriva ta. A.A.A

Ioane, frumos poem și simțit.
Însă așa cum l-ai scris tu rezultă că este vorba despre cuib, pe când eu mă gândesc că de fapt vorbeai despre viață.
D.p.d.v. prozodie deci ori un eșec ori o înșelăciune cu conotații frivole.
Iar încurajarea Adrianei cred că e de fapt o dorință de simetrie pur personală, nimic altceva.
Ea face multe boo-boo d-astea.
Eu mă mișc mai greu recunosc

aranca - multumesc ca tragi cu ochiul pe-aici:) nu ti-am spus mai mult, ca sa-ti umpli mintea singura cu ce culoare doresti, toamna are o paleta atat de generoasa si apoi tu stii ... prefer genul asta de scriere, schitele fara prea multa nuanta permit mai multa libertate, ma intereseaza insa sa stiu daca reusesc sa transmit suficient. primesc cu reala placere, „seninul” trimis de tine, multumesc! beniamin – incantata de trecerea ta peste aceste versuri si reliefarile bine definite... apropo de „scenografie”, cineva mi-a spus (nu stiu cat de in serios) referindu-se la unele scrieri ale mele, ca as merita un nume de scena:) acum, daca ma gandesc mai bine, parca „pruncilor acestora flamanzi”, le-ar fi placut mai mult „ciresele” , doar ca nu incadrau cu toamna, oricum imi ramane ca tema ... multumesc si de „imparteala” pe care ai vazut-o:) lucian – multumesc de semn si de faptul ca mi-ai spus ce anume ti-a placut. mie personal, imi place mai mult „inocenta luminii apunand in merele coapte” dar cred, ca un titlu bine ales, face de multe ori poezia.

"cu alte cuvinte ori de cîte ori întîlnim o astfel de asociere sîntem gata să ne imaginăm că cu (sic!) siguranță mintea celuilalt cititor e automat murdară. cine ne dă acest drept? aici nu este vorba de limbaj obscen. ci pur și simplu de un fel de pseudo-superioritate morală"

Excelent fragmentul ăsta. Sunt total de acord. Problema ridicată de tine se leagă bine de "inocenţa cuvintelor" de care vorbeam în text. Nu ştiu de ce e vina limbii sau a cuiva că altcineva, citind câteva silabe ingenue, îşi imaginează tot felul de porcării.
Problema asta e o boabă de silicon, un punct de spumă ridicat la rang de val moral. Românii sunt îngroziţi de cacofonie, se albesc la faţă când o scapă şi, când o descoperă la altcineva, se îmbujorează în stil lingvistic. Sunt o groază de oameni care nu cunosc mai mult de 150 de cuvinte, cu tot cu declinări, dar ştiu ce e cacofonia, au grijă să fluture "ca virgula" şi îsi lungesc urechile cât gâtul de lebădă atunci când aud un "c". Ba să vezi - şi ăsta e caz real - există câte unul care construieşte intenţionat enunţuri cacofonice, pentru a folosi "ca virgulă" şi a arăta astfel că el ştie bine cu limba. Teroarea de monstru a născut şi artişti într-ale cacofoniei, care sunt degrabă vărsători de verdicte. Astfel, construcţii de tipul "că cineva/ că citise/ cu casa/ cu cartea/ cu capul" sunt cacofonice. Şi noi nu trebuie să mai spunem "cu capul", trebuie să spunem "cu extremitatea superioară a trupului" sau "cu ambalajul creierului". Ori "cu virgulă capul". Ori, în cazurile astea, pentru "cu" inventăm un gest în limbajul semnelor. Sau, şi mai bine, purtăm cu noi, peste tot pe unde mergem, pătura la subsuoară; când ne vine pe limbă o catastrofă de asta, desfacem pătura, ne băgăm sub ea şi abia apoi vorbim. Întâlnim peste tot cacofonia-stafie - "ca şi doctor/ ca şi preşedinte/ ca şi critic", în loc de "ca doctor, ca preşedinte" etc. "Ca şi" apare ca măsură de precauţie: dacă doamne fereşte scap un "c", şi ţup! sare cacofonia de după coltul limbii. Şi plăcinţelele ar putea continua. Aştept ziua când întâlnirea a doi "c" se va lăsa cu amendă penală sau muncă silnică la groapa cu sare.

Mă gândesc dacă există vreo altă limbă care e atât de sensibilă la problema asta. N-aş prea crede... Cum e în SUA, Virgil? Există vreun monstru de genul ăsta?

eu pot sa zic, frate, e foarte tare titlu. mai ales ca textul vorbeste despre o gagica misto, trista si sadica in acelasi timp. dar cui nu-i place asa ceva? iar daca poetii sunt soferi de cursa lunga, cu atat mai mult pretentiile cresc. iata de asta poetii raman pe drumuri...
ce pot sa mai zic? a iesit bine varianta asta desi s-a pierdut oleaca din mesajul initial. mi-au placut si comurile :D
ave! si drum bun, amice!

Virgile, tu esti un barbat inteligent si nici eu nu sunt chiar prost gramada. Tot ce-mi spui tu sunt parerile tale exprimate de tine. Cand voi auzi o parare similara spusa mie in fata de la altcineva credibil de pe aici eu voi face step back. Pana atunci, te rog sa ma ierti, eu unul tie nu pot sa-ti dau satisfactie la acest capitol pentru ca tu mie imi pari un mic ceausescu care a reusit sa scape pana la urma nu cu elicopterul ci cu 747-le si cu familia si a ajuns in california de unde ne da noua acum lectii de morala pe net. Cu tot respectul cuvenit clasei conducatoare, Andu

pe-atunci eram doi sclavi lactei căutând ouă albastre prin trestii umbrele ne creșteau pe ceasul solar nepăsătoare când străbăteam porticurile spre ritualul înverșunat... desigur tu ai uitat visele cu anemone marine când ne apăsam ochii râzând pentru jerbe de culori ne zeificau zi după zi spălările rituale când primăvara inundații de timp... îți scoteam din păr fluturi albaștri speriați ca să-ți pun ferigi pe pleoape ne-au devorat termitele serii în deșertul ca o pâlnie... acum toate astea sunt un breloc cu deja vu și te alinți că nu mai știi nimic de Tutankamon de melcii de pe cuadrant de iubirea noastra efervescentă ca un pește-arlechin sfârâind pe nisipuri

cred că s-ar potrivi mai bine "împrăștiate pe jos" fiindcă "răspîndite" duce cu gîndul la rolul reproducerii. sau poate chiar asta ai și vrut să se subînțeleagă, dacă faci referințe și la animale în continuare. interesant racordajul "optativ/durere". răzbunarea conturează o anume stare însă nu văd rostul ei. anterior, reproșurile erau îndreptate înspre sine.

imaginea dedubleaza poemul, care alterneaza intre versuri picturale, creatoare de atmosfera si versuri ce formeaza, duc pana la capat si apoi afara, inspre cititor, senzatiile. mi-a placut mai ales coborarea orasului sub pamant, prin miile de tuneluri ce mai mult indeparteaza decat apropie. cu prietenie, kranich

mulțumesc

Am recitit si nu am pentru ce sa-mi cer scuze... pentru stilul franc de a pune problema nu pot sa o fac pentru ca tu esti un membru de la care hermeneia asteapta sa dai tonul pe coordonate opuse a ceea ce faci acum... nu incurajarea unei sensibilitati nepotrivite in raport cu un text postat pentru a astepta reactii sau inducerea sentimentului de jena si culpabilizarea celui ce indrazneste sa-si spuna opinia servesc acestui scop... dar poate ca ai dreptate cu acel "voi incerca sa am grija cu scrierea acestor poezii aici"... poate ca nu e locul potrivit. Virgil spunea "În esență, mi-aș dori ca autorilor să le fie frică să publice aici din cauza exigenței comentariilor..."... se pare ca s-a ajuns ca lectorilor sa le fie frica sa comenteze... cel putin anumiti autori. Si cu asta am incheiat discutia aici ca o lungim aiurea cand lucrurile sunt foarte clare.