din scrisoarea unui caligraf către femeia lui Ksatriya, tu iertătoare a tăcerilor mele aici pe nesfîrșitele țărmuri albe trăiesc în fiecare zi cea mai dulce fărădelege-singurătatea acum știu pașii sînt doar lucruri de care te plictisești din prea mult mers atîta timp cît orice drum începe de la o ușă lasă-mă să mai cred că zborul nu este o risipă de sunete ieri mi s-a părut că aud foșnind prelung în crinoline timidă umbra ta de fată ah femeie simțeam cum te lepezi de tălpile tale a treia oară și eu nu apucasem încă să-ți sărut bătătura de la sanda parcă mă încerca Domnul cu frica au ce să îți iau eu Simioane auzul sau văzul amîndouă Doamne am spus lasă-mi doar podul palmei să împing cerul mai sus Ksatriya Ksatriya nu mi-ai spus niciodată dacă frîng pe genunchi grumazul luminii aceasta e o durere sau o mirare?
mulțumesc mult, Dorin. mai mult decât realizarea grafică, mesajul și filigranul de sensuri merge cumva pe linia nefrântă a firii mele. recunoștința mea pentru viziune și pentru așternerea în cuvânt și în re-prezentarea/figurarea de sine.
Am citit aici un text destul de bun, pot sa presupun ca silviana are o varsta care o indreptateste sa se joace cu o anumita naivitate literara, fara ca aceasta sa fie neaparat apartinatoare vreunui curent literar post-modernist. As vrea sa te incurajez sa scrii in continuare, cel putin o perioada, in acest fel sincer, ingenuu. Te mai citesc. Andu
"ne îmbătăm în cuvinte"... cred ca in loc de "in" are sens mai mult "cu" dar inteleg ca ai vrut sa eviti acel "cu cuvinte" ce suna aiurea... "ne credem nefericirii poeții profeți"... nu am inteles... poate "nefericirii poeti"... va trebui sa-mi explici. "cu nebunia perfectă a nerostirii"... paradoxal dar e o rostire adanca in intelesuri... tacerea si nebunia puse laolalta, abtinerea de la vorbe si starea de iesire din sine ce e asimilata de oamenii de langa noi cu ceva de neinteles. "ridicîndu-ne apoteotic"... suna cam ciudat... poate ca ar fi mers mai bine triumfal decat apoteotic. Imi place "cu ochii orbiți de tăcerea lor sulfuroasă"... figureaza o imagine deoebita a suferintei dar si a transformarii... un soi de alchimie involuntara. Finalul cred ca putea fi mult mai bun... ai vrut sa fii circular... sa pornesti de la singular (cuvantul) si sa inchei cu literatura iar poemul sa-l asezi lectorului pe post de metafora... e alegerea ta cum inchei dar cred ca se pierde tocmai atmosfera, adica ce facea deliciul acestui text.
S-ar putea ca uneori să exagerez, să nu privim la fel lucrurile. Dar mă gândesc uneori că poate te vei întreba data viitoare când vei vrea să scrii un comentariu "Dar dacă Bianca iar va exagera și va considera că am sărit calul?", și poate vei încerca să privești cu alți ochi ce ai scris. Și poate astfel făcând, intervențiile mele nu-și vor mai avea sensul, și nu vei mai avea ocazia să-mi spui că am exagerat. Ceea ce îmi doresc cel mai mult. Eu încerc de fiecare dată să privesc și din perspectiva celui care a scris, mi-aș dori ca și noi, care scriem comentarii, să ne gândim și la cei care ne citesc. PS Am citit articolul lui Bogdan cu interes și plăcere, e bine scris și cu tonul care ne lipsește în general în media, unde dacă se aruncă eventual cu pietre se aruncă numai în alții, pe când, așa cum a remarcat și Andu, aici textul ne pune pe toți în aceeași oală și ne spune cât de jalnici suntem cu toții (pe principiul, care mie îmi place, că la război nu există victime nevinovate). Iar comentariul lui Andu, că tot mă întreba, m-a făcut să zâmbesc, până la faza cu pricina. Ceea ce înseamnă că nu o analiză literară scorțoasă îmi doream, ci exact ce a ieșit, fără vulgarismul cu pricina doar. Asta așa, ca să nu te întreb și eu acum cine are ochelari de cal acum, dacă ai considerat că ți-am desființat întreg comentariul și n-ai observat că m-am referit doar la un amărât de cuvânt, bată-l vina, că e în dicționar, cred.
ce naiba sunt textele astea?
Tot o diversiune la care acești oameni cu speranță de viață scăzută și mintea înțepenită în ce a fost acum un milion de ani mi se pare că se pricep cel mai bine, oameni pe care îi doare în p..ă de ce va urma pe lumea asta.
Și în caz că nu ați aflat domnule gorun, america se pregătește de a doua recesiune și foarte probabil de războiul total cu iran-ul și cu alții la fel de amabili iar matale o dai cu manifestele astea? Păi matale o să pleci liniștit pe lumea ailaltă cu manifestele astea prăfuite iar noi o să rămânem aici cu războaiele făcute de clonele care gândesc ca matale. Ce ai zice să scrii matale că tot ești așa de deștept despre manifestul american de luptă? Că acum ai la dispoziție și cele cca 90,000 de dosare secrete care tocmai se scurseră către public despre războiul din afganistan, aproape o glumă vremea când americanii înfierau invazia comunistă în afganistan, remember? Tot opiumul îl căutau, HUO domnule gorun țara moare și baba și moșu se piaptănă. E drept, văd că ai babă mult mai tânără.
chei de lectură 1 (“trebuie să exist” kirkegaard) a. precizări: nu aș înlocui nimic; în plus, e vorba despre pierdere, nu căutare, despre dezechilibru, nu atingerea idealului si insusirea lui sfat: nici unul b. comentariu : 1. stadiul estetic – de la “bărcile...până la ....sfânta elena” = lucrurile sunt niște bărci, destabilizează, solicită contrabalansul, adică “te chircești” îți limitezi orizontul, asta e realitatea spui, fără efuziuni, fără sentimentalisme, Elena nu e o opțiune definitivă, cid oar o insulă-femeie care te aștepta; refuzul metaforizării, bărcile nu sunt romantice, sunt ceea-ce-stă-împotrivă. Rezultatul: în căutarea unui sens, omul rămâne indecis – nu există sens 2. stadiul 2: stadiul etic – de la “desigur nimic…” pana la “litere mari” = lucrurile nu sunt lucruri, nu sunt bărci, te ridici, cauți o cale o Ithaca, o Mecca, Adevărul etc. și, iresponsabil, pentru cei care nu văd, constati : sunt dator, sunt semn, sunt om, limbajul e o inchisoare, exista ceva, mai exact poate exista, poate fi re-prezentat, ceilalti vor spune: adevarul nu e acesta, e in pestera, nu iesi afara, esti nebun, e ceata si atat! Dar, ceata nu e ceata decat pentru...magarusi! Drumul e acelasi in sus si in jos, acolo esti “acasa”, ceilalti trebuie sa stie asta; aici se reitereaza aceeasi Elena ptr care se duc razboaiele (de toate tipurile); nu exista bine si rau 3. stadiul religios (ultima parte) : dificil de explicitat, e o “prostie”, un paradox, o cutezanta, oricum nu vroiai aici, nu e dezirabil, toate sunt niste barci care zboara catre neant, moarte etc. Corolar: nu noi suntem in barci ci barcile in noi, Elena e un provizorat …care nu se sfarseste, un esec, un naufragiu, pentru ca noi decidem astfel, pentru ca nu exista nici macar Elena… al dvs, acelasi, francisc, ofiterul orb
cailean, cum eu muncesc mai mult prin maruntaiele site-ului cam uit sa mai raspund la comentarii. imi cer scuze. incerc sa ma achit de datorie. multumesc pentru apreciere. da, cred ca a astepta e poate cel mai greu lucru si sincer sa fiu am asteptat si eu textul asta sa apara. in ultima vreme imi cam pierd rabdarea cu poezia. ma cam descalific. dar ideea ta e geniala. e imposibil sa scrii daca n-ai rabdare si nu astepti ca sa se intimple poezia. aranca, eu cu indragostirea de mine insumi o duc prost. poate pentru ca indragostirea e feminina iar egoismul e masculin (cel putin la singular, si e cam greu sa ai... egoisme). deci, cum ziceam, o duc prost. in schimb... Proust a zis-o bine. zilele trecute intr-un film cineva zicea ca "cinicul e un idealist cu inima zdrobita". o fi asa, ca era femeie si prea le stia pe toate. merci de apreciere lucian, in ce priveste titlul sau "layer-ul" semi-aparent al textului, recunosc, pentru chestia asta ma felicit si eu pe mine. pina si mie mi-a placut sapphire, ce-ai dom'le cu scortisoara?! ca vine craciunul... si stii cum se zice, ca nu e tristete mai crunta decit aia de craciun. ai grija de tristete... si de scortisoara. despre "insule" nu spun nimic, ca e interzis
Ce ti-e si cu "poetii" astia?! Asisderea (mai rau) cu unii "critici". Care decreteaza, pur si simplu: "Asta e poezie! Astalalta nu e!". O fi subiectiva "perceperea" poeziei (in general, tinand de inefabilul ei), da' nici chiar asa. Eu care nu sunt nici critic si nici "poiet" cred ca am dreptul sa spun, fara alte comentarii, textul asta - c-o fi poezie, ca n-o fi - mi-a placut.
Desigur că discuția nu poate fi epuizată. Cu privire la rostul poeziei, sunt convins că fiecare avem un alt răspuns, pe care, probabil, ai curaj să-l spui doar într-un anumit context și nu oricui, deoarece poezia are înțelesuri personale pentru fiecare în parte. Și mai degrabă decât o explicație abstractă, conceptuală, cele mai edificatoare ar fi explicațiile denotative, legate probabil de anumite împrejurări concrete. Poezia cred că are o poziție a-cronică (chiar anacronică, am putea spune), întrucât, ca mesaj, se sustrage timpului, chiar dacă forma se adaptează oarecum tipului de exprimare a societății dintr-o anumită epocă. Există deasemenea o spiritualitate a poeziei, la fel de bine cum există și o imanentizare a ei. Deja, deci, două căi total diferite de urmat în discuție. Fiind receptată în mod subiectiv, cel mai greu este să se încerce o obiectivare a ei, orice tentativă în acest sens neputând fi decât tot o dezvoltare a propriei subiectivități a interpretului. Apoi, cred că e clar că cititorul își alege poezia și nu invers, deci poezia este mai degrabă un termometru decât un termostat. Din perspectiva autorului, poezia este fără doar și poate o stare de grație, cum spune flabra mai sus, dar poate fi și formă de existență. Eu personal înclin să cred că este și o formă de comunicare ce depășește limbajul comun, oferind un alt tip de comunicare umană, prin sugestie, prin imagistică, prin crearea unor relații ce se sustrag unei comunicări denotative, alunecând înspre conotativ, iar prin intersubiectivitate spre, paradoxal, obiectivitate. Poezia cred că e o modalitate de abstractizare (universalizare?) a unor trăiri individuale. Înclin să cred, alături de lingvistul Eugen Coșeriu, că limbajul poetic este limbajul absolut, care cuprinde plenitudinea funcțională a limbajului, unde limbajul de zi cu zi, cel științific chiar, nu sunt decât o deviere și o severă reducere funcțională a limbajului propriuzis. Scopul poeziei deci devine cel al limbajului absolut, de comunicare a ființei. Pentru Coșeriu poezia este "intuiția universalului în faptul individual concret și în același timp, model de universalitate". Continuu, astfel, să cred că o poezie e cu atât mai "mare" cu cât valoarea ei epistemică este mai cuprinzătoare. De aceea un Dante, Shakespeare, Rilke rămân universali. Deci poezia este ieșire din conjuctural, imanent, subiectivism și rutină (așa numita poezie a cotidianului care este distrugătoare pentru autenticul spirit poetic) înspre universal și obiectivare, sau cel puțin o proiectare a lor în universal. Amintesc aici și o expresie tare dragă mie, a lui Vladimir Lossky: "în Paradis limbajul coincidea cu însăși ființa lucrurilor", adică limbajul oferea o comunicare deplină a ființei, fără ascunzișuri ori ocolișuri. Unde cred eu că e marea problemă? Din păcate astăzi predomină poezia banalului cotidian, sau chiar vulgară, poezia jurnalieră, poezia lipsită de conotații, închisă într-un subiectivism fără orizont (asta se publică și asta se premiază), ceea ce este absolut distructiv și este în cele din urmă o trădare a limbajului, a modelului de universalitate coșerian, a spiritualității umane aș adăuga. Acea poezie a cotidianului plat nu poate fi decât o închistare a limbajului la nivelul minim al funcționalității lui, fără a avea măcar intenționalitatea (sau conștiința?) proiectării sale în universal.
deconstrucția textului confesiv e singura pe care o putem lua în calcul atunci când natura limbajului este simplă. poate există o teamă de perimare și-sau de lipsă de originalitate, poate poetica modernă tinde să-și îndrepte atenția sprea ate zone ale construcției sensibilității. cu siguranță, trebuie să ai curaj să scrii "clasic". tu văd că-l ai. întorcându-mă la deconstrucție (alfel, consider că poemul tău spune singur ce are de spus), văd urma memoriei (hypomnemata), ființa ca un in extenso al acesteia și teama produsă nu de moartea în sine (thanatos), ci de împletirea (symploke) ei cu discursul despre ființă (logoi peri onton)
Numai în aparenţă suntem intr-un mic dezacord, Daniela! Pentru că eu n-am vorbit (am crezut că măcar se subînţelege asta) despre chinul de-a exista al autoarei, ci al lumii pe care ea o contemplă şi o descrie/ trans-scrie.Sigur că, făcând si ea parte din lumea cu pricina...Dincolo de asta, important e ce rezulta: un obiect estetic, pe care eu il cred poezie.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
din scrisoarea unui caligraf către femeia lui Ksatriya, tu iertătoare a tăcerilor mele aici pe nesfîrșitele țărmuri albe trăiesc în fiecare zi cea mai dulce fărădelege-singurătatea acum știu pașii sînt doar lucruri de care te plictisești din prea mult mers atîta timp cît orice drum începe de la o ușă lasă-mă să mai cred că zborul nu este o risipă de sunete ieri mi s-a părut că aud foșnind prelung în crinoline timidă umbra ta de fată ah femeie simțeam cum te lepezi de tălpile tale a treia oară și eu nu apucasem încă să-ți sărut bătătura de la sanda parcă mă încerca Domnul cu frica au ce să îți iau eu Simioane auzul sau văzul amîndouă Doamne am spus lasă-mi doar podul palmei să împing cerul mai sus Ksatriya Ksatriya nu mi-ai spus niciodată dacă frîng pe genunchi grumazul luminii aceasta e o durere sau o mirare?
pentru textul : pe sub flori mă legănai deîn contextul de faţă, cu încadrarea poemului la poezie generală, subtitlul trebuie extirpat. nu-şi are locul.
pentru textul : ...dacă demulțumesc mult, Dorin. mai mult decât realizarea grafică, mesajul și filigranul de sensuri merge cumva pe linia nefrântă a firii mele. recunoștința mea pentru viziune și pentru așternerea în cuvânt și în re-prezentarea/figurarea de sine.
pentru textul : crucile denu trebuia sa precizez si care cuvintel, nu? :)
pentru textul : Drumul Damascului deAm citit aici un text destul de bun, pot sa presupun ca silviana are o varsta care o indreptateste sa se joace cu o anumita naivitate literara, fara ca aceasta sa fie neaparat apartinatoare vreunui curent literar post-modernist. As vrea sa te incurajez sa scrii in continuare, cel putin o perioada, in acest fel sincer, ingenuu. Te mai citesc. Andu
pentru textul : Mic deAm încercat să schimb un pic să văd ce iese. V-aş ruga, dacă se poate să-mi daţi o părere. Cezar
pentru textul : ascultând ploaia de"ne îmbătăm în cuvinte"... cred ca in loc de "in" are sens mai mult "cu" dar inteleg ca ai vrut sa eviti acel "cu cuvinte" ce suna aiurea... "ne credem nefericirii poeții profeți"... nu am inteles... poate "nefericirii poeti"... va trebui sa-mi explici. "cu nebunia perfectă a nerostirii"... paradoxal dar e o rostire adanca in intelesuri... tacerea si nebunia puse laolalta, abtinerea de la vorbe si starea de iesire din sine ce e asimilata de oamenii de langa noi cu ceva de neinteles. "ridicîndu-ne apoteotic"... suna cam ciudat... poate ca ar fi mers mai bine triumfal decat apoteotic. Imi place "cu ochii orbiți de tăcerea lor sulfuroasă"... figureaza o imagine deoebita a suferintei dar si a transformarii... un soi de alchimie involuntara. Finalul cred ca putea fi mult mai bun... ai vrut sa fii circular... sa pornesti de la singular (cuvantul) si sa inchei cu literatura iar poemul sa-l asezi lectorului pe post de metafora... e alegerea ta cum inchei dar cred ca se pierde tocmai atmosfera, adica ce facea deliciul acestui text.
pentru textul : roza duhurilor deS-ar putea ca uneori să exagerez, să nu privim la fel lucrurile. Dar mă gândesc uneori că poate te vei întreba data viitoare când vei vrea să scrii un comentariu "Dar dacă Bianca iar va exagera și va considera că am sărit calul?", și poate vei încerca să privești cu alți ochi ce ai scris. Și poate astfel făcând, intervențiile mele nu-și vor mai avea sensul, și nu vei mai avea ocazia să-mi spui că am exagerat. Ceea ce îmi doresc cel mai mult. Eu încerc de fiecare dată să privesc și din perspectiva celui care a scris, mi-aș dori ca și noi, care scriem comentarii, să ne gândim și la cei care ne citesc. PS Am citit articolul lui Bogdan cu interes și plăcere, e bine scris și cu tonul care ne lipsește în general în media, unde dacă se aruncă eventual cu pietre se aruncă numai în alții, pe când, așa cum a remarcat și Andu, aici textul ne pune pe toți în aceeași oală și ne spune cât de jalnici suntem cu toții (pe principiul, care mie îmi place, că la război nu există victime nevinovate). Iar comentariul lui Andu, că tot mă întreba, m-a făcut să zâmbesc, până la faza cu pricina. Ceea ce înseamnă că nu o analiză literară scorțoasă îmi doream, ci exact ce a ieșit, fără vulgarismul cu pricina doar. Asta așa, ca să nu te întreb și eu acum cine are ochelari de cal acum, dacă ai considerat că ți-am desființat întreg comentariul și n-ai observat că m-am referit doar la un amărât de cuvânt, bată-l vina, că e în dicționar, cred.
pentru textul : România la Eurovision 2008, între boys band și “boys bann” demulțumesc frumos. deși cred că ai putea fi mult mai exigent.
pentru textul : inge fjord dece naiba sunt textele astea?
pentru textul : Manifeste (2) - Manifesto of Futurism (Marinetti) deTot o diversiune la care acești oameni cu speranță de viață scăzută și mintea înțepenită în ce a fost acum un milion de ani mi se pare că se pricep cel mai bine, oameni pe care îi doare în p..ă de ce va urma pe lumea asta.
Și în caz că nu ați aflat domnule gorun, america se pregătește de a doua recesiune și foarte probabil de războiul total cu iran-ul și cu alții la fel de amabili iar matale o dai cu manifestele astea? Păi matale o să pleci liniștit pe lumea ailaltă cu manifestele astea prăfuite iar noi o să rămânem aici cu războaiele făcute de clonele care gândesc ca matale. Ce ai zice să scrii matale că tot ești așa de deștept despre manifestul american de luptă? Că acum ai la dispoziție și cele cca 90,000 de dosare secrete care tocmai se scurseră către public despre războiul din afganistan, aproape o glumă vremea când americanii înfierau invazia comunistă în afganistan, remember? Tot opiumul îl căutau, HUO domnule gorun țara moare și baba și moșu se piaptănă. E drept, văd că ai babă mult mai tânără.
Felicitări, Virgil, David! Mă bucur că pot face parte din comunitatea literară Hermeneia și vă mulțumesc!
pentru textul : Bine ați venit pe Hermeneia.com dechei de lectură 1 (“trebuie să exist” kirkegaard) a. precizări: nu aș înlocui nimic; în plus, e vorba despre pierdere, nu căutare, despre dezechilibru, nu atingerea idealului si insusirea lui sfat: nici unul b. comentariu : 1. stadiul estetic – de la “bărcile...până la ....sfânta elena” = lucrurile sunt niște bărci, destabilizează, solicită contrabalansul, adică “te chircești” îți limitezi orizontul, asta e realitatea spui, fără efuziuni, fără sentimentalisme, Elena nu e o opțiune definitivă, cid oar o insulă-femeie care te aștepta; refuzul metaforizării, bărcile nu sunt romantice, sunt ceea-ce-stă-împotrivă. Rezultatul: în căutarea unui sens, omul rămâne indecis – nu există sens 2. stadiul 2: stadiul etic – de la “desigur nimic…” pana la “litere mari” = lucrurile nu sunt lucruri, nu sunt bărci, te ridici, cauți o cale o Ithaca, o Mecca, Adevărul etc. și, iresponsabil, pentru cei care nu văd, constati : sunt dator, sunt semn, sunt om, limbajul e o inchisoare, exista ceva, mai exact poate exista, poate fi re-prezentat, ceilalti vor spune: adevarul nu e acesta, e in pestera, nu iesi afara, esti nebun, e ceata si atat! Dar, ceata nu e ceata decat pentru...magarusi! Drumul e acelasi in sus si in jos, acolo esti “acasa”, ceilalti trebuie sa stie asta; aici se reitereaza aceeasi Elena ptr care se duc razboaiele (de toate tipurile); nu exista bine si rau 3. stadiul religios (ultima parte) : dificil de explicitat, e o “prostie”, un paradox, o cutezanta, oricum nu vroiai aici, nu e dezirabil, toate sunt niste barci care zboara catre neant, moarte etc. Corolar: nu noi suntem in barci ci barcile in noi, Elena e un provizorat …care nu se sfarseste, un esec, un naufragiu, pentru ca noi decidem astfel, pentru ca nu exista nici macar Elena… al dvs, acelasi, francisc, ofiterul orb
pentru textul : nici măcar elena decailean, cum eu muncesc mai mult prin maruntaiele site-ului cam uit sa mai raspund la comentarii. imi cer scuze. incerc sa ma achit de datorie. multumesc pentru apreciere. da, cred ca a astepta e poate cel mai greu lucru si sincer sa fiu am asteptat si eu textul asta sa apara. in ultima vreme imi cam pierd rabdarea cu poezia. ma cam descalific. dar ideea ta e geniala. e imposibil sa scrii daca n-ai rabdare si nu astepti ca sa se intimple poezia. aranca, eu cu indragostirea de mine insumi o duc prost. poate pentru ca indragostirea e feminina iar egoismul e masculin (cel putin la singular, si e cam greu sa ai... egoisme). deci, cum ziceam, o duc prost. in schimb... Proust a zis-o bine. zilele trecute intr-un film cineva zicea ca "cinicul e un idealist cu inima zdrobita". o fi asa, ca era femeie si prea le stia pe toate. merci de apreciere lucian, in ce priveste titlul sau "layer-ul" semi-aparent al textului, recunosc, pentru chestia asta ma felicit si eu pe mine. pina si mie mi-a placut sapphire, ce-ai dom'le cu scortisoara?! ca vine craciunul... si stii cum se zice, ca nu e tristete mai crunta decit aia de craciun. ai grija de tristete... si de scortisoara. despre "insule" nu spun nimic, ca e interzis
pentru textul : calypso deIn ceea ce priveste textul, nu pot decat sa-i invidiez pe cei care nu empatizeaza. Multumesc.
pentru textul : Obiecte fragile deCe ti-e si cu "poetii" astia?! Asisderea (mai rau) cu unii "critici". Care decreteaza, pur si simplu: "Asta e poezie! Astalalta nu e!". O fi subiectiva "perceperea" poeziei (in general, tinand de inefabilul ei), da' nici chiar asa. Eu care nu sunt nici critic si nici "poiet" cred ca am dreptul sa spun, fara alte comentarii, textul asta - c-o fi poezie, ca n-o fi - mi-a placut.
pentru textul : Lecția despre evoluționism. furca demi-a plăcut, e un text mai feminin decât m-aş fi aşteptat să citesc pe la tine. Aşadar, un condei surprinzător. Mai citim. :)
pentru textul : happy end demulțumesc frumos de semn, Cristina!
pentru textul : "o mamă închisă în jumătate de cer" de...se poate afirma încă din vechime că oamenii judecă și evaluează. nu știu dacă o fac și concomitent. eu zic că ești amabilă, Marina! atent, paul
pentru textul : girovag al maculelor dea se citi și: http://hermeneia.com/content/jurnal_de_nesomn_20_i și http://hermeneia.com/content/hermeneia_20
pentru textul : numai umbra demulțumesc, Vlad. La fel ca și tine cred în emancipare:). cu gânduri bune, paul
pentru textul : absențele sunt o tristețe deeu nu port ranchiuna. au fost acceptate
pentru textul : despre dragoste numai de bine deSapphire, mulțumesc de urare! Am modificat câte ceva și parcă sună mai bine!
pentru textul : În tranzit deDesigur că discuția nu poate fi epuizată. Cu privire la rostul poeziei, sunt convins că fiecare avem un alt răspuns, pe care, probabil, ai curaj să-l spui doar într-un anumit context și nu oricui, deoarece poezia are înțelesuri personale pentru fiecare în parte. Și mai degrabă decât o explicație abstractă, conceptuală, cele mai edificatoare ar fi explicațiile denotative, legate probabil de anumite împrejurări concrete. Poezia cred că are o poziție a-cronică (chiar anacronică, am putea spune), întrucât, ca mesaj, se sustrage timpului, chiar dacă forma se adaptează oarecum tipului de exprimare a societății dintr-o anumită epocă. Există deasemenea o spiritualitate a poeziei, la fel de bine cum există și o imanentizare a ei. Deja, deci, două căi total diferite de urmat în discuție. Fiind receptată în mod subiectiv, cel mai greu este să se încerce o obiectivare a ei, orice tentativă în acest sens neputând fi decât tot o dezvoltare a propriei subiectivități a interpretului. Apoi, cred că e clar că cititorul își alege poezia și nu invers, deci poezia este mai degrabă un termometru decât un termostat. Din perspectiva autorului, poezia este fără doar și poate o stare de grație, cum spune flabra mai sus, dar poate fi și formă de existență. Eu personal înclin să cred că este și o formă de comunicare ce depășește limbajul comun, oferind un alt tip de comunicare umană, prin sugestie, prin imagistică, prin crearea unor relații ce se sustrag unei comunicări denotative, alunecând înspre conotativ, iar prin intersubiectivitate spre, paradoxal, obiectivitate. Poezia cred că e o modalitate de abstractizare (universalizare?) a unor trăiri individuale. Înclin să cred, alături de lingvistul Eugen Coșeriu, că limbajul poetic este limbajul absolut, care cuprinde plenitudinea funcțională a limbajului, unde limbajul de zi cu zi, cel științific chiar, nu sunt decât o deviere și o severă reducere funcțională a limbajului propriuzis. Scopul poeziei deci devine cel al limbajului absolut, de comunicare a ființei. Pentru Coșeriu poezia este "intuiția universalului în faptul individual concret și în același timp, model de universalitate". Continuu, astfel, să cred că o poezie e cu atât mai "mare" cu cât valoarea ei epistemică este mai cuprinzătoare. De aceea un Dante, Shakespeare, Rilke rămân universali. Deci poezia este ieșire din conjuctural, imanent, subiectivism și rutină (așa numita poezie a cotidianului care este distrugătoare pentru autenticul spirit poetic) înspre universal și obiectivare, sau cel puțin o proiectare a lor în universal. Amintesc aici și o expresie tare dragă mie, a lui Vladimir Lossky: "în Paradis limbajul coincidea cu însăși ființa lucrurilor", adică limbajul oferea o comunicare deplină a ființei, fără ascunzișuri ori ocolișuri. Unde cred eu că e marea problemă? Din păcate astăzi predomină poezia banalului cotidian, sau chiar vulgară, poezia jurnalieră, poezia lipsită de conotații, închisă într-un subiectivism fără orizont (asta se publică și asta se premiază), ceea ce este absolut distructiv și este în cele din urmă o trădare a limbajului, a modelului de universalitate coșerian, a spiritualității umane aș adăuga. Acea poezie a cotidianului plat nu poate fi decât o închistare a limbajului la nivelul minim al funcționalității lui, fără a avea măcar intenționalitatea (sau conștiința?) proiectării sale în universal.
pentru textul : Ce rost are poezia? de:) caut
pentru textul : pe tocuri prea înalte deNu pot modifica timpul din prima strofă deoarece acesta marchează momentul raportării la acea dată, care este undeva în trecut.
Am schiimbat câte ceva şi am scos un vers. Cred că este mai bine acum. Mulţumesc pentru semna.
pentru textul : apus de femeie decum sa spun... ideea nu e proasta. pacat ca n-ai dezvoltat-o mai bine
pentru textul : La prânz: ambrozie!(I) dedeconstrucția textului confesiv e singura pe care o putem lua în calcul atunci când natura limbajului este simplă. poate există o teamă de perimare și-sau de lipsă de originalitate, poate poetica modernă tinde să-și îndrepte atenția sprea ate zone ale construcției sensibilității. cu siguranță, trebuie să ai curaj să scrii "clasic". tu văd că-l ai. întorcându-mă la deconstrucție (alfel, consider că poemul tău spune singur ce are de spus), văd urma memoriei (hypomnemata), ființa ca un in extenso al acesteia și teama produsă nu de moartea în sine (thanatos), ci de împletirea (symploke) ei cu discursul despre ființă (logoi peri onton)
pentru textul : nu mi-e teamă de moarte de"M-am dus azi, pe la două, în bucătărie, să-mi fac o salată.
Arunc pe masă bolul, cuțitul, varza, uleiul și încep lucrul manual."
de unde-nteleg ca nu prea iti gatesti singur...
pentru textul : După-amiaza unui hierofant deNumai în aparenţă suntem intr-un mic dezacord, Daniela! Pentru că eu n-am vorbit (am crezut că măcar se subînţelege asta) despre chinul de-a exista al autoarei, ci al lumii pe care ea o contemplă şi o descrie/ trans-scrie.Sigur că, făcând si ea parte din lumea cu pricina...Dincolo de asta, important e ce rezulta: un obiect estetic, pe care eu il cred poezie.
pentru textul : casele cu acoperișuri roșii deii mai ok decit alte incercari dintre ultimele de pe site, pentru ca nu-si propune prea multe. oricum, asta nu-l face un text reusit
pentru textul : suferinţă dePagini