Virgil, acest text este foarte reusit. Prima strofa face toti banii, metaforic vorbind. Daca imi permiti, dupa umila mea parere, versul cu ranile neduse la capat este in plus. Se subintelege din rani nevindecate. Probabil ai vrut sa accentuezi imaginea si asa frumoasa, dar cred ca era oricum indeajuns. Esti un autor caruia ii place detaliul. Caruia ii plac cuvintele dure. In comparatie cu celalalt text pe care ti l-am comentat, aici ai gasit un echilibru intre mesaj si cuvintele prin care exprimi mesajul, astfel incat cititorul sa fie placut impresionat de definitia data poetului. Te felicit si iti doresc texte la fel de reusite. Lerman
"erai atât de fragilă erai atât de aeriană
încât hainele nu te puteau reține
oamenii călătoresc mai mult cu sufletul
am spus suflându-mi nasul" - superb...
Am reușiiiit! Nu vă spun unde era greșala, că o să râdeți mai tare... dar probabil o bănuiți. Oricum, textul de mai sus eu zic că-i bine scris. Iar ideea rămâne valabilă. Tot nu-ți explică.
Wu - thering heights. Atmosferă fractală într-o doză mai puțin periculoasă pentru sănătatea umană. Altfel o temă clasică de o modernitate acută, stringentă am putea afirma. Prin atacarea subiectului din mai multe unghiuri, un fel de matrioșcă, autorul atinge un punct nevralgic al misoginismului contemporan. Cred că s-ar fi înțeles de ce este pseudo și fără exclamația din final. Deși destul de bine construit, ca și atmosferă, gradație, modernitate aproape vizionară, punctul de vedere păcătuiește prin aceea că eul narativ se confundă la un moment dat cu cel biologic!
chei de lectură 1. (“mă suport” Cioran) precizări: textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu. acesta este o critică; o critică moșește textul. comentariu: strofa 1: de la “unu…” până la “...de formă.”: conștientizarea libertății intr-un univers formal, descris sub forma unui nor, cu rădăcinile înfipte în pământ: ești liber/să te simți/să gândești/să fii pentru că, deja, eu sunt liber și sunt pentru că (și) tu ești, deci, împreună ….numai astfel se construiește libertatea și se aplică; conștientizarea limitei, până la urmă, într-un univers în care totul e permis, dacă vrem să vedem. (dar să punem totul în paranteză , ca și cum ar fi, ca și cum jocul e totul: să căutăm lostrița/peștele-cel-mare/sensul/calea dar să fim …serioși (!) toate sunt de plastilină/de mucava/șabloane re-produse și preajucate. Semnul s-a pus de-a curmezișul, ajută, dar și întrerupe codul/mesajul/accesul la ..dincolo. mai mult, să luăm în calcul încă o ipoteză: totul e un décor - vezi “asfaltul închegat al nopții e de formă”- o viziune fenomenologică care caută să sesizeze, dincolo de aparențe, esența, fluxul viu al trăitului ) strofa 2: de la “doi” până la “clipești și câștigi” : recunoscând cele de sus, intri în cele de jos, aplici teoria și vezi: ești în miezul lucrurilor în “buzunarele” ființei/în intimitatea/familiaritatea/singularitatea asemănătorilor. totul e plin/viață aerul e la baza lumii (Anaximene) totul pare să se justifice prin sine mascând aproape total fragilitatea oricărui existent. Dez-văluirea acestui adevăr se face prin “praguri” trecând dincolo de semne, de concepte, de toate “chestiile” care te fac să clipești și să câștigi...iluzia....cine câștigă viața o va pierde, oricum; aici, în românia, cu timbru/cu tot ce trebuie.... strofa 3: si totusi, trebuie să mergi (vezi strofa 1 : “aici doar se merge”) trebuie să prelungești să te întinzi, să lași semn peste, copii, sa (te) lipesti de ceva/cineva/gondolierul care iti va legana desteptarea, inca un timp....; initierea sugerata in strofa 2 e sustinuta aici pentru a face posibila lepadarea pielii/mastilor/iluziilor....iesirea din starea de neascundere inceputa in strofa 1, de fapt, inceputa mai inainte.... rezultă simplu: “nici un mâine”/nici o asteptare/nici o speranta naiva in starea-de-bine-naturala-a-lucrurilor strofa 4: concluzia, in stil eleat: totul este, pentru că ceea ce nu este, dispare. rămâne esența: o posibilă re-facere, re-nastere a universului de toate felurile. e o păstrare, nu revoltă, nu optimism, nu trădare. o recunoastere a ceea ce suntem, adica vii. finalul: totul se face, -ar trebui-, în numele a ceva, care are un nume: viață. Astfel e mecanismul; astfel putem roti cheița ptr a o lua de la capăt. Poemul e un fel de popas, un moment de recunoastere a propriei fiinte ca apartinand sau nu universului care nu stie de tine, iar daca stie, tu nu vei avea niciodata aceasta re-cunoastere – o vei pre-simti doar. stăm prost. si e bine al dvs, francisc, dezlipitorul
Felicitări, Sebi, dar să ştii că dacă e sau ar fi să citesc din cartea ta, aş sări peste prefaţă. Nu neapărat din motive "artistice", cât din "igienă", să-i spun aşa - ghilimelele şi parantezele sunt de-o toxicitate aproximativ criminală. Cel puţin în cazul meu.
am spus eu că scriu prost și nu m-ați crezut. batranutragator ne amintește și că scriu neglijent. ehei, nu toată lumea poate să scrie așa îngrijit ca domnia sa despre mațe, vagine și sexul oral. deci, trebuie să recunosc, nu mă ridic la nivelul de prețiozitate literară al domniei sale.
are dreptate și mult stimata doamnă suse, va trebui să modific. îi rămîn îndatorat pentru obiectivitate, spirit critic și perseverență.
de fapt n-am schimbat nimic, Andule, asa a fost de la bun inceput...:) cred ca ai fost victima unui fel de ...automatism al lecturarii. chiar ma gandeam zilele trecute ca ceea ce numin noi "clisee" sunt un fel de reflexe Pavlov culturale, cu atat mai eficiente cu cat citim "pe diagonala" ori in graba, mai putin dedicati continutului si mai mult formei.
despre motto: eu nu cred ca el (mesajul sau) exclude pe cineva; nu trebuie decat citit si inteles. voi spuneti ca este elitist din pricina provenientei sale...ma intreb: daca ar fi fost din Sfantul Pavel, mai era elitist?
fireste ca textul nu e perfect, e numai un vis despre perfectiune...
va multumesc pentru opinii. :)
Maria, îmi place cum reduci, deloc minimalizând, la un nivel personal perceperea artistică a Celui ce generic Îl denumim Dumnezeu. Versurile curg firesc, la fel ca și raționamentul tău, iar finalul este superb. Despre un Dumnezeu care doare vorbește arguțios Scriptura. Însă e clar că poemul tău nu vrea să releve adevăruri teologice, cum fac altele ce se pierd în explicații dogmatice și drept pentru care cad într-o patetică desuetudine. Poemul tău spune că distanța de El doare, că El este o rană pentru păcatul din noi și o face atât de frumos încât m-a făcut să scriu de-a valma toate cuvintele astea prin care vreau să spun că îmi place mult poemul tău. Ai un fel drăguț de a evita expresiile pedestre. Uite ce mi-a plăcut mai mult: dumnezeu însă doare doare ca o măsea de minte ca o măsea de suflet cariată într-o lume absurdă cu timp și oameni care nu vor, nu vor să îmbătrânească doare ziua și mai ales noaptea atunci când ai putea începe a crede că ești stăpân peste tot ce-i al tău. și finalul cartezian excelent: dumnezeu doare diogene și e cel mai bine așa. n-aș fi avut altfel certitudinea că există La mulți ani cu drag! Las și inevitabilul îngălbenit semn.
Atmosfera de inexorabil... si totusi se intrevede iesirea prin iluzie: "tu imi daruiesti margini/iepurele ascuns in joben". "Is all that we see or seem But a dream within a dream?", Vladimir? Si-atunci, singura cale este tot visul. "myzuage al ciresului inflorit"... efemer si neinceput. Frumos.
Ovidiu, ...nu trebuie să fii uimit când vezi că ies scântei din penița cuiva. Și dacă tot te-ai mirat, atunci trebuie neapărat să îți transformi această mirare în certitudinea că „Hăruitorul” nu lasă pe nimeni să înghețe pe drumul dintre ignoranță și înțelegere pe care urcăm și coborâm laolaltă (poeți sau nu)… Primesc penița ca pe un prim cadou sub brad, mai mult decât ca pe un însemn aurit pe un poem. Crăciun fericit
nicolae, povestea mea nu propune nimic. Povestea mea... povestește, atîta tot. Doar nu îți imaginezi că mă apuc să folosesc marginile unui vers ca pe balustrada unei tribune. Sau că încep să mă bag în seamă ca pe un promotor de curente sau filozofii. Sau să „schimb” lumea. Sînt alții, destui care nu fac decît din astea și după părerea mea au devenit plictisitori. Pentru că lumea în esența ei nu se schimbă niciodată. Vorba lui ăla care a scris Ecclesiastul. Mie îmi face plăcere să observ și să scriu. Cînd am timp. Dar nu, nici de data asta nu ai înțeles. Și de fapt asta mă bucură. Începusem să îmi pierd îndemînarea de a „ascunde” lucruri.
Şi mie mi-a plăcut textul, chiar dacă am probleme (de asociere) cu "când se lasă seara" şi cu "păsări răpitoare".
Îmi pare o scriere, da, Virgil, matură, despre o perioadă imatură.
mi-a plăcut mult atmosfera creată, de lipsa unui dumnezeu care este poate departe și libertatea unei vârste aparte, într-o vreme aparte, vreme despre care deși am vrea să vorbim negru tot tinerețea noastră rămâne în ea. îmi place interpretarea, există acea spațiere în timp f bună, iar versurile sunt total pe naturelul meu. mă bucur că acum, într-o aproape seară de iarnă, acesta este "aminul meu", înainte de lecturile planificate.
parcă propui războaie, profetule! necazul e că parcă te-ai uita împrejur când analizezi adaptarea, binele e că nu lași să stea închiși ochii lăuntrici... Ce să mai, scrii ca un om, profetule:) Iartă-mi veșnica problemă, a neputinței dezlipirii poetului de poezia lui.
nu găsesc potrivit titlul, ori nu am răbdare în dimineața aceasta. nici nu am ce să comentez în rest... fiindcă citesc iar citesc și mă minunez. ești de urmărit.
Un text mitic şi poate şi mistic, cu aură de legendă pastorală. Sincer mi-a plăcut, deşi în ultimele trei versuri simt o îngreunare a discursului care duce la ambiguu şi echivoc. Dacă ar fi doar la nivel lexical nu ar conta, dar ele mimează o structură semantică care pretinde mai mult decât oferă. Este o simplă impresie. Eu aş fi scris altfel:
o schimbare la fel de bună precum recele apei de munte
trecînd cu nepăsare peste osul de cerb
din râpa unde viespile ies primăvara
ca un foc
Dar mă gândesc că autorul a supralicitat sau a mizat pe criptarea textului în defavoarea expresiei, poate aşa a dorit.
wow. emilian, asta nu este ok. si trebuia sa ne anunti. cristina moldoveanu este membra hermeneia iar daca acesta este cu adevarat gestul ei atunci va trebui cu siguranta sa il clarificam si sa luam niste masuri.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Virgil, acest text este foarte reusit. Prima strofa face toti banii, metaforic vorbind. Daca imi permiti, dupa umila mea parere, versul cu ranile neduse la capat este in plus. Se subintelege din rani nevindecate. Probabil ai vrut sa accentuezi imaginea si asa frumoasa, dar cred ca era oricum indeajuns. Esti un autor caruia ii place detaliul. Caruia ii plac cuvintele dure. In comparatie cu celalalt text pe care ti l-am comentat, aici ai gasit un echilibru intre mesaj si cuvintele prin care exprimi mesajul, astfel incat cititorul sa fie placut impresionat de definitia data poetului. Te felicit si iti doresc texte la fel de reusite. Lerman
pentru textul : poetul I deFoarte bun, Paul! L-am citit cu mare plăcere.
"erai atât de fragilă erai atât de aeriană
pentru textul : schit deîncât hainele nu te puteau reține
oamenii călătoresc mai mult cu sufletul
am spus suflându-mi nasul" - superb...
la fel, cred ca un concurs ar fi mai bine primit. detaliile ar fi dezbatute foarte bine la sectiunea Interactiv....
pentru textul : Cel mai, Cea mai deAm reușiiiit! Nu vă spun unde era greșala, că o să râdeți mai tare... dar probabil o bănuiți. Oricum, textul de mai sus eu zic că-i bine scris. Iar ideea rămâne valabilă. Tot nu-ți explică.
pentru textul : În căutarea lui "non-breaking space" sau monstrul HTML din sertar decred că e un text greoi și reușește să rămînă „poetic” doar prin... „predictibilitatea incomprehensibilității” sale
pentru textul : Pui cu patru picioare deWu - thering heights. Atmosferă fractală într-o doză mai puțin periculoasă pentru sănătatea umană. Altfel o temă clasică de o modernitate acută, stringentă am putea afirma. Prin atacarea subiectului din mai multe unghiuri, un fel de matrioșcă, autorul atinge un punct nevralgic al misoginismului contemporan. Cred că s-ar fi înțeles de ce este pseudo și fără exclamația din final. Deși destul de bine construit, ca și atmosferă, gradație, modernitate aproape vizionară, punctul de vedere păcătuiește prin aceea că eul narativ se confundă la un moment dat cu cel biologic!
pentru textul : Inelul (5) dechei de lectură 1. (“mă suport” Cioran) precizări: textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu. acesta este o critică; o critică moșește textul. comentariu: strofa 1: de la “unu…” până la “...de formă.”: conștientizarea libertății intr-un univers formal, descris sub forma unui nor, cu rădăcinile înfipte în pământ: ești liber/să te simți/să gândești/să fii pentru că, deja, eu sunt liber și sunt pentru că (și) tu ești, deci, împreună ….numai astfel se construiește libertatea și se aplică; conștientizarea limitei, până la urmă, într-un univers în care totul e permis, dacă vrem să vedem. (dar să punem totul în paranteză , ca și cum ar fi, ca și cum jocul e totul: să căutăm lostrița/peștele-cel-mare/sensul/calea dar să fim …serioși (!) toate sunt de plastilină/de mucava/șabloane re-produse și preajucate. Semnul s-a pus de-a curmezișul, ajută, dar și întrerupe codul/mesajul/accesul la ..dincolo. mai mult, să luăm în calcul încă o ipoteză: totul e un décor - vezi “asfaltul închegat al nopții e de formă”- o viziune fenomenologică care caută să sesizeze, dincolo de aparențe, esența, fluxul viu al trăitului ) strofa 2: de la “doi” până la “clipești și câștigi” : recunoscând cele de sus, intri în cele de jos, aplici teoria și vezi: ești în miezul lucrurilor în “buzunarele” ființei/în intimitatea/familiaritatea/singularitatea asemănătorilor. totul e plin/viață aerul e la baza lumii (Anaximene) totul pare să se justifice prin sine mascând aproape total fragilitatea oricărui existent. Dez-văluirea acestui adevăr se face prin “praguri” trecând dincolo de semne, de concepte, de toate “chestiile” care te fac să clipești și să câștigi...iluzia....cine câștigă viața o va pierde, oricum; aici, în românia, cu timbru/cu tot ce trebuie.... strofa 3: si totusi, trebuie să mergi (vezi strofa 1 : “aici doar se merge”) trebuie să prelungești să te întinzi, să lași semn peste, copii, sa (te) lipesti de ceva/cineva/gondolierul care iti va legana desteptarea, inca un timp....; initierea sugerata in strofa 2 e sustinuta aici pentru a face posibila lepadarea pielii/mastilor/iluziilor....iesirea din starea de neascundere inceputa in strofa 1, de fapt, inceputa mai inainte.... rezultă simplu: “nici un mâine”/nici o asteptare/nici o speranta naiva in starea-de-bine-naturala-a-lucrurilor strofa 4: concluzia, in stil eleat: totul este, pentru că ceea ce nu este, dispare. rămâne esența: o posibilă re-facere, re-nastere a universului de toate felurile. e o păstrare, nu revoltă, nu optimism, nu trădare. o recunoastere a ceea ce suntem, adica vii. finalul: totul se face, -ar trebui-, în numele a ceva, care are un nume: viață. Astfel e mecanismul; astfel putem roti cheița ptr a o lua de la capăt. Poemul e un fel de popas, un moment de recunoastere a propriei fiinte ca apartinand sau nu universului care nu stie de tine, iar daca stie, tu nu vei avea niciodata aceasta re-cunoastere – o vei pre-simti doar. stăm prost. si e bine al dvs, francisc, dezlipitorul
pentru textul : karuna deFelicitări, Sebi, dar să ştii că dacă e sau ar fi să citesc din cartea ta, aş sări peste prefaţă. Nu neapărat din motive "artistice", cât din "igienă", să-i spun aşa - ghilimelele şi parantezele sunt de-o toxicitate aproximativ criminală. Cel puţin în cazul meu.
Incă o dată, congrat!
pentru textul : Sebastian ȘUFARIU... cel nebun după poezie deam spus eu că scriu prost și nu m-ați crezut. batranutragator ne amintește și că scriu neglijent. ehei, nu toată lumea poate să scrie așa îngrijit ca domnia sa despre mațe, vagine și sexul oral. deci, trebuie să recunosc, nu mă ridic la nivelul de prețiozitate literară al domniei sale.
pentru textul : domnule Labiș deare dreptate și mult stimata doamnă suse, va trebui să modific. îi rămîn îndatorat pentru obiectivitate, spirit critic și perseverență.
"timpul / sictirit " prin caracterul peiorativ argotic al expresiei, e departe de a aduce servicii textului. ce parere ai?
pentru textul : Delirul mieilor dede fapt n-am schimbat nimic, Andule, asa a fost de la bun inceput...:) cred ca ai fost victima unui fel de ...automatism al lecturarii. chiar ma gandeam zilele trecute ca ceea ce numin noi "clisee" sunt un fel de reflexe Pavlov culturale, cu atat mai eficiente cu cat citim "pe diagonala" ori in graba, mai putin dedicati continutului si mai mult formei.
despre motto: eu nu cred ca el (mesajul sau) exclude pe cineva; nu trebuie decat citit si inteles. voi spuneti ca este elitist din pricina provenientei sale...ma intreb: daca ar fi fost din Sfantul Pavel, mai era elitist?
fireste ca textul nu e perfect, e numai un vis despre perfectiune...
pentru textul : de unde cuvântul nu poate ajunge deva multumesc pentru opinii. :)
Maria, îmi place cum reduci, deloc minimalizând, la un nivel personal perceperea artistică a Celui ce generic Îl denumim Dumnezeu. Versurile curg firesc, la fel ca și raționamentul tău, iar finalul este superb. Despre un Dumnezeu care doare vorbește arguțios Scriptura. Însă e clar că poemul tău nu vrea să releve adevăruri teologice, cum fac altele ce se pierd în explicații dogmatice și drept pentru care cad într-o patetică desuetudine. Poemul tău spune că distanța de El doare, că El este o rană pentru păcatul din noi și o face atât de frumos încât m-a făcut să scriu de-a valma toate cuvintele astea prin care vreau să spun că îmi place mult poemul tău. Ai un fel drăguț de a evita expresiile pedestre. Uite ce mi-a plăcut mai mult: dumnezeu însă doare doare ca o măsea de minte ca o măsea de suflet cariată într-o lume absurdă cu timp și oameni care nu vor, nu vor să îmbătrânească doare ziua și mai ales noaptea atunci când ai putea începe a crede că ești stăpân peste tot ce-i al tău. și finalul cartezian excelent: dumnezeu doare diogene și e cel mai bine așa. n-aș fi avut altfel certitudinea că există La mulți ani cu drag! Las și inevitabilul îngălbenit semn.
pentru textul : Scrisori către Diogene (II) deAtmosfera de inexorabil... si totusi se intrevede iesirea prin iluzie: "tu imi daruiesti margini/iepurele ascuns in joben". "Is all that we see or seem But a dream within a dream?", Vladimir? Si-atunci, singura cale este tot visul. "myzuage al ciresului inflorit"... efemer si neinceput. Frumos.
pentru textul : Solitudine dedaca stergi prima strofa o sa iasa ceva dragut. prima expresie e fortata, in rest merge frumos.
pentru textul : incoruptibil deIulia, ma gandisem sa dau nume de pasare iernii. De ea nu pot sa scap si as da-o bucuros cu capul de toti peretii.
pentru textul : de bobotează deOvidiu, ...nu trebuie să fii uimit când vezi că ies scântei din penița cuiva. Și dacă tot te-ai mirat, atunci trebuie neapărat să îți transformi această mirare în certitudinea că „Hăruitorul” nu lasă pe nimeni să înghețe pe drumul dintre ignoranță și înțelegere pe care urcăm și coborâm laolaltă (poeți sau nu)… Primesc penița ca pe un prim cadou sub brad, mai mult decât ca pe un însemn aurit pe un poem. Crăciun fericit
pentru textul : Tohu vabohu denicolae, povestea mea nu propune nimic. Povestea mea... povestește, atîta tot. Doar nu îți imaginezi că mă apuc să folosesc marginile unui vers ca pe balustrada unei tribune. Sau că încep să mă bag în seamă ca pe un promotor de curente sau filozofii. Sau să „schimb” lumea. Sînt alții, destui care nu fac decît din astea și după părerea mea au devenit plictisitori. Pentru că lumea în esența ei nu se schimbă niciodată. Vorba lui ăla care a scris Ecclesiastul. Mie îmi face plăcere să observ și să scriu. Cînd am timp. Dar nu, nici de data asta nu ai înțeles. Și de fapt asta mă bucură. Începusem să îmi pierd îndemînarea de a „ascunde” lucruri.
pentru textul : povestea uitată a regilor stepei de<bSabib/> inseamna o tristete a singuratatii,a declinului, a saraciei acceptate,a timpului atotdistrugator
pentru textul : Onoare deuf, nu știu prea bine cum să o spun. nu e puțin clișeistic "călătoream prin zile"?
pentru textul : nevoia de predictibil II deŞi mie mi-a plăcut textul, chiar dacă am probleme (de asociere) cu "când se lasă seara" şi cu "păsări răpitoare".
pentru textul : trecere în revistă deÎmi pare o scriere, da, Virgil, matură, despre o perioadă imatură.
Hai ca te intreb eu: tie iti place cum suna finalul?
pentru textul : nevoia de predictibil II demi-a plăcut mult atmosfera creată, de lipsa unui dumnezeu care este poate departe și libertatea unei vârste aparte, într-o vreme aparte, vreme despre care deși am vrea să vorbim negru tot tinerețea noastră rămâne în ea. îmi place interpretarea, există acea spațiere în timp f bună, iar versurile sunt total pe naturelul meu. mă bucur că acum, într-o aproape seară de iarnă, acesta este "aminul meu", înainte de lecturile planificate.
pentru textul : vintage collection -audio deparcă propui războaie, profetule! necazul e că parcă te-ai uita împrejur când analizezi adaptarea, binele e că nu lași să stea închiși ochii lăuntrici... Ce să mai, scrii ca un om, profetule:) Iartă-mi veșnica problemă, a neputinței dezlipirii poetului de poezia lui.
pentru textul : vinovați deun fir epic si, dupa umila mea parere, finalul e previzibil (desi asta n-ar fi chiar un capat de tara). altfel, am citit la tine si poezie.
pentru textul : Dragostea ca un om invizibil (II) denu găsesc potrivit titlul, ori nu am răbdare în dimineața aceasta. nici nu am ce să comentez în rest... fiindcă citesc iar citesc și mă minunez. ești de urmărit.
pentru textul : Accident deUn text mitic şi poate şi mistic, cu aură de legendă pastorală. Sincer mi-a plăcut, deşi în ultimele trei versuri simt o îngreunare a discursului care duce la ambiguu şi echivoc. Dacă ar fi doar la nivel lexical nu ar conta, dar ele mimează o structură semantică care pretinde mai mult decât oferă. Este o simplă impresie. Eu aş fi scris altfel:
o schimbare la fel de bună precum recele apei de munte
trecînd cu nepăsare peste osul de cerb
din râpa unde viespile ies primăvara
ca un foc
Dar mă gândesc că autorul a supralicitat sau a mizat pe criptarea textului în defavoarea expresiei, poate aşa a dorit.
pentru textul : unele lucruri 1 demi-a fost frică de şantier, Ioane. La vârsta noastră munca pe şantier e indezirabilă.
pentru textul : too little too late dewow. emilian, asta nu este ok. si trebuia sa ne anunti. cristina moldoveanu este membra hermeneia iar daca acesta este cu adevarat gestul ei atunci va trebui cu siguranta sa il clarificam si sa luam niste masuri.
pentru textul : viaţa de dincolo de fortral 2 dejugul si sarcina, cam aceeasi poveste. sau nu? in rest, una din delicatele intrebarile care incep cu "de ce?"...
pentru textul : dincolo de iluzie definalul textului este delicat. şi reuşit. "inimile ca niște pui de-o zi lungeau aripile cu ciocul". mă face să vizionez un întreg film.
pentru textul : O toamnă despre care n-am spus nimic dePagini